Managementul Micilor Afaceri

Tricolici Victoria, BA171

Afacerea si schimbarea

 Dicţionarul „Larousse" defineşte afacerea ca tot ce constituie obiectul unei ocupaţii şi priveşte interesul cuiva
(întreprinzător): activităţi comerciale, industriale, financiare etc. In „The Concise Oxford Dictionary" afacerea este
prezentată ca lucru ce trebuie făcut pentru a câştiga bani". Tatiana Gavrilă şi Viorel Lefter consideră că
afacerea poate fi definită ca „un raport între doi întreprinzători care tratează pentru a-şi impune unul altuia
interese morale sau materiale’’. Din definirea respectivă se pot desprinde elementele structurale ale antreprenori
arului cum sunt: activitatea independentă, activitatea din proprie iniţiativă; activitatea în nume propriu;
activitatea pe riscul şi sub răspunderea patrimonială; activitatea care aduce beneficii.

 Generalizând concluzionăm că AFACEREA este o îndeletnicire, ocupaţie care constă sintetic în identificarea şi
valorificarea unei oportunităţi economice având ca scop obţinerea de profit.

 Afacerile au apărut odată cu diviziunea muncii, atunci când a devenit necesar schimbul de bunuri şi
servicii. In antichitate, cu două milenii înainte de Hristos, a apărut Codul lui Hammurabi, care prevedea
principiile de comportament şi conduită a comercianţilor şi vânzătorilor ambulanţi, însă filozofii din
Grecia antică priveau comerţul cu dispreţ, chiar dacă afacerile şi îndeosebi comerţul s-au dezvoltat. In
Evul mediu aristocraţii, clerul Bisericii Catolice şi militarii nu puteau face comerţ din motivul că această
activitate era considerată degradantă, iar negustorii nu aveau bani pentru a-şi desfăşura normal
activitatea. Soluţia a fost găsită prin unirea capitalului nobililor, clerului şi militarilor cu priceperea
negustorilor, ceea ce a generat apariţia „societa en comandita semplice" care există şi astăzi în multe
ţări.
Administrarea vis-a-vis de management

 Principalii partizani ai bogăţiei au fost, sunt şi vor fi întreprinzătorii. Deci, orice ţară, care se vrea
bogată, trebuie să acorde o atenţie deosebită întreprinzătorilor. Astfel, în timpurile mai vechi,
întreprinzătorul putea fi găsit în rândul militarilor şi negustorilor. In evul mediu întreprinzătorul tipic
era un cleric. întreprinzătorul din secolul XVII era persoana care încheia un aranjament
contractual cu guvernul pentru a presta un serviciu. Termenul „a administra" întâlnit în limba
latină „administratio", în limbele franceză şi engleză „administration", îl regăsim în Dicţionarul
explicativ al limbii române semnificând acţiunea de „a conduce, a cârmui, a gospodări o între-
prindere, o instituţie etc." Astfel, administrarea, inclusiv şi administrarea afacerii, exprimă totalita-
tea activităţilor de comandă realizate de o persoană împuternicită. Managementul ca proces
reprezintă ansamblul fazelor de muncă prin care se determină obiectivele sistemului, resursele
necesare şi executanţii în; vederea realizării unei eficiente cât mai ridicate.
 Dacă întreprinzătorul este persoana care iniţiază şi derulează o acţiune, asumându-şi riscurile
asociate inovării, în schimbul unor satisfacţii materiale sau personale, atunci managerul este
persoana care influenţează în mod direct acţiunile şi comportamentul altor persoane. Conform
articolului 16 din Legea cu privire la proprietate, „persoana fizică îşi stăpâneşte bunurile, le
foloseşte şi le administrează de sine stătător pentru a-şi satisface necesităţile personale, pentru
activitatea economică, inclusiv cea de întreprinzător...".
Paradigma competentei in administrarea afacerilor

 Competenţa este un termen utilizat pentru descrierea tipului de comportament (dimensiunile

comportamentale) pe care antreprenoriatul le caută cu scopul de a atinge niveluri înalte de
inteligenţă şi performanţă. Oferind un limbaj obişnuit, conceptul de competenţă ajută
persoanele să se focalizeze pe aspectele cheie de comportament care influenţează rezultatele.
în al doilea rând, noţiunea de competenţă se utilizează pentru descrierea a ceea ce se
aşteaptă ca indivizii să ştie şi să fie capabili să facă pentru a-şi îndeplini eficace şi/sau eficient
rolurile pe care le au desemnate în afacere.
 Competenţele de comportament ale întreprinzătorului includ abilităţile inter-personale,
leadership-ul, abilităţile analitice şi orientarea spre perfecţiune. Aceste competenţe pot fi
încadrate într-un proces radial de stratificare, care are în centru trebuinţele şi mecanismele
defensive, motivaţiile şi trăsăturile de caracter. Urmează valorile, atitudinile, imaginea despre
sine; la rândul lor acestea sunt urmate de competenţe şi cunoaştere.
 Inteligenţa, - conform dicţionarului explicativ al limbii române (43,497),- este capacitatea de a
înţelege uşor şi bine, de a sesiza ceea ce este esenţial, de a rezolva situaţii sau probleme noi pe
baza experienţei acumulate anterior.
 Un alt model al inteligenţei emoţionale, cel propus de Reuven Bar-On în 1992, grupează
componentele de bază ale inteligenţei emoţionale în cinci domenii: „intrapersonal",
„interpersonal'*, „managementul stresului", „adaptabilitate" şi „dispoziţia generală".
Personalitatea si performanta in administrarea afacerilor

 Persoană, conform dicţionarului explicativ al limbii române, este individ al speciei umane,
considerat prin totalitatea însuşirilor sale fizice şi psihice fiinţă omenească.
 Trăsăturile morale şi intelectuale, care-s proprii unui individ şi care îl disting ca individualitate liberă
şi conştientă, sunt caracteristice pentru ceea ce numim personalitate. Trăsăturile de personalitate
influenţează comportamentul organizational şi au un impact cert (pozitiv sau negativ) asupra
comportamentului atât în colectivitate cât şi în muncă. Printre trăsăturile specifice personalităţii
menţionăm:stima de sine, locul controluli, dogmatismul, tendinta de a risca, nevoia de putere.
 Performanţă, - conform Dicţionarului explicativ al limbii române, - este de origine franceză şi
înseamnă „realizare deosebită într-un domeniu de activitate", „cel mai bun rezultat obţinut de un
sistem tehnic, de o maşină, de un aparat etc. După gradul de implicare, Daniela Tatiana
Corodeanu [37,188], distinge trei tipuri de performanţe: psihice, fizice şi psihofizice.
 Performanţa psihică reprezintă performanţa umană determinată de activitatea logică,
emoţională şi inspirativa a spiritului performerului.
 Autonomia structurală reprezintă capacitatea oricărei performanţe umane de a avea un grad
mai mare sau mai mic de noutate în raport cu performanţele deja cunoscute. Termenul cel mai
des asociat ca atribut a autonomiei structurale îl reprezintă gradul de originalitate. Autonomia
funcţională reprezintă capacitatea unei performanţe în care apar mutaţii şi atribute ce nu sunt
de regăsit în performanţele precedente.
Doctrinele privind administrarea afacerilor
 Conform dicţionarului explicativ al limbii române doctrina este „totalitatea principiilor unui
sistem politic, ştiinţific, religios etc" .„doctrina" este „totalitatea ideilor, principiilor şi tezelor
funda-mentale ale unui sistem de gândire". Sigur, cea mai mare influinţă asupra lumii
antice, medievale şi chiar asupra Renaşterii şi modernităţii au exercitat-o Platon şi Aristotel.
Ei pot fi consideraţi pe bună dreptate,- după cum afirmă Hegel, - „dascăli ai neamului
omenesc", fiind şi printre precursorii economiei medievale care a devenit obiect al
cercetării ştiinţifice, ce încearcă să deducă secretele existenţei şi tendinţele dezvoltării, să
descifreze cauzele, motivele, legile vieţii economico-sociale.
 Printre reprezentanţi mai importanţi al acestui curent de gândire, recunoscut ca doctrină
economică „mercantelistă", se numără englezii: Thomas Mun, John Law, William Stafford,
francezii: Antonie de Montchrestien, Jean-Baptite Colbert; italianul Luca Pacciolo,
germanul Kaspar Klock, spaniolul Ortiz Rojas şi alţii.
 Doctrina fiziocrată a apărut în Franţa secolului XVIII, ca reacţie împotriva gândirii
mercanteliste. Termenul „fiziocrat" derivă de la „physis"- natură şi „kratos"- putere.
 Ideile fîziocraţilor au pus bazele „liberalismul economic". Rezumativ tendinţa spre liberalism
a fost exprimată prin maxima atribuită lui Vincent de Gournay „laissezfaire, laisezpasser, le
morţile va de lui - meme" ce în traducere liberă ar fi: „lăsaţi lucrurile să - şi urmeze cursul lor
firesc". Reprezentanţii doctrinei fiziocrate, inclusiv şi cei ce au promovat libertăţile
economice şi au oferit pieţii posibilitatea de a armoniza interesele individuale. Intre sfîrşitul
secolului XVHI şi ultima treime a secolului XIX ideile de bază ale liberalismului apar în
gândirea englezilor: "William Petty, Adam Smith, David Ricardo, Thomas Robert Malthus;-
John Stuart Mill; francezilor Henri Benjamin de Constant, Frederic Bstiat şi Jean Baptiste Say.
Scolile privind administrarea afacerilor.
 Şcoala, această noţiune cu care operăm din fragedă copilărie, are mai multe semnificaţii. Din
noul dicţionar al limbii române putem desprinde că şcoala este „instituţie de învăţământ; izvor,
sursă de cunoştinţe, de învăţături, etc."; ,,rnijloc, sistem de formare, de mstruire (într-un anumit
domeniu)"; „grup de adepţi ai unui filosof, om de ştiinţă, artist etc. sau ai unei idei, teorii, doctrine
etc"; „ansamblu de idei, principii (filozofice, ştiinţifice, artistice) care sunt adoptate de un număr
oarecare de oameni".
 Scoală istorică - şcoala de gândire economică apărută ca o reacţie împotriva caracterului
abstract al teoriilor clasice, care caută să explice fenomenele economice, inclusiv şi pe cele
antreprenoriale, reaşezându-le în contextul lor şi integrându-le în evoluţia istorică generală.
 Şcoala liberalistă - şcoală de gândire economică, inclusiv şi antreprenorială, ce susţine că pieţele
funcţionează cel mai bine atunci când sunt lăsate libere.
 Şcoala moneteristă - şcoala de gândire economică, inclusiv şi antreprenorială care susţine că cel
mai important element ce determină nivelul activităţii economice şi al preţurilor îl constituie
cantitatea de bani de pe piaţă, că responsabilă de inflaţie este creşterea monetară excesivă şi
că creşterea monetară neconstantă este cauza fluctuaţiilor economice şi antreprenoriale.
 Şcoala neoclasică - şcoală de gândire economică care împărtăşeşte atât idei liberaliste cât şi
idei neintervenţioniste, lucru ce ar asigura fundamentarea unei politici macroeconomice liberale,
dar cu o intervenţie statală strict necesară asigurării unei creşteri economice echilibrate
 Şcoala iniervenţionistă - şcoală de gândire economică, inclusiv şi antreprenori-ală care susţine că
intervenţia guvernului poate îmbunătăţi semnificativ funcţionarea economiei, şi, în special, a
economiei care se reglează foarte greu, cu rigiditate, având un sistem de informare slab sau
tradiţii sociale care frânează eliberarea pieţelor.
Teoriile organizationale
 Teoriile sunt idei formate în timp în baza multor observaţii, cu rostul de a explica fenomene sau
evenimente. Observarea şi cercetarea, de regulă, nu produc idei noi ci "îmbogăţeşte
cunoaşterea". De-a lungul timpului, toate observările şi cercetările se adună până când se
găseşte cineva capabil să folosească toate piesele adunate pentru a dezvolta o teorie sau a
elabora o teorie nouă.
 Teoria în antreprenoriat şi administrarea afacerilor tinde să creeze modele folosiTeoria
organizaţională poate fi abordată pe două căi:
 - Pe de o parte, putem încerca, la fel ca şi în orice ştiinţă, să construim o descriere, corectă din
punct de vedere faptic, a entităţilor numite organizaţii, împreună cu o explicaţie a
comportamentului lor, inclusiv circumstanţele în care ele se comportă eficient sau ineficient şi
modul cum eficienţa sau ineficienta unor proiecte organizaţionale aparte este legată de mediile
la care ele trebuie să se adapteze.
 - Pe de altă parte, putem interpreta teoria organizaţională ca una ce oferă ghidare pentru
proiectarea organizaţiilor - în acelaşi mod în care arhitectura oferă o ghidare pentru proiectarea
clădirilor, iar ingineria - o ghidare pentru proiectarea maşinilor.
 Sintetic, teoriile organizaţionale acordă o atenţie egală aspectelor formale şi infórmale, raţionale
şi afective, tehnice şi de comportament privind funcţionarea organizaţiilor. Câmpul de
investigare este virtual nelimitat, pentru că nu doar întreprinderile, ci şi administraţiiîe publice,
bisericile sau partidele politice pot fi cuprinse în această optică.
Teorii ale continutului motivatiei
 Motiv este cauză, raţiune, temei subiectiv al unei acţiuni, al unui fapt, imbold care împinge
la o acţiune. A motiva înseamnă a aduce argumente în favoarea unei acţiuni, a mobiliza.
 Motivarea, susţine G. A. Cole, este un proces prin care oamenii aleg între mai multe
variante posibile de comportament, pentru a-şi atinge scopurile personale. Motivaţia
reprezintă totalitatea motivelor care determină pe cineva să efectueze o anumită acţiune
sau să tindă spre anumite scopuri, care determină comportamentul oamenilor la. locul de
muncă. Astfel, motivaţia este definită ca un proces intern, individual, introspectiv, care
energizează, direcţionează şi susţine un anume comportament.
 Motivaţia este "forţa" care determină un anume comportament. Motivaţia, moralul şi
satisfacerea (împlinirea) nevoilor angajaţilor se întrepătrund şi, împreună cu
productivitatea, sunt subiectele cel mai mult studiate.
 Nevoile sociale se referă la cerinţele umane de dragoste şi afecţiune, necesitatea de a
primi şi a oferi respect şi afecţiune, sentimentul de apartenenţă la o organizaţie şi la un
segment al societăţii. Teoria motivelor sociale, cronologic, se află printre „deschizătoarele
de orizonturi" în efortul de elaborare a unor perspective explicative asupra fenomenului
motivaţiei.
Teorii ale procesului motivatiei

 Motivaţia, prin care oamenii aleg între mai multe variante posibile de comportament,
pentru a atinge scopurile prestabilite, poate fi rezultatul unei acţiuni, sau proces prin care
se efectuează o transformare, se obţine realizarea obiectivelor.
 Teoria aşteptărilor are la bază cercetările americanului Victor H, Vroom din anii f60 [193.5],
care considera că comportamentul unui individ se formează nu pe realitatea obiectivă, ci
pe percepţia subiectivă ale acestui individ despre realitate. Teoria aşteptării, propusă de
Victor Vroom, este un model motivaţional foarte complex, care se bazează pe o
„nevinovată înşelătorie'*. Conform teoriei aşteptării, motivaţia depinde de intensitatea
dorinţei şi de probabilitatea îndeplinirii ei.
 Teoria echităţii, această determinantă procesuală în studiul motivaţiei, apelează la
compararea sociala, care, potrivit lui Festinger, ne permite să dobândim informaţii despre
noi înşine prin compararea calităţilor pe care le întâlnim la cei din jur. Teoria spune că
oamenii se compară cu alţii atât la^ceea ce investesc în munca lor cât şi la rezultatele pe
care le obţin din ea.
 Teoria recompenselor presupune că individul este motivat să realizeze anumite acţiuni
pentru a obţine scopuri dezirabile sau să acţioneze în direcţia evitării unor evenimente
nedorite. Scopurile urmărite de fiecare individ pot să fie relativ tangibile (recompensă
bănească sau promovarea în funcţie) sau intangibile (respectul faţă de sine, satisfacţie
profesională).
Teorii ale conducerii

 Antreprenorii şi/sau managerii, după cum am vărut mai devreme, erau personalităţi puternice. O
parte din succesul lor se datora, fată îndoială calităţilor personale. Fireşte, considerăm oportun,
că ar fi potrivit să medităm puţin asupra trăsăturilor de caracter care au fost identificate în
diverse publicaţii.
 Stilul, conform Dicţionarului explicativ al limbii române, este modul specific de exprimare într-un
anumit domeniu al activităţii omeneşti. Stilul este talentul, arta de a exprima ideile şi sentimentele.
Teoria 3D" a lui Reddin ia în considerare aspectele situaţiei în care se desfăşoară activitatea de
conducere şi în acelaşi timp - grija pentru oameni şi producţie. Aşa, spre exemplu, un manager
orientat mai mult spre oameni decât spre sarcini are un stil de bază relaţional.
 Conceptul construit de către profesorul John Adair din Marea Britanie se bazează pe teoria că
conducerea este mai mult o problemă de comportament în grup decât al individului. O echipă,
în opinia lui Adair [1], este mai mult decât un grup cu un scop comun. O echipă este un grup, în
care contribuţiile indivizilor sunt considerate complementare.
 Fiecare antreprenor şi/sau manager este înclinat să se comporte conform unuia din roluri în mod
dominant, chiar dacă poate avea tendinţa de a se îndrepta şi spre altele. Rolul dominant este
strâns legat de abilităţile de gândire particulare şi de trăsăturile de caracter, dar este influenţat şi
de priorităţile şi procesele necesare slujbei sale manageriale.