 Lucrările solului reprezintă toate activitățile care

se aplică de la eliberarea acestuia de o cultură

până la semănatul alteia în scopul creării unui
mediu favorabil de viață plantelor.

 Lucrările solului se execută cu diferite mașini și unelte

agricole în scopul realizării unui mediu cât mai
favorabil pentru creșterea și dezvoltarea plantelor.
 În toate sistemele de agricultură lucrările prin efectele
lor asupra însușirilor fizice, chimice și biologice ale
solului au reprezentat una dintre cele mai importante
verigi de sporire a producției.
 Prin lucrările solului trebuie să se realizeze un strat
afânat, în care plantele să gasească condiții optime
creșterii și dezvoltării. Într-un sol afânat rădăcinile se
dezvoltă mai mult și pătrund mai ușor în sol, mai ales
în primele faze de vegetație.
 Lucrările solului efectuate la momentul optim
influențează favorabil starea structurală a acestuia, în
timp ce repetarea și efectuarea la un conținut de
umiditate necorespunzător determină deteriorarea
structurii.
 Prin lucrările solului se creează condiții favorabile
pentru acumularea și reținerea unor cantități mari de
apă în sol în regiunile secetoase, iar în zonele mai
umede atât acumularea cât și drenarea în adâncime,
astfel încât se evită excesul de umiditate în stratul
arabil.
 Lucrările solului au influențe și asupra însușirilor
chimice prin amplificarea acțiunii factorilor ce
contribuie la procesele de alterare minerală și de
descompunere a materiei organice. Într-un sol afânat,
procesul de nitrificare este mai intens.
 Nitrificarea atrage după sine accentuarea unor procese
chimice favorabile prin care fosforul, potasiul, calciul
și alte elemente nutritive trec din forme greu solubile
în forme accesibile plantelor.
 Îmbunătățirea însușirilor chimice ale solului este
condiționată în mare măsură și de activitatea
microbiologică din sol, care la rândul ei devine intensă
într-un sol afânat și bine aerat.
 Microorganismele din sol folosesc oxigenul pentru
oxidarea substanțelor organice , din care își procură
CO2 și energia necesară.
 Prin lucrările solului stratul arabil este supus unui șir
de operațiuni ce au ca efect modificarea însușirilor
acestuia.
 În funcție de mașinile agricole cu care se efectuează
lucrările, solul este supus următoarelor procese
tehnologice:
 Arătură
 Mărunțirea și afânarea solului
 Amestecarea stratului de sol
 Tasarea solului
 Nivelarea solului
 Aratul este cea mai importantă lucrare a solului, fiind considerată
lucrarea de bază.
 Prin arat, un strat mai gros sau mai subțire de sol, numit brazdă, se
mărunțește, se amestecă și se afânează. Printre cele mai importante
efecte ale araturii amintim:
 îngroparea stratului de sol pulverizat și aducerea la suprafață a solului
structurat;
 încorporarea resturilor de plante, a buruienilor si îngrășămintelor;
 afânarea prin care se realizează aerarea și încălzirea solului în
profunzime;
 înmagazinarea unor cantități mari de apă în sol, etc.
 Ca urmare a influențelor pozitive ale arăturii asupra proprietăților
fizice, chimice și biologice în solurile arate crește conținutul de
substanțe chimice accesibile plantelor, se reduce conținutul de
substanțe incomplet oxidate, sporesc numărul de microorganisme
folositoare etc.
 Epoca de executare a lucrărilor (arăturii): vară,
toamnă, iarnă, primăvară
 Condițiile climatice: secetă, umiditate excesivă
 Tipul de cultură pentru care se efectuează lucrările
 Adâncimea la care se efectuează arătura
 Relieful solului pe care se efectuează lucrările
 Calitatea lucrărilor solului depinde în foarte mare
măsură de umiditatea pe care o prezintă aceasta în
momentul execuţiei, de însuşirile fizico-mecanice ale
solului, denumite şi tehnologice, de performanţele
maşinilor agricole, de viteza de lucru şi de alţi factori.
 Maturitatea fizică a solului a fost definită de Gh. Budoi
(1990)ca fiind:
intervalul de umiditate la care lucrările se execută conform
cerinţelor tehnologice, lucrări de cea mai bună calitate când
stratul de sol lucrat se revarsă în agregate, fără bolovani, praf
sau sub formă de „curele” şi cu minim de consum de energie şi
de uzură a maşinilor agricole.
 Lucrările solului se pot clasifica după mai multe criterii:

 După uneltele cu care se execută: lucrări cu plugul,

cultivatorul, freza, grapa, tăvălugul etc.

 După adâncimea la care se execută: lucrări adânci ori

superficiale.

 După epoca efectuării: lucrări de vară, toamnă, iarnă și

primăvară.

 După plantele pentru care se execută : lucrări pentru grâul

de toamnă, porumb, cartof etc.
 Aratul este cea mai importantă lucrare a solului, fiind
considerată lucrarea de bază.
 În condițiile din țara noastră în mod obișnuit, pe
același teren arătura se execută odată pe an și numai
în anumite cazuri de două ori.
 Prin arat, un strat mai gros sau mai subțire de sol,
numit brazdă, se mărunțește, se amestecă și se
afânează.
 Printre cele mai importante efecte ale arăturii amintim:
 îngroparea stratului de sol pulverizat și aducerea la suprafață a
solului structurat;
 încorporarea resturilor de plante, a buruienilor și îngrășămintelor;
 afânarea prin care se realizează aerarea si încălzirea solului în
profunzime;
 înmagazinarea unor cantități mari de apă în sol, etc.
 Ca urmare a influențelor pozitive ale arăturii asupra
proprietăților fizice, chimice si biologice în solurile arate crește
conținutul de substanțe chimice accesibile plantelor se reduce
conținutul de substanțe incomplet oxidate, sporesc numărul de
microorganisme folositoare etc.
Clasificarea arăturilor:
După adâncimea de execuţie, arăturile se clasifică în:
 Arătură superficială 15 – 18 cm. Se execută pe soluri afânate, curate de
buruieni şi cu resturi vegetale puţine la suprafaţă, care nu necesită
arături mai adânci.
 Normală 18 - 20 cm. Se poate folosi în cazul culturilor succesive pe
solurile uşoare sau în situaţia când stratul de humus este subţire.
 Adâncă 21 – 30 cm. Arătura se execută la 21-23 cm sau 23-25 cm pe
solurile afânate cu o stare de cultură bună, cu resturi vegetale puţine la
suprafaţă sau atunci când umiditatea solului nu permite o arătură mai
profundă. Se recomandă o arătură mai adâncă la 25-27 cm pe solurile
argiloase, compacte, foarte îmburuienate, sau cu multe resturi organice
la suprafaţă pentru culturile de porumb, lucernă, sfeclă de zahăr,
cartof, plante legumicole etc.
 Foarte adâncă 31 – 40 cm. Se recurge la arătura foarte
adâncă numai în cazuri speciale, cum sunt: solurile cu
exces de umiditate, solurile argiloase foarte tasate şi cu
un drenaj intern deficitar, solurile foarte bogate în
materie organică etc. Prin arătura foarte adâncă se pot
aduce la suprafaţă compuşi dăunători plantelor, de
aceea sunt necesare, înainte, observaţii pedologice.

 Desfundarea . Se execută cu pluguri speciale la

adâncimea de 4080 cm în scopul înființării pepinierelor,
plantațiilor de vii și pomi, hameiștilor etc.
 Pentru ca o arătură să rezulte de bună calitate este
necesar în primul rând ca agregatul cu care se lucrează
să fie bine reglat și piesele active bine ascuțite .
 De asemenea, un rol important îl prezintă și forma
cormanei. Cormanele pot fi: elicoidale, cilindrice și
culturale.
 Asupra calității arăturii are importanță covârșitoare
umiditatea solului.
 Prezența grapei în agregatul de arat constituie o altă
condiție care determină calitatea arăturii.
 Calitatea arăturii este influențată și de adâncimea la care se
execută în fiecare an pe aceeasi parcela. Dacă arătura se execută
mai mulți ani în șir pe aceeași parcelă, la aceeași adâncime, se
formează hardpanul sau talpa plugului (stratul de sol tasat) care
se interpune între stratul arabil si cel subarabil, care împiedica
pătrunderea rădăcinilor în straturile mai profunde și este
impermeabil pentru apă și aer. Din această cauză adâncimea
arăturii trebuie să difere de la un an la altul.
 Calitatea arăturii depinde și de relief. Cele mai bune condiții
pentru obținerea unor arături de calitate le oferă terenurile
plane.
 Alegerea unei viteze corespunzătoare de înaintare a agregatului
la arat, condiționează de asemenea calitatea arăturii.
 Arătura în laturi – executată pe laturile parcelei
 Arătura la cormană – se execută din mijlocul parcelei
către laterale
 Arătura netedă sau într-o singură parte – se execută cu
plug reversibil. Se folosește in special pe terenurile în
pantă, unde arătura se execută de-a lungul curbelor de
nivel.
 Afânarea adâncă este lucrarea care se execută la adâncimea de
40-80 cm fără a se întoarce, mărunţi sau amesteca stratul de sol.
Este o lucrare agroameliorativă care se execută pe solurile grele
şi tasate, prin care se urmăreşte permeabilitatea stratului de sol
subarabil. Se execută cu subsoliere (piese active ataşate la plug),
cu cizelul, scarificator sau maşini speciale pentru afânarea
adâncă a solului (M.A.S.).
 În funcţie de adâncimea la care se execută şi de maşinile şi
utilajele cu care se lucrează, Gh. Budoi (1996) clasifică lucrarea
astfel:
a)afânarea de mică adâncime (până la 40 cm);
b)afânarea de adâncime mijlocie (între 40 şi 80 cm);
c)afânarea de adâncime mare (peste 80 cm).
 Nivelatul se execută pe terenul în prealabil arat, cu scopul
pregătirii unui pat germinativ corespunzător pentru semănat.
Lucrarea se execută cu netezitoarea sau nivelatorul,
primăvara pe terenurile rămase din toamnă în "brazda crudă".
 Terenul se nivelează în scopul de a se încorpora semințele în
timpul semănatului la aceeași adâncime.
Nivelarea solului se realizează cu nivelatorul care deplasează
cantități mici de sol și astupă unele depresiuni sau denivelări.
Se folosește eficient la amenajarea terenului pentru irigații
prin brazde.
Este necesar ca nivelarea terenului să remeargă aplicării
îngrășămintelor pentru a nu le deplasa.
 Prin lucrarea cu freza se obţine la o singură trecere
afânarea, mărunţirea, amestecarea şi nivelarea unui strat
din sol pe adâncimea de 6-20 cm.
 Frezele agricole sunt maşini cu organe active, antrenate de
la priza de putere a tractorului.
 Sunt folosite cu pondere mare în pregătirea patului
germinativ pentru culturi legumicole.
 Utilizarea frezelor prezintă şi unele dezavantaje faţă de
agregatele clasice de lucrat solul: productivitatea redusă,
consum de energie, construcţie mai complicată, uzură mai
rapidă, iar folosirea lor prea des poate să grăbească
degradarea structurii solului.
 Prin grăpat solul de la suprafaţă se mobilizează,
afânează, mărunţeşte, nivelează şi tasează.
 Grăpatul se execută la adâncimi de 3-12 cm, deci un
strat superficial. Sunt însă şi grape grele (cu discuri) ce
mobilizează solul şi mai adânc 15-18 cm.
 a) se grăpează arătura concomitent cu execuţia
acesteia
b) se grăpează ogorul (solă arată) pentru mărunţirea
bulgărilor, nivelarea arăturilor, distrugerea crustei,
combaterea buruienilor, încorporarea erbicidelor şi
pregătirea patului germinativ
c) pajiştile naturale şi semănate se grăpează cu grapa
cu colţi reglabili pentru a strânge resturile organice.
d) cerealele de toamnă pot fi grăpate în primăvară cu
grapa cu colţire glabili în scopul distrugerii crustei şi, odată
cu aceasta, se distrug şi buruienile în curs de răsărire.
 e) pentru distrugerea buruienilor în curs de răsărire
sau abia răsărite, din cultura de porumb se poate utiliza sapa
rotativă, colţii fiind îndreptaţi spre înapoi;
f) pentru păstrarea apei
în sol, distrugerea buruienilor şi mărunţire a resturilor
organice, după recoltarea culturilor.
g) la pregătirea terenului pentru semănatul culturilor
succesive şi a cerealelor de toamnă;
h) la pregătirea terenului în vederea însămânţării
culturilor de toamnă pe solurile mai afânate, cu puţine resturi
vegetale, atunci când umiditatea solului este mai mică şi nu
permite efectuarea arăturii, când se întârzie cu executarea
arăturii de vară pentru semănăturile de toamnă (grâu, orz,
rapiţă etc.) etc.
 Cultivaţia este o lucrare intermediară între arat şi
grăpat.
 Se execută după arat pe toată suprafaţa (cultivaţie
totală) şi în perioada de vegetaţie a culturilor
(cultivaţie specială).
 Operaţia de cultivaţie se execută cu unelte numite
cultivatoare.
 Acţionează asupra solului cel mai adesea pe adâncimea
de 5-10 cm,iar în cazuri speciale 15 cm sau chiar până
la 40 cm (cizelul).
 a) La pregătirea patului germinativ. În acest caz,
cultivatorul este utilat cu cuţite lungi, înguste şi
ascuţite la capete.
 b) La prăşitul culturilor. Cultivatorul este echipat pentru
această lucrare cu piese active tip extirpator.
 c) La deschiderea de rigole pentru irigarea prin brazde sau
executarea de biloane. În această situaţie, cultivatorul este
echipat cu brăzdare speciale numite corp de rariţă (cu două
cormene).
 d) Pentru afânarea solului pe terenurile cu regim
aerohidric deficitar. Cultivatorul este echipat cu piese
active rigide de tipdaltă, ce pot lucra la adâncime mai mare
(20-40 cm).
 e) Pentru întreţinerea arăturii de vară: mărunţirea
bulgărilor, nivelarea brazdelor, distrugerea buruienilor
şi refacerea solului(cultivaţia totală).
 f) Pentru fertilizarea culturilor prăşitoare în perioada
de vegetaţie. În acest caz se folosesc cultivatoare cu
brăzdare tip hrănitor.
 g) Unele terenuri (podzoluri grele, tasate, irigate,
terenuri în pantă) se lucrează cu cizelul sau
scormonitorul de subsol ale cărui organe active
afânează solul la adâncimi de 30-40 cm fără întoarcere,
contribuind la păstrarea apei în sol.
 Agregatele de maşini sunt formate cu scopul de a executa
mai multe lucrări (operaţii) la o singură trecere.
 În felul acesta creşte productivitatea muncii, este utilizată
mai bine baza energetică din dotarea firmei şi forţa de
tracţiune a tractoarelor.
 Avantajele folosirii acestora sunt: executarea lucrărilor în
perioada optimă, realizarea de însemnate economii de
carburanţi, lubrifianţi şi de forţă de muncă, productivitatea
muncii crescute.
 Tot prin folosirea de agregate de maşini se evită tasarea
solului, iar lucrările se pot executa în intervalul optim de
umiditate.
 Cele mai răspândite agregate de maşini sunt: plug +
grapă; grapă cu discuri + grapă cu colţi reglabili;
cultivator + tăvălug + grapă; vibrocultor + grapă
elicoidală rotativă sau tăvălug inelar (combinator)etc.
 Tendinţa agriculturii moderne este de a utiliza cât mai
mult agregatele de maşini combinate.
 Se folosesc agregate combinate pentru înfiinţarea
culturilor de toamnă, care execută la o singură trecere
următoarele operaţii: afânat, mărunţit, amestecat şi
nivelat solul, fertilizat, semănat şi, după caz, erbicidat.
 Este lucrarea de tasare (aşezare) a stratului superficial
de sol.
 Odată cu tasarea solului, o parte din bulgări sunt
mărunţiţi şi se realizează şi o uşoară nivelare.
 În general, lucrarea se practică în zonele mai
secetoase.
 Suprafaţa tăvălugilor poate fi: netedă, inelară, dinţată,
crestată etc.
 Tăvălugii netezi execută îndeosebi tasarea solului, iar
cei cu suprafaţa denivelată inelar sunt folosiţi şi pentru
mărunţirea bulgărilor, distrugerea crustei etc.
 a) pentru pregătirea patului germinativ.
 b) după semănat, pentru a pune în contact seminţele cu
solul;
 c) pentru tasarea şi mărunţirea arăturii.
 d) pentru stabilirea contactului între rădăcini şi sol la
culturile de toamnă, care în primăvară au ieşit
dezrădăcinate (descălţate);
 e)pentru culcarea la pământ a plantelor folosite ca
îngrăşământ verde, a buruienilor şi resturilor vegetale.
După tăvălugit, terenul se lucrează cu grapa cu discuri
pentru a mărunţi vegetaţia şi resturile organice, apoi sunt
îngropate sub arătură.