CURS 3 c) După modul de aparitie în celula bacteriană
Sunt de două feluri: 8. PIGMENTII
COMPOZITIA CHIMICA A BACTERIILOR. METABOLISMUL BACTERIAN. • Enzime constitutive: sunt constituentii permanenti ai celulei;
CRESTEREA SI MULTIPLICAREA BACTERIILOR. • Enzime inductibile sunt sintetizate de celula bacteriană numai ca răspuns la
GENETICA BACTERIANA. MEDIILE DE CULTURA. anumiti compuşi specifici apăruţi în mediu.
4. GLUCIDELE
● Compoziţia chimică a bacteriilor ▪ Microorganismele contin glucide intre 14-20% din greutatea uscată.
1. APA ▪ Bacteriile contin:
Reprezintă peste 75-80% din masa bacteriană si formeaza mediul în care se petrec toate - glucide simple (mono şi dizaharide) şi
procesele vitale ale celulei bacteriene. - glucide complexe (polizaharide).
Apa celulară provine din mediul extern si din unele procese metabolice. ▪ Polizaharidele pot fi formate prin condensarea unor molecule de pentoze (pentozani) şi
Forma sub care se gaseste H2O este: hexoze (hexozani), sau prin polimerizarea hexozelor, pentozelor şi acizilor uronici,
- apa liberă (este mediul de dispersie pentru unele substante celulare), dar formand polizaharidele mixte.
exista si mici cantităti de ▪ Cuplarea în complexe a polizaharidei cu proteinele, formează la suprafata bacteriilor,
- apă legată (fizico-chimic cu diferite componente celulare). capsula, ce le conferă proprietăţi antigenice speciale şi de patogenitate şi rezistentă la
Rolul H2O in celula bacteriana este variat: condiţiile de mediu.
- constituie un mediu de dispersie pentru celelalte componente bacteriene; Rolul glucidelor: energetic, plastic, antigenic, patogenic.
- participă la procesele metabolice;
- în prezenta H20 libere, proteinele se degradeaza uşor la temperaturi ridicate.
Formele vegetative sunt omorâte la 55-65°C în 15-20min datorita cantitătii de apă liberă pe 5. LIPIDELE
care o contin. ▪ Lipidele reprezintă până la 10 % din greutatea uscată a bacteriei, iar la micobacterii, pot
reprezenta până la 40% din greutate.
2. PROTEINELE ▪ Bacteriile conţin substanţe lipidice ca: acizii graşi, lipide neutre, ceruri, fosfolipide.
Reprezintă între 40-80% din greutatea uscată a bacteriei, la formarea lor participă ▪ În celulele îmbătrânite lipidele sunt în cantitate mai mare.
aproximativ 20 de aminoacizi. ▪ Ele se pot găsi libere în vacuolele din celulă sau se pot găsi sub formă combinată în
Compozitie complexe: lipido-proteice, lipido-glucidice sau glucido-lipido-proteice.
- proteine simple Acizii graşi
-formate doar din aminoacizi (acizii theicoici, acidul diaminopimelic); Bacteriile conţin acizi graşi saturati şi nesaturaţi (palmitic, stearic linoleic, crotonic),
- proteine complexe (sau cenapse): precum şi acizi graşi speciali (la micobacterii sunt: acidul micolic, tuberculostearic, ftioic).
- complexe glucido-lipido-polipeptidice; Lipide neutre (gliceride), provin din esterificarea acizilor graşi cu glicerol.
- heteroproteine care sunt formate din proteine si o grupare prostetică ex: Cerurile sunt substanţe complexe, în care esterificarea acizilor graşi se face cu alcooli
- mucoproteine, monovalenti superiori.
- cromoproteinele formate din proteine si gruparea prostetica La bacteriile acid-alcoolo-rezistente continutul în ceruri atinge 5-30% din greutatea uscată a
in care intră un metal au în special functii enzimatice: bacteri este ceara D şi conţine acid micolic, în timp ce la altele este foarte redus 0,3-0,8%
catalaze, peroxidaze, citocromii; Fosfolipidele
- nucleoproteinele formate din proteine si gruparea prostetica, Sunt lipide complexe formate din: acizi graşi, glicerol, acid fosforic şi o bază azotată
este formata, din acizii nucleici ADN si ARN in protoplasma. (colina în lectine, etanolamina şi serina în cefaline).
Rolul proteinelor: Fosfolipidele se găsesc în cantitate mai mare in bactenile Gram negative şi acid-alcoolo-
- plastic intră in constitutia unor componente celulare sau/si extracelulare; rezistente.
- antigenic; ▪ Lipidele din bacterii nu contine colesterol.
- energetic, Rolul lipedelor: energetic plastic, patogenic (slab), antigenic (slab), în permeabilitate.
- în patogenitate,
- în transmiterea de caractere genetice. 6. SUBSTANŢELE MINERALE
▪ Aceste substanţe variază în funcţie de specie, iar în cadrul aceleaşi specii variază în raport
3. ENZIMELE cu vârsta culturii şi compoziţia chimică a mediului de cultură.
▪ Capacitatea celulei bacteriene de a sintetiza enzime este determinată genetic. ▪ Celule tinere contin de 6-7 ori mai multe substanţe minerale decât cele bătrâne.
▪ Din aproximativ 3000 de proteine, din celula bacteriană, 2000 sunt enzime. ▪ Ele reprezintă 2-30% din greutatea uscată a bacteriei.
▪ Echipamentul enzimatic este foarte bogat la bacteriile autotrofe (capabile de sinteze ▪ Se găsesc toate oligoelementele: Fe, Ca, Mg, Na, CI, Pb, S, Zn, Cu etc.
pornind de la molecule simple anorganice) şi din ce in ce mai sărac la cele heterotrofe ▪ Aceste elemente intră in compozitia diferiţilor compuşi organici celulari: sulful în
(folosesc substante organice), în raport cu adaptarea lor la parazitism. aminoacizi, fosforul în nucleoproteine, in fosfolipide sau a compuşilor macroergici (ATP).
▪ Fierul întră în compozitia citocromilor, enzime cu rol important în respiratia microbiană.
Clasificarea enzimelor Rolul substanţelor minerale
a) După localizare - favorizează schimburile între celulă şi mediu
• Enzima extracelulare(exoenzime): hidrolaze, - contribuie la reglarea presiunii osmotice,
proteinaze,carbohidraze,lipaze,etc. - are rol plastic, intră în compoziţia constituenţilor celulari şi ai unor enzime,
• Enzime ectocelulare (au rol în permeabilitatea selectivă şi în respiratie), ex. - contribuie la reglarea pH-lui (7,2-7,4) şi a potenţialului de oxidoreducere.
permeaze, translocaze. Sunt fixate şi situate în membrana citoplasmatică şi controlează Activează sisteme enzimatice:
permeabilitatea selectivă a acesteia, ele transferă substantele prin membrana citoplasmatică. - catalizează unele procese (Fe-citocromoxidaze)
• Enzime intracelulare sunt fie solubile, fie asociate diferitor infrastructuri - catalizenză sintezn pigmentilor,
ale celulei bacteriene: nucleul si sistemele membranare ca mezozomii, membrana - participă la permeabilitatea selectivă.
citoplasmatică şi intervin în procesele de sinteză.
7. VITAMINELE
b) După tipul de actiune ▪ Unele bacterii sunt capabile să sintetizeze vitamine in cantităţi atât de mari incît servesc
• Hidrolazele: desfac legătura dintre carbon şi atomii de O, N, S, fixand ca materie primă pentru extragerea acestor vitamine.
totodată o moleculă de apă (proteazele, RN-aze, DN-aze, lipaze, carbohidraze etc.); Biotina este sintetizată de specii ca: Proteus vulgaris, Mycobacterium tuberculosis,
• Transferazele: realizează transferul anumitor radicali după o moleculă pe Escherichia coli.
alta; Tiamina (vitamina Bl) este sintetizată de: E. coli, B. subtilis, S. typhi, Shigella, C.
• Oxidoreductazele (desmolazele): desfac legăturile dintre atomii de carbon. diphteriae.
Exemplu: oxidaze,dehidrogenaze,catalaze,peroxidaze. Piridoxina (vitamina B6) este sintetizată de unii lactobacili.
▪ Pentru om, flora microbiană intestinală constituie o importantă sursă de vitamine
(vitamine din grupul B, vitamina K).
1
▪ Multe bacterii, mai ales anaerobe elaborează pigmenti.
▪ Pigmentogeneza este caracteristică speciilor bacteriene cromogene.
▪ Este necesară prezenta unor elemente ca: azotul, magneziul, fierul, pH-ul mediului, sursa
de carbon, temperatura, cantitatea de oxigen, lumina.
Clasificare:
În functie de specie:
- bacterii fotocromogene sintetizează pigmentii în prezenţa luminii,
- bacterii scotocromogene sintetizenză pigmeniii în absenta luminii.
În functie de localizarea pigmentilor bacteriile sunt:
- cromofore (pigmentul este intracelular),
- paracromofore (pigmentul este legat endocelular, de perete, ca la stafilococi),
- cromopare (pigmentul este eliberat în exterior).
Rolul pigmentilor
- fotosinteză
- rol protector (pigmentii carotenoizi protejenză faţă de U.V.);
- funcţie vitaminică, antibiotică, enzimatică (vitamina K, piocianina, flavoproteinele);
- semn de îmbătrânire, substante de catabolism (melaninele);
- identificarea bacteriilor: la bacilul piocianic sintetizează piocianina (albastră), pioverdina
(verde).
Substanţe cu acţiune antibacteriană
Cu acţiune bactericidă sau bacteriostatică:
- polimixine;
- piocianină, ele acţionenză asupra altor specii;
Alte bacterii sintetizează substante cu acţiune împotriva propriei specii, se numesc
bacteriocine.
Caracteristicile metabolismului bacterian
- este un metabolism unicelular, se desfăşoară intr-o singură celulă;
- este un metabolism necompartimentat, caracteristic procariotelor (lipsa organitelor
citoplasmatice).
- este un metabolism teleonomic, in timpul evolutiei au fost selectate acele căi metabolice şi
acele mecanisme de reglare care să-i asigure o eficientă maximă;
- se caracterizează printr-o mare flexibilitate metabolică, o capacitate crescută de adaptare
în condiţii foarte variate de mediu;
- este un metabolism de mare intensitate ceea ce asigură o multiplicare rapidă cu timp de
generatie de 20' (celulele de mamifere au timp de generaţie de cel puţin 24 ore).
● Metabolismul bacterian
Metabolismul bacterian este reprezentat de totalitatea proceselor biochimice intracelulare
prin care substratul nutritiv este transformat in energie şi constituenţi celulari.
Metabolismul bacterian este de două tipuri:
- metabolism energetic - prin care se asigură respiratia bacteriană şi este realizat prin
reacţii catabolice;
- metabolism de sinteză - prin care se asigură sinteza componentelor bacteriene şi se
realizează prin reacţii anabolice şi catabolice.
* Metabolismul energetic poate avea două surse de energie:
- lumina, în cazul bacteriilor fotosintetizante,
- reactii biochimice de oxido-reducere, în cazul bacteriilor chimiosintetizante.
Majoritatea sunt chimiosintetizante.
Clasificare:
a) În functie de natura acceptorului final de hidrogen există tipuri de respiratii:
Respiratie aerobă (oxibiotică):
- acceptorul final este oxigenul atmosferic, 02, iar produsul rezultat este apa.
Acest proces este deservit de mai multe sisteme enzimatice dehidrogenazice: nicotinice,
flavinice, citocromii.
- în urma acestor reactii se eliberează o cantitate mare de energie.
Respiratie anaerobă (anoxibiotică):
- acceptorul final este orice substanţă anorganică diferită de oxigen, ex. CO 2 sau o substantă
organică (fermentaţie).
- din punct de vedere energetic, fermentaţia este inferioară respiratiei aerobe, ea furnizează
de 12-19 ori mai puţină energie (ATP).
b) În funcţie de potenţialul redox, bacteriile pot trăi în medii cu cantitaţi variate de oxigen
şi se împart în patru tipuri respiratorii:
1.Bacterii strict aerobe
- aceste bacterii cresc numai în prezenţa unei cantităţi mari de oxigen;
- ele au următoarele enzime: catalază, peroxidază şi citocromi.
2. Bacterii strict anaerobe
- cresc numai în absenta oxigenului, sunt lipsite de enzimele de mai sus ;
- aceste bacterii sunt foarte sensibile la acţiunea oxigenului, care le este toxic.
3. Bacterii aerobe, facultativ anaerobe
- au posibilitatea ambelor tipuri de respiratie, în funcţie de existenţa oxigenului.
4. Bacterii anaerobe microaerofile
- tolerează cantităţi mici de oxigen, probabil prin achiziţia unor enzime de tip catalazic.
* Metabolismul de sinteză
Este suma proceselor metabolice, ce concură la procurarea de materiale convertibile in
energie şi componente celulare, necesare creşterii şi multiplicării bacteriene.
În functie de modul de procurare a acestor elemente, bacteriile sunt de trei tipuri :
a. Autotrofe: utilizează pentru sinteze azotul şi carbonul din compuşi anorganici simpli:
CO2, NH3, NO2, NO3.
b. Heterotrofe: utilizează pentru sinteze azot şi carbon din substanţe organice diferite,
produşi de alte organisme, putându-şi sintetiza singure metaboliţii esenţiali.
Majoritatea bacteriilor sunt in această categorie.
c. Parotrofe: sunt bacteriile care nu-şi pot sintetiza singure metaboliţii esentiali. Ele se
dezvoltă numai intracelular.
Ex. Rickettsia prowazeki, agentul tifosului exantematic.
● Genetica microbiană
După modelului lui Watson şi Crick (1953), molecula de ADN este
reprezentată in lumea vie, deci şi la procariote, de un dublu helix constituit din două lanţuri
complementare polinucleotidice, cu caracter de polimer, format printr-o repetare de unităti
dezoxiribonucleotidice, esterificate.
În fiecare dintre aceste lanţuri, elementele caracteristice ale unităţilor
dezoxiribonucleotidice, adică bazele azotate, purinice şi pirimidinice, sunt orientate într-o
succesiune specifică de-a lungul unei coloane alcătuită printr-o alternantă regulată de
dezoxiribozâ si grupari fosfat.
Cele două lanţuri sunt menţinute faţă în faţă prin punti de hidrogen (legătură
de natură electrostatică), ce se realizează între bazele azotate aparţinând celor două catene.
Legăturile de hidrogen (datorită condiţiilor stereochimice) se pot realiza
numai între bazele structural complementare: adenină şi timină, între guanină şi citozină,
această situaţie reprezintă - principiul împerecherii bazelor - , ea determină
complementaritatea celor două lanţuri din molecula de ADN.
Genotipul este totalitatea informaţiei genetice pe care o posedă un anumit
organism.
Fenotipul este totalitatea caracterelor exprimate de un organism, el poate
prezenta variaţii importante, care sunt în mare măsură influenţate de conditiile de mediu.
Modificările în fenotip survenite in timpul vietii unui organism nu se transmit
descendenţilor, în timp ce orice alterare a genotipului va afecta şi descendentii.
▪ Materialul genetic nuclear (cromozomul bacterian este format dintr-un ADN dublu
catenar, helicoidal , care deţine informaţia pentru funcţiile vitale ale bacteriei.
▪ Celula bacteriană este haploidă pentru că are un singur cromozom (un singur lanţ ADN).
▪ Cromozomul nu este învelit de membrană nucleară, venind în contact cu citoplasma.
▪ Desfăşurat cromozomul are o lungime de cca. 1 mm şi are o formă circulară (dimensiuni
imense raportat la dimensiunea celulei).
▪ Prezintă însă un arnajament spatial special, realizat printr-o “infaşurare” sau
“împachetare", ce îi permite să ocupe în celulă un spaţiu foarte mic şi care explică totodată
aspectul de structură fibrilară pe care îl prezintă materialul nuclear bacterian.
● Componentele unui cromozom
Gena este o mică porţiune a genomului, o secvenţă anumită de nucleotide (dispuse liniar),
care codifică informaţia pentru o proteină.
Cistronul este cea mai mică subunitate a genomului, care codifică informaţia pentru un lanţ
polipeptidic şi poate fi un sinonim al genei.
Codonul este unitatea morfologică formată din 3 baze azotate succesive care codifică
inserarea uni aminoacid dintr-un lanţ polipeptidic.
ADN-ul este format din:
- baze purinice: adenină (A) şi guanină (G):
- bazc pirimidinice citozină (C) şi timină (T).
ARN-ul este format din aceleaşi baze purinice şi pirimidinice, dar timina
(T) este înlocuită cu uracilul (U).
Pe matriţa de ADN, ARN polimeraza, ADN-depententă, sintetizează un ARNm (mesager)
complementar cu portiunea de ADN respectivă, care ia nivelul ribozomilor este decodificat
în proteine.
● Materialul genetic extracromozomial
Este format din ADN dublu catenar, helicoidal.
Deţine informaţii neesenţiale pentru bacterie care se pot pierde fără a afecta viata bacteriei,
contribuind la valabilitatea bacteriană.
Acest material este reprezentat de:
1. Plasmide propriu-zise, care sunt formaţiuni de ADN circular, nu se integrează in
cromozom, se află numai în stare autonomă. Ele au capacitatea de a se replica autonom.
Se cunosc mai multe feluri de plasmide:
a. Factorul ”R"de rezistentă.
- contine una sau mai multe gene care codifică rezistenta fata de unul sau mai multe
antibiotice sau chimioterapice.
- se multiplica independent de ritmul de multiplicare a cromozomului.
b. Factorul “col”, detine informatia pentru sinteza unor substante cu actiunc antibacteriară
(colicine).
c. Factorul “F", este un factor independent în citoplasmă.
d. Bacteriofagul, ca factor independent in citoplasma, când este inserat in cromozom
devine bacteriofag temperat.
2. Episomii sunt formati din ADN dublu catenar, helicoidal, de formă circulară.
Se pot găsi în stare autonoma sau integrati în cromozomul bacterian.
Sunt formati din:
a. Factorul “F" (fertility factor) care codifică sinteza unui canal de conjugare, pilul F
Factorul „F" a fost descris la E. Coli (tulpina K12);
b. Bacteriofagul, parazitează celula bacteriară, fiind un virus adaptat.
Se poate prezenta sub 2 forme:
(1) forma virulenta, se multiplică pe seama celulei bacteriene şi apoi o lizează
(2) forma de profag (bacteriofag temperat), acesta se include in genomul bacteriei
replicându-se odată cu ADN-ul nuclear. Insertia în ADN se face rupându-se si ADN-ul
nuclear si profagul într-un anumit locus.
Acest profag poate aduce caractere noi bacteriei care îl câştigă, prin transductie (fenomen
de variabilitate genetică).
3. Secventă de insertie (SI), sunt secvente foarte scurte de ADN, care nu detin informatia
necesară codificării unei proteine, dar prin inserarea lor în cromozom sau în plasmide şi
episomi duc la modificări ale expresiei fenotipice.
Aceste secvente de insertie nu se pot replica autonom.
4. Transpozoni (Tn), sunt secvente de ADN liniar, de dimensiuni superioare secventelor
de insertie, care detin informatia pentru sinteza uneia sau mai multor proteine, în general în
legătură cu rezistenta la antibiotice.
Nefiind în stare autonomă nu se poate autoreplica.
● Creşterea bacteriilor
Este procesul biologic prin care bacteriile îşi măresc volumul, datorită sintetizării de noi
produşi şi acumulării apei.
Multiplicarea bacteriilor
- aceasta se realizează prin diviziune directă şi rar prin înmugurire.
- ritmul de diviziune este foarte rapid de 10-20 min.
- exceptie face bacilul Koch care are un timp de 18-20 ore.
Cultura bacteriană
• Este rezultatul înmulţirii germenilor într-un mediu favorabil.
• Aspectul culturii depinde de: specie, de varsta culturii şi de mediul de cultură.
Bacteriile pot fi cultivate pe:
- medii artificiale (acelulare),
- culturi celulare,
- ou embrionat de găină,
- animale receptive (sisteme biologice sensibile -SBS).
Culturile bacteriene pe medii artificiale.
În medii lichide
Determină apariţia unei turbidităti (tulburări a mediului apos) după 18 20 ore în condiţii de
crestere specifice bacteriei.
În funcţie de aspectul turbidităţii culturile pot fi:
Culturi "S" (smooth)
- turbiditate omogenă,
- germenii sunt tineri.
- virulenţi, care disperseză rapid şi uniform.
Culturi "R” (rough)
- mediul este limpede.
- germenii se găsesc sub formă de grunji (depuşi pe fundul vasului sau pe pereti).
- tulbură neomogen mediul.
• Sunt determinate fie de germeni avirulenţi, nepatogeni, sau de germeni patogeni
îmbătrânite, care şi-au pierdut virulenta.
• Uneori creşterea în mediile lichide mai poate fi sub formă de:
- văl la suprafaţă, în cazul germenilor aerobi (bacilul tuberculos);
- depozit gros pe fundul vasului în cazul germenilor anaerobi.
2
Creşteren bacteriilor
Pe medii solide
Produsul patologic se însământează prin diverse procedee de dispersie.
Cultura bacteriană apare sub formă de colonie după 4 ore.
Colonia bacteriană reprezintă totalitatea germenilor rezultati din multiplicarea unei singure
celule bacteriene, ea este o cultură pură, sunt germeni identici genetic (monoclonali).
Aspectul coloniilor
Colonii de tip "S", Smooth = neted.
Coloniile au suprafaţa netedă, lucioasă cu margini drepte, de consistenţă untoasă, cu un
diametru de 1-2 mm, se pot detaşa uşor, sunt alcătuite din germeni virulenti.
Colonii de tip "R", Rough = aspru.
Coloniile au suprafată aspră, rugoasă, cu margini neregulnte, crenelate, nu se pot detaşa o
parte din colonie cu ansa, ci doar colonia întreagă.
Aceste colonii sunt formate din germeni cu structură antigenică afectată, batrâni, aviruleţii.
În această formă nu se mai pot face identificări.
Colonii de tip "M" care au suprafaţa netedă, mucoasă, sunt variante ale coloniilor "S" ale
germenilor cu capsulă (Klebsiella).Ele au tendinta de a se confrunta intre ele.
Colonii de tip "G" sunt colonii pitice, ele rezultă în urma actiunii antibioticelor asupra
formelor "S" de germeni.
Curba de creştere a bacteriilor
Populaţia care rezultă prin diviziunea unei bacterii creşte în progresie geometrică cu raţia 2.
Timpul necesar pentru dublarea populatiei se numeşte timp de dedublare sau timp de
generatie. Dinamica reală este caracterizată printr-o curbă cu patru faze:
1. Faza de lag
- în primele 2 ore, numărul de indivizi este aproape constant (faza de latentă), ea este o fază
de acomodare a germenilor la noile condiţii de mediu.
2. Faza de multiplicare exponentială sau logaritmică
Este o fază de creştere rapidiă a numărului bacteriilor. Durează 2-3 ore, curba evoluează
exponenţial până în momentul în care una dintre substantele nutritive din mediu este
consumată sau/şi în mediu se acumulează metaboliţi toxici (factor limitant).
În această fază bacteriile au dimensiuni constante, citoplasma intens bazofilă şi omogenă,
lipsită de incluziuni. Bacteriile sunt virulente, antigenele sunt cele mai bine reprezentate.
În această fază se recoltează germenii pentru prepararea vaccinurilor.
3. Faza staţionară
Prin consumarea substratului nutritiv, ritmul de diviziune scade, numărul germenilor care
mor devine egal cu cel al germenilor care se divid, deci numărul total al bacteriilor rămâne
constant.
Această fază durează 2-3 zile.
În această fază se fac identificările bacteriilor, coloniile sunt bine individualizate.
Bacteriile din colectiile purulente (abcese) se află în aceasta fază.
4. Faza de declin
Consumarea substratului nutritiv şi acumularea de metaboliţi toxici duce la moartea
majoritătii bacteriilor. Celulele rămase vii sunt bătrâne, îşi pierd virulenlaţa şi
patogenitatea.
Faza durează 2-3 luni. În această fază apar sorii.
Mediile de cultură pentru bacterii
• Pentru identificarea unei specii bacteriene, examenul direct al produsului patologic
recoltat de la bolnav este de cele mai multe ori insuficient.
• Precizarea cauzei care a produs boala necesită cultivarea agentului patogen pe un complex
de substante nutritive adecvate care alcătuiesc mediile de cultură.
• Aceste medii de cultură trebuie să îndeplineaseă anumite conditii:
- să contină substanţe plastice şi energetice necesare cultivării microbului însămânţat, adică
să asigure surse de azot, hidrati de carbon, săruri minerale, apă, vitamine şi factori de
creştere necesare creşterii, dezvoltării şi reproducerii celulei bacteriene.
- să satisfacă necesitătile de aerobioză sau anaerobioză ale bacteriei, ştiind că în timp ce
bacteriile aerobe pot folosii oxigenul molecular, cele anaerobe nu se pot dezvolta în
prezenta 02 liber.
- să aibă o concentratie de ioni de hidrogen (pH) optimă.
- să fie sterile, pentru a permite izolarea în cultură pură a germenului respectiv.
Mediile de cultură sunt sub formă:
- lichidă (bulion, apă peptonată, etc.),
- solidă (medii în care se incorporează agar).
•În functie de scopul urmărit, mediile de cultură se grupeaz în:
Medii de izolare
- permit izolarea bacteriei dintr-un produs patologic(bulioane şi medii agarizate).
Medii de transport
- permit supravieţuirea anumitor bacterii, ce nu pot fi însământate imediat după recoltare
(mediul Stuart pentru Neisserii, Cory-Blair pentru enterobacterii din materii fecale), Medii
de îmbogătire
- destinate cultivării unor bacterii cu necesităti nutritive particulare şi care sunt stimulate să
crească în mod special, deoarece numărul lor este redus în produsul patologic in momentul
recoltării (bulionul selenit şi mediul MullerKouffmann pentru salmonele),
Medii selective
- contin elemente ce permit creşterea numai anumitor bacterii dintr-un produs (mediul
Wilson-Bloir pentru bacilul tific),
Medii diferenţiale
- conţin substanţe ce pun în evidenţă unele proprietăti biochimice ale bacteriilor studiate ele
pot fi:
a. simple (mediul AABTL- agar albastru de brom-timol lactoză, care pune în evidenţă
fermentarea lactozei);
b. politrope
-TSI (triple sugar iron),
- MIU (mobilitate, indol, uree).
- MILF (mobilitate, indol, lizindecarboxilază, fenilalaninădezaminază), care pune în
evidenţă mai multe caractere biochimice).