Sunteți pe pagina 1din 45

4.

2 RADIATIILE IONIZANTE

4.2.1. DEFINITIE SI CLASIFICARE

Radiatiile ionizante sunt radiatiile care au proprietatea de a ioniza materia asupra


careia actioneaza deoarece la locui impactului ele cedeaza energiile mari pe care le
poarta. Ca urmare, prin interactiunea cu substratul iradiat, rezulta particule incarcate
electric sau perechi de ioni si ruperea legaturilor moleculare.

Radiatiile ionizante sunt reprezentate de:

 radiatiile electromagnetice fotonice (radiatiile X si radiatiile gamma)


 fluxurile de particule atomice (radiatiile corpuscuiare) reprezentate de radiatia a
formata din 2 protoni si 2 neutroni (respectiv un nucleu do heliu), radiatia β
formata din fluxuri de electroni(cu sarcina electrica negativa), fluxurile de protoni
(cu sarcina electrica pozitiva) si fluxurile de neutroni (radiatii care nu produc
ionizare directa).

4.2.2. CARACTERIZAREA RADIATIILOR IONIZANTE

Expunerea organismului uman la radiatiile ionizante poate ft urmata de aparitia


unor efecte biologice dependente de caracteristicile acestora: capacitatea de penetratie,
respectiv de capacitatea de ionizare.

Capacitatea de penetrare a radiatiilor ionizante

Radiatiile ionizante corpusculare au o capacitate de penetratie redusa:


 radiatiile a pot strabate doar distante foarte mici, aproximativ 0.1 mm in aer
sau tesuturi, cea mai mare parte diniie ele fiind retinute in stratul cornos al
pielii;
• radiatiile β au o capacitate de penetrare care nu depaseste de rcgui , 2 cm ( doar
cele din categoria β dure pot penetra pana ta cea, 8 cm), astfel ca majoritatea lor
pot produce leziuni doar la nivelul tesutului cutanat.

Spre deosebire de radiatiile corpusculare, radiatiile ionizante electromagnetice au


o foarte mare capacitate de penetratie, ele pot strabate intreg corpul, si ca urmare pot fi
retinute in diferite tesuturi in functie de densitatea acestora.

Capacitatea da ionizare a radiatiilor ionizante

Capacitatea de ionizare a radiatiilor ionizante este invers proportionala cu


capacitatea de penetratie: radiatiile corpusculare (cu exceptia fluxurilor ce neutroni care
nu produc direct ionizare) au o foarte mare capacitate de ionizare deoarece elibereaza
intreaga energie purtata in stratul subtire in care sunt retinute. Radiatiile fotonice (X si γ)
au capacitate de ionizare mult mai redusa.

Din aspectele prezentate se desprind urmatoarele concluzii privind riscurile


biologice generate de expunerea la radiatiile ionizante:
• radiatiile α si radiatiile β au nocivitate maxima in contextul iradierii
interne (patrunderea radionucliziior in organism prin inhalare sau ingestie);
• radiatiile electromagnetice ionizante (X si γ) determina efecte nocive de
intensitate maxima in situatia iradierii externe, prin expunerea partiala sau totala a
corpului ia radiatia exterioara.

4.2.3. UNITATILE DE MASURA

Inca de la sfarsitul secolului XIX su fost utilizate o serie de unitati de masura


pentru definirea radiatiilor ionizante si a efectelor biologice produse, care in anul 1975 au
fost supuse unor reformulari in cadrul Sistemului International de Unitati (Si).
Radioactivitatea

Radioactivitatea sau activitatea unui radionuciid este definita prin viteza de


dezintegrare a atomilor sai. Unitatea de masura veche este Curie (simbol Ci), care
reprezinta numarul de dezintegrari pe unitatea de timp (secunda) intr-un gram de rad iu si
corespunde la 3,7  1010 dezintegrari/secunda.

Unitatea SI (adoptata de Comisia Internationala pentru Masuri si Greutati in anul


1975) este Bequerel (simbol Bq) care reprezinta 1 dezintegrare/secunda. Rezulta ca 1 Ci
= 3,7  1010 Bq, respectiv 1 Bq = 27,03  1012 Ci (sau 1 Bq=27,03 pCi).

Expunerea la radiatii iomzante

Prima unitate pentru estimarea expunerii la radiatii ionizante a fost Rontgen


(simbol R), care reprezinta doza de radiatie X sau gamma, care (in conditii standard de 0°
C si 760 mm Hg) produce in 1 cm 3 de aer uscat ioni negativi sau pozitivi a caror sarcina
electrica este egala cu 1 unitate electrostatica.

In Si unitatea de masura este Coulomb/kilogram (C • kg 1 ), sar relatia de


transformare este 1C * kg 1 = 3 876 R. in aceste conditii, debitul ds expunere exprimat in
Rontgen • s 1 devine in Si Coulomb • s 1

Doza absorbita

Poza absorbita reprezinta o marime care exprima distribuirea energiei absorbite in


unitatea de masa a materialului iradiat, importanta practica a dozei absorbite rezida in
faptul ca efectul biologic este consecinta procesului de transfer energetic do la campul de
radiatii catre materia in care se realizeaza absorbtia.

Unitatea de masura veche este Rad (radiation absorbed dose), care corespunde
absorbtiei a 100 erg pe 1 g de substrat iradiat. In sistemul international actuai unitatea de
masura este Gray (simbol Gy) si reprezinta absorbtia unei cantitati de energic de 1 Joule
pe kiloqram de substrat iradiat (1J• kg 1 )
Doza absorbita pe unitatea de timp se exprima prin Rad • s 1 (unitatea veche),
respectiv Gy • s 1 (in SI), Relatiile de transformare sunt 1 Gy = 100 rad
respectiv 1 Gy • s 1 = 100 Rad • s 1 .

Doza echivalenta

Doza echivalenta sau echivalentul dozei este o unitate de masura folosita numai in
radioprotectie, care pleaca de la considerentul ca energia transferata tesuturilor umane, si
implicit actiunea biologica produsa, este dependenta de doza absorbita, de factorul de
calitate al radiatiei (care exprima calitatea biologica) si de factorul ponderal al organului
iradiat (respectiv importanta organului, prin comparatie cu intregul corp, in determinarea
unui efect stocastic),

In vechiul sistem de unitati doza echivalenta se exprima in Rem (rontgen


equivalent man), iar in Sistemul International unitatea de masura este reprezentata de
Sievert (simbol Sv).

Relatia de transformare este 1 Sv = 100 Rem.


Tabelul 4.2 Radiatiile Ionizante - marimi si unitati de masura
Marime Sistem vechi Sistem international Relatia de
transformare
Muma Simbol Unitate Nume Simbol

Activitate Curie Ci Inversul Bequerel Bq 1 Bq = 27,03  10 12


(radionucl secundei Ci
izi)
Expunere Rontgen R Cculomb• - 1 C • kg 1 = 3 375 R
1
(radiatii X kg
si γ)

Debitul Rontgen R• s
1
Amper • 1 A • kg 1 = 3676 R •
expunerii pe kg 1
_ _ s 1
Secunda
Doza Joule •
absorbita Rad kg 1 Gray Gy 1 Gy = 100 Rad
Rad

Debitul Rad pe Rad • s


1
Watt • Gray • Gy• s
1 1
1 Gy• s =100 Rad
1
dozei secunda kg s 1 1
• s
absorbite
Echivalen Rem Joule • Sievert Sv 1 Sv = 100 Rem
tul dozei Rom kg 1

Debitul Rem pe Rem s


1
Watt • Sievert Sv • s
1 1
1 Sv • s = 100 Rem
Echivalen secunda kg 1 s 1 1
• s
tului
dozei
4.2.4. SURSELE lDE RADIATII IONIZANTE

Sursele de radiatii ionizante sunt clasificate in doua mari categorii: naturale si


antropice, care determina iradierea naturala sau iradierea antropica a factorilor ambientali
si a organismului uman. Organismul uman poate recepta variate doze de radiatii ionizante
prin iradiere externa (de la surse dinafara corpului uman - aer, sol) sau prin iradiere
interna (de la radionuclizii patrunsi in organism prin inhalare sau ingestie).

Sursele naturale de radiatii ionizante sunt reprezentate de radiatiil cosmice si de


radiatiile telurice (terestre), Acestea pot determina iradierea externa (radiatiile gamma
terestre) sau iradierea interna, in cazul patrunderii in organismul uman prin inhalarea sau
ingestie unor radionuciizi naturali ambientali.

In cadrul circumstantelor uzuale de expunere a colectivitatilor umane la radiatiile


ionizante, sursele naturale contribuie cu aproximativ 87 % din doza receptata (figura 4.1).

Figura 4.1 Sursele de expunere la radiatii ionizate

Apa 1%
Cosmica 10%
Antropica 10%

Telurica
gamma14%
Telurica taron
4%

Telurica radon 55%


RADIATIILE COSMICE

RADIATIILE COSMICE PRIMARE

Cea mai mare parte a radiatiilor cosmice provine din spatiul interstelar dinafara
sistemului nostru solar, iar un procent mai redus rezulta in urma activitatii solare,
Datorita originii aceste radiatii ionizate sunt denumite radiati}- cosmice primare. Ele sunt
reprezentate In principal de fluxuri de particule protonice, fotoni si muoni cu energii
inalte (peste 1018 eV).

RADIATIILE COSMICE SECUNDARE

Doar o mica parte a radiatiilor cosmice primare poate penetra pana la suprafata
Pamantului deoarece in momentul patrunderii in atmosfera superioara interactioneaza cu
nucleii atomilor si moleculelor din aer generand radionuclizi secundari (radionuclizi
cosmogenici), care la randul lor, prin reactie in cascada, determina producerea altor
nuclizi radioactivi. Acestia emit fotoni, electroni, neutroni si muoni cu energie joasa, care
reusesc sa ajunga pana la suprafata terestra.

Principalii nuclizi radioactivi cosmogenici sunt Carbon-14, Tritiu-3 si Beriliu-7


(tabelul 4.3).

Tabelul 4.3. Principalii radionuclizi cosmogenici


Radionuclidul Simbol Perioada de injumatatire Radioactivitatea naturala
Carbon -14 14C 5730 ani 0,22 Bq x g 1
Tritiu-3 3
T 12,3 ani 1,2 x 10 3 Bq x kg 1
Beriiiu-7 7
Be 53,28 zile 0,01 Bq x kg 1
* in substantele organice

Alti radionuclizi cosmogenici sunt


10 26 36 80 32 39 22 35 37
Be, Al , Cl , Kr , Si, Ag , Na, S , Ar
33
P, 32 P, 38 Mg , 24 Na , 38 S , 31Si,18 F , 39 Cl s.a., a caror contributie la realizarea fondului
radioactiv natural cosmic este mai redusa.
Cantitatea de radiatii cosmice care patrunde in atmosfera Pamantului este
influentata de campul magnetic terestru: mai mare in vecinatatea polilor decat la ecuator;
ca urmare, intensitatea expunerii diminueaza pe masura descresterii latitudinii (nivelul de
radioactivitate la ecuator, determinat la nivelul marii, este mai mic cu aproximativ 10%
fata de poli, iar la altitudinea de 17 km scaderea este de aproape 75%).

De asemeni, datorita efectului de ecran al atmosferei, intensitatea radiatiei


cosmice primare si secundare creste cu altitudinea, valoarea radioactivitatii aproape ca se
dubleaza pentru fiecare 2 km altitudine.

Din punctul de vedere al iradierii populatiei, in contextul situational cotidian,


radiatiile cosmice nu constituie un factor de risc major deoarece nivelul expunerii este de
aproximativ 27 x 10 5 sievert pe an (in medie 10-12% din fondul radioactiv natural).
Eventuale riscuri pentru sanatate pot fi generate de zborurile la foarte mare altitudine,
inclusiv cele cosmice.

Utilizarea mijloacelor de transport aeriene, in functie de latitudinea, altitudinea si


durata croazierei, poate determina cresterea moderata a dozei de radiatii ionizante
cosmice receptate de organismul uman, dar de regula aceasta nu depaseste cateva zeci de
micro gray (tabelul 4.4),

Tabelul 4.4. Expunerea la radiatiile ionizante cosmice in transportul aerian


Altitudinea de zbor
Ruta 11 000 m (zbor subsonic) 19 000 m (zbor supersonic)
Durata Doza Durata Doza
Paris - Los Angeles 11,1 ore 6
48x 10 Gy 3,8 ore 37x 10 6 Gy
Paris - Chicago 8,3 ore 36 x 10 6 Gy 2,8 ore 26x 10 6 Gy
Paris - New York 7,4 ore 31 x 10 6 Gy 2,6 ore 24x 10 6 Gy
Londra - New York 7,0 ore 29 x 10 6 Gy 1,9 ore 13 x 10 6 Gy
Sydney - Acapulco 17,4 ore 44x 10 6 Gy 6,2 oro 21 x 10 6 Gy
*in conditii de activitate solara normala
Modificat dupa Environmenta! Radioactivity from Natural, Industriaa and Miltlary
Sources by Merril Eisenbud and Tom Gesell, Academic Press, Inc. 4th Edition
Riscul expunerii la doze mai mari de radiatii cosmice este mentionat in zborurile
cosmice, mai ales in momentul traversarii centurilor Van Allen.

Centurile Van Allen (interioara si exterioara) sunt zone circulare care inconjoara
Pamantul, in care intensitatea radiatiilor ionizante cosmice este deosebit de mare datorita
retinerii protonilor si a neutronilor sub actiunea campului magnetic terestru. Centura
interioara, a carei localizare variaza de la cateva sute la cateva mii de km, este formata
din protoni, iar cea exterioara, extinsa de la 20 000 la 60 000 km, este alcatuita din
electroni.

RADIATIILE TERESTRE

Toate formatiunile geologice de pe Pamant contin cantitati variate de substante


radioactive naturale (radionuclizi naturali) a caror varsta corespunde varstei geologice a
Pamantului, aspect datorita caruia au fost denumite radionuclizi primordiali; Uraniu-235,
Uraniu-238, Thoriu-232, Radiu-226, Potasiu-40 s.a. Marea lor majoritate au semi-viata
(timpul de injumatatire) de ordinul milioanelor de ani (tabelul 5).

Radionuclizii primordiali impreuna cu produsii de dezintegrare radioactiva


determina existenta fondului radioactiv natural terestru a carui radioactivitate este relativ
constanta. Acesti radionuciizi pot actiona asupra organismului uman prin doua
circumstante de expunere: iradiere externe si iradiere interna,

IRADIEREA NATURALA TERESTRA EXTERNA

Iradierea externa este produsa de radiatiile gamma emise in timpul dezintegrarii


radionuclizilor primordiali sau a descendentilor acestora. Intensitatea expunerii depinde
de concentratia elementelor radioactive din scoarta terestra, fiind mai mare in teritoriile in
care exista depozite naturale mai mari de uraniu si toriu, unde predomina rocile bazaltice
si sisturile.
Tabelul 4.5. Principalii radionuciizi primordiali telurici

Nuclidul Simbol Semi-viata Concentratia/activitatea


naturala
Uraniu-235 235
U 7,04 x 10 8 ani 0,72 % din uraniul natural
Uraniu-238 238
U 4,47 x 10 9 ani 0,5-4,7 ppm in rocile comune
Thoriu-232 232
Th 1,41 x 1010 ani 1,8-20 ppm in rocile comune
Radiu-226 226
Ra 1,60 x 10 3 ani 16 Bq/kg in calcar
48 Bq/kg in rocile vulcanice
Radon-222 222
Ra 3,82 zile Concentratia medie anuala de 0,6-28
Bq/ m 3
Potasiu-40 40
K 1,28 x 10 9 ani 0,037-1,1 Bq/g de sol

Pe plan mondial, iradierea naturala externa determina absorbtia unei doze medii
de este 1x 10 3 gray pe an, iar echivalentul dozei efectiv este estimat la 55-100x 10 5
sievert pe an si persoana.

In Romania, iradierea naturala telurica are valoarea medie de 7x 10 4 gray pe an


{0,7 mGy pe an), cu anumite variatii regionale care oscileaza in jurul acestei valori.

In unele teritorii de pe Pamant nivelul radiatiilor telurice este mai crescut


deoarece structurile geologice contin concentratii crescute de substante minerale
radioactive naturale.

Teritoriul Nivelul iradierii externe


Brazia 3-4 x 10 3 Gy/an
India - Madras si Keraia 5-6 x 10 3 Gy/an
China 3-4 x 10 3 Gy/an
Un asemenea mineral este monazitul (principalii radionuclizi din
monazit sunt cei din seria 232Th , dar si unii descendenti ai uraniului si 226 Ra ),
a carui concentratie este mai crescuta in Brazilia, India (coasta de sud-vest),
Iran, Sudan si China, regiuni in care nivelul de iradiere naturala externa
depaseste valoarea de 38x 10 3 Sv/an (tabelul 4.6).
IRADIEREA NATURALA TERESTRA INTERNA

Iradierea naturala interna este consecinta patrunderii in organismul


uman a elementelor radioactive din sol pe doua cai:

 prin ingestia radionuclizilor primordiali telurici prin intermediul apei sau a


alimentelor. Amploarea riscului datorat consumarii produselor alimentare
(cereale, legume radacini, lapte, carne, peste) poate fi amplificat prin
concentrarea elementelor radioactive in urma parcurgerii verigilor lantului
trofic;
 prin inhalarea gazelor radioactive - radon si thoron - provenite din sol, a caror
concentratie este crescuta indeosebi in minele de minereu radioactiv sau cele
de mare adancime, dar si locuintele si cladirile situate deasupra pivnitelor sau
spatiilor tehnice insuficient ventilate. Concentratia atmosferica a radonului din
asemenea spatii limitate depaseste pe cea din atmosfera libera.

In organismul uman radionuclizii telurici se distribuie inegal: cel patrunsi pe calea


digestiva se acumuleaza cu predilectie in tesutul osos (
226
Ra, 238 Th, 40 K , 87 Ra, 210 Po, 220 Pb ), in timp ce gazele radioactive si produsii lor de
filiatie se cumuleaza in tesutul pulmonar.

O forma particulara a iradierii naturale o constituie iradierea naturala modificata


tehnologic, reprezentata de iradierea provocata de materialele naturale supuse unor
prelucrari tehnologice care le-au crescut radioactivitatea:

 arderea carbunelui pentru producerea de energie, proces care poate determina


pentru populatia din jurul centralelor termice receptarea EDE ( echivalentul
dozei efectiv) de pana la 2x 10 4 sievert pe an (0,2 mSv/an);

 cenusa de la centralele termoelectrice utilizata la fabricarea cimentului si a


betonului (unele betoane pot contine pana la 80% cenusa de carbune). in
asemenea situatii , intr-o locuinta din beton EDE/locatar poate ajunge la
valoarea de 7x 10 5 Sv pe an (0,07 mSv/an); prin comparatie, valoarea „de
baza” corespunzatore unei
locuinte din lemn este de 3x 10 4 Sv pe an (0,03 mSv/an);
 arderea petrolului in centralele electrice, prin care poate rezulta un nivel de
iradiere caracterizat prin EDE de 1x 10 6 Sv pe an (0,001 mSv/an);
 folosirea rocilor fosfatice de origine sedimentara (care contin concentratii mult
mai mari de si produsii sai de dezintegrare decat solurile normale) pentru
obtinerea ingrasamintelor complexe de sinteza NPK. Pentru populatie, riscul
iradierii suplimentare apare prin consumarea produselor alimentare cultivate pe
terenurile fertilizate cu ingrasaminte chimice fosifatice sau datorita depozitarii
fosfogipsului (deseu rezultat in urma procesului de obtinere a ingrasamintelor
fosfatice, caracterizat printr-un continut de radiu-226 de 10-15 ori maa mare decat
in sol);
 utilizarea apelor geotermale pentru incalzirea locuintelor, ca apa menajera, in
unele procese semi-industriale (topitul inului si a canepei) sau ca factor terapeutic
balneoclimateric. Amploarea riscului de iradiere suplimentara, desi este in curs de
evaluare, poate ajunge ia un EDE cuprins intre 2x 10 5 -22x 10 4 Sv pe an (0,02
- 2,2 mSv/an).

SURSELE ANTROPICE DE RADIATII IONIZANTE

Utilizarea radiatiilor ionizante in numeroase activitati industriale, medicina sau


cercetare stiintifica a determinat cresterea radioactivitatii factorilor de mediu si a
riscurilor pentru sanatatea comunitatilor umane.

In functie de circumstantele de expunere, iradierea antropica poate fi ocupationala


(profesionala) sau non-ocupationala (neprofesionala).

EXPUNEREA OCUPATIONALA

Expunerea ocupationala se produce in timpul prestarii unor activitati profesionale


care implica contactul cu diferite surse de radiatii ionizante:
 industrie - extragerea minereurilor radioactive, obtinerea combustibilului nuclear
si a energiei electro-nucleare, producerea fertilizantilor fosfatici, extractia titeiului
si a gazelor naturale, arderea combustibililor fosili, desimetria si defectoscopia
non-distructiva, extragerea apei de la foarte mare adancime, tratarea sau reciclarea
deseurilor radioactive, sistemele de semnalizare non-electrica;

 medicina - imagistica (radioscopii, radiografii, tomografie computerizata),


medicina nucleara {diagnostic cu izotopi radioactivi), radioterapia afectiunilor
neoplazice, sterilizarea produselor hematologice;

 cercetare - obtinerea marcherilor radioactivi, fizica atomica (ciclotroane si


acceleratori de particule), analize prin activare radioactiva, tehnici de datare cu
carbon-14 sau potasiu-40 (pentru determinarea varstei unor materiale sau specii
biologice).

EXPUNEREA NON-OCUPATIONALA

Pentru comunitatile umane, principalele modalitati de expunere la radiatiile


ionizate sunt iradierea medicala in scop diagnostic sau terapeutic, unele aparate sau
instalatii de uz casnic si poluarea radioactiva a factorilor de mediu.

Pentru populatie, cea mai importanta sursa de expunere este iradierea medicala, a
carei contributie la realizarea iradierii externe a intregului corp depaseste 49 procente
(tabelul 4.6).

Marimea riscului datorat procedeelor medicale care implica surse de radiatii este
conditionata de intensitatea dozei receptate (mai mare in timpul radioscopiilor), zona
iradiata (maduva hematopoetica si gonadele au radiosensibilitate mai mare), varsta (mai
mare la copii) sau starea fiziologica (riscul este mai mare in perioada de sarcina).

Dintre aparatele de uz casnic (tabelul 9), care pot constitui surse de expunere non-
ocupationala la radiatiile ionizate cele mai frecvente sunt:
receptoarele TV si unitatile dispiay ale computerelor personale (datorita excitarii cu
electroni a ecranului); detectoarele de fum; becurile de iluminat cu perioada de utilizare
indelungata sau arderea combustibililor fosili pentru incalzire sau prepararea alimentelor

Tabelul 4.6. Surse de iradiere externa a itregului corp


Sursa Echlvaleritol dozei efectiv Ponderea
mediu
Fondul natural cosmic 0,4,0 mSv/an/persoana 10,0%
Fondul natural terestru 0,55 mSv/an/persoana 13,7%
Radioactivitatea corpului uman 0,40 mSv/an/persoana 10,0%
Radonul din locuinte 1,60mSv/an/persoana 40,0%
Iradierea medicala 0,90 mSv/an/persoana 22,5%
Alte surse antropice 0,15 rnSv/an/persoana 3,7%
Total 4,00 mSv/an/persoana 100%

Tabelul 4.7. Iradierea in unele investigatii radiologice


Investigatia Echivalentul dozei efectiv
Radiografie dentara 0,10 mSv
Radiografie craniana 0,20 mSv
Radiografie toracica 0,03 mSv
Radiografie cervicala 0,22 mSv
Radiografie pelvina 0.44 mSv
Tranzit baritat 0,54 rnSv
Mielografie lombara 1,30mSv
Tomografie scheletala 4,40 rnSv
Tomografie computerizata 11,00 mSv

Contaminarea radioactiva a factorilor de mediu, ca urmare a gestionarii


neadecvate a deseurilor radioactive industriale sau medicale, poate reprezenta o
modalitate complementara de expunere a comunitatilor umane la radiatii ionizante.

Substantele radioactive poluante, dupa patrunderea in sursele de apa sau sol, intra
in lanturile trofice telurice si acvatice, unde prin parcurgerea fiecarei
verigi sunt supuse fenomenului de bioconcentrare. Astfel ca, omul, care este situat in
varful tuturor piramidelor ecologice, poate fi expus riscului de iradiere si prin „efectul de
bumerang".

Radioelementele cele mai periculoase din acest punct de vedere sunt cele ce
poseda o activitate biologica specifica intensa ( 131 I ) si cele ce prezinta o perioada de
injumatatira fizica iunga (28 ani 90 Sr , 32 ani 137 Cs ).

Desi, de regula radioactivitatea produselor alimentare este , faptul ca proprietatile


organoleptice nu sunt modificate limiteaza aplicarea masurilor de reducere a riscului.

Tabelul 4.8. Principalele surse non-ocupationaie de expunere la radiatii ionizante


Sursa Echivalentul dozei ionizate

Apa potabila 1 - 6 x 10 5 Sv/an


Materialele de constructii 3, 6 x 10 5 Sv/an
Produsele agricole 1 x 10 5 Sv/an
Arderea carbune 0,3-3 x 10 6 Sv/an
combustibililor gaze naturale (centrale termice} 1 x 10 6 Sv/an
gaze naturale (masini de gatit) 2 x 10 6 Sv/an
Lentilele de ochelari 1 x 10 6 Sv/an
Receptoarele TV 1 x 10 5 Sv/an
Detectoarele de fum 1 x IO"8 Sv/an

Alte posibile modalitati de contaminare radioactiva a factorilor, ambientali,


inclusiv a surselor de apa si alimentelor, sunt experimentarea armelor nucleare si
accidentele de fa centralele atomo-electrice.

EXPERIMENTAREA ARMELOR NUCLEARE.

Desi in ultimele decenii acordurile internationale au interzis experimentarea


armelor nucleare in aer, sub apa sau in subteran, testarile din deceniile 6 si 7 au
determinat concentrarea in atmosfera a unor radionuclizi cu perioada de injumatatite
fizica mare (strontiu-90 si cesiu-137) care inca mai continua sa contamineze factorii ce
mediu natural (soiul si sursele de apa).
CENTRALELE ELECTRONUCLEARE.

Cu toate ca majoritatea centralelor nuclearo-electrice au un grad de securitate


corespunzator, in unele tari mai functioneaza centrale care nu intrunesc cerintele actuale
de siguranta a functionarii.

In cazul exploatarii incorecte a centralelor nucleare pot surveni:

 incidente nucleare in urma carora rezulta contaminarea unui teritoriu periuzinal


limitat, dar nivelul de iradiere maxima este sub limitele admise;

 accidente nucleare, respectiv contaminarea exterioara de diferite proportii, cu


cresterea probabilitatii aparitiei unor efecte asupra sanatatii comunitatilor umane
sau a mediului

Cel mal recent accident nuclear major a avut loc la centrala de ia Cernobal - 26
aprilie 1986 - in urma caruia au fost afectate regiuni intinse initial din Ucraina, Belarus,
Rusia, ulterior din Norvegia, Suedia, Finlanda si in final Romania (cea mai afectata tara
dupa tarile ex-sovietice).

4.2.5. EFECTELE BIOLOGICE ALE RADIATIILOR


IONIZANTE

Interactiunea radiatiilor ionizante cu materia vie, prin transferul energiei


substratului iradiat, determina aparitia unor structuri chimice ionizate, care genereaza
variate efecte biologice. Producerea efectului ionizant necesita energii mari, de circa 32
eV pentru fiecare pereche de ioni formati, ionizarea chiar si a unui singur atom dintr-o
macromolecula conduce la modificarea sau alterarea substantei respective. in concluzie,
efectul radiatiilor ionizante este intotdeauna nociv.

4.2.5.1. MECANISMELE PRODUCERII EFECTELOR BIOLOGICE

Pentru explicarea mecanismului de producere a efectelor biologice ale radiatiilor


ionizanta, au fost propuse doua teorii, respectiv teoria tintei si teoria radicalilor liberi.
 teoria tintei (teoria actiunii-directe) postuleaza ca exista anumite elemente,
eventual structuri celulare, asupra carora actioneaza radiatiile ionizante,
producand lezarea sau chiar distrugerea celulei. Studiile de radiobiologie
sugereaza ca elementele cu cea mai mare sensibilitate sunt acizii nucleici.

Se estimeaza ca, pentru afectarea celulei, sunt necesare minimum 15-20 ionizari
la nivelul structurilor sensibile, fenomenul fiind mai evident in timpul mitozei
nucleului celular.

 teoria radicalilor liberi (teoria actiunii indirecte) considera ca efectele radiatiilor


ionizante nu sunt consecinta interactiunii lor nemijlocite cu structurile sensibile, ci
sunt intermediate de radicalii liberi rezultati in urma radiolizei apei (radicalul
hidroxil HO si hidroxiperoxidic HO2*). Efectele biologice apar in conditiile
depasirii eficientei sistemelor fiziologice de neutralizare a radicalilor liberi
(superoxid dismutaza si sistemul reducator glutation-peroxidaza), iar intensitatea
lor depinde de cantitatea de radicali liberi formati.

Din punct de vedere al radiosensibilitatii diferitelor structuri ale organismului,


cele mai vulnerabile sunt celulele caracterizate printr-o rata de multiplicare mare si un
grad mic de diferentiere (celulele limfoide, mielaide, epiteliale, de reproducere), dar si
celulele foarte diferentiate (celulele nervoase).

In functie doza de radiatii ionizante receptata de structurile biologice si efectul


biologic rezultat, cercetarile de radiobiologie au evidentiat doua tipuri de reiatii posibile:
relatia liniara si relatia tip sigmoidal.

Relatia liniara (doza fara prag) postuleaza urmatoarele:


 orice doza de radiatii ionizante poale produce leziuni celulare;
 intensitatea efectelor nocive este proportionala cu doza receptata;
 suni excluse orice posibilitate de reparare a leziunilor.

Aceasta relatie explica aparitia lezarii celulelor somatice (aparitia degenerarilor


celulare maligne) si a celulelor germinale (efectele asupra
Relatia tip sigmoidal (doza "cu prag) conform careia:

 lezarea structurilor iradiate apare numai dupa depasirea unei anumite


doze („doza prag"), sub care nu apare nici un efect nociv;
 sunt posibile si eficiente fenomene reparatorii a leziunilor produse;
 dozele receptate ulterior se cumuleaza partial.

Relatia „doza cu prag" explica aparitia modificarilor radiobiologie din boala de


iradiere acuta si cronica (efectele somatice conturate).

4.2.5.2. FORME DE MANIFESTARE A EFECTELOR BIOLOGICE

Interactiunea radiatiilor ionizante cu materia vie poate genera consecinte variate,


care pot fi clasificate in doua mari categorii de manifestari: precoce si tardive.

Manifestarile precoce sunt reprezentate de efectele somatice care apar dupa dupa
un interval scurt de la iradiere, intereseaza numai persoana expusa si aparitia lor poate fi
anticipata in functie de doza receptata de organismul sau tesutul iradiat. Deoarece sunt
expresia efectelor tip sigmoidal (doza cu prag), intensitatea si gradul de reversibilitate
sunt dependente de marimea dozei absorbite.

Manifestarile tardive apar dupa intervale de timp variabile, de cateva luni pana la
cativa ani, de la expunere. Sunt considerate efecte stochastice, care se produc intamplator,
iar probabilitatea statistica a frecventei de manifestare scade odata cu doza receptata.

EFECTELE SOMATICE PRECOCE sunt manifestari generate de expunerea


externa la doze unice sau repetate in timp scurt, care difera in functie de marimea zonei
iradiate - iradierea intregului corp sau iradierea anumitor zone corporal

Iradierea externa a intregului corp cu doze sub 2 Gy produce astenie, stare


generala de rau si greturi, care apar la 3-8 ore de la expunere,
insotite de modificari hematologice (leucopenie prin lezarea seriei limforde si mieloide).
In general, tulburarile se remit dupa 24 ore.

Expunerea organismului, intr-un timp scurt, la doze mai mari de 2 Gy produce


boala acuta da iradiere cu evolutie in trei faze:

 faza prodromala caracterizata prin adinamie, inapetenta, stare generala alterata,


eventual obnubilare;

 faza de remisiune a carei, durata este invers proportionala cu marimea dozei


receptate de organism;

 perioada de stare care, in functie de doza, are trei forme de manifestare


(sindroame):sindrom hematologic in cazul expunerii la doze de 2-10 Gy; sindrom
gastrointestinal la iradieri egale sau mai mici de 4 Gy si sindrom nervos central,
daca doza absorbita este mai mare de 10 Gy,

Sindromul hematologic debuteaza cu anorexie, greturi, varsaturi si stare de


apatie, simptome care ating apogeul in 6-12 ore. Urmeaza faza de remisiune de 24 pana
la 33 ore in care simptomele dispar complet. in timpul perioadei de aparenta sanatate
debuteaza procesul de distrugere, uneori ireversibila, a sistemului hematopoetic mieloid
si limfoid. Se manifesta prin limfopenie, neutropenie, anemie si trombocitopenie, urmate
de hemoragii, dezechilibre electrolitice si cresterea susceptibilitatii la infectii.

Uneori, prin lezarea marcata a timusului si a placilor Payer apare imunosupresia


grava, care poate contura sindromul imunologic asociat.

Sindromul gastrointestinal este dominat de greturi, varsaturi si diaree care


produc deshidratarea marcata, reducerea volumului plasmatic si colaps vascular si
moarte.

Initial, sindromul gastrointestinal este consecinta toxemiei datorate necrozei


tisulare, pentru ca ulterior sa fie perpetuat prin atrofia progresiva a mucoasei tractului
gastrointestinal in stadiile avansate, denudarea vilozitatilor intestinale determina
plasmoragie masiva in lumenul intestinal.
Decesul survine in 3-10 zile prin plasmoragie si septicemie cu flora intestinala
proprie, probabilitatea acestuia fiind proportionala cu doza receptata: sub 2 Gy mai
redusa, sub 4 Gy aproape 50% din persoanele iradiate decedeaza, iar la iradieri de 5-10
Gy sansa de supravietuire este practic nula.

Sindromul nervos central (neuropsihic) apare in cazul expunerii organismului


intr-un timp scurt la doze extrem de mari (peste 10 Gy), conditie intalnita numai in
situatii speciale cum sunt accidentele nucleare majore.

Asemenea contexte situationale vizeaza operatorii si formatiunile de


interventie (pompieri si „lichidatori") din unitatile nucleare si numai arareori
grupuri populationale din imediata vecinatate a unitatii nucleare implicate (de
exemplu bombardamentele de la Hiroshima si Nagasaki sau accidentul de la
Cernobal din 1986).

Sindromul nervos central debuteaza printr-o perioada prodromala cu greturi,


varsaturi, apatie si somnolenta care evolueaza spre prostratie datorate focarelor
inflamatorii nonbacteriene cerebrale sau produsiior toxici radio-indusi in scurt timp se
instaleaza tremor, convulsii, ataxie, iar decesul survine in cateva ore.

IRADIEREA EXTERNA LOCALIZATA

Manifestarile patologice induse de radioexpunerea externa a unor zone corporale


limitate sunt in functie de regiunea expusa si zona iradiata. Apar. accidental, in cazul
manipularii necorespunzatoare a unor surse de radiatii, sau in urma iradierii medicale in
scop terapeutic (radioterapia unor afectiuni).

In cazul iradierii externe localizate, pentru exprimarea leziunilor sunt necesare


doze mult mai mari decat in cazui iradierii intregului corp.

Radiodermitele acute sunt leziuni cutanate de tip eritematos localizate la nivelul


mainilor si degetelor. Apar precoce, la cateva ore de la iradiere .In functie de doza
absorbita, radiodermita poate imbraca diferite forme de manifestare:
 4 Gy dermita cu disparitia temporara a pilozitatii;
 16-20 Gy epilare definitiva;
 6-12 Gy radiodermita eritematoasa sau exudativa;
 peste 25 Gy radiodermita atrofica cu ulceratii si necroza.

Leziunile oculare

Efectele nocive asupra analizatorului vizual sunt localizate la nivelul cristalinului,


care in cazul iradierii cu doze mai mari de 2 Gy se opacifiaza (cataracta radioindusa),
probabilitatea lezarii cristalinului crescand cu doza absorbita: aproximativ 10% la
subiectii expusi la doze de pana la 5 Gy, de 50% la cei care recepteaza doze intre 5-10
Gy, respectiv cea 90% in cazul iradierii mai mari de 10 Gy.

Leziunile gonadelor.

Iradierea zonelor ovariene sau testiculare, datorita radiosensibilitatii celulelor


germinate, poate determina amenoree sau azospermie, a caror frecventa si reversibilitate
este dependenta de doza receptata (tabelul 4.9 si 4.10).

Iin cazul sexului feminin, probabilitatea suprimarii functiei ovulatorii prin


iradierea ovarelor este conditionata atat de doza cat si de varsta persoanei iradiate (dupa
U.S. Nuclear Regulatori Commision, Report NUREG CR-4214, Rev.l Part II.
Washington, D.C. NRC: 1989).

Tabelul 4 .9. Efectele Iradirerii zonei ovariens

Doza (Gy) Probabilitatea afectării functiei ovariene


Perioada fertilă (15-40 ani) Peste 40 ani
< 0,6 fără efecte decelabile
0,6-1,5 risc minor
2,5-5,0 60% suprimare definitivă a ovuiatiai 100% suprimare definitivă a
40% amenoree temporară ovulatiei riscul menopauzei
radioinduse
5-8 60-70% suprimarea definitivă a ovulatiei date insuficiente
30-40% amenoree temporară
>=8 100% suprimarea ovulatiei
Tabelul 4.10. Efectele iradierii gonadelor la sexul masculin

Doza (Gy) Efecte


0,1-0,3 oligospermie pasagera
0,3-0,5 azospermie temporara dupa 4-12 luni de la iradiere
recuperare completa in 48 luni
0,5-1 azospermie temporara dupa 3-17 luni de ia iradiere
recuperarea completa incepe dupa 8-38 luni
1-2 azospermie temporara dupa 2-15 luni de la iradiere
recuperarea completa incepe dupa 11-20 luni
2-3 azospermie permanenta dupa 1-2 luni de la iradiere
dupa 40 luni nu s-au observat semne de recuperare

Efectele asupra embrionului uman. Iradierea accidentala, ocupationala sau


medicala, chiar cu doze mici de ordinul 0,1 Gy, in primele 3 luni de sarcina poate afecta
procesul de organogeneza al produsului de conceptie determinand malformatii
congenitale. Localizarile mai frecvente sunt la nivelul creierului (anecefalie, hidrocefalie,
atrofie cerebrala), ochiului (anoftalmie, microoftalmie, retinoblastom) sau scheletului
(nanism, craniostenoza, spina bifida, malformatii ale membrelor).

Iradierea produsului de conceptie dupa a 90-a zi de viata intrauterina creste riscul


leziunilor sistemului nervos manifestate prin diferite grade de oligofrenie si dezvoltare
neuropsihica deficitara.

MANIFESTARILE TARDIVE sunt de tip stocastic (care apar aleator) care pot
avea exprimare somatica (intereseaza persoana iradiata) sau genetica (manifestarile apar
la descendenti).

Efectele somatice tardive

Carcinogeneza (cancerul radioindus). Procesul biologic de transformare maligna


are la baza relatia de tip liniar (fara prag), manifestarea aparand de ia cativa ani, pana la
zeci de ani de la iradiere. Desi, datorita ecologiei
multifactoriale a cancerului, estimarea rolului radiatiilor ionizante in cancerogeneza este
dificila, pentru unele forme de cancer exista suficiente date care permit stabilirea
corelatiilor etiologice (tabelul 4.11).

Tabelul 4.11. Principalele localizari ale cancerului radioindus


Localizarea Modalitatea de expunere Perioada de latenta
Cancer cutanat iradiere externa localizata 12-50 ani
Leucemie acuta (toate Iradiere externa 2-10 ani
formele) Leucemie cronica radiodiagnostic cu thorotrast
granulocitara
Cancer tiroidian Iradiere externa sau interna cu 1CM7 ani
131
I
Cancer le san iradiere externa accidentala 10-30 ani
radiodiagnostic sau radioterapie (in merite 25 ani)
Cancer pulmonar iradiere externa 10-25 ani
iradiere interna (Radon)
Cancer osos iradiere interna (saruri de Radiu) 2-4 ani
Modificate dupa Rodica Tulbure, Iirina Marinescu, Cristina May - Efecte asupra sanatatii in expunerea
umana la radiatii in Radioactivitatea artificiala in Romania, Bucuresti, 1994.

Pentru intreaga populatie, prin expunerea la radiatii ionizante (teritorii cu


radioactivitate naturala crescuta, radioactivitate naturala amplificata tehnologic sau
accidente nucleare) riscul de aparitie a cancerului fatal este estimat Ia 5% per Sv,
respectiv prin receptarea unei doze cumulate de 1 Sv sansa de aparitie a unui cancer fatal
este de 1 la 20 (ICRP, 1991), Iar factorul de risc global (care include si probabilitatea
cancerelor non-fatate si a defectelor genetice) este evaluat la aproximativ 7,3% per Sv.

Pe plan mondial, expunerea la doza medie anuala de 2,4 mSv (valoarea medie a
radioactivitatii naturale pe Pamant) determina, pentru intreaga durata a vietii, un risc
teoretic de moarte prematura prin malignitate indusa de radioactivitatea naturala de
aproximativ 1%.

Radiodermitele cronice, manifestate prin fenomene de atrofie cutanata, ulceratii,


keratoze, telangectazii si cresterea riscului de malignizare, la care se poate asocia
alopecie, apar dupa expuneri partiale relativ intense cum sunt cele de radioterapie.
Cataracta este consecinta iradierii cristalinului indeosebi cu neutroni. Procesul de
opacifiere debuteaza la nivelul polului posterior ai cristalinului dupa o perioada de latenta
variabila de la 8 luni pana la cativa ani de la expunere

Scurtarea duratei medii de viata, probabil prin deteriorarea capacitatii


imunobioiogice a organismului, a fost observata ia unele categorii de personal expus la
radiatii ionizante in cadrul activitatii profesionale, pe baza studiilor epidemiologice, care
au vizat personalul medico-sanitar din serviciile de radiologie din SUA, se estimeaza ca
expunerea indelungata la doze de 0,01 Gy poate reduce speranta de viata cu 1-5 ani,

Alte efecte somatice tardive semnalate in cazul expuneri prelungite sau repetate
la doze mici sunt:
 scaderea fertilitatii la ambele sexe;
 diminuarea libidoului la femei;
 amenoree;
 anemie, leucopenie, trombocitopenie.

Efecte somatice post-radioteraple (iradierea medicala terapeutica) in afectiuni


tumorale maligne sunt:
 leziuni renale - reprezentate de disfunctii glomerulare si tubulare - pot pare in
urma iradierii rinichilor cu doze de 20 pana la 30 Gy. Dupa o perioada de latenta
de 6-12 luni se manifesta prin proteinurie, insuficienta renala in variate grade de
severitate, anemie si hipertensiune;
 leziuni miocardice - pericardita si miocardita - in caz de iradiere mediastinala
extinsa;
 leziuni medulare - mielopatie severa pana la aplazie medulara prin iradierea
segmentara a coloanei vertebrale cu doze mai mari de 50 Gy;
 leziuni intestinale - ulceratii cronice, fibroze sau perforatii intestinale - in
radioterapia metastazelor limfatice abdominale din seminomul testicular,
carcinomul ovarian sau limfoame.
EFECTELE GENETICE

Efectele genetice radioinduse sunt manifestari tardive, de tip stocastic, care apar
datorita iradierii celulelor germinate. Afectarea materialului ereditar prin actiunea
mutagena a radiatiilor ionizante determina defecte genetice (mutatii perpetuate prin
procreare) care se manifesta la descendentii persoanelor expuse. Asemenea dezordini
genetice ereditare pot fi: aberatii cromozomiale grave care pot impiedica formarea oului
sau viabilitatea embrionului; mutatii letale sau neletale cu caracter predominant recesiv. .

Desi la descendentii persoanelor expuse ocupational la radiatii ionizante nu au


fost observate defecte genetice semnificative, se estimeaza ca cel putin o treime din toate
defectele genetice pot il consecinta iradierii naturale.

4.2.5.3. MASURILE DE RADIOPROTECTIE

Deoarece diferitele surse antropice de radiatii ionizante sau modalitati de


expunere au o deosebita importanta economica, medicala sau stiintifica, masurile de
radioprofilaxie au ca obiectiv principal reducerea expunerii la limite rational posibile, in
conditiile obtinerii de beneficii maxime cu minim de risc.

Aceste limite sunt reprezentate de doza maxima admisa (doza receptata de


intregul organism, de un organ sau tesut, si care, in lumina cunostintelor actuale, in
iradierea externa sau interna, nu produce efecte somatice decelabile pe toata durata vietii
sau efecte genetice la descendenti).

In sanatatea publica, pentru protejarea populatiei fete de riscurile radioactive,


doza maxima admisa este diferentiala pentru 3 grupe de populatie in functie de contextul
expunerii:

 50 mSv pe an pentru populatia expusa profesional (iradiere interna sau externa a


intregului corp, gonadelor, capului, trunchiului, a organelor hematopoietlce si a
cristalinului);
 5 mSv pe an pentru persoanele.din populatie, reprezentand grupul de populatie
care locuieste sau lucreaza permanent in vecinatatea unor obiective nucleare;
 0,02 Sv pe 30 ani doza genetica maxima admisa pentru populatia in ansamblul el.

Pentru prevenirea efectelor somatice tardive, Comisia internationala de


radioprotectie (ICRP, 1991} recomanda, urmatoarele doze maxime admise (cu exceptia
iradierii prin fondul radioactiv natural sau proceduri de radiodiagnostic):

 sub 70 mSv pe intreaga durata a vietii;


 exceptional cel mult 5 mSv pe an;
 doza medie pe 5 ani mai mica de 1 mSv pe an.

Pentru reducerea riscului de iradiere interna, echivalentul dozei efectiv rezultat


prin ingestia apei sau inhalarea aerului trebuie sa fie de cel mult 0,5 mSv pe an (1/10 din
doza acceptata pentru persoane din populatie).

4.3. RADIATIILE ULTRAVIOLETE IN RELATIE CU


SANATATEA

Radiatiile ultraviolete sunt radiatiile electromagnetice care au lungimea ds unda


cuprinsa intre 100-400nm. Energia cuantica a radiatiilor ultraviolete este insuficienta
pentru a produce ionizarea substratului asupra caruia actioneaza, dar destul de mare
pentru a provoca excitarea atomilor si a produce reactii fotochimice.

4.3.1. CLASIFICAREA RADIATIILOR ULTRAVIOLETE

In functie de lungimea de unda/efectul biologic predominant radiatiile ultraviolete


(UV) pot fi clasificate in trei domenii:
 ultraviolete A (UVA.) cu lungimea de unda intre 320-400nm.
 ultraviolete B (UVB) cu lungimea de unda intre 280-320 nm.
 ultraviolete C (UVC) cu lungimea de unda intre 100-280 nm.

Constituentii chimici ai atmosferei terestre ozonul, vaporii de apa si unele gaze


(oxigen, dioxid de carbon) - retin selectiv, prin absorbtie, radiatiile ultraviolete de origine
solara: UVC sunt absorbite in totalitate, cea mai mare .parte a UVB si doar in mica
masura UVA.

La suprafata Pamantului ajung cea mai mare parte dintre UVA si aproape 10%
din UVB, ambele avand importanta majora pentru sanatatea umana,

4.3.2. SURSELE DE RADIATII ULTRAVIOLETE

4.3.2.1. SURSELE NATURALE

Principala sursa naturala este Soarele, care emite radiatii ultraviolete cu lungimea
de unda cuprinsa intre 10 7  10 8 m. Cantitatea si intensitatea radiatiilor ultraviolete
solare care ajung pana la suprafata terestra sunt dependente de:

 Integritatea stratului de ozon stratosferic (dispus la altitudinea de 15-35 km sub


forma unei paturi cu grosimea medie de aproximativ 20 km) care retine selectiv
radiatiile ultraviolete in functie de lungimea lor de unda:

1. radiatiile solare din banda 290-315 nm (UVB) sunt reduse de aproape


1000 ori prin absorbtia de catre moleculele de ozon;
2. radiatiile ultraviolete cu lungimea de unda sub 200 nm (UVC) sunt
absorbite aproape in totalitate prin interventia combinata a ozonului si
oxigenului din atmosfera:
3. componenta cu lungime de unda mare (UVA cu λ 320-400 nm) este
absorbita doar intr-o mica masura.

Astfel, daca din spectrul radiatilor solare care ajung la nivelul exosferei planetare,
numai aproximativ 5% sunt reprezentate de radiatiile ultraviolete, datorita capacitatii de
retinere selectiva a radiatiilor ultraviolete de catre patura de
ozon stratosferic, la nivelul solului radiatiile ultraviolete reprezinta doar 1% iar spectrul
radiatiilor ultraviolete este alcatuit in proportie de aproape 95% din componenta A si doar
5-10% din componenta B.

Reducerea grosimii stratului de ozon, semnalata deasupra unor teritorii („gaurile


de ozon”), a determinat scaderea capacitatii de retinere a radiatiilor ultraviolete de origine
solara, si consecutiv cresterea nivelului de iradiere.

Masuratorile efectuate in Antarctica (CEC, 1993c) au dus la concluzia ca


diminuarea cu 58% a ozonului stratosferic a avut drept consecinta cresterea cu 300% a
radiatiilor ultraviolete B, cu 31% a radiatiilor ultraviolete A si cu 32% a radiatiilor
luminoase (vizibile, cu lungimea de unda 400-760 nm).

 Angulatia soarelui (unghiul soarelui) fata de axa Pamantului, respectiv unghiul


sub care radiatiile ultraviolete traverseaza atmosfera, La. nivelul suprafetei terestre,
intensitatea radiatiilor ultraviolete solare, si in particular a componentei 8, depinde de
pozitia (inaltimea) soarelui pe bolta cereasca in functie de momentul zilei, anotimp si
latitudine.

Radiatiile ultraviolete au intensitatea maxima in lunile de vara intre orele 10°°


-14°° (sau 11°°-15°° daca este in vigoare ora oficiala de vara). in functie de orarul
circadian, variatia intensitatii componentei B este mai mare decat a componentei A.

In functia de latitudine, intensitatea radiatiilor ultraviolete este mai mare la


latitudini mici decat ia cele mari, deoarece distanta pe care trebuie sa o parcurga radiatia
solara pana ia suprafata solului este mai mica. De aceea, in zonele ecuatoriale, vara, la
miezul zilei, radiatiile ultraviolete B sunt de aproape 2-3 ori mai intense decat in zonele
temperate, iar in jurul latitudinii de 60°, radiatiile ultraviolete B totale din lunile ianuarie
si februarie pot fi inferioare celor dintr-o singura zi insorita de la mijlocul verii,

 Altitudinea - intensitatea radiatiilor ultraviolete creste pe masura cresterii


altitudinii, astfel ca expunerea comunitatilor din zonele montane este mai
mare decat a celor din zonele de ses.

 Difuzia in straturile atmosferice inferioare, datorita unor fenomene meteorologice


(norii, ceata sau bruma) sau poluarii cu particule in suspensie poate diminua cantitatea de
radiatii ultraviolete de la nivelul solului, generand in situatii extreme, carenta de
ultraviolete.

 Reflexia de catre diferite suprafete poate amplifica intensitatea radiatiilor


ultraviolete si implicit potentialele riscuri: majoritatea suprafetelor naturale (diferitele
structuri geologice si apa) reflecta aproape 10% din radiatiile ultraviolete incidente, iarba
reflecta in medie 3%, suprafetele de nisip cea. 10-25%, iar zapada proaspata aproximativ
80%.

4.3.2.2. SURSELE ANTROPICE

Pentru populatia din mediul non-ocupational principalele surse antropice de


expunere la radiatiile ultraviolete sunt:

 sistemele de iluminat cu becuri (tuburi) fluorescente sau de cuart tungsten-


halogen de mare intensitate. Becurile cu halogen, pe langa radiatii luminoase, pot emile
si radiatii ultraviolete, dar acestea reprezinta doar un procent mic fata de cantitatea
receptata in mod obisnuit prin expunerea la sursele naturale. Spre deosebire de primele,
lampile do cuart cu filament de tungsten emit cantitati suficiente de radiatii ultraviolete,
capabile da a produce, in absenta dotarii cu dispozitive de protectie adecvate, unele efecte
fotochimice persoanelor situate in imediata vecinatate a sursei;

 dispozitivele de bronzare artificiala (lampile sau paturile solare) din saloanele de


cosmetica sau infrumusetare tuburile fluorescente din aceste instalatii emit cu precadere
radiatii ultraviolete din banda A (λ 320-400 nm, cele nou importante pentru
pigmentogeneza, respectiv bronzarea tegumentelor), dar si cantitati reduse de radiati:
ultraviolete B nocive;
 „lumina neagra" - black light - folosita in discoteci pentru realizarea unor efecte
luminoase speciale. Desi in componenta spectrala a luminii negre predomina radiatiile
ultraviolete, aceasta nu detennina o expunere semnificativa.

 In mediul ocupational cele mai frecvente surse antropice pot fi:

 sursele industriale: corpurile incalzite ia temperaturi ce depasesc 1500° C,


instalatiile de fotopolimerizare, dezinfectie si sterilizare, aparatele de sudura, arcurile
voltaice si utilizarea laser-ului;

 sursele medicale: aplicatiile diagnostice si terapeutice (in fizioterapie,


dermatologie, neonatologie) si lampile cu ultraviolete folosite pentru dezinfectia
laboratoarelor de microbiologie, virusologie sau a blocurilor operatorii;

 sursele comerciale: detectoarele de bancnote false si documente cu regim special.

4.3.3. PROPRIETATILE RADIATIILOR ULTRAVIOLETE

4.3.3.1. ENERGIA RADIATIILOR ULTRAVIOLETE

Desi radiatiile ultraviolete se caracterizeaza prin nivele energetice reduse, acestea


sunt suficient de mari pentru a determina ruperea unor legaturi chimice sau trecerea
atomilor in stare de excitatie, ceea ce poate initia variate procese fotochimice sau
fotobiologice. Asemenea procese sunt mai pronuntate in cazul UVB si UVC, care,
datorita energiilor de pana la 3,9 eV, pot interactiona cu proteinele celulare sau cu acizii
nucleici (ADM).

Amploarea leziunilor celulare generate depinda de intensitatea si, in principal da


lungimea de unda a radiatiilor, lungimile de unda mici provocand cele mal intense
destructii celulare.

Astfel, prin comparatie cu radiatiile ultraviolete care au lungimea de unda mai


mare de 300 nm, potentialul nociv al RUV cu lungimea de unda de 290 nm este de 1000-
10000 de ori mai mare. De aceea, chiar nivelele reduse da UVB
care, in conditii normale, ajung pana la suprafata Pamantului pot produce lezarea acizilor
nucleici, arsuri solare, cataracta, cancer cutanat si posibil efecte asupra raspunsului
imunitar (IACR - International Association of Cancer Registries -1992).

4.3.3.2. CAPACITATEA DE PENETRARE

Capacitatea de penetrare a radiatiilor ultraviolete in tesuturi este foarte redusa,


nedepasind straturile tegumentare, dat nivelul pana la care patrund este diferit in functie
de banda spectrala:

 radiatiile ultraviolete A (315-400 nm) pot ajunge pana ia nivelul epidermului


profund si a dermului unde pot inhiba activitatea unor celule imunocompetente;
 radiatiile ultraviolete B (280-315 nm) dispun de o capacitate de penetrare mult
mai redusa, nedepasind straturile tegumentare medii (tabelul 4.12).

Deoarece radiatiile ultraviolete au penetrabilitate redusa, articolele de


imbracaminte uzuale protejeaza corpul uman fata de expunerea la acest factor de risc
ambiental, clar tesaturile vaporoase, lejere purtate in anotimpul cald nu realizeaza o
ecranare eficienta a tegumentelor.

4.3.3.3 ACTIUNEA GERMICIDA

Actiunea germicida (efectul bactericid), respectiv proprietatea radiatiilor


ultraviolete de a distruge microorganismele, este consecinta transferului energiei
radiatiilor ultraviolete catre structurile celulare ale microorganismelor.

Daca dozele de radiatii ultraviolete receptate sunt suficient de mari, acestea, prin
excitarea atomilor, pot initia aparitia unor reactii fotochimice cu producerea de radicali
liberi, cu mare reactivitate, care determina intense leziuni celulare si consecutiv
distrugerea germenilor in acelasi timp, radicalii liberi formati pot altera materialul genetic
si implicit capacitatea de reproducere a microorganismelor.
Efectul germicid este caracteristic radiatiilor ultraviolete din banda B si C (UVB
st UVC), dar se manifesta cu intensitate maxima in cazul lungimii de unda de 253,7
nm(limitele fiind cuprinse in intervalul 250-280 nm).

Tabelul 4.12. Sursele si propietatile radiatilor ultraviolete

Domeniu! UVA UVB UVC


Proprietaţi λ =315-400 nm energie λ = 280-315 nm energie λ= 100-280 nm energie
redusa media mare
Surse ■Soarele (95% din RUV de ia ■Soarele (5% din RUV ■ Soarele (RUV-C sunt
nivelul solului) de ia niveiui solului, dar absorbite in atmosfera
■Lampi cu „lumina neagra" numai cele cu λ >297 nm) superioara de catre
■Lampi germicide a oxigenul molecular,
■Arcul voltaic (sudura ■Lampi germicide ozon şi vaporii de apa)
electrica) ■Arcul voltaic (sudura ■Lampi germicide
■Lampi de mare intensitate (de electrica) ■Arcul voltaic (sudura
descarcare cu emisie in UV) ■Lampi do mare electrica)
■Lampi UV terapeutice intensitate (de descarcare ■Lampi de mare
■Lampi de bronzare artificiala cu emisie in UV) intensitate (descarcare
■Lampi UV terapeutice cu emisie in UV)
■Lasere medicale şi
industriale
Capacitate de ■Nu sunt absorbite de ozon ■Absorbite parţial de ■Cels cu λ do 100-200
penetrare ■Penetreaza in profunzimea catre ozonul stratosferic nm sunt absorbite in
tegumentelor mai mult decât ■Penetreaza pâna ia aer
celelalte tipuri de UV nivelul dermului ■Sunt absorbite de
cheratilna epidermica
■Sunt reţinute la
nivelul straturilor
tegumentare
superficiale
Efecte ■Bronzarea precoce ■Sinteza vitaminei D3 ■ Lezarea ADN-uiui
biologice ■Pot potenţa unele efecte ■Bronzarea tardiva celulelorneprotejate
carcinogene ale RUV-B ■Responsabile de cele (epitelii, cornee,
■Eriterm şi arsuri actinice mai multe efecte nocive microorganisme)
(solare) acute sau cronice
■insolaţii, imuno-supresle şi ■Insolaţie
leziuni celulare ■Imunosupresie
(fotosensibilizare, efecte ■Lezari celulare, cancer
fototoxice) cutanat, fotoalergii
■ Eiastoza cutanata ■Foto-cherato-
■ Foto-cnsrato-conjunciivtte, conjunctivite, cataracte şi
cataracte şi retinite solare terigion

Proprietatea radiatiilor ultraviolete de a distruge microorganismele are o deosebita


importanta practica in procesul de autopurificare a factorilor de mediu natural (aer, apa,
sol), dezinfectia apei potabile sau a aerului din unitatile sanitare

sau laboratoarele de microbiologie sau virusologie.

4.3.3.4 ACTIUNEA FOTOCHIMICA

Deoarece radiatiile ultraviolete reprezinta o modalitate de propagare a energiei,


ele pot initia sau cataliza o serie de reactii fotochimice prin care se formeaza noi
compusi: fotosinteza vitaminei D3 fotosinteza clorofiliana, fotopolimerizarea unor
monomeri s.a. Pe de alta parte radiatiile ultraviolete pot contribui la degradarea unor
structuri complexe prin fotoliza.

Efectele biologice ale radiatiilor ultraviolete pot fi clasificate in efecte asupra


organismului uman si efecte ecologice.

4.3.3 EFECTELE ASUPRA ORGANISMULUI UMAN

Asupra organismului uman, radiatiile ultraviolete determina efecte generate


(respectiv asupra metabolismului si asupra sistemului imunitar) si efecte locale
(reprezentate de efectele asupra tegumentelor si asupra ochiului).

Expunerea moderata la radiatiile ultraviolete naturale produce, in general, efecte


benefice asupra organismului uman, dar expunerea intensa, repetata poate determina
efecte nocive (tabelul 4.13).

4.3.4.1. EFECTELE ASUPRA METABOLISMULUI

Datorita rolului radiatiilor ultraviolete in sinteza vitaminei D, indispensabila


absorbtiei intestinale a calciului, principalul efect metabolic benefic este efectul asupra
metabolismului mineral fosfo-caicic.

Prin iradierea tegumentelor cu radiatii ultraviolete, 7-dehidrocolesterolul


(provitamina D3) existent in piele, in compozitia sebumului secretat de glandele sebacee,
este izomerizat, printr-o reactie fotochimica, in colecalciferol (vitamina D3
naturala) care regleaza absorbtia calciului in intestinul subtire si ulterior depunerea in
structurile dense.

Tabelul 4.13. Efectele nocive potentiale ale radiatiilor ultraviolete


Localizare Efecte posibile
Tegumente * melanom malign
* carcinom ai celulelor bazate si scuamoase
* arsuri solara
* fotodermatoze
* lezari tegumentare cronice
Ochi * fotocheratita si fotoconjunctivita acuta
* cheratopatii
* pterigion
* cancer al corneei sau conjunctivei
* cataracta corticala sau subcapsulara posterioare
* melanom uveal
* retinopatie solara acuta
* degenerescenta maculara
Sistem imunitar * supresia imunitatii mediate celular
* cresterea susceptibilitatii la infectii
* compromiterea imunizarilor profilactice
* activarea infectiilor virale latente
Altele * limfom non-Hodgkinian

Deoarece provitamina D3 este fotolabila, expunerea excesiva la radiatiile solare


determina fotoliza acesteia in fotoproduse inerte biologie respectiv lumisterol si
tachisterol. Faptul ca rata izomerizarii 7-dehidrocolesterolul in colecalciferol este limitata
la 5-15% din cantitatea totala existenta in tegumente, sugereaza ca efectul benefic
antirahitic al radiatiilor ultraviolete nu este mai intens in cazui expunerilor ce depasesc
anumite limite.

Dupa fotosinteza la nivelul tegumentelor, colecalciferolul este transportat pe cale


sangvina in ficat, unde este metabolizat in 25-hidroxicolecalciferol. Daca in perioada
premergatoare expunerilor ulterioare la radiatiile ultraviolete,
colecalciferolul nu patrunde in circulatia sangvina, acesta poate fi degradat, relativ
repede, in produsi lipsiti de activitate biologica (suprasterol 1, suprasterol 2 si 5,6-
transcolecalciferol).

De aceea, expunerea excesiva la radiatiile solare, si implicit la ultraviolete, poate


anula efectul benefic antirahitic. Se admite ca, pentru populatia din teritoriile situate sub
60° latitudine, expunerea tegumentara partiala zilnica de aproximativ 15 minute, intre
orele 9-16, asigura sinteza nevoilor biologice de vitamina D3 (iradiere echivalenta cu 1/8
-1/10 din doza eritem).

Radiatiile ultraviolete, pe langa abilitatea de polimerizare fotochimica a 7-


dehidrocolesterolului, sunt capabile si regularizeze productia in tegumente atat de
provitamina D3 cat si de vitamina D3.

Pe langa acest efect principal, expunerea organismului uman la doze moderate de


radiatii ultraviolete induce o serie de reactii benefice de stimulare generala a proceselor
metabolice:

 cresterea metabolismului bazai


 intensificarea oxidariior celulare prin stimularea tiroidei
 cresterea schimburilor gazoase
 stimularea metabolismului intermediar glucidic, protidic si lipidic
 stimularea proceselor imunologice
 stimularea hematopoezei
 cresterea capacitatii de efort fizic
 diminuarea colesterolemiei.

Prin aceste efecte, expunerea moderata la radiatiile ultraviolete reduce riscul unor
afectiuni autoimune si previne osteoporoza sau osteomalacia.

Alte efecte benefice probabile sunt:

 diminuarea riscului pentru unele localizari ale cancerului (mamar, prostata)


 evolutia favorabila a unor afectiuni (hipertensiune arteriala, cardiopatii ischemice,
tuberculoza).
4.3.4.2. EFECTELE ASUPRA SISTEMULUI IMUNITAR

Expunerea excesiva la radiatiile ultraviolete poate determina depresia sistemului


imunitar si a mecanismelor naturale de aparare tegumentara. In functie de gradul de
pigmentare a tegumentelor, populatia poate ii vulnerabila la radiatiile ultraviolete,
vulnerabilitate manifestata prin diminuarea raspunsului imunitar la imunizari, cresterea
sensibilitatii la radiatiile solare si aparitia unor reactii fototoxice sau fotoalergice la unele
medicamente.

4.3.4.3. EFECTELE ASUPRA TEGUMENTELOR

Datorita panetrabilitatii reduse, intreaga energie a radiatiilor ultraviolete este


eliberata la nivelul celulelor epidermice, ceea ce determina o serie de reactii fotochimice
in urma carora rezulta histamina si alte substante yasoactive, radicali liberi, distrugerea
lizozomilor cu eliberarea enzimelor lizozomale proteolitice s.a. Efectele tegumentare pot
fi: precoce (eritemul actinic, pigmentatia si fotosensibilizarea) sau tardive (elastoza
solara, nevii pigmentari si cancerul cutanat).

Modificat dupa Oxonica 2005 USA http://www.oxonica.com


Eritemul actinic

Formele de manifestare ale eritemului actinic, generat in special de radiatiile


ultraviolete B, sunt dependente de doza receptata si de unii factori individuali dintre care
mai importanti sunt pigmentatia naturala si suprafata tegumentara expusa.

Eritemul actinic este consecinta dezordinilor produse prin absorbtia radiatiilor


ultraviolete de unele structuri celulare (APN si membrana celulara). Leziunile complexe
induse determina eliberarea unor substante vasoactive care produc dilatarea capilarelor.
Stimularea terminatiilor nervoase produce senzatia de durere locala. Intensitatea si durata
eritemului sunt proportionale cu doza de UV receptata de catre diferitele straturi de
cheratinocite.

Eritemul actinic, bine delimitat, apare la 2-3 ore de la expunere, perioada necesara
eliberarii de catre mastocite a unor amine vasoactive histaminice si prostaglandine. Este
acompaniat de usturime si durere locala, si, mai rar de fenomene generale: cefalee, vertij,
hiperexcitabilitate, frisoane. Atinge intensitatea maxima intre 8-24 ore de evolutie, dupa
care se estompeaza in cateva zile (in medie 24-72 ore) lasand pigmentatie.

Expunerea tegumentelor la doze mari de radiatii ultraviolete produce fenomene de


necroza celulara, cu aparitia flictenelor, care se vindeca greu lasand pigmentatie
definitiva si sechele cicatriciale.

Pigmentatia tegumentara

Pigmentatia (sau bronzarea) este consecinta formarii melaninei printr-un proces


biochimic, catalizat fotochimic do radiatiile ultraviolete (mai ales de RUV-A), de
transformare a promelaninei din celulele melanoblastice si melanofore, situate in stratul
bazai al epidermuiui, respectiv al dermnului.

Se considera ca. pigmentatia tegumentelor este un mecanism natural de protectie a


pieli impotriva agresivitatii radiatiilor ultraviolete datorita efectului de
ecranare a tegumentelor de catre pigmentii melanici, dar si prin ingrosarea stratului
cornos tegumentar expus.

Prin expunerea la radiatiile ultraviolete se produc doua tipuri de pigmentatie


(bronzare):
 pigmentatia precoce, prin care tegumentele devin mai inchise ia culoare dupa
cateva minute de la expunere, datorita efectului fotocatalitic de transformare a
promeianinei preexistente in pigment melanic. La cateva ore dupa intreruperea
expunerii fenomenul se atenueaza progresiv, astfel ca dispare complet in cel mult
36 ore.
 pigmentatia tardiva (pigmentatia adaptativa) se produce pe parcursul a catorva
zile (in medie trei) datorita neoformarii de promelanina, respectiv melanina,
proces denumit neo-melanogeneza. Aceasta pigmentatie poate persista de la
cateva saptamani pana la cateva luni.

Fotosensibilizarea

La o mica parte a populatiei, care este in mod particular sensibila la radiatiile


ultraviolete solare, pot apare leziuni tegumentare eczematiforme datorita reactiei fizico-
chimice dintre molecule fotosensibiiizate si radiatiile ultraviolete.

Fotosensibilizarea, ca modalitate de raspuns la contactul cu agentii


fotosensibilizati in contextul expunerii la radiatiile ultraviolete solare sau antropice,
implica atat reactii de tip fotoalergic (reactii de fotosensibilizare prin mecanism de tip 1
si/sau 11), cat si fototoxic.

Reactiile fotoalergice si/sau fototoxice sunt declansate prin expunerea la


intensitati relativ reduse, care la persoanele nesensibilizate nu determina nici o
manifestare adversa.

Din spectrul radiatiilor solare, componenta cu lungimea de unda cuprinsa in banda


280-430 nm dispune de capacitatea fotosensibilizanta sau fotoxica maxima, dar numai in
prezenta substantelor fotosensibilizanta.

Cele mai raspandite substante cu potential fotosensibilizant sunt:


 agenti deodoranti si bacteriostatici din sapunuri
 anti-inflamatoare nesteroidice
 ciclamat (edulcorant sintetic)
 coloranti: antrachinona, eozina, albastru de metilen, rosu-bengal, fluoresceina
 componente ale cremelor antisolare: benzofenone, PABA si esteri
 fenotiazine si antidepresive triciclice
 gudroane: antracen, acridina, fenantren
 inaibltori optici pentru celuloza, fibre sintetice, lana
 psoraleni (constituenti naturali din marar, chimen, smochine, lamaie, pastarnac)
 sulfamide antidiadetice, sulfonamide, teracicline
 unela parfumuri.

Cantitatea de substanta fotosensibilizanta necesara pentru producerea reactiilor


fotoalergice este mult mai redusa decat cea necesara declansarii reactiilor fototoxice. Pe
de alta parte, daca reactiile de tip fotoalergic apar doar la un mic procent dintre
persoanele expuse, reactiile fototoxice apar la orice . persoana daca expunerea este
suficient de mare.

EFECTELE CRONICE ASUPRA TEGUMENTELOR

Expunerea cronica la radiatiile ultraviolete determina modificari degenerative


cronice ale structurilor tegumentare datorita actiunii asupra cheratinocitelor,
melanocitelor, componentelor stromei demnului (colagen si elastina) si a vaselor
sangvine. Rezultatul acestor alterari structurale sunt elastoza solara, efelidele si lentigo-ul
solar, nevii melanocitari, cheratoza solara si cancerul cutanat.

Elastosa solara (imbatranirea cutanata foto-indusa) este consecinta expunerii


cronice ia radiatiile ultraviolete, in particular la UVA, prin care se deterioreaza fibrele de
elastina si de colagen din straturile tegumentare profunde
astfel ca pielea isi pierde elasticitatea naturala si devine ridata. Inmultirea ridurilor
imprima pielii un aspect imbatranit caracteristic (fig. 4.2).

Elastoza solara (actinica) este precedata de uscarea si decolorarea in placarde


(datorita rupturii vaselor capilare) a tegumentelor. Manifestarile clinice sunt localizate in
zonele descoperite; expuse radiatiilor solare: fata (nas si pometi), fata dorsala a mainilor
si antebrate.

Efelidele si lentigo solar

Sunt consecinta cresterii numarului de melanocite si a concentratiei da melanina


in stratul bazai al epildermului. Efelidele apar cu precadere in perioada copilariei, iar
frecventa lentigo-ulul solar creste odata cu varsta si este maxima dupa varsta de 80 ani.
Ambele cresc riscul cancerului non-melanocitar, iar efelidele si riscul melanomului
malign.
Nevii pigmentari

Sunt formatiuni proliferative benigne aie meianociteior care debuteaza in stratul


bazai ai epidermuiui, pentru ca apoi sa se extinda in derm. Spre deosebire de nevii
congenitali, nevii pigmentari dobanditi apar de regula in zonele tegumentare expuse la
radiatiile solare (expunere unica foarte intensa sau expuneri intermitenta). Prezenta
nevilor pigmentari este asociata cu cresterea riscului aparitiei melanomului malign. .

Cheratoza solara ( actinica)

Cheratoza solara, caracterizata prin proliferarea benigna a cheratocitelor din


epiderm, se intalneste frecvent la populatia varstnica din teritoriile cu insorira accentuata.
Prezenta unui numar crescut de leziuni cheratozice coreleaza semnificativ cu cresterea
riscul de cancer tegumentar non-melanocitar.

Cancerul tegumentar

Expunerea pielii la doze mari sau repetate de radiatii ultraviolete poate constitui
factorul cauzal pentru doua tipuri de tumori maligne: carcinom non-melanocitar (bazo-
celular si spino celular) si melanomul malign.

Fig.4.5. Nev pigrnentar Fig. 4.6. Cheratoza actinica


Fotocarcinogeneza cutanata este atribuita in proportie de 65% expunerii la
radiatiile UVB si de 35% la UVA. Expunerea intermitenta si intensa (soldata cu arsuri
solare) din perioada copilariei reprezinta principalul factor de risc pentru aparitia
melanomului.

Carinomul bazo-celular, cea mai frecventa forma de manifestare a cancerului


tegumeniar (aproximativ 60%), apare dupa decada a cincia de viata si este localizata cu
predilectie in zonele tegumentare descoperite: extremitatea cefalica si gat (90%), fata
dorsala a mainilor. Se caracterizeaza prin extensie maligna lenta exclusiv locala, fara
metastaze.

Carinomul spine-celular (epidermoid) are frecventa mai mica decat cel bazo-
celular (aproximativ 30% din cancerele tegumentare). Survine pe fondul unor leziuni
preexistente; cheratoza actinica sau leucoplazia buzelor. Prognosticul este marcat ele
evolutia loco-regionala rapida si invaziva, diseminarea pe cala limfatica, dar capacitatea
de metastazare este redusa.

Melanomul malign este o forma foarte rara de manifestare a cancerului


tegumentar, dar gravitatea este extrema.Apare ca o pata pigmentata cu contur neregulat,
policroma si suprafata neregulata. Este alcatuit din melanocite atipice care inca produc
melanina, astfel ca leziunea este adesea de culoare maron sau negru insa mai apar si
variatii de culori. Localizarea preferentiala este pe fata posterioara sau anterioara a
toracelui si gambe.
4.3.4.4. EFECTELE ASUPRA OCHIULUI

Actiunea radiatiilor electromagnetice asupra ochiului este consecinta capacitatii


de penetrare a structurilor oculare: radiatiile UVC si cea mai mare parte a radiatiilor UVB
sunt absorbite de cornee, componenta UVA traverseaza corneea si este absorbita de
cristalin, iar radiatiile luminoase si infrarosii ajung pana ia nivelul retinei.

Efectele expunerii ochiului neprotejat corespunzator pot avea forme de


manifestare precoce (fotocherato-conjunctivrta acuta, retinopatia solara acuta) sau tardive
(cataracta, degenerescenta maculara).

Fotocherato-conjunctivita acuta poate apare in urma expunerii la lumina solara


intensa (mai ales radiatiile reflectate de suprafetele lucioase -zapada, nisip, apa s.a.) sau
la surse artificiale (arcul electric la sudura, lampi pulsatorii de mare putere, cabine de
bronzare).

Manifestarile clinice apar dupa o perioada de latenta a carei durata este invers
proportionala cu marimea expunerii (doza receptata). Aceasta perioada variaza de regula
intre 6-12 ore.

Simptomatologia este marcata de inrosirea conjunctivelor, dureri oculare intense,


fotofobie si senzatia de corp strain intraocular (nisip). Functia vizuala este compromisa
timp de 6-24 ore, iar vindecarea, in cazu! instituirii tratamentului adecvat, survine de
obicei in 48 ore.

Retinopatia solara acuta survine dupa privirea directa a soarelui (eclipselor


solare) sau in urma expunerii prelungite la lumina solara intensa fara protectie oculara
adecvata. Efecte similare pot produce sursele de lumina artificiala intense, arcul de
sudura sau unele microscoape operatorii.

Cataracta.Mecanismul probabil al producerii cataractei prin expunerea


indelungata la UV implica reactii de foio-oxidare a aminoacizilor aromatici (triptofan)
din compozitia cristalinului.
Degenerescenta maculara relationala cu varsta (senila) afecteaza persoanele
varstnice (incidenta este de cca, 25% la populatia peste 75 ani ). Afectiunea este
consecinta expunerii repetate la radiatiile ultraviolete care poate provoca afectarea retinei
favorizand degenerescenta foto-receptoriilor si a epiteliului pigmentar, rezultand cecitate
partiala, cvasi-incurabila, prin amputarea centrala a campului vizual.

4.3.5. PROFILAXIA RISCURILOR RELATIONATE RUV

Masurile de prevenire a efectelor nocive potentiale relationale cu radiatiile


ultraviolete vizeaza doua categorii de interventii: limitarea.expunerii ia radiatiile
ultraviolete si aplicarea metodelor individuale de protectie solara.

LIMITAREA EXPUNERII LA RADIATIILE ULTRAVIOLETE:

 evitarea activitatilor in aer liber in intervalul orar 11-14;


 aplicarea masurilor individuale de protectie solara adecvate intensitatii
radiatiilor ultraviolete;
 renuntarea folosirii echipamentelor da bronzare artificiala in scop estetic;
 practicarea activitatilor recreative in aer liber, in lunile aprilie-septembrie, in
locuri umbrite;
 practicarea masurilor de protectie solara si in perioada de iarna, mal ales daca
solul este acoperit-da zapada proaspata, curata.

METODELE INDIVIDUALE DE PROTECTIE SOLARA:

 purtarea unor articole vestimentare de culoare deschisa, lejere, care sa acopere


membrele si extremitatea cefalica (palariile sau sepciie trebuie sa umbreasca fata);
 purtarea ochelarilor de protectie care sa retina RUV si prin forma ramei sa confere
ecranare din partile laterale ale ochiului;
 aplicarea pe zonele tegumentare descoperite, inclusiv pe buze, a cremelor cu
factor de protectie solara eficient (FPS peste 15).
Pentru realizarea unei profilaxii eficiente fata de riscurile relationate cu expunerea
la RUV autoritatile nationale trebuie sa avertizeze populatia in situatiile in care doza de
radiatii atinge valori periculoase. OMS recomanda folosirea de pictograme care pe langa
intensitatea nivelului de radiatii prezinta si principalele metode de limitare a expunerii.