Chimisti si descoperiri

in domeniul chimiei
Grupa nr. 8
Ivanov Pavel si Trifan Mariana
Clasa a XI-a D
Liceul teoretic Mihail Sebastian

In 1828 Whler realizeaza

prima sinteza organica, printr-o
simpla incalzire, transformand
cianatul de amoniu (sare tipic
anorganica) in uree diamida
H2CO3- compus tipic organic.
Reactia este o reactie de
izomerizare, cei doi compusi
fiind substante izomere,
substante cu aceeasi formula
moleculara, dar formule
structurale diferite.
Experienta lui Whler arata
ca obtinerea substantelor
organice este accesibila omului,
nefiind necesara pentru aceasta
o forta de natura divina, ceea
ce a deschis calea sintezelor
organice.

In aceste conditii definitia pe care a dat-o Berzelius chimiei organice nu era

corecta. Analiza substantelor organice arata prezenta cu preponderenta a
atomului de carbon, atom pe care chimistii il pun la baza chimiei organice.
Conform acestei teorii chimia organica este chimia carbonului. Aceasta definitie
este partial corecta deoarece :
- exista multi compusi ai carbonului de natura anorganica ( H 2CO3 si sarurile
sale, CO2, CO ).
- exista multi compusi organici care in molecula lor nu prezinta atomi de carbon
( hidroxil amina H2N-OH, hidrazina H2N-NH2 ).
Analiza compusilor organici duce la concluzia prezentei alaturi de atomii de
carbon al unui alt atom si anume atomul de hidrogen.
Compusii organici ai hidrogenului cu carbonul poarta denumirea de
hidrocarburi. Analizele moderne arata ca teoretic si in mare parte practic, toti
compusii organici pot fi sintetizati din hidrocarburi, acesti compusi denumindu-se
derivati ai hidrocarburilor.
Derivatii hidrocarburilor: compusi organici rezultati prin inlocuirea unuia sau
mai multor atomi de hidrogen cu atomi sau grupuri de atomi ai elementelor
organogene organizati in functiuni.
Elemente organice : elemente care se gasesc in compusii organici, sunt
nemetale C, H, O, N, S, P, X ( halogeni : F ,Cl, Br, I )

,,Organogene''

organici.

= dau nastere la compusi

Functiunea

Derivat

X ( halogen )
OH (hidroxil)

R-X (derivat halogenat )

R-OH (alcool) Derivat
R'-OH (enol)
hidroxilic
AR-OH (fenol)

NH2 (amina)

R-NH2 (amina)

CH3-Cl (clorura de metil)

CH3-CH2-OH (alcool etilic)
CH2=CH-OH (alcool alilic)
C6H5- OH (fenol)
CH3-NH2 (metil amina)

Chimia organica - chimia hidrocarburilor si a derivatilor acestora.

Obiectul chimiei organice il constituie :
izolarea si purificarea substantelor organice.
stabilirea compozitiei si structurii lor.
cunoasterea proprietatilor lor si a posibilitatilor de transformare.
sinteza de laborator a compusilor organici ce prezinta importanta.

Borul impur a fost preparat pentru prima data in

1808, cam in acelasi timp de catre Gay-Lusac si
Thenard in Franta si H. Davy in Anglia.
Dupa 50 de ani, Wahler si Cleire au preparat si au
descries doua varietati de bor; una asemanatoare
diamantului si alta avand proprietatile grafitului. In
anul 1876 s-a demonstrate ca borul adamantin este
de fapt o borura de aluminiu (B17Al), iar cel grafitoid o
borocarbura de aluminiu (B48C2Al3). Dupa inca 16 ani
(1892), prin reducerea cu magneziu anhidridei borice,
Moissan obtine un produs mai pur.
Abia in anul 1929 Andrieux a pus la punct
prepararea electrolitica a borului dintr-un amestec de
anhidrida borica, magneziu si florura de magneziu, iar
obtinerea borului cu o avansata puritate a fost
realizata in ultimele decenii prin descoperirea clorurii
de bor in arc voltaic sau prin cracarea unor borani.
Denumirea de bor provine de la cuvantul borach
(borax), prin care alchimistii intelegeu diferite alcalii .
Descoperirea in anul 1775 a acidului boric in soffionii
din Toscana a adus Italiei, incepand din anul 1818,
monopolul borului, care insa nu a fost de lunga
durata, fiind treptat diminuat incepand cu anul 1850,
odata cu descoperirea zacamintelor de borate din
Turcia si Chile, iar mai tarziu si a unor importante
acumulari din S.U.A.

Simbol chimic: B
Numar atomic: Z=5
Masa atomica: 10,81
Singurul element din grupa 13(IIIA),
care poate fi situate intre nemetale si
semimetale este borul, restul fiind
metale. Element cu structura
electronica 1s22s22p1, cu deficit de
electroni la atom si electronegativitate
2,0, borul se deosebeste essential de
restul din grupa. Capabil sa realizeze
cu usurinta legaturi tricentrice si
legaturi B-B policentrice, in stare
cristalina, borul elementar are ca
unitate de baza structurala icosaedrul
regulat, constituit din 12 atomi de bor
uniti prin legaturi covalente. In functie
de conditiile experimentale, borul
cristalin prezinta trei forme alotropice:
- romboedric, - romboedric,
_patratic.

Element din blocul p, borul

se distinge printr-o structura
electronica superioara 2s22p1
cu trei electroni exteriori,
fapt care ii permite sa
prezinte stare de oxidare
maxima +3, in toate
combinatiile sale fiind legat
covalent, acesta neputand
forma cationi, B3+. Din
aceasta cauza nu se cunosc
saruri ale acestuia cu
oxoacizii minerali.
Caracterizat prin deficienta
de electroni la atomul
central, borul are o tendinta
mare de a forma legaturi
tricentrice bielectronice prin
hibridizari sp3.

Descoperirea micrii browniene

Botanistul englez Robert Broun n anul 1827,
preocupat cu studiul microscopic al polenului diverselor
plante, a preparat o suspensie coloidal din polen n
ap. Metoda suspensiei era folosit pentru a separa
particulele de polen extrem de fine n vederea studierii
la microscop a unei singure particule. Brown a observat
n cmpul microscopic c polenul din suspensie
manifest o micare complet dezordonat i continu.
El a crezut c micrile se datoreaz agitrii
preparatului n timpul procesului de amestecare a
polenului n ap; lsnd suspensia n stare de repaus
timp de mai multe luni se atepta ca gradul de agitaie
a polenului s scad sau s nceteze. Spre surprinderea
lui, intensitatea agitaiei particulelor n-a sczut i nu
prezenta nicio modificare a particularitilor sale. La
nceput aceste micri erau considerate o form de
manifestare a vieii, dar n scurt timp s-a descoperit c
fenomenul observat de ctre Brown se manifest i n
cazul suspensiilor de mici particule anorganice. Mai
mult, s-a artat c intensitatea micrilor complet
dezordonate ale particulelor crete odat cu
temperatura i scade odat cu creterea masei
particulelor din suspensie. Ulterior s-a descoperit c
fenomenul este prezent i n cazul unor particule
solide, extrem de fine, dispersate ntr-un mediu gazos
(n aer, de exemplu) Fenomenul pus n eviden de
Brown a fost denumit micare brownian.

Agitaia termic, numit i micare

brownian (dup botanistul Robert
Brown, care a descoperit-o) este o
micare spontan, complet haotic i
dependent de temperatura mediului, a
unor particule aflate ntr-o suspensie
coloidal sau dispersie gazoas. Robert
Brown a observat fenomenul n anul
1827, cnd a ncercat s studieze
particule de polen n cmp microscopic.
Primul care a dezvoltat o teorie a
micrii browniene, confirmat apoi
experimental, a fost Albert Einstein, care
n 11 mai 1905 a publicat n revista
Annalen der Physik articolul Despre
micarea particulelor mici suspendate n
lichide staionare, conform cerinelor
teoriei cinetico-moleculare a cldurii.
El a stabilit legea care i poart
numele i care arat c media ptratelor
deplasrilor (sau proieciilor sale)
particulelor browniene variaz direct
proporional cu timpul n care se fac
deplasrile, temperatura rmnnd
constant.