Economie- este o știință socială ce studiază producția și desfacerea, comerțul și consumul de

bunuri și servicii.

Microeconomia se ocupă cu studiul comportamentului economic al diferiților consumatori (teoria

bugetară), al firmei (teoria producției) si problematica împărțirii bunurilor limitate si a venitului
limitat.

Macroeconomia este un domeniu al științelor economice. Spre deosebire de microeconomie,

macroeconomia lucrează cu mărimi agregate, cercetează comportamentul economiei în general, cum ar
fi venitul total sau gradul de ocupare al forței de muncă, rata inflației sau oscilațiile conjuncturale.

Mezoeconomia: reprezintă o abordare sociologică a economiei prin analiza relațiilor dintre economie
și societate.

Mondoeconomie s.f. (econ.) Componentă a ştiinţei economice, care cercetează, la scară mondială,
procesele, faptele, actele şi comportamentele agenţilor economici ai comunităţii internaţionale, privite atît prin
prisma legăturilor dintre acestea, cît şi ca întreg considerat la scară planetară sau zonal-internaţională;
cosmoeconomie.

Economia pozitivă evidenţiază ceea ce este în economie şi ceea ce se poate întâmpla, dacă se vor
produce anumite acte şi procese economice (ea pune diagnosticul la starea economiei şi prognozează
dezvoltarea ei viitoare cu ajutorul instrumentelor de analiză economică).

Economia normativă arată cum ar fi bine să se desfăşoare activităţile economice şi ce ar trebui de

făcut pentru ca procesele să se încadreze în normalitate.

Abstractizarea este operaţia mentală de departajare, de extragere şi de considerare selectivă a

anumitor aspecte, laturi sau însuşiri din contextul lor sensibil imediat pentru a le transforma în obiecte
distincte ale gândirii.

Inducţia reprezintă modul de a raţiona trecând de la fapte la teorie – de la particular la

general.Pentru orice consumator, utilitatea fiecărei unităţi suplimentare de bun analogic (fie zahăr,
pastă de dinţi sau ciorapi) scade.

Deducţia presupune modul de raţionalizare în direcţie inversă: de la teorie la fapte – de la general

la particular. Astfel, reieşind din teoria echilibrului de piaţă, putem pronostica acţiunile unor vânzători
în situaţia de deficit.

Analiza reprezintă o metodă de cercetare care constă în descompunerea unui întreg

(obiect, fenomen sau proces) în elementele componente, procedând la identificarea factorilor, cauzelor
şicondiţiilor care l-au generat, respectiv influenţat.
 Sinteza include obiectul gândit într-o clasă de obiecte, îl corelează cu alte obiecte, despriinde într-
un ansamblu haotic de date, un principiu logic de dezvoltare şi interacţiune.
Modelul este definit ca un obiect care serveşte ca analog altui obiect, sau ca reprezentare
simplificată a originalelor. Astfel, modelarea trebuie înţeleasă ca evitare materială sau mintală a unui
sistem existent, prin constituirea specială de analogi (modele), în care sunt reproduse principiile
organizării şi funcţionării acestui sistem.

Nevoile umane reprezinta ansamblul cerintelor care

se manifesta ca dorinte subiective ale omului pentru consumarea, utilizarea,
contemplarea unor factori de satisfactie acestea devenind effective în functie de gradul de dezvoltare e
conomica a societatii si de nivelul de cultura si civilizatie la un
moment dat.

Resursele economice constituie totalitatea elementelor naturale, umane, financiare,

informationale si tehnologice atrase si utilizate pentru producerea bunurilor necesare satisfacerii
nevoilor umane.
Legea rarității resurselor este caracteristica fundamentală a economiei și constă în accea că
volumul, structura şi calitatea resurselor economice se modifică într-un ritm mai scăzut decât ritmul de
creştere a trebuinţelor umane. Aceasta semnifică că cantitatea resurselor existente este insuficientă
pentru a satisface necesitățile și dorințele oamenilor.
Producţia include toate produsele fabricate şi serviciile prestate în decursul unei perioade
contabile.
Repartiţia presupune împărţirea valorii adăugate creată în cadrul activităţii economice între toţi
membrii societăţii.
Economia de schimb este forma de organizare si desfasurare a activitatii economice in care
agentii economici produc bunuri in vederea vanzarii, obtinand in schimb altele, necesare satisfacerii
trebuintelor lor.
Consum- folosire a unor bunuri pentru satisfacerea nevoilor oamenilor.
Costul de oportunitate reprezintă valoarea celei mai bune dintre șansele sacrificate, la care se
renunță atunci când se face o alegere oarecare. Cu alte cuvinte, el măsoară cea mai mare pierdere
dintre variantele sacrificate, considerându-se că alegerea făcută constituie „câștigul”.
În economie un bun este orice obiect fizic (natural sau făcut de către om) sau serviciu care prin
consum, face ca utilitatea să crească și ca urmare poate fi vândut pe piață la un anumit preț. Dacă un
obiect sau un serviciu este vândut la un preț pozitiv, atunci este aproape sigur un bun, din moment ce
cumpărătorul consideră utilitatea acestuia mai mare decât utilitatea banilor.
 Marfa este un produs al muncii omenești care satisface o anumită nevoie și este destinată
schimbului prin vânzare-cumpărare.Din punct de vedere al clasificărilor vamale, marfa este un bun
transportabil cu care se poate face schimb.
VALOÁRE . Expresie a muncii umane materializată într-o marfă.
Categorie economică proprie economiei bazată pe producția de mărfuri. Sumă de bani care
reprezintă echivalentul prețului unei mărfi, unui cec, al unei acțiuni etc.
Utilitatea este un concept care măsoară preferințele consumatorului, reprezentând „capacitatea
unui bun (material, serviciu, informație) de a satisface o nevoie.” „Baza acesteia o reprezintă
proprietățile, însușirile, caracteristicile pe care le posedă fiecare bun sau categorie de bunuri.
Banii- mijlocul universal/general acceptat de plată pentru bunuri și servicii sau de achitare a
datoriilor.
Sistemul economic reprezintă o totalitate de elemente care se află în interacţiune şi formează o
unitate distinctă. Imaginea sistemului este pe larg utilizată în diferite domenii: în fizică şi mecanică
(sistemul de transport, sistemul de ore), biologie (toate fiinţele vii sunt sisteme specifice "fine"). De
asemenea, poate fi utilizată şi în cazul mediului ambiant (sistemul ecologic)

Economia de piață este sistemul economic în care deciziile ce privesc producția și distribuția de
bunuri se bazează pe interacțiunea dintre cerere și ofertă, care determină prețurile
bunurilor și serviciilor. Principala caracteristică definitorie a economiei de piață este că deciziile de
investiții, sunt în mare parte realizate prin intermediul piețelor financiare și de capital.

O Economie planificată este un sistem economic, în care deciziile cu privire la producție

și investiții pentru unul sau mai mulți ani (plan cincinal) sunt planificate de autoritatea centrală, de
obicei, de guvern, prin ministerele de resort, spre deosebire de economia tip laissez-faire unde deciziile
economice sunt luate de interacțiunea liberă dintre consumatori și producători, unde indivizii iau
decizii economice nu o entitate politică centralizată.

O economie mixtă este definită în mod divers ca un sistem economic care îmbină elemente
ale economiilor de piață cu cele ale economiilor planificate, piețele libere cu intervenționismul statului
sau întreprinderea privată cu întreprinderea publică.

Instituţii informale – legi nescrise, respectate de oameni fără a fi puse la îndoială, deseori chiar
şi fără a fi înţelese, care s-au transmis din generaţie în generaţie ca ceva firesc şi obligatoriu pentru
membrii comunităţii. Aşa norme se păstrează şi se transmit, asigurînd succesiunea istorică în
dezvoltarea social-economică şi specificul naţional.

Instituţii formale – reguli scrise, care prevăd drepturile şi obligaţiile ce reglementează

activitatea economică. Instituţiile formale se prezintă ca un rezultat al activităţii subiective a oamenilor
 Proprietatea, în general, reprezintă totalitatea relaţiilor dintre oameni în legătură cu însuşirea
bunurilor, relaţii guvernate de norme sociale specifice diferitelor perioade istorice.â

Obiectul proprietăţii îl constituie bunurile, care se prezintă sub forma unor entităţi
identificabile şi măsurabil

Subiectul proprietăţii îl formează agenţii economici. Astfel, ca subiecţi ai proprietăţii se

manifestă indivizii, ca persoane fizice, familiile, sociogrupurile, organizaţiile. e economic.

Proprietate privat-individuală în cadrul căreia proprietarul deţine factori de producţie pe care

îi utilizează cu lucrători salarizaţi nonproprietari;

Proprietatea publică (de stat) prezentă în toate ţările lumii, în proporţii diferite, se
caracterizează prin aceea că bunurile, îndeosebi cele investiţionale, se află în proprietatea organizaţiilor
statale privite ca subiect de proprietate.

Din combinarea formelor fundamentale de proprietate, în proporţii diferite a rezultat proprietatea

mixtă, prezentă în toate ţările lumii.

Antreprenoriatul reprezintă un proces ce constă în identificarea și urmărirea unei oportunități

de afaceri, în scopul valorificării acesteia.

Întreprinzatorul este persoana care identifică oportunitatea unei afaceri, își asumă
responsabilitatea inițierii acesteia și obține resursele necesare pentru începerea activității.

Întreprinderea este o unitate economică de producție, de prestații de servicii sau de comerț.

Întreprindere este orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și
autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin
producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de
concurență.

Management este funcția organizațională care asigură desfășurarea eficientă a activităților și

care urmărește obținerea nivelului maxim de rezultate prin folosirea optimă a resurselor. Activitatea de
management poate avea în vedere grupuri de oameni (echipe) sau procese.

În accepțiunea generală, marketingul reprezintă "știința și arta de a convinge clienții să

cumpere" . Philip Kotler definea marketingul ca "un proces social și managerial prin care indivizi sau
grupuri de indivizi obțin ceea ce le este necesar și doresc prin crearea, oferirea și schimbul de produse
și servicii o anumită valoare".
 Contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor, în care scop se ocupă cu "măsurarea,
evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a
rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice", în care scop "trebuie să asigure
înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la
poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale
acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali,
clienții, instituțiile publice și alți utilizatori"

Contul contabil este instrumentul cu ajutorul căruia se ține evidența operațiilor economice. Cu
ajutorul contului se urmărește operativ existența și mișcarea elementelor patrimoniale.

Piaţa – totalitatea relaţiilor de vînzare-cumpărare dintr-un anumit spaţiu geografic. Piaţa – locul
unde se confruntă cererea şi ofertei de bunuri, servicii şi capitaluri.

Infrastructura pieţei reprezintă totalitatea instituţiilor, întreprinderilor care deservesc piaţa şi

îndeplinesc anumite funcţii cu scopul asigurării activităţii economice ale mecanismului pieţei.

Concurenţa e considerată perfectă numai în cazul cînd toţi aceşti factori sunt prezenţi în mod
simultan. Dacă cel puţin unul din ei lipseşte, atunci concurenţa e numită imperfectă. În realitate
concurenţă perfectă nu există, dar ea poate servi drept model teoretic de analiză a mecanismului pieţei
concurente.

Concurenţa imperfectă desemnează acea situaţie de pe piaţă, cînd vînzătorii şi cumpărătorii pot
influenţa raportul dintre cererea şi oferta de mărfuri, nivelurile de preţuri în intenţia de a obţine
profituri mari şi stabile.

Monopolul reprezintă capacitatea unei entități de a hotărî unic, în mod majoritar asupra altei
entități, posibil contrar tendințelor entropice normale.

Oligopolul este o formă a concurenței imperfecte, constând dintr-o structură de piață

caracterizată printr-un număr foarte limitat de vânzători mari, care asigură cea mai mare parte a ofertei
unui anumit bun sau serviciu, solicitat de numeroși cumpărători sau consumatori, și care sunt
conștienți de interdependența lor în adoptarea de decizii strategice, privitoare la prețul, volumul
producției și calitatea produselor, fapt care le conferă o poziție dominantă colectivă.

Concurenţa monopolistă presupune existenţa mai multor producători, care deţin însă o pondere
mai mică pe piaţă, produsele sînt diverse, există restricţii la intrarea în ramură şi se efectuează un
anumit control asupra preţurilor.

Cererea este o categorie economică specifică care se bazează pe categoriile generale 17

“necesităţi” şi apare în condiţiile specifice de existenţă a relaţiilor de piaţă.
 Preţul de echilibru este preţul unui bun la care cantitatea pe care consumatorii doresc să o
cumpere este egală cu cantitatea pe care producătorii doresc să o vandă.

Oferta reprezintă cantitatea de bunuri sau servicii pe care un agent economic este dispus să o
ofere spre vânzare într-o anumită perioadă de timp. Oferta ca și cererea se referă la un preț anume, și
poate fi privită ca ofertă a unui bun, a unei industrii, a unei firme și ca ofertă totală de piață. Desigur,
în funcție de nivelul cererii, cantitatea care se vinde efectiv poate să difere de cantitatea oferită.

Dobânda reprezintă prețul care trebuie plătit pentru împrumutarea, respectiv utilizarea, unei
sume de bani pentru o anumită perioadă , mai precis suma pe care un împrumutat (debitor) o plătește
unui împrumutător (creditor), pentru banii împrumutați.

Renta reprezenta plata, în bani sau în natură, pe care țăranul iobag o datora proprietarului de
pământ.

Salariul este venitul posesorilor factorilor de muncă ca plată sau recompensă banească pentru
munca depusă pe piață muncii prin confruntarea cererii cu oferta de muncă,iar marimea sa depinde de
eficența cu care este utilizat facotorul munca

. Profitul este un venit material sau spiritual care poate fi venitul adus de capitalul utilizat într-o
întreprindere, reprezentând diferența dintre încasări și totalul cheltuielilor.

Politica macroeconomică constituie totalitatea strategiilor şi acţiunilor conştiente ale statului

care vizează întreaga economie naţională şi cu ajutorul cărora sînt realizate obiectivele propuse de
acesta

PIB constituie valoarea brută a bunurilor şi serviciilor finale create în interiorul unei ţări de către
agenţii economici autohtoni şi străini, de regulă, timp de 1 an.

PNB constituie suma valorii adăugate brute create de către agenţii economici autohtoni atît pe
teritoriul ţării de origine, cît şi peste hotarele ei.

Ciclul economic este perioada cuprinsă între alternanța succesivă a fazelor de diminuare și de
creștere a activității economice.

Şomajul ca fenomen macroeconomic reprezintă toată populaţia activă fără ocupaţie şi care este
în căutarea unui loc de muncă.

Inflaţia reprezintă un proces multifactorial care presupune scăderea puterii de cumpărare a

banilor şi ridicarea preţului pentru mărfuri şi servicii.

Creșterea economică reprezintă variația pozitivă a producerii de bunuri și de servicii într-

o economie pe o perioadă determinată, în general îndelungată. Indicatorul cel mai utilizat pentru a
măsura creșterea este produsul intern brut (PIB).
 Finanțele publice sunt studiul rolului guvernului în economie. Este ramura economiei care
evaluează veniturile și cheltuielile guvernamentale ale autorităților publice și ajustarea unuia sau a
celuilalt pentru a obține efecte dorite și a evita cele nedorite.

Bugetul de stat este una din componentele majore ale sistemului financiar prin ponderea mare –
25-30% – pe care o reprezintă in produsul intern brut, dar şi prin rolul pe care il are in funcţionarea
unor parghii financiare (fiscală, vamală, a cheltuielilor publice), ca şi in acţiunile de predicţie şi
planificare macroeconomică.

Impozitul este o prelevare obligatorie și gratuită, efectuată de către stat asupra resurselor sau
bunurilor individuale sau ale colectivităților și plătită în bani .

Acțiunile reprezintă dreptul de proprietate a unei fracțiuni din capitalul social al unei societăți pe
acțiuni sau în comandită pe acțiuni. Ele dau dreptul de a participa la beneficii sau pierderi proporțional
cu cota deținută.

Obligațiunea este un titlu de valoare care atestă calitatea de creditor a deținătorului ei față de
emitent, emitentul obligându-se să plătească deținătorului obligațiunii o sumă anuală fixă,
numită cuponul obligațiunii, pe întreaga perioadă de valabilitate a acesteia.

Diviziunea mondială a muncii reprezintă un proces de specializare internaţională în producţie

a economiilor naţionale.
Fluxurile financiare internaţionale reprezintă acele mişcări de valori economice, care se
exprimă şi se realizează prin mijloace de plată şi de credit.

Comerțul internațional este un schimb de bunuri și servicii peste granițe sau teritorii
internaționale. În majoritatea țărilor, acesta reprezintă o parte semnificativă din PIB.
Balanța de plăți externe (deseori prescurtată până la balanță de plăți) este un sistem
de conturi care cuprinde sinteza tranzacțiilor economice și financiare ale unei economii (de regulă, a
unei țări) cu restul lumii, pe o anumită perioadă (de regulă, un an).