Sunteți pe pagina 1din 21

Diagnosticul de laborator,

tratamentul si profilaxia
infectiei cu virusul
imunodeficientei umane
(HIV)
A elaborat: Croitoru Alexandrina
grupa 1207
Etiologie
 HIV aparţine familiei Retroviridae, subfamilia Lentivirinae.
 virioni de 80-130 nm, de formă sferică.
Răspândirea infecţiei HIV
 Infecţia HIV = pandemie, fiind raportată în toate ţările lumii.
Suspiciunea infecţiei HIV
se ridică în general în următoarele circumstanţe:

 apartenenţa pacientului la o categorie populaţională cu risc crescut:


– homosexuali bărbaţi
– parteneri sexuali multipli, sex neprotejat
– hemofilici
– nou-născuţi din mame seropozitive
– utilizatori de droguri

 manifestări clinice sugestive

 infecţii oportuniste:
 micoze diseminate  infecţii herpetice diseminate
 herpes zoster recidivant  simptomele constituţionale
 pneumonia cu pneumocystis carinii, etc;

 infecţii bacteriene recidivante şi/sau cu evoluţie gravă;


 retard staturo-ponderal important la copii, sindrom caşectic fără explicaţie la adult;
 tuberculoză, mai ales extrapulmonară;
 sarcom Kaposi la persoane sub 60 ani, etc.
Prelevate
 Se preleva si se examineaza, in functie de
manifestarile clinice: singe, lichid
cefalorahidian, sperma, material bioptic
sau necroptic (ganglioni limfatici, maduva
osoasa, fragmente de splina)
Diagnostic de laborator

Testul serologic este metoda obişnuită de a


stabili infecţia cu HIV. (permite depistarea Ac specifici fata de

glicoproteinele virale de invelis (gp41, gp120) sau proteina p24 a miezului)

Ele pot fi de :
 determinare  ELISA

 confirmare  WESTERN BLOT


Testul ELISA
Se efectueaza după minimum 22 zile de la contagiu.
Testul standard de screening pentru HIV este testul de imuno-
absorbtie cuplata enzimatic (ELISA). Testul cu faza solida este un
test de screening foarte bun, cu o sensibilitate de peste 99,5%.
Majoritatea laboratoarelor de diagnostic folosesc un kit ELISA
comercial ce contine antigene de la HIV-l si de la HIV-2 si care le va
detecta pe oricare dintre acestea.

Testele ELISA sunt notate, in general, ca pozitive


(inalt reactive), negative (nonreactive) sau
nedeterminate (partial reactive).
 oricine este suspectat ca avand infectie
HIV pe baza unui test ELISA pozitiv sau
neconcludent trebuie sa-si confirme
rezultatul cu un test mai specific.
Testul de confirmare cel mai folosit este
western blot
Western Blot
 In prealabil se efectueaza separarea
proteinelor virale prin electroforeza in gel,
apoi transferarea acestora pe membrana
de nitroceluloza, care se trateaza cu serul
examinat. Complexul antigen-anticorp se
developeaza cu ser antiglobulinic marcat
cu peroxidaza.
 El are avantajul faptului ca multiple antigene
HIV cu greutati moleculare diferite, bine
caracterizate, genereaza productia de anticorpi
specifici. Aceste antigene pot fi separate pe
baza greutatii moleculare astfel incat anticorpii
indreptati impotriva fiecarui component pot fi
detectati sub forma unei benzi individualizate pe
western blot. Un test western blot negativ este
acela in care nu este prezenta nici o banda in
dreptul greutatilor moleculare corespunzatoare
produselor genelor HIV.
 La un pacient ce prezinta test ELISA
pozitiv sau nedeterminat si un test
western blot negativ putem concluziona cu
siguranta ca reactia ELISA a fost fals-
pozitiva. Pe de alta parte, un western blot
ce demonstreaza existenta anticorpilor
indreptati impotriva produselor generate
de toate cele trei gene majore HIV (gag,
pol, env) este o dovada a infectiei cu HIV
 Detectarea virusului sau antigenilor virali se
efectueaza prin RIF, ELISA sau ARI.
 Izolarea HIV se utilizeaza culturi de
limfocite T activate sau cu interleuchina-2
(factor de crestere), pe culturi de celule T-
helper (tulpina H9). Urmarim formarea de
sincitii si moartea rapida a celulelor. Pe
suprafata si in interiorul limfocitelor
infectate virusul poate fi depistat la
microscopul electronic.
 Identificarea tulpinilor virale izolate se face
prin RN, ELISA sau RIF cu seruri imune
obtinute de la persoane seropozitive.
Tratament
 Pâna în prezent nu s-a descoperit un tratament care sa vindece
infectia cu HIV. Totusi, în ultimii 15 ani s-au descoperit numeroase
medicamente ce pot lupta cu virusul HIV. Aceste medicamente
specifice se numesc antiretrovirale si actioneaza direct asupra
virusului, împiedicând multiplicarea lui si permitând astfel
organismului sa-si refaca pentru un timp imunitatea. Tratamentul
antiretroviral trebuie urmat cu rigurozitate (zilnic si pe toata durata
vietii), întreruperile ducând la compromiterea schemei respective de
tratament. De asemenea, exista tratamente pentru prevenirea si
tratarea infectiilor oportuniste. Medicamentele antiretrovirale au
redus mortalitatea cauzata de aceasta maladie, cu peste 80%.
Introducerea tratamentului cu combinatii de medicamente din clase
diferite, numite Highly Active Antiretroviral Therapy (HAART) în
1997, a însemnat cresterea duratei de viata, în medie, cam cu zece
ani pentru noua din zece persoane infectate, indiferent de vârsta
când au fost infectate.
 În ceea ce priveste dezvoltarea unui
vaccin HIV, dificultatea consta în
variabilitatea extrema a virusului, care
face din el o tinta complexa.
Prevenirea si profilaxia HIV Sida
 Educaţia sexuală
 Controlul sângelui de transfuzat, precum şi a
organelor de transplantat şi fertilizărilor
 Controlul sterilităţii acelor şi seringilor
 Reducerea riscului de transmitere de la mamă la
copil.
 Controlul grupurilor de risc (narcomani,
homosexuali)
 Organizarea diagnosticului clinic si de laborator al
bolnavilor cu suspicii de Sida.