BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

 Dinică R., Georgescu M., Chimie Organică, Ed. Fundaţiei Universitare „Dunărea
de Jos”, Galaţi, 2004;
Dinică R., Chimie Organică. Hidrocarburi, Ed. Fundaţiei Universitare „Dunărea de
Jos”, Galaţi, 2003;
 Dinică R., Chimie Organică. Compuşi Organici cu Funcţiuni, Ed. Fundaţiei
Universitare „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2004;
 Florea T., Dinică R., Creţu R., Furdui B., Lucrări practice de chimie organică, Ed.
Academica, Galaţi, 2006
 Avram M., Chimie organică, vol. I, II, Ed. Academiei RSR, București, 1983, 1994,
1995;
 Neniţescu C.D. – Chimie organică, vol I, II, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1980.

1
 INTRODUCERE ÎN CHIMIA ORGANICĂ
DEZVOLTAREA CHIMIEI ORGANICE CA ŞTIINŢĂ
 Wohler, 1828 – transformarea cianatului de amoniu în
uree + cãldurã
NH NCO- H N C NH
4 2 2
O
 în prezent există 16 milioane de compuşi organici cunoscuţi
O OH HO N
O O
OH MeO
N N
H H N
O
indigo alizarina
chinina

2
 INTRODUCERE ÎN CHIMIA ORGANICĂ
DEFINIŢIA CHIMIEI ORGANICE
 1848- Gmelin şi Kekulé - “chimia compuşilor carbonului”
- definiţie incompletă
- CO, CO2, H2CO3, carburile metalelor – compuşi anorganici.
 1889 - Karl Schorlemmer “chimia hidrurilor carbonului (hidrocarburi) şi
a derivaţilor lor funcţionali”.

PRINCIPALELE DIRECŢII ALE CHIMIEI ORGANICE CA DISCIPLINĂ

• Izolarea şi purificarea compuşilor organici
• Determinarea structurii noilor compuşi organici
• Chimia organică teoretică – studiază modul de legare al atomilor în compuşii organici.
• Mecanismele de reacţie – studiul modului de a reacţiona al moleculelor unele cu altele.
• Sinteza de noi molecule
• Chimia biologică – studiază procesele din natură şi legătura dintre structura moleculelor
biologic active şi proprietăţile lor.

3
 INTRODUCERE ÎN CHIMIA ORGANICĂ
CARACTERUL SPECIFIC AL COMPUŞILOR ORGANICI
 Are la bază două proprietăţi specifice ale carbonului şi hidrogenului:
• proprietatea comună a celor două elemente de a forma legături covalente stabile;
• proprietatea unică a atomului de carbon de a se uni, formând în număr nelimitat catene de
carbon (liniare, ramificate, ciclice).

STRUCTURA COMPUŞILOR ORGANICI

 Compuşii organici sunt alcătuiţi în principal din C şi H, alături de care pot apărea şi
alte elemente (O, N, S, X, P, Si, B) numite elemente organogene
 Formula moleculară a unui compus organic precizează:
• compoziţia sa calitativă (specii de atomi constituenți)
• compoziţia cantitativă (număr de atomi din fiecare specie)
 În urma interacţiilor dintre atomii elementelor organogene se formează structuri
moleculare, care se modifică în cursul reacţiilor chimice
 Ca urmare a structurii lor electronice, elementele organogene (C, H, N, O, S, X) îşi
unesc atomii, în moleculele organice, prin legături covalente

4
 LEGĂTURA CHIMICĂ ÎN COMPUŞII ORGANICI
LEGĂTURA COVALENTĂ
 Formarea legăturii covalente
 Se realizează prin punerea în comun a unui număr egal de electroni neîmperecheaţi din
stratul de valenţă al atomilor care se leagă
 Are loc prin întrepătrunderea într-o anumită măsură a doi orbitali atomici (OA)
monoelectronici de la doi atomi independenţi, rezultând un orbital molecular de legătură
(OML), ocupat de un dublet electronic de legătură, care satisface necesarul de sarcină
negativă pentru cele 2 nuclee.
Cl
Ex.: formarea moleculei de H-Cl + H
1s 2p 
 Tipuri de legături covalente
 Funcţie de numărul de electroni puşi în comun de către cei doi atomi participanţi la
legătură, legăturile covalente pot fi:
• simple;
• duble;
• triple.
 După modul de întrepătrundere al OA la formarea OML, legăturile covalente pot fi:
• de tip  – prin combinarea OA monoelectronici de-a lungul axei de simetrie (permite
rotaţia liberă în jurul ei)
• de tip  - prin suprapunerea laterală a OA monoelectronici (rigidă, nu permite rotaţia
liberă în jurul ei) 5
 LEGĂTURA CHIMICĂ ÎN COMPUŞII ORGANICI
HIBRIDIZAREA
 Elementele organogene pot participa la formarea legăturilor covalente:
• în stare fundamentală (H, X, N, S)
• în stare hibridizată (C, O, N, S)
 În compuşii organici C este tetracovalent, N trivalent, O şi S divalenţi, H şi X
monovalenţi
Hibridizarea reprezintă procesul complex de reorganizare a orbitalilor atomici de valenţă,
proces care are loc la atom numai în momentul formării legăturii chimice şi constă în:
• decuplarea unei perechi de electroni din stratul de valenţă şi promovarea acestuia pe un
orbital de energie apropiată;
• egalarea orbitalilor din punct de vedere energetic şi al formei, transformându-se în orbitali
atomici hibrizi (O.H);
 Orbitalii hibrizi:
• au o orientare diferită în spaţiu faţă de cei din care provin, dependentă de tipul de
hibridizare
• au formă bilobară, cu lobii inegali
 Tipuri de hibridizări
 Elementele organogene C, O, N, S prezintă 3 tipuri de hibridizări: sp3, sp2 şi sp
 Tipul de hibridizare dictează:
• geometria şi simetria moleculelor formate
• electronegativitatea atomilor hibridizaţi (în eV) 6
• tăria legăturilor covalente formate cu orbitalii hibrizi
 LEGĂTURA CHIMICĂ ÎN COMPUŞII ORGANICI
 Orbitali moleculari hibridizaţi ai carbonului: sp3, sp2, sp.
 Structura electronică a carbonului (C): 1s22s22px12py12pz0
 Configuraţiile electronice ale atomului de carbon liber şi în diferite stări de hibridizare
Ep
pxpy pz pz py pz
sp3

sp2

sp

2s

starea fundamentala
sp3:25% s+75% p sp2:33% s+66% p sp:50% s+50% p
a atomului de carbon
4 OA hibrizi sp3 3 OA hibrizi sp2 - 3 leg. 2 OA hibrizi sp - 2 leg. 
4 leg.   2 OA py, pz - 2 leg. 
1 OA pz - 1 leg.

Electronegativitatea atomului de carbon hibridizat creşte în ordinea:

Csp3< Csp2 < Csp
7
 LEGĂTURA CHIMICĂ ÎN COMPUŞII ORGANICI
 Exemple de legături covalente între 2 atomi de carbon
Lungime Unghiul
Tipul de
Compusul Simetria Geometria a dintre
hibridizar
legăturii valenţe
e
C-C (Å)

sp3-s
H   H
sp3-sp3
H3C-CH3 Csp3 tetraedrică 1,54 109°,28’
 C C sp3-s
H  
H
H H
H H
 pz sp2-sp2 pz
sp2-s
H2C=CH2 Csp2 trigonală C C 1,33 120°
 sp2-s
H
 H

pz pz
py sp-sp py

CH CH Csp digonală H C C 1,20 180°
H
sp-s


8
 LEGĂTURA CHIMICĂ ÎN COMPUŞII ORGANICI
Tipuri de atomi de carbon
 Funcţie de numărul de covalenţe satisfăcute de alţi atomi de carbon, există:
n
 atom de C nular – nici o covalenţă satisfăcută de alţi atomi de carbon C
 atom de C primar – o covalenţă satisfăcută de alţi atomi de carbon
p p
C C

 atom de C secundar – 2 covalenţe satisfăcute de alţi atomi de carbon

p s p s s
C C C C C

 atom de C terţiar – 3 covalenţe satisfăcute de alţi atomi de carbon

p t p t t s t p
C C C C C C C C
p
C

 atom de C cuaternar – 4 covalenţe satisfăcute de alţi atomi de carbon

p
C p
C
p q p t q p q s s q p
s
C C C C C C C C C C C C
p
C
9
 LEGĂTURA CHIMICĂ ÎN COMPUŞII ORGANICI
PROPRIETĂŢILE LEGĂTURILOR CHIMICE ÎN
COMPUŞII ORGANICI
 Influenţează:
• geometria moleculei
• aspectele energetice
• densitatea de electroni a legăturii
A. FACTORI CARE DEFINESC GEOMETRIA MOLECULEI
1. Lungimea legăturii covalente
 Reprezintă distanţa dintre nucleele a 2 atomi legaţi prin legături  sau 
 Unitatea de măsură: 1Ǻ=10-8 cm
 Tinde să aibă o valoare minimă astfel ca sistemul să aibă energie minimă
 Cu cât creşte procentul de orbital s participant la hibridizare, legătura este mai scurtă
 Dublele şi triplele legături sunt mai scurte decât legăturile simple

H-F H-O H-N H-C C-C C-N C-O C-F C=C C≡C C≡N
0,94Ǻ 0,96Ǻ 1,00Ǻ 1,09Ǻ 1,54Ǻ 1,47Ǻ 1,43Ǻ 1,40Ǻ 1,33Ǻ 1,20Ǻ 1,30Ǻ

10
 LEGĂTURA CHIMICĂ ÎN COMPUŞII ORGANICI
2. Unghiul de valenţă
 Reprezintă unghiul format între direcţiile de orientare ale orbitalilor moleculari
 depinde de tipul de hibridizare
3. Energia de legătură
 Reprezintă cantitatea de energie degajată la formarea unei legături covalente
 cu cât Eleg este mai mare cu atât legătura este mai stabilă
 Energia legăturii carbon-heteroatom creşte odată cu creşterea caracterului electronegativ
al heteroatomului
 Energia de disociere - cantitatea de căldură consumată la scindarea unei legături şi este
egală cu energia eliberată la formarea legăturii.
B. FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ DENSITATEA DE ELECTRONI
A LEGĂTURII COVALENTE

cantitativ calitativ

Dipolmoment
Efectele electronice

11
 LEGĂTURA CHIMICĂ ÎN COMPUŞII ORGANICI
1. Dipolmoment molecular. Polaritate
 Dipol – un sistem format din 2 sarcini electrice punctiforme, egale şi de semn cotrar,
aflate la o anumită distanţă
 Legăturile covalente formate între atomi cu aceeaşi electronegativitate se numesc
legături covalente nepolare.
 Legătura covalentă formată între atomi cu electronegativităţi diferite devine o legătură
covalentă polară, atomii legaţi capătă sarcini electrice parţiale (+,  molecula apare ca un
dipol în care centrul sarcinii pozitive nu coincide cu centrul sarcinii negative.
 Polaritatea legăturii
• este o proprietate caracteristică legăturii covalente. 
  XCl= 3 eV XC= 2,5 eV
• se notează cu sarcini fracţionate 3 
Csp Cl
• se determină cantitativ prin dipolmoment sau moment electric de dipol
 e·d [ S.I. = 1Debye (D) = 10 –10 u.e.s x 10-8 cm

 Momentul electric de dipol:

• este o mărime vectorială, caracterizată prin mărime şi orientare
• se reprezintă grafic, convenţional printr-o săgeată paralelă, cu legătura covalentă,
al cărei vârf este îndreptat spre atomul mai electronegativ
A B


  12
H F H3C OH HC3 OH
 LEGĂTURA CHIMICĂ ÎN COMPUŞII ORGANICI
 Dipolmomentul molecular:
• este rezultanta însumării vectoriale a momentelor de legătură
• dacă moleculele prezintă legături de acelaşi fel între atomi, orientate simetric sau
legături polare care datorită simetriei se pot anula reciproc, două câte două, vor
prezenta un dipolmoment molecular nul.
H Cl Cl

O C H C Cl C H
N H H
H H H H Cl Cl H H
H
 =1,46 D  =1,84 D  =0  =0  =1,86
Cl H H
Cl CH3 CH3
C C CH
3
CH3
C
H
H C Cl Cl CH CH3
 =0  =0
3
 =0  =0

cis =0  >m
trans
13
 LEGĂTURA CHIMICĂ ÎN COMPUŞII ORGANICI
FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ DENSITATEA DE
ELECTRONI A LEGĂTURII COVALENTE
2. Efecte electronice
Datorită polarizărilor unora dintre legături şi apariţiei unui dipolmoment, au
loc deplasări şi delocalizări ale electronilor ce alcătuiesc legăturile respective, traduse
prin două tipuri de efecte electronice:
 Efectul inductiv
 Efectul electromer
a. Efectul inductiv

 Este determinat de prezenţa în moleculă a unor substituenţi atrăgători sau respingători

de electroni, care provoacă o polarizare a legăturilor , care se transmite printr-un
mecanism de inducţie electrostatică la legăturile vecine.
 Se notează cu I.
 Se reprezintă prin săgeţi drepte
 Dacă deplasarea de electroni este permanentă  efect inductiv static (IS)
 Dacă deplasarea de electroni apare temporar, sub efectul mediului de reacţie  efect
inductiv dinamic (Id)

14
 LEGĂTURA CHIMICĂ ÎN COMPUŞII ORGANICI
 Efectul inductiv static
 Se propagă în catenă, efectul lui scade cu creşterea distanţei faţă de atomul care îl
provoacă.
 Se apreciază comparativ cu hidrogenul, legătura C-H fiind practic nepolară
 efect inductiv pozitiv (+IS) provocat de substituenţi respingători de electroni
 efect inductiv negativ (-IS) provocat de substituenţi atrăgători de electroni

R C C X R C H R C C Y

 Grupe cu efect +IS - IS etalon + IS

 radicalii alchil: -CH3< -CH2 - CH3< -CH(CH3)2
 grupele cu sarcină negativă: -RN-, O-, S-

 Grupe cu efect -IS

- NO2>-NO>-CN>-COOH>-F>-OH>-NH2>-Cl>-Br>-I>-OR>-SH->-CCH>-C6H5

15
 LEGĂTURA CHIMICĂ ÎN COMPUŞII ORGANICI
b. Efectul electromer
 Este determinat de prezenţa în moleculă a unor electroni  sau p neparticipanţi şi
constă în deplasarea electronilor  ai legăturilor multiple sub acţiunea unui atom din
moleculă sau a interacţiei electronilor  cu alţi electroni , p sau .
 Se numeşte efect electromer sau de conjugare şi se notează cu E
 Se reprezintă prin săgeţi curbe care indică deplasarea electronilor  de la poziţia de
origine spre poziţia unde a migrat perechea de electroni
 Dacă deplasarea de electroni este permanentă, în starea fundamentală a moleculei 
efect electromer static (ES) sau mezomer (M)
 Dacă deplasarea de electroni apare temporar, sub efectul mediului de reacţie  efect
electromer dinamic (Ed)
 Consecinţa efectului electromer e modificarea densităţii electronice a sistemului cu
apariţia unor structuri moleculare similare, cu sarcini electrice repartizate conform
deplasării electronilor, numite structuri limită sau mezomere
 Prin combinarea acestor structuri mezomere din punct de vedere energetic, rezultă
hibridul de rezonanţă, care corespunde structurii reale a moleculei
 
A B A B A B

16
 LEGĂTURA CHIMICĂ ÎN COMPUŞII ORGANICI
 Efectul electromer static
 În funcţie de tipul conjugării care are loc, efectul electromer poate fi:
 efect electomer pozitiv (+ES)
 efect electromer negativ (-ES)
 Deplasările de electroni se pot datora:
 conjugării - din sistemele cu duble legături conjugate
 Exemple:
 1,3-butadiena

H2C CH CH CH2 H2C CH CH CH2 H2C CH CH CH2 H2C CH CH CH2

 benzaldehida structuri limita hibrid de rezonanta

OH

O O
O  O
C C C C C
H H H
H
- ES structuri limita hibrid de rezonanta
17
 LEGĂTURA CHIMICĂ ÎN COMPUŞII ORGANICI
 conjugării p- dintre electronii neparticipanţi ai unei grupări şi electroni  ai
unei duble legături vecine:
 Exemplu:
 clorura de vinil
 
CH2 CH Cl CH2 CH Cl H2C CH Cl
+ ES structura limita hibrid de rezonanta

 Grupe cu efect +ES (conj p-)

-OR2< -OR< - O-
 -NH2<-NHR<-NR2
 -I<-Br<-Cl<-F
 Grupe cu efect –ES (conj. 
 =CR2<=NR<=O<=S
 COOH<-NO<-NO2

18
 REACŢIILE COMPUŞILOR ORGANICI
 Definiţie
Reacţia chimică este un fenomen dinamic, care are loc cu o redistribuire a electronilor
de valenţă între moleculele participante (substratul organic şi reactanţi)
 Reacţiile moleculelor organice sunt procese complexe în cursul cărora se desfac şi se
refac covalenţe
 Sunt procese care decurg în general lent, cu viteze măsurabile în timp
Scindarea legăturilor din substrat sau reactant poate avea loc:
 simetric (homolitic) cu formarea de fragmente intermediare radicalice
 nesimetric (heterolitic) cu formarea de fragmente intermediare ionice

 Tipuri de reactanţi – în funcţie de încărcarea electrică a reactantului

a. Reactanţi electrofili (E+): ioni pozitivi sau molecule cu deficit de electroni
Ex.: SO3, CO2, AlX3, BF3, FeCl3, H+, X+, R+, NO+, NO2+, RCO+
b. Reactanţi nucleofili (A-): anioni sau molecule cu electroni neparticipanţi
Ex.: [H:]-, HSO -, HO-, RO-, X-, RS-, CN-, RCOO-, RCC-, H O, R O, ROH, NH ,
3 2 2 3
R3N
c. Reactanţi homolitici: radicali liberi

19
 REACŢIILE COMPUŞILOR ORGANICI
INTERMEDIARI INSTABILI AI CARBONULUI CARE APAR ÎN
CURSUL REACŢIILOR COMPUŞILOR ORGANICI
 Definiţie
Un intermediar este o moleculă sau un fragment care se formează în reacţie şi există o
perioadă finită de timp înainte de a reacţiona
1. Carbocationi
 Sunt specii care conţin un atom de carbon încărcat pozitiv şi un orbital p nehibridizat,
neocupat cu electroni
 Au structură plană, datorită carbonului deficitar în electroni care este hibridizat sp2,
iar orbitalul vacant se află perpendicular pe planul restului moleculei
H p
H
sp2
sp2 C
CH3 C sp2 H
H H
H
 Atomul de carbon are numai 6 electroni, fiind încărcat pozitiv, deci are caracter
electrofil, prezentând afinitate pentru electroni, anioni sau centre cu densitate electronică
crescută
 Substituenţii cu efect +IS sau +ES măresc stabilitatea carbocationilor
 Cei mai stabili sunt carbocationii
+ + aromatici
+ + stabilizaţi
+ prin rezonanţă
+
H3C < RCH < R CH <R C < C H < (C H ) C
2 2 3 6 5 6 53
20
creste stabilitatea
 REACŢIILE COMPUŞILOR ORGANICI
2. Radicali liberi
 Sunt specii care conţin la unul din atomii de carbon un orbital ocupat cu un singur
electron
 Au structură plană şi geometrie trigonală datorită carbonului hibridizat sp2, iar
electronul liber se găseşte într-un orbital p nehibridizat, perpendicular pe planul restului
moleculei
H
H
sp2 C
CH3 C sp2 H
sp2 H H
p
H
 Radicalii liberi sunt neutri d.p.d.v. electric şi datorită ocupării incomplete cu electroni
sunt foarte reactivi
 Substituenţii cu efect +IS sau +ES măresc stabilitatea radicalilor liberi
 Radicalii stabilizaţi prin efectul +ES se numesc radicali cu viaţă lungă (ex.: radicalul
trifenilmetil)
H3C. < RCH 2 .< R CH.<R C. < (C H ) C.
2 3 6 5 3
creste stabilitatea
C

21
 REACŢIILE COMPUŞILOR ORGANICI
3. Carbanioni
 Sunt intermediari trivalenţi ai carbonului care poartă o sarcină negativă
 Au un atom de carbon cu 8 electroni, repartizaţi în 3 legături şi un orbital ocupat cu 2
electroni
 Atomul de carbon carbanionic are hibridizare sp3, cu structură piramidală
sp3

CH3 H
sp3 C C H
sp3 HH
sp3 H
H
Sunt bogaţi în electroni şi au caracter nucleofil, prezentând afinitate pentru cationi sau
centre cu densitate de electroni scăzută
 Substituenţii cu efect –I, -E, stabilizează carbocationii, iar cei cu efecte +I, +E îi
destabilizează
R3C- < R2CH-< RCH 2-<H3C-
creste stabilitatea

22
 REACŢIILE COMPUŞILOR ORGANICI
CLASIFICAREA REACŢIILOR CHIMICE
A. După modul de rupere a legăturilor covalente:
1. Reacţii homolitice sau radicalice- când legătura se rupe simetric în 2 radicali liberi
A B A +B
2. Reacţii heterolitice sau ionice- când legătura se rupe nesimetric rezultând ioni
negativi şi pozitivi
A B A + B+
 Dacă substanţa conţine grupe cu efect –I, -E, molecula se va scinda cu formarea unui carbocation
 

R 3C X R 3C+ + X-
solv.
polar

 Dacă substanţa conţine grupe cu efect +I, +E, molecula se va scinda cu formarea unui carbanion
 
R 3C
 Y R 3C- + Y+
solv.
polar

3. Reacţii moleculare- desfăşurate simultan pe mai multe centre de reacţie, fără

intermediari radicalici sau ionici
23
 REACŢIILE COMPUŞILOR ORGANICI
B. După natura reactantului
1. Reacţii homolitice sau radicalice- reactantul este un radical liber
2. Reacţii nucleofile – reactantul este nucleofil
3. Reacţii electrofile –reactantul este electrofil

C. După modul de rupere şi de refacere a legăturilor covalente şi după

rezultatul reacţiei de modificare a substratului
1. Reacţii de substituţie- decurg cu desfacerea de legături  şi pot fi substituţii nucleofile
(SN), substituţii electrofile (SE) şi substituţii radicalice (SR)
2. Reacţii de adiţie – decurg cu desfacerea de legături  şi pot fi adiţii nucleofile (AN),
adiţii electrofile (AE) şi adiţii radicalice (AR)
3. Reacţii de eliminare (E) intra- şi intermoleculare
4. Reacţii de transpoziţie
5. Reacţii de fragmentare (rupere, cracare)

24
 IZOMERIA COMPUŞILOR ORGANICI
 Definiţii
Fenomenul prin care aceleiaşi formule moleculare îi corespund compuşi cu structuri şi
proprietăţi fizico-chimice diferite se numeşte izomerie.
Substanţele respective se numesc izomeri.
 La baza izomeriei stau conceptele:
 Compoziţia – reprezintă natura şi raportul atomilor dintr-o substanţă unitară
 Constituţia – reprezintă modul de legare al atomilor dintr-o moleculă prin
legături  sau 
 Conformaţia – se referă la aranjările spaţiale dinamice pe care le poate adopta o
moleculă datorită rotaţiei în jurul legăturii  C-C
 Configuraţia – se referă la aranjările spaţiale statice faţă de un element structural
rigid din moleculă (planul legăturii , planul unui ciclu sau un atom de C asimetric)

25
 IZOMERIA COMPUŞILOR ORGANICI
 Criterii de clasificare a izomerilor
1. Izomeria de constituţie (de structură): nu ţine cont de orientarea
substituenţilor în spaţiul tridimensional
a. Izomeria de catenă
b. Izomeria de poziţie
c. Izomeria de funcţiune
d. Izomeria de valenţă
a. Izomeria de catenă – izomerii diferă prin forma catenei şi prin modul de legare
a atomilor din structura de bază a moleculei
C4H10 H3C CH2 CH2 CH3 H3C CH CH3
n-butan
CH3
izo-butan
b. Izomeria de poziţie – se referă la locul ocupat în catenă de o funcţiune, o dublă
sau o triplă legătură sau la poziţia relativă a substituenţilor dintr-un inel aromatic
H3 C CH2 CH CH2 H3C CH2 CH2
H 3C CH CH CH3 H3C CH CH3
1-butena
2-butena Cl Cl
1-clor-propan 2-clor-propan
CH3 CH3 CH3

CH3

CH3
26
orto-xilen meta-xilen CH3
para-xilen
 IZOMERIA COMPUŞILOR ORGANICI
c. Izomeria de funcţiune – corespunde compuşilor cu aceleaşi formule moleculare
dar care conţin funcţiuni diferite
C4H8 H3C CH2 CH CH2 H2C CH2 C2H6O CH3 CH2 OH H3C O CH3
alcool etilic eter metilic
1-butena H2C CH2
ciclobutan
d. Izomeria de valenţă sau tautomeria – apare la compuşii care conţin un atom de
hidrogen mobil. Formele tautomere diferă prin poziţia unui atom de hidrogen şi a unei
duble O OH
legături H3C C H2C C
f. cetonicaH f. enolicaH
acetaldehida
2. Stereoizomeria: ţine cont de orientarea substituenţilor în spaţiul tridimensional
a. Izomeria de conformaţie – rezultă datorită rotaţiei libere în jurul legăturii simple C-C
b. Izomeria de configuraţie:
 Izomeria geometrică
 Izomeria optică (chirală)

27
 IZOMERIA COMPUŞILOR ORGANICI
a. Izomeria de conformaţie
 Apare la compuşii aciclici de tipul R-CH2-CH2-R sau la compuşii ciclici de tipul
ciclohexanului
 Datorită restricţiei rotaţiei libere în conformeri, substituenţii de la atomii de carbon
hibridizaţi sp3 adiacenţi, se pot aranja în poziţii intercalate sau eclipsate
 Grafic conformerii se reprezintă prin formule de perspectivă, tip “capră” sau “şa de
cal” sau prin formule de proiecţie Newmann
H HH
H H H HH
H H
H H H
H H H H H H H HH H
H
intercalat eclipsat intercalat eclipsat
formulele de perspectiva ale etanului formulele de proiectie Newmann ale etanului

28
 IZOMERIA COMPUŞILOR ORGANICI
b. Izomeria de configuraţie
A. Izomeria geometrică
 Apare la compuşii care conţin o dublă legătură sau un ciclu
 Condiţia de apariţie a izomeriei geometrice este ca substituenţii de la acelaşi atom de carbon să fie
diferiţi
 Izomerii geometrici diferă prin orientarea substituenţilor faţă de planul dublei legături sau faţă de
planul unui ciclu.
 Dacă substituenţii similari sunt de aceeaşi parte a planului dublei legături sau planul ciclului –
izomerul este cis
 Dacă substituenţii similari sunt de părţi opuse ale planului dublei legături sau planul ciclului –
izomerul este trans
H3C CH2 CH3 H3C H
C C C C
 Exemplu
H H H CH2 CH3
:
cis -2-pentena trans -2-pentena
 Nomenclatura E/Z pentru izomerii geometrici (Convenţia Cahn, Ingold, Prelog – C.I.P.)
 Se aplică atunci când perechile de substituenţi de la cei doi atomi de carbon sunt diferite
1. Se atribuie priorităţile pentru cei doi substituenţi de la fiecare atom de carbon, în funcţie de
numărul atomic Z, al atomului direct legat de dubla legătură
2. Dacă substituenţii cu prioritatea cea mai mică, de la fiecare atom de carbon, sunt de aceeaşi
parte a planului dublei legături sau planul ciclului, atunci este izomerul Z (zusammen=
împreună)
3. Dacă substituenţii cu prioritatea cea mai mică, de la fiecare atom de carbon, sunt de părţi opuse
ale planului dublei legături sau planul ciclului, atunci este izomerul E (entgegen= opus) 29
 IZOMERIA COMPUŞILOR ORGANICI
Z=17 ZC=6
Cl CH3 Cl H
 Exemplu C C C C
: H H
H CH3
Z=1 Z=1
(Z)-1-clor-propena (E)-1-clor-propena

B. Izomeria optică
 Definiţii
Activitatea optică reprezintă proprietatea anumitor substanţe de a roti planul luminii
polarizate:
 Dacă lumina se roteşte la dreapta – substanţa este dextrogiră (d sau +)
 Dacă lumina este rotită la stânga – substanţa este levogiră (l sau -)
 Activitatea optică se determină cu ajutorul polarimetrelor
 Activitatea optică a unei substanţe se exprimă prin rotaţia specifică []- care reprezintă unghiul cu
care este deviat planul luminii polarizate de către un gram de substanţă, din 1 cm 3 lichid pentru o
lungime de un dm a stratului străbătut de raza de lumină
α
αDt  unde:  – unghiul de rotaţie; l – lungimea tubului polarimetric; d –
ld densitatea substanţei; t – temperatura de lucru; D – lumina galbenă a lămpii
de sodiu la 589 nm
 Izomeria optică se datorează activităţii optice

30
 IZOMERIA COMPUŞILOR ORGANICI
Substanţele care prezintă activitate optică se numesc optic active, iar izomerii se numesc
antipozi optici sau enantiomeri
 Pentru a se explica apariţia activităţii optice s-a introdus noţiunea de chiralitate – ca fiind
proprietatea substanţelor de a fi nesuperpozabile cu imaginea lor în oglindă, prin mişcarea
lor de rotaţie sau translaţie.
 Două structuri sau corpuri sunt chirale dacă apar ca obiect şi imagine în oglindă.
Chiralitatea reprezintă condiţia necesară şi suficientă pentru apariţia activităţii optice. Moleculele
chirale sunt optic active.
 Chiralitatea reprezintă caracteristica structurală care deosebeşte o substanţă simetrică de una
nesimetrică. Moleculele simetrice sunt achirale iar cele nesimetrice sunt chirale.
 Tipuri de chiralitate
 Chiralitatea moleculelor depinde de geometria acestora şi se clasifică ţinând cont de elementele de
simetrie: plan de simetrie, centru de simetrie, axă de rotaţie.
 În funcţie de elementul care determină chiralitatea, moleculele pot prezenta 4 tipuri de chiralitate:
centrală, axială, planară, elicoidală.

31
 IZOMERIA COMPUŞILOR ORGANICI
1. Chiralitatea centrală
 Determinată de aranjarea spaţială a substituenţilor faţă de un centru de chiralitate, care poate
fi un atom de C asimetric sau un heteroatom. Atomul de C asimetric este acel atom care are toţi
cei 4 substituenţi diferiţi.
Poate fi cu un centru sau mai multe centre de simetrie
 Formule de reprezentare a enantiomerilor

1. Formule de configuraţie tetraedrică – redau modelul steric real al moleculelor.

COOH
COOH
C C
H OH H
OH CH3 H3C

2. Formule de perspectivă tetraedrică

COOH COOH
C C
CH3 H
H H3C OH
OH
3. Formule de proiecţie Fischer – atomii de C asimetrici şi toţi substituenţii săi sunt în acelaşi plan

COOH
COOH
H C OH
HO C H
CH3 CH3
32
plan de reflexie (oglinda)
 IZOMERIA COMPUŞILOR ORGANICI
I. Izomeria optică cu un singur centru chiral
 Prezenţa unui atom de carbon chiral induce apariţia a 2 enantiomeri

 Convenţii pentru notarea configuraţiilor

 Configuraţia reprezintă aranjamentul steric spaţial al substituenţilor unui atom de carbon
 Enantiomerii prezintă activitate optică şi se deosebesc prin configuraţia atomului de carbon
chiral.
S-a demonstrat că nu există nici o legătură între puterea de rotaţie a luminii polarizate şi
configuraţia atomului de carbon chiral.
 Se utilizează 2 convenţii pentru indicarea configuraţia atomului de carbon asimetric.
1. Configuraţia relativă. Convenţia Fischer-Rossanoff
 stabilirea configuraţiei în raport cu molecule de referinţă (etalon), cărora li s-a atribuit în mod
arbitrar una din cele 2 configuraţii posibile, notate D, L (dextro-levo)
 substanţa etalon utilizată este glicerin-aldehida, care are 1 atom de C asimetric şi 2 enantiomeri
 Configuraţiile relative se stabilesc prin înrudirea substanţei analizate cu D(+)-glicerin-aldehida
sau cu L(-)-glicerin-aldehida.
CHO CHO CHO CHO
C H C OH HO C H C
H CH2OH H
OH CH2OH CH 2OH HOH2C OH
D(+)-glicerin-aldehida L(-)-glicerin-aldehida
 (+), (-) reprezintă sensul de rotaţie al luminii polarizate, determinat experimental
 Această convenţie este folosită în studiul zaharurilor şi aminoacizilor. 33
 IZOMERIA COMPUŞILOR ORGANICI
2. Configuraţia absolută. Convenţia Cahn, Ingold, Prelog (C.I.P)
 Configuraţia absolută a unui centru chiral se notează cu R sau S (R=rectus, S=sinister) şi se
stabileşte comparativ cu sensul de rotaţie al acelor unui ceasornic
 Configuraţile R, S sunt convenţii abstracte, care se stabilesc conform unor reguli, numite reguli
C.I.P.
1. Se stabileşte ordinea de prioritate a substituenţilor legaţi la atomul de carbon chiral (aceleaşi ca
la izomeria geometrică)
2. Se roteşte tetraedrul astfel încât substituentul cu prioritatea cea mai mică să se afle în colţul cel
mai îndepărtat al tetraedrului
3. Se priveşte tetraedrul (carbonul chiral) din partea opusă substituentului cu prioritatea cea mai
mică
4. Se notează sensul descreşterii priorităţii substituenţilor de pe faţa tetraedrului aflată spre
observator
5. Dacă sensul descreşterii este în sensul acelor de ceasornic avem configuraţia R, iar dacă este în
sens invers avem configuraţia S
a
a
C
C
d b
b d c
c
(S)
(R)

34
 IZOMERIA COMPUŞILOR ORGANICI
 Exemplu – stabilirea configuraţiei la centrul chiral al glicerin-aldehidei
CHO CHO
H C OH HO C H
CH2OH CH2OH
D(+)-glicerin-aldehida L(-)-glicerin-aldehida
R(+)-glicerin-aldehida S(-)-glicerin-aldehida
prima sfera a II-a sfera de
de influenta influenta
ZO=8 schimbarea
O H CHO CHO locului OH OH
O C H C
OH substituentilor
C ZC=6 2ZO+ZH=17 CH OH 2 cate 2 HOH2C C CHO C
HOH H 2
OH CH2OH H HOH2C H
H H CHO
C Z =6
2Z H+Z O=10 CHO CHO schimbarea (R)
C locului OH OH
substituentilor
H C H OHC C CH 2OH C
HOH C C HO 2 cate 2
ZH=1 H
2 OH H CH2OH H OHC
prima
a II-a CH2OH
sfera (S)
de sfera de
influenta influenta
OH>CHO>CH2OH>H
scade prioritatea substituentilor
35
 IZOMERIA COMPUŞILOR ORGANICI
II. Izomeria optică la compuşii cu mai multe centre chirale
 Dacă o moleculă prezintă n atomi de carbon asimetrici, va poseda 2n izomeri optici
 Astfel, dacă n=2, vom avea 4 izomeri optici, fiecărui atom de C asimetric corespunzându-i o
pereche de enantiomeri
 Pentru moleculele cu 2 centre chirale, Fischer a luat ca referinţă 2,3,4-trihidroxibutanalul, care
prezintă două perechi de enantiomeri, cunoscute sub numele de eritroză şi treoză (două
monozaharide) I II III IV
CHO CHO CHO CHO
H C* OH HO C* H H C* OH HO C* H
H C* OH HO C* H HO C* H H C* OH
CH2OH CH2OH CH2OH CH2OH
D(-) 2R,3R- L(+) 2S,3S- L(+) 2R,3S- D(-) 2S,3R-
eritroza treoza
 La atomii de C asimetrici se pot stabili configuraţiile absolute R, S prin regulile C.I.P., semnele
(+)/(-) sunt determinate experimental iar notaţiile D, L sunt stabilite convenţional prin înrudirea cu
glicerinaldehida la atomul chiral C3
 Cei 4 izomeri optici ai 2,3,4-trihidroxibutanalului sunt în următoarea relaţie de stereochimie: I şi
II sunt enantiomeri, amestecul lor în părţi egale formând un racemic; la fel III şi IV sunt tot
enantiomeri; în schimb I şi II faţă de III şi IV sunt diastereoizomeri, deoarece nu respectă relaţia
obiect-imagine în oglindă.

36
 IZOMERIA COMPUŞILOR ORGANICI
 Pentru compuşi cu 2 centre chirale s-au stabilit convenţional denumirile eritro şi treo, prin
înrudirea cu cele 2 treoze
- configuraţia eritro – când compusul are în proiecţie Fischer, grupările identice sau
similare ca prioritate de aceeaşi parte a liniei verticale
- configuraţia treo – când aceste grupe sunt de o parte şi de alta a liniei verticale
 În cazul compuşilor cu 2 centre chirale cu substituenţi identici la atomii de C asimetrici, forma
eritro deşi are 2 atomi de C chirali este optic inactivă, datorită existenţei unui plan de simetrie
moleculară, care conduce la anularea reciprocă a activităţii optice a celor 2 atomi de C asimetrici. În
acest caz, această formă se numeşte mezo.

 Exemplu – acidul tartric (acidul 2,3-dihidroxi-succinic)

I II III IV
COOH COOH COOH COOH
* *
H C OH HO C* H H C OH HO C* H
H C* OH HO C* H HO C* H C* OH
COOH COOH H COOH
COOH
2R,3S- 2S,3R- (+) 2R,3R- (-) 2S,3S-
forma mezo, achirala enantiomeri
37