UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO“

DIN BĂLȚI FACULTATEA DE

ȘTIINȚE REALE, ECONOMICE ȘI ALE MEDIULUI
Catedra de științe economice

REFERAT
la unitatea de curs
,,Economia firmei”
“Сăile de sporire a productivității muncii “

Elaborat: Haețcaia D.,GR.BA11R

Verificat:Conf.univ.,dr.Lilia CHISELIOV

Bălți 2020
 Cuprins
Întroducere………………………………………………………………………………3
1. Noţiunea şi modul de exprimare a productivităţii mun……………………………........2
2. Productivitatea muncii în comerţ ……………………………………………………….3
2.1 Factorii cu acţiune directă asupra productivităţii muncii. …………………………..4
2.2 Calificareapersonalului………………………………………………………………4
2.3 Cointeresarea materială ……………………………………………………………..4
2. 4 Profilul economico-social ………………………………………………………….4
2.5 Nivelul şi dinamica preţurilor ………………………………………………………4
2.6 Mărimea unităţilor comerciale ……………………………………………………...4
2.7 Productivitatea muncii ………………………………………………………………5
3. Factorii productivității munci……………………………………………………………5
3.1 Progresul tehnic ……………………………………………………………………..6
3.2 Organizarea muncii ………………………………………………………………….6
3.3 Factorii cu acţiune indirectă asupra productivităţii muncii ………………………….7
4. Căile de creştere a productivităţii muncii………………………………………………..8
Concluzie
Bibliografie
 Întroducere

„ Productivitatea muncii este, oarecum, o sinteză a întregii folosiri a factorilor de producţie…

Productivitatea muncii rămâne însă, deoarece este condiţionată de factorul de producţie om, tot
aşa de importantă precum este omul faţă de creaţiile sale. Căci toţi ceilalţi factori ai producţiei -
inclusiv capitalul – sunt creaţii ale omului ca mijloace ale gospodăririi, în timp ce acoperirea
nevoilor omeneşti este scopul însuşi al gospodăririi. ”

( MIHAI MANOILESCU )

Productivitatea muncii trebuie înţeleasă ca sinteză a folosirii factorilor de producţie în

condiţiile în care munca este factorul variabil care ilustrează eficienţa folosirii factorilor de
producţie. Ea depinde nu numai de cuantumul muncii, ci şi de calitatea ei, de mărimea capitalului
utilizat, etc., fiind expresia cea mai cuprinzătoare a complexităţii procesului de producţie.Creşterea
cu precădere a productivităţii muncii constituie expresia cerinţelor creşterii eficienţei şi oglindeşte
influenţa reciprocă dintre elementele forţelor de producţie.

Dacă la nivel macroeconomic, creşterea productivităţii muncii sociale creează modificări

în structura valorică a produsului social la nivel microeconomic, creşterea productivităţii muncii
individuale schimbă raportul dintre munca vie şi munca materializată încorporată în valoarea
unitară a produselor, conducând la reducerea costului unitar.

Eficineța cu care este cheltuită munca în comerț, reflectată de numărul de personal folosit,
activitatea economică și cheltuielile efectuate pentru remunerarea muncii, considerată unul din
indicatorii calitativi ai activității comerciale.

Productivitatea muncii reprezintă un indicator sintetic de baza care ilustrează eficiența

muncii. Accelerarea ritmului de crestere a productivității muncii este legată de întelegerea
conținutului si semnificației sale, a factorilor prioritari de influenta si a modului de valorificare.
Sporirea productivitatii muncii reducerea sistematica a cheltuielilor de munca vie, ceea ce
contribuie direct la micsorarea costurilor si sporirea eficientei muncii desfasurate. Factorii care
influenteaza gradul de crestere a productivitatii muncii sunt: progresul tehnic; perfectionarea
organizarii conducerii, productiei si muncii; calificarea, perfectionarea profesionala si cresterea
îndemânarii executanților.

1. Noţiunea şi modul de exprimare a productivităţii muncii

În expresia sa generală, productivitatea înseamnă randamentul, rodnicia cu care sunt
valorificaţi factorii de producţie în economie. Ea se exprimă prin raportul dintre produsul creat
- bunuri şi servicii - şi factorii respectivi, identificîndu-se productivitatea capitalului, a
investiţiilor, a pămîntului, a materiilor prime, a muncii etc. Noţiunea cea mai uzuală este cea
de productivitate a muncii şi fără nici o altă precizare se înţelege întotdeauna aceasta.

2
 Natura activităţii comerciale determină particularităţi în modul de participare a factorilor de
producţie la crearea produsului în această ramură şi, implicit, în măsurarea productivităţii
muncii.

Produsul creat de comerţ este un serviciu marfar de 2 mijloace a schimbului de mărfuri între
producător şi consumator, a cărui mărime este dată de valoarea adăugată bunurilor sub forma
adaosului comercial.

În măsurarea activităţii lucrătorilor comerciali se ia însă în considerare (din necesităţi

practice) întreaga valoare a produselor desfăcute, inclusiv costul mărfurilor plătit furnizorului,
astfel că productivitatea muncii este mult diferenţiată pe ramuri de comerţ în funcţie de acest cost
(de exemplu, vînzările de articole de mercerie comparativ cu vînzările de ţesături de lînă).

La crearea produsului în comerţ participă, în proporţii foarte diferite, alături de muncă,

celălalt factor de producţie - capitalul. Comerţul poate fi practicat cu randament ridicat şi de
micul comerciant, folosind o tonetă sau un chioşc, şi de marele capital, folosind magazine sau
depozite. De aceea productivitatea muncii, ca indicator calitativ, trebuie asociată cu alţi
indicatori pentru aprecierea eficienţei activităţii unităţilor comerciale şi, în primul rînd, cu cei
vizînd eficienţa utilizării bazei tehnico-materiale.

Factorul decisiv în creşterea productivităţii muncii în economie îl constituie progresul

tehnic. Comerţul aparţine, prin natura activităţii sale, sectorului terţiar din economie, în care
progresul tehnic este mai lent în raport cu sectorul primar sau secundar. Ca atare, şi
creşterea productivităţii muncii are anumite limite. Cum însă la calcularea productivităţii
muncii se ia ca activitate volumul vînzărilor, ea creşte şi pe seama factorilor care influenţează
volumul vînzărilor independent de activitatea lucrătorilor şi, în primul rînd, pe seama creşterii
preţurilor.

De ceea, exprimarea dinamicii productivităţii muncii se face şi prin unii indicatori

complementari volumului vînzărilor (de exemplu, numărul de cumpărători deserviţi), care
caracterizează efortul diferit depus de lucrători pentru realizarea unui anumit volum al vînzărilor.

2. Productivitatea muncii în comerţ se exprimă în două moduri:

1. prin cantitatea sau valoarea mărfurilor vîndute de un lucrător în unitatea de timp,

denumită metoda directă (W = V / Np);
2. prin consumul de muncă (ore sau zile de muncă) pentru vînzarea unei unităţi cantitative
sau valorice dintr-un produs, denumită metoda indirectă (t = T / V).

Ramura de comerţ Vînzări Număr Fond de Productivitatea

sau societatea mii lei dePersoane timp muncii
comercială om/zile

A V Np T W, t

14 400 100 23 040 W =144 mii leit

=1,6 om-zile

3
 W = 14 400/100 = 144 mii de lei

t = 23040/14400= 1,6 om-zile la o miie de lei vinzari

Datorită caracterului eterogen al activităţilor desfăşurate de agenţii comerciali şi de

profesiile diferite din comerţ, există variate expresii ale productivităţii muncii, provenite din
raportarea activităţilor specifice fiecărei grupe de personal la numărul de personal respectiv (de
exemplu, productivitatea muncii unui vînzător, sortator de mărfuri, magaziner, bucătar etc.).
De asemenea, se folosesc indicatori de productivitate în funcţie de structura de bază a
personalului: total personal, personal operativ, vînzători.

2.1 Factorii cu acţiune directă asupra productivităţii muncii sunt factori general valabili
pentru toate ramurile economice, avînd în comerţ particularităţi reieşite din natura procesului de
muncă din această ramură.

2.2 Calificarea personalului, ca factor al productivităţii muncii, ţine de esenţa acesteia, de

capacitatea lucrătorului de a obţine rezultate mai bune cu acelaşi efort. Această capacitate creşte
o dată cu ridicarea calificării.

2.3 Cointeresarea materială este factorul care motivează interesul fiecărui lucrător sau agent
economic pentru creşterea productivităţii muncii. Efortul pentru însuşirea procedeelor tehnice
noi, preocuparea pentru organizarea raţională a activităţii şi ridicarea calificării personalului
trebuie să se răsfrîngă favorabil o dată cu creşterea productivităţii muncii şi asupra veniturilor
fiecărui lucrător. Această dependenţă se asigură prin sistemul de salarizare a personalului, unde
dinamica salariilor se corelează cu dinamica productivităţii muncii, iar cîştigul fiecărui lucrător
cu interesul lui pentru ridicarea calificării şi raţionalizarea muncii.

2. 4 Profilul economico-social al zonei în care acţionează fiecare unitate comercială

influenţează, prin mărimea veniturilor băneşti, prin particularităţile demografice, prin
comportamentul de consum al locuitorilor etc., mărimea, structura şi frecvenţa cererii, respectiv
volumul vînzărilor şi, prin acesta, mărimea productivităţii muncii.

O unitate situată într-o localitate dezvoltată economic, cu putere de cumpărare a populaţiei

ridicată şi, deci, cu o valoare medie a unei cumpărături mai mare, va avea şi o productivitate a
muncii pe lucrător superioară unei unităţi dintr-o localitate cu putere economică mai scăzută. În
mod asemănător, se va diferenţia productivitatea muncii într-o unitate situată pe o arteră intens
circulată faţă de una situată pe o arteră slab frecventată.

2.5 Nivelul şi dinamica preţurilor influenţează expresia valorică a vînzărilor, determinînd astfel
o diferenţiere între productivitatea muncii exprimată în unităţi fizice şi cea exprimată valoric.
De aceea se impune, pentru calcularea corectă a dinamicii productivităţii muncii, corectarea
indicelui de creştere a acesteia cu indicele preţurilor.

2.6 Mărimea unităţilor comerciale constituie un factor de diferenţiere a

nivelului productivităţii muncii pe unităţi, prin posibilităţile mai bune pe care le au unităţile
mari de a organiza raţional munca (în primul rînd, de aplicare a diviziunii muncii) şi de a
promova progresul tehnic, precum şi prin atracţia comercială pe care ele o exercită, sporindu-şi
în acest fel volumul vînzărilor.

4
 2.7 Productivitatea muncii se calculează, în principiu, valoric, datorită varietăţii de unităţi
fizice prin care se exprimă cantităţile vîndute şi, deci, dificultăţii sau imposibilităţii însumării lor.
Exprimarea valorică, deşi aduce la acelaşi numitor vînzările, este influenţată de nivelul
preţurilor, astfel că, aceeaşi productivitate în unităţi fizice a doi lucrători poate fi diferită în
expresie valorică în funcţie de preţul pe unitatea de produs.

Pentru înlăturarea acestui neajuns se folosesc unii indicatori complementari, cum sunt:
numărul de cumpărători deserviţi de un lucrător comercial în perioada de referinţă, valoarea
medie a unei cumpărături, precum şi expresia indirectă a productivităţii muncii, respectiv
timpul cheltuit pentru vînzarea unei unităţi fizice dintr-un produs.

Variabilitatea cererii zilnice a populaţiei, datorită obiceiurilor de cumpărare şi a influenţei

factorilor sezonieri şi conjuncturali, face ca productivitatea muncii să cunoască oscilaţii în
cursul anului. Apare astfel obiectiv o folosire incompletă sau, dimpotrivă, o suprasolicitare a
forţei de muncă, cu consecinţe asupra eficienţei activităţii comerciale (cheltuieli cu salarizarea
personalului).

Productivitatea muncii este diferită pe ramuri de comerţ, fiecare grupă de mărfuri

solicitînd prin proprietăţile fizice (stare fizică, volum, greutate), complexitatea sortimentală şi
formele de vînzare un consum de timp de muncă diferit pentru comercializarea unei unităţi
valorice dintr-un produs. În bună parte, acest consum depinde şi de felul în care mărfurile sunt
livrate de producători, adică în dozaj, ambalaj, loturi care să permită circulaţia şi vînzarea lor
economicoasă.

Diferenţieri există în nivelul productivităţii muncii şi pe societăţile comerciale sau

magazinele cu profil asemănător, deoarece vînzările fiecăruia sunt influenţate atît de factori
interni (calitatea activităţii), cît şi de factori externi (puterea de cumpărare din zonă). Gradul de
dispersie a valorilor productivităţii muncii pe unităţi de un anumit profil faţă de media pe tipul
respectiv semnifică modul diferit de gestiune a resurselor umane în unităţi.

3. Factorii productivităţii muncii

Din conţinutul şi modul de exprimare a productivităţii muncii rezultă că ea este

determinată de capacitatea lucrătorului comercial de a vinde într-o unitate de timp, cu acelaşi
efort, o cantitate mai mare dintr-un produs. Această capacitate este determinată de numeroşi
factori, unii avînd asupra ei o acţiune directă, ţinînd de însuşi procesul muncii, iar alţii o acţiune
indirectă, influenţînd volumul vînzărilor independent de efortul lucrătorului şi, prin
acestea, productivitatea muncii.

3.1 Progresul tehnic este factorul principal de care depinde randamentul muncii, cantitatea de
mărfuri vehiculată în unitatea de timp, durata operaţiunilor legate de mişcarea mărfurilor, timpul
de vînzare depinzînd în mare măsură de procedeele şi mijloacele tehnice folosite de lucrătorii
comerciali.

Influenţa progresului tehnic asupra productivităţii muncii depinde de măsura în care

diversele activităţi comerciale sunt receptive la formele de manifestare a acestuia. Astfel,
operaţiunile de vehiculare a mărfurilor în interiorul depozitelor şi magazinelor, legate de
primirea, stocarea şi livrarea (vînzarea) mărfurilor, preambalarea mărfurilor, producţia în
alimentaţia publică şi altele, cunosc posibilităţi largi de mecanizare sau mică mecanizare, prin
introducerea utilajelor de transport, ridicat, stivuit, dozat etc.

5
 De asemenea, cantitatea de mărfuri vîndută în magazine, precum şi numărul de
consumatori deserviţi în unitatea de timp de acelaşi personal depind de puterea de atracţie a
magazinelor, mărită prin gradul de modernizare a acestora, prin modul de prezentare a
mărfurilor, prin formele de vînzare practicate şi prin serviciile oferite la vînzarea mărfurilor.

Progresul tehnic este astăzi puternic reliefat de realizările din domeniul informaticii. În
comerţ, tehnica informaţiilor şi prelucrarea electronică a datelor permit cunoaşterea mai
profundă a pieţei, uşurinţa în încheierea tranzacţiilor şi executarea comenzilor, posibilităţi de
gestiune raţională a stocurilor în unităţi etc., care sporesc volumul operaţiunilor de vînzare-
cumpărare şi, prin aceasta, randamentul muncii lucrătorilor comerciali.

Progresul tehnic în comerţ, ca factor de sporire a productivităţii muncii, trebuie asociat cu

progresul tehnic din celelalte ramuri economice, timpul cheltuit pentru distribuţia mărfurilor
fiind influenţat de modul de prezentare a produselor pentru vînzare şi de condiţiile lor de
circulaţie asigurate de aceste ramuri. Pregătirea mărfurilor în cantităţi uzuale pentru consum
chiar de către industrie, adaptarea mijloacelor de transport la operaţiunile de încărcare-descărcare
a conteinerelor şi paletelor, proiectarea unor utilaje după principii ergonomice micşorează timpul
de circulaţie a mărfurilor şi contribuie la creşterea productivităţii muncii lucrătorilor
comerciali.

3.2 Organizarea muncii şi, pe un plan mai larg, organizarea activităţii economice acţionează
asupra productivităţii muncii ca factor asociat progresului tehnic. Metodele ştiinţifice, raţionale
de organizare a muncii intensifică progresul tehnic, determinînd micşorarea cheltuielilor de
muncă pentru vînzarea produselor.

Organizarea muncii priveşte întregul circuit al mişcării mărfurilor, formele de realizare a ei

fiind specifice magazinelor sau depozitelor, personalului operativ sau tehnico-administrativ. În
acest proces intră organizarea interioară a unităţilor, diviziunea profesională a muncii, alcătuirea
formaţiilor de personal în concordanţă cu diviziunea muncii şi cu cerinţele valorificării cît mai
depline a fondului de timp.

De asemenea, organizarea muncii se extinde asupra proceselor operative din unităţi -

aprovizionarea, pregătirea mărfurilor pentru vînzare, vînzarea etc. - respectiv asupra muncii
lucrătorilor care le înfăptuiesc, precum şi asupra relaţiilor cu partenerii din mediul extern al
unităţilor comerciale (relaţiile cu furnizorii). Acest cadru larg reflectă condiţionarea muncii
lucrătorilor operativi de calitatea activităţii de conducere şi, în primul rînd, de asigurarea unei
oferte corespunzătoare cu cererea de mărfuri.

În această interpretare, organizarea activităţii are şi un aspect macroeconomic, constînd în

structuri ale distribuţiei care să uşureze formarea ofertei în comerţ, în prospectarea pieţei,
organizarea relaţiilor comercianţilor cu producătorii şi, pe un plan mai larg, a cadrului
instituţional care să faciliteze tranzacţiile comerciale.

Prin calificare, lucrătorul comercial răspunde exigenţelor legate de promovarea

progresului tehnic, organizarea raţională a activităţii, introducerea metodelor ştiinţifice de
conducere, care intervin în procesul muncii, precum şi aspiraţiilor sale pentru împlinirea
personalităţii. Cerinţele calificării sunt specifice fiecărei profesii şi influenţează productivitatea
muncii prin manifestarea raţionalităţii în exercitarea activităţilor de către fiecare lucrător în
sistemul diviziunii muncii în comerţ şi prin capacitatea de adaptare la solicitările profesiei.

6
3.3 Factorii cu acţiune indirectă asupra productivităţii muncii- sunt de natură eterogenă,
influenţînd volumul activităţii din unităţi independent de procesul muncii, iar prin intermediul
vînzărilor productivitatea muncii lucrătorilor. Asemenea factori sunt prezenţi în multe ramuri
economice. De exemplu, fertilitatea solului sau condiţiile climatice în agricultură, bogăţia
zăcămintelor în ramurile extractive etc. diferenţiază productivitatea muncii de la o ţară la alta
sau de la o zonă la alta.

În comerţ, aceşti factori exprimă sintetic condiţiile în care se desfăşoară procesul muncii,
fie că acestea se referă la mediul extern unităţilor, fie la particularităţile de comercializare a
diferitelor grupe de mărfuri.Aceste aspecte explică diferenţierile în nivelul productivităţii muncii
pe medii socio-economice (urban, rural), pe judeţe, pe localităţi.

Proprietăţile mărfurilor, desemnate prin însuşirile fizico-chimice, diferenţiază obiectiv

consumul de muncă pentru vînzarea unei unităţi fizice sau valorice dintr-un produs (de exemplu,
legumele şi fructele în raport cu produsele de panificaţie sau produsele textile în raport cu cele de
mercerie). De aceea, la societăţile comerciale cu o structură variată a vînzărilor apar schimbări în
dinamica productivităţii muncii o dată cu modificarea ponderii diferitelor grupe de mărfuri în
volumul total al vînzărilor. Pentru evidenţierea corectă a productivităţii muncii, indicele de
dinamică a acesteia se corectează cu indicele consumului de muncă.

Exemplu: În perioada (trimestrul) T0, o unitate comercială a realizat un volum de vînzări de

1620 mii lei, cu 50 de salariaţi, ceea ce corespunde unei productivităţi a muncii de 32,4 mii lei,
iar în perioada T1, 1730 mii lei cu 60 de salariaţi, deci o productivitate a muncii de 28,8 mii lei.
Indicele de creştere a productivităţii muncii (W1/W0) a fost în perioada T0-T1 de 0,88%, deci în
scădere.

Influenţa modificării structurii vînzărilor asupra indicelui productivităţii muncii rezultă din
următorii indicatori:

Grupele Volumul Structura la Norma de Consumul de timp

de vînzărilor(mii 100 mii lei vînzare (t) (om-zile la 100
mărfuri lei) vînzări (%) (mii.lei) mii lei vînzări)

T0 T1 T0 T1 T0 T1

A 260 590 16 34 20 0,80 1.70

B 580 310 36 18 50 0,72 0,36

C 780 830 48 48 80 0,60 0,60

Total 1620 1730 100 100 - 2,12 2,66

- Consumul de timp (t) s-a calculat prin raportarea structurii la 100 de mii de lei vînzări la
norma de vînzare.
- Indicele consumului de muncă (T1/T0=2,66/2,12) a fost de 1,25.
- Sporirea lui s-a datorat creşterii ponderii grupei A în volumul total al vînzărilor, de la
16% în T0 la 34% în T1, grupă cu un consum mai mare de muncă, reflectat în norma mai
mică de vînzări.
- 7
Corectînd indicele productivităţii muncii cu indicele consumului de muncă, se obţine indicele
real al dinamicii productivităţii muncii: IW = 0,88 x 1,25 = 1,10 , deci o creştere în loc de o
aparentă scădere.

Acest aspect este interpretat ca efectul de scară în activitatea comercială şi el este superior pentru
mărfurile de cerere periodică sau rară şi care se adresează populaţiei unei întregi zone. La
produsele de cerere curentă concentrarea activităţii poate avea efecte contrarii, determinînd
scăderea productivităţii muncii dacă reţeaua comercială se îndepărtează de consumatori.

4. Căile de creştere a productivităţii muncii

Nivelul şi dinamica productivităţii muncii sunt indicatori calitativi ai activităţii comerciale,

creşterea lor avînd consecinţe favorabile asupra eficienţei activităţii comerciale. Creşterea prod
uctivităţii muncii duce la sporirea volumului vînzărilor, în condiţiile folosirii aceluiaşi număr de
lucrători, ceea ce determină în final micşorarea cheltuielilor cu remunerarea muncii pe unitatea
de produs.

Totodată, creşterea productivităţii muncii fiind însoţită de creşterea salariului mediu, ca o

condiţie a cointeresării lucrătorilor în rezultatele muncii lor, constituie un factor al ridicării
standardului de viaţă al acestora.

Căile de creştere a productivităţii muncii reprezintă mijloace de intensificare a acţiunii

pozitive a diferiţilor factori care o influenţează. Astfel, promovarea progresului tehnic în comerţ,
organizarea ştiinţifică a muncii în întreg circuitul comercial, ridicarea calificării personalului şi
perfecţionarea formelor de cointeresare a lucrătorilor comerciali sunt domenii cuprinzînd un larg
spectru de măsuri ce acţionează aspra factorilor direcţi.

Se pot enunţa, exemplificativ, măsuri cum sunt mecanizarea operaţiunilor de mişcare a

mărfurilor în depozite şi magazine, pregătirea comercială a mărfurilor în industrie în cantităţi
care să permită folosirea paletelor şi a conteinerelor, promovarea formelor rapide de vînzare,
expunerea largă a sortimentelor în magazine (pentru crearea cererii spontane), adîncirea
diviziunii muncii în cadrul formaţiilor de personal, aplicarea principilor de ergonomie a muncii
şi altele. Alături de măsurile care influenţează acţiunea factorilor direcţi, cercetarea mai
profundă a pieţei şi lărgirea comunicaţiilor cu piaţa a oricărei firme, amplasarea unităţilor
comerciale în zonele de afluenţă a consumatorilor, concentrarea şi specializarea reţelei
comerciale, îmbinarea diferitelor forme de reţea comercială, perfecţionarea relaţiilor cu furnizorii
şi altele, duc la creşterea volumului vînzărilor şi devin mijloace de acţiune indirectă asupra
creşterii productivităţii muncii.

Țările cu un potențial înalt inovativ susțin creșterea productivității muncii prin

următoarele strategii și obiective:

1. Monitorizarea performanței TIC și a progresului;

2. Finanțarea pe termen lung în cercetare și știință;
3. Stimularea inovațiilor în depășirea provocărilor globale;
4. Stimularea potențialul real pentru a trece la a patra Revoluției Industrială;

8
 5. Abordarea provocărilor comune prin cooperare internațională în domeniul științei și
inovării;
6. Creșterea calității științei în mediul academic;
7. Cultivarea talentului și abilităților factorului uman;
8. Sporirea investițiilor în oameni de știință și clasa creativă;
9. Promovarea mobilității naționale și internaționale a studenților;
10. Facilitarea mobilității cercetătorilor;
11. Promovarea colaborării în domeniul inovației între companii;
12. Sprijinirea inovării de afaceri și promovarea antreprenoriatului.

Reinventarea factorului uman – cerință esențială în sporirea productivității muncii. Sintetizînd

toți factorii studiați anterior privind contribuția lor la ridicarea nivelului productivității muncii, o
atenție sporită merită acordată calității factorului uman implicat și mediului în care acesta
activează. Chiar dacă factorul tehnologic are tendința de a înlocui tot mai mult forța de muncă,
factorul uman îşi păstrează rolul preponderent în atingerea performanței întreprinderilor și a
întregii economii. În condițiile dezvoltării accelerate a formelor de automatizare a tot mai multor
activități, în special cele productive, omul este cel care stabileşte obiectivele dezvoltării,
strategiile de realizare ale acestora, formele de control, precum şi de adaptare la condițiile mereu
schimbătoare ale mediului intern şi extern.

La sporirea productivitatii muncii concura un numar variat de factori :

- Factorii tehnici care au in vedere nivelul atins de stiinta, tehnica, tehnologie la un moment dat ;
- Factorii economici si sociali sunt cei legati de organizarea productiei si a muncii atat la nivel
micro cat si la nivel macroeconomic, conditiile de munca si viata;
-Factorii umani si psihologici, cei legati de pregatirea scolara, nivelul de cultura, adaptabilitate
la conditiile de munca, satisfactia pe care le-o ofera aceasta, viata de familie, influenta religiei si
a traditiei in alegerea meseriei;
-Factori naturali referitori la conditiile de clima, fertilitatea solului, accesibilitatea resurselor
naturale;
-Factori de structura care influenteaza nivelul productivitatii muncii prin schimbarile survenite
in structura pe ramuri si subramuri a economiei nationale.

Dintre caile de marire a productivitatii muncii mai importante sunt:

• automatizarea, robotizarea, promovarea tehnicilor noi – coordonate esentiale ale progresului
tehnic contemporan, acestea atrag dupa sine sporirea productivitatii deoarece asigura obtinerea
unei productivitati mai mari cu aceleasi cheltuieli de munca, favorizeaza diminuarea celorlalte
cheltuieli pe produse in general, realizarea de economii.
• innoirea productiei - prin perfectionarea carcateristicilor constructive, functionale, estetice,
ergonomice, in vederea satisfacerii la un nivel inalt calitativ are implicatii si asupra cresterii
productivitatii muncii. Masinile si utilajele se innoiesc la 5-6 ani in medie. Mentinerea in
fabricatie a unor produse cu un nivel tehnic scazut, realizate cu tehnologii invechite conduce la
scaderea gradului de competitivitate.
• perfectionarea organizarii productiei si a muncii - reprezinta un proces complex, cu caracter
dinamic si de continuitate, care presupune adaptarea de catre conducerile unitatilor economice a
unui ansamblu de masuri si folosirea de metode si tehnici stabilite pe baze de studii si calcule
tehnico-economice, care tin seama de noile descoperiri ale stiintei, in cadrul asigurarii unui cadru
optim functional, de folosire de catre personalul ocupat a factorilor de productie, in astfel de
productii cantitative si calitative care sa asigure utilizarea maxima a lor si cresterea pe aceasta
baza a productivitatii muncii. 9
Asigurarea unor fluxuri continue de fabricatie, sincronizarea efectuarii in timp a diferitelor
activitati, incarcarea optima a utilajelor, folosirea rationala a timpului de lucru, organizarea in
conditii optime a activitatilor cu caracter auxiliar, imbunatatirea activitatii de reparatie si
intretinere, asigurarea energiei necesare, aprovizionarea cu scule si dispozitive a locurilor de
munca, perfectionarea activitatii de transport intern si depozitare, pregatirea de noi produse sau
perfectionarea celor existente (conceperea unor modele superioare atat in faza de proiectare si
executie a produselor, cum ar fi extinderea informaticii in proiectare), programarea productiei,
(folosirea unor metode eficiente de lansare a produselor in fabricatie, de urmarire si control
calitativ al realizarii programelor de productie), imbunatatirea organizarii muncii (adoptarea unor
masuri si metode care sa asigure reducerea volumului de munca, folosirea rationala a acestuia,
precum: cooperarea in productie, organizarea locurilor de productie, normarea muncii, conditii
optime sub raportul tehnicii securitatii muncii).
• pregatirea si perfectionarea resurselor umane - Valentele pregatirii se manifesta concomitent,
cumulat si propagat, pe termen lung si pe mai multe planuri. In primul rand prin ridicarea
nivelului de cultura si cunoastere a populatiei, a pregatirii ei tehnico-profesionale in corelatie cu
nevoile de munca ale sistemului de economie si cu aptitudinile resurselor umane ale societatii.
Formarea profesionala si perfectionarea continua, a acesteia, reprezinta principala cale de
autovalorificare si dezvoltare a factorului uman, de valorificare superioara a potentialitatilor
creative si anticipative ale omului. De aceasta depinde receptivitatea si viteza de adaptare la nou,
reintegarea rapida a resurselor umane in alte activitati utile societatii. Tot el conditioneaza ritmul,
proportiile si eficienta creativitatii tehnico-stiintifice. Studii de economie ale invatamantului au
pus in evidenta contributia importanta pe care instructia si pregatirea o aduc la cresterea
productiei, aport ce variaza intre 20-20%.
• cointeresarea materiala a muncii – conditioneaza veniturile populatiei de rezultatele lor in
munca. In aceasta directie, o importanta deosebita o are aplicarea unui sistem de repartitie care,
pe de o parte, sa determine cat mai corect marimea salariului fiecarui lucrator, adica ceea ce i se
cuvine dupa munca depusa si, pe de alta parte, sa asigure un sistem de norme de munca in pas cu
progresul, prin care sa se stabileasca aportul fiecaruia la activitatea sociala. Orice neglijare in
acest domeniu se reflecta nefavorabil, mai devreme sau mai tarziu, in sensul unei insuficiente
cointeresari, atunci cand veniturile nu cresc corespunzator muncii depuse ca si in cazul insusirii
unor venituri mai mari decat activitatea desfasurata, atragand dupa sine nerespectarea unei
corelatii economice fundamentale, anume accea dintre cresterea productivitatii muncii si
cresterea salariului.

Nivelul productivităţii muncii

Se stabileşte raportând unul din indicatorii de rezultate la indicatorii de măsurare a
consumului de muncă.

Qex; CA; Qn; Qf ;VA; Qv

W=
Np; Nm; Tz; Th

10
 Determinarea corectă a productivităţii muncii are importanţă economică deosebită întrucât
e legată de:

- determinarea procesului de forţă de muncă

- corelaţia creşterii salariului mediu şi a productivităţii muncii

- evidenţierea utilizării timpului de lucru

- dimensionarea fondului de salariu

- creşterea gradului de înzestrare tehnică şi creşterea randamentului muncii.

Nivelul productivităţii muncii se determină pentru perioada curentă şi pentru perioada

considerată ca bază de comparaţie.

• Abaterea productivităţii muncii

Se determină ca diferenţa, în mărimi absolute, dintre nivelul productivităţii în perioada
curentă şi nivelul perioadei de bază.

ΔW = W1 – W0

• Indicele productivităţii muncii

Exprimă proporţia în care se regăseşte nivelul productivităţii din perioada curentă în
nivelul perioadei de bază.

W1
Iw =
W0

Efectele creşterii productivităţii muncii

Folosirea eficientă a potenţialului uman, sporirea productivităţii muncii se reflectă
favorabil direct sau indirect, în întregul sistem de indicatori economico-financiari ai
întreprinderii.Creşterea productivităţii muncii generează efecte care se resimt în mod direct asupra
volumului de producţie şi numărului de personal, deci:

Indicatori valorici ai producţiei (CA VA)

ΔQf
Profit şi rata
Costuri de producţie (CT, CF, C salarii) rentabilităţii
Δnh
ΔNrm
Cost de producţie cu salariile
 Fig. Schema de abordare a efectelor creşterii productivităţii muncii

Sporirea productivităţii muncii înseamnă creşterea producţiei realizată în unitatea de timp,

respectiv reducerea timpului pe unitatea de produs. Deci efectele directe pot fi:

- sporirea producţiei

- economisirea absolută şi / sau relativă a resurselor de muncă

Creşterea productivităţii muncii determină sporirea producţiei proporţional cu timpul

efectiv lucrat dacă numărul de muncitori şi gradul de utilizare a timpului disponibil se menţine la
nivelul programat.

Creşterea productivităţii muncii într-un ritm superior comparativ cu salariul mediu

determină reducerea relativă a cheltuielilor cu salariile şi prin acestea a costului unitar. Sporirea
productivităţii asigură accelerarea rotaţiei activelor şi diminuarea cheltuielilor dependente de
mărimea stocurilor.

Indirect, toate aceste efecte ale productivităţii muncii se regăsesc în evoluţia favorabilă a
rezultatului exploatării şi a ratei rentabilităţii.

Remarcăm că, creşterea productivităţii muncii generează efecte în întreaga activitate a

firmei. Trebuie menţionat faptul că aceste efecte nu se regăsesc de la sine. Condiţia realizării lor o
constituie obţinerea unor produse şi servicii corespunzătoare solicitărilor clientului.

12
 Concluzie
După cum s-a menționat anterior, între productivitatea muncii și nivelul de viață este o corelație
foarte strînsă, care generează performanță economică în stat pentru o perioadă îndelungată. După
principiile generale ale economiei, creșterea productivității muncii este direct proporțională cu
mărirea nivelului de viață.
De regulă, țara unde productivitatea muncii crește mai repede, comparativ cu PIB-ul pe c.loc.,
acolo se înregistrează și un progres economic mai puternic. Astfel, țara care își sporește
productivitatea muncii constant, își îmbunătățeste în mod semnificativ și nivelul de trai.
Cercetările efectuate subliniază că pe lîngă studii, experiență, cunoștințe, talent și competențe,
productivitatea poate fi generată dacă există o motivație puternică a individului.

BIBLIOGRAFIE
1.C. STĂNESCU, A. IŞFĂNESCU, A. BĂICUŞI – Analiza economico-
financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1996.
2.MIHAI IOAN – Analiză economică financiară, Editura Mirton Timişoara, 2001.
3.http://biblioteca.regielive.ro/referate/economie/productivitatea-muncii-
200458.html
4.http://elearning.masterprof.ro/lectiile/economie/lectie_05/formele_productiv
itatii.html