Alchine

5.1. Definiție și serie omoloagă

Alchinele sunt hidrocarburi acicilice nesaturate care prezintă în
moleculele lor o legătură triplă între 2 atomi de carbon.
Formula generală: C2H2n-2, unde n ≥ 2, care poate lua valori întregi și
succesive, obținându-se seria omoloagă a alchinelor.
5.2. Denumirea alchinelor
Alchinele se denumesc prin înlocuirea sufixului „-an” din numele
alcanului, cu sufixul „-ină”.
Denumirile și formulele primelor 4 alchine:

Formula Formula de Formula restrânsă de

n Denumire
moleculară proiecție structură plană
1 C2H2 etină

2 C3H4 propină

3 C4H6 1-butină

4 C4H6 2-butină
Primul termen din seria alchinelor (sau a hidrocarburilor nesaturate cu
legătură triplă) este acetilena (C2H2). Din acest motiv, alchinele mai
poartă numele de acetilene.
Formulele de structură pentru etină/ acetilenă:

Formula Formula de Formula restrânsă de structură

Lewis proiecție plană
Figura 5.1 Imaginea moleculei de acetilenă - model spațial deschis.

Figura 5.2 Imaginea moleculei de acetilenă - model compact.

Începând cu al treilea termen al seriei omoloage a alchinelor, în
denumirea acestora se menționează poziția triplei legături. Astfel,
alchinele pot fi:
 alchine marginale – unde tripla legătură se află la capătul
catenei;
 alchine interne – unde tripla legătură se află în interiorul
catenei.
Denumirea radicalilor monovalenți care provin de la alchine se face
prin înlocuirea sufixului „-ină” cu sufixul „-inil”: alchină –
devine alchinil. Radicalul
poartă numele etinil, iar radicalul
este denumit 2-propinil sau propargil.
În ceea ce privește alchinele cu catenă ramificată, denumirea acestora
se face conform unor reguli asemănătoare celor stabilite de IUPAC
pentru denumirea alchenelor cu catenă ramificată și discutate anterior.
5.3. Structura alchinelor
Diferența structurală între o alchină și alcanul cu număr similar de
atomi de carbon, este dată de prezența unei legături triple între 2 atomi
de carbon în molecula alchinei.
În starea de valență a atomului de carbon, dacă se combină un orbital
de tip s cu un orbital de tip p, se formează 2 orbitali cu aceeași
geometrie și energie, care poartă numele de orbitali sp. Fiecare dintre
aceștia este ocupat cu câte un electron. Orbitalii sp prezintă o
geometrie coaxială (digonală).
Figura 5.3 a. Structura învelișului de electroni al atomului de carbon;
b. Formarea celor 2 orbitali sp.
Astfel, în starea de valență atomul de carbon prezintă 2 orbitali de
tip sp și 2 orbitali p, a căror formă și energie nu s-au modificat.
Atomul de carbon aflat în această stare de valență se combină cu un alt
atom de carbon aflat într-o stare de valență identică. Astfel, fiecare
atom de carbon participă la formarea legăturii chimice stabilite între 2
atomi de carbon, cu câte un orbital sp și cu câte 2 orbitali de
tip p. Prin întrepătrunderea orbitalilor de tip sp se formează o
legătură de tip σ. Prin interacția ce se stabilește între orbitalii de tip p,
orientați perpendicular unul pe celălalt și perpendicular pe planul în
care se află legătura σ, favorizează formarea a două legături de tip π.
Figura 5.4 a. Geometria orbitalilor sp; b. Formarea legăturii σ și a
celor două legături π între 2 atomi de carbon; c. Legăturile chimice în
molecula C2H2 (acetilenă).
În acest fel, între cei 2 atomi de carbon s-a format o legătură triplă,
care este alcătuită dintr-o legătură σ și două legături π.
Fiecare atom de carbon mai dispune de câte un orbital sp prin
intermediul căruia poate să formeze legături simple σ cu atomi de
hidrogen. Compusul rezultat prezintă formula C2H2 (acetilena) și
prezintă geometria din figura de mai sus.
Unghiul dintre legăturile C–H din molecula acetilenei prezintă
valoarea de 180°. Deci, atomul de carbon implicat într-o legătură
triplă formează două unghiuri coplanare (cu un unghi de 180° între
ele) și două legături π.
Figura 5.5 Modelul deschis al etinei, împreună cu valoarea unghiului
(180°) dintre legăturile C–H și lungimea legăturii C–H (1,057 Å) și a
legăturii triple (1,204 Å).
Faptul că planurile în care se află cele două legături π sunt
perpendiculare între ele, dar și perpendiculare pe planul legăturii σ, nu
se permite rotația liberă în jurul legăturii triple.
Figura 5.6 Orientarea în spațiu a legăturilor π din legătura triplă.
Legătura triplă
are lungimea de 1,204 Å. Legătura
care se stabilește între carbonul implicat în legătura triplă și atomul de
H are lungimea de 1,057 Å.
În cazul alchinelor marginale, prezența celor două legături π fac
ca legătura triplă să fie polară, având un pol pozitiv la atomul de
hidrogen și un pol negativ la atomul de carbon triplu legat:
Prin urmare, atomii de hidrogen care sunt legați de atomi de carbon
implicați în legătura triplă, prezintă un caracter slab acid.
5.4. Izomeria alchinelor
Alchinele pot prezenta izomerie de constituție astfel:
 alchinele care au în moleculă cel puțin 4 atomi de carbon,
prezintă izomerie de poziție; de exemplu, alchina cu formula
moleculară C4H4 prezintă 2 izomeri de poziție: 1-butina,
și 2-butina,
.
 alchinele care au în moleculă mai mult de 4 atomi de carbon,
prezintă și izomerie de catenă; de exemplu, alchina cu formula
moleculară C5H8, prezintă 2 izomeri de poziție: 1-pentină,
și 2-pentină,
și un izomer de catenă: 3-metil-1-butină,
.
5.5. Proprietăți fizice
Starea de agregare
 în condiții obișnuite, primii termeni din seria omoloagă a
alchinelor (acetilena, propina, 1-butina) sunt gaze;
 următorii termeni, începând cu 2-butina, sunt substanțe lichide;
 termenii superiori din seria omoloagă a alchinelor sunt solizi.
Puncte de topire și de fierbere
Față de alcanii și alchenele cu număr similar de atomi de carbon,
alchinele înregistrează valori ale temperaturilor de topire (p.t.) și de
fierbere (p.f.) puțin mai mari.

p.f. °
Alchina p.t.°C
C
Etina -84 -82
Propina -23 -103
1-butina +8 -122
2-butina +27 -32
1-pentina+40 -106
În seria omoloagă a alchinelor se remarcă o regularitate în creșterea
valorilor proprietăților fizice în același timp cu creșterea masei
molare.
Solubilitatea
Datorită caracterului polar al legăturii triple, acetilena este parțial
solubilă în apă. La o temperatură de 0°C, 1 volum de apă, dizolvă
1,7 volume de acetilenă. Acetilena este solubilă și în solvenți
organici. Transportul acetilenei nu se poate realiza în stare lichefiată,
în tuburi sub presiune, deoarece în astfel de condiții, explodează.
Pentru transportarea acesteia se utilizează tuburi de oțel umplute cu o
masă poroasă îmbibată în acetonă, în care acetilena este foarte
solubilă. 1 volum de acetonă poate dizolva până la 300 de volume de
acetilenă la presiunea de 12 atm.
5.6. Etina (acetilena)
Metode de obținere
Cea mai importantă alchină este etina (acetilena), C2H2, deoarece
prezintă numeroase utilizări. Aceasta a fost descoperită în anul 1836
de către Davy.
O cantitate mică de acetilenă poate fi obținută prin reacția carbidului
sau carbură de calciu (CaC2) cu apa. Prin această metodă, acetilena a
fost obținută pentru prima dată în anul 1862, de către chimistul
german Friedrich Wӧhler.
Figura 5.7 Structura ionică a carbidului.
În industrie, obținerea carbidului se face prin desfășurarea
următoarelor reacții chimice:
ACTIVITATE EXPERIMENTALĂ
Mod de lucru: vasul de reacție alcătuit din sticlă rezistentă termic,
poate fi: un pahar conic ce prezintă un tub lateral (denumit, vas de
trompă) sau un balon cu fund rotund cu tub lateral în partea superioară
a gâtului (un astfel de instrument se numește balon Wurtz).
Figura 5.8 Instalația necesară pentru a obține acetilenă din carbid și
apă.
În balonul Wurtz (notat pe desen cu cifra 1) se pune carbid, peste care
se aduce apă dintr-o pâlnie picurătoare cu robinet (notat pe desen cu
cifra 2). Din reacție se degajă acetilena care ajunge în vasul de
prindere (notat pe desen cu cifra 3), traversând tuburi de sticlă (notat
pe desen cu cifra 4) și racorduri de cauciuc (notat pe desen cu cifra 5).
În vasul de prindere se pune un reactiv (în acest caz se va folosi apa ca
solvent) care va reacționa cu acetilena.
Observație: În vasul de reacție se desfășoară o reacție violentă din
care se degajă un gaz care barbotează în soluția din vasul de prindere
al instalației. Vasul în care are loc reacția se încălzește deoarece reacția
este puternic exotermă.
Figura 5.9 Ecuația reacției chimice dintre carbid și apă.
Proprietăți chimice
Prezența legăturii triple în molecula acetilenei, influențează
comportamentul chimic al acesteia. Faptul că legătura triplă se
compune dintr-o legătură σ și două legături π, atribuie acetilenei
un caracter nesaturat mai pronunțat comparativ cu cel al
alchenelor.
Proprietățile chimice ale acetilenei se manifestă prin:
 reacții de adiție a hidrogenului (H2), halogenilor (X2), a
hidracizilor (HX), a apei (H2O);
 reacții de substituție cu metale din grupele 1 și 2; cu complecși ai
unor metale tranziționale;
 reacții de oxidare: oxidare și ardere.
Reacția de adiție
Reacțiile de adiție sunt caracteristice alchinelor.
Adiția hidrogenului (hidrogenarea)
În funcție de catalizatorul metalic utilizat, adiția hidrogenului la
acetilena, poate fi:
  hidrogenare totală, când se utilizează catalizatori de nichel
(Ni), platină (Pt) sau paladiu (Pd) în exces de hidrogen și se
obține etan:
 hidrogenare parțială, când se utilizează catalizator de paladiu
(depus pe un suport solid) și otrăvit cu săruri de plumb
(Pd/Pb2+) și se obține etenă. Reacția are loc cu randament mic,
produsul de reacție majoritar fiind tot etanul.
Adiția halogenilor
Adiția bromului la acetilenă se face în două etape. În mod similar
reacționează și clorul atunci când se lucrează în solvent inert. Pot fi
izolate dihalogenoetena (compuși halogenați vicinali nesaturați) care
apoi, într-un exces de halogen, trec în tetrahalogenoetan.
Figura 5.10 Reacția generală de adiție a halogenilor la acetilenă (se
obține mai întâi 1,2-dihalogenoetenă și apoi 1,1,2,2-
tetrahalogenoetan).
ACTIVITATE EXPERIMENTALĂ
Mod de lucru: Se prepară acetilena prin reacția dintre carbid și apă,
folosind o instalație similară cu cea folosită anterior. Însă de dată
aceasta, acetilena rezultată barbotează într-o soluție de Br2 în
tetraclorură de carbon (CCl4), de culoare brun roșcată.
Figura 5.11 Decolorarea soluției de Br2 în CCl4, de către acetilenă.
Observații: Se remarcă decolorarea soluției de brom, deoarece
acetilena adiționează bromul conform reacției chimice:
Prin adiția de clor (clorurarea) în solvent inert a acetilenei, se poate
obține compusul 1,1,2,2-tetracloroetan,
.
În fază gazoasă, reacția clorului cu acetilena este o reacție
violentă, puternic exotermă:
Adiția hidracizilor
Adiția hidracizilor HX (unde, X = Cl, Br) la acetilenă se desfășoară
la 170-200°C, în prezența catalizatorului clorură de mercur (HgCl2).
Reacția se desfășoară în două etape: primul produs de reacție este
monohalogenoetenă și în final rezultă dihalogenoetan geminal (adică
atomii de halogen se află la același atom de carbon):
Prin anumite condiții de lucru (170°C, HgCl2), adiția acidului
clorhidric la acetilenă se poate opri la prima etapă de adiție cu obținere
de cloroetenă sau clorură de vinil:
În industria polimerilor, clorura de vinil este un monomer cu
importanță mare.
Adiția apei (reacția Kucerov)
Adiția apei la acetilenă se face în prezența catalizatorului sulfat de
mercur (HgSO4) și acid sulfuric (H2SO4). În prima etapă a reacției se
obține alcool vinilic (enol) care este instabil, dar care se stabilizează
intramolecular trecând în etanal sau aldehidă acetică sau acetaldehidă.
Figura 5.12 Reacția de adiție a apei la acetilenă (reacția Kucerov).
Reacția de ardere a acetilenei
Figura 5.13 Ecuația reacției chimice de ardere a acetilenei.
Acetilena arde cu o flacără luminoasă, cu temperatură foarte
înaltă. Totodată, la temperaturi înalte se degajă mult fum deoarece se
formează particule fine de cărbune (C) care devin incandescente.
Acestea rezultă din descompunerea termină a unei părți din acetilenă,
în elemente.
Figura 5.14 Reacția de descompunere a unei părți din acetilenă în
elemente.
Flacăra care rezultă prin arderea acetilenei se numește flacără
oxiacetilenică. Aceasta atinge temperaturi de 3000°C, mult mai mari
comparativ cu ale altor gaze combustibile. Flacăra oxiacetilenică
obținută în suflătorul oxiacetilenic cu acetilena rezultată într-
un generator de acetilenă, este folosită pentru sudura și tăierea
metalelor.

Figura 5.15 Generatorul de acetilenă (se folosește carbură de calciu

adusă peste un rezervor de apă care va declanșa reacția violentă dintre
aceste două componente; rezervorul de apă este delimitat la exterior
de o manta de răcire, deoarece reacția este puternic exotermă;
acetilena degajată din reacție este prinsă prin intermediul unui tub de
prindere și evacuată din generator).
Reacția de substituție
Atomii de hidrogen din molecula acetilenei, precum și cei de la
capătul alchinelor marginale, prezintă caracter slab acid. Acești atomi
de hidrogen pot fi înlocuiți (substituiți) cu ioni de metale, obținându-
se acetiluri metalice.
Acetiluri ale metalelor din grupele I A și grupa a II-a A
Acetilena reacționează cu metalele din grupa I A (alcaline) și metalele
din grupa a II-a A (alcalino-pământoase) prin reacții cu schimb de
electroni.
Figura 5.16 Reacția acetilenei cu Na metalic la 150°C și rezultă
acetilură monosodică și se degajă hidrogen.
Figura 5.17 Reacția acetilurii monosodice cu sodiul metalic la
220°C și rezultă acetilură disodică și se degajă hidrogen.
Carbidul, sau acetilura de calciu, CaC2, poate fi obținută în urma
reacției dintre acetilenă și calciu la 150°C.
Acetilurile metalelor alcaline și alcalino-pământoase sunt compuși
ionici, care prezintă stabilitate la temperatura obișnuită. Acestea
reacționează energic cu apa și regenerează alchina respectivă. De
exemplu, reacția de obținere a acetilenei din carbid și apă,
, este o reacție puternic exotermă.
Acetiluri ale unor metale tranziționale
Acetilena intră în reacție cu unele combinații complexe ale metalelor
tranziționale Cu (I) și Ag (I) și rezultă compuși greu solubili în soluții
apoase (adică se obțin precipitate).
Obținerea acetilurii de diargint
ACTIVITATE EXPERIMENTALĂ
Mod de lucru: Pentru prepararea hidroxidului de diaminoargint (I)
sau reactivul Tollens, [Ag(NH3)2]OH – este necesară amestecarea
unor volume egale de soluții de AgNO3 10% cu NaOH 10%. Se
adaugă soluție de amoniac 5% până precipitatul obținut se dizolvă
complet. Se aduc într-o eprubetă 10 mL de reactiv Tollens în care se
barbotează acetilena (obținută prin aceeași metodă cum a fost
prezentat în experimentele anterioare).
Figura 5.18 Instalația necesară pentru a barbota acetilena peste
reactivul Tollens din eprubetă (se va forma un precipitat alb-gălbui de
acetilură de diargint).
Observații: acetilena interacționează cu reactivul Tollens și se
formează un precipitat alb-gălbui de acetilură de diargint.
Ecuațiile reacțiilor chimice de preparare a reactivului Tollens și de
obținere a acetilurii de diargint:
Obținerea acetilurii de dicupru (I)
ACTIVITATE EXPERIMENTALĂ
Mod de lucru: Se prepară clorura de diamino-cupru (I),
[Cu(NH3)2]Cl, astfel: 1 g de sulfat de cupru, CuSO4 se dizolvă în
minimum de apă distilată într-un pahar conic. Peste soluția astfel
obținută se adaugă în picături, soluție de amoniac concentrat. Se agită
paharul până precipitatul albastru format inițial, dispare. Se
diluează amestecul cu 50 mL de apă și se aduc apoi 3 g de clorhidrat
de hidroxilamină. Acetilena, obținută prin aceeași metodă cum a fost
prezentat în experimentele anterioare, se barbotează în acest amestec.
Figura 5.19 Instalația necesară pentru obținerea acetilurii de dicupru
(care este de culoare roșu-brun).
Observații: Apare un precipitat roșu brun de acetilură de dicupru
(I).
Acetilurile metalelor tranziționale sunt stabile față de apă. În stare
uscată, prin lovire și la încălzire, acestea sunt puternic explozive.
Formarea precipitatelor colorate de acetiluri de Cu (I) și Ag (I) se
utilizează ca metodă analitică de recunoaștere a acetilenei.
Utilitatea practică a acetilenei
Utilizările practice ale acetilenei:
 sunt numeroase;
 arderea în suflătorul oxiacetilenic – sudură oxiacetilenică;
 materie primă de bază pentru obținerea de compuși organici vast
utilizați;
 obținerea acetatului de vinil și a clorurii de vinil, care sunt
folosiți mai departe pentru obținerea de mase plastice;
 obținerea aldehidei acetice utilizată pentru sinteza de acid acetic
și alcool etilic;
 obținerea de butadienă, cloropren, acrilonitril, toate acestea
utilizate pentru sinteza de cauciuc sintetic; din acrilonitril se
poate obține melană.