Eu la lumina lunii îți scriu cu dor nebun, Florin Dumitru

Cerneala se usucă pe-acest crâmpei de foaie,

Îți scriu bunică dragă, din mica mea odaie.
Afara bate vântul prin frunza de salcâm
Eu la lumina lunii îți scriu cu dor nebun…

Trecură multă vreme de când nu ne-am vorbit

Și-n visurile mele tu nu ai mai venit,
Dar noaptea abia începe și timp avem destul
Eu la lumina lunii îți scriu cu dor nebun…

Am fost acum o lună la casa bătrânească,

Ograda e schimbată și iarba a dat să crească.
Cireșul de la poartă, cel ce umbrea pământul
Culcat era bunico… pesemne și-a dat duhul.
Urcat pe prispa casei priveam în gol pierdut,
Și mă vedeam din nou copilul ce-ai crescut.
Pe tălpile desculțe când adunam țărana
Și parcă-ți aud glasul; mă dojeneai într-una.