ONU – organizaţie internaţională cu vocaţie

universală - https://www.un.org/en/
• se constituie cu prilejul Conferinţei de la San Francisco (aprilie-iunie
1945), când a fost elaborat şi semnat actul său de „naştere” – Carta
ONU (26 iunie 1945) – de către reprezentanţii a 51 de state.
• În prezent din ONU fac parte 193 de state
• este de inspiraţie americană
Structura organizaţiei
• 2 tipuri de structuri organizatorice,
Cele responsabile pt asigurarea unui climat de pace în lume
Cele responsabile cu rezolvarea problemelor economice internaţionale

Necesitatea luării în considerare a acestei interdependenţe în întreaga

activitate a organizaţiei.
Organele principale ale ONU sunt:
• Adunarea Generală,
• Consiliul de Securitate,
• Consiliul Economic şi Social,
• Consiliul de Tutelă,
• Curtea Internaţională de Justiţie
• Secretariatul.
Adunarea Generală
• este principalul organ de dezbatere al ONU
• Forul cel mai reprezentativ, alcătuit din toţi membrii organizaţiei
• lucrează în reuniuni ordinare anuale şi reuniuni extraordinare, de
urgenţă.
• În competenţa sa intră dezbaterea tuturor problemelor majore ce ţin
de ordinea internaţională
• adoptă rezoluţii, care au caracter de recomandări pentru statele
membre şi celelalte instituţii şi organisme din sistemul ONU.
• Are un presedinte si 21 vicepresedinti
Consiliul de Securitate
• este organul colegial restrâns care „are ca responsabilitate principală
menţinerea păcii şi securităţii internaţionale” (capitolul 3, Carta ONU,
ONU şi menţinerea păcii).
• este compus din 15 membri, dintre care 5 sunt permanenţi (Statele
Unite, Rusia – ce a urmat în 1991 URSS-ului, R.P.Chineză, Regatul Unit
al Marii Britanii şi Franţa), fiecare dintre aceştia dispunând de drept
de veto (adoptarea fiecărei decizii trebuie să aibă acordul celor 5
membri).
• Ceilalţi zece membri sunt aleşi de Adunarea Generală pe o perioadă
de doi ani, în funcţie de contribuţia lor la menţinerea păcii şi pe baza
principiului repartiţiei geografice stabilite. În fiecare an se înlocuiesc 5
• Votul cu majoritate de 9
Consiliul Economic şi Social (CES)
• Se aflăsub autoritatea Adunării Generale
• este organul consultativ al ONU în domeniile „economic, social, al
culturii intelectuale şi al educaţiei, al sănătăţii publice şi al altor
domenii conexe”.
• se compune din 54 de membri, aleşi de Adunarea Generală în funcţie
de repartiţia pe grupuri regionale (Africa 14, Asia 13 etc.).
• este o structură complexă de analiză şi coordonare, care dispune de
comitete permanente (resurse naturale, societăţi transnaţionale etc.),
de comisii tehnice (populaţie, dezvoltare socială etc.) şi de cinci
comisii regionale ce se află pe diferite continente (Africa, Asia-Pacific,
Europa, America Latină şi Asia Occidentală).
• Consiliul de Tutelă s-a ocupat de supravegherea administraţiei
teritoriilor aflate sub tutelă;
• el asocia pe bază de paritate puterile administratoare şi cele non-
administratoare.
• Prin decolonizare, Consiliul de Tutelă şi-a pierdut raţiunea de a mai
exista.
Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ)
• îi succede din 1945 Curţii Permanente de Justiţie Internaţională,
creată de Societatea Naţiunilor,
• este organul judiciar principal al ONU.
• este compusă din 15 judecători independenţi, aleşi pe o perioadă de
9 ani, de Adunarea Generală şi de Consiliul de Securitate, de pe listele
de candidaţi recomandaţi de statele membre ONU.
Secretariatul
• Secretariatul este organul administrativ şi executiv al ONU
• este alcătuit din Secretarul General şi personalul pe care organizaţia îl
consideră necesar.
• Secretarul general este numit de Adunarea Generală, la
recomandarea Consiliului de Securitate, pe o durată de 5 ani.
• are 9000 de funcționari
Instituţiile specializate ale ONU
• sunt organizaţii internaţionale interstatale care, potrivit actelor lor
constitutive, îndeplinesc funcţii în domeniile „economic, social, al
culturii intelectuale şi al educaţiei, al sănătăţii publice şi în alte
domenii conexe”.
• Ele îşi îndeplinesc funcţiile sub controlul ONU şi au raporturi de
coordonare cu această organizaţie, precum şi între ele.
• În prezent există 16 instituţii specializate cu vocaţie de organizaţii
mondiale, activităţile lor fiind destinate să cuprindă toate statele,
neavând limite geografice
• Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică – AIEA,
• Organizaţia Internaţională a Muncii – OIM,
• Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură – FAO,
• Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură –
UNESCO,
• Organizaţia Mondială a Sănătăţii – OMS,
• Fondul Monetar Internaţional – FMI,
• Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare – AID,
• Banca Mondială,
• Societatea Financiară Internaţională – SIF,
• Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale – OACI,
• Uniunea Poştală Universală – UPU,
• Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor – UIT,
• Organizaţia Meteorologică Mondială – OMM,
• Organizaţia Maritimă Internaţională – OMI,
• Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale – OMPI,
• Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă – FIDA,
• Organizaţia Mondială a Comerţului –OMC (fostul Acordul General
pentru Tarife şi Comerţ transformat GATT)
Obiectivele organizaţiei aşa cum sunt ele
formulate în art. 1 al Cartei sunt următoarele:
• Să menţină pacea şi securitatea internaţională şi, în acest scop: să ia
măsuri colective eficace pentru prevenirea şi înlăturarea
ameninţărilor împotriva păcii şi pentru reprimarea oricăror acte de
agresiune sau a altor încălcări ale păcii şi să înfăptuiască, prin mijloace
paşnice şi în conformitate cu principiile justiţiei şi dreptului
internaţional, aplanarea ori rezolvarea diferendelor sau situaţiilor cu
caracter internaţional care ar putea duce la încălcarea păcii;
• Să dezvolte relaţii prieteneşti între naţiuni, întemeiate pe respectarea
principiului egalităţii în drepturi a popoarelor şi a dreptului lor de a
dispune de ele însele, şi să ia oricare alte măsuri potrivite pentru
consolidarea păcii mondiale;
• Să realizeze cooperarea internaţională în rezolvarea problemelor
internaţionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, în
promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex,
limbă sau religie;
• Să fie un centru în care să se armonizeze eforturile naţiunilor către
atingerea acestor scopuri comune.
• Orice acţiune trebuie să se desfăşoare sub imperiul unor principii
care să-i confere corectitudine şi deci legitimitate.
• Organizaţia este întemeiată pe principiul egalităţii suverane a
tuturor membrilor ei;
• Toţi membrii organizaţiei, spre a asigura tuturor drepturile şi
avantajele ce decurg din calitatea lor de membru, trebuie să-şi
îndeplinească cu bună-credinţă obligaţiile asumate
• Toţi membrii organizaţiei vor rezolva diferendele internaţionale prin mijloace paşnice, în aşa
fel încât pacea şi securitatea internaţionale, precum şi justiţia să nu fie puse în primejdie;
• Toţi membrii organizaţiei se vor abţine, în relaţiile lor internaţionale, să recurgă la
ameninţarea cu forţa sau folosirea ei, fie împotriva integrităţii teritoriale ori a independenţei
politice a vreunui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile ONU;
• Toţi membrii Organizaţiei Naţiunilor Unite îi vor da tot ajutorul în orice acţiune întreprinsă de
ea în conformitate cu prevederile prezentei Carte şi se vor abţine să dea ajutor vreunui stat
împotriva căruia Organizaţia întreprinde o acţiune preventivă sau de constrângere;
• Organizaţia se va asigura ca statele care nu sunt membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite să
acţioneze în conformitate cu aceste principii, în măsura necesară menţinerii păcii şi
securităţii internaţionale ;
• Nicio dispoziţie din prezenta Cartă nu va autoriza ONU să intervină în chestiuni care ţin
esenţial de competenţa internă a unui stat şi nici nu va obliga pe membrii săi să supună
asemenea chestiuni spre rezolvare pe baza prevederilor prezentei Carte; acest principiu nu
va aduce însă întru nimic atingere aplicării măsurilor de constrângere prevăzute: Acţiunea în
caz de ameninţări împotriva păcii, de încălcări ale păcii şi de acte de agresiune.
principii
• egalitatea suverană a tuturor statelor membre;
• îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor asumate conform Cartei;
• soluţionarea diferendele internaţionale prin mijloace paşnice;
• abţinerea de a recurge la ameninţarea cu forţa sau folosirea ei
împotriva integrităţii teritoriale ori independenţei politice a vreunui
stat sau în orice alt mod incompatibil cu scopurile ONU;
• statele membre trebuie să acorde Organizaţiei asistenţă în orice
acţiune pe care aceasta o întreprinde în conformitate cu Carta ONU şi
să se abţină de a da ajutor vreunui stat împotriva căruia ONU
întreprinde o acţiune preventivă sau de constrângere;
• nici o prevedere a Cartei nu autorizează Organizaţia să intervină în
• Diferendele în soluţionarea cărora intervine O.N.U. pot fi
reglementate pe două căi:
• - prin mijloace paşnice (capitolul VI - Rezolvarea pe cale paşnică a
diferendelor);
• - prin constrângere (capitolul VII - Acţiunea în caz de ameninţări
împotriva păcii, de încălcări ale păcii şi de acte de agresiune - măsurile
de securitate colectivă)
Modalităţi de soluţionare pe cale paşnică a
diferendelor internaţionale
• - Negocierile şi consultările – implică numai statele părţi la un diferend
• - Bunele oficii - acţiunea amicală a unui terţ
• Ancheta – tehnică tradiţională folosită atunci când există divergenţe între părţi la
un diferend referitoare la situaţia de fapt care l-a generat.
• Medierea este asemănătoare cu bunele oficii, dar presupune o implicare mai
mare a terţului în rezolvarea conflictului
• Concilierea – sarcina unei comisii de conciliere este de a clarifica chestiunile
contencioase, de a aduna informaţiile necesare şi de a căuta să aducă părţile la
un acord
• Recurgerea la organizaţii sau acorduri regionale sau la alte mijloace paşnice
• Funcţia de bune oficii a Secretarului general al O.N.U.
• Arbitrajul sau apelul la Curtea Internaţională de Justiţie – presupune adoptarea
unor decizii obligatorii pentru părţi
Sancţiunile cu folosirea forţei armate
• Articolul 42 din cap. VII al Cartei ONU legitimează un sistem de
sancţiuni colective împotriva ameninţărilor contra păcii violării păcii şi
actelor de agresiune.

• Consiliul de Securitate are dreptul de a întreprinde orice acţiune

considerată necesară prin folosirea forţelor aeriene, terestre şi navale:
demonstraţii, măsuri de blocadă şi alte operaţiuni.
• art. 51 stipulează că exerciţiul dreptului de autoapărare individuală
sau colectivă a părut ca reacţie la o agresiune are caracter de
sancţiune.
exemplu
• sunt Rezoluţile CS al ONU referitoare la Libia,
• nr.1970/26.02.2011 (embargou asupra vânzărilor de armament şi
materiale militare)
• nr.1973/17.03.2011 (instituirea unei zone de interdicţie aeriană
pentru toate zborurile în spaţiul aerian libian, cu scopul de a proteja
civilii).
Operațiunile ONU de menținere a păcii

• - au la bază principiul prezenței imparțiale

• - scopul: detensionarea relațiilor dintre părțile ostile
• - inițial pt confluicte interstatale apoi și în conflicte intrastatale
• - carta ONU nu conține referiri la acest tip de acțiuine , conceptul
dezvoltându-se ulterior

• Totuși în art 43 al Cartei se specifică: ”necesitatea ca toți membrii să

pună la dispoziția CS la cererea sa forțe armate imperios necesare
pentru menținerea păcii internaționale. ”
• - reticență întrucât este asociată cu știrbirea suveranității statului
unde se intervine
 Tipologia misiunilor ONU de menținere a păcii
• Generația 1: traditional peacekeeping: cu acordul părților - căști albastre
• Generația 2: peacebulding: implementarea unor acorduri privind pacea prin misiuni
multidimensionale (rzb. Civile)
• - furnizarea de asistență pt elab unui acord de pace
• - monitorizarea încetării focului - negocieri
• - crearea unui mediu adecvat de securitate care să permită întoarcerea civililor
• - asigurarea conducerii unor state pe perioadă temporară
• - administrarea temporară a unui teritoriu

• Generația 3: peace enforcement: operațiuni militare de mică intensitate cu scopul încetării

focului și reconstrucția statelor eșuate (Congo, Somali, Iugoslavia)

• Generația 4: misiuni efectuate de organizațiile regionale (NATO, UE, UA..)

Etapele implementării unei misiuni de
menținere a păcii
- demarate de CS potrivit Cartei. Forțele armate provind din statele membre
• 1. Consultările sau elaborarea acordurilor de pace
• 2. Evaluarea: misiune ONU de evaluare formată din delegați ai diferitelor
departamente
• 3. Raportul Secretarului general ONU înaintat CS
• 4. Rezoluția CS - autorizează printr-o rezoluție, mandatul, coordonatele. Bugetul și
resursele aprobate de Adunarea Generală
• 5. numirea liderului misiunii (SG numește)
• 6. Alcătuirea planurilor ( militare, logistice, politice)
• 7. Furnizarea d etrupe și suport logistic - statelel membre
• 8. Implementarea misiunii
• 9 Rapoartele SG - periodic
• 10. Reînoirea sau ajustarea mandatului