• Experimentul pe care James Simpson s-a

hotărât să-l facă, a continuat chiar dacă iepurii

au murit. Şi această decizie a fost menită să aibă
un impact atât de mare asupra medicinei, încât
peste 100.000 de scoţieni recunoscători s-au
aliniat pe străzile din Edinburgh în 1870, în
timpul trecerii cortegiului funerar, pentru a-l
omagia. Mulţi au fost operaţi sau au dat naştere
copiilor fără a simţi durere datorită marii
descoperiri ale lui Simpson: cloroformul.
• Nu mulţi studenţi au absolvit medicina la 20 de ani, însă
James Simpson da. În primii ani ai secolului al XIX-lea,
doctorii nu aveau prea multe instrumente la dispoziţie, iar
tânărul Simpson era în special nemulţumit de suferinţa la care
era martor în blocul operatoriu. Odată a comentat că „bărbatul
care este întins pe masa de operaţie într-unul din spitalele
noastre de chirurgie este expus la mai multe riscuri de a
deceda decât soldatul englez de pe câmpul de luptă de la
Waterloo”. Nu a fost nicio surpriză, mai târziu, când din
America a venit ştirea descoperirii eterului ca anestezic, că
Simpson s-a alăturat repede acestui trend.
• Dar erau probleme cu eterul. Acesta era
inflamabil, greu de administrat şi adesea îi
îmbolnăvea pe pacienţi. Dar Simpson s-a gândit
că dacă eterul îi poate adormi pe oameni, trebuie
să existe şi alte substanţe chimice care să facă
acelaşi lucru. Şi ce persoană ar fi mai potrivită
pentru a-i cere sfatul decât chimistul scoţian Lyle
Playfair, care a fost pregătit de faimosul profesor
german Justus von Liebig?
• Playfair nu era expert în adormirea
persoanelor, dar i-a spus lui Simpon despre
un lichid volatil dulceag pe care l-a văzut
pregătit de Liebeg, în 1832. Surprinzător e,
a continuat Playfair, că unul din asistenţii lui
a preparat recent puţin lichid, şi Simpson a
primit permisiunea să încerce - cu o
condiţie: experimental să fie mai întâi
încercat pe doi iepuri. Se pare că Playfair
nu dorea să fie responsabil pentru nicio
vătămare asupra entuziastului Simpson,
care îşi câştigase deja renumele de a fi un
medic grijuliu, competent.
• Iepurii au fost expuşi la vaporii de cloroform
şi imediat au adormit. Atunci când s-au trezit
fără vreun efect advers aparent, Simpson
exuberant a luat o sticlă de cloroform şi şi-a
făcut planuri cu prietenii lui medici, George
Keith şi Matthew Duncan, pentru o mică
activitate cu cloroform ziua următoare. Cei trei
mirosiseră deja o varietate de substanţe
chimice în speranţa găsirii unui anestezic
îmbunătăţit, dar Keith şi Duncan au sugerat că
ar fi o idee bună să verifice iepurii dimineaţă
pentru orice efecte persistente. Ei bine,
efectele persistente au fost bune. Iepurii erau
morţi.
• Nu este clar de ce acest lucru nu i-a împiedicat pe cei trei
să continue experimentele cu cloroform. Poate a fost
impulsul lor de a deveni pionieri ai medicinei sau poate s-au
bucurat de efectele produse de unele substanţe chimice
inhalate anterior. În orice caz, în seara zilei de 4 noiembrie
1847, Keith a devenit primul cobai care a inhalat o doză
mare de cloroform. În câteva minute era sub masă. Fără să
aştepte să vadă soarta colegului lor, Duncan şi Simpson i-
au urmat exemplul. După o anumită veselie iniţială, au
leşinat şi ei. Când s-au trezit, Simpson a declarat
că „acesta este mult mai puternic şi mai bun decât eterul” şi
a prezis că cloroformul „va întoarce lumea cu susul în
jos”.
• Tânărul doctor a fost atât de impresionat, încât imediat a
angajat un chimist să-i pregătească o rezervă proaspătă
de cloroform, care în acele zile era făcut din reacţia
acetonei cu clorul. Patru zile după evenimentul cu
mirositul, Simpson a administrat cloroform unei femei,
care după 25 de minute a născut. Într-o lună, Simpson a
folosit cloroformul cu succes pe încă 50 de pacienţi.
• Totuşi, ca şi în cazul altui medicament, existau riscuri, inclusiv moartea.
În 1848, tânărul Hannah Green a murit, probabil din cauza administrării
nepotrivite a anestezicului atunci când i s-a îndepărtat o unghie infectată
de la picior. Curând după această tragedie, Dr. John Snow a dezvoltat un
inhalator care regla dozajul de cloroform şi reducea riscul unor
asemenea decese. De atunci, Simpson a fost capabil să-i liniştească pe
cei care încă considerau cloroformul prea periculos ţinând statistici
precise referitoare la succesele şi efectele adverse. Când detractorii au
pretins că cloroformul nu este natural, Simpson a răspuns „aşa sunt
trenurile, căruţele şi vapoarele.”
• Totuşi, lupta dintre cei pro sau contra cloroformului a
continuat mai mulţi ani, în cele din urmă potolindu-se
în 1853 când Simpson a recomandat cloroform celui
mai faimos pacient al său, Regina Victoria. După ce l-a
născut pe Prinţul Leopold, Regina s-a pronunţat „mai
mulţumită cu efectul cloroformului.” Dacă cloroformul a
fost destul de bun pentru Maiestatea Sa, a fost destul
de bun şi pentru supuşii ei!
• Pe parcursul secolului XX, cloroformul a început să-şi
arate de asemenea partea nedemnă. Infractorii îşi
aduceau victimele într-o stare de incapacitate acoperindu-
le gura cu o cârpă îmbibată cu acest lichid. Apoi, într-un
caz foarte mediatizat din 1901, omul de afaceri american
William Marsh Rice, cu a cărui avere s-a înfiinţat
Universitatea Rice, a fost ucis de către valetul său, care îşi
dorea să pună mâna pe bunurile lui Rice. Arma crimei a
fost cloroformul
• Mai multe probleme au apărut prin anii 1930 când cloroformul a
fost corelat cu probleme hepatice şi bătăi neregulate ale inimii
care uneori s-au dovedit fatale. În cele din urmă, ca urmare a
faptului că au fost introduşi noi agenţi de inducere a somnului,
cum ar fi izofluran şi desfluran, folosirea cloroformului ca
anestezic a fost aruncată la groapa de gunoi a istoriei. Dar în
acest timp, acest „gunoi” a fost responsabil de alinarea multor
suferinţe. În comemorare, o impresionantă sculptură în bronz
înfăţişându-l pe Simpson domină acum Princes Street Gardens
din Edinburgh, având inscripţia „Pionier al anesteziei.”
• Simptomatologia din intoxicația cronică constă în:
• -catar nazal
• -cefalee
• -amețeli
• -somnolență
• -vertij
• -dermatoze
• -afectare hepato-renală
Lucruri interesante despre cloroform
• Cloroformul este recomandat pentru îndepărtarea
petelor de ruj.
• Cloroformul a fost cândva folosit pentru a trata
spasme, crampe, convulsii și holera.
• Cloroformul era folosit în produse de uz zilnic
precum pasta de dinți, siropul de tuse sau creme
pentru piele până când oamenii și-au dat seama
cât de nociv este.
Batista cu cloroform
O scenă des întâlnită, mai ales în filmele de suspans, este cea în care
personajul negativ folosește o cârpă îmbibată cu cloroform pentru a
adormi o biată victimă luată prin surpindere.
Insa trucul nu ar merge si in realitate
In primul rand cloroformul își pierde din efect din clipa în care intră în
contact cu oxigenul. În al doilea rând, efectul substanței nu este
instant. Este nevoie de 5 minute pentru ca o persoană să-și piardă
cunoștința. Așadar, adormitul cu batista îmbibată în cloroform este un
mit.
PROIECT
REALIZAT
DE:
SAMSON
ANDRA SI
BAICIU
GEORGIANA