Introducere in studiul chimiei organice

Definitia chimiei organice

In 1809 J. Berzelius realizeaza un tratat de chimie in care clasifica substantele in :

- substante organice ( provenite din mediul animal si vegetal )

substante anorganice ( provenite din mediul mineral )

Clasificarea nu are la baza un criteriu stiintific, ci se bazeaza pe observatii empirice. Introduce notiunea de forta vitala, forta inaccesibila omului, ce sta la baza
formarii substantelor organice. Teoria vitala arata imposibilitatea crearii substantelor organice de catre om si a dominat prima treime a secolului al XIX-lea.

In 1828 Whler realizeaza prima sinteza organica, printr-o simpla incalzire,

transformand cianatul de amoniu (sare tipic anorganica) in uree diamida H2CO3compus tipic organic).

NH4NCO

t0C

H2N

cianat de amoniu

C=O

H2N

uree

Reactia este o reactie de izomerizare, cei doi compusi fiind substante

izomere, substante cu aceeasi formula moleculara, dar formule structurale
diferite.

Experienta lui Whler arata ca obtinerea substantelor organice este

accesibila omului, nefiind necesara pentru aceasta o forta de natura divina, ceea
ce a deschis calea sintezelor organice.

In aceste conditii definitia pe care a dat-o Berzelius chimiei organice nu era

corecta. Analiza substantelor organice arata prezenta cu preponderenta a
atomului de carbon, atom pe care chimistii il pun la baza chimiei organice.
Conform acestei teorii chimia organica este chimia carbonului. Aceasta definitie
este partial corecta deoarece :

- exista multi compusi ai carbonului de natura anorganica ( H2CO3 si sarurile

sale, CO2, CO ).

- exista multi compusi organici care in molecula lor nu prezinta atomi de carbon
( hidroxil amina H2N-OH, hidrazina H2N-NH2 ).

Analiza compusilor organici duce la concluzia prezentei alaturi de atomii

de carbon al unui alt atom si anume atomul de hidrogen.

Compusii organici ai hidrogenului cu carbonul poarta denumirea de

hidrocarburi. Analizele moderne arata ca teoretic si in mare parte practic, toti
compusii organici pot fi sintetizati din hidrocarburi, acesti compusi denumindu-se
derivati ai hidrocarburilor.

Derivatii hidrocarburilor: compusi organici rezultati prin inlocuirea unuia

sau mai multor atomi de hidrogen cu atomi sau grupuri de atomi ai elementelor
organogene organizati in functiuni.

Elemente organice : elemente care se gasesc in compusii organici, sunt

nemetale C, H, O, N, S, P, X ( halogeni : F ,Cl, Br, I )

,,Organogene'' = dau nastere la compusi organici.

Functiunea

Derivat

X ( halogen )

R-X (derivat halogenat )

CH3-Cl (clorura de metil)

OH (hidroxil)

R-OH (alcool)

R'-OH (enol)

AR-OH (fenol)

Derivat hidroxilic

CH3-CH2-OH (alcool etilic)

CH2=CH-OH (alcool alilic)

C6H5- OH (fenol)

NH2 (amina)

R-NH2 (amina)

CH3-NH2 (metil amina)

Chimia organica - chimia hidrocarburilor si a derivatilor acestora.

Obiectul chimiei organice il constituie :

izolarea si purificarea substantelor organice.

stabilirea compozitiei si structurii lor.

cunoasterea proprietatilor lor si a posibilitatilor de transformare.

sinteza de laborator a compusilor organici ce prezinta importanta.

Surse naturale de materie organica. Circuitul carbonului in natura

Ca urmare a nenumaratelor arderi, inclusiv respiratia animala, materia

organica este degenerata oxidativ pana la dioxid de carbon si apa. Vegetatia
retine dioxidul de carbon, il transforma in prezenta apei si a razelor luminoase in
substante organice necesare plantei ( zaharide, proteine, grasimi ) cu eliminarea
unei cantitati corespunzatoare de oxigen.

nCO2 + nH2O

lumina

materie organica + nO2

Acest proces este catalizat de pigmentul verde al plantei ( clorofila ) si dirijat de

enzimele vegetale pe cai specifice. Substantele organice rezultate din fotosinteza
servesc la dezvoltarea plantei
hrana pentru animale
intretinerea si
dezvoltarea organism 252g66c ului animal. Unele substante sunt transformate in
produsi necesari celulei animale, altele sunt transformate furnizand energie
organismului.

In sol exista pana la adancimi de cativa kilometri materiale organice sub

forma de zacaminte, rezultatul transformarii chimice si biochimice anaerobe
suferite de organismele vegetale si animale in epoci geologice departate.

Carbochimia ( chimizarea carbunilor ) a fost initiata in 1830 si petrochimia (

chimizarea petrolului )- aparuta un secol mai tarziu - constituie doua ramuri de
baza a industriei organice de sinteza. Cantitati enorme de materie organica
exista in apa marilor si oceanelor sub forma de organisme vegetale si animale de
diferite genuri si grade de evolutie. Pe planeta noastra materia organica apare
foarte raspandita :

In biosfera, plante superioare si majoritatea speciilor animale.

In hidrosfera, plante inferioare, animale, plancton.

In litosfera, zacaminte de petrol, carbune, gaze naturale.

Substante organice

Plante

O2

carbune

Hrana
petrol

H2O + CO2

animale

Substante organice

2. Izolarea si purificarea substantelor organice

Caracterizarea unui compus organic incepe intotdeauna cu stabilirea

compozitiei sale. Pentru aceasta, compusul organic este mai intai izolat din
mediul din care a aparut ( mediul de reactie ), apoi purificat pentru indepartarea
oricaror urme de substanta straina.

Izolarea si purificarea compusilor organici se poate face cu o gama foarte

larga de metode fizice, fizico-chimice, biochimice, chimice. Exemplu : sublimarea,
distilarea, cristalizarea, extractia.

Sublimarea : operatia de purificare bazata pe proprietatea unor substante solide

de a sublima, de a trece prin incalzire direct in faza gazoasa, fara a se topi.
Condensarea vaporilor rezultati conduce la o masa de cristale ( nu de lichid ) cu o
puritate superioara probei initiale. Folosirea sublimarii este limitata numai la
substantele care au proprietatea de a sublima.

Distilarea : metoda de izolare a compusului organic dintr-un amestec, de obicei

lichid, alcatuit din mai multi compusi ( componenti ). Se bazeaza pe diferenta
dintre punctele de fierbere ale componentelor din amestec. Se incalzeste
amestecul intru-un vas de distilare, vaporii rezultati prin incalzirea amestecului la
diferite temperaturi, sunt condensati si lichidele obtinute sunt culese separat.

Se poate participa in diferite variante de lucru in functie de valoarea diferentei

punctelor de fierbere ale componentilor amestecului.

Distilarea fractionata simpla : pentru diferente mari ale punctelor de fierbere ( 0

- 500C ).

Distilare fractionata cu coloane de distilare : pentru diferente mici ale punctelor

de fierbere ( 5 -100 C ).

Distilare fractionata la presiune scazuta, eventual cu coloana de distilare

( 1 - 5 0 C ).

Cristalizarea ( metoda de fractionare a componentelor unui amestec ) : se

bazeaza pe diferenta de solubilitate a componentelor unui amestec intr-un
dizolvant oarecare, la o temperatura apropiata de punctul sau de fierbere, se
obtine o solutie saturata care prin racire conduce la o masa de cristale pure.

Extractia : aplicata atat lichidelor cat si solidelor, permite separarea unui

component dintr-un amestec oarecare pe baza solubilitatii sale selective in
anumiti solventi.

Rezultantul acestor operatii de purificare este urmarit prin intermediul unor

marimi caracteristice compusilor organici numite caracteristici fizice (punctul de
topire pentru substantele solide si indicele de refractie al lichidelor).

Cand dupa doua operatii de purificare, valoarea constantelor fizice nu se

modifica, atunci substanta izolata este suficient de pura pentru a fi supusa
investigatiilor analitice.

Activitate experimentala

1.

Distilarea unui amestec de substante organice.

Se prepara in prealabil un amestec de acid acetic si tetraclorura de carbon in

proportie de 1:1. Fractionarea amestecului se poate realiza in doua moduri :

- in balonul Wurtz se introduce o cantitate de amestec egala cu din capacitatea

balonului si cateva bucati de portelan poros pentru omogenizarea fierberii. Se
monteaza apoi termometrul, a carei scala sa fie astfel aleasa incat sa poata
masura cel mai ridicat punct de fierbere al componentilor amestecului, avand
grija ca bazinul cu mercur sa ajunga pana in dreptul tubului lateral al balonului de
distilare. Se ataseaza apoi refrigerentul, se alimenteaza cu apa si la iesire se
plaseaza vasul de culegere.

Se regleaza sursa de incalzire ( lampa cu gaz sau sursa electrica ) astfel incat
fierberea amestecului sa nu fie violenta. Se noteaza temperaturile la care cei doi
componenti vor distila si se va masura cu un cilindru gradat cantitatea din fiecare
component. Se stabileste randamentul distilarii ( tetraclorura de carbon are
punctual de fierbere 76,50 C, acidul acetic are punctual de fierbere 1180 C ) prin
raportarea la cantitatea initiala de amestec.

1 balon Wurtz

2 termometru

3 refrigerent racit cu apa

4 vas de culegere a distilari

5 lampa de incalzire

6 sita de azbest

Distilarea fractionata simpla folosita pentru prelucrarea unor cantitati mici de

amestecuri ( 3 - 5 ml ).

Amestecul supus distilarii este introdus intr-o eprubeta la care s-a atasat
un manson de cauciuc etans, un tub obisnuit de sticla cu rol de refrigerent, avand
diametrul interior mai mare cu 1-2 mm decat diametrul exterior al tubului lateral
cu care se imbina. Distilarea va decurge in mod obisnuit, urmarindu-se variatia
de temperatura.

1 eprubeta cu tub lateral

2 termometru

3 refrigerent racit cu aer

4 vas de culegere

5 baie de racire a vasului de culegere

2.

Purificarea acidului benzoic prin sublimare :

- Se introduc 100 ml apa si 2g acid benzoic impur intr-un vas Erlenmayer de circa
300ml capacitate.

- Se incalzeste amestecul pana la fierbere, cand se observa distilarea totala a

acidului benzoic.

- Se filtreaza solutia fierbinte cat mai repede posibil.

- Filtrantul cules se imparte in doua parti egale : una va fi lasata sa se raceasca

lent ( 10 - 15 min.), cealalta va fi racita rapid cu un jet de apa rece. In ambele se
formeaza cristale de acid benzoic. In portiunea de solutie racita rapid se vor
forma microcristale cu forma aciculara, iar in cealalta se vor forma cristale mari,
bine determinate, vizibile cu ochiul liber.

3.

Determinarea punctului de topire :

Intr-un tubusor capilar se introduce o cantitate mica de substanta solida uscata

in prealabil si bine maruntita. Acesta se ataseaza de tija termometrului prin
adeziune sau cu ajutorul unui inel de cauciuc. Eprubeta se scufunda intr-o baie de
incalzire si se fixeaza cu o clema de stativ.

Se incalzeste si se urmareste atent cresterea temperaturii, notand valoarea la

care faza solida din tubusorul capilar se topeste, devenind lichida.

1 eprubeta

2 capilar inchis la un capat

3 termometru

4 clema de fixare

5 baie de incalzire

6 lampa de incalzire

7 dop de pluta

Ca lichid de incalzire in baie se poate folosi :

- apa ( pentru substantele cu punct de topire pana la 90-950 C )

- ulei de parafina sau glicerina ( pentru substante cu punct de fierbere pana

la 150-1800 C )

- acid sulfuric ( pentru temperaturi mai mari ).

Experienta se poate realiza pentru diferite substante :

naftalina cu punct de topire 800 C

a-naftilamina cu punctul de topire 500 C

metadinitrobenzen cu punct de topire 910 C

acid benzoic cu punct de topire 1220 C

uree cu punct de topire 1330 C

acid salicilic cu punct de topire 1510 C

3. Compozitia substantelor organice

Desi compusii organici au un numar impresionant, ei sunt alcatuiti dintr-un

numar relativ restrans de elemente chimice denumite elemente organogene

( C, H, O, N, S, halogeni ), nemetalele aflate in S.P. in coltul din dreapta.

Analiza elementala a substantelor organice

Prezenta in substantele organice a elementelor organogene se determina

baza analizei chimice. Dupa purificare, substanta organica este supusa analizei
elementale calitativa si cantitativa.

Analiza elementala calitativa urmareste identificarea speciilor de atomi

care compun substanta organica cercetata. Substanta organica este supusa unor
transformari chimice simple ai caror produsi finali sunt specifici si usor de
identificat.

Exemplu : carbonul impreuna cu hidrogenul se identifica prin incalzire pana

la descompunerea unei probe de substanta cu oxid de cupru ( CO ) cu formarea
de CO2, a apei din carbonul si hidrogenul din substanta si oxigenul din agentul
oxidant :

Substanta ( C,H ) + CO

CO2 + H2O + Cu

Celelalte elemente organogene ( N,S, X ) sunt identificate dupa

descompunerea termica a substantei in prezenta de sodiu cu formarea unor
compusi anorganici usor de identificat prin reactii simple, specifice :

Substanta ( C,H,N,S,X ) + Na

NaCN + Na2S +NaX

in substantele organice, oxigenul nu se identifica ca element.

Analiza elementala cantitativa : dozeaza cu metode corespunzatoare

elementele identificate anterior, cu exceptia oxigenului care se dozeaza ca
diferenta.

Metodele folosite sunt arderile ( combustiile ) in care se formeaza

CO2 din carbon,

apa din hidrogen,

SO2 din sulf,

azot elementar din azot.

Rezultantul ei se exprima in procente si reprezinta formula procentuala a

substantei.

Activitate experimentala. Analiza elementala calitativa

1.

Identificarea carbonului.

Se ia o eprubeta uscata, prevazuta cu un dop prin care trece un tub de sticla

indoit in unghi drept, in care se amesteca 0,1 - 0,2 g substanta cu 1-2 g ( exces )
de oxid de cupru ( CO ) pulbere, calcinat in prealabil pentru perfecta uscare.

Se astupa eprubeta si se fixeaza pe un stativ in pozitie orizontala, capatul liber al

tubului se introduce pana aproape de baza unei eprubete ce contine solutie
diluata de hidroxid de calciu ( Ca(OH)2 ). Se incalzeste amestecul din ce in ce
mai mult.

- La inceput se barboteaza aerul, apoi se dezvolta dioxidul de carbon :

Substanta (C) + 2CuO

CO2 + 2Cu

- Dioxidul de carbon se pune in evidenta prin formarea carbonatului de calciu,

insolubil in apa.

CO2 + Ca(OH)2

CaCO3

+ H2O

Identificarea hidrogenului.

Pe partile reci ale eprubetei se depun picaturi mici de apa, ce se formeaza

prin oxidarea hidrogenului din substanta.

Ca(OH)2

Substanta (H) + CO

H2O + Cu

Mineralizarea substantei : intr-un tubusor de combustie se introduc

substanta cu o bucatica de sodiu neoxidat si uscat pe hartie de in. Se prinde
tubusorul intr-un cleste de lemn si se incalzeste treptat la flacara unui bec, mai
intai in zona unde se afla bucatica de sodiu, iar dupa topirea ei si in zona
substantei . Dupa ce substanta a ars, se incalzeste tubusorul pana la rosu si in
aceasta stare se arunca intr-un pahar cu apa distilata. Se acopera cu o sticla de
ceas. Se filtreaza solutia si se imparte filtrantul in trei parti egale, in vederea
identificarii N, S si halogenilor.

Identificarea azotului.

Intr-o eprubeta se introduc 3 - 4 ml din filtrantul de mai sus, 2 - 3 picaturi

dintr-o solutie proaspata de sulfat de fier (II) 20% si 2 -3 picaturi solutie de
clorura de fier (III). Se incalzeste pana la fierbere. Se aciduleaza cu 2 - 3 ml
solutie de acid clorhidric :

- daca substanta contine azot putin se formeaza un precipitat verde albastrui.

- daca continutul in azot este mare se formeaza un precipitat albastru de

hexacianoferat (III) sau albastru de Berlin Fe4[Fe(CN)6]3

Transformari chimice

- sodiul cu carbonul si azotul formeaza bromura de sodiu ( NaCN )

Substanta (C,N) + Na

NaCN

- cianura de sodiu reactioneaza cu sulfatul de fier (II) si formeaza cianura de fier

2NaCN +FeSO4

Fe(CN)2 + Na2SO4

- cianura de fier (II) cu exces de cianura de sodiu formeaza hexacianoferatul (II)

de sodiu.

Fe(CN)2 + 4NaCN

Na4 [Fe(CN)6]

- in prezenta ionilor de fier (III), hexacianoferatul (II) de sodiu formeaza albastru

de Berlin sau hexacianoferatul (II) de fier (III)

Na4 [Fe(CN)6] + 4FeCl3

Fe4[Fe(CN)6]3 + 12NaCl

Identificarea sulfului :

Intr-o eprubeta se introduc 5 ml filtrat de la mineralizarea substantei sodiu

si 1 ml de solutie apoasa de acetat de plumb. Daca substanta a avut sulf se
formeaza un precipitat negru, sulfura de plumb. Substanta reactioneaza cu sodiu
cu formarea sulfurii de sodiu.

Substanta (S) + 2Na

Na2S +Pb(CH3COO)2

Na2S

PbS + 2CH3COONa

Identificarea halogenilor :

- Intr-o eprubeta se introduc 5 ml filtrant de la mineralizarea substantei de sodiu.

- Se aciduleaza cu acid azotic care nu contine halogeni.

- Se fierbe 1-2 min.

- Se raceste.

- Se adauga 1 ml solutie 5 % azotat de argint.

Daca substanta analizata contine halogeni se formeaza un precipitat de

halogenura de argint :

Substanta (X) + Na

Na + AgNO3

Na

NaNO3 + AgX

Formule procentuale, empirice, brute, moleculare

Rezultatul analizei elementelor cantitative se exprima sub forma de

compozitie procentuala. Fie :

s cantitatea de substanta supusa combustiei

a cantitatea de CO2 ( dioxid de carbon ) rezultata in urma arderii, in

conditiile in care tot carbonul a trecut in Dioxid de carbon

b cantitatea de apa rezultata

Fp

Fe

Fb

FM

Orice formula chimica ne ofera doua tipuri de informatii :

Calitative : ne arata speciile de atomi componente ale moleculei organice

comune tuturor formulelor chimice.

Cantitative : informatii caracteristice fiecarui tip de formula chimica.

Formula procentuala Fp - aspectul cantitativ ne arata cota de participare

numerica a fiecarei specii de atomi la formarea a 100 g substanta.

Determinarea C % : 1mol CO2 (44g).1 at g C (12g)

a g CO2.x g C

x = 12a / 44 => x = 3a/11

1g substanta3a / 11 g C

100g substanta C %

C% = 3a /11s * 100

H%:

C% = 300a / 11s

1mol H2O (18g).2 at g H (2g)

b g H2Oy g H

y = 2b / 18 => y = b/9 g H

s g substantab / 9 g H

100g substanta H %

H% = 100b / 9s

In mod analog se determina continutul procentual al tuturor celorlalte elemente

organice, cu exceptia oxigenului care se determina prin diferenta :

O % = 100 - ( C% + H% + .. )

Rezultatul se scrie sub forma Fp :

C:

H:

O:

Determinarea formulei empirice ( Fe ), aspectul cantitativ ne arata raportul

masic in care se gasesc speciile de atomi componente ale moleculelor organice.
Formula se determina prin impartirea procentelor de la formula procentuala la
masele atomilor respectivi ( AC=12, AH=1, AO=16, AS=32, AF=18 ). Se obtin
indicii formulei empirice.

Determinarea formulei brute (Fb) aspectul cantitativ ne arata raportul

numeric (atomic) in care se gasesc speciile atomice componente ale moleculei
organice. Pentru aceasta se impart indicii formulei empirice la cea mai mica
valoare a lor, rezultatul il reprezinta indicii formulei brute.

Determinarea formulei moleculare (FM) aspectul cantitativ il reprezinta

numarul real din fiecare specie de atomi componente ale compusului organic.
Formula moleculara este un multiplu al formulei brute, factorul de multiplicare
fiind n.

n=

suma maselor atomice ale elementelor componente tinand cont de indicii Fb

Gazele rezultate in urma combinatei sunt trecute prin vase spalatoare care au
rolul de a retine selectiv si cantitativ componentele.

H2O este retinuta de vasul spalator cu:

acid sulfuric(H2SO4) concentrat: retinerea este fizica, avand loc diluarea solutiei,
aplicatia se bazeaza pe proprietatile higroscopice ale acidului sulfuric.

Clorura de calciu(CaCl2) anhidra: retinerea este chimica cu formarea clorurii de

calciu hexahidratate(CaCl2*6H2O)

CO2 este retinut de vasul spalator cu :

Lapte de var ( solutie de Ca(OH)2, retinerea este chimica si se formeaza

precipitatul de carbonat de calciu ( CaCO3 )

CO2 + Ca(OH)2

CaCO3

+ H2O

Solutie de potasa caustica (KOH), retinerea este chimica

2KOH + CO2

K2CO3 + H2O

Excesul de oxigen rezultat in urma combustiei este retinut de vasul spalator cu

pirogalol ( 1,2,3 - trihidroxi benzen ), retinerea este chimica si se bazeaza pe
sensibilitatea pirogalolului fata de oxigen.

In toate cazurile cresterea masei vasului spalator se datoreaza componentelor din

gazele de combustie, datorata retinerii.

Nu orice insiruire de simboluri chimice si indici reprezinta o formula a unei

substante organice. Pentru verificarea valabilitatii unei formule moleculare se
folosesc doua principii :

Principiul paritatii : Pentru o substanta reala suma tuturor covalentelor

elementelor componente tinand cont de indicii formulei moleculare trebuie sa fie
un numar par.

Principiul nesaturarii echivalente : nesaturarea echivalenta este o masura a

gradului de nesaturare a unei substante. Poate fi folosit pentru determinarea
validitatii unei formule moleculare.

Pentru o substanta de formal:

CaHbOcNdXe,

indicele de nesaturare se calculeaza :

(2a+2) - (b - d +e)

N.E.=

Pentru o substanta reala indicele de nesaturare trebuie sa fie intreg,

pozitiv, inclusiv zero.

Observatie - in exprimarea valorii indicelui de nesaturare echivalenta nu intra

substantele divalente.

4. Structura compusilor organici

Modul de organizare al atomilor elementelor componente in ansamblul

moleculei poarta denumirea de structura a moleculei. Pentru a cunoaste
structura unui compus organic este necesara cunoasterea naturii atomilor
elementelor componente, natura legaturilor ce se realizeaza intre atomi,
geometria atomilor si a legaturilor .

Intre atomii elementelor organice se stabilesc legaturi covalente ( atomii

elementelor organice sunt atomi de nemetale). Alaturi de legaturile covalente
intalnim legaturi covalent - coordinative ( in special in cazul compusilor de tip
amoniu ) si chiar, dar mai rar, legaturi ionice. Nu se intalnesc legaturi metalice.

a.) Legatura covalenta in compusii organici

La formarea legaturilor covalente participa atomi atat in stare

fundamentala ( H, X, N, S ) cat si in stare hibridizata ( C, N, O ). Legatura
covalenta este legatura ce se realizeaza prin punerea in comun a cate unui
electron de catre fiecare atom de nemetal participant la formarea legaturii.

Atomul realizeaza un numar de legaturi covalent egal cu numarul orbitalilor monoelectronici neparticipanti la formarea legaturi.

In cazul in care atomul considerat se afla in stare hibridizata, legatura se

formeaza astfel :

- prin intermediul orbitalilor hibrizi se formeaza numai legaturi covalente ( numarul legaturilor = numarul orbitalilor hibrizi monoelectronici)

- prin intermediul orbitalilor p puri ( nehibridizati ) se formeaza legaturi covalente

( numarul legaturilor covalente = numarul orbitalilor puri monoelectronici )

Daca atomul se afla in stare fundamentala, el realizeaza prin intermediul

orbitalilor monoelectronici numai legaturi sigma.

In compusii organici exista legaturi :

- simple ( o legatura covalenta simpla )

- multiple - dubla ( o legatura sigma si o legatura )

- tripla ( o legatura sigma si doua legaturi )

b.) Atomul de carbon in compusii organici

Multitudinea compusilor organici se explica si prin faptul ca atomul de

carbon participa la formarea de legaturi in stare hibridizata, este singurul care
are puterea de incatenare ( proprietatea atomului unui element de a forma
lanturi de atomi de carbon ).

Aceasta proprietate se explica prin faptul ca atomul de carbon isi are

stratul de valenta foarte aproape de nucleu, unde are patru electroni, pe care ii
distribuie astfel incat in nici una din starile de hibridizare nu prezinta un orbital
complet ocupat. Aceasta asigura stabilitate maxima atomului de carbon hibridizat
si simetrie maxima.

C(z=6) : 1s22s22p2

p pur

p pur

sp3

sp2

sp

St. fundamentala

Diagrama energetica arata ca odata cu ridicarea cotei de participare

energetica a orbitalilor s la formarea orbitalilor hibrizi energia orbitalilor hibrizi
scade.

Tipul hibridizarii

Cota de participare a

a orbitalilor s

Csp3

25%

Csp2

33,3%

Csp

50%

Variatia energiei

orbitalilor hibrizi

scadere

Variatia energiei orbitalilor hibrizi : Csp3 > Csp2 > Csp

O legatura, sigma sau pi , formata de fapt din doi electroni, se reprezinta

conventional printr-o liniuta ( - ).

O legatura dubla se reprezinta ( = ) iar o legatura tripla ( ).

Csp3 - simetrie tetragonala.

Prezinta 4 orbitali hibrizi monoelectronici

4 legaturi covalente sigma

4 legaturi simple.

.C.

(Csp3)

-C-

(Csp3 ce realizeaza 4 legaturi simple )

CH4

In toti compusii organici atomul de carbon este tetravalent , indiferent de natura

hibridizarii.

C2H6

CH3 - CH3

C sp2 simetrie trigonala

Prezinta - 3 orbitali hibrizi monoelectronici

3 legaturi simple : 1 leg. dubla

2 leg. simple

1 orbital p pur

1 legatura

C:

C ( atomul de Csp2 ce realizeaza 2 legaturi simple si o

legatura dubla )

H2C = CH2 ( etena )

C=C

Csp - simetrie diagonala

Prezinta

2 orbitali hibrizi monoelectronici ---> 2 legaturi sigma

2 orbitali p puri ---> 2 legaturi pi

Realizeaza: a) - 1 legatura simpla

1 legatura tripla

b) - 2 legaturi duble

.C .

- C ( Csp a realizat o legatura tripla si o legatura simpla )

C2H2

HC CH ; H - C C - H

: C : , = C = ( Csp2 a realizat 2 legaturi duble )

CH2 = C = CH2

Atomul de carbon prezinta covalenta 4, atomul de hidrogen covalenta 1, atomul

de oxigen covalenta 2, atomul de azot covalenta 3, atomul de halogen covalenta
1.

Atomul de azot in compusii organici participa la formarea legaturilor covalente

atat in stare fundamentala, cat si in stare hibridizata, caz in care prezinta
valoarea 3 a covalentei.

N (Z=7): 1s22s22p3

p pur

p pur

sp3

sp2

sp

Nsp3 reprezinta 3 orbitali hibrizi monoelectronici , 3 legaturi covalente simple.

..

.N.

Nsp3 - simetrie de piramida turtita

CH3 - NH2 , H3C - N

Daca atomul de azot foloseste dubletul electroni neparticipant ca donator intr-o

legatura covalenta coordinativa se modifica simetria in simetria tetragonala.

Nsp2 prezinta - 2 electroni sigma = > 2 legaturi sigma - 1 legatura dubla

1 legatura simpla

1 electron pi = > 1 legatura pi

..

-N:

electroni dintr- un orbital hibrid complet ocupat cu electroni

( dublet electronic neparticipant )

..

-N =

( N sp2 ce si-a realizat legaturile )

Hibridizarea la Oxigen

p pur

sp3

sp2

O (Z=8): 1s22s2 2p6

Atomul de oxigen prezinta, in stare fundamentala, un numar de 6 electroni

distribuiti: 2 in 2s si 4 in 2p. In aceasta stare prezinta 2 orbitali semiocupati, deci
valoarea 2 a covalentei.

In stare hibridizata sp3, prezinta 4 orbitale hibride, 2 complet ocupate cu

electroni si 2 semiocupate - valoarea 2 a covalentei. Prin intermediul acestor
orbitali se realizeaza 2 covalente , deci 2 legaturi simple. Atomul de oxigen sp3
prezinta o simetrie ungulara, cu un unghi intre axele orbitalilor hibrizi de 104,50.

Atomul de oxigen sp2 prezinta 3 orbitale hibride ( 3 complet ocupate, 1

semiocupat ) si un orbital p pur semiocupat. Prin intermediul orbitalului hibrid
semiocupat se realizeaza o legatura covalenta , iar prin intermediul orbitalului p
pur semiocupat, o legatura covalenta . Atomul de oxigen sp2 realizeaza o
legatura dubla (o legatura si o legatura ); el prezinta o simetrie trigonala.

Atomul de oxigen nu realizeaza hibridizare sp.

Concluzii

Atomii elementelor organogene, fiind atomi de nemetal, vor fi legati intre ei

numai prin legaturi covalente.

In compusii organici atomii elementelor organice prezinta urmatoarele valori ale

covalentei : C-4, H-1, N-3, S-2, P-3, X-1. Realizarea legaturilor simple si multiple
implica urmatoarele valori ale covalentii maxime :

a)
legatura simpla - toti atomii elementelor organice, indiferent de valoarea
maxima a covalentei.

b)

Legatura dubla: atomii elementelor organice care au valoarea 2 a covalentei

c)
Legatura simpla: atomii elementelor organice care au valoarea 3 a
covalentei

Toate covalentele atomilor componenti ai unei molecule organice satisfacute

numai prin legatura covalenta. Aparitia legaturii covalente coordinativa se
datoreaza folosirii de un atom a dubletelor electronice neparticipante ca donor
intr-o legatura covalent-coordinativa. Aparitia structurii organice are la baza
tocmai faptul ca atomii elementelor organice se unesc prin legaturi covalente.

Legatura covalenta prezinta o serie de caracteristici ce explica structura

organica:

Este dirijata in spatiu pe directii bine determinate care se conserva in

timpul existentei moleculei in care apare.

Fac intre ele unghiurile ale caror valori sunt constante pentru o substanta
chimica data.

Atomii legati prin legaturi covalente sunt situati la distante definite si

caracteristice.

Numai atomii legati cu legaturi covalente alcatuiesc molecule, compusii

ionici nu sunt formati din molecule.

Un prim factor determinant al existentei structurii chimice organice il

reprezinta existenta legaturii covalente, cu caracteristicile ei.

Un alt factor important care explica multitudinea de compusi organici este

proprietatea pe care o are atomul de carbon de a forma lanturi in care exista zeci
si chiar sute de mii de atomi de carbon. Aceasta proprietate, la acest nivel, o are
doar atomul de carbon si poara denumirea de catene de atomi de carbon.

Intr-o catena, un atom de carbon realizeaza un anumit numar de legaturi cu

alti atomi de carbon respectand tetravalenta atomului de carbon.

Tinand cont de numarul legaturi pe care un atom de carbon le poate realiza

intr-o catena cu alti atomi de carbon, atomul de carbon poate fi:

nular :atomul de carbon ce nu realizeaza nici o legatura cu un alt atom de

carbon

(CH4) ; CH3-O-CH3

secundar: realizeaza 2 legaturi cu alti atomi de carbon:

H3C-CH2-CH3

CH2=CH2

tertiar: realizeaza 3 legaturi cu alti atomi de carbon:

H3C - CH - CH3

CH3

H2C = CH - CH3

HC CH

cuaternar: realizeaza 4 legaturi cu alti atomi de carbon:

CH3

CH3 - C - CH3

H2C = C = CH2

CH2

H3C

C = CH2

HC C - CH3

H3C

Pe langa proprietatea de a fi primar, secundar, o alta caracteristica a

acestora cauza fundamentala e existentei compusilor organici, este proprietatea
de incatenare.

Numai atomul de carbon prezinta aceasta proprietate in catena putand

exista zeci, sute pana la sute de mii de atomi de carbon legati intre ei.

Tinand cont de natura hibridizarii, atomilor de carbon ce intra in

componenta unei catene, aceasta poate fi:

saturata :contine numai atomi de carbon saturati, atomi de carbon

hibridizati sp3

nesaturata : contine pe langa atomi de carbon sp3 si atomi de carbon

nesaturati, C sp2 si sp, intre care se realizeaza legaturi multiple

Tinand cont de modul de dispunere a atomilor de carbon in ansamblul unei

catene aceasta poate fi:

liniara:

C-C-C-C-C-C-C-

O astfel de catena daca este saturata contine numai atomi de carbon primar
si secundar.

ramificata:

C-C-C-C-C-C-C-

O structura saturata ciclica contine toate tipurile de atomi de carbon.

Catenele ciclice saturate contin toate tipurile de atomi de carbon mixte

C-C-C-C-C-C-C-

Structura chimica organica este aspectul cel mai important al unei

molecule deoarece ne arata modul de aranjare al atomilor in ansamblul spatial al
moleculei si interactiunile reciproce dintre atomi.

Catene de atomi de carbon aciclice liniare - saturate

- nesaturate

 ramificate - saturate

- nesaturate

ciclice simple - saturate

- nesaturate

cu catena laterala - saturate

- nesaturate

Structura chimica organica explica proprietatile fizico - chimice ale acestora.

Cunoasterea structurii permite identificarea substantei. Formula moleculara ( ea
singura ) ofera foarte putine informatii structurale, la formula moleculara data pot
exista o multitudine de compusi chimici. Fenomenul poarta numele de izomerie.

Izomeria este fenomenul prin care unei formule moleculare i se atribuie

doua sau mai multe substante diferite.

FM C2H6O (2 izomeri ) CH3 -O - CH3 ( dimetileter )

CH3 - CH2 - OH ( alcool etilic )

FM C3H6O are 9 izomeri

Determinarea structurii unui compus organic implica mai multe etape facandu se pas cu pas, folosindu - se metode :

fizice

chimice ( analiza functionala si elementara )

fizico - chimice ( spectro - fotometrie in UV, RMN, RMQ )

Rezultatele analizei functionale sunt concretizate in formule structurale.

Formulele structurale sunt reprezentari grafice ce scot in evidenta particularitatile
structurale ale moleculelor respective.

Formulele structurale sunt

- formule plane, obisnuite, nu redau imaginea spatiala a moleculelor, dar sunt

folosite datorita comoditatii.

- formule de proiectie sunt rezultatul proiectiei imaginilor spatiale ale moleculelor

in planul hartiei. Redau imaginea spatiala ( schema moleculara )

H-C-C-H

- formule de configuratie redau dispozitia spatiala a substituentilor legati direct la

atomul de carbon. Se foloseste un cod al liniilor pentru reprezentare.

i ) linie punctata pentru legaturi ce se afla in spatele foii de hartie

ii) linie continua pentru legaturi ce se afla in planul foii de hartie

iii) linie pana pentru legaturi ce se afla in fata planului foii de hartie, spre
observator ( partea ingrosata spre observator )

- formule de conformatie indica aranjamentul geometric rezultat in urma rotirii

atomilor de hidrogen in jurul axei de simetrie a atomilor de carbon.

Introducere in studiul chimiei organice

Definitia chimiei organice
In 1809 J. Berzelius realizeaza un tratat de chimie in care clasifica
substantele in : - substante organice ( provenite din mediul animal si vegetal )
-

substante anorganice ( provenite din mediul mineral )

Clasificarea nu are la baza un criteriu stiintific, ci se bazeaza pe observatii empirice. Introduce notiunea de forta vitala, forta inaccesibila omului, ce sta la baza
formarii substantelor organice. Teoria vitala arata imposibilitatea crearii substantelor organice de catre om si a dominat prima treime a secolului al XIX-lea.
In 1828 Whler realizeaza prima sinteza organica, printr-o simpla
incalzire, transformand cianatul de amoniu (sare tipic anorganica) in uree
diamida H2CO3- compus tipic organic).
NH4NCO

t0C

H2N

cianat de amoniu

C=O

H2N
uree
Reactia este o reactie de izomerizare, cei doi compusi fiind substante
izomere, substante cu aceeasi formula moleculara, dar formule structurale
diferite.

Experienta lui Whler arata ca obtinerea substantelor organice este

accesibila omului, nefiind necesara pentru aceasta o forta de natura divina, ceea
ce a deschis calea sintezelor organice.
In aceste conditii definitia pe care a dat-o Berzelius chimiei organice nu era corecta. Analiza substantelor organice
arata prezenta cu preponderenta a atomului de carbon, atom pe care chimistii il pun la baza chimiei organice. Conform
acestei teorii chimia organica este chimia carbonului. Aceasta definitie este partial corecta deoarece :

- exista multi compusi ai carbonului de natura anorganica ( H 2CO3 si sarurile

sale, CO2, CO ).
- exista multi compusi organici care in molecula lor nu prezinta atomi de carbon
( hidroxil amina H2N-OH, hidrazina H2N-NH2 ).
Analiza compusilor organici duce la concluzia prezentei alaturi de atomii de carbon al unui alt atom si anume
atomul de hidrogen.

Compusii organici ai hidrogenului cu carbonul poarta denumirea de

hidrocarburi. Analizele moderne arata ca teoretic si in mare parte practic, toti
compusii organici pot fi sintetizati din hidrocarburi, acesti compusi denuminduse derivati ai hidrocarburilor.
Derivatii hidrocarburilor: compusi organici rezultati prin inlocuirea unuia sau mai multor atomi de hidrogen cu atomi
sau grupuri de atomi ai elementelor organogene organizati in functiuni.

Elemente organice : elemente care se gasesc in compusii organici, sunt

nemetale C, H, O, N, S, P, X ( halogeni : F ,Cl, Br, I )
,,Organogene'' = dau nastere la compusi organici.
Functiunea

Derivat

X ( halogen )

R-X (derivat halogenat )

CH3-Cl (clorura de metil)

OH (hidroxil)

R-OH (alcool)

CH3-CH2-OH (alcool etilic)

R'-OH (enol)

NH2 (amina)

Derivat
hidroxilic

CH2=CH-OH (alcool alilic)

AR-OH (fenol)

C6H5- OH (fenol)

R-NH2 (amina)

CH3-NH2 (metil amina)

Chimia organica - chimia hidrocarburilor si a derivatilor acestora.

Obiectul chimiei organice il constituie :

izolarea si purificarea substantelor organice.

stabilirea compozitiei si structurii lor.

cunoasterea proprietatilor
transformare.

sinteza de laborator a compusilor organici ce prezinta

importanta.

lor

si a posibilitatilor

de

Surse naturale de materie organica. Circuitul carbonului in natura

Ca urmare a nenumaratelor arderi, inclusiv respiratia animala, materia
organica este degenerata oxidativ pana la dioxid de carbon si apa. Vegetatia
retine dioxidul de carbon, il transforma in prezenta apei si a razelor luminoase in
substante organice necesare plantei ( zaharide, proteine, grasimi ) cu eliminarea
unei cantitati corespunzatoare de oxigen.
nCO2 + nH2O

lumina

materie organica +

nO2
Acest proces este catalizat de pigmentul verde al plantei ( clorofila ) si
dirijat de enzimele vegetale pe cai specifice. Substantele organice rezultate din
fotosinteza
servesc
la
dezvoltarea
plantei
hrana
pentru
animale
intretinerea si dezvoltarea organism 252g66c ului animal. Unele
substante sunt transformate in produsi necesari celulei animale, altele sunt
transformate furnizand energie organismului.
In sol exista pana la adancimi de cativa kilometri materiale organice sub
forma de zacaminte, rezultatul transformarii chimice si biochimice anaerobe
suferite de organismele vegetale si animale in epoci geologice departate.
Carbochimia ( chimizarea carbunilor ) a fost initiata in 1830 si
petrochimia ( chimizarea petrolului )- aparuta un secol mai tarziu - constituie
doua ramuri de baza a industriei organice de sinteza. Cantitati enorme de
materie organica exista in apa marilor si oceanelor sub forma de organisme
vegetale si animale de diferite genuri si grade de evolutie. Pe planeta noastra
materia organica apare foarte raspandita :
In biosfera, plante superioare si majoritatea speciilor animale.

In hidrosfera, plante inferioare, animale, plancton.

In litosfera, zacaminte de petrol, carbune, gaze naturale.
Substante organice

Plant
e

O2

carbune
Hrana

petrol
H2O
CO2

animale

Substante organice

2. Izolarea si purificarea substantelor organice

Caracterizarea unui compus organic incepe intotdeauna cu stabilirea compozitiei sale. Pentru aceasta, compusul
organic este mai intai izolat din mediul din care a aparut ( mediul de reactie ), apoi purificat pentru indepartarea oricaror
urme de substanta straina.

Izolarea si purificarea compusilor organici se poate face cu o gama foarte

larga de metode fizice, fizico-chimice, biochimice, chimice. Exemplu :
sublimarea, distilarea, cristalizarea, extractia.
Sublimarea : operatia de purificare bazata pe proprietatea unor substante
solide de a sublima, de a trece prin incalzire direct in faza gazoasa, fara a se topi.
Condensarea vaporilor rezultati conduce la o masa de cristale ( nu de lichid ) cu
o puritate superioara probei initiale. Folosirea sublimarii este limitata numai la
substantele care au proprietatea de a sublima.
Distilarea : metoda de izolare a compusului organic dintr-un amestec, de
obicei lichid, alcatuit din mai multi compusi ( componenti ). Se bazeaza pe
diferenta dintre punctele de fierbere ale componentelor din amestec. Se
incalzeste amestecul intru-un vas de distilare, vaporii rezultati prin incalzirea
amestecului la diferite temperaturi, sunt condensati si lichidele obtinute sunt
culese separat.
Se poate participa in diferite variante de lucru in functie de valoarea diferentei punctelor de fierbere ale
componentilor amestecului.
Distilarea fractionata simpla : pentru diferente mari ale punctelor de fierbere ( 0 - 500C ).
Distilare fractionata cu coloane de distilare : pentru diferente mici ale punctelor de fierbere ( 5 -100 C ).
Distilare fractionata la presiune scazuta, eventual cu coloana de distilare
( 1 - 5 0 C ).
Cristalizarea ( metoda de fractionare a componentelor unui amestec ) : se bazeaza pe diferenta de solubilitate a
componentelor unui amestec intr-un dizolvant oarecare, la o temperatura apropiata de punctul sau de fierbere, se obtine
o solutie saturata care prin racire conduce la o masa de cristale pure.
Extractia : aplicata atat lichidelor cat si solidelor, permite separarea unui component dintr-un amestec oarecare pe
baza solubilitatii sale selective in anumiti solventi.
Rezultantul acestor operatii de purificare este urmarit prin intermediul unor marimi caracteristice compusilor
organici numite caracteristici fizice (punctul de topire pentru substantele solide si indicele de refractie al lichidelor).
Cand dupa doua operatii de purificare, valoarea constantelor fizice nu se modifica, atunci substanta izolata este
suficient de pura pentru a fi supusa investigatiilor analitice.
Activitate experimentala
1.

Distilarea unui amestec de substante organice.

Se prepara in prealabil un amestec de acid acetic si tetraclorura de carbon in
proportie de 1:1. Fractionarea amestecului se poate realiza in doua moduri :
- in balonul Wurtz se introduce o cantitate de amestec egala cu din capacitatea balonului si cateva bucati de portelan
poros pentru omogenizarea fierberii. Se monteaza apoi termometrul, a carei scala sa fie astfel aleasa incat sa poata
masura cel mai ridicat punct de fierbere al componentilor amestecului, avand grija ca bazinul cu mercur sa ajunga pana
in dreptul tubului lateral al balonului de distilare. Se ataseaza apoi refrigerentul, se alimenteaza cu apa si la iesire se
plaseaza vasul de culegere.

Se regleaza sursa de incalzire ( lampa cu gaz sau sursa electrica ) astfel incat fierberea amestecului sa nu fie
violenta. Se noteaza temperaturile la care cei doi componenti vor distila si se va masura cu un cilindru gradat cantitatea
din fiecare component. Se stabileste randamentul distilarii ( tetraclorura de carbon are punctual de fierbere 76,50 C,
acidul acetic are punctual de fierbere 1180 C ) prin raportarea la cantitatea initiala de amestec.

1 balon Wurtz
2 termometru
3 refrigerent racit cu apa
4 vas de culegere a distilari
5 lampa de incalzire
6 sita de azbest
Distilarea fractionata simpla folosita pentru prelucrarea unor cantitati mici de
amestecuri ( 3 - 5 ml ).
Amestecul supus distilarii este introdus intr-o eprubeta la care s-a atasat
un manson de cauciuc etans, un tub obisnuit de sticla cu rol de refrigerent, avand
diametrul interior mai mare cu 1-2 mm decat diametrul exterior al tubului lateral
cu care se imbina. Distilarea va decurge in mod obisnuit, urmarindu-se variatia
de temperatura.
1 eprubeta cu tub lateral
2 termometru
3 refrigerent racit cu aer
4 vas de culegere
5 baie de racire a vasului de culegere
2. Purificarea acidului benzoic prin sublimare :
- Se introduc 100 ml apa si 2g acid benzoic impur intr-un vas Erlenmayer de
circa 300ml capacitate.
- Se incalzeste amestecul pana la fierbere, cand se observa distilarea totala a
acidului benzoic.
- Se filtreaza solutia fierbinte cat mai repede posibil.

- Filtrantul cules se imparte in doua parti egale : una va fi lasata sa se raceasca

lent ( 10 - 15 min.), cealalta va fi racita rapid cu un jet de apa rece. In ambele se
formeaza cristale de acid benzoic. In portiunea de solutie racita rapid se vor
forma microcristale cu forma aciculara, iar in cealalta se vor forma cristale mari,
bine determinate, vizibile cu ochiul liber.
3. Determinarea punctului de topire :
Intr-un tubusor capilar se introduce o cantitate mica de substanta solida
uscata in prealabil si bine maruntita. Acesta se ataseaza de tija termometrului
prin adeziune sau cu ajutorul unui inel de cauciuc. Eprubeta se scufunda intr-o
baie de incalzire si se fixeaza cu o clema de stativ.
Se incalzeste si se urmareste atent cresterea temperaturii, notand valoarea la
care faza solida din tubusorul capilar se topeste, devenind lichida.
1 eprubeta
2 capilar inchis la un capat
3 termometru
4 clema de fixare
5 baie de incalzire
6 lampa de incalzire
7

dop

de

pluta

Ca lichid de incalzire in baie se poate folosi

:
- apa ( pentru substantele cu punct de topire pana la 90-950 C )
- ulei de parafina sau glicerina ( pentru substante cu punct de fierbere
pana
la 150-1800 C )
- acid sulfuric ( pentru temperaturi mai mari ).

Experienta se poate realiza pentru diferite substante :

-

naftalina cu punct de topire 800 C

-naftilamina cu punctul de topire 500 C

metadinitrobenzen cu punct de topire 910 C

acid benzoic cu punct de topire 1220 C

uree cu punct de topire 1330 C

acid salicilic cu punct de topire 1510 C

3. Compozitia substantelor organice

Desi compusii organici au un numar impresionant, ei sunt alcatuiti dintrun numar relativ restrans de elemente chimice denumite elemente organogene
( C, H, O, N, S, halogeni ), nemetalele aflate in S.P. in coltul din dreapta.
Analiza elementala a substantelor organice

Prezenta in substantele organice a elementelor organogene se

determina baza analizei chimice. Dupa purificare, substanta organica este
supusa analizei elementale calitativa si cantitativa.
Analiza elementala calitativa urmareste identificarea speciilor de atomi
care compun substanta organica cercetata. Substanta organica este supusa unor
transformari chimice simple ai caror produsi finali sunt specifici si usor de
identificat.
Exemplu : carbonul impreuna cu hidrogenul se identifica prin incalzire
pana la descompunerea unei probe de substanta cu oxid de cupru ( CO ) cu
formarea de CO2, a apei din carbonul si hidrogenul din substanta si oxigenul din
agentul oxidant :
Substanta ( C,H ) + CO

CO2 + H2O + Cu

Celelalte elemente organogene ( N,S, X ) sunt identificate dupa

descompunerea termica a substantei in prezenta de sodiu cu formarea unor
compusi anorganici usor de identificat prin reactii simple, specifice :

Substanta ( C,H,N,S,X ) + Na

NaCN + Na2S +NaX

in substantele organice, oxigenul nu se identifica ca element.

Analiza elementala cantitativa : dozeaza cu metode corespunzatoare elementele identificate anterior, cu exceptia
oxigenului care se dozeaza ca diferenta.

Metodele folosite sunt arderile ( combustiile ) in care se formeaza

CO2 din carbon,
apa din hidrogen,
SO2 din sulf,
azot elementar din azot.
Rezultantul ei se exprima in procente si reprezinta formula procentuala a
substantei.
Activitate experimentala. Analiza elementala calitativa
1.

Identificarea carbonului.

Se ia o eprubeta uscata, prevazuta cu un dop prin care trece un tub de sticla

indoit in unghi drept, in care se amesteca 0,1 - 0,2 g substanta cu 1-2 g ( exces )
de oxid de cupru ( CO ) pulbere, calcinat in prealabil pentru perfecta uscare.
Se astupa eprubeta si se fixeaza pe un stativ in pozitie orizontala, capatul liber al
tubului se introduce pana aproape de baza unei eprubete ce contine solutie
diluata de hidroxid de calciu ( Ca(OH)2 ). Se incalzeste amestecul din ce in ce
mai mult.
- La inceput se barboteaza aerul, apoi se dezvolta dioxidul de carbon :
Substanta (C) + 2CuO

CO2 + 2Cu

- Dioxidul de carbon se pune in evidenta prin formarea carbonatului de calciu,

insolubil in apa.
CO2 + Ca(OH)2
Identificarea hidrogenului.

CaCO3

+ H2O

Pe partile reci ale eprubetei se depun

picaturi mici de apa, ce se formeaza prin
oxidarea hidrogenului din substanta.
Ca(OH)2

Substanta
CO

(H)

H2O + Cu

Mineralizarea substantei : intr-un tubusor de combustie se introduc

substanta cu o bucatica de sodiu neoxidat si uscat pe hartie de in. Se prinde
tubusorul intr-un cleste de lemn si se incalzeste treptat la flacara unui bec, mai
intai in zona unde se afla bucatica de sodiu, iar dupa topirea ei si in zona
substantei . Dupa ce substanta a ars, se incalzeste tubusorul pana la rosu si in
aceasta stare se arunca intr-un pahar cu apa distilata. Se acopera cu o sticla de
ceas. Se filtreaza solutia si se imparte filtrantul in trei parti egale, in vederea
identificarii N, S si halogenilor.
Identificarea azotului.
Intr-o eprubeta se introduc 3 - 4 ml din filtrantul de mai
sus, 2 - 3 picaturi dintr-o solutie proaspata de sulfat de fier (II)
20% si 2 -3 picaturi solutie de clorura de fier (III). Se incalzeste
pana la fierbere. Se aciduleaza cu 2 - 3 ml solutie de acid
clorhidric :
- daca substanta contine azot putin se formeaza un precipitat
verde albastrui.
- daca continutul in azot este mare se formeaza un precipitat albastru de
hexacianoferat (III) sau albastru de Berlin Fe4[Fe(CN)6]3
Transformari chimice
- sodiul cu carbonul si azotul formeaza bromura de sodiu ( NaCN )
Substanta (C,N) + Na

NaCN

- cianura de sodiu reactioneaza cu sulfatul de fier (II) si formeaza cianura de fier

2NaCN +FeSO4

Fe(CN)2 + Na2SO4

- cianura de fier (II) cu exces de cianura de sodiu formeaza hexacianoferatul (II)

de sodiu.
Fe(CN)2 + 4NaCN

Na4 [Fe(CN)6]

- in prezenta ionilor de fier (III), hexacianoferatul (II) de sodiu formeaza albastru de Berlin sau hexacianoferatul (II) de
fier (III)

Na4 [Fe(CN)6] + 4FeCl3

Fe4[Fe(CN)6]3 + 12NaCl

Identificarea sulfului :
Intr-o eprubeta se introduc 5 ml filtrat de la mineralizarea substantei sodiu
si 1 ml de solutie apoasa de acetat de plumb. Daca substanta a avut sulf se
formeaza un precipitat negru, sulfura de plumb. Substanta reactioneaza cu sodiu
cu formarea sulfurii de sodiu.
Substanta (S) + 2Na

Na2S

Na2S +Pb(CH3COO)2

PbS + 2CH3COONa

Identificarea halogenilor :
- Intr-o eprubeta se introduc 5 ml filtrant de la mineralizarea substantei de sodiu.
- Se aciduleaza cu acid azotic care nu contine halogeni.
- Se fierbe 1-2 min.
- Se raceste.
- Se adauga 1 ml solutie 5 % azotat de argint.
Daca substanta analizata contine halogeni se formeaza un precipitat de
halogenura de argint :
Substanta (X) + Na

Na

Na

AgNO3

NaNO3 +

AgX

Formule procentuale, empirice, brute, moleculare

Rezultatul analizei elementelor cantitative se exprima sub forma de
compozitie procentuala. Fie :
-

s cantitatea de substanta supusa combustiei

a cantitatea de CO2 ( dioxid de carbon ) rezultata in urma

arderii, in conditiile in care tot carbonul a trecut in Dioxid de
carbon

b cantitatea de apa rezultata

s
a
b

Fp

Fe

Fb

FM

Orice formula chimica ne ofera doua tipuri de informatii :

Calitative : ne arata speciile de atomi componente ale moleculei organice comune tuturor formulelor chimice.

Cantitative : informatii caracteristice fiecarui tip de formula chimica.

Formula procentuala Fp - aspectul cantitativ ne arata cota de participare
numerica a fiecarei specii de atomi la formarea a 100 g substanta.
Determinarea C % : 1mol CO2 (44g).1 at g C (12g)
a g CO2.x g C

x = 12a / 44 => x = 3a/11

1g substanta3a / 11 g C
100g substanta C %

C% = 3a /11s * 100
H%:

1mol H2O (18g).2 at g H (2g)

C% = 300a / 11s

b g H2Oy g H

y = 2b / 18 => y = b/9 g H

s g substantab / 9 g H
100g substanta H %

H% = 100b / 9s
In mod analog se determina continutul procentual al tuturor celorlalte elemente
organice, cu exceptia oxigenului care se determina prin diferenta :
O % = 100 - ( C% + H% + .. )

Rezultatul se scrie sub forma Fp :

C:
H:

O:
Determinarea formulei empirice ( Fe ), aspectul cantitativ ne arata raportul masic in care se gasesc speciile de
atomi componente ale moleculelor organice. Formula se determina prin impartirea procentelor de la formula procentuala
la masele atomilor respectivi ( AC=12, AH=1, AO=16, AS=32, AF=18 ). Se obtin indicii formulei empirice.
Determinarea formulei brute (Fb) aspectul cantitativ ne arata raportul numeric (atomic) in care se gasesc
speciile atomice componente ale moleculei organice. Pentru aceasta se impart indicii formulei empirice la cea mai mica
valoare a lor, rezultatul il reprezinta indicii formulei brute.

Determinarea formulei moleculare (FM) aspectul cantitativ il reprezinta numarul real din fiecare specie de atomi
componente ale compusului organic. Formula moleculara este un multiplu al formulei brute, factorul de multiplicare fiind
n.

M
n=
suma maselor atomice ale elementelor componente tinand cont de indicii Fb
Gazele rezultate in urma combinatei sunt trecute prin vase spalatoare care au
rolul de a retine selectiv si cantitativ componentele.
H2O este retinuta de vasul spalator cu:
acid sulfuric(H2SO4) concentrat: retinerea este fizica, avand loc diluarea solutiei, aplicatia se bazeaza pe proprietatile
higroscopice ale acidului sulfuric.

Clorura de calciu(CaCl2) anhidra: retinerea este chimica cu formarea clorurii de

calciu hexahidratate(CaCl2*6H2O)
CO2 este retinut de vasul spalator cu :
Lapte de var ( solutie de Ca(OH) 2, retinerea este chimica si se formeaza
precipitatul de carbonat de calciu ( CaCO3 )

CO2 + Ca(OH)2

CaCO3

+ H2O

Solutie de potasa caustica (KOH), retinerea este chimica

2KOH + CO2

K2CO3 + H2O

Excesul de oxigen rezultat in urma combustiei este retinut de vasul spalator cu

pirogalol ( 1,2,3 - trihidroxi benzen ), retinerea este chimica si se bazeaza pe
sensibilitatea pirogalolului fata de oxigen.
In toate cazurile cresterea masei vasului spalator se datoreaza componentelor din gazele de combustie, datorata
retinerii.
Nu orice insiruire de simboluri chimice si indici reprezinta o formula a unei substante organice. Pentru verificarea
valabilitatii unei formule moleculare se folosesc doua principii :
Principiul paritatii : Pentru o substanta reala suma tuturor covalentelor elementelor componente tinand cont de
indicii formulei moleculare trebuie sa fie un numarpar.

Principiul nesaturarii echivalente : nesaturarea echivalenta este o masura a gradului de nesaturare a unei
substante. Poate fi folosit pentru determinarea validitatii unei formule moleculare.
Pentru o substanta de formal:
CaHbOcNdXe,
indicele de nesaturare se calculeaza :
(2a+2) - (b - d +e)
N.E.=
2
Pentru o substanta reala indicele de nesaturare trebuie sa fie intreg, pozitiv, inclusiv zero.
Observatie - in exprimarea valorii indicelui de nesaturare echivalenta nu intra substantele divalente.
4. Structura compusilor organici

Modul de organizare al atomilor elementelor componente in ansamblul moleculei poarta denumirea de structura a
moleculei. Pentru a cunoaste structura unui compus organic este necesara cunoasterea naturii atomilor elementelor
componente, natura legaturilor ce se realizeaza intre atomi, geometria atomilor si a legaturilor .

Intre atomii elementelor organice se stabilesc legaturi covalente ( atomii

elementelor organice sunt atomi de nemetale). Alaturi de legaturile covalente
intalnim legaturi covalent - coordinative ( in special in cazul compusilor de tip
amoniu ) si chiar, dar mai rar, legaturi ionice. Nu se intalnesc legaturi metalice.
a.) Legatura covalenta in compusii organici
La formarea legaturilor covalente participa atomi atat in stare
fundamentala ( H, X, N, S ) cat si in stare hibridizata ( C, N, O ). Legatura
covalenta este legatura ce se realizeaza prin punerea in comun a cate unui
electron de catre fiecare atom de nemetal participant la formarea legaturii.
Atomul realizeaza un numar de legaturi covalent egal cu numarul orbitalilor monoelectronici neparticipanti la formarea legaturi.
In cazul in care atomul considerat se afla in stare hibridizata, legatura se
formeaza astfel :
- prin intermediul orbitalilor hibrizi se formeaza numai legaturi covalente ( numarul legaturilor = numarul orbitalilor hibrizi monoelectronici)
- prin intermediul orbitalilor p puri ( nehibridizati ) se formeaza legaturi covalente ( numarul legaturilor covalente =
numarul orbitalilor puri monoelectronici )

Daca atomul se afla in stare fundamentala, el realizeaza prin intermediul orbitalilor monoelectronici numai legaturi
sigma.
In compusii organici exista legaturi :
- simple ( o legatura covalenta simpla )
- multiple - dubla ( o legatura sigma si o legatura )
- tripla ( o legatura sigma si doua legaturi )
b.) Atomul de carbon in compusii organici
Multitudinea compusilor organici se explica si prin faptul ca atomul de carbon participa la formarea de legaturi in
stare hibridizata, este singurul care are puterea de incatenare ( proprietatea atomului unui element de a forma lanturi de
atomi de carbon ).
Aceasta proprietate se explica prin faptul ca atomul de carbon isi are stratul de valenta foarte aproape de nucleu,
unde are patru electroni, pe care ii distribuie astfel incat in nici una din starile de hibridizare nu prezinta un orbital
complet ocupat. Aceasta asigura stabilitate maxima atomului de carbon hibridizat si simetrie maxima.
C(z=6) : 1s22s22p2

p
pur

p
pur

sp3

sp2

sp

s
St. fundamentala
Diagrama energetica arata ca odata cu ridicarea cotei de participare energetica a orbitalilor s la formarea
orbitalilor hibrizi energia orbitalilor hibrizi scade.
Tipul hibridizarii

Cota de participare a
a orbitalilor s

Variatia energiei
orbitalilor hibrizi

Csp3

25%

Csp2

33,3%

Csp

50%

scadere

Variatia energiei orbitalilor hibrizi : Csp3 > Csp2 > Csp

O legatura, sigma sau pi , formata de fapt din doi electroni, se reprezinta conventional printr-o liniuta ( - ).
O legatura dubla se reprezinta ( = ) iar o legatura tripla ( ).
Csp3 - simetrie tetragonala.
Prezinta 4 orbitali hibrizi monoelectronici

4 legaturi covalente sigma

4 legaturi simple.
.
.C.

(Csp3)

-C-

(Csp3 ce realizeaza 4 legaturi simple )

CH4

In toti compusii organici atomul de carbon este tetravalent , indiferent de natura

hibridizarii.
H

C2H6

CH3 - CH3

C sp2 simetrie trigonala

Prezinta - 3 orbitali hibrizi monoelectronici
dubla

3 legaturi simple : 1 leg.

2 leg. simple

1 orbital p pur

1 legatura

.
C:

C ( atomul de Csp2 ce realizeaza 2 legaturi simple

si o
.

legatura dubla )
H
H2C = CH2 ( etena )

H
C=C

Csp - simetrie diagonala

Prezinta

2 orbitali hibrizi monoelectronici ---> 2 legaturi sigma

2 orbitali p puri ---> 2 legaturi pi

Realizeaza: a) - 1 legatura simpla

1 legatura tripla
b) - 2 legaturi duble
.
.C .
.

- C ( Csp a realizat o legatura tripla si o legatura simpla )

C2H2 HC CH ; H - C C - H
: C : , = C = ( Csp2 a realizat 2 legaturi duble )
CH2 = C = CH2
Atomul de carbon prezinta covalenta 4, atomul de hidrogen covalenta 1,
atomul de oxigen covalenta 2, atomul de azot covalenta 3, atomul de halogen
covalenta 1.
Atomul de azot in compusii organici participa la formarea legaturilor
covalente atat in stare fundamentala, cat si in stare hibridizata, caz in care
prezinta valoarea 3 a covalentei.
N (Z=7): 1s22s22p3

p
pur

p
pur

sp3

sp2

sp

Nsp3 reprezinta 3 orbitali hibrizi monoelectronici , 3 legaturi covalente simple.

..
.N.

Nsp3 - simetrie de piramida turtita

.
H
CH3 - NH2 , H3C - N
H
Daca atomul de azot foloseste dubletul electroni neparticipant ca donator intr-o
legatura covalenta coordinativa se modifica simetria in simetria tetragonala.
Nsp2 prezinta - 2 electroni sigma = > 2 legaturi sigma - 1 legatura dubla
1 legatura simpla
1 electron pi = > 1 legatura pi
..
-N:

electroni dintr- un orbital hibrid complet ocupat cu electroni

( dublet electronic neparticipant )
..
-N =
( N sp2 ce si-a realizat legaturile )

Hibridizarea la Oxigen

ppur

sp3

sp2

O (Z=8): 1s22s2 2p6

Atomul de oxigen prezinta, in stare fundamentala, un numar de 6 electroni
distribuiti: 2 in 2s si 4 in 2p. In aceasta stare prezinta 2 orbitali semiocupati, deci
valoarea 2 a covalentei.
In stare hibridizata sp3, prezinta 4 orbitale hibride, 2 complet ocupate cu
electroni si 2 semiocupate - valoarea 2 a covalentei. Prin intermediul acestor
orbitali se realizeaza 2 covalente , deci 2 legaturi simple. Atomul de oxigen
sp3 prezinta o simetrie ungulara, cu un unghi intre axele orbitalilor hibrizi de
104,50.
Atomul de oxigen sp2 prezinta 3 orbitale hibride ( 3 complet ocupate, 1
semiocupat ) si un orbital p pur semiocupat. Prin intermediul orbitalului hibrid
semiocupat se realizeaza o legatura covalenta , iar prin intermediul orbitalului
p pur semiocupat, o legatura covalenta . Atomul de oxigen sp 2 realizeaza o
legatura dubla (o legatura si o legatura ); el prezinta o simetrie trigonala.
Atomul de oxigen nu realizeaza hibridizare sp.
Concluzii
Atomii elementelor organogene, fiind atomi de nemetal, vor fi legati intre ei
numai prin legaturi covalente.
In compusii organici atomii elementelor organice prezinta urmatoarele valori ale
covalentei : C-4, H-1, N-3, S-2, P-3, X-1. Realizarea legaturilor simple si
multiple implica urmatoarele valori ale covalentii maxime :
a) legatura simpla - toti atomii elementelor organice, indiferent de valoarea
maxima a covalentei.
b) Legatura dubla: atomii elementelor organice care au valoarea 2
a covalentei
c) Legatura simpla: atomii elementelor organice care au valoarea 3
a covalentei
Toate covalentele atomilor componenti ai unei molecule organice satisfacute
numai prin legatura covalenta. Aparitia legaturii covalente coordinativa se
datoreaza folosirii de un atom a dubletelor electronice neparticipante ca donor

intr-o legatura covalent-coordinativa. Aparitia structurii organice are la baza

tocmai faptul ca atomii elementelor organice se unesc prin legaturi covalente.
Legatura covalenta prezinta o serie de caracteristici ce explica structura
organica:
Este dirijata in spatiu pe directii bine determinate care se conserva in
timpul existentei moleculei in care apare.
Fac intre ele unghiurile ale caror valori sunt constante pentru o substanta
chimica data.
Atomii legati prin legaturi covalente sunt situati la distante definite
si caracteristice.
Numai atomii legati cu legaturi covalente alcatuiesc molecule, compusii
ionici nu sunt formati din molecule.
Un prim factor determinant al existentei structurii chimice organice il
reprezinta existenta legaturii covalente, cu caracteristicile ei.
Un alt factor important care explica multitudinea de compusi organici este
proprietatea pe care o are atomul de carbon de a forma lanturi in care exista zeci
si chiar sute de mii de atomi de carbon. Aceasta proprietate, la acest nivel, o are
doar atomul de carbon si poara denumirea de catene de atomi de carbon.
Intr-o catena, un atom de carbon realizeaza un anumit numar de legaturi cu
alti atomi de carbon respectand tetravalenta atomului de carbon.
Tinand cont de numarul legaturi pe care un atom de carbon le poate realiza
intr-o catena cu alti atomi de carbon, atomul de carbon poate fi:

nular :atomul de carbon ce nu realizeaza nici o legatura cu un alt atom de

carbon
H

(CH4) ; CH3-O-CH3

secundar: realizeaza 2 legaturi cu alti atomi de carbon:

H3C-CH2-CH3

CH2=CH2

tertiar: realizeaza 3 legaturi cu alti atomi de carbon:

H3C - CH - CH3

CH3

H2C = CH - CH3

HC CH
- cuaternar: realizeaza 4 legaturi cu alti atomi de carbon:
CH3

CH3 - C - CH3

H2C = C = CH2

CH2

H3C
C = CH2

HC C - CH3

H3C
Pe langa proprietatea de a fi primar, secundar, o alta caracteristica a
acestora cauza fundamentala e existentei compusilor organici, este proprietatea
de incatenare.
Numai atomul de carbon prezinta aceasta proprietate in catena putand
exista zeci, sute pana la sute de mii de atomi de carbon legati intre ei.
Tinand cont de natura hibridizarii, atomilor de carbon ce intra in
componenta unei catene, aceasta poate fi:

saturata :contine numai atomi de carbon saturati, atomi de carbon

hibridizati sp3

nesaturata : contine pe langa atomi de carbon sp 3 si atomi de carbon

nesaturati, C sp2 si sp, intre care se realizeaza legaturi multiple
Tinand cont de modul de dispunere a atomilor de carbon in ansamblul
unei catene aceasta poate fi:

liniara:

C-C-C-C-C-C-C-

O astfel de catena daca este saturata contine numai atomi de carbon

primar si secundar.
ramificata:

C-C-C-C-C-C-CC

O structura saturata ciclica contine toate tipurile de atomi de carbon.

Catenele ciclice saturate contin toate tipurile de atomi de carbon mixte

C-C-C-C-C-C-C-

Structura chimica organica este aspectul cel mai important al unei molecule deoarece ne arata modul de aranjare
al atomilor in ansamblul spatial al moleculei si interactiunile reciproce dintre atomi.

Catene de atomi de carbon aciclice liniare - saturate

- nesaturate
ramificate - saturate
- nesaturate
ciclice simple - saturate
- nesaturate
cu catena laterala - saturate
- nesaturate

Structura chimica organica explica proprietatile fizico - chimice ale acestora.

Cunoasterea structurii permite identificarea substantei. Formula moleculara ( ea
singura ) ofera foarte putine informatii structurale, la formula moleculara data
pot exista o multitudine de compusi chimici. Fenomenul poarta numele de
izomerie.

Izomeria este fenomenul prin care unei formule moleculare i se atribuie

doua sau mai multe substante diferite.
FM C2H6O (2 izomeri ) CH3 -O - CH3 ( dimetileter )
CH3 - CH2 - OH ( alcool etilic )
FM C3H6O are 9 izomeri

Determinarea structurii unui compus organic implica mai multe etape facandu se pas cu pas, folosindu - se metode :
-

fizice

chimice ( analiza functionala si elementara )

fizico - chimice ( spectro - fotometrie in UV, RMN, RMQ )

Rezultatele analizei functionale sunt concretizate in formule structurale.

Formulele structurale sunt reprezentari grafice ce scot in evidenta
particularitatile structurale ale moleculelor respective.
Formulele structurale sunt

- formule plane, obisnuite, nu redau imaginea spatiala a moleculelor, dar sunt

folosite datorita comoditatii.
- formule de proiectie sunt rezultatul proiectiei imaginilor spatiale ale
moleculelor in planul hartiei. Redau imaginea spatiala ( schema moleculara )

H-C-C-H

- formule de configuratie redau dispozitia spatiala a substituentilor legati direct

la atomul de carbon. Se foloseste un cod al liniilor pentru reprezentare.
i ) linie punctata pentru legaturi ce se afla in spatele foii de hartie
ii) linie continua pentru legaturi ce se afla in planul foii de hartie
iii) linie pana pentru legaturi ce se afla in fata planului foii de hartie, spre
observator ( partea ingrosata spre observator )
H

C H

C H
H

- formule de conformatie indica aranjamentul geometric rezultat in urma rotirii

atomilor de hidrogen in jurul axei de simetrie a atomilor de carbon.
H

H
H

- modele structurale reprezentari reale ale unor molecule organice confectionate

din diferite materiale care incearca sa reprezinte particularitatile structurale ale
compusilor

- modele structurale reprezentari reale ale unor molecule organice confectionate

din diferite materiale care incearca sa reprezinte particularitatile structurale ale
compusilor