UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO“ DIN BĂLȚI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE REALE, ECONOMICE ȘI ALE MEDIULUI

Catedra de științe economice

REFERAT
la tema:
,,Problema și perspectiva folosirii energiei atomice”

Elaborat:Rusanovschi Mihail
Profesor:Tăbîrță Alina

Bălți, 2019
 Cuprins
1.Avantaje și dezavantajele energiei atomice ....................................................................................1.

2.Sursele de energie atomică............................................................................................................2-3.

3.Beneficii și riscuri......................................................................................................................... 3-6.

3.1 Beneficii

3.2.Riscuri

4. Combustibili nucleari....................................................................................................................6-8

5.Centrale atomoelectrice (CAE)

6.Concluzia

7.Bibliografia
 Introducere
Soarele și stelele sunt surse de energie aparent inepuizabile. Această energie este rezultatul
reacțiilor nucleare, în care materia este transformată în energie. Am fost capabili sa valorificăm acest
mecanism și să îl folosim în mod regulat pentru a genera energie. În prezent energia nucleară
furnizează aproximativ 16% din electricitatea lumii.
Energia nucleară este eliberată sub forma de energie cinetică a particulelor produse și de
asemenea ca radiație electromagnetică (radiații gama). Particulele de mare energie se ciocnesc cu
atomii din materialul înconjurător, încetinind, în timp ce transferă energie particulelor cu care se
ciocnesc. Astfel se produce încălzirea materialului înconjurător și este motivul pentru care o bucată
dintr-un material radioactiv este în general mai cald decât mediul care îl înconjoară.

1.Avantajele energiei nucleare

Unul dintre principalele avantaje ale folosirii centralelor nucleare este că producerea energiei
este mai pțtin costisitoare decît folosirea epuizabililor combustibili fosili. Acest lucru se datorează, în
mare parte, nivelului ridicat de energie eliberată prin fisiunea nucleară (divizarea nucleul unui atom).
Este, de asemenea, datorită disponibilității și costului relativ scăzut al uraniu. Se estimează că
rezervele de uraniu din întreaga lume sunt suficiente pentru cel putin 100 de ani de aici încolo.

Un alt avantaj este faptul că procesul de conversie al energiei nucleare în energie electrică
utilizabile nu degajă gaze cu efect de seră în mediul înconjurator. Chiar și alte surse alternative de
energie, cum ar fi energia eoliană și solară eliberează cantitati mici de gaze cu efect de seră.

Dezavantajele energiei nucleare

Costurile de construire și întretinere a centralelor nucleare sunt ridicate. Asta înseamnă că, în
timp ce energia nucleară ofera reduceri semnificative ale costurilor în producția de energie, poate dura
ani pentru a recupera investiția inițială în instalații. Un alt dezavantaj este conversia energiei nucleare
în energie electrică produce deșeuri nucleare semnificative.

Depozitarea acestor deșeuri este problematică deoarece implică concesii politice. Deoarece
mediul politic poate fi volatil și imprevizibil, deciziile luate în timpul unei administrații poate fi
anulată sau modificată în timpul altei administrații ulterioare.

1.
 Eliberarea energiei
Nucleele atomice eliberează excesul de energie atunci când au un mijloc de a realiza acest lucru.
De exemplu, un izotop radioactiv poate elibera spontan energie în timpul dezintegrării radioactive.
Uneori nucleul are nevoie de un stimul extern însă pentru a elibera energie.

Fisiunea Nucleară (divizarea nucleelor) și Fuziunea Nucleară (combinația nucleelor) sunt

procese nucleare care conduc la eliberarea energiei care nu mai este necesară în nucleul rezultat după
ce aceste procese au avut loc.

Defectul de masă
Energia nucleară care este eliberată în procesele nucleare poate fi calculată cu ajutorul defectului
de masă dintre nucleul de origine și produsul lui de reacție. Faimoasa relație energie-masa a lui
Einstein, E=mc2, ne permite sa calculăm variația de energie ∆E a nucleului atunci când măsurăm
variația de masă ∆m a nucleului.

Termenul “fisiune” înseamnă “divizare”, așadar în procesul de fisiune nucleară divizarea

nucleelor atomice produce nuclee mai mici și elemente diferite. Atunci când are loc fisiunea nucleară,
masa produșilor de reacție este mai mică decât cea a nucleului inițial sau a particulelor care
interacționează și astfel are loc eliberarea energiei care a ținut nucleele inițiale împreună. Acest lucru
are loc în elementele cu nuclee grele (ca uraniul).

În același context cuvântul “fuziune” înseamnă combinarea nucleelor. În fuziunea nucleară masa
totală a produsului de reacție (numit tot nucleu fiică) este de asemenea mai mică decât cea a nucleului
inițial sau a produșilor care au interacționat, chiar dacă s-au combinat două nuclee. Acest lucru se
datorează faptului că e necesară mai puțină energie pentru atomii cu nuclee mai ușoare (elemente
precum heliu) pentru a fi legați împreună, fuzionați, decât dacă ar exista separați. Prin urmare energia
este eliberată atunci când are loc fuziunea nucleelor ușoare. Fuziunea nucleară este mult mai frecventă
în natura decât fisiunea și este cel mai ușor de obținut în cazul elementelor ușoare precum hidrogen,
heliu și carbon.

În general, dacă un nucleu este format prin “lipirea” nucleonilor, masa lui este mai mică decât
cea a nucleonilor inițiali liberi. Acest efect este cunoscut sub numele de defect de masă.

2.
 Unități

Unitatea de măsură a energiei în Sistemul Internațional (SI), Joule-ul (J), este prea mare pentru a
măsura energia eliberată de un singur nucleu. În domeniu se utilizează frecvent MeV-ul (un milion de
electron volți), unde 1 MeV=106 eV și 1 eV=1.602177 * 10-19 J.

Procesul nuclear prin care este eliberată cea mai mare cantitate de energie este fisiunea unui
nucleu greu. De exemplu, când un singur nucleu de 235U fisionează este eliberată o cantitate de energie
de 200 MeV. Această cantitate de energie este foarte mare după cum se poate vedea din comparații:

- Energia eliberată când un singur atom de carbon este ars în aer este aproximativ 4 eV (NU
MeV), de aproximativ 50 de milioane de ori mai mică!
- energia eliberată în dezintegrările alfa sau beta este de ordinul a câțiva MeV
- energia eliberată în fuziunea nucleară este de ordinul a 20 MeV.
Cea mai relevantă comparație este prima, între energiile atomice sau moleculare și energiile
nucleare. Primele sunt de un milion de ori mai mici decât cele nucleare. Acesta este motivul pentru
care se poate obține de un milion de ori mai multă energie din uraniu decât din aceeași greutate de
cărbune.

3.Beneficii și riscuri

3.1. Beneficii

Studiind reacțiile nucleare care se produc în mod natural în jurul nostru, oamenii de știință au
reușit să dezvolte tehnologii care folosesc aceste procese în moduri benefice pentru noi.

3.
 Razele X sunt radiațiile ionizante cel mai des folosite la diagnosticare. Au fost folosite în
medicină din anul ce a urmat descoperirea lor accidentală de către Konrad Roentgen. Ele sunt folosite
că un instrument pentru examinare, dar și în terapie. Radiografiile cu raze X ajută medicii să vadă ce se

întâmpla în corpul uman fără să trebuiască să-l deschidă. Totuși, razele X prezintă anumite
riscuri și nu trebuiesc folosite în mod regulat și nici de către femeile însărcinate.

Radiația nucleară în doză mare este folosită la tratarea cancerului. În lume, mai mult de 5
milioane de persoane sunt tratate astfel anual, lucru care ajută oameni ce sunt grav bolnavi. O
multitudine de diagnosticări, cam 30 milioane pe an, sunt efectuate cu ajutorul substanțelor
radioactive. Dacă adaugăm două miliarde de examinări cu raze X, scara la care se folosește radiația
ionizantă apare ca fiind impresionantă.

În plus de asta, tot instrumentarul chirurgical ce necesită condiții aseptice beneficiază în mod
uzual de sterilizare prin iradiere. Seringile, acele, bisturiile și întregul instrumentar chirurgical trebuie
să fie complet steril, pentru că pacientul să nu fie expus microbilor periculoși.

Dar despre produsele de uz zilnic? Folosim creme și produse de frumusețe? Cu siguranță că nu

ne-ar place că aceste creme să fie periculoase pentru piele. Procesul de igienizare al acestor produse
presupune iradierea cremei înainte de ambalare și comercializare.

Vrem mâncare care să fie valabilă mai multă vreme sau semințe care că producă recolte mai
bogate? Iradierea rezolvă problema. În loc de a folosi chimicale, iradierea elimină microbii infecțioși
(Salmonela de exemplu), fără a contamina mâncarea asa cum o fac chimicalele.

Anumite insecte periculoase pot fi combătute prin iradierea unei părți din populația lor pentru a
le steriliza. Aceste insecte se pot amesteca cu insecte neiradiate, însă nu se vor putea reproduce.
Aceasta face că populația lor să fie ținută la un nivel mai controlabil.Dacă bem lapte, ar trebui să știm
că ambalajele de plastic folosite pentru acest produs sunt destul de probabil iradiate cu raze gama
(laptele în sine este tratat diferit).
4.
 Centralele nucleare sunt o altă aplicație foarte importantă a reacțiilor nucleare. Centralele
electrice tradiționale – care ard cărbune sau petrol – produc mult smog, ceea ce este dăunător pentru
mediu. Ele folosesc combustibil fosil, care se consumă repede și de asemenea dăunează mediului
înconjurător. Folosirea centralelor nucleare reduce substanțial gazele cu efect de seră eliberate în
atmosferă și necesită o cantitate mult mai mică de combustibil pentru a produce aceeași putere.

În arheologie, tehnicile nucleare sunt folosite pentru datare de obiecte (de exemplu cu 14C). În
artă se poate folosi radiația pentru a detecta care obiecte sunt autentice și care sunt falsuri. Radiația ne
poate spune de asemenea despre compoziția chimica a unei substanțe necunoscute: ea excită atomii din
substanță și ii forțează să emită radiații electromagnetice tipice (spectru X caracteristic) pentru fiecare
specie atomică, indicându-i astfel prezența.

Imagine dreapta: Spectrometrie de masă cu un accelerator la Universitatea din Oxford.

Acestea sunt doar câteva dintre utilizările practice ale reacțiilor nucleare, fără a menționa
aplicațiile în cercetarea științifică. Fără niciun dubiu, omenirea are multe beneficii de la radiația
nucleară.

5.
 3.2.Riscurile

Indiferent cât de benefică este radiația nucleară, ne temem de ea, și avem dreptate să o facem. Cu
toții am auzit de experiența traumatizantă de la Hiroshima și de la Nagasaki – cele două orașe japoneze
care au fost atacate cu arme atomice. Într-un timp extrem de scurt, porțiuni vaste din aceste orașe au
fost distruse și aproximativ 200.000 de oameni și-au pierdut viața. Unii dintre supraviețuitori au făcut
cancer, lucru care cel mai probabil nu s-ar fi întâmplat dacă bombele nu ar fi eliberat radiația nucleară.
Numai în Hiroshima, intre 1950 și 2000, 46% din decese provocate de leucemie și 11% provocate de
alte tipuri de cancer s-au datorat radiațiilor de la bombe.

Desigur, acestea au fost situațiile în care tehnologia nucleară a fost folosită în mod deliberat că o
armă. Totuși, accidentele se pot produce uneori în condiții controlate, considerate “sigure”. Accidentul
de la Cernobâl din aprilie 1986 și dezastrul de la Fukushima Daiichi din martie 2011 sunt exemple cât
se poate de serioase.

Explozie la Fukushima Daiichi – 12 martie 2011 (sursă imagine: NTV/Reuters)

Pericolele tehnologiei nucleare sunt adesea descrise în media. Citim, auzim sau vedem deseori
știri înfricoșătoare despre radiația nucleară. Mulți dintre noi sunt învățați că radiația nucleară este ceva
ce trebuie să evităm în totalitate, iar frica de radiație se amplifică prin faptul că nu putem vedea, simți,
mirosi sau auzi radiația. Dar cât de fondate sunt temerile noastre? Ar trebui să ne temem, sau devine o
fobie irațională? Beneficiem de energia nucleară în sute de feluri, iar restricțiile de siguranță pentru
facilitățile și centralele nucleare sunt foarte puternice și bine menținute. Accidentele sunt foarte rare.

4.Combustibili nucleari

Combustibilii nucleari au început să fie utilizaţi în jumătatea а doua а seco-lului al XX-lea,din

ele făcând parte: uraniu 235, uraniu 233 şi plutoniu 239.

6.
 Ei se caracterizează printr-o mare intensitate energetică. Astfel, un gram de ura-niu 235 în timpul
fisionării degajă tot atâta energie cât 250 kg de cărbune superior. Uraniul natural conţine 0,7% U235 şi
99,3% U238, care fisionează greu. Din U238, în reactoare speciale cu neutroni rapizi, se capătă Pt239,
care fisionează ca uraniul 235. Uraniu 233 în natură nu există. El se căpătă în reactoare din toriu 232.
Cu alte cuvinte, din resursele de combustibili nucleari fac parte uraniul na-tural şi toriul.
Plutoniul, până când, în natură n-a fost găsit. Uraniul natural este prezent în circa 200 de
minerale ce aparţin, de regulă, la oxizi şi silicaţi. Toriul se conţine în thorită, thorianită şi monazit.
Resursele mondiale geologice de uraniu în anul 2007 erau apreciate la 4,353 mil. t, iar cele garantate
– la 2,598 mil. t. Se consideră că în scoarţa terestră uraniu se conţine de 1000 de ori mai mult ca aurul,
de 30 de ori mai mult ca argintul şi cam tot atâta cât plumb şi zinc.
Peste 70% din rezervele garantate de uraniu revin Australiei (27,5%), Ameri-cii (22,9%) şi Asiei
(20,8%). Rezervele geologice revin, în primul rând, Australiei (27,9%), Asiei (24,9%) şi Europei cu
Rusia (16,1%).
La nivel de ţări, în anul 2007, cele mai mari rezerve certe aveau: Australia (714 mii t sau 27,5%
din totalul mondial), Kazahstanul (344,2 mii t, 18,2%) Canada (329,2 mii t, 12,7%), Republica Africa
de Sud (205,9 mii t), Rusia (172,4 mii t), Brazilia (157,4 mii t), Namibia (145,1 mii t), Ucraina (126,5
mii t), Statele Unite (99 mii t). şi Uzbekistanul (55,2 mii t).
Zăcămintele de toriu sunt localizate în depozite de nisipuri de litoral împreu-nă cu alte elemente
rare şi se întâlnesc de-a lungul ţărmurilor Australiei, Braziliei, Argentinei etc.
Ca şi combustibilii fosili, rezervele de combustibili nucleari sunt repartizate destul de neuniform.
Din datele prezentate în tabelul 2.27 se observă că aproape 80% din rezervele garantate de uraniu revin
Americii de Nord (35,5%), Europei (25,6%) şi Africii (18,6%). Cât priveşte rezervele geologice, apoi
cele mai multe revin, în primul rând, Africii (24,3%), Europei (22,0%), Antarctidei (14,7%) şi
Americii de Sud (13,2%). Cu alte cuvinte, rezervele garantate în fond sunt mai mici în regiunile unde
cele geologice domină şi invers.

7.
 La nivel de ţări, în anul 2001, cele mai mari rezerve aveau: Australia (758 mii t), Kazahstanul
(635 mii t,) Canada (430 mii t), Republica Africa de Sud (285 mii t), Brazilia (262 mii t), Namibia
(245 mii t), Rusia (182 mii t) şi Statele Unite (110 mii t). (C. Matei, 2004, pag. 159).
În Australia zăcămintele de uraniu se întâlnesc pe peninsula Arnhem din Te-ritoriul de Nord şi,
mai ales, în statele Queensland şi Australia de Sud.
Cea mai mare parte a zăcămintelor din Kazahstan sunt amplasate pe teritoriul regiunii
Kazahstanul de Sud (7) şi numai una – în regiunea Kâzâl-Orda.
Pe teritoriul Canadei cele mai importante rezerve se află în provincia Onta-rio, după care
urmează regiunea lacurilor Wollaston şi Athabasca, din nordul pro-vinciei Saskatchewan. Mai dispune
de zăcăminte şi zona Lacului Ursului.
În Republica Africa de Sud zăcămintele principale sunt localizate în zona Witwatersrand, unde
există 27 de centre de exploatare, situate în împrejurimile lo-calităţilor Johannesburg, Benonia Springs,
Knigersdorp. Minereul de uraniu este dobândit ca material auxiliar în procesul de extragere a aurului.
Brazilia se consideră că dispune de rezerve potenţiale deosebit de mari, care încă aşteaptă să fie
descoperite. În prezent mai cunoscute sunt cele din statul Mi-nas Gerais (lângă Araxa şi mai la nord de
Sao Paulo), la care se adaugă zăcămin-tele din statele Mato Grosso, Bahia şi Ceara. Se exploatează
numai un zăcământ, situat în statul Bahia (Lagoa-Real).
Pe teritoriul Namibiei zăcămintele de uraniu se află în Pustiul Namib, nu departe de portul
Swakopmund.
Cât priveşte Rusia, zăcăminte uranifere se întâlnesc în: Uralul de Sud, Bazi-nul Angara, regiunea
lacului Baikal, Caucazul de Nord şi Transbaikalia. Cel mai mare centru de extragere se află în regiunea
Cita din Transbaikalia (lângă oraşul Krasnokamensk).
Statele Unite dispun de peste 120 zăcăminte de uraniu, din care cea mai mare parte se află în:
Platoul Colorado, Podişul Marelui Bazin şi Munţii Stâncoşi (state-le Wyoming, Utah, Nebraska,
Colorado şi Texas).
Pe teritoriul Ucrainei minereul de uraniu se dobândeşte în regiunea Kirovo-grad, iar în
Uzbekistan – în regiunile Navoi, Buhara şi Samarkand.
În Niger este cunoscut zăcământul de la Akonta.
India dispune de zăcăminte importante în statul Bihar (circa 70000 t.) şi alte state din podişul
Deccan.
China are largi perspective în descoperirea de zăcăminte uranifere. În pre-zent, sunt cunoscute
cele din regiunea Xinjiang-Uigur şi insula Hainan.

8.
 Extragerea uraniului şi producerea concentratelor din uraniu după catastro-fa de la Cernobâl
(1986) iniţial а scăzut, însă după aceea a început să crească (vezi tabelul 2.28).

5.Centrale atomoelectrice (CAE)

Centralele atomoelectrice (CAE) utilizează, în calitate de combustibil, ener-gia degajată în
timpul fisiunii nucleare dirijate a uraniului sau plutoniului, fisiune ce are loc în reactoare speciale.

Prima centrală atomoelectrică experimentală a fost construită în anul 1954 în oraşul Obninsk
(regiunea Kaluga, Rusia). La începutul secolului al XXI-lea în 31 de ţări ale lumii funcţionau 441 de
reactoare atomice industriale cu o putere totală de 354 200 MW, în stare de con-struire aflându-se
aproximativ 40 de reactoare cu o capacitate de 35 000 MW (Ja-ponia, SUA, Franţa etc.). Aceste
reactoare erau instalate la 248 de staţii nucleare, care produceau circa 13% din toată energia electrică
mondială. Cele mai multe reactoare le aveau: SUA (107), Franţa (59), Japonia (54), Marea Britanie
(35), Rusia (29), Germania (20), Canada (16), Ucraina (16), Suedia (12), Republica Coreea (12) şi
Spania (9). Repartizarea centralelor atomice pe ţări. În Statele Unite staţiile sunt reparti-zate destul
de dispersat. O concentrare mai mare se observă în partea de est а ţării, mai ales, în zona Marilor
Lacuri şi în zona de nord а litoralului Oceanului Atlantic. În Franţa aportul centralelor atomoelectrice
este de 78% din toată energia electrică produsă. Teritorial, staţiile sunt concentrate, în primul rând, în
Bazinul Ro-nului, urmând apoi cele din bazinul Loarei şi din zona de litoral al Mării Nordului. Pe
teritoriul fostei Uniuni Sovietice funcţionează 16 staţii nucleare cu 46 blocuri energetice.
9.
 Sunt repartizate foarte dispersat. Mai importante sunt centrale-le de la: Sankt Petersburg,
Hmelniţkii, Kursk,
Novovoronej, Smolensk, Ekaterin-burg (Beloiarsk), Erevan, Dimitrovgrad etc. În prezent, în Rusia, la
staţiile ce funcţionează, se construiesc 6 blocuri, fiind în stare de proiectare încă 24.

În Japonia, centralelor atomoelectrice, în anul 2003, le reveneau 25% din cu-rentul electric
produs. Majoritatea sunt amplasate pe insula Honshu, atât pe lito-ralul vestic, cât şi pe cel estic, cea
mai mare fiind centrala Kashiwazaki. Pe teritoriul Germaniei centralele atomice formează două
grupări principale: una în jumătatea sudică pe Rinul Mijlociu şi Main şi а doua – la nordul Saxoniei
Inferioare, restul fiind repartizate dispersat.

10.
Concluzia
 Surse bibliografice

1.Gheorghe Plămădeală, GEOGRAFIA RAMURILOR ECONOMIEI MONDIALE, Bălţi: Presa

Universitară Bălţeană (Tipografia USB), 2013, - 212 p. ISBN 978-9975-50-112-5

2.https://ru.scribd.com/doc/295478330/Avantaje-Si-Dezavantaje-Ale-Energiei-Nucleare
3.http://www.nupecc.org/NUPEX/index.php?g=textcontent/nuclearenergy/nuclearenergysources&lang
=ro