DREPT PENAL INTERNAŢIONAL

Structura
 1. Introducere în studiul dreptului penal internaţional;
 2. Extrădarea – principala modalitate de asistenţă judiciară
internaţională în combaterea criminalităţii
 3. Procedura extrădării din România
 4. Solicitarea extrădării de către România
 5. Cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene
 6. Asistenţa judiciară internaţională în materie penală
 7. Recunoaşterea şi executarea hotărârilor represive
europene
 8. Recunoaşterea şi executarea în relaţia cu statele membre
ale Uniunii Europene
Curs 1: Introducere în
studiul dreptului penal
internaţional
§1. Dreptul penal internaţional ca ramură de
drept
Dreptul penal internaţional ca ramură de
drept

 Apărut la confluenţa dintre dreptul penal şi cel procesual penal

naţionale, pe de o parte, şi dreptul internaţional public, pe de altă parte,
dreptul penal internaţional tinde să devină o sub-ramură de drept
distinctă.
 La această oră se exprimă în doctrină (în special cea română şi
franceză) opinia majoritară potrivit căreia dreptul internaţional penal ar
cuprinde reglementările legale cu referire la combaterea celor mai grave
infracţiuni la nivel internaţional (genocidul, crimele de război, crimele
împotriva umanităţii şi agresiunea), inclusiv reglementarea instituţiilor
chemate să aplice legea penală în cazul săvârşirii unor astfel de crime
(instanţele penale internaţionale), în timp ce dreptul penal internaţional
ar avea ca obiect de studiu reglementările interne cu elemente de
extraneitate: extrădarea, asistenţa judiciară în materie penală, transferul
de proceduri în materie penală, recunoaşterea şi executarea hotărârilor
penale străine, transferarea persoanelor condamnate în alte state,
supravegherea persoanelor condamnate sau liberate condiţionat,
inclusiv reglementările internaţionale în această materie.
Dreptul penal internaţional ca ramură de
drept

 Cu alte cuvinte, dreptul penal internaţional

vizează aspectele internaţionale ale dreptului
penal statal (drept penal și procesual penal cu
aspecte de extraneitate), iar dreptul internaţional
penal vizează aspectele penale ale dreptului
internaţional.
Dreptul penal internaţional ca ramură de
drept
 Îndeosebi în doctrina nord-americană nu se face însă distincţie
între dreptul internaţional penal şi cel penal internaţional,
considerându-se ca obiect de studiu pentru dreptul penal
internaţional atât măsurile de prevenire şi combatere a
infracţiunilor săvârşite în două sau mai multe state (infracţiunile
transfrontaliere) sau numai într-un singur stat, atunci când
infractorul sau infractorii se sustrag de la urmărirea penală ori
executarea unei pedepse prin refugierea în jurisdicţia unui alt
stat, cât şi infracţiunile deosebit de grave săvârşite la nivel
internaţional, indiferent că implică sau nu un element de
extraneitate.
 Mai mult, se consideră că toate convenţiile internaţionale în
materie penală sunt influenţate de reglementările penale interne
(principiile de drept penal) ale statelor membre la o convenţie, iar
la rândul ei convenţia ajunge să influenţeze reglementările
interne pentru armonizarea acestora cu principiile universal
acceptate înscrise în convenţie.
Dreptul penal internaţional ca ramură de
drept

 Nedorind să intrăm în polemica aplicabilităţii

principiului universalităţii în mod absolut sau doar
limitativ, vom studia în cadrul acestei materii
exclusiv formele de cooperare a statelor în materie
penală, bazată pe reglementările interne române,
dar şi pe convenţiile internaţionale ratificate de
România (îndeosebi la nivelul Consiliului Europei și
al Uniunii Europene), acestea făcând parte şi ele din
dreptul intern, potrivit art. 11 alin. 2 din Constituţie.
§2. Cooperarea statelor europene în lupta
împotriva criminalităţii

 1. Cooperarea statelor membre ale Consiliului Europei

pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii
 Încă de la crearea sa, Consiliul Europei a inclus printre
obiectivele sale necesitatea salvgardării şi respectării
permanente a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului împotriva faptelor periculoase pentru aceste valori.
 Crearea Consiliului Europei în 1949 (azi numărând 47 de
state, dintre care 28 membre ale UE) şi adoptarea a
numeroase convenţii internaţionale care dovedesc strânsa
cooperare dintre statele membre nu au împiedicat, din
păcate, evoluţia îngrijorătoare a criminalităţii, în special sub
forma crimei organizate transfrontaliere vizând traficul ilicit
de stupefiante, traficul de arme şi de persoane şi alte forme
de criminalitate organizată.
Cooperarea statelor europene în lupta împotriva
criminalităţii

 De altfel, în domeniul combaterii în comun a criminalităţii şi în

realizarea de către fiecare din statele membre a unei justiţii
penale corespunzătoare idealurilor şi principiilor înscrise în
Statutul Consiliului Europei, cooperarea statelor membre s-a
manifestat prin adoptarea unui mare număr de convenţii
europene privind reprimarea unor categorii de infracţiuni, precum
şi prin ajutorul pe care statele membre se obligă să şi-l acorde
reciproc pentru realizarea justiţiei penale.
 S-a creat în felul acesta o adevărată legislaţie penală europeană,
un drept penal european, care completează în mod necesar
sistemele de drept naţionale ale statelor semnatare ale
convenţiilor şi care se completează, la rândul său, cu convenţiile
adoptate în materie de Adunarea Generală a Organizaţiei
Naţiunilor Unite.
Cooperarea statelor europene în lupta împotriva
criminalităţii

 Din analiza conţinutului convenţiilor adoptate de Consiliul

Europei în materie penală se constată existenţa a două
forme de cooperare a statelor membre în lupta împotriva
criminalităţii.
 Una dintre aceste forme constă în conlucrarea statelor la
elaborarea unor instrumente juridice internaţionale
pentru reprimarea în mod unitar a unor categorii de
infracţiuni, după aceleaşi principii de drept penal şi de
politică penală. Statele semnatare se obligă să aplice
aceste convenţii nemijlocit, adică aşa cum sunt, sau prin
introducerea în legislaţia proprie a dispoziţiilor acestora,
în toate cazurile acţionând singure, fără ajutorul altor
state.
Cooperarea statelor europene în lupta împotriva
criminalităţii

 A doua formă de cooperare constă în ajutorul sau

asistenţa judiciară pe care statele şi-o acordă reciproc
pentru înfăptuirea sau înfăptuirea în cele mai bune
condiţii a justiţiei penale de către fiecare stat în parte.
 Şi această formă de cooperare se realizează prin
adoptarea de către statele membre ale Consiliului
Europei a unor convenţii, care însă nu se referă la
incriminarea şi pedepsirea anumitor categorii de
infracţiuni, ci la diferite modalităţi de asistenţă judiciară
pe care statele semnatare se obligă să şi le acorde
reciproc în vederea prinderii, judecării, condamnării şi
supunerii la executarea pedepsei sau a altor sancțiuni de
drept penal a persoanelor care au încălcat legea penală.
Cooperarea statelor europene în lupta împotriva
criminalităţii
 Deşi amândouă conduc la cooperarea mai eficientă a
statelor membre ale Consiliului Europei în lupta
împotriva criminalităţii, cele două forme de cooperare se
deosebesc între ele.
 În cadrul primei forme, statele colaborează la adoptarea
unor convenţii pentru reprimarea unor categorii de
infracţiuni, după reguli comune, în timp ce, în cadrul celei
de a doua, îşi acordă reciproc asistenţă judiciară, pe
baza unor convenţii internaţionale, pentru a realiza
fiecare, în mod corect şi complet, justiţia penală prin
aplicarea legilor penale interne şi a convenţiilor
internaţionale menţionate.
Cooperarea statelor europene în lupta împotriva
criminalităţii

 În prezentul curs ne propunem să analizăm tocmai modul cum

se realizează asistenţa judiciară penală între ţările membre ale
Consiliului Europei, felurile acestei asistenţe şi condiţiile în care
poate fi acordată, potrivit convenţiilor internaţionale încheiate în
acest scop.
 Cu toate acestea, considerăm că nu este lipsită de interes o
scurtă prezentare a unora dintre convenţiile internaţionale
adoptate de statele membre ale Consiliului Europei ca formă de
cooperare în lupta împotriva criminalităţii.
 Pe de o parte, asistenţa juridică internaţională se acordă în
vederea aplicării nu numai a dreptului penal intern, dar şi a
acestor convenţii, iar pe de altă parte acestea din urmă cuprind,
aşa cum se va vedea, şi unele dispoziţii referitoare la asistenţa
judiciară internaţională.
§3. Convenţii internaţionale pentru
combaterea criminalităţii

 Activitatea Consiliului Europei, ca inspirator al unei

legislaţii europene, s-a manifestat şi în adoptarea
unor convenţii privitoare la combaterea în comun a
criminalităţii - în manifestările contemporane
specifice ale acesteia - în scopul apărării drepturilor
şi libertăţilor fundamentale ale omului, cum ar fi:
 1. Convenţia europeană pentru reprimarea
terorismului, deschisă semnării statelor membre ale
Consiliului Europei la Strasbourg la 27 ianuarie
1977 şi intrată în vigoare la 4 august 1978.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 România a ratificat Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului
prin Legea nr. 19 din 28 februarie 1997.[1] Convenţia enumeră în
articolul 1 lit. a) – f) infracţiunile pe care părţile se angajează să nu le
considere ca infracţiuni politice sau conexe la o astfel de infracţiune ori
ca infracţiuni inspirate de scopuri politice pentru care să se refuze
extrădarea autorilor lor. Este vorba despre infracţiuni de o gravitate
deosebită cum sunt deturnările de avioane, răpirea, luarea de ostatici,
infracţiuni săvârşite prin folosirea de bombe, grenade, rachete, arme de
foc automate ori scrisori sau colete-bombă, în măsura în care prezintă
pericol pentru persoane. Părţile pot considera că au acest caracter şi
alte acte de violenţă gravă îndreptate contra vieţii, integrităţii corporale
sau libertăţii persoanelor. România a elaborat Legea nr. 535/2004
privind prevenirea şi combaterea faptelor de terorism.

 [1] Legea nr. 19/1997 a fost publicată, împreună cu textul Convenţiei, în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1997.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 Protocolul adițional pentru amendarea Convenției privind reprimarea

terorismului a fost deschis spre semnare statelor membre ale

Consiliului Europei care sunt părți la Convenție la Strasbourg, în
15.05.2003. România a fost printre semnatari încă de la început și a
ratificat convenția prin Legea nr. 366/2004 (Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 913 din 7.10.2004).
 Trebuie menționată în context și Convenția asupra prevenirii

terorismului, deschisă semnării statelor membre ale Consiliului

Europei la Varșovia la 16 mai 2005 şi intrată în vigoare (după 6
ratificări) la 1 iunie 2007. România a fost printre semnatari încă de
la început și a ratificat convenția prin Legea nr. 411/2006. Această
convenție are un act adițional, deschis spre semnare la Riga la
22.10.2015 , intrat în vigoare la 01.07.2017 și semnat de România
la 11.03.2016, încă neratificat.
 Legea nr. 411/2006 a fost publicată, împreună cu textul Convenţiei, în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 949 din 24.11.2006.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 2. Convenţia europeană privind imprescriptibilitatea crimelor

împotriva umanităţii şi a crimelor de război, deschisă semnării

statelor membre ale Consiliului Europei la Strasbourg, la 25 ianuarie
1974, intrată în vigoare după 3 ratificări, la 27 iunie 2003. România
a ratificat Convenţia prin Ordonanţa Guvernului nr. 91 din 30 august
1999.[1]
 În articolul 1 sunt enumerate infracţiunile pentru care statele

contractante se angajează să prevadă prin lege imprescriptibilitatea

răspunderii penale şi a executării pedepsei şi anume:
 1) crimele împotriva umanităţii prevăzute în Convenţia pentru

prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid, adoptată la 9

decembrie 1948 de către Adunarea generală a ONU;
 [1] Ordonanţa Guvernului nr. 91/1999 a fost publicată, împreună cu textul Convenţiei,
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 31 august 1999 şi a fost
aprobată prin Legea nr. 68 din 20 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 192 din 4 mai 2000.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 2. a) infracţiunile prevăzute în articolul 50 din Convenţia de la Geneva din
1949 pentru ameliorarea situaţiei răniţilor şi bolnavilor din forţele armate de
pe câmpul de luptă, în articolul 51 din Convenţia de la Geneva din 1949
pentru ameliorarea situaţiei răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor forţelor
armate, în articolul 130 din Convenţia de la Geneva din 1949 privind
tratamentul prizonierilor de război şi în articolul 147 din Convenţia de la
Geneva din 1949 privind protecţia persoanelor civile în timp de război;
 b) orice încălcări similare ale legilor războiului în vigoare la momentul intrării
în vigoare a Convenţiei şi a cutumelor de război existente în acel moment,
care nu au fost prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate ale Convenţiilor
de la Geneva, atunci când infracţiunea în speţă este considerată deosebit
de gravă, fie din cauza elementelor sale materiale şi intenţionale, fie din
cauza întinderii consecinţelor sale previzibile;
 3. orice altă infracţiune la legi şi cutume din dreptul internaţional, aşa cum
se va stabili în viitor şi pe care statul contractant interesat le consideră,
printr-o declaraţie făcută conform articolului 6, ca fiind de natură analoagă
celor prevăzute la punctul 1 sau 2 din acest articol.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 3. Convenţia penală privind corupţia, deschisă spre semnare statelor
membre ale Consiliului Europei şi statelor nemembre care au participat
la elaborarea sa, la Strasbourg, la 27 ianuarie 1999, urmând să intre în
vigoare după 3 luni de la ratificarea ei de către 14 state, ceea ce s-a
întâmplat la 1 iulie 2002. România a ratificat Convenţia prin Legea nr.
27 din 16 ianuarie 2002.[1]
 Convenţia, după unele precizări terminologice (Capitolul I), prevede, în
Capitolul II, măsuri ce trebuie luate la nivel naţional privind: corupţia
activă a agenţilor publici naţionali, corupţia pasivă a agenţilor publici
naţionali, corupţia membrilor adunărilor publice naţionale, corupţia
agenţilor publici străini, corupţia membrilor adunărilor publice străine,
corupţia activă în sectorul privat, corupţia pasivă în sectorul privat,
corupţia funcţionarilor internaţionali, corupţia membrilor adunărilor
parlamentare internaţionale,...

 [1] Legea nr. 27/2002 a fost publicată, împreună cu textul Convenţiei, în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 ...corupţia judecătorilor şi a agenţilor curţilor internaţionale, traficul de influenţă,
„spălarea” produselor obţinute din infracţiunile de corupţie, infracţiunile
contabile, actele de participare, dispoziţii privitoare la imunitatea de jurisdicţie, la
competenţa legislativă a statelor membre în materie, la responsabilitatea
persoanelor juridice, la sancţiuni şi măsuri aplicabile, la autorităţile specializate,
la cooperarea între autorităţi naţionale, la protecţia colaboratorilor justiţiei şi a
martorilor, la măsuri ce vizează facilitarea strângerii probelor şi confiscarea
produselor infracţiunii. În Capitolul III se prevede că urmărirea punerii în aplicare
a Convenţiei se asigură de către Grupul Statelor Împotriva Corupţiei (GRECO),
instituţie creată în acest scop de Comitetul miniştrilor Consiliului Europei în
1998.[1] În Capitolul IV, intitulat „Cooperarea internaţională”, sunt cuprinse
dispoziţii privind principiile generale şi măsurile care se aplică pentru
cooperarea internaţională, privitoare la asistenţa judiciară, la extrădare, la
furnizarea de informaţii, la autoritatea centrală desemnată cu aplicarea
cooperării internaţionale împotriva corupţiei, la corespondenţa directă dintre
autorităţile centrale şi altele.
 [1] Vezi Ordonanţa Guvernului nr. 46 din 19 august 1999 pentru aprobarea participării României la Grupul de
State Împotriva Corupţiei (GRECO), instituit prin Rezoluţia Consiliului Europei nr. (99)5 din 1 mai 1999, Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 24 august 1999. În aplicarea Convenţiei europene, Parlamentul
României a adoptat Legea pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie nr. 78 din 8 mai
2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 Protocolul adițional la Convenţia penală privind corupţia,

deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei

şi statelor nemembre care au participat la elaborarea sa, la
Strasbourg, a fost adoptat la 15 mai 2003 și a intrat în vigoare
după ratificarea sa de către 5 state, ceea ce s-a întâmplat la 1
februarie 2005. România a ratificat Protocolul adițional la
Convenţia penală privind corupția prin Legea nr. 260 din 16
iunie 2004.[1]
 Protocolul include prevederi referitoare la corupția activă și
pasivă a arbitrilor interni sau internaționali, precum și a
juraților naționali sau străini.

 [1] Legea nr. 260/2004 a fost publicată, împreună cu textul Protocolului adiţional la
Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 612 din 7 iulie 2004.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 4. Convenţia referitoare la „spălarea”, depistarea, reţinerea şi
confiscarea produselor infracţiunilor, deschisă la Strasbourg la 8
noiembrie 1990 semnării statelor membre ale Consiliului Europei şi
statelor nemembre care au participat la elaborarea sa şi intrată în
vigoare la 1 septembrie 1993. România a ratificat Convenţia prin Legea
nr. 263 din 15 mai 2002.[1]
 Convenţia, după unele precizări de ordin terminologic (Capitolul I),
prevede, în Capitolul II, măsurile la nivel naţional pe care statele
participante urmează să le ia în vederea realizării obiectivului propus:
măsuri de confiscare, măsuri de investigare şi măsuri provizorii,
stabilirea de competenţe şi folosirea de tehnici speciale de investigare,
asigurarea dreptului de recurs persoanelor afectate de măsurile
prevăzute. Convenţia enumeră faptele care ar putea fi incriminate ca
infracţiuni de „spălare” a banilor şi condiţiile incriminării.

 [1] Legea nr. 263/2002 a fost publicată, împreună cu textul Convenţiei, în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2002.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 În Capitolul III, intitulat „Cooperarea internaţională”, sunt

prevăzute reguli referitoare la principii generale şi măsuri de

cooperare internaţională, la asistenţa reciprocă între state în
faza cercetării penale, la măsurile provizorii, la obligaţia de
confiscare, la executarea confiscării şi la bunurile confiscate,
la privarea de libertate, la refuzul şi amânarea cooperării,
reguli privind notificarea şi protecţia drepturilor terţilor, la
recunoaşterea hotărârilor străine, la reguli de procedură şi
alte reguli generale.
 În Legea nr. 263/2002 pentru ratificarea Convenţiei se fac, în
temeiul prevederilor acesteia, unele declaraţii privind
aplicarea ei.[1]


[1] În România a fost adoptată Legea nr. 21 din 18 ianuarie 1999 pentru prevenirea şi
sancţionarea „spălării” banilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
18 din 21 ianuarie 1999, înlocuită prin Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 12 decembrie 2002.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 5. Convenţia europeană pentru reprimarea infracţiunilor

rutiere, deschisă semnării statelor membre ale Consiliului

Europei la Strasbourg, la 30 noiembrie 1964, şi intrată în
vigoare la 18 iulie 1972. România a ratificat Convenţia prin
Legea nr. 183 din 12 noiembrie 1997.[1]
 Convenţia prevede reguli de cooperare a statelor semnatare
cu privire la urmărirea, judecarea şi executarea sancţiunilor
aplicate pentru infracţiuni rutiere. Se instituie regula că statul
semnatar al Convenţiei, pe al cărui teritoriu s-a comis
infracţiunea, are posibilitatea fie de a urmări şi judeca el
însuşi pe autorul unei infracţiuni rutiere, fie să solicite statului
de reşedinţă, atunci când este cazul, să judece pe făptuitor.
 [1] Legea nr. 183/1997 a fost publicată, împreună cu textul Convenţiei, în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 18 noiembrie 1997.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 De asemenea, se prevede că, în cazul săvârşirii infracţiunii de către
un străin, statul pe al cărui teritoriu s-a comis infracţiunea poate,
după ce l-a judecat şi condamnat pe infractor, să ceară statului de
reşedinţă să execute hotărârea. Condiţia cerută este ca fapta să fie
pedepsită atât de legea statului în care a fost comisă, cât şi de
legea statului de reşedinţă. Convenţia prevede reguli pentru
efectuarea urmăririi în statul de reşedinţă şi reguli de executare în
acest stat a hotărârilor de condamnare, precum şi reguli generale
privitoare la cererile de urmărire şi de executare.
 În Anexa nr. 1 la Convenţie, intitulată „Fondul comun de infracţiuni
rutiere” şi care este parte integrantă a Convenţiei, se prevede o listă
de infracţiuni cărora aceasta li se aplică, statele părţi putând să
adauge la această listă sau să declare că se limitează la cele
prevăzute în legislaţia sa internă.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 Sunt prevăzute în fondul comun al infracţiunilor rutiere: uciderea sau
vătămarea corporală din culpă, săvârşite în domeniul circulaţiei rutiere,
părăsirea locului accidentului, conducerea unui vehicul de către o persoană
aflată în stare de ebrietate sau sub influenţa alcoolului ori a stupefiantelor de
orice fel sau inaptă, ca urmare a unei oboseli excesive, conducerea unui
vehicul cu motor fără asigurare de răspundere civilă, refuzul de a se supune
ordinului unui agent de circulaţie, nerespectarea regulilor privind: viteza,
poziţia vehiculelor în mişcare şi sensul deplasării lor, întâlnirea cu vehicule în
sens opus, depăşirea, schimbarea de direcţie şi trecerea pasajelor de nivel,
prioritatea de trecere, prioritatea de trafic pentru anumite vehicule, cum ar fi
cele ale pompierilor, ambulanţele, vehiculele de poliţie, nerespectarea
semnalelor şi marcajelor rutiere, staţionarea şi oprirea vehiculelor, accesul
vehiculelor sau al anumitor categorii de vehicule pe unele căi rutiere, în
special datorită greutăţii sau dimensiunilor lor, echipamentul de securitate al
autovehiculelor şi al încărcăturii lor, semnalizarea vehiculelor şi a încărcăturii
lor, sistemul de lumină al vehiculelor şi folosirea farurilor, încărcătura şi
capacitatea vehiculelor, înmatricularea vehiculelor, plăcile de înmatriculare şi
semnul distinctiv al ţării de înmatriculare, conducerea fără permis de
circulaţie valabil.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 În dreptul român, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195 din 12

decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice (cu aplicare

de la 1 februarie 2003) este în parte în acord cu această Convenţie.
Diferenţele constau în considerarea de către legea română drept
contravenţii a unor fapte considerate ca având un pericol social mai
redus, iar în sistemul de drept românesc contravenţiile nu sunt
cuprinse (încă?!) în dreptul penal, căile judiciare de atac privind
contravenţiile fiind judecate potrivit procedurii civile, aplicând
principiile procesului civil, de către instanţe civile şi nu penale.
 De la 1.02.2014 infracțiunile la regimul siguranței circulației rutiere

au fost preluate din O.U.G. nr. 195/2002 și sunt introduse în Codul

penal, Capitolul II (Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe
drumurile publice) din Titlul VII (Infracţiuni contra siguranţei publice),
art. 334 – 341).
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 6. Convenţia europeană privind infracţiunile ce vizează bunurile
culturale, deschisă semnării tuturor statelor lumii la Nicosia (Cipru),
la 19 aprilie 2017.
 Convenţia are la bază conceptul de prevenire și combatere a
traficului ilicit și distrugerii bunurilor culturale în cadrul acțiunilor
Consiliului Europei de luptă împotriva terorismului și crimei
organizate.
 Convenția urmărește încurajarea cooperării internaționale în lupta
împotriva acestor infracțiuni, care distrug patrimoniul cultural
mondial.
 Convenția, singura care incriminează traficul ilicit de bunuri culturale,
stabilește o serie de infracțiuni precum furtul, explorările ilegale,
importul și exportul, achizițiile ilegale, punerea pe piață. Incriminează
și falsificarea de documente și distrugerea sau degradarea
intenționată a patrimoniului cultural. România nu a semnat până la
această dată convenția, ce nu a intrat în vigoare.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 7. Convenţia europeană referitoare la despăgubirea victimelor

infracţiunilor violente, deschisă semnării statelor membre ale

Consiliului Europei la Strasbourg, la 24 noiembrie 1983, intrată în
vigoare la 1 februarie 1988.
 Statele semnatare ale Convenţiei se obligă să prevadă în propria

legislaţie şi să introducă în practica administrativă un regim de

compensare pentru despăgubirea din fonduri publice a victimelor
infracţiunilor de violenţă intenţionate şi care au condus la grave
vătămări corporale sau la decesul victimelor.
 Convenţia, care stabileşte reguli minimale pentru acest regim,

enumeră acele elemente ale prejudiciului cauzat care trebuie să

fie despăgubite în mod obligatoriu, cum ar fi pierderea veniturilor
de către o persoană imobilizată ca urmare a unei leziuni,
cheltuielile medicale, cheltuielile de spitalizare, cheltuielile de
înmormântare şi, în cazul persoanelor aflate în întreţinere,
pierderea pensiei alimentare.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 Convenţia are la bază principiul justiţiei sociale, care impune ca un

stat să-şi indemnizeze nu numai cetăţenii proprii, dar şi alte victime

ale unei violenţe produse pe teritoriul său, cum ar fi lucrătorii
migranţi, turiştii, studenţii etc. Părţile pot stabili limite maxime şi
minime pentru plata unei indemnizaţii, putând, totodată, să refuze
acordarea vreunei indemnizaţii unor persoane aparţinând unor
grupuri ale criminalităţii organizate sau victimei care este ea însăşi
un criminal notoriu.
 România a ratificat convenția prin Legea nr. 304/2005, dar

Parlamentul României a adoptat, în sensul Convenţiei, Legea nr.

211 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea
protecţiei victimelor infracţiunilor[1], Capitolul V al acestei legi
preluând principiile Convenţiei în ceea ce priveşte obligaţiile ce revin
statului pentru compensarea financiară a victimelor infracţiunilor de
violenţă intenţionate.
[1] Legea nr. 211 din 27 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 505 din 4 iunie 2004, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2005.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 8. Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau
tratamentelor inumane ori degradante, deschisă semnării statelor membre
ale Consiliului Europei la Strasbourg, la 26 noiembrie 1987, şi intrată în
vigoare la 1 februarie 1989.
 Convenţia prevede instituirea unui comitet internaţional (Comitetul european
pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori
degradante) care este abilitat să viziteze toate locurile unde se găsesc
persoane private de libertate de către o autoritate publică.
 Acest Comitet, alcătuit din personalităţi independente, poate să formuleze
recomandări şi să sugereze îmbunătăţiri în vederea consolidării, după caz,
a protecţiei persoanelor respective împotriva torturii şi a pedepselor sau
tratamentelor inumane ori degradante.
 România a ratificat Convenţia şi Protocoalele adiţionale prin Legea nr. 80
din 30 septembrie 1994.[1]

 [1] Legea nr. 80/1994 a fost publicată, împreună cu textele Convenţiei şi

Protocoalelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 7 octombrie 1994 .
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 9. Convenţia europeană privind controlul achiziţionării şi
deţinerii armelor de foc de către particulari, deschisă
semnării statelor membre ale Consiliului Europei la
Strasbourg, la 28 iunie 1978, şi intrată în vigoare la 1 iulie
1982. Convenţia a fost ratificată de Parlamentul României
prin Legea nr. 116 din 3 iulie 1997.[1] Convenţia cuprinde
dispoziţii privind notificarea tranzacţiilor, autorizarea dublă
privind tranzacţiile şi corecta aplicare a reglementărilor
sale. Într-o anexă la Convenţie se cuprind dispoziţii
explicative privitoare la termenii utilizaţi în legătură cu
armele de foc şi tipurile acestora.

 [1] Legea nr. 116/1997 a fost publicată, împreună cu textul Convenţiei, în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 8 iulie 1997.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 10. Convenţia asupra criminalităţii informatice, deschisă semnării statelor
membre ale Consiliului Europei şi statelor nemembre care au participat la
elaborarea sa la Budapesta, la 23 noiembrie 2001, a intrat în vigoare la 1 iulie
2004, odată cu ratificarea Convenţiei de către 5 state semnatare, fiind ratificată
de România prin Legea nr. 64 din 24 martie 2004.[1]
 Convenţia stabileşte măsurile ce trebuie luate la nivel naţional atât în domeniul
dreptului penal, pentru incriminarea faptelor îndreptate împotriva
confidenţialităţii, integrităţii şi disponibilităţii datelor şi sistemelor informatice, cât
şi în domeniul dreptului procesual penal, ca şi principiile generale referitoare la
cooperarea internaţională în materie penală în scopul investigării sau al aplicării
procedurilor privind infracţiunile în legătură cu sisteme şi date informatice ori
pentru a culege dovezile unei infracţiuni în format electronic. Sunt prevăzute
principii privind extrădarea, asistenţa mutuală şi informarea spontană a statelor
părţi.
 La data de 28 ianuarie 2003, s-a deschis spre semnare statelor părţi Protocolul
Adiţional la Convenţia asupra criminalităţii informatice, referitor la incriminarea
actelor de natură rasistă sau xenofobă comise prin sisteme informatice, intrat în
vigoare a 1 iunie 2006 și ratificat de România prin Legea nr. 105/2009 (M.Of. nr.
278/28.04.2009).
 [1] Legea nr. 64/2004 a fost publicată, împreună cu textul Convenţiei, în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 343 din 20 aprilie 2004.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 11. Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei
umane cu privire la aplicarea biologiei şi medicinei: Convenţia privind
drepturile omului şi biomedicina, deschisă, la Oviedo, la 4 aprilie
1997, semnării statelor membre ale Consiliului Europei, statelor
nemembre care au participat la elaborarea sa şi Comunităţii
Europene. A intrat în vigoare la 1 decembrie 1999, după 5 ratificări.
Este primul instrument juridic internaţional care stabileşte obligaţii de
natură să protejeze demnitatea, drepturile şi libertăţile fiinţei umane
împotriva aplicării abuzive a progreselor biologiei şi medicinei.
 Convenţia consfinţeşte ideea că interesul fiinţei umane trebuie să
prevaleze asupra interesului ştiinţei sau societăţii. Ea cuprinde o
serie de principii şi interdicţii care privesc genetica, cercetarea
medicală, necesitatea consimţământului persoanei respective,
dreptul la respectarea vieţii private şi dreptul la informare,
transplantarea de organe, organizarea dezbaterilor publice asupra
acestor probleme etc.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 Convenţia interzice orice formă de discriminare faţă de o persoană

din cauza zestrei sale genetice şi nu autorizează teste predictive ale

bolilor genetice decât în scopuri medicale. Convenţia permite
ingineria genetică numai pentru motive preventive, diagnostice sau
terapeutice şi doar în cazul în care nu urmăreşte să schimbe
zestrea genetică a descendenţilor unei persoane. Folosirea
tehnicilor de asistare medicală a procreării nu este admisă pentru
alegerea sexului copilului la naştere, cu excepţia cazului în care
este necesară evitarea unei boli ereditare grave.
 Convenţia stabileşte reguli referitoare la exercitarea cercetării

medicale, prevăzând condiţii detaliate şi precise, în special pentru

persoanele care nu au capacitatea de a-şi da consimţământul
pentru o cercetare. Convenţia interzice constituirea de embrioni
umani în scopuri de cercetare şi, în ţara în care cercetarea cu privire
la embrionii in vitro este admisă prin lege, aceasta trebuie să
asigure o protecţie adecvată a embrionului.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 Prin Convenţie, se interzice prelevarea de organe sau ţesuturi

neregenerabile de la o persoană care nu are capacitate de

consimţământ. Singura excepţie admisă priveşte prelevarea, în
anumite condiţii, de ţesuturi regenerabile între fraţi şi surori.
 La 12 ianuarie 1998, a fost deschis la Paris semnării statelor

părţi la Convenţie Protocolul adiţional la Convenţia pentru

protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de
aplicaţiile biologiei şi medicinei, care interzice clonarea fiinţei
umane, intrat în vigoare la 1 martie 2001.
 El completează Convenţia în ceea ce priveşte clonarea fiinţelor

umane, interzicând „orice intervenţie care are drept scop să

creeze o fiinţă umană identică din punct de vedere genetic cu o
fiinţă umană vie sau moartă”.
 Protocolul exclude orice derogare de la dispoziţiile sale.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 România a aderat la Convenţie şi la Protocolul adiţional
nr. 1 prin Legea nr. 17 din 22 februarie 2001.[1]
 La Strasbourg, la 24 ianuarie 2002, a fost deschis
semnării statelor părţi Protocolul adiţional la Convenţia
privind drepturile omului şi biomedicina, referitor la
transplantul de organe şi ţesuturi de origine umană,
acesta intrând în vigoare la 1 mai 2006. România a
semnat acest protocol la 20.02.2015 și l-a ratificat prin
Legea nr. 9/2016. [2]
 [1] Legea nr. 17/2001 a fost publicată, împreună cu textele Convenţiei şi Protocolului
adiţional 1, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 28 februarie 2001.
 [2] Legea nr. 9/2016 a fost publicată, împreună cu textul Protocolului adiţional în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 28 ianuarie 2016.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 Tot la Strasbourg, la 25 ianuarie 2005, a fost deschis semnării

statelor părţi Protocolul adiţional la Convenţia privind drepturile

omului şi biomedicina, referitor la cercetarea biomedicală, acesta
intrând în vigoare la 1 septembrie 2007, fiind semnat de România la
17.07.2006, neratificat încă.
 Protocolul prevede măsurile necesare protejării persoanelor care

participă la studii biomedicale, instituind obligativitatea constituirii

unor organe abilitate în supravegherea modului în care sunt
respectate drepturile pacientului/subiectului supus cercetării.
 În fine, la 27 noiembrie 2008 a fost deschis semnării la Strasbourg

Protocolul adiţional la Convenţia privind drepturile omului şi

biomedicina, referitor la testele genetice în scopuri de sănătate,
intrat în vigoare la 01.07.2018 și nesemnat de România.
 Protocolul detaliază condiţiile derulării testelor genetice în scopul

depistării bolilor cu transmitere genetică (teste predictive genetice).

Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 12. Convenția Consiliului Europei împotriva traficului cu organe

umane, deschisă spre semnare la Santiago de Compostela la

25.03.2015 statelor membre ale Consiliului Europei States, Uniunii
Europene, statelor ne-membre având statut de observator, dar și
statelor ne-membre. Convenția prevede incriminarea prelevării
ilegale de organe umane de la donori în viață sau decedați atunci
când: a) prelevarea nu este făcută cu consimțământul liber, informat
și specific al donorului în viață sau decedat ori, în cazul donorului
decedat, fără ca prelevarea să fie autorizată potrivit legii naționale;
b) în schimbul prelevării de organe, donorul în viață sau un terț
primește un venit financiar sau un avantaj comparabil; c) în
schimbul prelevării de organe de la un donor decedat un terț
primește un venit financiar sau un avantaj comparabil.
 Convenția a intrat în vigoare la 01.03.2018 și nu a fost încă semnată

de România.
Convenţiile internaţionale pentru combaterea
criminalităţii
 13. Convenția europeană privind transferul de proceduri în materie

penală, deschisă spre semnare la Strasbourg, la 15.05.1972,

statelor membre și aderării oricăror state, intrată în vigoare la
30.03.1978.
 O parte la Convenție poate cere altei părți să urmărească penal, în
locul său, un suspect. Cererea se face în mod normal dacă
suspectul este rezident în statul solicitat sau cetățean al său, este în
executarea unei pedepse privative de libertate în statul solicitat sau
face obiectul altor cercetări, dacă transferul procedurilor este acordat
în interesul unui proces echitabil ori dacă executarea, după caz, a
unei eventuale sentințe de condamnare este de natură să
îmbunătățească perspectivele de reabilitare socială a
condamnatului.
 Statul solicitat poate refuza acceptarea transferului de proceduri
dacă apreciază că infracțiunea are natură politică sau dacă cererea
este bazată pe considerații legate de rasă, religie ori naționalitate.
România a ratificat această Convenție prin OGR nr. 77/1999.
Cadrul legal la nivelul Uniunii
Europene
 La nivelul Uniunii Europene au fost adoptate mai mult directive și
decizii-cadru în domeniul cooperării în materie penală.
 Amintim numai cu titlu de exemplu câteva dintre cele mai importante
documente de acest fel:
 1) Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002
privind mandatul european de arestare și procedurile de predare
între statele membre (2002/584/JAI). Acesta stabilește o procedură
mai facilă de transfer al persoanelor solicitate din alt stat membru,
înlocuindu-se procedura generală a extrădării (relativ birocratică) cu
mandatul european de extrădare.
 2) Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului
Uniunii Europene din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de
anchetă în materie penală. Directiva stabilește reguli simplificate în
domeniul asistenței judiciare în materie penală între statele membre
după modelul instituit pentru mandatul european de arestare.
Cadrul legal la nivelul Uniunii
Europene
 3) Directiva 2014/42/UE a a Parlamentului European și a Consiliului
Uniunii Europene din 3 aprilie2014 privind înghețarea și confiscarea
instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea
Europeană. Directiva impune statelor membre să adopte legile
necesare sechestrării și ulterior confiscării instrumentelor și
produselor infracțiunii în special atunci când este vorba despre
infracțiuni de corupție, falsificare de monedă sau instrumente de
plată, terorism, trafic ilicit de droguri, crimă organizată, trafic de
persoane, abuz sexual, exploatare sexuală a copiilor și pornografie
infantilă, precum și infracțiuni informatice, dar și în cazul altor
infracțiuni grave.
 4) Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului Uniuni Europene din 22
iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de
indisponibilizare a bunurilor sau a probelor emise de alte state
membre.
Cadrul legal la nivelul Uniunii
Europene
 5) Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 24
februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce
a sancţiunilor financiare, pentru executarea sancțiunilor cu amendă.
 6) Decizia-cadru 2006/783/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 6
octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce
la ordinele de confiscare.
 7) Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 27
noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce
în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun
pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în
Uniunea Europeană.
 8) Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 23
octombrie 2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii
Europene, a principiului recunoaşterii reciproce în materia deciziilor
privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la
arestarea preventivă.
Cadrul legal la nivelul Uniunii
Europene
 9) Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 27

noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce

în cazul hotărârilor judecătoreşti şi al deciziilor de probaţiune în
vederea supravegherii măsurilor de probaţiune şi a sancţiunilor
alternative.
 10) Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului Uniunii Europene din
26 februarie 2009 de modificare a Deciziilor-cadru 2002/584/JAI,
2005/214/JAI, 2006/783/JAI, 2008/909/JAI şi 2008/947/JAI, de
consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor şi de
încurajare a aplicării principiului recunoaşterii reciproce cu privire la
deciziile pronunţate în absenţa persoanei în cauză de la proces.
 11) Decizia-cadru 2009/948/JAI a Consiliului Uniunii Europene din
30 noiembrie 2009 privind prevenirea şi soluţionarea conflictelor
referitoare la exercitarea competenţei în cadrul procedurilor penale.
Cadrul legal la nivelul Uniunii
Europene
 12) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului  Uniunii

Europene nr. 2013/48/UE din 22 octombrie 2013 privind dreptul de

a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale şi al
procedurilor privind mandatul european de arestare, precum şi
dreptul ca o persoană terţă să fie informată în urma privării de
libertate şi dreptul de a comunica cu persoane terţe şi cu autorităţi
consulare în timpul privării de libertate.
 Directivele și Deciziile-cadru au fost transpuse în principal în Legea
nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie
penală.