Chimie organică, Admitere medicină și farmacie, Sibiu, profesor Liliana Vulcu

Capitolul 3.
Structura compuşilor organici

1. Scurt istoric

La sfârşitul secolului a XVIII-lea au apărut primele clasificări ale substanţelor, cele

provenite din regnul vegetal şi animal au fost denumite substanţe organice (prin analogie cu
faptul că sunt produse de organismele vii), iar cele din regnul mineral au fost numite substanţe
minerale sau anorganice (fără viaţă).
Termenul de chimie organică a fost introdus în 1808 de J.J. Berzelius care îl asocia cu
faptul că toate substanţele organice sunt produse în organismele vii sub acţiunea unei forţe
numite forţă vitală. Teoria forţei vitale a fost infirmată în 1828 de F. Wöhler, cel care a
obţinut pentru prime dată în laborator, prin sinteză, un compus organic, ureea.
F. Wöhler a observat că prin acţiunea clorurii de amoniu, NH 4Cl asupra cianatului de
argint, AgNCO se formează cianat de amoniu, NH4NCO şi clorură de argint, AgCl; prin
încălzirea cianatului de amoniu rezultă uree.

AgNCO + NH4Cl → NH4NCO + AgCl

t0
NH4NCO → (NH2)2CO
Uree
Stuctura ureei este următoarea:
H2N
\
C=O
/
H2N
Analiza rezidului alb cristalin format la transformarea, la cald, a cianatului de amoniu, a
arătat că substanţa obţinută în laborator este ureea, compus organic existent în urină şi studiat
intes la aceaa vreme.
Chimia organică este chimia hidrocarburilor (compuși formați doar din carbon și
hidrogen) și a derivațiilor acestora.

Elemente organogene
Compuşii organici sunt alcătuiţi dintr-un număr relativ mic de elemente chimice, numite
elemente organogene.
Compușii organici pot avea în molecula lor nu numai atomi de carbon (obligatoriu
prezent) și hidrogen, care sunt elemenete principale, ci și atomi de oxige, azot, halogeni, sulf,
fosfor și în unele cazuri atomi și ioni metalici (heteratomi).
Elementele organogene, în ordinea descrescătoare a frecvenţei sunt următoarele:
1
Chimie organică, Admitere medicină și farmacie, Sibiu, profesor Liliana Vulcu

C, H, O, N, F, Cl, Br, I, S, P, Si, metale (Na, Li, Mg, Fe, Co, Cu, Zn ,Pb).
Toţi compuşii organici conţin carbon în moleculă, iar majoritatea substanţelor organice
conţin şi hidrogen în moleculă.
Valența reprezintă numărul de legături pe care un element le realizează pentru a forma un
compus.

Element Simbol Valență

Carbon C IV
Hidrogen H I
Oxigen O II
Azot N III
Halogeni
X
(flor, clor, I
(F, Cl, Br, I)
brom, iod)
Sulf S VI

2. Analiza elementală a unei substanţe organice

Compoziţia compuşilor organici se determină prin analiza elementală, calitativă şi
cantitavă.
Arderea substanței organice se face într-o instalație simplă (de cele mai multe ori în
prezență de catalizatori și/sau de substanțe care să reacționeze cu elementele din compoziția
moleculei). În vasul de prindere se introduce apă sau o soluție are să reacționeze cu produșii de
reacție.
Compoziția în procente de masă a substanței organice. În anul 1830 Justus von Liebig
a pus la punct metoda analizei elementale cantitative folosind, alături de ardere, o serie de alte
reacții specifice prin care elementele organogene din compușii organici sunt transformați în
compuși care pot fi determinați cantitativ (se determină masa și/sau compozitia). In acest fel se
poate stabili concentrația procentuală a fiecărui element din molecula unui compus organic
(cu excepția oxigenului care se calculează ca diferență până la o sută).
3. Formule procentuale,formule brute şi formule moleculare
Din datele analizei elementale calitative şi cantitative se determină formula procentuală,
FP, care reprezintă cantitatea din fiecare element (excepţia face oxigenul care se calculează ca
diferenţă până la o sută) conţinută în 100 g de substanţă; se mai numeşte compoziţie
procentuală.
Exemplu:40 % C; 6,66 % H; 53,34 % O.
Formula brută, FB, arată natura atomilor şi raportul în care se găsesc în moleculă,
expimat prin numere întregi.
Formula brută se poate stabili cunoscând compoziţia în procente de masă a substanţei
organice şi masele atomice ale substanţelor care le compun.

2
Chimie organică, Admitere medicină și farmacie, Sibiu, profesor Liliana Vulcu

Formula moleculară reprezintă tipul şi numărul real al atomilor componenţi dintr-o

moleculă .
Formula moleculară este fie egală, fie un multiplu întreg al formulei brute. Unei formule
brute îi pot corespunde mai multe formule moleculare. Formula moleculara poate să fie identică
cu formula brută.
Formula spaţială prezintă modul de orientare în spaţiu a legăturilor chimice.
Formulele structurale precizează modul de legare a atomilor în moleculă.
Formula plană. Formula strcturală a unei substanţe chimice se poate scrie în plan în mai
multe moduri.
Reprezentarea grafică a formulelor structurale este posibilă utilizând: formule Lewis,
formule în care se trasează o linie pentru a marca legătura chimică (numite formule de proiecţie).
In scrierea formulelor moleculelor compușilor organici se folosesc frecvent formule de
proiecție restrânse, care se mai numesc şi formule de structură plane.

4. Izomerie
Unei formule moleculare îi pot corespunde mai multe formule structurale.
Compuşii organici care au în moleculă aceleşi tip şi acelaşi număr de atomi, dar în care
aceştia nu sunt legaţi în acelaşi fel, se numesc izomeri (izo-acelaşi, mer- parte, în limba greacă).
Sau, putem spune că izomerii au aceişi formulă moleculară, dar formule structurale diferite,
proprietăți fizice și chimice diferite.

5. Legături chimice în compuşi organici

Legătura covalentă se stabileşte între atomii elementelor cu caracter electrochimic apropiat
(între atomi de nemetale), prin punerea în comun de electroni neîmperecheați, adică prin
întrepătunderea a doi orbitali atomici monoelectronici, cu formarea unui orbital molecular de
legătură.
Se formează astfel o covalenţă simplă, dublă, respectiv triplă, omogenă (între atomi identici) sau
eterogenă (între atomi diferiți).

3
Chimie organică, Admitere medicină și farmacie, Sibiu, profesor Liliana Vulcu

Atomul de carbon are următoarea configurație electronică: 1s2, 2s2 2p2, deci are 4
elecroni pe ultimul strat cu care poate realiza 4 legături. Pentru a-și stabili configurația stabilă de
octet, se poate considera că un atom de carbon pune în comun cei patru electroni de valentă ai
săi, cu electronii de pe ultimul strat ai altor atomi de carbon sau ai altor elemenete, se formează
perechi de lecroni care aparțin ambilor atomi, între care se stabilesc legături covalente.

Atomul de carbon formează legături doar în stare de hibridizare; fenomenul de

amestecare a orbitalilor atomici în urma căreia rezultă orbitali hibridizați se numește
hibridizare. Orbitații hibrizi pot realiza legături σ, iar cei rămași nehibridizați formează doar
legături π, legături ce însoțesc legăturiile σ.
Stările de hibridizare ale atomului de carbon sunt.
a) Hibridizarea sp3:
- constă în combinarea: 1 orbital s +3orbitali p = 4 orbitali hibridizați sp 3, cu
formă bilobală cu un lob extins;
- toți cei patru orbitali hibrizi sp3 au aceiași energie, mai mare decât a
orbitalului s și mai mică decât a orbitalului p;
- cei patru orbitali hibrizi determină formarea a 4 legături σ, care determină
și geometria moleculei și anume orientare tetraedrică, cu unghiul dintre
legături de 109028'.

Concluzie: atomul de cabon hibridizat sp3 posedă patru orbitali hibridizați sp3
monoelectronici cu care realizează patru legături σ ( legături simple).

ǀσ
σ σ
— C —
ǀ σ
b) Hibridizarea sp :
2

- se amestecă 1 orbital s +2orbitali p = 3 orbitali hibribridizați sp 2 + 1 orbital

p nehibridizat
- formează 3 legături σ + 1 leg. π, orientate trigonal cu unghiul dintre
legături de 1200, cu axele orbitalilor sp2 coplanare;
- toți cei patru orbitali hibrizi sp2 au aceiași energie, mai mare decât a
orbitalului s și mai mică decât a orbitalului p;
4
Chimie organică, Admitere medicină și farmacie, Sibiu, profesor Liliana Vulcu

- orbitalul p nehibridizat este orintat perpendicular pe planul axelor

orbitalilor sp2 și este folosit pentru formarea legăturii π ;
Concluzie: atomul de cabon hibridizat sp2 posedă trei orbitali hibridizați sp2
monoelectronici cu care realizează trei legături σ (legături simple) și un orbital p monoelectronic
cu care realizează o legătură π. Hibridizat sp2 atomul de carbon participă la formarea unei
legaturi duble.

σ σ, π,
— C =
ǀ σ
c) Hibridizarea sp:
- se amestecă 1 orbital s +1orbital p = 2 orbital hibridizat sp + 2 orbitali p
nehibridizați;
- toți cei patru orbitali hibrizi sp au aceiași energie, mai mare decât a
orbitalului s și mai mică decât a orbitalului p;
- cei doi orbitali p nehibridizați sunt orintați perpendicular între ei și
perpendicular pe axa orbitalilor hibrizi;
- formează 2 legături σ+ 2 leg. π, orientate liniară/digpnală, cu unghiul
dintre legături de 1800
Concluzie: atomul de cabon hibridizat sp posedă doi orbitali hibridizați sp
monoelectronici cu care realizează doi legături σ (legături simple) și doi orbitali p
monoelectronici cu care realizează două legături π. Hibridizat sp atomul de carbon participă la
formarea unei legaturi triple sau două duble legături.

σ σ, π,π σ,π σ,π

— C ≡ ¿ C¿

Tipuri de atomi de carbon din catene

Într-o catenă, atomi de carbon pot fi clasificaţi după numărul legăturilor prin care se leagă
de alţi atomi de carbon:
- atomii de carbon nulari sunt atomii de carbon care nu formează legături chimice cu alţi
atomi de carbon;
- atomi de carbon primari –formează o singură legătură cu un alt atom de carbon;
- atomi de carbon secundari –sunt legaţi de doi atomi de carbon sau două legături formate cu
un singur atom;
- atomi de carbon terţiari –sunt legaţi cu trei covalenţe de alt atom de carbon sau de alţi atomi
de carbon;
- atomi de carbon cuaternari –atomi de carbon legaţi cu patru covalenţe de alţi atomi de
carbon.

5
Chimie organică, Admitere medicină și farmacie, Sibiu, profesor Liliana Vulcu

Validitatea unui compus organic se poate determina cu ajutorul unei mărimi numită
paritatea valențelor și reprezintă suma valențelor tuturor atomilor dintr-o moleculă; rezultatul
obținut trebuie să fie număr par.

Pentru a determina clasa de compuși din care face parte un compus organic se determină
nesaturarea echivalentă. Aceasta se calculează, pentru un compus CaHbOcNdXe, cu formula:
2 a+2 – b+ d−e
N.E. =
2
Elementele divalente (oxigenul și sulful) nu participă la calculul N.E.
Valoarea N.E. trebuie să fie pozitivă și întreagă. Fiecare unitate reprezintă existența unei
legături π sau a unui ciclu saturat. Astfel pentru:

- N.E. = O, compuși saturați;

- N.E. = 1, 2,3 compuși nesaturați/ciclici alifatici
- NE. = 4,5,6 compuși aromatici mononucleari
- NE. ≥7 compuși aromatici polinucleari.