lcan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare

Structura chimică a metanului, care este cel mai simplu alcan și implicit cel mai simplu compus organic.

Alcanii (cunoscuți și sub denumirea de parafine) sunt hidrocarburi saturate aciclice,

fiind alcătuiți din atomi de carbon și de hidrogen aranjați într-o catenă liniară sau
ramificată. Alcanii sunt considerați ca fiind cei mai simpli compuși organici, deoarece
în structura lor se regăsesc doar legături simple de tipul carbon-hidrogen și carbon-
carbon, iar atomii de carbon se află în starea de hibridizare sp3.[1] Alcanii au formula
generală CnH2n+2, iar această clasă de hidrocarburi începe cu cel mai simplu compus
organic, metanul (CH4), pentru care n = 1. Așadar, primul reprezentat al seriei
omoloage este metanul, iar următorii trei termeni ai seriei omoloage
sunt: etanul (C2H6), propanul (C3H8) și butanul (C4H10).[2]
Alcanii sunt adesea priviți ca și compuși de bază în chimia organică, deoarece
majoritatea compușilor organici pot fi priviți ca derivați ai alcanilor, în molecula cărora
se grefează diverse grupe funcționale. Denumirea de grupă alchil, în general
simbolizată R, face referire la acea grupă care provine structural de la catena unui
alcan. Alcanii superiori (cei care au catena formată din mai mult de 17 atomi de
carbon) reprezintă o categorie aparte de alcani, întrucât aceștia sunt compuși solizi
în condiții standard de temperatură și presiune.
Alcanii nu sunt foarte reactivi și au o activitate biologică limitată. Principalele surse
comerciale de alcani sunt petrolul și gazele naturale.[3]

Cuprins

 1Nomenclatură
o 1.1Alcani liniari
o 1.2Alcani ramificați
 2Izomerie și radicali
o 2.1Izomeria de catenă
o 2.2Izomeria de conformație
o 2.3Radicali
 3Metode de obținere
o 3.1Metode industriale
 o 3.2Metode de laborator
 4Proprietăți fizice
o 4.1Punct de fierbere
o 4.2Punct de topire
o 4.3Conductibilitate și solubilitate
o 4.4Geometrie moleculară
 5Proprietăți chimice
o 5.1Reacția de oxidare
o 5.2Reacția de halogenare
o 5.3Reacția de cracare
o 5.4Reacția de izomerizare și de reformare
o 5.5Alte reacții
 6Răspândire naturală
o 6.1În univers
o 6.2Pe Pământ
o 6.3În organismele vii
o 6.4Importanță ecologică
 7Aplicații
 8Impact biologic
 9Pericol
 10Referințe
 11Bibliografie
 12Vezi și

Nomenclatură[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Nomenclatura IUPAC a compușilor organici.
Nomenclatura IUPAC pentru alcani se bazează pe identificarea catenelor
hidrocarbonate. Catenele liniare, neramificate, saturate, se denumesc cu ajutorul
unor prefixe numerice de origine greacă, care indică numărul atomilor de carbon, la
care se adaugă sufixul -an.[4][2] În 1866, August Wilhelm von Hofmann a sugerat
nomenclatura sistematică bazată pe utilizator vocalelor a, e, i, o și u, pentru crearea
sufixelor -an, -en, -in, -on, -un pentru hidrocarburile cu formulele generale CnH2n+2,
CnH2n, CnH2n−2, CnH2n−4, CnH2n−6.[5]
Mai jos se află un tabel cu prefixele folosite pentru denumirea primilor alcani, și a
unor alcani superiori potriviți ca exemple:

Num
ărul
atomi
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 20 30 40 50
lor de
carbo
n

Prefi M E Pr B Pe H He O N D Un Do Tri Tetra Penta Hexa Eic Triac Tetra Penta

x et t op ut nt ex pt ct on ec dec dec dec dec dec dec os ont cont cont

Alcani liniari[modificare | modificare sursă]

Structura moleculară a izopentanului sau a 2-metilbutanului

Alcanii liniari sunt adesea denumiți cu ajutorul prefixului n-, care provine de

la normal. Deși acest prefix poate fi omis, acesta ar trebui folosit atunci când este
necesară diferențierea dintre un anumit alcan liniar și izomerii de catenă ai acestuia
(de exemplu, n-hexan și 2- sau 3-metilpentan). Primii patru alcani ai acestei serii au
denumiri speciale (metan, etan, propan, butan). Denumirile au fost menținute pentru
valoarea lor istorică, provenind de la metanol, eter, acid propionic și acid butiric.
Următorii alcani liniari se denumesc conform regulilor deja discutate, prin adăugarea
prefixului ce indică numărul atomilor de carbon și al sufixului -
an (pentan, hexan, heptan, etc.).[6]
Alcani ramificați[modificare | modificare sursă]
Alcanii ramificați cu structură simplă au adesea denumiri comune, distincția făcându-
se cu ajutorul unui prefix; de exemplu, izomerii n-pentanului sunt izopentanul
și neopentanul. Totuși, pentru cei cu structură mai complexă se folosește
nomenclatura IUPAC.

Izomerie și radicali[modificare | modificare sursă]

Diferiți alcani și cicloalcani cu patru atomi de carbon; de la stânga la dreapta avem: n-

butan și izobutan (izomeri C4H10); ciclobutan și metilciclopropan (izomeri C4H8);
Biciclo[1.1.0]butanul este singurul cu formula C4H6.

Fiind compuși simpli, alcanii prezintă puține tipuri de izomerie, totuși și în cazul
acestora pot apărea destule situații interesante. Alcanii prezintă izomeri de catenă,
izomeri de conformație (sau conformeri), iar unii pot fi chiar și chirali, cum este de
exemplu 3-metilhexanul.
Izomeria de catenă[modificare | modificare sursă]
Alcanii care au cel puțin patru atomi de carbon prezintă izomeri de structură, întrucât
catena poate fi modelată în moduri diferite pentru aceeași formulă
chimică moleculară dată. Cel mai simplu izomer al unui astfel de alcan se
numește normal-alcan (adesea notat n-alcan) și este acel izomer care prezintă
catena liniară, fără nicio ramificație (prin ramificație se înțelege orice
grupă alchil grefată pe catena cea mai lungă).[7] Când apar ramificații, izomerii se
numesc izo-alcani. Numărul izomerilor posibili pentru un alcan crește direct
proporțional cu numărul atomilor de carbon din catenă. De exemplu, pentru alcanii
aciclici avem:[8]

 C1: metanul este singurul
 C2: etanul este singurul
 C3: propanul este singurul
 C4: avem 2 izomeri, n-butanul și izobutanul
 C5: avem 3 izomeri, n-pentanul, izopentanul și neopentanul
 C6: avem 5 izomeri, n-hexanul, 2-metilepentanul, 3-metilepentanul, 2,2-
dimetilbutanul și 2,3-dimetilbutanul
 C12: avem 355 izomeri
 C32: avem 27.711,253,769 izomeri
 C60: avem 22.158.734.535.770.411.074.184 izomeri
Izomeria de conformație[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Izomerie conformațională.

Proiecțiile Newman pentru două conformații ale moleculei de etan: eclipsată în stânga și intercalată în

dreapta.

Cei doi conformeri ai etanului

Formulele de structură și unghiurile de legătură nu sunt de cele mai multe ori

suficiente pentru descrierea completă a geometriei unei molecule. Există un anumit
grad de libertate pentru fiecare legătură carbon-carbon: unghiul de torsiune dintre
atomii sau grupele de atomi legate de atomii de la fiecare capăt al legăturii.
Aranjamentul spațial descris cu ajutorul unghiurilor de torsiune moleculare este
cunoscut sub denumirea de conformație.
Etanul este cel mai simplu compus din seria alcanilor care prezintă izomerie de
conformație, din moment ce în molecula sa se află doar o singură legătură carbon-
carbon. Dacă, ipotetic, s-ar putea privi înspre axa legăturii C-C, s-ar putea observa
ceea ce este descris de către o proiecție Newman. Între atomii de hidrogen legați de
atomii de carbon (apropiat și depărtat) există un unghi de 120°, ceea ce se poate
observa și dacă se proiectează molecula pe un plan. Totuși, unghiurile de torsiune
dintre orice atom de hidrogen legat de un atom de carbon apropiat și un atom de
hidrogen legat de un atom de carbon îndepărtat poate varia între 0° și 360°. Aceasta
este o consecință a faptului că legătura simplă carbon-carbon prezintă o rotație
liberă. În ciuda acestei rotații libere aparente, în realitate există doar două conformații
importante: eclipsată și intercalată. Aceste conformații prezintă energii diferite, cea
mai mică fiind pentru cea intercalată, de 12,6 kJ/mol, ceea ce indică faptul că
aceasta este mai stabilă decât conformația eclipsată.
Diferența dintre energiile celor două conformații, cunoscute ca energii de torsiune,
este mică în comparație cu energia termică a moleculei de etan în condiții normale.
Există o rotație continuă în jurul legăturii carbon-carbon, iar timpul necesar (în cazul
etanului) pentru trecerea din conformația intercalată în următoarea conformație,
echivalentul rotației unei grupe CH3 cu 120° una față de cealaltă, este de ordinul
10−11 secunde.
Radicali[modificare | modificare sursă]
Prin îndepărtarea unuia sau a mai multor atomi de hidrogen din molecula unui alcan
se obține un radical de hidrocarbură. Convențional , pentru reprezentarea radicalilor
se folosește linia de valența(CH3-) ; aceasta simbolizează electronul impar și nu o
pereche de electroni ca în scrierea obișnuită. Denumirea radicalilor hidrocarburilor,
obținuți prin îndepărtarea atomilor de hidrogen de la un singur atom de carbon , se
face prin înlocuirea sufixului -an cu sufixul -il pentru radicalii monovalenți (obținuți
prin îndepărtarea unui singur atom de hidrogen), -iliden pentru cei divalenți:
CH4 metan CH3- metil -CH2- metiliden /metilen -CH- metilidin /metin; R-CH- alchiliden
Denumirea radicalilor divalenți , obținuți prin îndepărtarea atomilor de hidrogen de la
atomi de carbon diferiți se formează prin adăugarea la numele alcanului a sufixul
-idiil. Radicalii monovalenți ai alcanilor se numesc generic radicali alchil.

Metode de obținere[modificare | modificare sursă]

Metode industriale[modificare | modificare sursă]

O rafinărie de petrol în Martinez, California.

Una dintre principalele surse la nivel industrial de alcani sunt gaze

naturale și petrolul. Separarea alcanilor are loc în rafinăriile de petrol în urma
procesului de rafinare prin distilare fracționată.[9]
  Unul dintre procese este cunoscut sub numele de proces Bergius, care
presupune transformarea directă prin lichefiere a cărbunelui într-un
amestec de hidrocarburi lichide, numit petrol sintetic.[10]
 Un alt proces foarte folositor este procesul Fischer-Tropsch, folositor la
sinteza hidrocarburilor lichide, printre care se numără și alcanii lichizi,
având ca precursor monoxid de carbon și hidrogen.[11]
Metode de laborator[modificare | modificare sursă]
De obicei, nu este necesară sinteza de laborator a alcanilor, deoarece pot fi
comercializați. De asemenea, datorită reactivității lor scăzute, nu suferă foarte multe
reacții de interconversie a grupelor funcționale. Adesea, metodele prin care se obțin
alcani ce au loc în laborator sunt de fapt reacții în urma cărora alcanii sunt produși
secundari nefolositori. Mai jos se regăsesc câteva dintre cele mai cunoscute și
relevante metode de obținere ale alcanilor.[12][13]

 Un exemplu ar fi utilizarea n-butillitiului pe post de bază, când în reacția cu

apa se obține acidul conjugat al acestuia, n-butanul, împreună cu hidroxid
de litiu:
C4H9Li + H2O → C4H10 + LiOH

O altă metodă posibilă este reacția de hidrogenare (reacția Senderen

și reacția Sabatier de hidrogenare a dioxidului de carbon[14]) care poate
fi aplicată mai multor clase de hidrocarburi
nesaturate (precum alchenele și alchinele). Reacțiile de hidrogenare
sunt mereu realizate cu ajutorul unui catalizator metalic,
de nichel, platină sau paladiu (cu R este notat un rest alchil)
R-CH=CH2 + H2 → R-CH2-CH3 (hidrogenarea alchenelor)
R-C≡CH + 2H2 → R-CH2-CH3 (hidrogenarea alchinelor)

 Prepararea alcanilor poate fi realizată direct în urma sintezei Corey-

House, ce presupune reacția dintre o halogenură de alchil și un
dicuprat de litiu și alchil (resturile alchil pot fi identice sau diferite): [15]
[16][17]

Li+[R–Cu–R]– + R'–X → R–R' + "RCu" + Li+X–

 Există trei reacții de reducere ale aldehidelor și cetonelor prin

care se pot obține alcani: reducerea Clemmensen (realizată cu
zinc metalic și acid clorhidric)[18], reducerea Wolff-
Kishner (realizată cu hidrazină în mediu bazic)[19][20] și reducerea
Mozingo (realizată cu un ditiol, cu intermediar ditioacetal ciclic
care se reduce cu nichel Raney)[21]:

Reducerea Clemmensen: 
Reducerea Wolff-

Kishner: 
 Reducerea Mozingo: 

 Reducerea altor grupe funcționale,

precum alcool sau carboxil, se face cu fosfor roșu.[13]

 Reacția Wurtz, prin care două halogenuri de alchil (sau

aceeași halogenură, depinzând de natura alcanului care se
obține) sunt reacționate în prezența sodiului; alcanul obținut
conține legate cele două grupe alchil din reactanți:

 Electroliza Kolbe este o reacție

de dimerizare decarboxilativă dintre doi acizi
carboxilici (sau doi ioni carboxilat) prin care se obține un
alcan format din cele două resturi corespunzătoare
acizilor:

 Reacția de dezoxigenare Barton-McCombie este o

reacție de substituție radicalică care ajută la
transformarea unui alcool în alcanul corespunzător:
[22][23]