Difteria

• Definiție: este o boală infecţioasă acută, transmisibilă, provocată de

Corynebacterium diphteriae, care rămâne la poarta de intrare, se
multiplică şi determină fenomene locale (edem şi false membrane) şi
elaborează o toxină care difuzează în organism, determinând fenomene
toxice la distanţă, în diferite organe.
 Când a devenit cunoscută difteria?

• Difteria este cunoscută omenirii de la începutul e.n. Însă a fost descrisă pentru prima
dată în secolul XVI de către spanioli. Descrierea s-a bazat pe observațiile făcute de
către medici, deoarece difteria era larg răspândită în acel moment. Boala a fost
numită inițial „garotillo” – ștreangul sugrumatului, caracteristic fiind fenomenul de
asfixie și decesul bolnavului. Bretoneau a descris detaliat în anul 1815 clinica bolii.
Pentru prima dată el a folosit termenul „difterit” din grec. diphtheron înseamnă
membrană. Termenul a fost înlocuit de către Trousseau în 1846 în „difterie”, utilizat
până în prezent pentru desemnarea acestei boli infecțioase.
• În Germania (1890), de către Behring a fost obținut serul antidifteric, cu care s-a
tratat primul bolnav de difterie. Datorită acestei invenții a primit premiul Nobel. În
1923 Ramon, în Franța a obținut anatoxina, un mijloc de prevenire a îmbolnăvirilor
prin difterie.
 Care este etiologia difteriei?
• Agentul patogen al difteriei este Corynebacterium diphtheriae, un bacil
polimorf aerob, Gram (+). C. diphtheriae face parte din genul
Corynebacterium, acesta include și alte specii de corynebacterii (C.
ulcerans, C. pseudotuberculosis). Doar C. diphtheriae are o capacitate
toxigenă și potențial patogenă pentru om.
• Cultural și biochimic C. diphtheriae poate fi diferențiat în 3 biotipuri:
• ·         gravis (forma R) – cel mai virulent și toxigen;
• ·         intermedius (forma intermediară) – toxigen facultativ;
• ·         mitis (forma S) – netoxigen.
• C. diphtheriae este rezistent în mediul extern, la uscare și temperaturi
scăzute. Rezistă până la două săptămâni pe obiectele mediului
înconjurător, iar în apă și lapte – 6-20 zile. C. diphtheriae rezistă în
membranele difterice uscate la temperatura camerei până la 5-6 luni, iar
în solul uscat – 3-5 luni. Bacilul difteric este distrus la fierbere timp de 1
minut. Este sensibil și la acțiunea razelor ultraviolete, a apei oxigenate de
10%, a alcoolului și a dezinfectantelor cu conținut de clor.
 Care factori favorizează difteria?

suprapopularea încăperilor;
colective de copii;
scăderea imunității populației;
lunile reci ale anului;
nivelul înalt de portaj a C. diphtheriae în populație;
procesele migratorii ale populației.
 Care sunt formele clinice ale difteriei?

difteria faringoamigdaliană (angina difterică,

orofaringiană) – 86-90%;
difteria laringiană (crupul difteric);
difteria nazală;
alte localizări (difteria tegumentară, conjunctivală,
otică, genitală).
 Care este simptomatologia în difteria
faringoamigdaliană?
• Invazia durează aproximativ 2 săptămâni, de la prima manifestare – tusea. Va evolua cu
afebrilitate sau febră moderată, rar cefalee și dureri discrete în gât.
În perioada de stare vor apărea:
Modificări locale:
• Eritem faringian și cervical – pentru forme toxice;
• Amigdalele tumefiate cu membrane false de culoare albă-surie sau gălbuie, consistente,
dure, extrem de aderente, încercarea de detașare se soldează cu sângerare locală;
• După îndepărtare membranele se refac rapid;
• Ganglionii limfatici regionali sunt tumefiați și sensibili.
Semne generale:
• Semne de intoxicație cu febră și frisoane;
• Cefalee;
• Astenie;
• Dureri la deglutiție.
Angina difterică evoluează ca o angină lacunară sau foliculară. Dacă serul antidifteric se va
introduce precoce, febra va scădea în 24 de ore, falsele membrane vor dispărea în aproximativ
3-4 zile. La majoritatea bolnavilor difteria faringoamigdaliană evoluează ușor, însă la alții în a
doua – a treia săptămână de boală pot apărea complicații specifice grave, uneori fatale.
 Care este simptomatologia în difteria laringiană?

Difteria laringiană (primară sau secundară) se caracterizează

prin:
• Debut treptat, cu tuse lătrătoare, aspră;
• Voce răgușită, apoi afonie;
• Respirație șuierătoare, zgomotoasă;
• Insuficiența respiratorie;
• Tiraj suprasternal, supraclavicular și intercostal;
• În formele asociate (crupul secundar) – angina cu membrane false.
• Membranele false se pot extinde descendent, ducând la
traheobronșită difterică cu caracter obstructiv.
 Care este simptomatologia în difteria nazală?

Difteria nazală (primară sau secundară) se

caracterizează prin:
• Rinită cu exudat seros sau serosanguinolent;
• Cruste hemoragice și membrane false;
• Erodarea narinei și a tegumentului învecinat.
Care este simptomatologia în difteria cutanată?

Difteria cutanată se caracterizează prin:

• Plăgi;
• Excoriații;
• Diverse leziuni, cu edem și membrane fibrinoase.
 Care sunt complicațiile difteriei?
• Complicațiile în difterie pot fi:
• Mecanice: hernii inghinale, ombilicale, diafragmale;
• Hemoragice: conjunctivale, palpebrale, suprarenale;
• Cardiovasculare: miocardita precoce și tardivă;
• Pulmonare: emfizem subpleural, pneumotorax spontan;
• Nervoase:
1. precoce (paralizia vălului palatin);
2. tardive (paralizii ale nervilor oculomotori, cu slăbirea sau pierderea
reflexelor de acomodare (n. ciliaris); paralizii ale n. facialis, n.
abducens (strabism), paralizii ale mușchilor faringieni, laringieni și
respiratori; encefalită prin mecanism mixt alergic-hipoxic-toxic);
• Dintre alte complicații se pot întâlni: nefroza toxică (necroza
tubulară), apneea cu stop respirator, suprainfecţiile bacteriene.
 Cum se poate diagnostica difteria?
Diagnosticul pozitiv în difterie:
• pe baza anchetei epidemiologice (contact cu, copii sau adulți care tușesc persistent);
• pe baza tabloului clinic (simptomatologiei) și a anamnezei ( lipsa vaccinării la copiii care
au trecut de vârsta respectivă);
• pe baza datelor paraclinice.
Orice angină cu depuneri de pe amigdale va necesita examinări bacteriologice la difterie.
Izolarea C. diphtheriae va confirma diagnosticul de difterie. Rezultatul negativ al cercetării
bacteriologice sau depistarea bacililor difterici atoxigeni nu permit anularea diagnosticului
de difterie. Ultimul poate fi indus de o stare de portaj de C. diphtheriae atoxigeni la un
bolnav cu difterie.
Se vor utiliza:
• Reacția de latex aglutinare pentru determinarea toxinei difterice în serul pacientului;
• Examenele serologice: reacția de hemaglutinare indirectă cu diagnostic eritrocitar
anatoxinic specific, analiza imuno – enzimatică, reacția de polimerizare în lanț (PCR);
• Reacția de imunofluorescență directă pentru recunoașterea antigenelor bacteriene, pe
frotiul de spută;
• La Analiza generală a sângelui: leucocitoză cu limfocitoză, VSH normal sau puțin
modificat.
 Cum se poate trata difteria?
• Spitalizare de urgență, în special a cazurilor severe și complicate;
• Dietoterapie: alimente nutritive rapid digerabile, care nu vor stagna în stomac;
• Tratament simptomatic cu sedative, antiemetice, antiinflamatorii nesteroidiene;
• Tratament etiologic:
• Ser antidifteric sau antitoxină difterică (mii de unități antitoxice):
1.În angina difterică localizată – 10-20 (doza pentru prima administrare), 10-50 (doza
pentru cura de tratament);
2.În angina difterică difuză– 30-50 (doza pentru prima administrare), 50-70 (doza
pentru cura de tratament);
3.În angina nazală localizată – 10-15 (doza pentru prima administrare), 20-30 (doza
pentru cura de tratament);
4.În difteria localizată: faringoamigdaliană, laringiană, nazală serul antidifteric se va
administra o dată, dacă bolnavul a fost internat în primele 1-2, maxim 3 zile şi se va
repeta în cazul tratat tardiv (durata 3-4 zile).
Tratamentul cu antibiotice se va alege conform ANTIBIOTICOGRAMEI!!! Se preferă:
–  Eritromicina se administrează parenteral câte 40-50 mg/kg (maximum 2 g. pe zi)
sau per oral în 4 doze pe zi;
–   Penicilina se administrează intramuscular câte 50-100 mii U/kg pe zi în 2 prize;
–  Tratamentul va dura 10-14 zile.
 Cum putem preveni difteria?

• VACCINAREA POPULAȚIEI CU ANATOXINĂ DIFTERICĂ ESTE

MĂSURA PRINCIPALĂ ÎN PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR PRIN
DIFTERIE, menținerea stării epidemiologice favorabile și a unui înalt
nivel al imunității antidifterice în populație.
• ·         primovaccinarea cu trivaccinul DTP ( DiTerPer – împotriva difteriei,
tetanosului şi tusei convulsive). Se va face la vârstă de 2, 4 şi 6 luni,
rapelul 1 cu DTP la 12 luni și rapelul 2 între 30-36 de luni. Pentru
revaccinările la copii mari se vor utiliza vaccinurile DT (împotriva
difteriei și tetanosului) la 6-7 ani şi la 13-14 ani. La adulții imunizați
conform programului, se vor administra rapeluri de vaccin dT (împotriva
difteriei și tetanosului), la intervale de 10 ani. La gravide, se va
administra o doză de vaccin dT în a 8-a lună de sarcină.
• ·         În focarele de difterie se vor imuniza contacții, copiii şi adulţii;
prioritar cei care au atins vârstă de imunizare şi care nu au anticorpi în
titre de protecţie (0,03-0,06 UI/ml).