1

RADIOACTIVITATEA

1.1. Concepte şi mărimi

Materia se compune din elemente, iar elementele se compun din atomi.
Atomii conţin un nucleu şi un număr oarecare de electroni care au sarcină
electrică negativă. Nucleul conţine protoni, cu sarcina electrică pozitivă, şi
neutroni, fără sarcină electrică. Numărul protonilor este egal cu numărul
electronilor şi este numit număr atomic (de exemplu oxigenul are numărul atomic
8). Masa atomului este practic concentrată în nucleu, numărul de protoni plus
neutroni din acesta se numeşte număr de masă. În aceste condiţii, speciile de
atomi sunt diferenţiate după numărul atomic şi numărul de masă, sau mai simplu,
după numele elementului şi numărul de masă. Astfel caracterizaţi, atomii se
numesc nuclizi. De exemplu, Carbonul-12 este un nuclid cu 6 protoni şi 6 neutroni,
Plumbul-208 este un nuclid cu 82 protoni şi 126 neutroni.
Nuclizii unui element care au numere diferite de neutroni se numesc izotopi
(deci izotopul nu este un sinonim al nuclidului). Hidrogenul, de exemplu, are
3 izotopi: hidrogen-1, hidrogen-2 (numit şi deuteriu) şi hidrogen-3 (numit şi tritiu).
Nuclizii pot fi stabili sau instabili. Din cei circa 1700 nuclizi cunoscuţi, aproximativ
280 sunt stabili, restul se transformă în mod spontan in nuclizii altui element iar în
timpul transformării emit radiaţie. Aceasta proprietate se numeşte radioactivitate,
transformarea se numeşte dezintegrare, iar nuclidul spunem că este un
radionuclid. De exemplu, Carbonul-14 este un radionuclid care se dezintegrează în
Azot-14, care este stabil, iar Bariul-140 se dezintegrează in radionuclidul Lantan-
140 iar acesta, la rândul sau, în nuclidul stabil Ceriu-140. Radiaţiile emise de
radionuclizi sunt: particule α, particule β şi fotoni γ. Un alt tip de radiaţie este
radiaţia X, care se produce in urma bombardări cu electroni a unei ţinte metalice
aflate în vid. Radiatule X au proprietăţi similare cu radiaţiile Υ.
Tot în categoria radiaţiilor mai pot fi înscrise radiaţiile cu neutroni. Neutronii
sunt eliberaţi de nuclizi de obicei în urma bombardării cu particule α sau β.
Energia cu care sunt emise radiaţiile se măsoară in electronivolţi (eV) şi
reprezintă energia câştigată de un electron când străbate o diferenţă de potenţial
de un volt. Un multiplu al acestei unităţi de măsură este milion-electron-voltul
(MeV): l MeV=106 eV.
Activitatea unei cantităţi de radionuclid (rata de producere a dezintegrărilor
naturale) se măsoară in becquerel (Bq). Un becquerel este egal cu o dezintegrare
într-o secundă. În mod normal se utilizează MBq (megabecquerelul), care este
egal cu un milion de becquereli. Timpul necesar ca activitatea unui radionuclid să
scadă la jumătate prin dezintegrare se numeşte timp de înjumătăţire şi are
simbolul T1/2. Radiaţiile sunt detectate şi măsurate de: filmele fotografice,

2
substanţele termoluminiscente, contorii Geiger şi detectoarele cu scintilaţie.
Măsurătorile făcute se pot interpreta in termenii dozei de radiaţie absorbita de
organism sau de o anumită parte a corpului. Doza absorbită se măsoară în gray
(Gy) şi reprezintă energia cedată de radiaţie unităţii de masă a substanţei prin
care trece (de exemplu ţesutul). Un gray corespunde unui joule pe kilogram.
Frecvent, se folosesc submultipli ai grayului, cum este μGy, care reprezintă a
milioana parte dintr-un Gy. Dozele absorbite egale nu au efecte biologice egale.
Astfel, un gray de radiaţie α intr-un ţesut este mai periculos decât un gray de
radiaţie β, care are o sarcină electrică mai mică şi se deplasează mai rapid. Din
acest motiv s-a introdus o altă unitate de măsura: sievert (Sv), care este egală cu
doza absorbită înmulţită cu un factor care ţine seama de modul în care o anumită
radiaţie îşi distribuie energia în ţesut. Această mărime se numeşte echivalentul
dozei. Pentru particulele β, fotonii γ şi radiaţiile X, factorul este egal cu unitatea.
Pentru particulele α factorul este 20, deci 1 Gy de radiaţie α corespunde unui
echivalent al dozei de 20 Sv; 1 Sv de radiaţie α produce aceleaşi efecte asupra
organismului uman sau animal ca 1 Sv radiaţie β, γ sau X.
Pe de altă parte, în organism, acelaşi tip de radiaţie are implicaţii diferite in
funcţie de organul atacat. Astfel, o iradiere cu particule a plămânului este mult mai
gravă decât iradierea cu aceleaşi particule a oaselor. Pentru a tine seama de acest
atac diferit se utilizează pentru organism aşa-numitul echivalent al dozei efectiv.
Echivalentul dozei efectiv se calculează ca sumă a produselor dintre echivalentul
dozei fiecărui organ din corp şi un factor de pondere asociat acelui organ. Factorii
de pondere pentru om sunt prezentaţi în tabelul de mai jos.

Tabel nr. 1 – Factorii de pondere pentru efectele radiaţiei

Nr.
Ţesutul sau organul Factor
crt.

1 Plămânii 0,12
2 Sânii 0,15
3 Testiculele şi ovarele 0,25
4 Măduva osoasă 0,23
5 Suprafaţa oaselor 0,03
6 Ficatul 0,06
7 Tiroida 0,03
8 Restul organismului 0,24

3
 De exemplu, dacă iradierea s-a produs asupra plămânului (echivalentul
dozei 90 mSv), asupra ficatului (echivalent doza 80 mSv), asupra suprafeţei
osoase (200 mSv) şi a măduvei osoase (echivalent doza 150 mSv),
echivalentul dozei efectiv primit de organism se calculează astfel:

99 x12 + 80 x0,06 + 200 x 0,03 + 150 x 0,12 = 39,6 mSv.

1.2. Surse de poluare radioactivă

În prezent, doza de iradiere la care sunt expuse organismele vii pe Pământ
este dată de:
- radiaţia cosmică, cca. 10%
- radiaţia naturală terestră, cca. 80%
- radiaţia dată de surse artificiale, incluzând si iradierea medicală (în
scop de diagnostic) cu ponderea cea mai mare, cca. 10%. În cazul României,
datorită utilizării încă a aparaturii vechi, doza medie dată de iradierea
medicală este aproape dublă, în comparaţie cu statele Uniunii Europene.

Deci surdele de poluare radioactive pot fi grupate in: surse naturale si

surse artificiale.

a) Principalele surse artificiale de poluare radioactivă sunt următoarele:

1) Accidentele şi deşeurile de la reactoarele nucleare;
2) Experienţele şi accidentele cu arme nucleare;
3) Tratamentele medicale care utilizează radiaţii sau radionuclizi;
4) Diferite activităţi profesionale.

1) Odată cu descoperirea si utilizarea radioactivităţii artificiale, la începutul

secolului trecut, a crescut valoarea dozei de expunere în unele locuri şi situaţii chiar
cu mai multe ordine de mărime, din cauza folosirii armelor nucleare în august
1944 - Japonia, testelor cu arme nucleare şi mai ales după accidentul nuclear de la
Cernobîl din 1986.
Reactorii nucleari au fost folosiţi pentru producerea energiei încă din anii
'50. Există practic două tipuri de reactori: reactori termici şi reactori rapizi. În
reactorii termici frecvent utilizaţi se foloseşte uraniu si uniniu. Când un neutron
termic pătrunde într-un nucleu de uraniu se produce fisiunea acestuia din urmă, cu
o mare eliberare de energie, de alţi neutroni şi de radiaţii. Neutronii rezultaţi din
fisiune sunt rapizi si nu sunt tot atât de capabili de a produce noi fisiuni. Din acest
motiv, neutronii emişi în urma fisiunii uraniului sunt încetiniţi.
Pentru a limita poluarea radioactivă, la Moscova a fost semnat tratatul de
interzicere a experienţelor cu arma nucleară, cu excepţia celor subterane.

4
 În ciuda semnării acestui document, marile puteri an efectuat circa 510 teste
nucleare în atmosferă: circa 300 S.U.A., 180 fosta URSS, 25 Marea Britanie şi
4 Franţa. Până în anii 1985, Franţa şi China, singurele nesemnatare ale tratatului,
au mai explodat în atmosfera 40, respectiv 25 bombe nucleare.

2) Energia eliberată în testele efectuate până în 1963 a fost de câteva ori

mai mare decât a tuturor explozivilor folosiţi în al doilea război mondial, sau a 20-a
parte din puterea explozivă nucleară acumulată în arsenalele americane şi
sovietice în 1981 (exprimată în combustibil exploziv convenţional aceasta putere a
fost de 600 megatone). În acelaşi timp, aproximativ 10 t plutoniu ,,neexplodat" s-a
vaporizat si dispersat în atmosferă.
Exploziile nucleare sovietice, deşi mai puţine, au avut o putere dublă faţă de
cele americane (450 megatone faţă de 150), cea mai teribilă bomba sovietică fiind
de aproximativ 4000 de ori mai puternică decât „Little boy", folosită împotriva
Japoniei.
După 1963, testele cu arme nucleare an continuat in subteran. Din 1963
până în 1980, Statele Unite au mai efectuat cam 400 teste subterane cu bombe
atomice, iar fosta Uniune Sovietică 300, dar cu o putere explozivă mult mai mare.
La nivelul anului 1963 se apreciază că radionuclizii proveniţi de la testele cu
arme nucleare au produs o iradiere suplimentară anuală de 430 mSV pe individ, în
aproape întreaga emisferă nordică (majoritatea exploziilor au fost efectuate în
această emisferă). După acest an, valoarea iradierii suplimentare a scăzut
substanţial, până la momentul Cernobîl.

3) În clinici şi spitale radiaţiile sunt folosite:

- la radiografii;
- in scop terapeutic;
- în scopuri de investigaţie.

4) Radiaţia artificială este folosită în multe ramuri ale activităţii omeneşti. De

exemplu, în industrie este folosită pentru controlul proceselor şi a calităţii
produselor, iar în scop de studiu este folosită în institute de cercetare şi învăţământ
superior.
Tot aici trebuie inclusa şi activitatea medicilor sau a personalului sanitar
care lucrează cu radiaţii. La acestea trebuie adăugate dozele pe care le primeşte
omul şi de la ceasurile luminate cu substanţe radioactive sau de la televizoare
(televizoarele moderne sunt bine ecranate).
Se apreciază ca din activităţi profesionale doza colectivă (produsul dintre
echivalentul dozei efectiv şi numărul persoanelor care au activităţi profesionale
legate de radiaţii) în Marea Britanie, de exemplu, este de circa 450 Sv/om şi an.

b) O atenţie deosebită a început să fie dată, în ultimii 20 de ani,

radioactivităţii naturale, care poate fi modificată de către om prin: utilizarea în

5
exces a îngrăşămintelor naturale fosfatice şi potasice, arderea cărbunelui în
centrale termoelectrice învechite etc.
Problema radiaţiilor nu este numai o consecinţă a progresului tehnico-
ştiinţific al omului modern. Radiaţia a existat întotdeauna în natură. După opinia
unor oameni de ştiinţă, radiaţia cosmica a avut o mare importanţă în evoluţia vieţii pe
Pământ. Astfel, apariţia reptilelor gigantice precum şi evoluţia ulterioară a speciilor
animale şi vegetale este pusă de mulţi cercetători sub semnul influenţei exercitate
de radiaţia cosmica primită de Pământ din univers.
Practic, exista doua componente ale iradierii naturale: o componentă cosmică
şi una telurică.
Originea radiaţiei cosmice este încă neclara. Unii specialişti sunt de părere
ca ar proveni din galaxia noastră, iar alţii ca ar proveni din afara ei. Soarele
contribuie şi el, mai ales în perioadele de erupţii solare.
Radiaţia cosmică pătrunde în cantitate mai mare pe la poli decât pe la
ecuator. De asemene, oamenii şi animalele care trăiesc în munţi, la mari altitudini,
sunt mai expuşi la acest tip de radiaţie decât cei aflaţi la nivelul mării.
Radiaţia telurica are ca origine materialele din scoarţa pământului, toate
fiind radioactive. Se crede ca mişcările scoarţei sunt cauzate şi de radioactivitatea
naturală. Cele mai răspândite elemente radioactive din sol şi roci sunt: uraniul,
toriul şi potasiul-40.

În concluzie, sunt de reţinut următoarele aspecte:

- Conţinutul radionuclizilor naturali în sol şi alimente, modificat de om
prin diverse activităţi tehnologice, prezintă valori foarte diferite, în funcţie de zona
geografică, utilizarea îngrăşămintelor minerale fosfatice şi potasice, apropierea de
centrale termice pe cărbune etc.
- Conţinutul radionuclizilor artificiali, apăruţi în urma testelor nucleare şi
accidentului de la Cernobîl, se situează în prezent la valori foarte mici în
comparaţie cu cele de după accident.

Conţinutul radionuclizilor naturali si artificiali în apă, sol, vegetaţie,

organisme animale şi din om se determină permanent de reţelele de
specialitate din Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Mediului şi Gospodăririi
Apelor.

1.3. Emisii radioactive în mediul înconjurător

1.3.1. Radioactivitatea artificială

Alături de radiaţiile nucleare cele mai cunoscute (alfa, beta şi gamma)
emise în timpul dezintegrării radioactive, mai există radiaţiile X (Röntgen), precum
şi electronii sau neutronii care iau naştere în aparate generatoare de radiaţii

6
precum: aparatul Röntgen, acceleratorul de particule, ciclotronul, betatronul, dar
numai pe timpul funcţionării instalaţiei respective. Radiaţiile obţinute prin
funcţionarea acestor instalaţii sunt utilizate mai ales în medicină, pentru diagnostic
şi tratament.
Descoperirea fisiunii nucleare în anul 1939 a dus destul de rapid la
implicaţii şi consecinţe nemaiîntâlnite pentru omenire şi anume: arma nucleară,
motorul pentru propulsie şi mai apoi centrala nucleară electrică.

1.3.2. Medicina nucleară- sursă de poluare

Instalaţiile de radiaţii X, alături de sursele închise de radiu-226, sunt printre

primele surse de radiaţii utilizate de om în medicină, în scop de diagnostic sau de
tratament.
În prezent, radiaţiile ionizante sunt folosite într-o mare varietate de
proceduri de diagnostic, de la simple radiografii ale toracelui sau studii dinamice
pentru diverse organe interne, până la tratarea cancerului. Radiaţiile date de
sursele artificiale închise, precum pastila de cobalt-60, de sursele artificiale
deschise şi de generatoarele de radiaţii utilizate în medicină constituie domeniul
de activitate numit "medicina radiaţiilor".
Una din principalele metode de tratare a cancerului este în mod paradoxal
cea de iradiere cu doze foarte mari de radiaţii a ţesuturilor maligne, ceea ce duce
la distrugerea unor celule tumorale. În această terapie sunt utilizate în mod
frecvent radiaţiile X de mare energie, radiaţiile gamma date de surse închise de
cobalt-60, iar în ultimul timp se utilizează fascicule de neutroni şi electroni. Pentru
distrugerea celulelor tumorale din tiroidă se administrează radionuclidul iod-131 în
activitate foarte mare (109 Bq). Este interesant că acelaşi radionuclid se utilizează
şi pentru obţinerea unor scintigrafii tiroidiene prin care se vizualizează starea
funcţională a tiroidei, dar în activitate mult mai mică (10 5 Bq).
Se estimează pentru ţara noastră o doză anuală efectivă medie datorată
procedurilor medicale de cca. 500 Sv. Diferenţa destul de mare, comparativ cu
Marea Britanie (250 Sv/an), se datorează atât numărului încă foarte mare de
proceduri medicale utilizate la noi, cât şi aparaturii de diagnostic vechi şi puţin
performante.
Radiaţiile ionizante utilizate în medicină, alături de numeroase avantaje în
diagnosticarea şi tratarea unor boli, pot provoca şi efecte nocive asupra pacienţilor
implicaţi, dar şi asupra descendenţilor.
Utilizarea radiaţiilor ionizante în medicină oferă pacienţilor multe beneficii,
dar, în acelaşi timp, duce şi la creşterea dozei de expunere artificială a populaţiei
în general, fără a mai discuta de persoana în cauza.

7
 1.3.3 Testele nucleare

Efectuarea numeroaselor teste (peste 1000), mai ales în perioada

1945-1963, cu diverse tipuri de arme nucleare în aer, în apă sau în subteran a dus
la contaminarea Pământului cu cantităţi uriaşe de radionuclizi. Testele cele mai
contaminante la nivel zonal sau chiar planetar au fost cele realizate pe suprafaţa
solului. Era exploziilor a fost inaugurată în 1945 în deşertul Alamogordo (New
Mexico), fiind urmată la scurt timp de detonarea celor doua arme nucleare de la
Hiroshima şi Nagasaki (Japonia) pe 6, respectiv 9 august 1945. Cele două explozii
nucleare au făcut sute de mii de victime omeneşti (efectele lor nu au dispărut în
totalitate nici în zilele noastre), alături de distrugeri materiale incalculabile.
Explozia unei arme nucleare eliberează în natură o gamă largă de produse
de fisiune şi de activare, precum şi material nefisionat (uraniu-235 sau
plutoniu-239), care sunt transportate în straturile înalte ale atmosferei, ceea ce
face ca radioactivitatea artificială să fie răspândită în toată lumea. Radionuclizii
fixaţi pe particule de praf, în funcţie de dimensiuni revin pe pământ la diverşi timpi
după explozie, sub formă de căderi sau depuneri de ploi radioactive, numite şi fall-
out radioactiv.

1.3.4. Deversări în mediu

În cazul utilizării fisiunii nucleare în scopuri paşnice, pentru obţinerea

curentului electric, sunt deversate în mediul înconjurător o serie de substanţe
radioactive, cu activităţi relativ reduse, când reactorul funcţionează la parametrii
normali.
Pe plan mondial se consideră că uzina de tratare a combustibilului nuclear
uzat prezintă cele mai mari riscuri de contaminare a mediului.
Printre alte utilizări ale fisiunii în scopuri paşnice, dar care chiar dacă
contaminează mediul, diluţia este foarte mare, sunt reactorii utilizaţi pentru
propulsia navelor maritime şi a celor cosmice, care pot naufragia sau se pot
prăbuşi în oceanul planetar.
Doza primită de populaţie, ca urmare a radionuclizilor deversaţi în mediu de
la reactorii nucleari energetici sau uzinele de tratare a combustibilului nuclear uzat,
se datorează atât inhalării acestora, dar şi transferării lor prin diverse lanţuri trofice
la om, specifice zonelor limitrofe. Activitatea radionuclizilor ajunşi în om în aceste
condiţii depinde de tipul şi activitatea radionuclizilor eliberaţi, de modul de viaţă şi
de obiceiurile alimentare ale populaţiei din zona contaminată.
După datele prezentate de Consiliul Naţional de Protecţie Radiologică din
Marea Britanie, persoanele din zona supusă deversărilor de radionuclizi în apa de
la centralele din ţară pot primi până la 50 Sv pe an, în timp ce, prin gaze şi
aerosoli radioactivi aruncaţi în aer, doza poate ajunge la 100 Sv pe an. Doze mult

8
mai mari pot fi primite de populaţia limitrofă uzinelor de tratare a combustibilului
nuclear uzat, care se situează între 200 şi 840 Sv pe an; valoarea dozei, pentru
persoanele cele mai expuse putând să atingă chiar 1000 Sv pe an.

1.3.5. Expunerea profesională

Radiaţiile din surse artificiale sunt utilizate în diverse ramuri ale economiei,
în controlul unor procese industriale şi al calităţii produselor, în scop de diagnostic
şi tratament medical uman şi veterinar, în cercetări în domeniul biologiei, medicinii,
agriculturii, în sterilizarea unor produse farmaceutice şi în conservarea unor
produse alimentare etc. Persoanele care lucrează în aceste domenii de activitate,
alături de cele care lucrează în tot ciclul combustibilului nuclear, inclusiv în
energetica nucleară, sunt expuse la radiaţii în procesul muncii, constituind
categoria personalului expus profesional la radiaţii ionizante.
În România sunt cca. 15.000 de persoane expuse profesional, din care
8.000 lucrează în sectorul sănătăţii, alte 3.000 lucrează în sectorul de extracţie şi
prelucrare industrială a minereurilor radioactive, iar alte 4.000 în cercetare şi alte
activităţi, inclusiv personalul de la CNE Cernavodă.
În ţara noastră, radiaţiile ionizante sunt puţin utilizate comparativ cu unele
state occidentale, astfel ca personalul expus profesional reprezintă sub 0,1 % din
populaţie, faţă de 0,24 în Marea Britanie şi aproape 1% în SUA.
Expunerea profesională din România contribuie la doza efectivă mediată la
populaţia tării cu numai 1 Sv pe an, redusă comparativ cu doza din unele ţări
occidentale, care se ridică la 8 Sv pe an.

1.3.6. Alte surse de radiaţii

Există persoane care sunt expuse la radiaţii ionizante provenite de la alte

surse, precum cadranele ceasurilor luminate cu substanţe radioactive sau
ecranele televizoarelor. În ultimul timp aceasta doză a scăzut considerabil, prin
utilizarea unor radionuclizi mai puţini periculoşi, iar dozele de la cinescoape sunt
reduse printr-o ecranare mai bună. Doza efectivă medie anuală dată de alte surse
de radiaţii este estimată pentru populaţia globului, la sub 10 Sv.
Dacă la doza totală de 522 Sv se mai adaugă doza de 10-15 Sv, dată de
urmările accidentului de la Cernobîl la 10 ani după producere, atunci se poate
considera că populaţia României primeşte o doză anuală, determinată de radiaţiile
din surse artificiale, de cca. 537 Sv (rotunjit 540 Sv), cu fluctuaţii pentru diverse
zone ale ţării.

9
 1.4. Toxicitatea radionuclizilor
Toxicitatea radionuclizilor pătrunşi în organismul uman depinde de:
• tipul radionuclidului şi energia radiaţiilor emise;
• forma chimică (compuşi solubili sau insolubili) a nuclidului;
• timpii de înjumătăţire ai radionuclidului - fizică, biologică şi
efectivă.

Datorită acestor caracteristici, radionuclizii naturali şi artificiali sunt clasaţi în

patru grupe de toxicitate:
• grupa 1 - radiotoxicitate foarte mare (o parte din descendenţii
radionuclizilor naturali, printre care: radiu-226, radiu-228, plumb-210, precum şi
radionuclizii artificiali: plutoniu-239, plutoniu-240, plutoniu-241);
• grupa a-2-a - radiotoxicitate mare (iod-131, cesiu-137, strontiu-
89);
• grupa a-3-a - radiotoxicitate medie (carbon-14, fier-59, fosfor-32,
radon-220, radon-222);
• grupa a-4-a - radiotoxicitate mică (hidrogen-3, tecnetiu-99, thoriu
natural, uraniu natural).

Radionuclizii din grupele 1 şi 2, în general radionuclizi naturali şi produşi de

fisiune, sunt consideraţi printre cei care prezintă un risc radiobiologic mai mare
pentru om.
O serie de radionuclizi, artificiali sau naturali, scăpaţi de sub controlul
omului în mediu, sunt metabolizaţi şi transferaţi prin lanţuri trofice similar cu
elemente chimice din structura materiei vii.
Radionuclizii prezenţi în depunerile atmosferice sunt rapid regăsiţi în apă,
organismele vegetale şi animale, deci şi în alimente, de unde pot ajunge cu
uşurinţă la om; în schimb radionuclizii ajunşi în sol sunt puţin metabolizaţi de
plante, astfel ca şi în organismele animale se vor găsi în cantităţi reduse.

1.5. Efectele radiaţiilor asupra materiei vii

Compoziţia materiei vii diferă la plante faţă de organismele animale, diferă
de la un organ la altul, ceea ce face ca radiaţiile să producă o multitudine de
efecte care de multe ori sunt greu de explicat. În funcţie de tipul şi energia radiaţiei
se poate spune, în general, că radiaţiile alfa sunt oprite de stratul superficial al
pielii, radiaţiile beta pot traversa mai mulţi centimetri de ţesut moale, iar radiaţiile
gamma, cosmice şi neutronii interacţionează sau trec cu uşurinţă prin organism,
putând traversa şi blindaje de plumb.
În cazul contaminării interne cu radionuclizi emiţători de radiaţii alfa sunt

10
produse leziuni celulare grave, ca şi în cazul neutronilor, evidenţiate destul de uşor
la nivelul acizilor nucleici. În principal, efectul radiaţiilor ionizante asupra omului
se datorează inducerii unor radicali liberi şi ioni cu reactivitate chimică mare şi
toxicitate, apăruţi mai ales prin interacţiunea radiaţiilor cu apa din organism.
Efectele biologice ale iradierii sunt multiple. La doze mici de radiaţii,
specifice fondului natural, organismele reacţionează în limitele fiziologice normale,
stimulând temporar metabolismul. Dozele mari de radiaţii, cu mult peste fondul
natural, duc la distrugerea unor constituenţi celulari, în special acizii nucleici, iar în
final celula, ţesutul, sau chiar organismul moare. Nu toate organismele sunt
afectate la fel. Cele mai neevoluate specii, cum ar fi bacteriile, rezistă la doze de
iradiere de ordinul miilor de Gray, pe când organismele cu sânge cald mor la
5-6 Gray. Efectele biologice ale radiaţiilor ionizante pot fi grupate în efecte
imediate şi întârziate.

Efectele imediate apar în mod deosebit la doze mari de expunere şi la

nivelul unor organe sau ţesuturi cu rata mare de multiplicare (măduva roşie).
Iradierile unice, la nivelul întregului organism, cu doze de peste 1 Gy, pot
induce apariţia bolii de iradiere, care tratată precoce poate duce la însănătoşirea
bolnavului.
La doze de 5- 6 Gy, considerate doze letale, cu tot tratamentul aplicat,
moartea survine în 50% din cazuri.
La doze mai mari de 10 Gy moartea survine în câteva zile sau chiar mai
repede.
Aceeaşi doză sau mai mare, primită local de o parte a organismului, poate
fi suportată, dar cu alte efecte imediate, cum ar fi eritemul, adică înroşirea pielii.
Doze locale mari şi unice pot produce necroza părţii respective.
Iradierea la nivelul organelor genitale cu doze de 5-6 Gy induce sterilitate
permanentă, iar la doze mai mici sterilitate temporară.
Efectele tardive apar după perioade mari de timp de la iradiere şi se
manifestă sub formă de boli maligne precum cancerul. Însă nu toate persoanele
expuse la radiaţii fac cancer, dar gradul de risc este mare.
Studiile epidemiologice au dovedit aceste efecte tardive ale radiaţiilor nu
numai la supravieţuitorii bombardamentelor din Japonia, ci şi la persoanele
expuse profesional, cum ar fi minerii din minele uranifere şi populaţia locală
afectată de testele nucleare din insulele Marshall.
Alte efecte întârziate, induse de expuneri de peste 10 Gy, sunt opacifierea
cristalinului şi radiodermita cronică.

11
 Tabel nr. 2 - Principalele efecte dăunătoare ale radiaţiilor şi condiţii de apariţie

Efect Condiţie

Doze şi debite de doze foarte

Moarte mari asupra celei mai mari părţi
ale corpului
Imediate
Eritem Doze mari la suprafaţa pielii

Doze mari asupra testiculelor şi

Sterilitate
ovarelor
Orice doză sau debit al dozei.
Boli maligne (cancer,
Probabilitatea depinde de doză.
leucemie)
Se manifestă peste ani.
Modificări nemaligne Doza foarte mare.
(cataractă, eritem) Diferite perioade de manifestare.
Întârziate
Iradierea embrionului.
Tulburări de dezvoltare
Se manifesta după naştere.
Orice doza sau debit al dozei.
Efecte ereditare (malformaţii,
Probabilitatea depinde de doză.
cancer)
Se manifestă la descendenţi.

Tabel nr. 3 - Efectele iradierii asupra omului

Doza totala (Gy) Efectele iradierii

1000 Moarte la câteva minute de la expunere

100 Moartea la câteva ore de la expunere

10 Moarte la câteva zile de la expunere

7 90% mortalitate în săptămânile următoare expunerii

2 10 % mortalitate în lunile următoare expunerii

Fără mortalitate, car creştere semnificativă a
1
cazurilor de cancer
1 Sterilitate temporara la femei şi bărbaţi

12
 2. PREZENŢA RADIONUCLIZILOR ÎN
ALIMENTE
Poluarea fizică a alimentelor cu substanţe radioactive este o problemă tot
mai frecventă pentru igiena alimentară, sursele de radiaţii din mediul extern fiind
împărţite în două categorii: naturale şi artificiale. Sursa naturală de radiaţii poate fi
telurică şi cosmică, iar sursa artificială este rezultatul experienţelor nucleare, a
centralelor atomoelectrice şi a exploatărilor miniere.
De asemenea, o sursă artificială imposibil de controlat este reprezentată de
către deşeurile radioactive rezultate din activitatea economică şi de cercetare.
Contaminarea radioactivă accidentală a alimentelor nu are nici o legătură
cu ionizarea alimentelor. Confuzia este dată de faptul că această tehnică de
conservare a alimentelor care foloseşte expunerea lor la radiaţii (electroni,
Cobalt 60, Cesiu 173 etc.) este uneori impropriu numită „iradierea alimentelor"
(Bolnot, F-H, 2002).
O parte din substanţele radioactive eliberate în aer ajung pe sol odată cu
ploile şi sunt absorbite de plante, iar o altă parte se depun pe suprafaţa plantelor şi
sunt consumate direct. Se poate considera că plantele sunt mai periculoase din
punct de vedere radioactiv decât produsele alimentare de origine animală,
deoarece la acestea din urmă intervine metabolismul fiecărui animal.
Radionuclizii sunt instabili şi se dezintegrează rezultând radiaţii cum ar fi:
particule alfa, beta, raze X sau gamma. Interacţiunea acestor radiaţii cu
elementele biologice determină un transfer de energie care poate avea o serie de
efecte nocive. De aceea, radiaţiile reprezintă un pericol potenţial pentru om chiar
dacă există şi foarte multe utilizări benefice (în medicină: cu scop de diagnostic
sau terapeutic, în industrie: pentru fabricarea unor produse de consum, în
producerea de energie electrică cu ajutorul reactoarelor nucleare etc. - Savu C,
1999).
Unitatea de măsură a radiaţiilor este becquerelul (Bq), care corespunde la o
dezintegrare pe secundă, denumirea fiind dată în onoarea savantului cu acelaşi
nume care în 1896 a descoperit radioactivitatea.
Parametrul esenţial pentru măsurarea interacţiunii dintre radiaţii şi
materialele iradiante este "doza absorbită" (D). Acest parametru stă la baza
evaluării riscurilor pentru sănătate şi este egal cu energia medie (măsurată în
Jouli) transmisă masei unitare (Kg) de către substanţa iradiată. Unitatea de doză
absorbită este "gray" (Gy) care corespunde la 1 joule/Kg.
Efectele produse de radiaţii depind de energia transferată pe unitatea de
lungime de-a lungul traiectoriei particulelor încărcate. Pentru a exprima această
diferenţă de eficacitate se foloseşte un coeficient de normalizare denumit "factor
de calitate" (Q). Pentru acest factor se au în vedere următoarele valori: 1 pentru
razele X, gamma şi electroni; 10 pentru neutroni şi protoni; 20 pentru particule alfa

13
şi cele cu sarcină multiplă. Produsul dozei absorbite (D) de factorul de calitate (Q)
este numit "echivalent de doză" (H), a cărui unitate se numeşte "Sievert" (Sv).
Expunerea individuală la o sursă de radiaţii se poate exprima prin doza absorbită
sau prin echivalentul dozei pe o perioadă de expunere.
În situaţiile când se anticipează o expunere viitoare, plecând de la o sursă
specială, se foloseşte noţiunea de "angajament de doză" (De). "Doza colectivă"
(S) în cadrul unei populaţii determinate se calculează făcând suma produşilor
dintre doza individuală medie şi numărul de indivizi în fiecare interval de doze.
"Unitatea de doză colectivă" la om este "om-gray", în timp ce echivalentul dozei
efective colective se măsoară în "om-Sieverts".
Suma factorilor de ponderare prin echivalenţi de doză pentru diferite organe
reprezintă un parametru denumit "echivalent de doză efectivă" (He) (Savu C,
1999).

2.1. Radiaţiile - efecte şi importanţă

Este cunoscut faptul că radiaţiile pot provoca leziuni la nivelul
componentelor, fie direct, fie indirect, prin acţiunea radicalilor liberi. Rezultatul
poate fi chiar moartea celulei sau pot fi induse transformări care ulterior au efecte
nocive asupra organismului iradiat sau a descendenţilor săi. Intensitatea
modificărilor depinde de cantitatea de iradiaţie primită, externă sau internă,
precum şi de natura iradierii şi sensibilitatea ţesutului. Efectele iradiaţiei la om se
clasifică în efecte somatice şi efecte genetice (ereditare).
Efectele somatice imediate sau pe termen scurt se manifestă la om în
câteva zile sau săptămâni de la expunere, leziunile provocate putându-se vindeca
spontan. Gravitatea efectelor este variabilă în funcţie de doză, debitul ei, natura şi
energia radiaţiilor absorbite şi partea de organism expusă.
Efectele somatice întârziate sunt cele care apar la persoanele iradiate la
sfârşitul unei perioade de latenţă şi se manifestă în general sub forma unor stări
canceroase. Corelaţia între doza de iradiere şi afecţiunile induse nu poate fi
stabilită decât pe o populaţie numeroasă, în care afecţiunile indicate anterior apar
cu o incidenţă mai mare decât în caz natural.
Efectele genetice induse de radiaţii se pot manifesta în descendenţa
subiectului iradiat din prima generaţie de după iradiere (în care caz leziunea este
clasificată dominantă) sau la generaţiile ulterioare când genele purtătoare ale
aceleiaşi mutaţii din genomul mascul şi femei se asociază în genomul zigotului,
situaţie în care leziunea este considerată recesivă.
Nu există nici o doză, oricât de slabă, care să fie considerată sigură şi nu
există nici o creştere a dozei, oricât de mică, care să nu conducă la o creştere a
efectului (riscului).
În cazul efectelor ereditare cercetătorii estimează că populaţia este expusă

14
în permanenţă unei iradieri slabe. În doze mici, cu debite de ordinul a 10 -2 Gy pe
generaţie (aproximativ 30 ani), se prevăd aproximativ 50 de cazuri de maladii
genetice la 1 milion de subiecţi dintre descendenţii de primă generaţie.

Expunerea omului la radionuclizii prezenţi în mediu se face prin

inhalarea de aer, prin ingestia cu alimente sau apă sau în urma unei expuneri
externe la radionuclizi aflaţi în suspensie în aer sau în depozitele din sol. Producţia
naturală de tritiu 3H; 14C; 85Kr are loc în principal în atmosfera înaltă, fiind urmată
de o largă diseminare, primii doi radionuclizi intrând într-un ciclu general în mediu.
Activitatea corespunzătoare a unui radionuclid din mediu este, în general,
mai slabă când deşeul se găseşte în mediul marin.. În acest caz, transferul la om
se face exclusiv prin consumul de peşte şi fructe de mare. Dozele colective sunt
puţin mai mari când radionuclidul este deversat într-un sistem de apă dulce, mai
cu seamă dacă apa este folosită direct de către consumatori (Savu C, 1999).
Poluarea apelor cu deşeuri radioactive este foarte periculoasă, motiv pentru
care se impun măsuri majore la locul de deversare a acestora, precum şi
obligativitatea tratării apelor contaminate.
Substanţele radioactive pot fi ingerate odată cu apa din reţeaua de
distribuţie (Şuţeanu E., 1995).

2.2. Cesiul-137
Cesiul (Cs) este un mineral alcalin care se aseamănă foarte mult din punct
de vedere metabolic cu potasiul. Cesiul stabil, 137Cs, este rar în biosferă şi în
formaţiunile geologice. Concentraţia cesiului stabil variază de la 0,01 la 1,2 ng g -1
în apa dulce (lacuri şi cursuri de apă) şi este de 0,5 ng g - 1 în carne (Krumholz,
1957). Are o perioadă fizică de 30,17 ani şi razele beta emise în urma dezintegrării
sunt însoţite de raze gamma cu energie moderată.
Datorită similitudinii chimice dintre Cs şi K nu se poate face măsurarea
simultană prin spectrometrie gamma. Dacă aportul alimentar de 137Cs creşte
proporţional cu cantitatea de alimente consumate, raportul concentraţiilor de Cs şi
K în produsele alimentare este relativ constant (Gustafson, 1969, citat de Savu C,
1999).
În situaţia contaminărilor generale, aportul de 137Cs prin alimente este
realizat cu preponderenţă de cereale, carne şi lapte, legumele şi fructele având o
contribuţie mult mai mică.
Având în vedere faptul că vara animalele se hrănesc cu graminee şi plante
erbacee, conţinutul cărnii în 137Cs prezintă variaţii importante în funcţie de sezon.

În mediul acvatic, cesiul este foarte bine absorbit la suprafaţa particulelor în

15
suspensie. Concentraţia de cesiu în peşte variază invers proporţional cu prezenţa
potasiului în apă (Kohehmainen, 1967). Activitatea cesiului în peştele de apă dulce
poate fi mai mare de 100 ori faţă de peştele de mare, pentru aceeaşi concentraţie
de cesiu din apă, conţinutul scăzut în minerale din apa dulce contribuind la
facilitarea absorbţiei cesiului de către plantele acvatice. Acest aspect este
important, ţinând cont de faptul că la animalele acvatice absorbţia cesiului se
realizează în principal pe cale digestivă, unde nivelul de eliminare al potasiului
este de aproximativ 3 ori mai mare decât al cesiului.
Nevertebratele bentonice ingeră cesiu odată cu mâlul de la fundul apelor.
La rândul lor, peştii se hrănesc cu aceste nevertebrate şi ingeră acele particule
sedimentate pe acestea, iar nivelul de absorbţie în organismul peştilor depinde de
capacitatea mineralelor sedimentare de a fixa cesiul.
Din literatură (Vanderploeg şi col., 1975) se ştie că pentru sistemele de apă
dulce factorul de concentraţie este de 1.000 pentru alge, plante, moluşte şi
nevertebratele din apele de orice natură şi 5.000/Kw, respectiv 1.500/Kw pentru
peştii nerăpitori şi cei răpitori, din apa limpede (Kw reprezintă conţinutul apei în
potasiu stabil, măsurat în μg/g). În apa tulbure (peste 5 μg/g materii solide în
suspensie), factorul de concentraţie al cesiului este 10 pentru alge, 30 pentru
peşte şi 50 pentru moluşte (Freke, 1967).
Compuşii cesiului sunt solubili în umorile organismului uman. La nivelul
intestinului, absorbţia este totală (100%) (Rosoff şi col., 1963; Stara, 1965).
După unii autori (Yamagata, 1960), cesiul are aproape aceeaşi concentraţie
la nivelul coastelor ca şi în ţesuturile moi, rezultate confirmate sau infirmate de alţi
autori (Anderson, 1962; Harrison, 1963; Nay, 1964). De fapt, cesiul este prezent în
principal la nivelul măduvei şi este foarte puţin legat de ţesuturile dure (Hardy,
1974).
Timpul de înjumătăţire la om este foarte variabil şi depinde în special de
vârstă şi de stările fiziologice particulare (tabel nr. 4).

Tabel nr. 4. - Timp de înjumătăţire a Cs în organismul uman (După National Council

on Radiation Protection and Measurements, 1977)

Subiecţii Nr. Vârsta (ani) Timp de înjumătăţire (zile)

Bărbaţi 26 23-55 105 ± 25

Femei 15 20-51 84 ± 20
Femei
24 16-39 49 ± 16
însărcinate
Copii 7 5-17 57 ± 20
Nou-născuţi 5 17-143 (zile) 19 ± 8

16
 Retenţia cesiului la om se caracterizează prin două elemente: o fracţiune
mică (10-15%) este eliminată rapid (1-1,5 zile), iar restul este eliminat mai lent
(50-150 zile) (Richmond, 1962; Rundo, 1964).
În urma accidentului de la Cernobîl, Comisia Europeană a fixat limite
maxime pentru 134Cs şi 137Cs (radioactivitate cumulată) din alimente la 370 Bq/Kg
în lapte, produse lactate şi alimente destinate alimentaţiei speciale a sugarilor şi la
600 Bq/Kg în celelalte produse (Bolnot F-H, 2002).

2.3. Stronţiul-90
Stronţiul-90 (90Sr) are o perioadă fizică de 29,1 ani; o perioadă biologică de
50 de ani şi se depune în oase în mod asemănător calciului. Mai poate fi găsit la
nivelul cartilajelor, în glanda tiroidă şi limfonoduli.
Importante cantităţi de 90Sr au fost eliberate în mediu în timpul experienţelor
nucleare, acesta trecând în cantităţi ridicate în alimente.
Principalul mod de pătrundere a 90Sr în plante este absorbţia de la nivelul
solului. Cantitatea de calciu absorbabil prezent în sol condiţionează în mare
măsură absorbţia 90Sr, aceasta fiind maximă pentru solurile sărace în calciu.
Fertilizarea solului poate influenţa mai mult sau mai puţin fixarea 90Sr de către
plante.
Din cantitatea totală de 90Sr ingerată de vacile producătoare de lapte, în
lapte trece o proporţie variabilă care depinde foarte mult de nivelul productiv
individual. După o singură administrare pe cale digestivă, proporţia variază între
0,5 şi 20%. Transferul cumulativ în urma unei emisii unice de 90Sr este terminat în
proporţie de 90% după 9 ani pentru carne, peşte şi ouă, 12 ani pentru produsele
cerealiere, 14 ani pentru lapte, 32 ani pentru legume şi 77 ani pentru fructe (Savu
C., 1999).
90
Sr se găseşte în apă mai ales sub formă ionizată. Factorul de concentraţie
(raportul concentraţiilor cumulative sau în echilibru în anumite organisme şi în apă)
pentru diferite medii marine este de 100 pentru alge, 2-
10 pentru crabi şi homari, cca. 1 în carnea peştilor de apă sărată şi 5 pentru cei de
apă dulce (Cancio, 1973).
Ca şi în cazul calciului, stronţiul este fixat de peşte prin absorbţie directă din
apă, acumularea depinzând de nivelul trofic (Vanderploeg şi col., 1975). Factorul
de concentraţie pentru peşte variază invers proporţional cu concentraţia 90Sr în
apă şi este de aproximativ 100 ori mai mare în oase decât în carne.
Transferul la om se efectuează în principal prin consumul alimentelor
contaminate, 90Sr conţinut în apa de băut contribuind cu -5%, iar peştele având un
aport mai mic.
La nou născuţi, concentraţia iniţială de 90Sr trebuie stabilită plecând de la o
relaţie empirică, ţinându-se cont de alimentaţia mamei. Raportul concentraţiilor

17
Sr/Ca în oasele nou născutului este de 0,1-0,2 ori valoarea aceluiaşi raport din
alimentaţia mamei în cursul anului precedent naşterii, fiind în medie de
0,15 (Beninson şi col., 1971;Bennett, 1977).
Analiza unui număr mare de produse alimentare, indică o contaminare
medie neglijabilă a acestora. În Franţa, expunerea medie a unui adult la
radionuclizi nu ridică probleme de sănătate publică (Bolnot F-H, 2002).

2.4. Tritiul
Tritiu (3H) este un izotop radioactiv al hidrogenului care prin dezintegrare
duce la formarea unui compus stabil – heliumul: 3He.
Tritiul emite numai radiaţii beta şi are o perioadă de 12,3 ani. În mediul
înconjurător, tritiul se găseşte în principal în apa "tritiată". Sub această formă
urmează ciclul hidrologic şi pătrunde în toate componentele biosferei, inclusiv în
organismul uman.
După Schell şi col. (1974) concentraţia de tritiu din precipitaţii corespunde
unei activităţi de cca. 1,7 x 1020 Bq.
Reziduurile industriale de tritiu pot fi întâlnite în atmosferă, apă, chiar şi în
apa subterană. Sunt extrem de importanţi derivaţii tritiului (HTO, HT) care trec din
mediu în organismul uman prin inhalare, difuzie transcutanată, consum de
alimente şi băuturi. În cazul HT, inhalarea este singura cale de pătrundere în
organism care poate fi luată în consideraţie. Atmosfera contaminată de vapori
tritiaţi presupune o absorbţie totală pe cale pulmonară şi de aproximativ 50%
transcutanat, prin pielea fără leziuni.
O absorbţie completă pe cale digestivă o prezintă apa tritiată, care este
repartizată rapid în tot organismul prin intermediul circulaţiei sanguine. În sânge,
HTO se echilibrează cu lichidele extracelulare în aproximativ 12 minute în schimb,
într-un ţesut slab vascularizat (ţesut osos, adipos), echilibrul cu apa plasmatică nu
se stabileşte decât după câteva zile sau săptămâni (Woodard, 1970).
Dintre alimentele de origine animală, importanţă deosebită prezintă peştele,
dar şi fructele de mare, acestea în funcţie de zonele în care se află biotopii
respectivi.

2.5. Carbonul-14
Carbonul-14 (14C) este rezultatul interacţiunii dintre razele cosmice şi
atmosferă, emite numai raze beta, iar perioada este de 5730 ani.
Element esenţial al oricărei forme de viaţă, carbonul intervine în majoritatea
proceselor biologice şi geochimice care au loc pe pământ. Alături de izotopii
radioactivi ai carbonului (12C şi 13C în proporţie de 1,1%), se găseşte o foarte mică

18
cantitate de 14C. Se produce pe cale naturală, dar şi în urma exploziilor nucleare şi
a exploatării centralelor nucleare.
14
C este prezent în atmosferă sub formă de CO 2, precum şi în hidrocarburile
dizolvate în oceane. Eliminat în mediu, 14C intră în ciclul carbonului, iar prin
măsurătorile efectuate se constată că activitatea specifică în ţesuturile umane se
echilibrează cu cea a bioxidului de carbon atmosferic în aproximativ un an şi
jumătate (Nydal şi col., 1971).
În organismul uman, carbonul provine în principal din alimente, cantitatea
ingerată fiind de ~300 g/zi, cu o absorbţie aproape totală. Prin inhalare, organismul
uman este expus la aproximativ 3 g/zi, din care doar 1% este fixat (Nations Unites,
1977). Cantitatea totală de carbon din organism este de aproximativ 1,6 x 10 4g
(Commission Internationale de Protection Radiologique, 1975).

2.6. Iodul
Iodul (I) este un element volatil, foarte mobil în mediul înconjurător. Există
cel puţin 25 izotopi ai iodului cu numere atomice cuprinse între 117-141. Aceşti
izotopi, cu excepţia 127I, sunt radioactivi. Din punct de vedere sanitar, sunt
importanţi izotopii 131I şi 129I, care au perioadă de înjumătăţire mai mare de 24 ore
(8,06 zile pentru 131I).
Iodul este absorbit selectiv de către organism, după care este concentrat în
glanda tiroidă şi joacă un rol important în sinteza hormonilor tiroidieni, fiind
secretat prin lapte. Datorită proprietăţilor sale radioactive, 131I este utilizat în
medicină pentru diagnosticul şi tratamentul anomaliilor tiroidiene.
Iodul prezent în atmosferă se poate prezenta sub diferite forme chimice: iod
elementar (I şi I2); iod organic sub formă de iodură de metil (CH 3I), care reprezintă
derivatul organic cel mai simplu; acidul hipoiodos (HOI) şi pot exista şi cantităţi
abundente de iod legat de particule. Fiind un element volatil, iodul este eliberat
uşor în atmosferă în cazul accidentelor la nivelul reactoarelor.
Calea cea mai importantă de expunere a omului este relaţia aer-vegetale-
lapte.
Reziduurile radioactive necesită în medie 20 - 30 zile pentru a face
înconjurul lumii, ceea ce corespunde aproximativ cu durata (medie) de staţionare
a unui aerosol în troposferă şi care este superioară "vieţii" medii a 131I.
Laptele proaspăt este în general principala sursă de 131I, datorită
concentraţiei acestui radionuclid în plantele consumate de animale, dar şi datorită
unei perioade scurte de stocaj a laptelui.
Viteza de depunere a diferitelor forme de iod pe vegetaţie depinde de
temperatură, umiditatea relativă a aerului, viteza vântului şi densitatea vegetaţiei.
Principalele căi de pătrundere a iodului în organismul uman sunt realizate de
inhalarea aerului şi de consumul de lapte proaspăt sau legume şi zarzavaturi

19
proaspete.
Trecerea iodului din aer în legumele şi zarzavaturile proaspete a fost
evaluată în funcţie de viteza de depunere şi de durata de remanentă în vegetaţie,
luându-se în calcul şi eliminarea parţială prin spălare şi intervalul mediu de 7 zile
pentru comercializarea produselor pe piaţă.
După deversarea în atmosferă sau mediul acvatic, acest radionuclid ajunge
în oceane într-un interval foarte scurt de timp, de unde este reciclat în atmosferă şi
în biosferă, în principal prin evaporarea apei din mare.
La om, absorbţia poate fi la nivelul tubului digestiv, trecerea în sânge fiind
totală şi foarte rapidă. Nivelul de absorbţie este de cca. 5%/minut,
considerându-se că resorbţia totală are loc în 2 ore.
Prin inhalarea iodului mineral sau a iodurii de metil, fracţiunea absorbită
este de aproximativ 70% (Morgan şi col., 1967), depăşind chiar 90% când
inhalarea se face cu vapori de iod elementar (Morgan, 1968). Timpul de
înjumătăţire biologică a iodului în tiroidă este estimat a fi de 120 zile, eliminarea sa
din glandă făcându-se sub formă de iod organic, element care se repartizează
uniform în celelalte organe şi ţesuturi, rămânând aici cu un timp de înjumătăţire
biologică de 12 zile. A zecea parte din iodul organic este eliminată prin fecale, în
timp ce restul rămâne în sânge sub formă de iod mineral.

2.7. Plutoniul
Plutoniul este un element care se găseşte în natură în cantităţi foarte mici.
În soluţie apoasă, plutoniul se găseşte sub patru forme de oxidare: III; IV; V şi VI,
gradul IV fiind cel mai frecvent. Se formează întotdeauna în minereurile de uraniu,
prin captură neutronică.
Izotopii plutoniului 238Pu, 239Pu şi 240Pu sunt emiţători de raze alfa.
Depunerea în pulmoni şi absorbţia la nivelul căilor digestive prin ingestie constituie
cele mai importante căi de pătrundere în organismul uman şi la animale (Savu, C,
1999).
Este importantă cantitatea de plutoniu din apă, sursa de provenienţă fiind
instalaţiile de retratare a reactoarelor nucleare sau din procedurile de obţinere a
armelor nucleare. La toate acestea se mai adaugă şi numeroase dispozitive
medicale, în special stimulatoarele cardiace care folosesc 238Pu.
Plutoniul pătrunde în sol în urma recircuitării sau a eliminărilor de soluţii
care conţin plutoniu (IV) hidrolizabil (Watters şi col., 1989). Doar o mică parte din
plutoniul ajuns în sol este solubilă, aceasta fixându-se pe plantele care pot fi
consumate de animalele de interes economic. O parte din cantitatea ingerată se
depune la nivelul oaselor şi ficatului.
Dintre alimente, cele mai bogate în 239Pu şi 240Pu sunt fructele de mare,
urmate de cereale, fructe şi legume proaspete. Alimentele mai puţin bogate sunt
reprezentate de carne, lapte, ouă şi peşte proaspăt. Cantităţi mari de plutoniu au

20
fost găsite în scoici.
Studiile de laborator arată că teleosteeni (peştii cu operculi) marini absorb
Pu (VI) prin fixarea directă din apa mării, în timp ce absorbţia intestinală din
alimente sau din sedimentele marcate este limitată. Pe de altă parte, selacienii
(peşti cartilaginoşi şi rechinii) marini absorb destul de uşor plutoniul la nivel
intestinal (Pentreath şi col., 1978). Crustaceii şi crabii au o capacitate de asimilare
ridicată pentru plutoniul incorporat în hrana marcată (Fowler şi col., 1983),
observându-se şi o anumită bioamplificare într-un lanţ de alimente constituite din
nevertebrate (Fowler şi Guary, 1977).
Trecerea plutoniului în organism s-a studiat la subiecţi expuşi la plutoniu din
recidivele consecutive iradierii generate de experienţele nucleare sau în urma
administrării acestuia unor bolnavi în faze terminale.
Trecerea plutoniului din pulmoni în limfonocentrii traheobronhici este extrem
de variată (Bair, 1976), iar absorbţia gastro-intestinală a plutoniului hexavalent
poate fi mai mare decât cea a plutoniului tetravalent (Larsen şi col., 1978). Odată
ajuns în organism, plutoniul se fixează foarte bine, având o durată biologică de
100 ani pentru plutoniul de la nivelul scheletului şi de 40 ani pentru cel de la nivelul
ficatului, admiţându-se că retenţia plutoniului este integrală în gonade
(Commission Internationale de Protection Radiologique, 1972, 1974).

2.8. Kryptonul-85
Izotopul radioactiv Kr are o perioadă de înjumătăţire de 10,7 ani, iar în urma
dezintegrării sale rezultă două particule beta şi un foton gamma, alături de raze X
şi mai mulţi electroni de conversie.
Este foarte puţin reactiv din punct de vedere chimic (ca şi alte gaze nobile)
şi prin urmare nu participă la procesele biologice dar, după inhalare se dizolvă în
lichidele şi ţesuturile organice. Este cunoscut faptul că prezintă o slabă solubilitate
sanguină, o puternică solubilitate lipidică şi o difuzie tisulară rapidă (Kirk, 1972).
85
Kr este rezultatul reactoarelor şi al exploziilor nucleare. Concentraţia
atmosferică a 85Kr a crescut semnificativ după anul 1955 prin producerea şi
experimentarea armelor nucleare, dar şi prin dezvoltarea centralelor nucleare.
După eliberarea în atmosferă, 85Kr se dispersează pe o suprafaţă vastă,
expunerea omului realizându-se prin iradiere externă sau prin iradiere internă,
după inhalarea şi absorbţia în ţesuturi. Concentraţia de Kr nu este uniformă în
organism, fiind de 50 de ori mai mare în ţesutul adipos faţă de celelalte.
În ţesutul adipos, timpul de înjumătăţire atinge valoarea maximă şi este
corelată semnificativ cu conţinutul total în grăsime al organismului.

21
 3. PRINCIPALELE EFECTE ALE IRADIERII
ASUPRA COMPONENTELOR ALIMENTARE
3.1. Efectele asupra proteinelor
Proteinele sunt constituite din lanţuri de aminoacizi uniţi prin punţi peptidice.
Pentru a putea fi evaluate efectele iradierii asupra proteinelor, trebuie cunoscute
reacţiile pe care le suportă aminoacizii iradiaţi în prezenţa apei. În principal, s-a
observat eliminarea atomilor de hidrogen, dezaminarea, dismutaţiile şi
decarboxilarea. Prezenţa oxigenului nu modifică natura produşilor formaţi, dar
influenţează randamentul.
Aşa cum se cunoaşte, proteinele pot conţine un număr variabil de
aminoacizi, dar după activarea cu produşii rezultaţi din radioliza apei numărul
compuşilor chimici creşte, precum şi diversitatea lor. Într-un substrat alimentar
real, aminoacizii sunt mai puţin accesibili şi deci mai dificil de atacat.
Descompunerea proteinelor în polipeptide de mici dimensiuni este posibilă ca
urmare a ruperii legăturilor carbon-azot şi a punţilor disulfurice. În sens contrar,
proteinele supuse unei iradieri în doze mari (în soluţie) pot da naştere la proteine
cu mase moleculare relativ crescute, ducând astfel la creşterea vâscozităţii
soluţiei.
Enzimele din produsele alimentare sunt relativ insensibile la radiaţii,
explicându-se degradarea enzimatică a alimentelor chiar dacă sunt protejate de
acţiunile microbiene. Pentru a se asigura o conservabilitate pe o perioadă lungă
este necesar ca înainte de iradiere alimentele să fie supuse şi unui tratament
termic pentru a se inactiva activitatea enzimatică.
Se afirmă că radiaţiile ionizante nu degradează decât în foarte mică măsură
aminoacizii din proteine, chiar şi când se folosesc doze de 50 KGy.

3.2. Efectele asupra glucidelor

În mediu acvatic, glucidele reacţionează mai ales cu radicalii hidroxil,
formând aldehide, cetone şi acizi. Glucozele, de exemplu, dau naştere la 34 produşi
de radioliză. În prezenţa oxigenului, randamentul în produşi de deoxigenare este
scăzut, în timp ce cantitatea de acizi şi cetone creşte. Formarea de acizi
determină şi scăderea pH-ului.
Iradierea determină descompunerea amidonului în dextrine, maltoză şi glucoză,
de unde rezultă şi o diminuare a vâscozităţii polizaharidelor în soluţie.
În general, conţinutul în apă are o mare influenta asupra naturii produşilor
formaţi, ca şi asupra randamentului reacţiilor. Glucidele din compoziţia alimentelor
sunt mult mai puţin sensibile la descompunere faţă de glucidele aflate în stare pură.

22
 3.3. Efectele asupra lipidelor
Datorită faptului că trigliceridele constituie componenta de bază a lipidelor
(cca. 90% şi chiar mai mult), reacţiile chimice observate se referă îndeosebi la
acestea.
Contrar variaţiilor chimice derulate la nivelul proteinelor şi glucidelor, în care
apa avea un rol însemnat, procesele chimice din grăsimi nu suferă aceste influenţe
deoarece trigliceridele sunt practic insolubile în apă. Efectul direct al radiaţiilor asupra
lipidelor constă din producerea radicalilor cationici şi moleculelor excitate. Reacţia
iniţială a acestor cationi este dimerizarea sau dismutaţia, după care o captare de
electroni urmată de disociaţie sau o decarboxilare sau dimerizare.
Trigliceridele excitate pot suferi multiple reacţii, cu formare de numeroşi
produşi: acizi graşi, esteri propanediolici, esteri propenediolici, aldehide, cetone,
digliceride, diesteri, alcani, alchene, esteri metilici, hidrocarburi, trigliceride cu
catena mai scurtă.
Studiile efectuate au fost realizate în condiţii de anaerobioză,
considerându-se că prezenţa oxigenului va antrena o autooxidare mai rapidă,
acest efect nefiind studiat.
Se pare că până în prezent nu s-a reuşit o eventuală formare de nuclee
aromatice sau heterociclice, dar nici că nucleele aromatice existente s-ar putea
condensa. Formarea derivaţilor aromatici sau heterociclici sunt cunoscuţi pentru
implicaţiile lor în cancerogeneză, ştiut fiind faptul că gătirea alimentelor este
urmată de formarea hidrocarburilor aromatice policiclice, tip benzpiren care este
un exemplu caracteristic în rolul cancerogenetic.
În esenţă, transformarea lipidelor prin oxidare este minimă în carne. Se
crede că proteinele ca produşi de interacţiune cu glucidele au un efect antioxidant
care creşte cu doza de radiaţii. Aceşti compuşi contribuie deci la limitarea oxidării
lipidelor, după unele observaţii carnea ionizată devenind mai rezistentă la oxidare.

3.4. Efectele asupra vitaminelor

Transformările suferite de vitamine sub influenţa radiaţiilor ionizante depind

de modul de lucru, dacă acestea sunt în stare pură sau dacă se află în compoziţia
alimentului cercetat. Pierderile sunt mult mai mari în soluţia pură. De exemplu,
vitamina B suportă pierderi de 50% la doze de 0,5 KGy, în timp ce pentru aceeaşi
vitamină pierderile prin iradierea ouălor în coajă este de numai 5%.
Este adevărat că diferenţa semnificativă poate fi pusă şi pe rolul protector al
celorlalţi constituenţi.

23
 În unele produse dozarea vitaminelor imediat după iradiere riscă să
subestimeze pierderile, pentru că degradarea poate continua şi pe timpul
conservării, în special dacă oxigenul nu a fost eliminat (cazul vitaminei E din fulgii
de ovăz). În carnea de morun, acidul nicotinic (vit. PP) şi vitamina B2 sunt puţin
afectate, în timp ce vitamina B1 se pierde în proporţie de 50%.
Asocierea între temperatura joasă şi condiţiile de anaerobioză poate reduce
aparent pierderea de B1 şi E, vitamine care suferă pierderi importante prin iradiere.
Procedeul pus la punct de laboratoarele Armatei SUA pentru sterilizarea cărnii prin
iradiere la - 30°C în absenţa oxigenului a permis scăderea pierderilor de B1 în carnea
de porc, comparativ cu produsele sterilizate prin căldură.
Acidul ascorbic (vit.C) a fost analizat în numeroase studii pe mai multe alimente.
La dozele folosite în practică, îndeosebi pentru iradierea fructelor şi legumelor
(1 KGy), pierderea de vitamină C este mică.

24
 4. DETERMINAREA CONTAMINĂRII
RADIOACTIVE A PRODUSELOR ALIMENTARE
4.1. Consideraţii generale privind
radioactivitatea naturală şi artificială în apa, solul şi
alimentele din România
Odată cu descoperirea si utilizarea radioactivităţii artificiale la începutul
secolului trecut a crescut valoarea dozei de expunere în unele locuri şi situaţii, chiar
cu mai multe ordine de mărime (din cauza folosirii armelor nucleare în august
1944 - Japonia, testelor cu arme nucleare şi mai ales după accidental nuclear de la
Cernobîl din 1986).
În prezent, doza de iradiere la care sunt supuse organismele vii pe Pământ
este dată de:
- radiaţia cosmică, cca. 10%
- radiaţia naturală terestră, cca. 80%
- radiaţia dată de surse artificiale, incluzând si iradierea medicală (în scop
de diagnostic) cca. 10%. În cazul României, din cauza utilizării aparaturii vechi,
doza medie data de iradierea medicala este aproximativ dublă în comparaţie cu alte
state ale Uniunii Europene.
O atenţie deosebită a început sa fie dată, în ultimii 20 de ani, radioactivităţii
naturale, care poate fi modificată de către om prin: utilizarea în exces a
îngrăşămintelor naturale fosfatice şi potasice, arderea cărbunelui în centrale
termoelectrice învechite etc.
Radioactivitatea artificială, cu posibile efecte negative asupra vieţii, apare in
urma folosirii materialului fisionabil pe bază de uraniu în scopuri distructive (arme
nucleare) sau în scopuri paşnice (obţinerea curentului electric în centralele
nuclearoelectrice, propulsia unor nave maritime sau cosmice).
Radionuclizii artificiali apăruţi în urma utilizării energiei nucleare (cesiu-137,
cesiu-134, strontiu-90, iod-131 şi alţii), cât şi cei naturali din subproduse sau
deşeuri (radiu-226, radiu-228, uranium-238, thoriu-232) având proprietăţi
fizico-chimice similare cu unele elemente chimice constitutive ale materiei vii, iar în
final, prin diverse lanţuri trofice naturale sau din agroecosisteme ajung în organism.
O atenţie deosebită este acordată de către specialiştii în radioprotecţie
radionuclidului potasiu-40, izotop radioactiv natural al elementului potasiu, care este
responsabil de cea 75% din doza de expunere internă generată de radionuclizii
existenţi în organismul uman. Conţinutul acestui radionuclide, cu mult peste alţi
radionuclizi naturali sau artificiali, se află în echilibru în apa, sol, organisme şi nu
poate fi influenţat semnificativ de om.

25
 Conţinutul radionuclizilor naturali şi artificiali în apă, sol, vegetaţie,
organisme animale şi om se determină permanent de către reţelele de specialitate
din cadrul Ministerul Sănătăţii şi al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor.

Tabel nr. 5 - Surse de producere, caracteristici ale principalilor radionuclizi

naturali şi artificiali periculoşi pentru om

Radionucli Tf Surse de producere Căi de transfer Organe de Tb

d referinţa

Interacţiunea radiaţiei
12,3 cosmice cu H, procesarea inhalare, apă, întregul
hidrogen-3 12 z
a combustibilului nuclear, alimente organism
reactori de fuziune
întregul
Interacţiunea radiaţiei formare de CO2, organism,
5730
carbon-14 cosmice cu N, explozii inhalare, apă, plămân, tract 10-12 z
a
nucleare alimente gastro-
intestinal
întregul
1.3
component natural al concentrat de organism, mai
potasiu-40 x 109 58 z
solului si apei plante ales organe
a
noi
plămân,
dezintegrarea U-238, gaz
radon-222 3,8 z inhalare ganglioni -
în atmosfera
limfatici

dezintegrarea U-238, slab concentrat în

arderea cărbunelui, deşeu plante, sistem osos,
1620
radiu-226 în mine uranifere şi în concentraţie mare tract gastro- 43,8 a
a
industria îngrăşămintelor în alunele intestinal
minerale braziliene

os, tract
13,9 x cantităţi reduse in
thoriu-232 roci acide, sol si apa gastro- 200 a
108 a oase
intestinal

700 x
uraniu-235 300 z
106 a cantităţi reduse in os, rinichi,
roci acide, sol si apa din 15z
vegetaţie sau întregul
explozii nucleare
grăsimi animale organism
4,5 x 100 z
uraniu-238
109 a

26
 Tabel nr. 5 - continuare

Radionucli Tf Surse de producere Căi de Organe de Tb

d transfer referinţa

cesiu-134 2.05 a produşi de fisiune în reactori

plante, muşchi,
şi teste nucleare, deşeu în
animale si splină, ficat, 70-130 z
uzinele de procesare a
alimente corpul întreg
cesiu-137 30,5 a combustibilului nuclear

16 x
iod-129 produşi de fisiune în reactori 138 z
106 a inhalare,
şi teste nucleare, deşeu în
apă şi tiroidă
uzinele de procesare a
iod-131 8,01 z alimente
combustibilului nuclear 7,6 z

plutoniu-238 86,4 a 63,4 a

plutoniu -239 24000 a 197 a

deşeu în reactori şi teste inhalare,
os, ficat
nucleare alimente
plutoniu-240 6580 a 195 a

plutoniu-241 13,2 a 12 a

strontiu-89 50,5 z 50.4 z

produşi de fisiune în reactori
plante,
şi teste nucleare, deşeu în
animale şi sistemul osos
uzinele de procesare a
strontiu-90 27,7 a alimente
combustibilului nuclear
17.5 a

Legendă:
Tf = timpul de înjumătăţire fizică, timpul după care numărul de nuclee radioactive se
reduce la jumătate prin dezintegrare;
Tb = timpul de înjumătăţire biologică, timpul necesar unui sistem biologic pentru a
elimina jumătate din numărul de nuclee prin procese metabolice.

Numărul radionuclizilor naturali existenţi in mediu care pot fi transferaţi prin

apă şi hrană la om este mare; dintre aceştia importanţă deosebită prezintă Ra-226
şi K-40, ca principali responsabili pentru doza de iradiere internă primita de om.
Radionuclidul Ra-226 (alături de Ra-228, U-238, Th-232 – cu valori mai mici)
poate fi controlat de om prin:
- utilizarea cu mai multă grijă şi în cantităţi reduse a îngrăşămintelor
minerale fosfatice şi potasice;
- modernizarea centralelor termice pe cărbune prin instalarea de filtre
speciale pentru reţinerea cenuşilor zburătoare;
- stocarea sterilului de la aceste centrale şi a celui rezultat de la fabricarea
îngrăşămintelor chimice in condiţii de siguranţă pentru reducerea la maximum a

27
impurificării pânzei de apa freatice.

Conţinutul radionuclidului RA-226 (tabelul nr. 6) atinge valori relative reduse

în apă, vegetaţie şi produse de origine animală (sub 2,5 Bq/kg), în timp ce în
organismul uman valorile cresc către 15 Bq/kg datorita metabolizării şi stocării în
sistemul osos pe durata vieţii.

Tabelul nr. 6 - Conţinutul radionuclizilor Ra-226, K-40 si Cs-137 în apă,

sol şi alimente de origine vegetală şi animală

Radio- Apa Sol Vegetaţie Legume, Produse

nuclid spontana fructe de origine
animală

Ra-226 0,002-1,020 10-90 1,8-2,5 0,014-0,20 0,007-0,044-

K-40 0,025-0,240 330-800 350-650 150-520 10-50

Cs-137 0,001-0,163 50-610 0,06-10,50 0,017-2,26 0,05-10,95

Conţinutul potasiului 40 are valori ridicate în sol şi plante, dar ceva mai reduse
în produsele de origine animală, inclusiv în organismul uman.
Radionuclizii artificiali apăruţi după testele nucleare şi după accidentul de la
Cernabîl sunt foarte numeroşi (peste 20), dar datorita timpului de înjumătăţire
fizica (Tf), o mare parte dispare în primele două luni după contaminarea mediului.
O atenţie deosebită s-a acordat radionuclizilor iod-131, cesiu-137, cesiu-134 şi
stronţiu -90, datorita metabolizării rapide de către organismele vii, precum şi a
contribuţiei ridicate la doza de expunere primită de om.
Dintre aceşti radionuclizi, 1-131 a dispărut relative repede după accidentul
nuclear din 26 aprilie 1986 (în cca. 80 de zile), dar a avut contribuţia cea mai
ridicată: peste 85% din doza de expunere primită de om în anul respectiv. Sr-90 a
prezentat valori reduse de contaminare - sub 1/10 din radioactivitatea Cs-137 - şi
a fost decelat cu mare greutate în organismele vegetale şi animale. Cs-134 s-a
dezintegrat şi dispersat în sol reducând foarte mult radioactivitatea, în prezent fiind
foarte greu de decelat în mediu. C-137, datorită timpului de înjumătăţire fizică
(timpul după care numărul de nuclee radioactive se reduce la jumătate prin
dezintegrare) relativ mare – de 31 de ani. Radionuclidul are încă valori uşor de
decelat în sol şi în unele plante de pădure (în funcţie şi de contaminarea pe zone
geografice) şi mai greu de evidenţiat în apa de suprafaţa, plante şi produse de
origine animală.

28
 În Subcarpaţi, nordul Moldovei, judeţele Mureş şi Tulcea, valorile
conţinutului de Cs-127 din sol sunt încă ridicate (zeci de sute de Bq/kg, alături de
valori de câţiva Bq/kg în ciuperci şi fructe de mare. În celelalte zone ale tării, în
alimentele de origine vegetală şi animală, conţinutul de Cs-137 a scăzut sub
1 Bq/kg, iar în apă este de numai câţiva mBq/l. Dacă în anul 1986 conţinutul
Cs-137 în om a depăşit chiar 1.000 Bq, datorită metabolizării rapide (Tb - timpul
de înjumătăţire biologică reprezintă timpul necesar unui sistem biologic pentru a
elimina jumătate din numărul de nuclee prin procese metabolice, în cazul cesiului
fiind de 100-150 de zile), după 5-6 ani radionuclidul a scăzut continuu către cca.
100 Bq, iar în prezent nu mai poate fi decelat în zona ţării noastre. La momentul
actual, contribuţia acestui radionuclid la doza de expunere a omului este
nesemnificativă.
Radioactivitatea naturală, modificată de om in ultimele decenii, are o
contribuţie relative redusă la doza de expunere mediată pentru populaţia
României. Exista totuşi unele zone cu valori ceva mai ridicate, cunoscute ca zone
cu radioactivitate naturală crescută, datorita existenţei şi exploatării minereurilor
uranifere.
După 1990, radioactivitatea naturală în agroecosisteme este în continuă
scădere datorită utilizării din ce in ce mai reduse a îngrăşămintelor minerale prin
fragmentarea terenurilor agricole şi a lipsei de fonduri băneşti.
Radioactivitatea artificială, provenind din norul radioactiv care a trecut şi
peste România după accidentul de la Cernobîl a atins deja valorile mici de
contaminare existente înainte de 1986 şi în prezent nu mai constituie obiectul unei
monitorizări a apei potabile decât în zonele cu obiective nucleare. Continuă insa
controlul contaminării cu radionuclizi artificiali a alimentelor.
Conţinutul radionuclizilor naturali în sol şi alimente, modificat de om prin
diverse activităţi tehnologice, prezintă valori diferite în funcţie de zona geografică,
utilizarea îngrăşămintelor minerale fosfatice şi potasice, apropierea de centrale
termice pe cărbune.

4.2. Acţiunea radiaţiilor asupra corpului uman

Radiaţiile pot provoca leziuni fie direct, fie indirect, prin acţiunea radicalilor
liberi. Rezultatul constă fie în moartea celulei, fie în producerea unor transformări cu
efecte nocive ulterioare asupra organismului iradiat sau a descendenţilor acestuia.
Intensitatea modificărilor depinde de cantitatea de iradiaţie primită, externă sau
internă, precum şi de natura iradierii şi sensibilitatea ţesutului.
Efectele somatice asupra corpului uman (imediate sau pe termen scurt) se
manifestă în câteva zile sau săptămâni de la expunere, leziunile provocate
putându-se vindeca spontan. Gravitatea efectelor este variabilă în funcţie de doză,
debitul ei, natura şi energia radiaţiilor absorbite şi partea de organism expusă.

29
 Efectele somatice întârziate sunt cele care apar la persoanele iradiate la
sfârşitul unei perioade de latenţă şi se manifestă în general sub forma unor stări
canceroase.
Efectele genetice induse de radiaţii se pot manifesta în descendenţa
subiectului iradiat din prima generaţie de după iradiere (în care caz leziunea este
clasificată dominantă) sau la generaţiile ulterioare când genele purtătoare ale
aceleiaşi mutaţii din genomul mascul şi femel se asociază în genomul zigotului,
situaţie în care leziunea este considerată recesivă. Nu există nici o doză, oricât de
slabă, care să fie considerată sigură şi nu există nici o creştere a dozei, oricât de
mică, care să nu conducă la o creştere a efectului (riscului). În cazul efectelor
ereditare cercetătorii estimează că populaţia este expusă în permanenţă la iradieri
slabe.
Expunerea organismului la radionuclizii prezenţi în mediu se face prin
inhalarea de aer, prin ingestia cu alimente sau apă sau în urma unei expuneri
externe la radionuclizi aflaţi în suspensie în aer sau în depozitele din sol.
Substanţele radioactive pot fi ingerate odată cu apa din reţeaua de distribuţie, fie în
mod direct, fie prin utilizarea acesteia la prelucrarea alimentelor. În controlul
radioactivităţii alimentului, se tine cont de următoarele trei situaţii:
A - încorporarea de radionuclizi naturali;
B - încorporarea de radionuclizi artificiali (creaţi de om), în condiţii normale;
C - urgenţă radiologică (sau accident nuclear).

Expunerea naturală (normală) a populaţiei este reprezentata de ingestia de

radionuclizi existenţi în mod natural în aer, apă, alimente etc., fiind vorba aici
îndeosebi de K-40 şi de radionuclizii din seriile uraniului şi thoriului.
Radiaţiile artificiale, produse prin exploziile nucleare sau rezultate din diverse
activităţi industriale, presupun prezenţa în mediul înconjurător şi în lanţul alimentar a
unor radionuclizi artificiali, de genul Cs-137, Sr-89 şi Sr-90, I-131.
Controlul radioactivităţii alimentului în aceste situaţii constă în identificarea
conţinutului radioactiv artificial al alimentului şi stabilirea posibilităţii ca ingerarea de
către grupul critic din populaţie, să conducă la depăşirea limitei de 1 mSv pe an
(doză efectivă) (***AIEA, 1996; ***USDA - Irradiation of Meat and Meat Products,
1999).
Atunci când există un singur radionuclid artificial, o singură cale de
expunere (ex. ingerare alimente) şi un singur aliment consumat, calculul este
relativ simplu. Se înmulţeşte concentraţia medie măsurată în produs (Bq/kg, 1) cu
consumul anual (kg, 1/an), rezultând încorporarea anuală (Bq). Aceasta, la rândul
ei, se înmulţeşte cu factorul de doză corespunzând radionuclidului respectiv şi
grupei de vârstă considerate (Sv/Bq), rezultând doza (Sv) (Papuc C. şi col., 2000).
Există destul de frecvent situaţii în care emisiile în mediu înconjurător de
radionuclizi artificiali de la obiectivele nucleare pot scăpa de sub control sau
depăşesc în mod conştient deversările admise de norme (în condiţii normale), în

30
cazul impus de protecţia instalaţiilor. Acestea sunt numite urgenţe radiologice sau
accidente nucleare.

4.3. Determinarea gradului de contaminare

radioactivă (Cs-134 şi Cs-137) din produse
alimentare de origine animală folosind
spectometrul gamma cu detector de germaniu
hiperpur
Prin această metodă se determină simultan activitatea diverşilor radionuclizi
emiţători de radiaţii gamma din produse alimentare de origine animală, produse
alimentare de origine non-animală, apă şi furaje, prin spectrometrie gamma care
utilizează detector de germaniu cu înaltă rezoluţie energetică, în combinaţie cu un
analizor multicanal.
Această metoda se aplică în Laboratorul de Analize prin Tehnici Nucleare din
cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a Municipiului
Bucureşti la determinarea radionuclizilor emiţători de radiaţii gamma 134Cs si 137Cs din
probe de produse alimentare de origine animală, produse alimentare de origine
non-animală, apă şi furaje, prin spectrometrie gamma care utilizează detector de
germaniu hiperpur în combinaţie cu un analizor multicanal.
Se folosesc următoarele documente:
- STAS 12327-85 pct. 1.1, pct. 6.- APA. Analiza amestecului de gama
nuclizi
- STAS 6729/1-82. pct. 2.16, pct. 2.249, pct. 2.471, pct. 2.485. FIZICA
REACTORILOR NUCLEARI. Terminologie.
- SR ISO 10703 septembrie 2001. pct. 1, pct. 3, pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 8,
pct. 10.6. CALITATEA APEI. Determinarea activităţii volumice a radionuclizilor prin
spectrometrie gama de înaltă rezoluţie.
- Ordinul M.A.A.P. nr. 249/2003 pentru aprobarea Normelor privind
parametrii de calitate si salubritate pentru producerea, importul, controlul calităţii,
comercializarea si utilizarea nutreţurilor concentrate simple, combinate, aditivilor
furajeri, premixurilor, substanţelor energetice, substanţelor minerale si a nutreţurilor
speciale.
- Ordinul nr. 1805/2006 privind aprobarea Instrucţiunilor referitoare la
crearea cadrului legal pentru aplicarea regulamentelor Consiliului şi Comisiei
Europene referitoare la stabilirea nivelurilor maxime admise de contaminare
radioactivă a produselor alimentare şi furaje după un accident nuclear sau în caz
de urgenţă radiologică, la condiţiile speciale de export al produselor alimentare şi
furajere, ca urmare a unui accident nuclear sau ca urmare a altor situaţii de

31
urgenta radiologică, precum şi la condiţiile care guvernează importurile produselor
agricole originare din alte ţări, ca urmare a accidentului de la centrala nuclearo-
electrica de la Cernobîl.
- SR EN ISO/CEI 17025: 2005 Cerinţe generale pentru competenţa
laboratoarelor de încercări şi etalonări.

Prin «contaminarea radioactiva din alimente şi furaje» se înţelege prezenţa în

alimente şi furaje a unor substanţe radioactive (radionuclizi artificiali, de felul 137Cs,
134
Cs ), ca urmare a unui accident nuclear sau a altui caz de urgenţă radiologică,
care prin depăşirea nivelelor maxime admise pot constitui un factor de risc pentru
sănătatea umana şi animală.
Spectrometrie gamma este metoda de măsurare a radiaţiilor gamma care
produc spectrul de energie a radiaţiei gamma.
Activitatea (sinonim viteza de dezintegrare) este reprezentată de numărul
de dezintegrări nucleare spontane ale unui nuclid care se produc într-o cantitate
dată de material, într-un interval de timp suficient de mic în comparaţie cu perioada
de înjumătăţire, raportat la acest interval de timp.
Radiaţie gamma este radiaţia electromagnetică emisă în procesul tranziţiei
nucleare sau anihilării particulelor.
Radiaţiile gamma provoacă ionizări în timpul interacţiunii cu substanţa.
Când se aplica o tensiune pe un detector cu semiconductor, aceste ionizări sunt
detectate, după o amplificare corespunzătoare, ca impulsuri de curent. Înălţimea
impulsului depinde de energia absorbită în timpul de rezoluţie al detectorului şi
componentelor electronice, de la fotonul sau fotonii gamma incidenţi. Prin
separarea impulsurilor după înălţime se obţine un spectru de radiaţii gamma în
funcţie de înălţimea impulsurilor. După analiza spectrului, diversele peak-uri sunt
atribuite radionuclizilor care au emis radiaţii gamma corespunzătoare. Gradul de
contaminare radioactivă cu Cs este dat de suma activităţilor specifice sau volumice
corespunzătoare radionuclizilor de 134Cs si 137Cs din compoziţia probei analizate.
Echipamente folosite: balanţa tehnică, spectrometru gamma cu detector de
germaniu hiperpur tip PGT NIGC 3021, surse etalon care emit radiaţii gamma cu
energii cunoscute care acoperă întreg domeniul de energii ce urmează a fi studiat,
blender electric, cutii de măsurare tip Sarpagan, combină frigorifică, alte materiale:
cuţite, tocător de lemn, spatule, desfăcător conserve, tifon, scoch, mănuşi de
cauciuc.

32
 5. MĂSURI DE RADIOPROTECŢIE A
PRODUSELOR DE ORIGINE ANIMALĂ

5.1. Consideraţii generale

Pentru protejarea sănătăţii populaţiei, numeroase ţări au adoptat
recomandările internaţionale elaborate de Comitetul internaţional pentru radiaţii
(CIPR). Dozele maxime admise şi concentraţiile maxime admise au fost stabilite
având în vedere situaţiile în care există o expunere profesională a populaţiei la
radiaţii.
Dincolo de stadiul de comercializare, la nivelul menţinerii surselor radioactive
şi sub un anumit prag al radioactivităţii, autorităţile trebuie sa fie dotate cu
echipamentul necesar, care sa le permită să stabilească un inventar al surselor
utilizate în industrie, în cercetare, în agricultură şi în sectorul medical. Mai mult,
trebuie să se poată efectua o urmărire a surselor celor mai radioactive, în orice stadiu
până la lichidare.
Programul de Radioprotecţie stabileşte standardele interne în cadrul cărora
trebuie să se acţioneze în vederea asigurării unui înalt nivel de siguranţă pentru
activităţile ce se desfăşoară în prezenţa radiaţiilor.

Scopurile supravegherii radioactivităţii sunt:

 cunoaşterea factorului fizic - radioactivitatea - existent pe Pământ şi într-o bună
măsură determinant al evoluţiei vieţii;
 evaluarea expunerii omului la radiaţii şi, după caz, luarea de măsuri de
radioprotecţie;
 stabilirea oportunităţilor şi priorităţilor în refacerea ecologică a zonelor cu
radioactivitate crescută ca urmare a acţiunilor umane.

Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi în domeniul nuclear au

următoarele obligaţii:
a) sa respecte normele de radioprotecţie şi de securitate;
b) să evalueze, direct sau prin forurile autorizate, riscul potenţial, să efectueze
bilanţul de mediu pentru activităţile existente şi să ceară autorizaţie de mediu;
c) să aplice procedurile şi să prevadă echipamentele pentru activităţile noi,
care să permită realizarea nivelului raţional cel mai scăzut al dozelor şi riscurilor
asupra populaţiei şi mediului şi să ceară acord şi autorizaţie de mediu;
d) să ţină evidenţa strictă a surselor de radiaţii ionizante şi să le asigure
protecţia fizică;
e) să aplice, prin sisteme proprii, programe de supraveghere a
contaminării radioactive a mediului şi de evaluare a expunerii grupurilor critice -

33
populaţia din zona de supraveghere - care să asigure că nu vor fi încălcate condiţiile
prevăzute în autorizaţie, de eliminări de substanţe radioactive şi ca dozele se vor
menţine în limitele admise;
f) să menţină în stare de funcţionare capacitatea de monitorizare a
mediului local pentru a depista orice contaminare radioactivă semnificativă care ar
rezulta dintr-o eliminare accidentală de substanţe radioactive;
g) să efectueze înregistrarea rezultatelor supravegherii şi a dozelor estimate
pentru grupurile critice;
h) să raporteze la intervalele stabilite rezultatele înregistrărilor autorităţilor
competente;
i) să raporteze prompt autorităţii competente orice creştere semnificativă a
contaminării mediului şi dacă aceasta se datorează sau nu activităţii desfăşurate;
j) să verifice continuu exactitatea presupunerilor făcute prin evaluările
probabilistice privind consecinţele radiologice ale eliberărilor radioactive. Contaminare
radioactivă a alimentelor şi furajelor se caracterizează prin prezenţa în alimente şi
furaje a unor substanţe radioactive ca urmare a unui accident nuclear sau a altui
caz de urgenţă radiological.

Nivelurile maxime admise de contaminare radioactivă a alimentelor şi

furajelor sunt stabilite şi aprobate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul
Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi de Comisia Naţională pentru Controlul
Activităţilor Nucleare.

5.2. Masuri de prevenire si combatere

Metoda de analiză utilizată în ţara noastră în controlul de laborator al
radiocontaminării alimentelor este spectrometria gamma, executată cu gamma
spectrometre echipate cu detectoare Germaniu-Litiu şi măsurarea radioactivităţii
beta globale cu contori Geiger-Muller. Cel mai frecvent se utilizează detectorul cu
scintilaţie.
În România, autorităţile veterinare urmăresc prin programul de
supraveghere strategică, nivelul de contaminare radioactivă a alimentelor în cadrul
unor laboratoare dotate cu aparatura adecvată.
Aparatele de măsurători radiometrice cunosc o gama foarte largă de tipuri,
toate fiind dotate in principiu cu instalaţii de captare şi înregistrare a impulsurilor
radioactive pe unitatea de timp (contoare tip Geiger-Muller), care apoi prin calcul sunt
transformate în unităţi internaţionale de radioactivitate. Contorul Geiger Muller este
format dintr-o cameră de ionizare cu argon si vapori de etanol. Aceasta cameră are
o fereastră de pătrundere a particulei alfa, beta şi a ionilor gamma iar la interior doi
electrozi.

34
 La pătrunderea particulei ionizante se ionizează gazul din interiorul acesteia,
producându-se o descărcare electrică între cei doi electrozi urmată de deionizarea
gazului si deci de probabilitatea contorului de a înregistra o nouă particulă.
Dozarea radioactivităţii din alimente şi furaje se face astfel: o cotă parte din
produsul de analizat, bine omogenizat, se calcinează la temperatură joasă (circa
450°C). Din produsul calcinat se cântăreşte o anumita cantitate, care se va supune
măsurătorii radioactive.
În prealabil, după ce aparatul a fost pus în funcţiune, se măsoară
radioactivitatea fondului cosmic, adică radioactivitatea mediului înconjurător în care
se face determinarea, apoi se măsoară radioactivitatea unui etalon de comparare.
Din radioactivitatea probei de analizat se scade radioactivitatea cosmică, rezultând
radioactivitatea reală a etalonului. Din radioactivitatea constatată la probă se scade
de asemenea radioactivitatea cosmică, rezultând radioactivitatea reală globală a
probei. În scopul aprecierii radioactivităţii de contaminare, din radioactivitatea globala
se scade radioactivitatea furnizata de K40 (radioactivitate naturală), rezultând astfel
radioactivitatea dobândită. Pentru aceasta este necesară dozarea separata a K40 din
proba de cercetat şi estimarea radioactivităţii acestuia.
Pentru dezactivarea alimentelor se pot folosi metode fizice ca: spălarea
ambalajelor sau schimbarea lor, spălarea alimentelor, îndepărtarea stratului
superficial contaminat, sedimentarea şi decantarea etc. Controlul operaţiunilor se
face dozimetric.
Dacă gradul de contaminare radioactivă este sub limita admisă, alimentele
pot fi date spre consum. Este necesar controlul periodic al cărnii şi laptelui,
deoarece chiar când particulele radioactive se acumulează în organism, carnea
contaminată peste norma cu substanţe radioactive poate să nu prezinte leziuni sau
modificări organoleptice, iar animalul în viata sa nu exteriorizeze simptome de boală,
nici măcar scăderea productivităţii.
Detectarea radioactivităţii alimentelor de origine vegetală sau animală sau a
oricărui obiectiv din natura se poate face în doua etape succesive. Într-o primă
etapă, se determină radioactivitatea totală a alimentului prin măsurarea
radioactivităţii emanate de alimentul în starea lui normala; este controlul de
orientare. Când radioactivitatea apare mărită, este necesar să se identifice separat
izotopii radioactivi din proba de analiza, prin metode fizico-chimice de separare,
pentru a se stabili ce metodă de decontaminare trebuie aplicată.
Detectarea radioactivităţii se face cu radiometre, prin care se determină
numărul de impulsuri pe minut şi pe gram. Pentru detectarea de teren au fost
construite aparate portabile. Pe linia controlului cărnii, se impune determinarea
radioactivităţii de pe suprafaţa corporală a animalelor ce urmează să fie sacrificate
în abator. În caz că se constată o reactivitate mărita, este indicat ca animalele sa fie
spălate cu apă multă, până când în apa de spălare radioactivitatea scade sub
0.1 microcurie/ml, valoarea radioactivităţii maxime admisibile pentru apa potabilă.

35
 În cazul contaminării cărnii cu I131 se recomandă păstrarea în stare de
refrigerare sau congelare până la eliminarea biologică, adică minimum 8 zile. Dacă
intervine contaminarea cu Ca137 se recomandă tăierea cărnii în felii cu o grosimea de
10 cm, urmată de introducerea în saramură periodic împrospătată.
Carnea de ren conţine multa substanţa radioactiva, întrucât animalul ingeră
licheni, plante cu mare afinitate pentru particulele radioactive. Carnea este mai puţin
contaminată atunci când particulele radioactive au căzut pe piele. Prin fierbere,
substanţa radioactivă din os scade cu1%, iar cea din carne cu 50-60%. Apa de
robinet şi apa distilată dau aceleaşi rezultate bune pentru înlăturarea radionuclizilor
din carne. Clorura de sodiu nu înlătura cesiul din carne. Rezultate bune se obţin
prin folosirea acidului citric şi a acidului salicilic. În general, compuşii organici sunt
mai buni decât cei anorganici.
Laptele cu conţinut în I 131 mai mare decât 0,1 microcurie/l nu se dă în
consum. Ca şi carnea, laptele se va ţine în condiţii de refrigerare până la
dezintegrarea iodului radioactiv, după ce în prealabil se prelucrează sub forma de
produse lactate, de preferinţă sub formă de lapte praf. În cazul contaminării cu Sr90,
se poate încerca decontaminarea cu ajutorul schimbătorilor de ioni şi saturarea cu
ioni de Ca, K, Na.
Decontaminarea untului şi brânzei proaspete se poate încerca prin spălări
repetate cu apă proaspăta, îndepărtându-se astfel o bună parte din cesiul şi stronţiul
radioactiv. Brânza conţine 80% din substanţa radioactivă şi zerul 20%.
Controlul radioactivităţii peştelui se face ca şi pentru carne. Cantităţile mici de
alimente infectate care nu pot fi dezactivate şi pentru care timpul de dezactivare
naturală este atât de lung încât acestea se alterează vor fi distruse. Se interzice
folosirea alimentelor şi furajelor înainte ca infectarea radioactivă să fi scăzut sub
normele admise. Pentru executarea dezactivării se folosesc materiale şi obiecte
obişnuite sau speciale: vermorele, motopompe, pompe de mână etc.
Alimentele şi furajele contaminate radioactiv ambalate în saci vor fi mutate
în alţi saci neinfectaţi şi depozitate într-un loc neinfectat. Pe timpul mutării
alimentelor se va căuta ca sacul infectat să nu se atingă de sacul neinfectat. După
ce s-a făcut mutarea se va controla gradul de infectare radioactivă cu ajutorul
aparatelor dozimetrice.
Alimentele şi furajele ambalate în lăzi şi butoaie se dezactivează începând
cu ambalajul. Suprafaţa exterioară a lăzii sau a butoiului se spală cu apă , având
grijă ca apa să nu pătrundă în interior. După spălare se face controlul dozimetric al
ambalajului. Dezactivarea se consideră terminată când ambalajul nu mai este
infectat sau când gradul de infectare a scăzut in limitele permise. Dacă după spălare
gradul de infectare a ambalajului depăşeşte normele admise, spălarea se repeta.
Când persistă totuşi un grad de infectare radioactivă peste normele admise,
alimentele şi furajele sunt scoase din ambalaj, fiind supuse controlului dozimetric.
Dezactivarea apei şi a surselor de apă se execută numai când nu există surse
de apă neinfectate sau posibilităţi de a obţine apa din adâncime, respectiv când

36
apa neinfectată existentă nu satisface nevoile. Dezactivarea apei se execută prin
următoarele procedee: sedimentarea cu decantarea ulterioară a stratului superior
limpezit, în recipiente curate; coagularea şi sedimentarea; filtrarea prin filtre
obişnuite; filtrarea prin schimbarea de ioni; distilarea etc.
Alimentele şi furajele care nu pot fi dezactivate se vor distruge prin ardere
sau se vor îngropa la o adâncime de 1,5 - 2 metri, după ce în prealabil se
denaturează prin stropire cu păcură sau prin presărare cu nisip. În timpul lucrărilor
de dezactivare a alimentelor, furajelor, apei, personalul care executa lucrările va fi
protejat corespunzător.
Metodele aplicate pentru reducerea concentraţiei substanţelor radioactive
din produsele alimentare depind în mare măsură de caracteristicile radioactive,
chimice şi biologice ale sistemului respectiv. Astfel, 131I poate fi uşor eliminat în urma
proceselor de uscare şi depozitare, în timp ce Sr este mult mai stabil. Utilizarea
unor coloane de răşini anionice şi cationice dă rezultate bune la reţinerea 131l, dar nu
şi a 90 Sr. Ca urmare, s-au studiat diferite tipuri de răşini speciale cu grupări de acid
carboxilic, fosforos si fosforic, răşini cu proprietăţi de complexare etc. Cele mai bune
rezultate s-au obţinut cu răşinile cu grupări carboxilice care permit eliminarea
stronţiului în proporţie de 90% pentru un volum de lapte mai mare de circa 18 ori
volumul de răşină. În cazul răşinilor puternic acide, volumul laptelui dereactivat a
fost de 30-35 de ori mai mare decât volumul stratului de răşină.
S-a studiat, de asemenea, o metodă de îndepărtare a 90Sr din lapte prin
precipitarea sa cu un exces de calciu. S-a constatat ca adăugarea de 80 g fosfat
tricalcic/ I lapte, urmată de încălzirea la temperatura de pasteurizare timp de
30 minute, elimină 85% 90 Sr. Metoda prezintă dezavantajul că elimină şi aproximativ
1/3 din azotul conţinut în lapte.
Pentru eliminarea 90Sr şi a altor elemente radioactive s-au folosit metode de
purificare cu schimbători de ioni.
Alimentele sau furajele la care nivelul de contaminare nu se încadrează în
nivelurile maxime admise stabilite prin reglementările în vigoare nu se pot
comercializa.
Alimentele şi furajele importate se verifică privind nivelul de radioactivitate la
intrarea în ţară, prin controlul datelor înscrise în certificatele de export şi, după caz,
prin analiza nivelului de radioactivitate în laboratoare specializate desemnate de
Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi de
Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţilor Nucleare.
Alimentele şi furajele importate la care nivelul de contaminare nu se
încadrează în nivelurile maxime admise de radioactivitate se analizează pentru un
anumit produs, după caz, şi se interzic pentru comercializare. Verificarea
contaminării se efectuează înainte de lansarea produselor pentru libera circulaţie,
pentru a se asigura că nivelurile maxime admise sunt respectate.

37
 Verificările se efectuează prin sondaj, prin prelevare de probe şi analiză în
laboratoare specializate desemnate, cu respectarea următoarelor condiţii minimale:
a) frecvenţa controalelor trebuie să aibă în vedere gradul de contaminare
al ţării de origine, caracteristicile produsului în cauză, rezultatele verificărilor
anterioare şi datele precizate în certificatele de export;
b) în cazul în care un produs este înregistrat că depăşeşte nivelurile de
radioactivitate maxime admise, se intensifică verificările pentru toate produsele de
acelaşi tip provenind din ţara respectivă.

În cazul animalelor contaminate, acestea vor fi scoase rapid din zona

contaminată şi duse în zone considerate nepericuloase în urma unui rapid control
dozimetric al solului, apei, plantelor etc. Când aerul este contaminat, fiecare animal,
pe tot parcursul spre zona necontaminată, va purta o botniţă sub formă de traistă, de
preferat umezită. În marginea zonei necontaminate se va alege un loc betonat, unde
se va face decontaminarea externă. Praful, părul, apa rezultate de la pansaj se
adună şi se depun în gropi de epurare sau se îngroapă la cel puţin 1 metru de la
suprafaţa solului.
Demineralizarea organismului se combate prin mijloace terapeutice clasice,
dar şi prin adăugarea în apa de băut a clorurii de sodiu şi a bicarbonatului de
sodiu. În vederea remedierii carenţei protidice tisulare, se foloseşte cisteină, cistină,
glutation, metionină care se vor administra parenteral. Diateza hemoragipară se
combate prin calciterapie, vitamine antihemoragice (C, K, P), ser gelatinat 5%,
trombină etc. În tot timpul tratamentului şi al perioadei de convalescenţă,
animalele vor fi ţinute în condiţii igienice şi de furajare optime, vor fi ferite de soare,
plimbate zilnic etc.
În concluzie, metoda cea mai eficientă de a preveni contaminarea
produselor alimentare cu radionuclizi rămâne efectuarea unui control riguros al
poluării şi luarea unor măsuri preventive eficace.

38
 6. TRATAREA DEŞEURILOR RADIOACTIVE
6.1. Deşeurile radioactive
Materialele radioactive, în oricare din stările de agregare: gazoasă, lichidă
sau solidă, care nu mai au nici o utilizare ulterioară se numesc deşeuri
radioactive. Deşeurile radioactive, cu timpul, pot deveni neradioactive. Unele
deşeuri devin neradioactive în câteva ore, cele mai multe în câteva luni şi doar o
parte mică în câteva sute sau mii de ani.
Pentru aprecierea duratei de timp în care deşeurile radioactive sunt
periculoase, foarte importantă este perioada de înjumătăţire.
Deşeurile slab şi mediu active se produc în spitale, în industrie şi în
centralele nucleare. Volume importante rezultă din dezafectarea centralelor
nucleare. Ele conţin, în general, radionuclizi de viaţă scurtă.
Deşeurile înalt radioactive rezultă din utilizarea combustibilului de uraniu în
reactorul nuclear. Peste 95% din radioactivitatea totală produsă în centralele
nucleare este conţinută în combustibilul nuclear ars.
Exemplu, prin funcţionarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă
se produc:
• emisii radioactive lichide care se evacuează în formă de soluţii apoase în
Dunăre;
• emisii radioactive gazoase care se evacuează cu aerul ventilat la coşul
centralei;
• deşeuri radioactive solide care se colectează şi se păstrează în siguranţă în
centrală;
• combustibil nuclear uzat care se păstrează în siguranţă pe amplasamentul
centralei.

Deşeurile slab active reprezintă aproape 90% din volumul total de deşeuri
radioactive produse în lume, deşeurile mediu active reprezintă 10% şi cca. 0,1%
sunt deşeuri înalt active, dar ele concentrează 95% din radioactivitatea totală.
Depozitarea finală a deşeurilor înseamnă amplasarea definitivă a acestora
într-o structură amenajată.

Depozitele finale sunt:

• depozite de suprafaţă construite la suprafaţa sau în apropierea suprafeţei
pământului;
• depozite de adâncime mare (geologice) construite la adâncimi de peste
300 de metri de la suprafaţa pământului.

În depozitele finale de suprafaţă se depozitează deşeuri slab şi mediu active

de viaţă scurtă, în depozitele geologice se depozitează deşeuri înalt active sau

39
deşeuri slab şi mediu active de viaţă lungă, în ţări ca Germania şi Finlanda, toate
tipurile de deşeuri se depozitează la adâncime.

6.2. Principii de management al deşeurilor

radioactive
Organismul de reglementare în domeniul nuclear - CNCAN - a introdus
principiile AIEA în „Normele fundamentale pentru gospodărirea în siguranţă a
deşeurilor radioactive".

Principiul 1: Protecţia sănătăţii populaţiei

Deşeurile radioactive trebuie să fie gospodărite astfel încât să se asigure un
nivel acceptabil al sănătăţii oamenilor.

Principiul 2: Protecţia mediului

Deşeurile radioactive trebuie să fie gospodărite astfel încât să se asigure un
nivel acceptabil de protecţie a mediului.

Principiul 3: Protecţia dincolo de graniţele naţionale

Deşeurile radioactive trebuie să fie gospodărite astfel încât să fie luate în
considerare efectele asupra sănătăţii oamenilor şi asupra mediului, atât în ţară cât
şi dincolo de graniţele ei.

Principiul 4: Protecţia generaţiilor viitoare

Deşeurile radioactive trebuie să fie gospodărite astfel încât impactul estimat
asupra generaţiilor viitoare să nu depăşească impactul considerat acceptabil în
prezent.

Principiul 5: Povara asupra generaţiilor viitoare

Deşeurile radioactive trebuie să fie gospodărite astfel încât să nu impună o
povară excesivă asupra generaţiilor viitoare.

Principiul 6: Cadrul legislativ naţional

Deşeurile radioactive trebuie gestionate într-un cadru legislativ naţional
care să prevadă alocarea clară a responsabilităţilor şi prevederi pentru
independenţa funcţiilor de reglementare.

Principiul 7: Controlul generării deşeurilor radioactive

Generarea deşeurilor radioactive trebuie menţinută la nivelul minim practic
posibil.

40
 Principiul 8: Interdependenţele referitoare la generarea şi
gospodărirea deşeurilor radioactive
Interdependenţele referitoare la generarea şi gospodărirea deşeurilor
radioactive trebuie luate în considerare în mod adecvat.

Principiul 9: Securitatea instalaţiilor

Gospodărirea deşeurilor radioactive trebuie să fie asigurată corespunzător
pentru toată durata de viaţă a acestora.

6.3. Tratarea deşeurilor radioactive

Se face în mai multe etape:
Pre-tratare: oricare dintre sau toate operaţiile anterioare tratării, cum ar fi:
colectarea, sortarea, neutralizarea, decontaminarea.
Această etapă duce la determinarea proprietăţilor fizice, chimice şi
radiologice ale deşeurilor, în scopul stabilirii necesităţilor de tratare şi condiţionare
sau a adecvării lor pentru manipulare, procesare, stocare sau depozitare finală.
Tratare: Operaţiile efectuate în scopul creşterii securităţii sau, din motive
economice, prin schimbarea caracteristicilor deşeurilor. Obiectivele tratării sunt:
reducerea volumului, îndepărtarea radionuclizilor din deşeuri, schimbarea
compoziţiei deşeurilor.
Condiţionare: Operaţia prin care se produce coletul cu deşeuri,
corespunzător pentru manipulare, transport, depozitare intermediară şi/sau
depozitare definitivă.
Condiţionarea poate include conversia deşeului într-o formă solidă,
includerea deşeului într-un container şi includerea acestuia într-un supraambalaj.
Depozitare intermediară: Plasarea deşeurilor radioactive într-o instalaţie
nucleară în scopul izolării, protecţiei mediului şi controlului de către personal, cu
intenţia de a fi recuperate. Se utilizează, cu sens echivalent, termenul stocare
intermediară.
Depozitare definitivă: Amplasarea şi păstrarea deşeurilor radioactive
într-un depozit amenajat sau o anumită locaţie fără intenţia de a fi recuperate.

6.4. Cadrul legislativ

Ordinul nr. 56 din 25 martie 2004 privind aprobarea Normelor
fundamentale pentru gospodărirea în siguranţa a deşeurilor radioactive
În conformitate cu prevederile Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în
siguranţă a activităţilor nucleare, republicată cu modificările şi completările
ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.627/2003 privind aprobarea
Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Controlul

41
Activităţilor Nucleare, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor
Nucleare emite următorul ordin:
Art. 1 - Se aprobă Normele fundamentale pentru gospodărirea în siguranţă
a deşeurilor radioactive, prevăzute în anexa care face parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. 2 - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României.
Art. 3 - Normele prevăzute la art. 1 intră în vigoare la data publicării în
Monitorul Oficial al României.
Art. 4 - Direcţia radiaţii ionizante, Direcţia radioprotecţie şi deşeuri
radioactive, Direcţia reactori nucleari, Direcţia controlul calităţii, Direcţia materiale
speciale din cadrul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare vor
duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Anexă
Norma fundamentală pentru gospodărirea în siguranţă a deşeurilor
radioactive

CAP. I
Scop şi definiţii
Art. 1 - Prezentele norme stabilesc principiile şi cerinţele generale privind
aplicarea gospodăririi în siguranţă a deşeurilor radioactive, inclusiv a
combustibilului nuclear uzat, potrivit prevederilor Legii nr. 111/1996 privind
desfăşurarea în siguranţa a activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 111/1996.
Art. 2 - Prezentele norme completează prevederile Normelor fundamentale
de securitate radiologică, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale
pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000, denumite în continuare NFSR.
Art. 3 - Etapele de baza în gospodărirea deşeurilor radioactive sunt definite
în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentele norme.

CAP. II
Domeniul de aplicabilitate
Art. 4 - (1) Prezentele norme se aplică activităţilor legate de gospodărirea
deşeurilor radioactive, de la generare şi până la depozitarea definitivă.
(2) Prezentele norme se aplică atât deşeurilor radioactive şi surselor orfane
rezultate din practici prezente sau desfăşurate în trecut, cât şi deşeurilor
radioactive rezultate în urma unei intervenţii în caz de accident nuclear.
Art. 5 - Prezentele norme se aplică, împreună cu reglementările specifice
emise de autorităţile competente, şi în cazul activităţilor legate de gospodărirea
deşeurilor radioactive care prezintă pericole suplimentare, cum ar fi cele chimice,
biologice, piroforice, inflamabile etc.

42
 CAP. III
Obiectivul gospodăririi în siguranţă a deşeurilor radioactive
Art. 6 - Obiectivul gospodăririi în siguranţa a deşeurilor radioactive este
protejarea sănătăţii oamenilor si a mediului, acum si în viitor, fara transferarea
nejustificata a răspunderii către generaţiile viitoare.

CAP. IV
Principiile fundamentale ale gospodăririi deşeurilor radioactive şi
cerinţele generale privind aplicarea principiilor
Principiul 1: Protecţia sănătăţii populaţiei
Art. 7 - Deşeurile radioactive trebuie să fie gospodărite astfel încât să
asigure un nivel acceptabil al sănătăţii oamenilor.
Art. 8 - În gospodărirea deşeurilor radioactive trebuie luate în considerare
diversele căi posibile de expunere a fiinţei umane la radiaţii, asigurându-se că
expunerile se încadrează în cerinţele prevăzute de NFSR şi de reglementările
specifice emise de Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţilor Nucleare,
denumită în continuare CNCAN.
Art. 9 - În justificarea oricărei practici, care trebuie realizată conform
prevederilor NFSR, trebuie să fie luată în considerare gospodărirea deşeurilor
radioactive rezultate din practica respectiva.
Art. 10 - Planificarea activităţilor de gospodărire în siguranţa a deşeurilor
radioactive trebuie să acopere întreaga perioada în care radioactivitatea deşeurilor
prezintă pericole pentru sănătatea oamenilor, cu luarea în considerare a
următoarelor circumstanţe:
a) beneficiile practicii şi expunerile potenţiale se pot referi la grupuri de
populaţie separate în timp de mai multe generaţii;
b) perioadele mari conduc la incertitudini crescute în ceea ce priveşte
rezultatele evaluării securităţii;
c) radionuclizii se dezintegrează în timp.
Art. 11 - Sursele orfane recuperate, precum şi deşeurile rezultate în urma
unei intervenţii trebuie predate ca deşeu radioactiv unei unităţi specializate pentru
tratarea, condiţionarea, depozitarea intermediară şi/sau depozitarea definitivă a
deşeurilor radioactive.
Principiul 2: Protecţia mediului
Art. 12 - Deşeurile radioactive trebuie să fie gospodărite astfel încât să
asigure un nivel acceptabil de protecţie a mediului.
Art. 13 - La depozitarea definitivă a deşeurilor radioactive se vor prefera
concentrarea şi izolarea radionuclizilor faţă de diluţia şi dispersia în mediu.
Art. 14 - În evaluările de securitate pentru activităţile de depozitare definitivă
a deşeurilor radioactive trebuie sa fie considerate pe termen lung:
a) impactul eliberărilor, normale sau potenţiale, de radionuclizi în mediu
asupra organismelor umane;

43
 b) impactul eliberărilor, normale sau potenţiale, de radionuclizi în mediu
asupra altor specii decât specia umana;
c) efectele adverse asupra viitoarei disponibilităţi a resurselor naturale:
pământ, ape de suprafaţă, ape freatice, materii prime;
d) impactul neradiologic: poluare chimică, alterarea habitatului natural.
Art. 15 - În stabilirea limitelor derivate de emisie a efluenţilor radioactivi din
cadrul oricărei practici trebuie să se ţină seama de efectul acumulărilor de
radioactivitate rezultate în urma evacuărilor îndelungate.
Art. 16 - Limitele derivate de emisie a efluenţilor radioactivi trebuie stabilite
la niveluri care să asigure ca atât dozele primite de un membru al grupului critic,
cât şi radioactivitatea mediului sunt menţinute la valori cât mai scăzute rezonabil
posibil.
Art. 17 - La stabilirea limitelor derivate de emisie a efluenţilor radioactivi
trebuie să se ţină seama şi de impactul neradiologic asupra mediului,
asigurându-se ca nivelul de protecţie faţă de acest impact sa fie cel puţin la fel de
bun ca acela cerut pentru activităţi industriale similare.
Art. 18 - Importul de deşeuri radioactive este interzis, cu excepţia situaţiilor
prevăzute de Legea nr. 111/1996.
Principiul 3: Protecţia dincolo de graniţele naţionale
Art. 19 - Deşeurile radioactive trebuie sa fie gospodărite astfel încât sa fie
luate în considerare efectele asupra sănătăţii oamenilor şi asupra mediului atât din
ţară, cât şi de dincolo de graniţele ţării.
Art. 20 - Evaluările de securitate pentru activităţile de gospodărire a
deşeurilor radioactive trebuie să demonstreze ca impactul asupra sănătăţii
oamenilor şi asupra mediului din alte ţări nu este mai mare decât cel considerat
acceptabil pentru interiorul tarii.
Art. 21 - În cazul activităţilor de gospodărire a deşeurilor radioactive care
pot avea impact asupra sănătăţii oamenilor si asupra mediului din alte ţări trebuie
asigurat schimbul de informaţii cu autorităţile competente din ţările respective
privind emisiile normale şi potenţiale de efluenţi radioactivi şi migrările de
radionuclizi, conform prevederilor legislaţiei româneşti şi ale convenţiilor şi
acordurilor internaţionale la care România este parte.
Art. 22 - Exportul de deşeuri radioactive este permis numai în state care au
capacitatea tehnica şi administrativă şi structura de reglementare care să permită
gospodărirea, respectiv depozitarea definitivă în condiţii corespunzătoare
standardelor internaţionale.
Principiul 4: Protecţia generaţiilor viitoare
Art. 23 - Deşeurile radioactive trebuie sa fie gospodărite astfel încât
impactul estimat asupra generaţiilor viitoare să nu depăşească impactul considerat
acceptabil în prezent.
Art. 24 - Importul surselor radioactive care conţin radionuclizi de viaţă
lungă, având concentraţia activităţii superioara valorilor care permit depozitarea

44
definitiva la suprafaţa sau în apropierea suprafeţei solului, este permis numai dacă
există un angajament din partea producătorului sau a exportatorului privind
acceptarea returnării în ţara de origine a surselor după utilizare.
Art. 25 - Depozitarea definitivă a deşeurilor radioactive se poate face numai
dacă este asigurată confinarea radionuclizilor, printr-un sistem multibarieră, care
constă din forma deşeului, ambalaj, bariere inginereşti ale depozitului şi bariere
naturale corespunzătoare aflate pe amplasamentul depozitului definitiv.
Art. 26 - Prima bariera pentru a asigura confinarea radionuclizilor,
reprezentată de forma deşeului, trebuie să fie compatibilă atât cu deşeurile şi
ambalajul, cât şi cu mediul de depozitare.
Art. 27 - Depozitarea definitivă a deşeurilor radioactive într-un anumit
depozit se poate face numai dacă activitatea totală şi concentraţia de activitate a
deşeurilor radioactive sunt inferioare unor valori limită, stabilite pentru fiecare
radionuclid în procesul de evaluare a securităţii şi aprobate de CNCAN prin
autorizaţia depozitului.
Art. 28 - Valorile limita prevăzute la art. 27 sunt stabilite astfel încât să fie
asigurate protecţia sănătăţii oamenilor şi protecţia mediului la orice moment de
timp.
Art. 29 - Deşeurile radioactive de viaţă lungă, având concentraţia activităţii
superioară valorilor care permit depozitarea definitivă la suprafaţă sau în
apropierea suprafeţei solului, pot fi depozitate definitiv în depozite geologice
adânci, amenajate astfel încât sa fie asigurate protecţia sănătăţii oamenilor şi
protecţia mediului la orice moment de timp.
Art. 30 - În evaluarea securităţii pentru amplasarea depozitului definitiv
trebuie să se ţină seama de prezenţa în zonă a resurselor naturale, a căror
viitoare explorare sau exploatare ar putea avea efecte negative asupra capacităţii
de reţinere a depozitului definitiv.
Art. 31 - Depozitarea intermediară pe termen lung a deşeurilor radioactive
se poate face numai daca deşeurile sunt condiţionate corespunzător,
asigurându-se izolarea acestora pe durata depozitării intermediare.
Art. 32 - Condiţionarea în vederea depozitării intermediare pe termen lung a
deşeurilor radioactive trebuie realizată astfel încât să nu afecteze în mod negativ
viitoarea depozitare definitivă a acestor deşeuri.
Art. 33 - Sistemul de evidenţă a gestionării deşeurilor radioactive trebuie să
permită păstrarea tuturor informaţiilor relevante privind deşeurile respective.
Art. 34 - Sistemul de evidenţă a deşeurilor radioactive trebuie conceput şi
realizat astfel încât să permită păstrarea informaţiilor cel puţin pe durata cât
deşeurile radioactive prezintă risc pentru sănătatea omului sau pentru mediu.
Principiul 5: Povara asupra generaţiilor viitoare
Art. 35 - Deşeurile radioactive vor fi gospodărite în aşa fel încât să nu
impună o povară excesiva asupra generaţiilor viitoare.

45
 Art. 36 - (1) Responsabilitatea pentru realizarea activităţilor principale de
gospodărire a deşeurilor radioactive produse în cadrul unei practici revine
generaţiilor care au beneficiat de pe urma practicii respective.
(2) Anumite activităţi limitate, cum ar fi continuarea controlului
instituţional al unui depozit definitiv de deşeuri radioactive, pot fi trecute în
responsabilitatea generaţiilor viitoare.
(3) Responsabilitatea generaţiei prezente include dezvoltarea
tehnologiei, construirea si operarea instalaţiilor de tratare si depozitare, asigurarea
fondurilor necesare pentru gospodărirea deşeurilor radioactive, asigurarea
controlului şi a planurilor pentru gospodărirea deşeurilor radioactive.
Art. 37 - Planificarea în timp şi implementarea depozitării definitive a
diverselor tipuri de deşeuri radioactive depind de factori ştiinţifici, tehnici, sociali şi
economici, cum ar fi disponibilitatea, acceptabilitatea, caracterizarea şi
amenajarea unor amplasamente potrivite şi scăderea nivelului de radioactivitate şi
al generării căldurii pe durata depozitarii intermediare.
Art. 38 - Gospodărirea deşeurilor radioactive trebuie, pe măsura posibilului,
să nu se bazeze pe aranjamente sau acţiuni instituţionale îndelungate, deşi
generaţiile viitoare pot decide să utilizeze asemenea aranjamente, de exemplu
pentru a monitoriza depozitele definitive de deşeuri radioactive sau pentru a
recupera deşeurile radioactive după ce a avut loc închiderea depozitului definitiv.
Principiul 6: Cadrul legislativ naţional
Art. 39 - Deşeurile radioactive trebuie gestionate într-un cadru legislativ
naţional care să prevadă alocarea clară a responsabilităţilor şi prevederi pentru
independenta funcţiilor de reglementare.
Art. 40 - (1) Practicile care implica gospodărirea deşeurilor radioactive
necesită autorizare din partea CNCAN, conform prevederilor reglementărilor
specifice.
(2) Cerinţele pentru autorizarea practicilor care implică gospodărirea
deşeurilor radioactive sunt prevăzute în Legea nr. 111/1996, în NFSR şi în
reglementările specifice.
(3) Repartizarea responsabilităţilor şi stabilirea surselor financiare
destinate susţinerii şi realizării activităţilor de gospodărire a deşeurilor radioactive,
inclusiv a combustibilului nuclear uzat sunt prevăzute în Ordonanţa Guvernului
nr. 11/2003 privind gestionarea combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor
radioactive, inclusiv depozitarea finală, aprobată cu modificări prin Legea
nr. 320/2003.
Principiul 7:Controlul generării deşeurilor radioactive
Art. 41 - Generarea deşeurilor radioactive trebuie menţinută la nivelul minim
practic posibil
Art. 42 - Minimizarea generării deşeurilor radioactive trebuie să fie
asigurată, atât ca volum, cât şi ca activitate, prin proiectare corespunzătoare şi
prin practici adecvate de operare şi dezafectare.

46
 Art. 43 - În scopul îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 42, este necesar,
între altele, sa se asigure:
a) selecţionarea şi controlul materialelor;
b) reciclarea şi refolosirea materialelor, inclusiv prin eliberarea de sub
cerinţele de autorizare;
c) implementarea procedurilor adecvate de operare, inclusiv a celor
referitoare la caracterizarea din punct de vedere fizic, chimic şi radiologie a
deşeurilor şi la sortarea diverselor tipuri de materiale şi deşeuri.
Principiul 8: Interdependenţele referitoare la generarea şi gospodărirea
deşeurilor
Art. 44 - Interdependentele referitoare la generarea şi gospodărirea
deşeurilor trebuie luate în considerare în mod adecvat.
Art. 45 - În vederea îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 44:
a) decizia privind o anumita etapă a gospodăririi deşeurilor radioactive
trebuie luată numai după ce au fost analizate implicaţiile asupra etapelor
ulterioare, inclusiv eventualitatea închiderii unei viitoare alternative, precum şi
consecinţele privind generarea de deşeuri suplimentare;
b) la luarea deciziei privind o anumita etapă a gospodăririi deşeurilor
radioactive sau o anumită operaţiune care generează deşeuri radioactive, trebuie
optimizate securitatea şi eficacitatea gospodăririi deşeurilor, luându-se în
considerare, între altele, identificarea căilor de generare a deşeurilor,
caracterizarea deşeurilor şi implicaţiile privind transportul deşeurilor radioactive;
c) decizia trebuie să fie luată cu evitarea unor cerinţe care ar putea
compromite securitatea operaţională sau securitatea în etapele ulterioare.
Principiul 9: Securitatea instalaţiilor
Art. 46 - Securitatea instalaţiilor pentru gospodărirea deşeurilor radioactive
trebuie sa fie asigurată corespunzător pentru toata durata de viaţă a acestora.
Art. 47 - În vederea îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 46, trebuie
demonstrat, în procesul de autorizare a amplasării, proiectării, construcţiei, punerii
în funcţiune, operării şi dezafectării instalaţiei sau închiderii depozitului definitiv de
deşeuri radioactive, că este asigurata securitatea lucrătorilor, populaţiei şi a
mediului, inclusiv prin prevenirea accidentelor şi limitarea consecinţelor acestora,
daca totuşi se produc
Art. 48 - Selectarea amplasamentului unei instalaţii pentru gospodărirea
deşeurilor radioactive, în special în cazul unui depozit definitiv de deşeuri
radioactive, trebuie să ţină seama de toţi factorii relevanţi care pot afecta
securitatea instalaţiei sau care pot fi afectaţi de instalaţie.
Art. 49 - Proiectarea, construcţia, operarea şi activităţile desfăşurate în
timpul dezafectării unei instalaţii sau închiderii unui depozit definitiv trebuie să
asigure şi să menţină, după caz, un nivel adecvat de protecţie pentru a limita
posibilele impacturi radiologice.

47
 Art. 50 - Pe toata durata de viaţă a instalaţiilor de gospodărire a deşeurilor
radioactive:
a) sistemul de management al calităţii trebuie să corespundă cerinţelor
CNCAN;
b) pregătirea personalului instalaţiilor respective trebuie sa fie
menţinută la un nivel corespunzător.
Art. 51 - Pe toata durata de viata a instalaţiilor de gospodărire a deşeurilor
radioactive trebuie sa fie realizate evaluări periodice de securitate, pentru a fi
analizate securitatea şi impactul asupra mediului.

CAP.V
Strategia de gospodărire a deşeurilor radioactive
Art. 52 - (1) Gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive se face în
conformitate cu prevederile strategiei naţionale pe termen mediu şi lung privind
gestionarea combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv
depozitarea finală şi dezafectarea instalaţiilor nucleare, denumită în continuare
strategie naţională.
(2) Strategia naţionala prevăzuta la alin. (1) este stabilită de către Agenţia
Naţionala pentru Deşeuri Radioactive, în conformitate cu prevederile Ordonanţei
Guvernului nr. 11/2003, aprobata cu modificări prin Legea nr. 320/2003.
Art. 53 - (1) Titularii de autorizaţii pentru instalaţii nucleare şi radiologice,
care produc sau deţin deşeuri radioactive, precum şi titularii de autorizaţii pentru
staţii de tratare a deşeurilor radioactive sau pentru depozite de deşeuri radioactive
trebuie să prezinte la CNCAN:
a) strategia pe termen mediu şi lung privind activitatea proprie, care
trebuie să fie în concordanţă cu strategia naţională de gospodărire a deşeurilor
radioactive, prevăzuta la art. 52;
b) evaluarea costurilor implicate de implementarea strategiei proprii;
c) dovada disponibilităţii fondurilor pentru acoperirea costurilor
identificate la lit. b).
(2) Strategia proprie prevăzuta la alin. (1) trebuie stabilită în conformitate
cu principiile şi cerinţele prevăzute în prezentele norme şi trebuie să fie în acord
cu prevederile strategiei naţionale.
(3) Strategia şi evaluarea costurilor vor fi revizuite ori de câte ori apar
modificări importante la nivelul strategiei naţionale de gospodărire a deşeurilor
radioactive, la nivelul cerinţelor de reglementare sau în ceea ce priveşte cerinţele
tehnice.

CAP. VI
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 54 - Prezentele norme intră în vigoare la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I.

48
 Art. 55 - Autorizaţiile eliberate de CNCAN unităţilor implicate în
gospodărirea deşeurilor radioactive rămân valabile până la data expirării lor.
Art. 56 - Titularii de autorizaţie pentru instalaţii nucleare si radiologice, care
produc sau deţin deşeuri radioactive, precum şi titularii de autorizaţie pentru staţii
de tratare a deşeurilor radioactive sau pentru depozite de deşeuri radioactive,
valabile la data intrării în vigoare a prezentelor norme, trebuie să se încadreze în
prevederile prezentelor norme în termen de cel mult 18 luni.
Art. 57 - Titularii de autorizaţie pentru instalaţii nucleare şi radiologice, care
produc sau deţin deşeuri radioactive, precum şi titularii de autorizaţie pentru staţii
de tratare a deşeurilor radioactive sau pentru depozite de deşeuri radioactive
trebuie să notifice la CNCAN, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a
prezentelor norme, despre măsurile stabilite în vederea conformării cu cerinţele
art. 56.
Art. 58 - Nerespectarea prevederilor prezentelor norme atrage, după caz,
sancţionarea administrativa, contravenţionala sau penală, conform legii.

ANEXA Nr. 1
la normele fundamentale
ETAPELE DE BAZA
în gospodărirea deşeurilor radioactive
1. Etapele gospodăririi deşeurilor radioactive sunt: pretratarea, tratarea,
condiţionarea, depozitarea intermediară, depozitarea definitivă.
2. Gospodărirea deşeurilor radioactive consideră etapele de bază ca
parţi ale unui sistem total, de la generare până la depozitarea definitivă.
3. Deoarece deciziile luate într-o etapă pot închide alternative în alte
etape, în timpul planificării, proiectării, construcţiei, operării şi dezafectării
instalaţiilor implicate în gospodărirea deşeurilor radioactive trebuie asigurată
interdependenţa dintre toate etapele.
4. Etapele gospodăririi deşeurilor radioactive pot fi aplicate în funcţie de
tipul acestora.
5. Deşeurile radioactive trebuie caracterizate în scopul determinării
proprietăţilor lor fizice, chimice şi radiologice şi în scopul de a facilita păstrarea
înregistrărilor si a acceptabilităţii lor de la o etapă la alta. Caracterizarea se poate
realiza, de exemplu, în scopul separării (segregării) materialelor excluse sau a
celor reutilizabile ori datorită metodei de depozitare sau pentru asigurarea
conformităţii coletelor cu deşeuri cu cerinţele de depozitare intermediară şi
depozitare definitivă. Gospodărirea deşeurilor radioactive trebuie să ia în
considerare şi implicaţiile transportului de deşeuri radioactive.
6. Pretratarea reprezintă totalitatea operaţiunilor care au loc după
generarea deşeurilor, înaintea tratării. Pretratarea constă în una sau mai multe
operaţii: colectare, sortare, neutralizare şi decontaminare şi poate include şi o

49
perioadă de depozitare intermediară.
7. Prima etapa a pretratării se face la producătorul deşeurilor, care, în
orice caz, trebuie să asigure colectarea şi sortarea deşeurilor pe care le produce.
8. Ulterior, deşeurile radioactive sunt transferate la unităţi specializate
unde se continuă pretratarea sau se trece la tratare.
9. Pretratarea este extrem de importantă deoarece asigură în multe
cazuri cea mai buna oportunitate de sortare, de exemplu, pentru reciclare sau
pentru depozitare ca deşeuri neradioactive când conţin cantităţi de materiale
radioactive excluse de la regimul de control. De asemenea, aceasta etapă asigură
oportunitatea de sortare a deşeurilor radioactive, de exemplu, pentru depozitarea
la suprafaţă sau pentru depozitarea geologică.
10. Tratarea deşeurilor radioactive include acele operaţiuni făcute cu
intenţia de a asigura securitatea acestora sau din motive economice, realizate prin
schimbarea caracteristicilor acestora.
11. Conceptele de bază ale tratării sunt reducerea volumului, eliminarea
radionuclizilor sau schimbarea compoziţiei. Exemple de astfel de operaţiuni sunt:
incinerarea deşeurilor combustibile, compactarea deşeurilor solide uscate,
evaporarea, filtrarea sau tratarea cu schimbători de ioni a deşeurilor lichide,
precipitarea sau flocularea speciilor chimice. Cel mai des, pentru decontaminarea
avansata a deşeurilor lichide, se utilizează procese combinate. Acestea pot
conduce la producerea de deşeuri secundare ce necesita gospodărire separată:
cartuşe filtrante, răşini uzate, slam etc.
12. Condiţionarea deşeurilor radioactive implică acele operaţiuni care
transformă deşeurile radioactive într-o formă potrivită pentru manipulare, transport,
depozitare intermediară şi depozitare definitivă. Operaţiunile pot include
imobilizarea deşeurilor radioactive, plasarea deşeurilor în containere şi ambalarea
suplimentară. Cea mai comună metodă de imobilizare include solidificarea
deşeurilor de joasă şi medie activitate, de exemplu în ciment sau bitum, sau
vitrifierea deşeurilor înalt active în matrice de sticlă. Deşeurile imobilizate pot fi
ambalate în containere, de la butoaie standard de 200 litri la containere cu
construcţie complicată, aceasta depinzând de natura radionuclizilor şi a
concentraţiei acestora. În multe cazuri tratarea şi condiţionarea pot avea loc în
strânsa legătura una cu cealaltă.
13. Depozitarea intermediară a deşeurilor radioactive implică menţinerea
deşeurilor radioactive astfel încât:
a) să fie asigurată izolarea, protecţia populaţiei şi a mediului şi
monitorizarea;
b) să fie asigurate acţiuni cum ar fi: tratarea, condiţionarea şi
depozitarea definitivă.

50
 În unele cazuri depozitarea intermediară poate fi practicată din
considerente tehnice, cum ar fi:
(i) stocarea deşeurilor de viaţă scurtă pentru asigurarea dezintegrării şi apoi
eliberarea nerestrictivă;
(ii) stocarea deşeurilor înalt active din considerente termice înainte de
depozitarea geologica.
În unele cazuri depozitarea intermediară poate fi practicată din
considerente economice sau politice.
14. Depozitarea definitivă este ultima etapă din sistemul de gospodărire
a deşeurilor radioactive. Aceasta constă în principal în plasarea deşeurilor
radioactive în instalaţii de depozitare cu asigurarea unei securităţi rezonabile, fără
intenţia de a fi mutate şi fără a asigura supravegherea şi întreţinerea pe termen
lung. Securitatea este, în principal, realizată prin concentrare şi reţinere care
implică izolarea deşeurilor radioactive condiţionate în depozitul definitiv.
15. Izolarea este realizată prin plasarea de bariere în jurul deşeurilor
radioactive în scopul reducerii eliberării radionuclizilor în mediul înconjurător.
Barierele pot fi naturale sau inginereşti şi sistemul de izolare poate consta în una
sau mai multe bariere. Un sistem multibariere asigura o izolare mai bună şi
asigură ca orice eliberare de radionuclizi în mediul înconjurător va avea loc la un
nivel acceptabil scăzut. Barierele pot asigura o reţinere absolută pentru o
perioadă, aşa cum ar fi containerul cu pereţi metalici, sau pot întârzia eliberarea
materialelor radioactive în mediul înconjurător, aşa cum ar fi materialele de
umplutură sau roca gazdă. În timpul perioadei când deşeurile radioactive sunt
reţinute printr-un sistem de bariere, radionuclizii din deşeuri se vor dezintegra.
Sistemul de bariere este proiectat conform opţiunii de depozitare alese şi matricei
de depozitare.
16. Depozitarea definitivă cuprinde şi eliberarea efluenţilor în mediul
înconjurător în limitele autorizate, cu dispersie ulterioara. Aceasta este considerată
potrivită numai pentru cantităţi limitate din anumite deşeuri.

51
 7. LEGISLAŢIA ROMÂNIEI - TRANSPUNERE
SI IMPLEMENTARE
În domeniul reglementat de actele comunitare aferente secţiunii de
"securitate nucleară şi radioprotecţie", instituţiile implicate în transpunerea
acquis-ului comunitar sunt:
- Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN)
care în conformitate cu prevederile Legii nr. 111/1996 republicată, este autoritatea
naţionala de autorizare, reglementare şi control cu atribuţii în elaborarea
instrucţiunilor cu caracter obligatoriu, precum şi a reglementarilor de securitate
nucleară privind protecţia împotriva radiaţiilor nucleare a personalului expus
profesional, a populaţiei şi a mediului înconjurător.
- Comisia Centrala pentru Accident Nuclear şi Căderi de Obiecte
Cosmice (CCANCOC), constituită în baza Ordonanţei Guvernului nr. 47/1994,
este organul de planificare, îndrumare, control, avizare, decizie şi intervenţie în
caz de accident nuclear sau căderi de obiecte cosmice, la nivel naţional.
CCANCOC concepe, organizează, coordonează, pregăteşte şi conduce activităţile
privind prevenirea, protecţia şi intervenţia, reducerea şi înlăturarea efectelor
asupra persoanelor, bunurilor materiale şi mediului în caz de accident nuclear sau
urgenţă radiologică.
- Ministerul Sănătăţii şi Familiei, care în conformitate cu prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 22/2001, ale Legii nr. 100/1998 privind asistenţa de
sănătate publică şi ale Legii nr. 176/2000 privind dispozitivele medicale, asigură,
răspunde, coordonează şi controlează, după caz, organizarea activităţii de:
asistenţă de sănătate publică, promovarea sănătăţii şi medicinii preventive,
asistenţă de urgenţa, curativă, de recuperare medicală, asistenţă medicală la
domiciliu, care se acordă prin unităţile sanitare publice sau private, precum şi
asistenţă de medicină legală, fiind autoritatea competenta şi decizională în
domeniul dispozitivelor medicale, inclusiv a dispozitivelor pentru radiologie şi
medicină nucleară.
- Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor este abilitat, prin
Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr. 97/21.06.2001 privind reglementarea
producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, art. 15 alin.(9), împreună cu
Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţilor
Nucleare, să adopte reglementări comune cu privire la tratarea cu radiaţii ionizante
a produselor alimentare pentru consum uman.

52
 Directiva nr. 96/29/Euratom care stabileşte standardele de bază de
securitate pentru protecţia sănătăţii lucrătorilor şi a populaţiei împotriva
radiaţiilor ionizante
Legislaţia naţională în acest domeniu cuprinde următoarele acte:
- Legea nr.111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor
nucleare, republicată
- Legea nr. 176/2000 privind dispozitivele medicale.

În România sunt în vigoare Normele Fundamentale de Securitate

Radiologică, aprobate prin Ordinul Preşedintelui CNCAN nr. 14/2000 şi publicate
în Monitorul Oficial nr.404/2000, care transpun această directivă, cu excepţia
cerinţelor de supraveghere medicală a persoanelor expuse profesional la radiaţii
ionizante (art. 30 - art. 37). Până la sfârşitul anului 2001, Ministerul Sănătăţii şi
Familiei va emite reglementări privind supravegherea medicală a persoanelor
expuse profesional la radiaţii ionizante, subsecvente Ordinului ministrului sănătăţii
şi familiei nr. 615/2001 privind organizarea serviciilor de medicina muncii. Până la
sfârşitul anului 2001, vor fi amendate Ordinul ministrului sănătăţii nr. 15/1982,
capitolul care reglementează condiţiile de efectuare a examenului medical al
persoanelor ce urmează a fi încadrate în munca şi controlul medical periodic al
acestora şi Ordinul ministrului sănătăţii nr. 331/1999 privind normele de avizare şi
autorizare sanitară a obiectivelor cu impact în sănătatea publica.
Urmează ca, până în anul 2002 sa fie amendate Normele Generale de
Protecţia Muncii în privinţa investigării şi declarării bolilor profesionale. Aspectele
legate de expunerea datorată surselor naturale de radiaţii sunt tratate in Legea
nr. 111/1996, republicată, (art. 29):
"(1) Persoanele fizice şi juridice care extrag sau prelucrează substanţe
minerale asociate în zăcământ cu uraniu sau toriu sau substanţe care în fluxul
tehnologic de prelucrare sunt susceptibile de a conţine materiale radioactive, au
obligaţia să ia măsuri de verificare a materialelor şi a utilajelor pe întregul ciclu de
producţie, manipulare, transport şi depozitare, pentru a constata dacă acestea
prezintă o concentraţie de substanţe radioactive sau o radioactivitate care
depăşeşte, la un moment dat, limitele de exceptare din reglementările prevăzute la
art. 16. Art. 16 precizează faptul ca "activităţile în care se utilizează materiale cu
activitate totală sau cu concentraţie masică scăzuta, generatorii de radiaţii
ionizante de tipul aprobat de comisie şi orice tuburi electronice care îndeplinesc
limitele şi criteriile de exceptare prevăzute în standardele internaţionale, astfel
încât riscurile aferente activităţii sau sursei sunt minimum acceptate, se
exceptează, în parte sau în totalitate, de la aplicarea regimului de autorizare
prevăzut în prezenta lege."Detalierea prevederilor stipulate în titlul VII al Directivei
nr. 96/29/Euratom este realizată în Cap. VII "Creşterea semnificativă a expunerii
datorată surselor naturale" din Normele Fundamentale de Securitate Radiologică"
(art. 90 - art. 95).

53
 Principala dificultate în implementarea normelor menţionate anterior este
legată de respectarea limitei de doză efectiva de 20 mSv/an pentru minerii din
industria uraniului, ţinând cont ca minerii români din industria uraniului primesc
doze între 30 si 45 mSv/an. Autoritatea de reglementare apreciază ca strategia de
reducere a dozei efective pentru mineri trebuie sa includă:
- recalcularea dozei efective pentru muncitorii cei mai expuşi din
minele rămase în funcţiune. Aceasta doză ar trebui să fie între 35 - 40 mSv/an,
luând în considerare ca procesul de închidere a minelor vechi este în desfăşurare ;
- îmbunătăţirea ventilaţiei, ceea ce va conduce la o doza efectiva de
30 mSv/an;
- rotaţia lucrătorilor în diferite posturi cu valori diferite ale dozelor, în
cazul în care respectarea limitei de 20 mSv/an necesită acţiuni suplimentare
pentru reducerea dozei efective.
Implementarea acestei strategii va necesita cca. 3 - 4 ani. Între timp,
activităţile de minerit desfăşurate în locurile unde doza efectivă depăşeşte
20 mSv/an, vor fi tratate ca situaţii de expunere autorizată special.
Până în anul 2003 se va realiza implementarea completă a acestei directive
prin emiterea de noi reglementari specifice privind: autorizarea practicilor
(CNCAN), acreditarea experţilor şi a organismelor dozimetrice şi de radioprotecţie
(CNCAN), organizarea Registrului Naţional de Doze -CNCAN.

Ministerul Sănătăţii şi Familiei va emite noi reglementări privind

supravegherea medicală şi epidemiologică a expuşilor profesional şi a populaţiei.
Totodată, va elabora acte normative subsecvente Legii nr. 176/2000 privind
dispozitivele medicale care transpun în majoritate prevederile Directivelor
nr. 90/385EEC, 93/42EEC şi 98/79EEC, reglementând şi cerinţele esenţiale privind
protecţia împotriva iradierii pe care dispozitivele medicale trebuie să le
îndeplinească. Până la momentul aderării, Ministerul Sănătăţii şi Familiei urmează
să creeze o bază de date pentru organizarea registrelor privind activităţile din
domeniul dispozitivelor medicale, dispozitivelor medicale certificate, a
distribuitorilor autorizaţi de dispozitive medicale, persoanelor expuse profesional la
radiaţii medicale şi a datelor supravegherii radiologice individuale.

 Directiva nr. 89/618/Euratom privind informarea populaţiei asupra

masurilor de protecţie a sănătăţii si a etapelor in eventualitatea unei
urgente radiologice
Legislaţia naţională care reglementează prevederile cuprinse în această
Directivă sunt:
- Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor
nucleare, republicată;
- Ordinul nr. 242/1993 al Ministrului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei
Mediului pentru aprobarea Normelor Republicane de Securitate Nucleară pentru
Planificarea, Pregătirea şi Intervenţia la Accidente Nucleare şi Urgenţe

54
Radiologice;
- Legea nr. 106/1996 privind protecţia civilă;
- Ordonanţa nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor,
aprobată prin Legea nr. 124/1995.

La momentul aderării, România va fi pregătită să aplice cerinţele acestei

directive.
Comandamentul Protecţiei Civile elaborează Norme metodologice pentru
întocmirea planurilor de protecţie şi intervenţie în caz de urgenţă radiologică, în
conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare de mediu şi recomandările din
documentele tehnice ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomica (AIEA) şi
cele ale Agenţiei de Energie Nucleară a Organizaţiei pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economica (NEA/OECD). Termenul prevăzut pentru aprobarea acestor
norme este septembrie 2002.
Modificările şi actualizările aduse Planurilor de protecţie şi intervenţie în
exteriorul amplasamentului în caz de accident nuclear la CNE PROD
CERNAVODA, CNE KOZLODUY, FCN PITEŞTI, IFIN HH MĂGURELE vor fi
finalizate până în septembrie 2002.

CNCAN aprobă, conform prevederilor Legii nr. 111/1996 republicată,

planurile de intervenţie în caz de accident nuclear pentru amplasamentul
obiectivelor şi al instalaţiilor nucleare, elaborate de către utilizator împreună cu
toate autorităţile publice centrale şi locale şi organizaţiile implicate şi participă la
asigurarea intervenţiei.
Documentele mai sus menţionate includ prevederile Directivei nr.89/618
privind informarea populaţiei asupra măsurilor de protecţie a sănătăţii şi a etapelor
în eventualitatea unei urgenţe radiologice. Prin măsuri specifice de pregătire a
populaţiei (materiale documentare, pliante cu masuri de protecţie şi intervenţie,
exerciţii şi aplicaţii, emisiuni radio-TV, articole în presa scrisa locală şi centrală,
cursuri şi seminarii pentru elevi, studenţi şi alte categorii etc.) se vor mediatiza
măsurile realizate.

 Directiva Consiliului nr.87/600/Euratom privind acordurile Comunităţii

pentru schimbul rapid de informaţii în caz de urgenţă radiologică
Legislaţia naţională care reglementează domeniul acestei directive
cuprinde:
- Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor
nucleare, republicată
- Ordinul nr. 242/1993 al Ministrului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei
Mediului pentru aprobarea Normelor Republicane de Securitate Nucleară pentru
Planificarea, Pregătirea şi Intervenţia la Accidente Nucleare şi Urgenţe
Radiologice
- Legea nr. 106/1996 privind protecţia civilă

55
 - Ordonanţa nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor,
aprobată prin Legea nr. 124/1995
- Legea nr. 11/1998 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul
României şi Guvernul Republicii Bulgariei privind colaborarea în domeniul
protecţiei civile, în timp de pace semnat la Bucureşti la 18.01.1996
- Decretul nr. 223/1990 privind ratificarea Convenţiei cu privire la
notificarea rapidă a unui accident nuclear şi la Convenţia cu privire la asistenţa în
caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică
- Hotărârea de Guvern nr. 734/1997 pentru aprobarea Acordului între
Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind notificarea rapidă a
unui accident nuclear şi schimbul de informaţii asupra instalaţiilor nucleare
- Hotărârea de Guvern nr. 541/1997 pentru aprobarea Acordului între
Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind notificarea rapidă a
accidentelor nucleare
- Hotărârea de Guvern nr. 332/1995 pentru aprobarea Acordului între
Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene privind notificarea rapidă a unui
accident nuclear şi schimbul de informaţii asupra instalaţiilor nucleare.

România are în prezent un sistem de notificare în baza Convenţiei AIEA

privind notificarea rapidă a unui accident nuclear şi are încheiate Acorduri de
notificare, la nivel guvernamental, cu Grecia, Ungaria şi Bulgaria.

CNCAN reprezintă punctul naţional de contact în relaţia cu Agenţia

Internaţionala pentru Energie Atomica (AIEA) în privinţa notificării rapide a
accidentelor nucleare, a asistenţei în caz de accident nuclear sau de urgenţă
radiologică.

 Directiva Consiliului nr.90/641/Euratom privind protecţia lucrătorilor

externi expuşi riscului radiaţiilor ionizante în timpul desfăşurării
activităţilor în zonele controlate
Legislaţia naţională care reglementează domeniul acestei directive este
reprezentata de Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţa a
activităţilor nucleare, republicată.
În prezent, in România, majoritatea lucrătorilor externi îsi desfăşoară
activitatea la CNE Cernavoda. Activitatea de supraveghere a lucrătorilor externi
expuşi riscului radiaţiilor ionizante în timpul desfăşurării activităţilor în zonele
controlate, ca şi a lucrătorilor interni se realizează conform procedurilor interne ale
CNE aprobate de CNCAN. Prin Ordinul nr. 353/2001 al preşedintelui CNCAN au
fost aprobate Normele de securitate radiologica privind radioprotecţia operaţională
a lucrătorilor externi, norme care realizează transpunerea acestei Directive,
urmând ca intrarea în vigoare să se realizeze de la 1 ianuarie 2002. Intrarea în
vigoare a acestor norme nu implică eforturi financiare deosebite pentru
implementare, ci doar autorizarea întreprinderilor externe şi înregistrarea datelor

56
supravegherilor anterioare în carnetul individual de supraveghere radiologică a
lucrătorilor externi, completarea bazei de date privind supravegherea medicală a
lucrătorilor externi de către instituţiile agreate de autoritatea competentă în
domeniul nuclear.

 Directiva nr.92/3/Euratom privind supravegherea şi controlul

transporturilor de deşeuri radioactive între statele membre din şi spre
Comunitate
 Decizia Comisiei nr.93/552/Euratom privind documentul standard pentru
supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri radioactive
 Reglementarea Consiliului nr. 1493/93 privind transportul substanţelor
radioactive între statele membre
Legislaţia naţionala în vigoare care reglementează domeniul acoperit de
Directiva nr.92/3 şi Reglementarea nr.1493/93 cuprinde:
- Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor
nucleare, republicată
- Legea nr. 106/1996 privind protecţia civilă
- Ordinul nr. 318/1975 privind stabilirea Normelor Republicane de
Securitate Nucleară pentru Transportul Materialelor Radioactive (NRSN - TMR)
- Legea nr. 105/1999 pentru ratificarea Convenţiei comune asupra
gospodăririi în siguranţă a combustibililor uzaţi şi asupra gospodăririi în siguranţă a
deşeurilor radioactive.
Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) este
autoritatea responsabilă pentru desfăşurarea în siguranţă a tuturor activităţilor
nucleare din România, inclusiv a celor legate de transport. La momentul aderării,
CNCAN va notifica la Comisie transporturile prevăzute în aceste acte comunitare.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în
siguranţă a activităţilor nucleare, republicată, (art. 22, alin. 3), "orice expediţie spre
teritoriul României este considerată import".
Totodată, în art. 7 din acelaşi act legislativ, se prevede că "importul
deşeurilor radioactive este interzis, cu excepţia situaţiilor în care importul decurge
nemijlocit din prelucrarea, în afara teritoriului României, a unui export, anterior
autorizat, de deşeuri radioactive, inclusiv combustibil nuclear ars, în baza
prevederilor unor acorduri internaţionale sau contracte încheiate cu parteneri
comerciali cu sediul in străinătate, în condiţiile prevăzute de prezenta lege".
În consecinţă, ţinând cont de conţinutul celor două articole ale acestei legi,
tranzitul deşeurilor radioactive pe teritoriul României este interzis.
Pentru implementarea acestor acte comunitare este necesara modificarea
Legii nr.111/1996, republicată, cu noi prevederi care să permită tranzitul deşeurilor
radioactive.
Pentru transportul extern, România respectă următoarele acte
internaţionale:

57
 reglementările internaţionale privind transportul pe calea ferată a
bunurilor periculoase (RID)
 Acordul European privind transportul internaţional al bunurilor
periculoase (ADR)
 Pentru transportul aerian, România se aliniază prevederilor şi practicilor
internaţionale, implementând după cum urmează:
 Anexa 18 ICAO prin ordinul Ministrului transporturilor nr. 186/1998 pentru
aprobarea reglementărilor aeronautice civile române-RACR-Transportul
aerian al bunurilor periculoase-TABP, ediţia 1998.
 JAR-OPS 1 şi JAR-OPS 3 prin ordinul Ministrului transporturilor
nr. 437/16.08.1999 pentru aprobarea aplicării reglementărilor europene
JAR-OPS 1-Transportul aerian comercial (avioane) şi JAR-OPS 3-
Transportul aerian comercial (elicoptere). JAR-OPS 1 şi JAR-OPS 3-
subpartea R care stabilesc responsabilităţile operatorilor aerieni cu privire
la transportul bunurilor periculoase.

Din momentul aderării, România utilizează documentul standard pentru

efectuarea eventualelor transporturi de deşeuri radioactive. Deşeurile radioactive
produse în România, rezultate din activităţi medicale sau industriale sunt tratate în
ţară şi depozitate la Depozitul de deşeuri slab şi mediu active de la Baita Bihor.
Deşeurile radioactive produse la CNE Cernavodă sunt depozitate într-un depozit
temporar situat pe amplasamentul centralei. În viitor, deşeurile slab şi mediu active
provenite de la CNE vor fi stocate definitiv într-un depozit final, în apropierea
incintei centralei. Au fost întocmite o serie de studii geologice şi analize
preliminare pentru realizarea acestui depozit. Deşeurile rezultate în urma
procesării minereurilor de uraniu sunt stocate umed în bazine în cadrul instalaţiilor
de prelucrare a uraniului. În aceste condiţii, nu se întrevede probabilitatea ca pe
termen scurt şi mediu România să exporte deşeuri radioactive. În prezent,
capacităţile existente de prelucrare şi depozitare sunt dimensionate numai pentru
a satisface necesităţile interne.

 Directiva Consiliului nr.97/43/Euratom privind protecţia sănătăţii

persoanelor fizice împotriva radiaţiilor ionizante în cazul expunerii
medicale

Până la sfârşitul anului 2001, Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Comisia

Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare vor emite Normele pentru
protecţia sănătăţii persoanelor faţă de pericolul radiaţiilor ionizante în cazul
expunerilor medicale, ca urmare a folosirii în medicină a generatoarelor şi surselor
de radiaţii ionizante. După intrarea în vigoare a acestor norme, în anul 2002, va fi
amendat Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 51/1981.
Până la momentul aderării, echipamentele radiologice, generatoarele şi
sursele de radiaţii ionizante din domeniul medical vor fi conforme cu cerinţele

58
Directivei nr. 97/43/Euratom.

 Reglementarea Consiliului nr. 3954/87 privind stabilirea nivelelor maxime

permise de contaminare radioactivă a produselor alimentare şi furajere,
ca urmare a unui accident nuclear sau ca urmare a unui caz de urgenţă
radiologică
 Reglementarea Consiliului nr. 770/90 privind stabilirea nivelelor maxime
permise de contaminare radioactivă a produselor furajere, ca urmare a
unui accident nuclear sau ca urmare a altei situaţii de urgenţă radiologică
 Reglementarea Consiliului nr. 2219/89 privind condiţiile speciale de export
a produselor alimentare şi furajere, ca urmare a unui accident nuclear sau
ca urmare a altei situaţii de urgenţă radiologică
 Reglementarea Consiliului nr. 944/89 privind stabilirea nivelelor maxime
permise de contaminare radioactivă a produselor furajere, ca urmare a
unui accident nuclear sau ca urmare a altei situaţii de urgenţă radiologică
 Reglementarea Consiliului nr. 737/90 privind condiţiile care guvernează
importurile produselor agricole originare din alte ţări ca urmare a
accidentului de la centrala nuclearo-electrică de la Cernobîl
 Reglementarea Consiliului nr. 727/97 stabilind lista produselor excluse
din cererea prevăzută în Reglementarea Consiliului (EEC) nr. 737/90
privind condiţiile care guvernează importurile produselor agricole
originare din alte ţări ca urmare a accidentului de la centrala nuclearo-
electrică de la Cernobîl
 Reglementarea Consiliului nr. 616/2000 care amendează Reglementarea
Consiliului nr.737/90 privind condiţiile care guvernează importurile
produselor agricole originare din alte ţări ca urmare a accidentului de la
centrala nuclearo-electrică de la Cernobîl
 Reglementarea Consiliului nr. 1609/2000 stabilind lista produselor excluse
de la aplicarea Reglementarii Consiliului nr. 737/90 privind condiţiile care
guvernează importurile produselor agricole originare din alte ţări ca
urmare a accidentului de la centrala nuclearo-electrică de la Cernobîl
 Reglementarea Comisiei nr. 1661/1999 stabilind regulile detaliate pentru
aplicarea Reglementarii Consiliului nr. 737/90 privind condiţiile care
guvernează importurile produselor agricole originare din alte ţări ca
urmare a accidentului de la centrala nuclearo-electrică de la Cernobîl
 Reglementarea Comisiei nr. 1627/2000 care amendează Reglementarea
Comisiei nr. 1661/1999 stabilind regulile detaliate pentru aplicarea
Reglementarii Consiliului nr.737/90

59
 În România, nivelul de radioactivitate al alimentelor este urmărit în reţeaua
de laboratoare a Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi a Agenţiei Naţionale Sanitare
Veterinare din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
Ministerul Sănătăţii şi Familiei supraveghează contaminarea radioactivă a
alimentelor în cele patru laboratoare de igiena radiaţiilor din Institutele de Sănătate
Publică Bucureşti, Timişoara, laşi şi Cluj şi 19 laboratoare judeţene (inclusiv
municipiul Bucureşti). Nivelul radioactivităţii din produsele alimentare şi din furaje
se urmăreşte şi în cadrul a 12 laboratoare ale Direcţiilor sanitare veterinare din
11 judeţe şi a Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară din Bucureşti,
care este şi unitatea de referinţă naţională pentru acest domeniu. Institutul de
Sănătate Publică Veterinară face parte din Comisia Centrală pentru Accident
Nuclear şi Căderi de Obiecte Cosmice. În cadrul celor 12 laboratoare se determină
Cesiul (134Cs + 137Cs) şi Potasiul (40K).
Pentru urmărirea nivelului radioactivităţii produselor alimentare şi furajelor
sunt necesare cel puţin 3 linii cu sisteme moderne de determinare a nuclizilor cu
radiaţii alfa, beta si gama, de tip Canbera (în reţeaua laboratoarelor MAAP).
Valoarea unui singur astfel de aparat, fără taxe, este de 150.000$. Pentru a avea
posibilitatea de participare la teste interlaboratoare din ţări ale Uniunii Europene,
se impune ca cel puţin 2 din specialiştii din România sa fie instruiţi într-un
laborator de specialitate din UE, urmând ca aceştia să instruiască ceilalţi
specialişti din laboratoarele de testare a alimentelor şi furajelor. Domeniile
abordate de regulamentele mai sus menţionate vor fi reglementate prin Ordine
comune ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor şi CNCAN pentru aprobarea Normelor privind alimentele şi furajele
contaminate radioactiv, care au intrat în vigoare din anul 2003.
Ministerul Sănătăţii Publice şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi
pentru Siguranţa Alimentelor asigură monitorizarea nivelurilor de radioactivitate a
alimentelor şi furajelor, după un accident nuclear sau în caz de urgenţă
radiologică, prevăzute de Regulamentul Comisiei (Euratom) nr. 3.954/87 din
22 decembrie 1987, Regulamentul Comisiei (Euratom) nr. 770/90 din 29 martie
1990, Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.219/89 din 18 iulie 1989,
Regulamentul Comisiei (Euratom) nr. 944/89 din 12 aprilie 1989, Regulamentul
Consiliului (CEE) nr. 737/90 din 22 martie 1990, Regulamentul Comisiei (CE)
nr. 1.661/1999 din 17 iulie 1999 şi Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.609/2000 din
24 iulie 2000.
Alimentele şi furajele importate, în conformitate cu prevederile
Regulamentului Comisiei (Euratom) nr. 3.954/87 din 22 decembrie 1987,
Regulamentului Comisiei (Euratom) nr. 770/90 din 29 martie 1990,
Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.219/89 din 18 iulie 1989, Regulamentului
Comisiei (Euratom) nr. 944/89 din 12 aprilie 1989, Regulamentului Consiliului
(CEE) nr. 737/90 din 22 martie 1990, Regulamentului Comisiei (CE)
nr. 1.661/1999 din 17 iulie 1999 şi Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1.609/2000

60
din 24 iulie 2000 se verifică în ceea ce priveşte nivelul de radioactivitate la intrarea
în ţară, prin controlul datelor înscrise în certificatele de export şi, după caz, prin
analiza nivelului de radioactivitate în laboratoare specializate desemnate de
Ministerul Sănătăţii Publice, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru
Siguranţa Alimentelor şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare.
În situaţia în care se constată nerespectarea nivelurilor maxime admise
pentru un anumit produs, autorităţile competente din cadrul Ministerului Sănătăţii
Publice şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor pot cere distrugerea sau returnarea în ţara de origine a produsului
importat, în conformitate cu prevederile Regulamentului Comisiei (Euratom)
nr. 3.954/87 din 22 decembrie 1987, Regulamentului Comisiei (Euratom)
nr. 770/90 din 29 martie 1990, Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.219/89 din
18 iulie 1989, Regulamentului Comisiei (Euratom) nr. 944/89 din 12 aprilie 1989,
Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 737/90 din 22 martie 1990, Regulamentului
Comisiei (CE) nr. 1.661/1999 din 17 iulie 1999 şi Regulamentului Comisiei (CE)
nr. 1.609/2000 din 24 iulie 2000.
Ministerul Sănătăţii Publice şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi
pentru Siguranţa Alimentelor vor publica de îndată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, cazurile înregistrate de nerespectare a prevederilor privind
nivelurile maxime admise stabilite în Regulamentul Comisiei (Euratom)
nr. 3.954/87 din 22 decembrie 1987, Regulamentul Comisiei (Euratom) nr. 770/90
din 29 martie 1990, Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.219/89 din 18 iulie 1989,
Regulamentul Comisiei (Euratom) nr. 944/89 din 12 aprilie 1989, Regulamentul
Consiliului (CEE) nr. 737/90 din 22 martie 1990, Regulamentul Comisiei (CE)
nr. 1.661/1999 din 17 iulie 1999 şi Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.609/2000 din
24 iulie 2000, precizând ţara de origine, descrierea şi gradul de contaminare ale
bunurilor, mijlocul de transport, exportatorul şi decizia luată în ceea ce priveşte
loturile respective, pe baza raportărilor operative ale laboratoarelor de specialitate
desemnate.
Ministerul Sănătăţii Publice, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor
Nucleare şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor pun în aplicare prevederile legislaţiei romaneşti şi ale Regulamentului
Comisiei (Euratom) nr. 3.954/87 din 22 decembrie 1987, Regulamentului Comisiei
(Euratom) nr. 770/90 din 29 martie 1990, Regulamentului Consiliului (CEE)
nr. 2.219/89 din 18 iulie 1989, Regulamentului Comisiei (Euratom) nr. 944/89 din
12 aprilie 1989, Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 737/90 din 22 martie 1990,
Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1.661/1999 din 17 iulie 1999 şi ale
Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1.609/2000 din 24 iulie.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor,
prin direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene respectiv
a Municipiului Bucureşti prelevează probe atât din produsele de origine animală,
cât şi din cele de origine non-animală pentru determinarea gradului de

61
contaminare radioactivă a produselor alimentare. În tabelul de mai jos este
prezentată frecventa pentru produsele de origine non-animală.

Tabel nr. 7 - Determinarea gradului de contaminare radioactivă a produselor

alimentare de origine non-animală

Nr. Produsele Loc de prelevare Frecvenţa recoltării probelor

crt. controlate

Depozite de legume şi
fructe, din zonele cu
1. Legume şi fructe Trimestrial
risc crescut de
contaminare radioactivi

2. Ciuperci de cultură Supermarket Semestrial

Analizele se efectuează la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică

Veterinară şi celelalte laboratoare specializate desemnate ale Autorităţii Naţionale
Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

62
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Antpola V.G., Ronsivalli L.J.  Effect of pre-irradialion quality of eviscerated haddock on
postirradiation shelf-life of fillets. Journal of food science,
34,27-30, 1999
2. Barzoi D.  Microbiologia produselor alimentare de origine animală.
Editura Ceres, Bucureşti, 1986
3. BougieD., Stahl V.  Eradication de bacteries pathogenes (Listeria
monocytogenes et Salmonella) de camembert au lait cru par
rayonnements ionisants. In: Cost-benefit aspects of food
irradiation. Vienne, Agence internaţionale de l'Energie
atomique, 1993
4. Brin M. et al.  Effects of feeding X-irradiated pork to rats on their pyridoxine
nutrition as reflected in the activity of plasma transaminase.
Journal of nutrition, 75: 35-38, 2001
5. Chiosila, I.  Radiaţiile şi viaţa, Ed. Paco, Bucureşti, 1998
6. DiehU.F.  The safety of irradiated food. New York et Bale, Marcel
Dekker, 2000
7. Dumitrescu H., Milu C,  Controlul fizico - chimic al alimentelor, Editura Medicală,
Dumitrescu C.R., Ciubotaru- Bucureşti, 1997
Bordeianu A., Albulescu V.L.
8. Erichsen I., Molin G.  J. Food. Prod., 1981
9. Faseb  Evaluation of the health aspects of certain compounds found
in irradiated beef, supplements I and II. Bethesda, MD, Life
Sciences Research Office, Federation of American Societies
for Experimental Biology, 1999
10. G. Zarnea  Microbiologie Generala
11. Grigore Mihăescu  Microbiologie Generală şi Virologie
12. Harrison Roy  Pollution causes, effects and control, Editura The royal
Society of Chemistry, Londra, 1994
13. Ivaşcu M., lonescu G.,  Fizica si problemele energiei, Editura Ştiinţifica si
Enciclopedica Bucureşti, 1987
14. Manescu, S.  Poluarea mediului şi sănătatea, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982
15. Mellany Kenneth  Waste and pollution, Editura Buttler and Tanner, Londra,
1992
16. Negulescu, Rusu  Protecţia la radiaţii, Editura Tehnică, Bucureşti, 1997
17. Papuc C, Şerban M., Pop A.  Biochimie analitică - principii fundamentale şi metodologice,
Printech, Bucureşti, 2000
18. Popa, G., Stănescu, V.  Controlul sanitar veterinar al produselor alimentare de origine
animală; Ed. Did. şi Ped. Bucureşti, 1981
19. Popa, G.;Dumitrache,S.  Toxicologia produselor alimentare; Ed.Academia
(1986) Romania;Bucuresti, 1986
20. Proctor B.E O'Meara J.P.  Effect of high-voltage cathode rays on ascorbic acid - in vitro
and in situ experiments. Industrial and engineering chemistry
43- 718-721, 1991
21. Rapeanu, M.  Prevenirea acţiunii factorilor poluanţi asupra animalelor şi
produselor de origine animală; Ed.Ceres, 1979
22. Rotaru O., Guş C, Mihaiu M.  Controlul sănătăţii produselor şi alimentelor de origine
animală, Editura SESIO Hipparion, Cluj-Napoca, ISBN 973-
9448-47-X, 1999
23. Salmain M.,. Blais J.C, Hoa  Reaction of hen egg white lysozyme with Fischer-type
T.H.., Compain C, Jaouen G. metallocarbene complexes, Characterization of the
conjugates and determination of the metal complex binding
sites, Eur. J. Biochem. 268, 5479-5487, 2001
24. Savu C şi col.  Din riscurile poluării mediului; Ed. M.A.S.T., Bucureşti, 1998

63
25. Savu C, Minai Consuela  Controlul sanitar veterinar al alimentelor. Ed. Ceres,
Bucureşti, 1997
26. Savu C, Narcisa Georgescu  Siguranţa alimentelor - riscuri şi beneficii, Editura Semne,
Bucureşti, ISBN 973-624-242-0, 2004
27. Savu C, Petcu C.  Igiena şi Controlul Produselor de Origine Animală, Editura
Semne, ISBN 973-624-015-0, 2002
28. Savu C.  Poluarea mediului şi prezenţa substanţelor toxice în alimente
- controlul calităţii alimentelor, Editura Semne, Bucureşti,
ISBN 973-9446-88-4, 1999
29. Savu C.  Consumul de alimente insalubre şi implicaţii asupra stării de
sănătate a consumatorilor, Simpozion aniversar - DSV
Tulcea, 2001
30. Savu, C  Substanţe nocive de poluare a alimentelor, USAMVB, 1994
31. Sindilaru, D.  Dozimetria şi protecţia contra radiaţiilor, Editura Bren,
Bucureşti, 2002
32. Stanescu V. si col.  Medicina legala veterinara, Cap. III., 1995
33. Stănescu V.  Igiena şi Controlul Alimentelor, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, ISBN 973-582-045-5, 1998
34. Şerban M. si col.  Biochimie medicală veterinară. Ed.Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1982
35. Terry A.J., McColl N.P.  Radiological consequences of food irradiation. Londres,
National Radiological Protection Board., 1992
36. Teusdea,V.; Mitrănescu E.  Protecţia mediului – Ediţia a IV-a, Editura Omega Print,
Bucureşti, 2007
37. Teuşdea, Valer  Igiena Veterinară, vol. II - Factorii naturali de mediu şi
influenta lor asupra animalelor, Editura Omega Prinţ,
Bucureşti, 2002
38. ***  http://sci.agr.ca
39. ***  http://www.sciencedirect.com
40. ***  http://www.chemstrydaily.com
41. ***  http://agham.asti.dost.gov.ph/1998/6th/extras/tudov/tudov4.h
tm
42. ***  REGULAMENTUL (CE) NR. 1609/2000 AL COMISIEI din 24
iulie 2000 de stabilire a unei liste de produse excluse din
domeniul de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 737/90 al
Consiliului privind condiţiile de import pentru produsele
agricole provenite din ţări terţe în urma accidentului survenit
la centrala nucleara de la Cernobîl
43. ***  REGULAMENTUL (CE) nr. 1661/1999 al Comisiei din 27
iulie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului (CEE) nr. 737/90 al Consiliului privind
condiţiile de import al produselor agricole provenind din ţăei
terţe în urma accidentului produs la centrala nucleară de la
Cernobîl
44. ***  REGULAMENTUL (CEE) nr. 737/90 al Consiliului din 22
martie 1990 privind condiţiile de import ale produselor
agricole originare din ţări terţe în urma accidentului produs la
centrala nucleară de la Cernobîl
45. ***  REGULAMENTUL (CEE) NR. 2219/89 AL CONSILIULUI din
18 iulie 1989 privind condiţiile speciale de export al
produselor alimentare şi al furajelor după un accident nuclear
sau în orice altă situaţie de urgenţă radiologică
46. ***  REGULAMENTUL Comisiei (EURATOM) Nr 944/89 din 12
aprilie 1989 ce stabileşte nivelurile maxime permise de
contaminare radioactivă în alimentele de mică importanţă
după un accident nuclear sau altă situaţie de urgenţă
radiologică

64
47. ***  REGULAMENTUL (EURATOM) Nr. 3954/87 AL
CONSILIULUI din 22 decembrie 1987 de stabilire a
nivelurilor maxime permise de contaminare radioactivă a
alimentelor şi a furajelor după un accident nuclear sau altă
situaţie de urgenţă radiologică
48. ***  ORDIN nr. 286 din 8 decembrie 2006 privind aprobarea
Instrucţiunilor referitoare la crearea cadrului legal pentru
aplicarea regulamentelor Consiliului şi Comisiei Europene
referitoare la stabilirea nivelurilor maxime admise de
contaminare radioactivă a produselor alimentare şi furajere,
după un accident nuclear sau în caz de urgenţă radiologică,
la condiţiile speciale de export al produselor alimentare şi
furajere, ca urmare a unui accident nuclear sau ca urmare a
altor situaţii de urgenţă radiologică, precum şi la condiţiile
care guvernează importurile produselor agricole originare din
alte ţări, ca urmare a accidentului de la centrala nuclearo-
electrică de la Cemobîl, publicat în Monitorul Oficial cu
numărul 41 din data de 19 ianuarie 2007
49. ***  ORDIN nr. 300 din 21 decembrie 2006 privind aprobarea
Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control
al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la
om, protecţia animalelor şi protecţia mediului pentru anul
2007, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 70 din data de
30 ianuarie 2007
50. ***  ORDIN nr. 299 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea
Programului de supraveghere şi control în domeniul
siguranţei alimentelor pentru anul 2007, publicat în Monitorul
Oficial cu numărul 19 din data de 11 ianuarie 2007
51. ***  ORDIN nr. 1805 din 29 decembrie 2006 privind aprobarea
Instrucţiunilor referitoare la crearea cadrului legal pentru
aplicarea regulamentelor Consiliului şi Comisiei Europene
referitoare la stabilirea nivelurilor maxime admise de
contaminare radioactivă a produselor alimentare şi furajere,
după un accident nuclear sau în caz de urgenţă radiologică,
la condiţiile speciale de export al produselor alimentare şi
furajere, ca urmare a unui accident nuclear sau ca urmare a
altor situaţii de urgenţă radiologică, precum şi la condiţiile
care guvernează importurile produselor agricole originare din
alte ţări, ca urmare a accidentului de la centrala nuclearo-
electrică de la Cernobîl, publicat în Monitorul Oficial cu
numărul 41 din data de 19 ianuarie 2007
52. ***  FAO/WHO (1989), Guideline levels for radionuclides in food
folowing accidental nuclear contamination for use
internaţional trade, Codex Alimentarius Commision,
FAO/WHO, CAC voi. XVII, Ed. 1, Suppl.l, Rome
53. ***  National Research Council (1990) Committee on the
Biological Effects of Ionizing Radiations, Health effects of
exposures to low levels of ionizing radiation, National
Academy Press, Washington, D.C., 1990
54. ***  AIEA (1996) - International Atomic Energy Agency, Vienna,
International Basic Safety Standards for Protection against
Ionizing Radiation and for the Safety of Radiation Sources,
IAEA Safety Series No. 115
55. ***  Agricultural Issues Associated with Nuclear Emergencies,
Proceedings of an NEA Workshop, OECD/NEA, Paris, 1995

65
56. ***  Food and Drug Administration Toxicological principles for
the safety assesments of direct food additives and color
additives used in food. Rockville. MD., 2002
57. ***  FAO 1984 - Codex General Standard for Irradiated Foods Et
Recommended International Code of Practice for the
Operation of Radiation Facilities Used for the Treatment of
Food. Rome, Organisation des Nations Unies pour
l'Alimentation et l'Agriculture (CAC Voi. XV-Ed. 1).
iTraduction francaise dans OMS (1989a)
58. ***  domino.kappa.ro/e-media/dimineata.nsf/
59. ***  www.oecd.org/ehc/Waste/lndex.htm
60. ***  Pollution and its containment, Editura Thomas Teaford,
Essex, 2000
61. ***  Consiliul Naţional de Protecţie Radiologica din Marea
Britanie,Trăim cu radiaţii, traducere de A. lonescu, Editura
tehnică, Bucureşti, 1989;
62. ***  Sinteza anuală "Evaluarea nivelului conţinutului radioactiv al
alimentului şi apei potabile" - 2003, coordonator fiz. Raluca
Gheorghe, I.S.P. Bucureşti Octombrie 2004.
63. ***  Radioactivitatea artificială în România, colectiv din
Societatea Română de Radioprotecţie, Bucureşti, 1995

64. ***  Radioactivitatea naturala în România, colectiv din Societatea

Română de Radioprotecţie, Bucureşti, 1994

66
 ANEXĂ

1. REGULAMENTUL (EURATOM) Nr. 3954/87 AL CONSILIULUI din 22 decembrie

1987 de stabilire a nivelurilor maxime permise de contaminare radioactiva a
alimentelor şi a furajelor după un accident nuclear sau altă situaţie de urgenţă
radiologică;

2. REGULAMENTUL Comisiei (EURATOM) Nr 944/89 din 12 aprilie 1989 ce stabileşte

nivelurile maxime permise de contaminare radioactiva în alimentele de mică
importanţă după un accident nuclear sau altă situaţie de urgenţă radiologică;

3. REGULAMENTUL (CEE) NR. 2219/89 AL CONSILIULUI din 18 iulie 1989 privind

condiţiile speciale de export al produselor alimentare şi al furajelor după un accident
nuclear sau în orice altă situaţie de urgenţă radiologică;

4. REGULAMENTUL (CEE) nr. 737/90 al Consiliului din 22 martie 1990 privind

condiţiile de import ale produselor agricole originare din ţări terţe în urma
accidentului produs la centrala nucleară de la Cernobîl;

5. REGULAMENTUL (CE) nr. 1661/1999 al Comisiei din 27 iulie 1999 de stabilire a

normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 737/90 al Consiliului privind
condiţiile de import al produselor agricole provenind din ţări terţe în urma
accidentului produs la centrala nucleară de la Cernobîl

6. REGULAMENTUL (CE) NR. 1609/2000 AL COMISIEI din 24 iulie 2000 de stabilire a

unei liste de produse excluse din domeniul de aplicare a Regulamentului (CEE)
nr. 737/90 al Consiliului privind condiţiile de import pentru produsele agricole
provenite din ţări terţe în urma accidentului survenit la centrala nucleară de la
Cernobîl.

67
31987R3954

REGULAMENTUL (EURATOM) Nr. 3954/87 AL CONSILIULUI

din 22 decembrie 1987
de stabilire a nivelurilor maxime permise de contaminare radioactivă a
alimentelor şi a furajelor după un accident nuclear sau altă situaţie de
urgenţă radiologică

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei
Atomice, în special articolul 31,
având în vedere propunerea Comisiei, întocmită după obţinerea avizului
unui grup de experţi numiţi de Comitetul ştiinţific şi tehnic 1,
având în vedere avizul Parlamentului European 2,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social 3,
întrucât articolul 2 litera (b) din tratat prevede obligaţia Consiliului de a
stabili norme de securitate uniforme pentru protecţia sănătăţii muncitorilor şi
populaţiei şi să se asigure de aplicarea lor, în conformitate cu normele menţionate
la titlul 2, capitolul III din tratat;
întrucât la 2 februarie 1959 Consiliul a adoptat unele directive 4 de stabilire a
normelor fundamentale de securitate ale căror texte au fost înlocuite cu cel al
Directivei Euratom nr. 80/8365, astfel cum a fost modificată prin Directiva Euratom
nr. 84/4676, şi întrucât articolul 45 din directiva menţionată anterior prevede că
statele membre trebuie să stipuleze nivelurile de intervenţie în cazul accidentelor;
întrucât, după producerea accidentului nuclear de la centrala nucleară
Cemobîl din 26 aprilie 1986, au fost eliberate în atmosferă cantităţi foarte mari de
materiale radioactive care au contaminat alimentele şi furajele din câteva ţări
europene la niveluri semnificative din punctul de vedere al sănătăţii;
întrucât Comunitatea a adoptat măsuri 7 pentru a asigura că anumite
produse agricole sunt introduse în Comunitate numai în conformitate cu
modalităţile comune care protejează sănătatea publică, menţinând în acelaşi timp
natura unificată a pieţei şi evitând devierea traficului comercial;

1
JOC 174,2.7.1987, p. 6.
2
Avizul a fost dat la 16 decembrie 1987 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
3
JO C 180,8.7.1987, p. 20.
4
JO 11, 20.2.1959, p. 221/59.
5
JOL 246, 17.9.1980, p. 1
6
JOL 265, 5.10.1984, p.4.
7
Regulamentele (CEE)Nr. 1707/86, (JO L 146, 31.5.1986, p. 88); (CEE)Nr.
3020/86, (JO L 280, 1.10.1986, p. 79); (CEE) Nr. 624/87, (JO L 58, 28.2.1987, p. 101); (CEE)Nr.
3955/87 ale Consiliului, (a se vedea p. 14 din Jurnalul Oficial).

68
 întrucât este necesar să se formeze un sistem care să permită Comunităţii
să fixeze nivelurile maxime permise de contaminare radioactivă pentru protejarea
sănătăţii populaţiei, după un accident nuclear sau altă situaţie de urgenţă
radiologică care ar putea să conducă sau a condus deja la o contaminarea
radioactivă semnificativă a alimentelor şi a furajelor;
întrucât Comisia va fi informată asupra accidentelor nucleare sau asupra
nivelurilor de radioactivitate neobişnuit de mari, în conformitate cu Decizia
Consiliului din 14 decembrie 1987 privind modalităţile comunitare pentru schimbul
imediat de informaţii în cazul urgenţelor radiologice 8 sau în conformitate cu
Convenţia privind notificarea rapidă a unui accident nuclear din 26 septembrie
1986;
întrucât Comisia va adopta imediat, în cazul în care circumstanţele impun
acest lucru, un Regulament care să conţină nivelurile maxime permise prestabilite
ce vor fi aplicate;
întrucât, pe baza informaţiilor curente disponibile din domeniul protecţiei
radioactive, s-au stabilit niveluri de referinţă derivate care pot fi utilizate ca punct
de plecare pentru fixarea nivelurilor maxime permise de contaminare radioactivă
care vor fi aplicate imediat după producerea unui accident nuclear sau a altui caz
de urgenţă radiologică care poate conduce sau a condus deja la o contaminare
radioactivă semnificativă a alimentelor şi furajelor;
întrucât aceste niveluri maxime permise iau în considerare ultimele
recomandări ştiinţifice disponibile în prezent pe scară internaţională, reflectând în
acelaşi timp nevoia de informare a publicului şi evitarea divergenţelor din
reglementările internaţionale;
întrucât, cu toate acestea, este necesar să se ia în considerare condiţiile
particulare aplicabile şi, prin urmare, să se stabilească o procedură care să
permită adaptarea rapidă a acestor niveluri prestabilite la nivelurile maxime
permise corespunzătoare condiţiilor oricărui accident nuclear specific sau altor
cazuri de urgenţe radiologice care pot conduce sau au condus deja la
contaminarea radioactivă semnificativă a alimentelor şi a furajelor,
întrucât adoptarea unui regulament care să prevadă nivelurile maxime
permise aplicabile ar menţine unitatea pieţei comunei şi ar evita devierea traficului
comercial în Comunitate;
întrucât, pentru a facilita adaptarea nivelurilor maxime permise, trebuie
stabilite proceduri care să prevadă consultarea experţilor, inclusiv a grupului de
experţi menţionat la articolul 31 din tratat;
întrucât respectarea nivelurilor maxime permise trebuie supusă unor
verificări corespunzătoare,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1
1. Prezentul regulament stabileşte procedura de determinare a nivelurilor
maxime permise de contaminare radioactivă a alimentelor şi a furajelor care pot fi
comercializate după producerea unui accident nuclear sau a altui caz de urgenţă
radiologică, care ar putea conduce sau a condus la o contaminare radioactivă
semnificativă a alimentelor şi a furajelor.

69
 A se vedea p. 76 din Jurnalul Oficial.
2. În sensul prezentului regulament, "alimentele" reprezintă produsele
destinate consumului uman fie imediat, fie după prelucrare şi "furajele" reprezintă
produsele care sunt destinate în exclusivitate hrănirii animalelor.

Articolul 2
1. În cazul în care Comisia primeşte - în special în conformitate cu
modalităţile comunitare pentru schimbul imediat de informaţii în cazul unei urgenţe
radiologice sau în conformitate cu Convenţia AIEA din 26 septembrie 1986 privind
notificarea rapidă a unui accident nuclear - informaţii oficiale despre accidente sau
despre alte cazuri de urgenţe radiologice, care dovedesc că este posibil să se
atingă nivelurile maxime permise specificate de anexă sau au fost deja atinse,
atunci ea adoptă de îndată, în cazul în care circumstanţele o cer, un regulament
care să determine aplicabilitatea acelor niveluri maxime permise.
2. Perioada de valabilitate a regulamentelor menţionate la alineatul 1
va fi cât mai scurtă posibil şi nu va depăşi trei luni, în conformitate cu prevederile
articolului 3 alineatul (4).

Articolul 3
1. După consultarea experţilor, inclusiv a grupului de experţi menţionat
la articolul 31, Comisia va înainta Consiliului o propunere de regulament pentru a
adapta sau confirma prevederile regulamentului menţionat la articolul 2 alineatul
(1) într-o lună de la data adoptării sale.
2. La prezentarea propunerii de regulament menţionată la alineatul 1,
Comisia ia în considerare standardele de bază stabilite în conformitate cu
articolele 30 şi 31 din tratat, inclusiv principiul că toate expunerile vor fi menţinute
la nivelul cel mai scăzut posibil, luându-se în considerare aspectul protejării
sănătăţii populaţiei şi factorii economici şi sociali.
3. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, ia o decizie privind
propunerea de regulament menţionată la alineatele 1 şi 2 în termenul stabilit la
articolul 2 alineatul (2).
4. În cazul în care Consiliul nu ia nici o decizie în acest termen, se
aplică în continuare nivelurile stabilite de anexă până la decizia Consiliului sau
până în momentul în care Comisia îşi retrage propunerea deoarece condiţiile
stabilite la articolul 2 alineatul (1) nu se mai aplică.

Articolul 4
Perioada de valabilitate a regulamentelor menţionate la articolul 3 este
limitată. Această perioadă poate fi revizuită la solicitarea unui stat membru sau la
iniţiativa Comisiei, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 3.

Articolul 5
1. Pentru a se asigura că nivelurile maxime permise stabilite de anexă iau
în considerare toate informaţiile ştiinţifice recente disponibile, Comisia cere
periodic avizul experţilor, inclusiv a grupului de experţi menţionaţi la articolul 31.

70
 2. La solicitarea unui stat membru sau a Comisiei, nivelurile maxime
permise stabilite de anexă pot fi revizuite sau completate în momentul prezentării
unei propuneri din partea Comisiei către Consiliu, în conformitate cu procedura
prevăzută la articolul 31 din tratat.

Articolul 6
1. Alimentele sau furajele care nu respectă nivelurile maxime permise
prevăzute de un regulament adoptat în conformitate cu articolele 2 sau 3 nu pot fi
comercializate. In scopul aplicării prezentului regulament, se ia în considerare
posibilitatea comercializării alimentelor şi furajelor importate din ţările terţe în cazul
în care pe teritoriul vamal al Comunităţii trec printr-o procedură vamală diferită de
procedurile de tranzit.
2. Fiecare stat membru furnizează Comisiei toate informaţiile privind
aplicarea prezentului regulament, în special cele privind cazurile de nerespectare
a nivelurilor maxime permise. Comisia comunică aceste informaţii celorlalte state
membre.

Articolul 7
Normele de aplicare a prezentului regulament şi o listă de alimente mai
puţin importante împreună cu nivelurile maxime care trebuie să li se aplice sunt
adoptate în conformitate cu procedura descrisă la articolul 30 din Regulamentul
(CEE) nr. 804/681, care se aplică prin analogie. în acest scop se înfiinţează un
comitet ad hoc.

Articolul 8
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică
direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 decembrie 1987.

Pentru Consiliu
Preşedintele
N. WILHJELM

ANEXĂ
NIVELURILE MAXIME PERMISE PENTRU ALIMENTE ŞI FURAJE (Bq/kg sau Bq/l)
1
JOL 148, 28.6.1968, p. 13.

71
 Alimente Lapte şi Alte alimente cu Alimente Furaje6
pentru produse excepţia lichide5
sugari1 lactate2 3 alimentelor mai
puţin importante4
Izotopi de stronţiu, în 125 750
special Sr-90
Izotopi de iod, în 500 2 000
special
I-131
Izotopi de plutoniu şi 20 80
de elemente
transplutoniene cu
emisie alfa, în special
Pu-239, Am-241
Toţi ceilalţi nucleizi cu 1 000 1 250
perioada de
înjumătăţire mai mare
de 10 zile, în special
Cs -134, Cs-137(7)

1
Alimentele pentru copii sunt definite ca acele alimente destinate hrănirii
sugarilor în primele patru până la şase luni de viaţă, care îndeplinesc, prin ele
însele, cerinţele nutritive ale acestei categorii de persoane şi care sunt introduse
spre vânzare în ambalaje care sunt evident identificate şi etichetate "preparat
alimentar pentru sugari". Valorile urmează a fi stabilite ulterior.
2
Laptele şi produsele lactate sunt definite ca laptele de la codurile 04.01 şi
04.02 din Tariful Vamal Comun şi de la codurile corespunzătoare din
Nomenclatura Combinată din 1 ianuarie 1988.
3
Nivelul aplicabil produselor concentrate sau uscate se va calcula pe baza
produsului reconstituit preparat pentru consum.
4
Alimentele mai puţin importante şi nivelurile corespunzătoare ce vor fi
aplicate acestora vor fi definite în conformitate cu articolul 7.
5
Alimentele lichide definite la capitolele 20 şi 22 din Tarifului Vamal Comun
şi la capitolele corespondente din Nomenclatura Combinată începând cu 1
ianuarie 1988. Valorile sunt calculate în funcţie de consumul de apă de la robinet
şi aceleaşi valori trebuie aplicate şi surselor de apă potabilă la iniţiativa autorităţilor
competente din statele membre. Valorile pentru alimentele lichide urmează a fi
stabilite ulterior.
6
Valorile urmează a fi stabilite ulterior.

72
31990R0770

REGULAMENTUL (EURATOM) nr. 770/90 AL COMISIEI

din 29 martie 1990
de stabilire a nivelurilor maxime admisibile de contaminare
radioactivă pentru hrana destinată animalelor după un accident nuclear sau
în orice altă situaţie de urgenţă radiologică

COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei
Atomice,
având în vedere Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87 al Consiliului din
22 decembrie 1987 de stabilire a nivelurilor maxime admisibile de contaminare
radioactivă a produselor alimentare şi a hranei pentru animale după un accident
nuclear sau în orice altă situaţie de urgenţă radiologică 1, modificat prin
Regulamentul (Euratom) nr. 2218/892, în special articolul 7,
întrucât, în conformitate cu Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87, Comisia
adoptă nivelurile maxime de contaminare radioactivă pentru hrana destinată
animalelor;
întrucât a fost consultat grupul de experţi numiţi de comitetul ştiinţific şi
tehnic în temeiul articolului 31 din Tratatul Euratom;
întrucât examinarea cantităţilor relative de radionucleide care pot să fie
emise în caz de accident nuclear, a perioadei lor radioactive şi a transferului lor
din hrana pentru animale în produsele de origine animală conduce la concluzia că
nivelurile maxime admisibile de contaminare radioactivă a hranei pentru animale
trebuie stabilite doar pentru izotopii cesiului;
întrucât măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu
avizul comitetului ad hoc instituit de către Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1
Nivelurile maxime admisibile de contaminare radioactivă pentru hrana
destinată animalelor sunt indicate în anexă.

Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare a treia zi de la publicarea în Jurnalul
Oficial al Comunităţilor Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică
direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 29 martie 1990.

'JOL 371, 30.12.1987, p. 11. 2 JOL 211, 22.7.1989, p. 1.

73
 Pentru Comisie
Carlo RIPA DI MEANA
Membru al Comisiei

ANEXĂ
Nivelurile maxime admisibile de contaminare radioactivă (cesiu 134 şi
cesiu 137) pentru hrana destinată animalelor

Categorii de animale Bq/kg 1 2

Porci 1 250

Păsări, miei, viţei 2 500

Altele 5 000

1
Aceste niveluri sunt destinate să contribuie la respectarea nivelurilor
maxime admisibile pentru produsele alimentare; ele nu pot asigura singure
această respectare în orice situaţie şi nu reduc obligaţia de a se controla nivelurile
existente în produsele de origine animală destinate consumului uman.
2
Aceste niveluri se aplică hranei pentru animale gata de consum

74
31989R2219

REGULAMENTUL (CEE) NR. 2219/89 AL CONSILIULUI

din 18 iulie 1989
privind condiţiile speciale de export al produselor alimentare şi al
furajelor după un accident nuclear sau în orice altă situaţie de urgenţă
radiologică

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE,

Având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene,
în special articolul 113,
Având în vedere propunerea Comisiei1,
Având în vedere avizul Parlamentului European,
întrucât Comisia ar trebui să fie informată asupra oricărui accident nuclear
sau a nivelelor de radioactivitate neobişnuit de ridicate, în conformitate cu Decizia
87/600/Euratom a Consiliului din 14 decembrie 1987 privind procedura comunitară
de schimb rapid de informaţii în caz de urgenţă radiologică 2 sau în conformitate cu
Convenţia Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) de la
26 septembrie 1986 cu privire la notificarea rapidă a unui accident nuclear;
întrucât Consiliul a adoptat Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87 din
22 decembrie 1987 de stabilire a nivelurilor maxime admise de contaminare
radioactivă a produselor alimentare şi a furajelor după un accident nuclear sau în
orice altă situaţie de urgenţă radiologică 3, astfel cum a fost modificat ultima dată
prin Regulamentul (Euratom) nr. 2218/894;
întrucât nivelurile maxime admise fixate de regulamentul menţionat iau în
considerare în mod corespunzător avizul ştiinţific internaţional cel mai recent şi
reflectă nevoia de a evita orice divergenţă între reglementările internaţionale;
întrucât rezoluţia Consiliului şi a reprezentanţilor guvernelor statelor
membre reuniţi în cadrul Consiliului la 22 decembrie 1987, adoptată în acelaşi
timp cu Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87, prevede adoptarea unui regulament
specific care să reglementeze exportul produselor alimentare;
întrucât, după un accident nuclear sau în orice altă situaţie de urgenţă
radiologică nu se poate permite exportul către ţările terţe a produselor ale căror
niveluri de contaminare depăşesc nivelurile maxime admise aplicabile produselor
destinate consumului în Comunitate; întrucât, în astfel de cazuri speciale este
dificil, din punct de vedere practic, de tratat în mod diferit produsele în funcţie de
destinaţia lor finală;
întrucât dispoziţiile privind exporturile ar trebui să se refere, de asemenea,
la furaje din moment ce aceste produse fac obiectul Regulamentului (Euratom) Nr.
3954/87 din motive de sănătate publică;

1
JO C 214, 16.8.1988, p.31.
2
JOL 371, 30.12.1987, p.76.
3
JOL 371, 30.12. 1987, pil.
4
A se vedea pagina 1 a prezentului Jurnal Oficial.

75
 întrucât ar trebui, prin urmare, să se definească condiţiile speciale de export
al produselor alimentare şi al furajelor după un accident nuclear sau în orice altă
situaţie de urgenţă radiologică şi să se aplice acestor produse nivelurile maxime
admise de contaminare radioactivă stabilite de Regulamentul (Euratom) nr.
3954/87,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1
1. Prezentul regulament stabileşte condiţiile de export al produselor
alimentare şi al furajelor după un accident nuclear sau în orice altă situaţie
radiologică în măsură să conducă la o contaminare radioactivă importantă a
produselor alimentare şi furajelor.
2. în sensul prezentului regulament, prin "produse alimentare" se
înţeleg produsele destinate consumului uman fie imediat, fie după prelucrare, iar
prin "furaje" se înţeleg produsele destinate numai hrănirii animalelor.

Articolul 2
Produsele alimentare şi furajele al căror nivel de contaminare radioactivă
depăşeşte nivelurile maxime admise în cauză, menţionate la articolele 2 şi 3 din
Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87 nu pot fi exportate.

Articolul 3
Statele membre efectuează verificări pentru a se asigura că sunt respectate
nivelurile maxime admise menţionate la articolul 2.

Articolul 4
Comisiei îi sunt comunicate de către fiecare stat membru informaţii
complete privind aplicarea prezentului regulament şi, în special, cele privind orice
situaţie în care au fost depăşite nivelurile maxime admise. Comisia trimite aceste
informaţii celorlalte state membre.

Articolul 5
Normele de aplicare a prezentului regulament sunt adoptate de Comisie în
conformitate cu procedura definită la articolul 7 din Regulamentul (Euratom) nr.
3954/87. În acest scop se instituie un comitet ad-hoc.

Articolul 6
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică
direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 18 iulie 1989.

Pentru Consiliu
Preşedintele
R. DUMAS

76
31989R0944

REGULAMENTUL (Euratom) Nr. 944/89 AL COMISIEI

din 12 aprilie 1989
de stabilire a nivelurilor maxime permise de contaminare radioactivă
în alimentele de mică importanţă după un accident nuclear sau altă situaţie
de urgenţă radiologică

COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei
Atomice,
având în vedere Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87 al Consiliului din
22 decembrie 1987 de stabilire a nivelurilor maxime permise de contaminare
radioactivă a alimentelor şi a furajelor după un accident nuclear sau altă situaţie
de urgenţă radiologică1, în special articolul 7,
întrucât, în conformitate cu Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87, Comisia
va adopta o listă cu alimente de mică importanţă, împreună cu nivelurile maxime
de contaminare radioactivă ce se aplică acestora;
întrucât a fost consultat grupul de experţi numit de Comitetul ştiinţific şi
tehnic în conformitate cu articolul 31 din Tratatul Euratom;
întrucât alimentele ce urmează a fi luate în considerare sunt cele de mică
importanţă ce aduc doar o contribuţie minimă la consumul alimentar al populaţiei;
întrucât alimentele ce urmează a fi incluse în lista cu alimentele de mică
importanţă trebuie să fie identificate prin numărul de cod al Nomenclaturii
Combinate şi prin denumirea prevăzută de Regulamentul (CEE) nr. 3174/88 al
Comisiei din 21 septembrie 1988 de modificare a anexei 1 a Regulamentul (CEE)
nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal
Comun2 ;
întrucât comitetul ad-hoc, instituit prin Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87
al Consiliului nu a formulat nici un aviz în termenul stabilit de preşedinte,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1
Lista cu alimentele de mică importanţă stabilită în conformitate cu articolul 7
din Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87 este prezentată în anexă.

Articolul 2
Pentru alimentele de mică importanţă prezentate în anexă, nivelurile
maxime admise aplicabile sunt de 10 ori mai mari decât cele prevăzute de anexa
la Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87 aplicabile "altor alimente cu excepţia
alimentelor de mică importanţă" sau în conformitate cu regulamentele adoptate în
temeiul articolului 3 din Regulamentul menţionat.

' JOL 371, 30.12.1987, p 11. 2 JOL 298, 31.10.1988, p 1

77
 Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică
direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 12 aprilie 1989.

Pentru Comisie,
Carlo RIPA DI MEANA
Membru al Comisiei

ANEXĂ
Lista alimentelor de mică importanţă

Cod NC Denumire
0703 20 00 Usturoi (proaspăt sau refrigerat))
0709 52 00 Trufe (proaspete sau refrigerate)
0709 90 40 Capere (proaspete sau refrigerate)
0711 30 00 Capere ( conservate provizoriu , dar neindicate pentru consumul imediat în acea
stare)
0712 30 00 Trufe (uscate, întregi, tăiate, feliate, bucăţi sau pulbere, dar nepreparate ulterior)
0714 Manioc, arorut, salep, topinamburi, bataţi şi alte rădăcinoase şi tuberculi similari cu
conţinut ridicat de amidon sau inulină, proaspeţi sau uscaţi, feliaţi sau pelete,
măduvă de sagotier
0814 00 00 Coajă de citrice sau pepeni galbeni (inclusiv pepeni verzi), proaspătă, congelată,
uscată sau conservată temporar în saramură, apă sulfuroasă sau în alte soluţii de
conservare
0903 00 00 Mate
0904 Ardei din soiul Piper, fructe uscate sau zdrobite din soiul Capsicum sau din soiul
Pimenta
0905 00 00 Vanilie
0906 Scorţişoară şi flori de scorţişoară
0907 00 00 Cuişoare (fructe întregi, cuişoare şi tulpini)
0908 Nucşoară, condiment de nucşoară şi cardamon
0909 Seminţe de anason, badian, fenicul, coriandru, chimen sau chimion; boabe de
ienupăr
0910 Ghimbir, şofran, şofran de India (curcumă), cimbru, frunze de dafin, curry şi alte
mirodenii
1106 20 Făină şi griş din sago, rădăcinoase sau tuberculi de la poziţia 0714
1108 14 00 Fecule de manioc (cassava)
1210 Conuri de hamei, proaspete sau uscate, măcinate sau nu, pudră sau în formă de
pelete; lupulină
1211 Plante şi părţi din plante (inclusiv seminţe şi fructe), din specii utilizate în
parfumerie, farmacie sau ca insecticide, fungicide sau în scopuri similare,
proaspete sau uscate, tăiate sau netăiate, zdrobite sau pudră
1301 lac; gume naturale, răşini, gume-răşini şi balsamuri
1302 Seve şi extracte vegetale; substanţe pectice, pectinate şi pectate; agar-agar şi alte
mucilagii şi agenţi de îngroşare, modificaţi sau nu, derivaţi din produse vegetale

78
1504 Grăsimi şi uleiuri şi fracţiunile lor, din peşte sau mamifere marine, rafinate sau
nu, dar nemodificate chimic
1604 30 caviar şi substituenţi ai caviarului
1801 00 00 Boabe de cacao, întregi sau fărâmate, crude sau prăjite
1802 00 00 Coji, tegumente, membrane şi alte reziduuri de cacao
1803 Pastă de cacao, degresată sau nu
2003 20 00 Trufe (preparate sau conservate altfel decât în oţet sau acid acetic)
2006 00 Fructe, nuci, coji de fructe şi alte părţi din plante, conservate în zahăr (uscate,
îngheţate sau cristalizat)
2102 Levuri (active sau inactive); alte microorgansime unicelulare, moarte
(neincluzând vaccinurile de la poziţia 3002); prafuri de copt preparate
2936 Provitamine şi vitamine, naturale sau reproduse prin sinteză (inclusiv
concentratele naturale), derivatele acestora utilizate în speţă ca vitamine şi
amestecurile acestora, fie că sunt în solvent sau nu
3301 Uleiuri esenţiale (terpenice sau neterpenice), incluzând concretes şi absolutes;
răşini; concentratele de uleiuri esenţiale în grăsimi, în uleiuri saturate, în tipun
de ceară sau produse similare, obţinute prin extracţie sau macerare;
subproduse terpenice ale deterpenării uleiurilor esenţiale; distilate apoase şi
soluţii apoase ale uleiurilor esenţiale

79
31990R0737

REGULAMENTUL (CEE) NR. 737/90 AL CONSILIULUI

din 22 martie 1990
privind condiţiile de import ale produselor agricole originare din ţările
terţe în urma
accidentului produs la centrala electrică nucleară de la Cernobâl
CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE,
Având în vedere Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Economice Europene,
şi în special articolul 113 din acesta,
având în vedere propunerea Comisiei,
întrucât, ca urmare a accidentului produs la centrala electrică nucleară de la
Cernobîl la 26 aprilie 1986, au fost dispersate în atmosferă cantităţi semnificative
de elemente radioactive;
întrucât, Regulamentul(CEE) nr.3955/87 1, modificat prin
2
Regulamentul(CEE) nr.4003/89 , a fixat valorile maxime admise de radioactivitate
pentru importurile de produse agricole originare din ţările terţe şi destinate
consumului uman care trebuie să facă obiectul controalelor din partea statelor
membre; întrucât regulamentul respectiv se aplică până la 31 martie 1990;
întrucât, tară a aduce atingere aplicării (care poate interveni, la nevoie, în
viitor) dispoziţiilor Regulamentului Euratom) Nr. 3954/87 al Consiliului din
22 decembrie 1987 de stabilire a valorilor maxime admise de contaminare
radioactivă a produselor alimentare şi a furajelor după un accident nuclear sau în
orice altă situaţie de urgenţă radiologică 3, modificat prin Regulamentul (Euratom)
Nr. 2218/894 , Comunitatea trebuie să continue, având în vedere efectele specifice
ale accidentului de la Cernobâl, să se asigure de faptul că produsele agricole şi
produsele agricole transformate destinate consumului uman şi susceptibile de a fi
contaminate sunt introduse în Comunitate numai în conformitate cu modalităţile
comune stabilite;
întrucât aceste modalităţi comune trebuie să asigure protecţia sănătăţii
consumatorilor, să menţină natura unificată a pieţei şi să prevină deturnările de
comerţ, fără a produce efecte adverse necorespunzătoare cu privire la comerţul
dintre Comunitate şi ţările terţe;
întrucât motivele care au fost luate în considerare la adoptarea
Regulamentului (CEE) Nr. 3955/87 sunt încă valabile, în special deoarece
contaminarea radioactivă a unor anumite produse agricole originare din ţările terţe
afectate de accident încă depăşeşte valorile maxime admise de radioactivitate
fixate în regulamentul respectiv;
întrucât respectarea valorilor maxime admise sus-menţionate trebuie să fie
supusă unor controale corespunzătoare, care pot conduce la interzicerea unor
importuri în caz de nerespectare;

1
JOL 371, 30.12.1987, p. 14
2
JOL 382, 30.12.1989,p. 4
3
JOL 371. 31.12.1987, p. 11
4
J0L 211, 27.7.1989, p. 1

80
 întrucât contaminarea radioactivă a numeroase produse agricole a scăzut şi
va continua să scadă până la valorile existente înainte de accidentul de la
Cernobâl; întrucât de aceea trebuie stabilită o procedură care să permită ca astfel
de produse să fie excluse din domeniul de aplicare al regulamentului sus-
menţionat;
întrucât, nu este necesar, în cazul de faţă, să se aplice procedura
prevăzută la articolul 29 din Directiva 72/462/CEE având în vedere că prezentul
regulament se referă la toate produsele agricole şi produsele agricole transformate
destinate consumului uman;
întrucât, pentru a clarifica sau modifica, dacă este necesar, măsurile
prevăzute de prezentul regulament, trebuie stabilită o procedură simplificată,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1
Cu excepţia produselor improprii consumului uman enumerate în Anexa I şi
a acelor produse care vor fi eventual excluse din câmpul de aplicare al prezentului
regulament în conformitate cu procedura stabilită la articolul 7, prezentul
regulament se aplică produselor originare din ţările terţe menţionate în:
- Anexa II a tratatului,
- Regulamentul (CEE) Nr. 2730/75 al Consiliului din 29 octombrie
1975 privind glucoza şi lactoza 6 , modificat prin Regulamentul (CEE) Nr. 222/88 al
Comisiei7 ),
- Regulamentul (CEE) Nr. 2783/75 al Consiliului din 29 octombrie
1975 privind regimul comun de comercializare a ovalbuminei şi lactalbuminei 8 ,
modificat prin Regulamentul Comisiei (CEE) Nr. 4001/87 al Comisiei 9,
- Regulamentul (CEE) Nr. 3033/80 al Consiliului din 11 noiembrie
1980 care stabileşte regimurile de comercializare aplicabile anumitor mărfuri
obţinute prin prelucrarea produselor agricole 10 , modificat prin Regulamentul
Comisiei (CEE) Nr. 3743/87 al Comisiei" ,
- Regulamentul (CEE) Nr. 3035/80 al Consiliului din 11 noiembrie
1980 care stabileşte normele generale cu privire la acordarea restituirilor la export
privind anumite produse agricole exportate sub formă de mărfuri care nu intră sub
incidenţa Anexei II din tratat şi criteriile de fixare a valorii restituirilor 12, modificat
ultima dată prin Regulamentul (CEE) Nr. 3209/88 13 .
Articolul 2
Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii în vigoare, punerea în liberă
circulaţie a produselor menţionate la articolul 1 este supusă respectării valorilor
maxime admise stabilite la articolul 3.

5
JOL 302, 31.12.1972, p.28
6
J0 L 281, 1.11.1975, p.20
7
JOL 28, 1.2.1988, p.1
8
JOL 282, 1.11.1975, p. 104
9
JOL 377, 31.12.1987, p.44
10
JOL 323, 29.11.1980, p.1
11
JOL 352, 15.12.1987, p.29
12
JOL 323, 29.11.1980, p.27
13
JOL 286, 20.10.1988, p.6

81
 Articolul 3
Valorile maxime admise menţionate la articolul 2 sunt următoarele:
radioactivitatea maximă cumulată de cesiu - 134 şi - 137 nu trebuie să
depăşească:
- 370 Bq /kg pentru lapte şi produsele lactate enumerate în Anexa II şi pentru
alimentele destinate hrănirii speciale a sugarilor în timpul primelor patru până la
şase luni de viaţă, care îndeplinesc, prin ele însele, cerinţele nutritive ale acestei
categorii de persoane şi care sunt introduse spre vânzare cu amănuntul în
ambalaje -identificate în mod clar şi etichetate "preparat alimentar pentru sugari" 14,
- 600 Bq /kg pentru toate celelalte produse în cauză.
Articolul 4
1. Statele Membre controlează valorilor maxime admise fixate la articolul 3 cu
privire la produsele menţionate la articolul 1, având în vedere valorile de
contaminare din ţara de origine. Controlul poate include de asemenea,
prezentarea certificatelor de export. In conformitate cu rezultatele controalelor
efectuate, statele membre vor lua măsurile necesare pentru aplicarea articolului 2,
inclusiv interzicerea punerii în liberă circulaţie, de la caz la caz sau într-un mod
general pentru un anumit produs.
2. Fiecare stat membru comunică Comisiei toate informaţiile referitoare la
aplicarea prezentului regulament şi în special cazurile importante de nerespectare
a valorilor maxime admise. Comisia comunică aceste informaţii şi celorlalte state
membre.
Articolul 5
În cazul în care s-au înregistrat cazuri repetate de nerespectare a valorilor
maxime admise, măsurile necesare pot fi luate în conformitate cu procedura
stabilită la articolul 7. Astfel de măsuri pot include şi interzicerea importului de
produse originare din ţara terţă în cauză.
Articolul 6
Normele de aplicare ale prezentului regulament şi orice modificare eventuală
privind produsele din Anexa I şi lista de produse excluse din prezentul
regulament se adoptă în conformitate cu procedura stabilită la articolul 7.
Articolul 7
1. Comisia este asistată de un comitet ad-hoc format din reprezentanţii
Statelor Membre şi prezidată de un reprezentant al Comisiei.
2. Reprezentantul Comisiei va înainta comitetului un proiect cu măsurile ce
urmează a fi luate. Comitetul emite avizul privind proiectul într-un termen pe care
preşedintele îl poate stabili în funcţie de urgenţa subiectului în cauză. Avizul este
emis cu majoritatea stabilită la articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru deciziile
pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. Voturile
reprezentanţilor statelor membre sunt ponderate conform articolului menţionat
anterior. Preşedintele nu participă la vot.
3. Comisia va adopta măsuri care se vor aplica imediat.
14
Valoarea maximă aplicabilă produselor concentrate sau deshidratate va fi calculată în funcţie
de produsul reconstituit gata pentru consum.

82
 Cu toate acestea, în cazul în care aceste măsuri nu sunt în conformitate cu
avizul comitetului, Comisia le va comunica imediat Consiliului. În acest caz:
- Comisia poate amâna aplicarea măsurilor adoptate pentru o
perioadă de cel mult o lună de la data respectivei comunicări,
- Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate lua o decizie
diferită în termenul menţionat la prima liniuţă.

Articolul 8
Prezentul regulament intră în vigoare de la 1 aprilie 1990.
Acest regulament expiră la 31 martie 1995, cu excepţia cazului în care
Consiliul decide altfel înaintea acestei date, în special în cazul în care lista de
produse excluse menţionată la articolul 6 trebuie să cuprindă toate produsele
corespunzătoare consumului uman la care se aplică prezentul regulament.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică
direct în toate statele membre

Adoptat la Bruxelles, 22 martie 1990

Pentru Consiliu
Preşedinte
P. FLZNN

ANEXAI
Produse improprii consumului uman

Codul NC Descrierea mărfurilor

ex 0101 19 90 Cai de curse
ex 0106 00 99 Altele (animale vii, cu excepţia iepurilor de casă şi porumbeilor: nu
sunt destinate consumului uman)
ex 03 01 Peşti vii ornamentali
0408 11 90 Ouă, fără coajă, şi gălbenuşuri de ouă, improprii consumului uman (a)
0408 19 90
0408 91 90
0408 99 90
ex 0504 Maţe, băşici şi stomacuri necomestibile de animale (altele decât
peştii), întregi sau părţi din acestea

0511 10 00 ex Produse de origine animală care nu sunt specificate sau incluse, cu

0511 91 90 excepţia sângelui comestibil de animale; animale moarte menţionate
0511 99 10 la capitolul 1 sau capitolul 3, improprii consumului uman
0511 99 90

83
Codul NC Descrierea mărfurilor
0713 20 10 Leguminoase uscate, cu coajă, decorticate sau nedecorticate sau tăiate în
0713 31 10 bucăţi, pentru însămânţare
0713 32 10
0713 33 10
0713 39 10
0713 40 10
0713 50 10
0713 90 10
1001 90 10 Alac pentru însămânţare (a)
1005 10 11 Porumb hibrid pentru însămânţare (a)
1005 1013
1005 10 15
1005 10 19
1006 10 10 Orez pentru însămânţare (a)
ex 1007 00 00 Sorg hibrid pentru însămânţare (a)
1201 00 10 Seminţe şi fructe oleaginoase, întregi sau sfărâmate, pentru însămânţare (a)
1202 10 10
1204 00 10
1205 00 10
1206 00 10
1207 10 10
1207 20 10
1207 30 10
1207 40 10
1207 50 10
1207 60 10
1207 91 10
1207 92 10
1207 99 10
1209 11 00
1209 19 00 Seminţe, fructe şi spori din soiul celor utilizate pentru însămânţare
1209 21 00
1209 23 10
1209 24 00
1209 26 00
1209 30 00
1209 91
1209 99
150 100 11 Untură de porc topită sau alte grăsimi de porc destinate altor utilizări
industriale decât producerea alimentelor destinate consumului uman (a)

1502 00 10 Grăsime (seu) de bovine, oi şi capre crudă sau topită obţinută prin presare sau
extragere cu solvenţi, destinată altor utilizări industriale decât producerea
alimentelor destinate consumului uman (a)
1503 00 11 Stearină şi oleostearină de untură de porc topită destinate utilizării industriale
(a)
1503 00 30 Ulei de seu destinat altor utilizări industriale decât producerea alimentelor
destinate consumului uman (a)
1505 10 Grăsime de lână (usuc) şi alte substanţe cu conţinut de grăsime derivate din
aceasta (inclusiv lanolină)

84
Codul NC Descrierea mărfurilor
1507 10 10 Ulei de boabe de soia şi fracţiunile acestuia, rafinat sau nerafinat; dar
1507 90 10 nemodificate chimic, destinat altor utilizări tehnice decât
producerea alimentelor destinate consumului uman (a)
1508 10 10 Ulei de arahide şi fracţiunile acestuia, rafinat sau nu, dar nemodificate
1508 90 10 chimic, destinate altor utilizări tehnice sau industriale decât producerea
alimentelor destinate consumului uman (a)
1511 10 10 Ulei brut de palmier şi fracţiunile acestuia, rafinat sau nerafinat, dar
nemodificate chimic, destinate altor utilizări tehnice sau industriale decât
producerea alimentelor destinate consumului uman (a)
1515 30 10 Ulei de ricin şi fracţiunile acestuia destinate producţiei de acid
aminoundecanoic pentru fabricarea de fibre textile sintetice sau de
materiale plastice artificiale (a)
1515 40 00 Ulei de tung şi fracţiunile acestuia
1515 90 10 Uleiuri de oiticica, ceară mirt şi ceară de Japonia; fracţiunile acestora
1511 90 91 Alte uleiuri pentru utilizări tehnice sau industriale altele decât producerea
1512 11 90 alimentelor destinate consumului uman (a)
1512 19 10
1512 19 90
1512 21 10
1512 29 10
1513 11 10
1513 19 30
1513 21 11
1513 21 19
1513 29 30
1514 10 10
1514 90 10
1515 11 00
1515 19 10
1515 21 10
1515 29 10
1515 50 11
1515 50 91
1515 90 21
1515 90 31
1515 90 40
1515 90 60
1516 20 91
1516 20 99
15180031 Uleiuri vegetale fixe, fluide, amestecate, destinatealtor utilizări tehnice sau
1518 00 39 industriale decât producerea alimentelor destinate consumului uman (a)
2207 20 00 Alcool etilic şi alte băuturi spirtoase; alterat, de orice tărie
3823 10 00 Aglomeranţi preparaţi pentru miezuri sau forme turnate
4501 Plută naturală, brută sau preparată simplu; reziduu de plută; plută zdrobită
granulată sau măcinată
5301 10 00 In, brut sau prelucrat dar netors
5301 21 00
5301 29 00
5302 Cânepă naturală (Cannabis sativa L), brută sau prelucrată dar netoarsă;
câlţi şi reziduu de cânepă naturală (inclusiv reziduu de tors şi tulpina
granată)

85
Codul NC Descrierea mărfurilor
ex capitolul 6 Plante vii şi produse de floricicultură, cu excepţia plantelor şi
rădăcinilor de cicoare reglementate la subpoziţia 0601 20 10

(a) înregistrări e reglementate în această subpoziţie sunt supuse condiţiilor stabilite în

dispoziţiile comunitare relevante.

ANEXA II
Laptele şi produsele lactate cărora li se aplică o valoare maximă admisă de
370 Bq /kg

Codurile NC 0401
0402
0403 10 11 la 39
0403 90 11 la 69
0404

86
31999R1661

REGULAMENTUL (CE) nr. 1661/1999 AL COMISIEI

din 27 iulie 1999
de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 737/90
al Consiliului privind condiţiile de import al produselor agricole provenind
din ţări terţe în urma accidentului produs la centrala nucleara de la Cernobîl

COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene,
având în vedere Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 737/90 din 22 martie
19901 referitor la condiţiile de import al produselor agricole originare din ţări terţe
în urma accidentului produs la centrala nucleară de la Cernobâl, astfel cum a fost
modificat prin Regulamentul (CE) nr. 686/95, şi în special art. 6,
(1) întrucât căderile de cesiu radioactiv care au urmat accidentului
survenit la centrala nucleară de la Cernobâl, la 26 aprilie 1986, au afectat un mare
număr de ţări terţe; întrucât cazuri repetate de nerespectare a toleranţelor maxime
au fost constatate pentru importurile unor tipuri de ciuperci provenind din unele ţări
terţe;
(2) întrucât căderi similare au afectat anumite părţi din teritoriul statelor
membre ale Uniunii Europene;
(3) întrucât pădurile şi zonele împădurite constituie în general habitatul
natural al ciupercilor necultivate (produsele incluse în anexa I) şi întrucât aceste
ecosisteme tind să conserve cesiul radioactiv printr-un schimb ciclic între sol şi
vegetaţie;
(4) întrucât, în consecinţă, contaminarea permanentă cu cesiu radioactiv
a ciupercilor necultivate s-a diminuat foarte puţin de la accidentul menţionat
anterior şi este posibil să fi crescut pentru anumite specii;
(5) întrucât, în 1986, Comisia a efectuat şi apoi a actualizat o evaluare a
riscurilor potenţiale pentru sănătatea umană prezentate de alimentele contaminate
cu cesiu radioactiv; întrucât această evaluare rămâne pertinentă ţinând seama de
perioada radioactivă fizică a substanţei respective şi întrucât, pe de altă parte,
toleranţa maximă este conformă, în esenţă, cu nivelul recomandat de Comisia
Codex alimentarius;
(6) întrucât, în conformitate cu art. 4 din Regulamentul (CEE) nr. 737/90,
statele membre trebuie să procedeze la controale ale produselor originare din ţări
terţe;
(7) întrucât normele de aplicare a regulamentului menţionat anterior
figurează în Regulamentul Comisiei (CEE)nr. 1983/88 3;

1
JOL 82, 29. 3.1990, p. 1
2
JOL 71, 31.3.1995, p. 15
3
JOL 174, 6.7.1988, p. 32

87
 (8) întrucât, aşa cum rezultă din prezenta expunere de motive, este
necesar ca aceste dispoziţii să fie actualizate şi completate prin condiţii specifice
pentru importul anumitor produse;
(9) întrucât Directiva Consiliului 92/59/CEE din 29 iunie 1992 privind
securitatea generală a produselor a stabilit un sistem comunitar de schimb rapid
de informaţii;
(10) întrucât măsurile in situ de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii
Europene decurg din obligaţiile legale ale statelor respective în conformitate cu
art. 35 şi 36 din Tratatul Euratom, din măsurile comunitare deja menţionate,
precum şi din măsurile şi controalele la nivel naţional care, considerate la un loc,
sunt. în termeni de echivalenţă a rezultatelor, egale cu cele definite în prezentul
regulament; întrucât Comisia adoptă toate măsurile necesare pentru ca statele
membre să se conformeze efectiv obligaţiilor lor legale în această privinţă;
(11) întrucât, chiar dacă dispoziţiile privind prelevarea de eşantioane şi
analiza diverselor produse agricole necesită o examinare ulterioară, cerinţa
imediată este de a întări aceste dispoziţii în ceea ce priveşte ciupercile;
(12) întrucât, pentru a permite controale mai eficiente, este necesar să se
identifice un număr restrâns de birouri vamale unde anumite produse pot fi
declarate pentru punerea în liberă circulaţie în Uniunea Europeană;
(13) întrucât listele birourilor vamale şi ale ţărilor terţe pot fi revizuite dacă
este cazul, ţinând seama în special de respectarea viitoare a toleranţelor maxime
şi de alte informaţii care permit Comisiei să stabilească dacă trebuie ca o ţară terţă
să fie menţinută pe lista inclusă în anexa IV;
(14) întrucât, pentru acelaşi motiv, este necesar ca certificatele de export
menţionate la art. 4 din Regulamentul (CEE) nr. 737/90 să fie furnizate pentru
fiecare transport al acestor produse;
(15) întrucât , este necesar ca autorităţile competente ale statelor
membre să fie autorizate, fără restricţii, să aplice taxe pentru prelevarea de
eşantioane şi analiză şi pentru distrugerea sau returnarea produsului, cu condiţia
ca principiul proporţionalităţii să fie respectat în exercitarea opţiunii de distrugere
sau returnare a produsului şi ca, în orice caz, taxele astfel percepute să nu
depăşească costurile suportate;
(16) întrucât dispoziţiile adoptate în continuare se conformează
obligaţiilor internaţionale ale Comunităţii Europene, în special cele care rezultă din
Acordul de instituire a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, ţinând seama de
dreptul Comunităţii de a adopta şi de a aplica măsurile necesare pentru atingerea
nivelului de protecţie a sănătăţii dorit pe teritoriul statelor sale membre;
(17) întrucât măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme
cu avizul comitetului ad hoc prevăzut la art. 7 din Regulamentul (CEE) nr. 737/90,

1
JOL 228, ll.8.1992, p. 24.

88
 ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
(1) Controlul conţinutului de cesiu radioactiv menţionat la art. 3 din
Regulamentul (CEE) nr. 737/90 al produselor menţionate la art. 1 din regulamentul
respectiv, destinat verificării respectării toleranţelor maxime stabilite de
regulamentul menţionat se efectuează de către statul membru în care produsele
sunt puse în liberă circulaţie şi cel târziu în acel moment.
(2) Controlul se efectuează prin sondaj, în conformitate cu următoarele
norme minime:
(a) fără a aduce atingere alin. (3) lit. (b), alegerea de către statul
membru a intensităţii controlului este determinată ţinând seama în special de
gradul de contaminare a ţării de origine, de caracteristicile produselor respective,
de rezultatele controalelor anterioare şi de certificatele de export menţionate la art.
3;
(b) fără a aduce atingere măsurilor suplimentare prevăzute la art. 5 şi 6
din Regulamentul (CEE) nr. 737/90, atunci când se constată o depăşire a
toleranţelor maxime pentru un produs originar dintr-o ţară terţă, toate celelalte
produse de acelaşi tip originare din ţara terţă respectivă sunt supuse unui control
intensificat.
(3) Controlul produselor specifice se efectuează în conformitate cu
dispoziţiile de mai jos:
(a) pentru animalele destinate sacrificării, controlul se efectuează fără a
aduce atingere reglementării vamale stabilite în Regulamentul (CEE) nr. 2913/92
al Consiliului şi Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei 2 şi cerinţelor poliţiei
sanitare. Liberul de vamă pentru punerea în liberă circulaţie se subordonează
prezentării unui certificat eliberat de serviciile competente responsabile cu
controlul care să ateste că respectiva came a fost supusă sistemului de control şi
că acest control nu a permis să se constate depăşirea toleranţelor maxime;
(b) pentru produsele incluse în anexa I, provenind din ţări terţe
enumerate în anexa IV, se efectuează un control documentar pe baza
certificatelor de export completate corespunzător, menţionate la art. 3, care
însoţesc fiecare transport. Orice transport care conţine mai mult de 10 kilograme
de produs proaspăt sau echivalentul este supus prelevării şi analizei sistematice
de eşantioane, ţinând seama de informaţiile din certificatul de export. Declaraţia
de punere în liberă circulaţie a acestor produse în statul membru de destinaţie se
poate efectua numai într-un număr restrâns de birouri vamale incluse în anexa III.
(4) în cazul în care se constată că toleranţele maxime nu au fost
respectate pentru un anumit produs, autorităţile competente din statul membru pot
decide distrugerea produsului respectiv sau returnarea în ţara de origine. In acest
din urmă caz, dovada scrisă că produsul a părăsit teritoriul Comunităţii Europene
va fi transmisă autorităţii vamale care a refuzat punerea în liberă circulaţie.
(5) Pentru produsele menţionate la art. 1 alin. (1), autorităţile
competente pot, fără restricţii, să aplice taxe importatorului pentru prelevarea de
eşantioane şi analiza produselor în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr.
737/90.

89
1
JOL 302, 13.10.1992, p. 1.
2
JOL 253, ll.10.1993, p. 1.

90
 Pentru transporturile care depăşesc toleranţele maxime, autorităţile
competente pot, de asemenea, să recupereze de la importatorul prevăzut costurile
asociate fie distrugerii transportului, fie returnării lui în ţara de origine.

Articolul 2
(1) Fiecare stat membru aplică, prin analogie, art. 8 din Directiva
Consiliului 92/59/CEE pentru a comunica, fără întârziere Comisiei cazurile de
nerespectare a dispoziţiilor privind toleranţele maxime definite în Regulamentul
(CEE) nr. 737/90 care au fost constatate, precizând ţara de origine, denumirea
mărfii, precum şi gradul ei de contaminare, mijlocul de transport, exportatorul şi
natura deciziei luate pentru loturile respective.
(2) Statele membre informează Comisia cu privire la organismele
desemnate pentru efectuarea controalelor.
(3) Comisia informează fără întârziere statele membre cu privire la
cazurile de nerespectare a toleranţelor maxime care au fost constatate cu ajutorul
sistemului comunitar de schimb rapid de informaţii stabilit de Directiva 92/59/CEE.

Articolul 3
(1) Statul membru se asigură că certificatul de export eliberat de
autorităţile competente din ţările terţe enumerate în anexa IV atestă că produsul
pe care îl însoţeşte respectă toleranţele maxime stabilite în art. 3 din
Regulamentul (CEE) nr. 737/90. El este întocmit pe un formular imprimat pe o
hârtie albă şi conformă cu modelul inclus în anexa II.
(2) Comisia comunică statelor membre datele primite referitoare la
autorităţile abilitate să elibereze certificatul de export.

Articolul 4
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene.

Articolul 5
Regulamentul (CEE) nr. 1983/88 se abrogă.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică
direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 27 iulie 1999.

Pentru Comisie
Ritt BJERREGAARD
Membru al Comisiei

91
 ANEXA I

LISTA PRODUSELOR PENTRU CARE DISPOZIŢIILE ART. 1 ALIN. (3) LIT. (b)
TREBUIE SĂ FIE RESPECTATE

Coduri NC
ex 0709 51 Ciuperci, proaspete sau păstrate la rece, altele decât ciupercile de
cultură
ex 0710 80 69 Ciuperci (nefierte sau fierte în apă sau aburi) congelate, altele
decât ciupercile de cultură
ex 0711 90 60 Ciuperci conservate provizoriu (cu gaz sulfuros sau în apă sărată,
sulfurată sau cu alte substanţe care asigură provizoriu
conservarea lor), dar improprii alimentaţiei în această stare, altele
decât ciupercile de cultură
ex 0712 30 00 Ciuperci uscate, chiar tăiate în bucăţi sau în felii sau bine măcinate
sau praf, dar nu altfel preparate, altele decât ciupercile de cultură
ex 2001 90 50 Ciuperci, preparate sau conservate în oţet sau acid acetic, altele
decât ciupercile de cultură
ex 2003 10 80 Ciuperci, preparate sau conservate altfel decât în oţet sau acid
acetic, altele decât ciupercile de cultură

92
 ANEXA II
CERTIFICAT DE EXPORT PENTRU PRODUSE AGRICOLE
(1 CERTIFICAT PE SPECIE)
EXPORT CERTIFICATE FOR AGRICULTURAL PRODUCTS
(1 CERTIFICATE PER SPECIES)

Prezentul certificat trebuie să fie depus în trei exemplare cu declaraţia de

punere în liberă circulaţie şi păstrat de către vamă
This certificate must be lodged in triplicate with the entry for free circulation
and be kept by the customs
Declaraţia exportatorului - Statement by the exporter

1. Exportator (nume, adresă 5. Ţara de origine 6. Ţara de destinaţie

completă, ţară) Country of origin Country of destination
Exporter (name, full address,
country)
2. Destinatar (nume, adresă 7. Numărul (numerele) facturii (facturilor)
completă, ţară)
Consignee (name, full address,
country) Invoice(s) number(s)
3. Identitatea mijlocului de 7. Numărul şi natura 8. Mărci şi numere de
transport coletelor lot

Identity of means of transport Number and kind of Marks and batch

packages numbers
4. Descrierea produselor 10. Masa brută (kg) 11. Masa netă (kg)

Description of producte Gross mass (kg) Nett mass (kg)

12. Subsemnatul, responsabil de aceste exporturi, certific informaţiile de mai sus
I, undersigned, responsible for these exporte, certify the above informations

Data Locul/Place Numele (cu litere de tipar)

Semnătura2
Name (in block letters)
Certificatul laboratorului - Certification by the laboratory

13. Numărul eşantioanelor analizate 15. Identitatea laboratorului (nume,

provenind din produsele de mai sus: adresă completă, ţară)
Number of analysed samples from the Identity of the laboratory (name, full
above products: address, country)
14. Niveluri de radioactivitate constatate 16. Acreditat de (numele şi adresa
pentru fiecare eşantion (Bq/kg) organismului):
(se va preciza numărul lotului pentru Accredited by (name and address of
fiecare eşantion) the body):

93
Recorded radioactivity levels for each
sample (Bq/kg)
(specify the batch no. for each sample):

Raport nr. /Report No......Data..........
Acest raport trebuie să fie prezentat
imediat la cererea autorităţilor de
This report must be presented
immediatly on demand of the control
17. Data, numele (cu litere de tipar),
semnătura şi ştampila
Date, name (in block letters),
signature and stamp of the

Viza autorităţii competente - Certification by the competent authority

18 Subsemnatul, certific că, pentru produsele descrise mai sus, radioactivitatea

maximă cumulată de cesiu 134 şi 137 nu depăşeşte:
I, undersigned, certify that the accumulated radioactivity level in terms of
caesium 134 and 137 for the products described above does not exceed:
370 Bq/kg pentru lapte şi produsele lactate şi pentru produsele alimentare
speciale pentru sugari şi 600 Bq/kg pentru toate celelalte produse incluse în
regulamentul actual al Comisiei referitor la Regulamentul Consiliului (CEE) nr.
737/901
370 Bq/kg for milk and milk products and for foodstuffs intended for the special
feeding of infants, and 600 Bq/kg lor all others products listed in the current
Commission Regulation relating to Council Regulation No 737/90 1
Loc/Place Data Nume (cu litere de tipar)
Semnătura2 Ştampilă/Stamp2

Name (in block letters):

' Se bifează menţiunea inutilă - Delete as appropriate.

2
Semnăturile şi ştampilele vor avea o culoare diferită de cea a textului - Signatures
and stamps must be in a different colour from that of the text.

94
 ANEXA III
LISTA BIROURILOR VAMALE PRIN CARE PRODUSELE INCLUSE ÎN ANEXA I AR PUTEA FI
DECLARATE PENTRU PUNEREA ÎN LIBERĂ CIRCULAŢIE ÎN COMUNITATEA EUROPEANĂ

Statul membru Biroul vamal

BELGIQUE/BELGIE Anvers D E - cale maritimă

Bierset (Grâce -Hollogne) DE. - calea aerului şi/sau terestră

Bruxelles D E - calea aerului
Zaventem D - calea aerului
DANMARK Fiecare port şi aeroport din Danemarca
DEUTSCHLAND Baden- HZA Lorach - ZA Weil am Rhein-Autobahn
Wurtemberg
HZA Stuttgart - ZA Flughafen
Bayern HZA Munchen-Flughafen
HZA Hof- ZA Schirnding-LandstraBe
HZA Weiden - ZA Furth im Walk-Schatberg
HZA Weiden - ZA Furth im Waldhaus-
Autobahn
Berlin HZA Berlin-Packhof- ZA Marzahn,
Abfertigungsstelle GroBrnarkthallen
HZA Berlin-Packhof- ZA Tegel-Flughafen

Brandenburg HZA Frankfurt (Oder) - ZA Autobahn HZA

Cottbus - ZA Forst-Autobahn

Bremen HZA - ZA Neustadter Hafen

HZA Bremerhaven - ZA Container-Terminal
HZA Bremerhaven - ZA Rotersand

Hamburg HZA Hamburg-Freihafen - Abfertigungsstelle

HZA Hamburg-Freihafen - ZA Ericus-
Abfertigungsstelle Sttdbahnhof
HZA Hamburg-Harburg - ZA Kohlfleetdamm
HZA Hamburg-St Annen - ZA Altona
HZA Hamburg-St. Annen - Oberelbe
HZA Hamburg-Waltershof-
Abfertigungsstelle
HZA Hamburg-Waltershof - ZA Flughafen
Hesse HZA Frankfurt am Main-Flughafen
Meklenburg HZA Neubrandenburg - ZA Pomellen -
-Vorpommem Grenzontrollstelle Pomellen
HZA Schwerin - ZA Rostock-Seehafen -
Grenzontrollstelle Rostock-Seehafen

95
Statul membru Biroul vamal
Niedersachsen HZA Stralsund - ZA Mukran
Grenzontrollstelle Rttgen/ Mukran, Im
Făhrhafen
HZA Luneburg – Abfertigungsstelle
HZA Gdttingen – Abfertigungsstelle
HZA Hannover - Abfertigungsstelle

Nordrhein- HZA Dortmund - ZA Ost

Westfalen

Rhemland-Pfalz HZA Trier - ZA Idar-Oberstein,

Grenzontrollstelle Flughafen Hahn,
Gebäude 401

Sachsen HZA Dresden - ZA Fnedrichstadt,

Grenzontrollstelle Dresden/ Friedrichstadt
(ftir Eisenbahntransport)
HZA Pima - ZA Zinnwald,
Grenzontrollstelle Zinnwald (fur
StraBentransport)
HZA Lobau - ZA Ludwigsdorf-Autobahn,
Grenzontrollstelle Ludwigsdorf (fur
StraBentransport)

Schleswig- HZA Kiel - ZA Wik, Grenzontrollstelle Kiel

Holstein Ostuferhafen
HZA Ltlbeck - ZA Travemilnde
Grenzontrollstelle
ELLADA A8nvcov, rtepaid, KpatiKoiJ, Aspotausva A9nvwv,
&eahÂKT\q„, AepoXiuiva Mtepa;, BoXou, natpcbv,
Hpaid.Eioi), AspoXiueva Hpcticteiou Kpf|tu;, KaPâXaţ,
Icoawivcov, NauitMou
ESPANA Algeciras (Puerto), Alicante (Aeropuerto, Puerto), Almeria
(Aeropuerto, Puerto), Barcelona (Aeropuerto, Puerto),
Bilbao (Aeropuerto, Puerto), Câdiz (Puerto), Cartagena
(Puerto), Gijon (Aeropuerto, Puerto), Huelva (Puerto), La
Coruna-Santiago de Compostela (Aeropuerto, Puerto), Las
Palmas de Gran Canaria (Aeropuerto, Puerto), Madrid-
Barajas (Aeropuerto), Malaga (Aeropuerto, Puerto),
Palma de Mallorca (Aeropuerto), Pasajes-Irun (Aeropuerto,
Puerto), Santa Craz de Tenerife (Aeropuerto, Puerto),
Santander (Aeropuerto, Puerto), Sevilla (Aeropuerto,
Puerto), Tarragona (Puerto), Valencia (Aeropuerto, Puerto),
Vigo-Villagareia (Aeropuerto), Marin (Puerto), Vitoria
(Aeropuerto), Zaragoza (Aeropuerto)

96
Statul membru Biroul vamal
FRANCE Dunkerque (transport maritim)

Lille (transport aerian şi terestru)

Marseille (transport aerian, terestru şi maritim)
Roissy (transport aerian şi terestru)
St Louis/Bâle (transport aerian şi terestru)
IRLANDA Strasbourg (transport
Toate birourile vamaleterestru)
ITALIA Ufficio di Sanita marittima ed aerea di Trieste Ufficio di
Sanita aerea di Torino-Caselle Ufficio di Sanita aerea di
Roma - Fiumicino Ufficio di Sanita marittima ed aerea di
Venezia Ufficio di Sanita marittima ed aerea di Genova
Ufficio di Sanita marittima di Livomo Ufficio di Sanita
marittima ed aerea di Ancona Ufficio di Sanita marittima ed
aerea di Brindisi
Ufficio di Sanitâ aerea di Varese - Malpensa Ufficio di Sanitâ
aerea di Bolonia - Panicale Ufficio di Sanitâ marittima ed
aerea di Bari Posto d'Ispezione frontaliera di Chiasso
LUXEMBOURG Dureau des Douanes et Accises Centre Douanier -
Luxembourg Bureau des Douanes et Accises Luxembourg-
NEDERLAND Aeroport - Niederhaven
Toate birourile vamale
OSTERREICH Drasenhofen (Republik Tschecbien) Berg (Slowakische
Republik) Nickelsdorf (Republik Ungam) Heiligenkreuz
(Republik Ungam) Spielfield (Republik Slowenien) Tisis
(Schweiz) Wien Flughafen Schwechat
PORTUGAL Airports of Lisbon, Porto and Faro Ports of Lisbon and
Leixoes
SUOM-FINLAND Helsinki, Vaalimaa, Niirala, Vartius, Raja-Jooseppi, Utsjoki,
Kilpisjärvi

SVERIGE Arlanda, Goteborg, Landvetter, Helsingborg,

Kariskrona, Stockholm, Ystad, Wallhamn, Varberg
UNITED Belfast International Airport, Port of Belfast, Port of Dover,
KTNGDOM Port of Falmouth, Port of Felixstowe, Gatwick Airport, Port of
Huli, Port of Lame, Port of London, Port of Southampton

97
 ANEXA IV
LISTA ŢĂRILOR TERŢE MENŢIONATE LA ART. 3

Albania
Belarus
Bosnia şi Herţegovina
Bulgaria
Croaţia
Elveţia
Estonia
Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei
Letonia
Liechtenstein
Lituania
Moldova
Norvegia
Polonia
Republica Cehă
Republica Federală a Iugoslaviei
România
Rusia
Slovacia
Slovenia
Turcia
Ucraina
Ungaria

98
99