Colegiul Național

de Comerț al
ASEM
A elaborat: Cucer Mihaela
Verificat: Radu Galina
 Conceptul și caracteristica
generală a eticii profesionale

1. Etimologia și definiții ale noțiunii „etică”.

2. Repere istorice privind formarea și
dezvoltarea eticii profesionale.
3. Funcțiile eticii profesionale.
 1. Etimologia și definiții

Din punct de vedere etimologic, „etica” provine de la cuvintele greceşti:

• Ethos, care la Homer însemna: primordial, patrie, pentru ca mai apoi, în
gândirea greacă, să capete semnificaţia de: locuinţă, loc de întâlnire, loc
natal, moravuri, etc.
• Ethike, adică ştiinţa cunoaşterii. Aristotel folosea acest termen la denumirea
virtuţilor legate de obiceiuri, experienţe acumulate în timp. Din „Ethos” a
derivat cuvântul „Ethicos”, cu sensul „din sau pentru morală”, utilizat de greci
atunci când discutau despre principiile comportamentului uman.
"Dicţionarul explicativ al limbii române", prin ediţia sa din 1975
defineşte etica ca fiind: "ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor
morale, cu legile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă
şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală
corespunzătoare unei anumite clase sau societăţi"
Etica este considerată ca fiind ştiinţa binelui sau răului,
a fericirii şi virtuţii, a plăcerii, a idealului social. Etica
este una din cele mai vechi ştiinţe umaniste, şi poate fi
considerată, în sensul clasic, ştiinţa ethosului, adică
ştiinţa moralei. Etica poate fi considerată ştiinţa fericirii
şi virtuții.
 Origini
 Ca denumire a unei discipline filosofice conceptul de
"etică" a fost prima dată folosit de Aristotel.
 Prin acesta Aristotel intenționa să denumească ansamblul
de obiceiuri și tradiții omenești.
 Important de reținut este că etica fusese deja mutată în
centrul discuțiilor filosofice o dată cu apariția lui Socrate.
 Obiectul eticii
Obiectul eticii este morala ca cea mai importantă latură a existenței
umane și sociale.
Ce studiază etica?
1. Probleme teoretice privind natura esenței umane.
2. Probleme privind modul în care ar trebui să procedeze
omul ,după ce principii și norme să se conducă în viață.
3. Problemele binelui și răului .
4. Deontologia-problemele datoriei.
5. Morala societății în general.
 Norme morale
1. Normele generale- reglează toate tipurile de relații
și de activități umane (sinceritatea,cinstea
,demnitatea,bunătatea, generozitate,
recunoștința,dreptatea).
2. Normele particulare- grupuri sau colectivități
distincte (viața de familie, norme privind activități
profesionale , ce își elaborează „eticii” particulare).
3. Normele speciale- se adresează unor grupuri
restrânse (normele cavalerismului,la curțile
împărătești, norme de protocol).
 Principii morale
1. Principiul renunțării- renunțarea la ordinea reală și
la cea normativ-valorică a colectivității: morala
budistă, morala creștină, morala strică.
2. Principiul individualismului- afirmarea individului
împotriva celorlalți și împotriva colectivității.
3. Principiul colectivismului- omul trăiește în colectiv
. Coerența și stabilitatea într-o colectivitate sunt
posibile cu respectarea de către toți a unui minim
de cerințe morale ale vieții în comun.
Problematica și specificul eticii profesionale

Noțiunea de etică
profesională este utilizată
de cele mai multe ori
pentru desemnarea unui
cod moral al unor oameni
ce aparțin unei profesii
anumite. Spre exemplu
„Jurământul lui
Hippocrate” , „Codul
onoarei judecătorului” ,
„Codul etic al notarului”.
Etica profesională este compusă din diverse norme de
conduită. Termenul de „normă” are ca sinonime „model”,
„standard”, „regulă”, „lege”. Norma se poate impune în
societate ca obicei care poate să influențeze conduita
oamenilor, față de membrii care nu respectă normele
stabilite se iau măsuri respective. În cadrul fiecărei profesii
există probleme specifice de morală, dar etica profesională
are importanță,în primul rând, pentru profesiile obiectul
cărora este omul.
 Noțiunea de deontologie
Deontologie (gr.deonto-necesitate, ceea ce se cade, datorie, logos-
studiu),doctrina a moralei profesionale cuprinzând ansamblul normelor și
obligațiilor etice specifice unei activități umane. Teoria despre datorie, despre
originea, caracterul și normele obligației morale. Dupa creatorul (J. Bentham),
studiu empiric al datoriilor morale concrete, raportate la diferite situații sociale.
Normele deontologice ale psihologiei, îndeosebi ale celei aplicate, au în vedere
obligațiile psihologului de a acționa exclusiv pe linia respectului față de
persoana umană, a obiectivității absolute, a ipretențiilor practice întemeiate
exclusiv pe raționamente și informații științifice trarea secetului profesional,
autonomie necondiționată în utilizarea tehnicilor de specialitate și
perfecționarea continuă a tehnicilor și cunoștințelor pe care le utilizează.
„ Datoria”  este  una  dintre  categoriile  fundamentale 
ale  eticii  şi  desemnează conceperea de către
personalitate a  necesităţii  imperioase a  îndeplinirii a
ceea ce porunceşte idealul moral, a ceea ce reiese din
idealul moral. Datoria omului este de a  urma  calea 
virtuţii,  de  a  face  bine  altor  oameni  în  dependenţă 
de  posibilităţile sale, de a nu permite ca în sine să
existe vicii, să se opună răului.
Fiecare activitate are la bază un cod etic propriu, ce
reprezintă norme generale. Etica profesională este direct
proporţională cu conştiinţa fiecăruia. Astfel, există două căi
de a integra etica într-o cultură organizaţională. Prima cale
poate fi prin conformitate, care este credinţa companiei în
dreptul său de a-şi impune autoritatea instituţională şi,
astfel, de a defini reguli şi responsabilităţi, de a conserva şi
unifica valori fundamentale.
Atunci când vorbim despre etică, ne trec prin
minte un anumit număr de noţiuni: cele ale valorii,
datoriei, moralei şi deontologiei. Etica este un
demers care studiază şi analizează conduita
umană, tratând despre ce este acceptabil în
conduită. Cultura profesionalătrebuie să-i ofere
omului posibilitatea de a înţelege consecinţele
rezultatelor muncii sale asupra devenirii sociale.
 2.Tradiții etice
Istoria eticii occidentale, ca de altfel și cea a filosofiei
occidentale, își are începuturile în Grecia antică.
Principalele nume menționate atunci când se vorbește
de etica grecească sunt Socrate, Platon, Aristotel.
Chiar dacă se poate urmări un fir roșu în ideile celor
trei filosofi menționați, teoriile etice dezvoltate de cei
trei sunt destul de diferite în esență.
Socrate nescriind nici o lucrare, fiind partizanul unei tradiții orale în ceea ce
privește filosofia, principale sale idei etice sunt desprinse din dialogurile lui
Platon, în special Euthyphron, Laches, Menon, acesta din urmă urmărind să
răspundă la întrebarea Ce este virtutea ?
Platon, a dezvoltat o teorie a formelor și s-a folosit de aceasta ca de o
premisă în dezvoltarea teoriei asupra guvernării, s-a îndepărtat într-o mare
măsură de discursul socratic. Aristotel respinge din start teoria formelor
gândită de Platon, iar propria sa viziune asupra eticii o exprimă în 
Etica nicomahică și în Etica eudemică.
Punctul comun între eticile anterior menționate, care se regăsește în mai
toate teoriile etice, inclusiv cele contemporane, îl reprezintă includerea în
discursul filosofic a două concepte: fericirea și virtutea. Corespondentele
conceptelor în limba greacă sunt eudaimonia și areté, dar acești termeni
erau folosiți într-un sens aparte. Un individ putea fi în aparență
un eudaimon, având o viață lipsită de griji (am spune astăzi), dar acest
lucru nu implică în mod necesar și includerea acestuia în categoria
daimonilor.
Binele, o altă constantă a filosofie occidentale, se
împletește cu virtutea și eudaimonia, dar și cu rațiunea.
Bunăoară Socrate accentuează ideea că viața morală este
o viață virtuoasă. Prin cuvintele acestuia din dialogurile
platonice putem extinde acest mod de a percepe fericirea
și asupra filosofiei lui Platon. Aristotel subliniază
importanța intelectului și implicit a rațiunii, dar și nevoia
unei introspecții raționale, care să ofere un răspuns la
principala întrebare a filosofie grecești: Cum ar trebui să
trăiască un individ pentru a atinge eudaimonia ?
Un posibil răspuns poate fi identificat la întrebarea
anterioară, el putând fi și o concluzie a filosofie grecești,
și anume urmărind binele suprem. Binele suprem ca și 
teleologie nu înseamnă pur și simplu respectarea unor
anumite reguli de comportament - prin virtuți, el are în
vedere o permanentă căutare prin intermediul sinelui și
prin intermediul facultăților cu care a fost înzestrat omul,
iar principala facultate a individului este rațiunea.
Explozia gândirii raționale în Grecia antică a avut un ecou deosebit în toată lumea
occidentală, influența acestui mod a imagina și explica lumea, și implicit omul, s-a
făcut simțită chiar și în teologie.
Scolastica ca și școală a filosofiei a fost influențată de demersul rațional inițiat în
Grecia antică, principalul obiectiv al acestei școli a fost acela de a îmbina rațiunea,
denumită lumina naturală, și teologia. Explicațiile etice se regăsesc undeva la
confluența celor două mari școli: teologia rațională - avându-l ca reprezentat pe
Aristotel și teologia revelată, în prim planul acesteia fiind Toma d'Aquino.
Încercarea lui Toma d'Aquino de a media între un mod de viață rațional și unul
bazat pe credințe religioase este evidentă în principala lucrare a acestuia 
Summa theologiae. Pentru Toma d'Aquino rațiunea devine un deschizător de
drumuri pentru credință.
Istoria filosofiei îl prezintă ca părinte al scolasticii pe Sfântul Anselm,
recunoscut în general ca fiind cel care a introdus argumentul ontologic al lui 
Dumnezeu. Apelând la o argumentare rațională prin apelul la axiome și
concluzii obținute din premise, Anselm a întărit ideea necesității unei abordări
deductive a cunoașterii, în acest sens mărturie stau cuvintele acestuia:
„Mi se pare o dovadă de neglijență, dacă, după ce am reușit să avem Credință, nu ne dăm silința să
înțelegem ceea ce credem”
—Anselm - De ce s-a făcut Dumnezeu om
Importanța argumentării logice în problemele etice, analizate filosofic sau
teologic este subliniată și de William Ockham. Concluzia acestuia are în
vedere localizarea sursei moralei în însăși voința divină. Aducând în discuție
unul din atributele lui Dumnezeu, și anume omnipotența, gânditorului
franciscan afirmă că Dumnezeu poate face orice, în afară de ceea ce este
ilogic.
 3.Codul etic
• Etica profesională precizează practicile,drepturile și datoriile
membrilor unui grup profesional,critică și sancționează malpracticile
profesionale.
• Etica profesională presupune existența unui Cod etic.
• Prin aprobarea Codului etic profesioniștii își asumă conduite
profesionale în conformitate cu standardele internaționale în scopul
asigurării calității serviciilor oferite clienților, consolidării imaginii și
prestigiului profesiei.
• Normele legale acționează după ce s-a produs încălcarea.
• Normele etice previn încălcarea de ordin etic.
 Funcțiile eticii
1.Funcția cognitivă
2.Funcția normativă
3.Funcția persuasivă
4.Funcția educativă
 Funcția cognitivă
• Treapta descriptivă- descrierea
succesivă a tipurilor de vicii și virtuții
morale ,calități și defecte morale.
• Treapta analitico-sintetică- analiză a
conexiunilor interne și externe ale
diferitor fenomene morale.
• Treapta explicativă- presupune
studierea factorilor cauzali,sau a celor
 Funcția normativă
Crearea de norme,ce se cristalizează
în viața reală a colectivităților.
Marii moraliști ai
popoarelor:
Socrate, Epicur, Kant, Tolstoi
 Funcția persuasivă
Discursul etic-
expresia teoretizată
a opiniei publice, iar
autorul discursului-
un reprezentant sau
un mandatar al ei.
 Funcția educativă
Cunoașterea binelui are un efect educativ ce
antrenează respectul și practicarea lui.
Factori:
• Existența unui fond moralitate
• Acțiuni formative instructiv-educative
• Existența modelelor reale de comportament.
 Conceptul de etica afacerilor

Problemele eticii în afaceri au o istorie tot atât de veche ca şi a

antreprenoriatului. Istoricul eticii afacerilor se pierde în negura
timpului. Codul lui Hamurabi, cioplit în piatră în 1970 î.e.n. conţine
norme şi reguli cu privire la calitate, măsurători, preţuri, conduite,
care trebuiau respectate de comercianţi şi producători. În secolul
XV, în Austria a fost introdusă pedeapsa laptelui alterat:
vânzătorul era obligat să bea laptele scos la vânzare, iar în secolul
XVI în Franţa, negustorii de ouă stricate deveneau ţinta acestora.
Dar aceste problemele au
devenit mai actuale în
prezent, când piaţa s-a
transformat, iar
concurenţa s-a înăsprit
considerabil. Deciziile şi
acţiunile „neetice”,
„iresponsabile” ale
managerilor legate de
calitatea produselor şi
serviciilor, publicitate,
personal, aprovizionare,
mită, protecţia mediului
etc. sunt mai ample şi
numeroase ce pot avea
consecinţe nedorite asupra
Accentul pus pe etica în afaceri se datorează schimbărilor rapide în domeniul
forţei de muncă, ca rezultat al apariţiei noilor tehnologii, internaţionalizarea
afacerilor, impactul diferiţilor factori economico-sociali şi politici atât asupra
sectorului privat, cât şi asupra celui public.
Etica în afaceri a devenit o temă despre care ţin să se informeze multe companii
pentru a obţine încrederea opiniei publice. Drepturile salariaţilor, practicile de
corupţie, protecţia mediului sunt doar câteva aspecte care preocupă managerii
ce urmăresc să ocupe o bună poziţie pe piaţă şi să obţină profituri pe termen
lung, respectând în acelaşi timp, regulile comunităţii în care îşi desfăşoară
afacerile.
Etica afacerilor , studiază principiile şi regulile care trebuie să guverneze
procesele manageriale şi conduita corectă în afaceri.
A stabili însă ce este şi ce nu este etic în afaceri este adesea foarte dificil.
Aceasta deoarece standardele morale diferă de la un individ la altul, de la o
comunitate la alta, în funcţie de sistemele etice de viaţă, de valorile sau de
priorităţile pe care se fundamentează. Astfel, fostul ministru al sănătăţii din SUA
Everett Coop consideră, că exportul ţigărilor americane este un nivel superior al
făţărniciei, care cu nimic nu se deosebeşte de livrările de heroină din ţările
Americii Latine. Companiile ce fabrică produse din tutun, invers, susţin că ei fac
numai bine.
Etica afacerilor se bazează pe corectitudine, sinceritate,
respectarea cuvântului dat, capacitatea de a funcţiona eficient pe
piaţă în corespundere cu legislaţia în vigoare, regulile şi tradiţiile
formate. Ea presupune stima intereselor nu numai a propriei
firme, dar şi a partenerilor, consumatorilor şi societăţii în
ansamblu. Această regulă se răspândeşte şi faţă de concurenţi –
se interzice de a le provoca careva pagube, care nu se încadrează
în limitele luptei concurenţiale.
 Codurile de etică

Într-o economie concurenţială modernă corectitudinea în afaceri este unul din

principalele elemente ale succesului. Datorită acestui fapt, firmele încearcă să
dezvolte la propriii salariaţi un comportament etic. Codurile de etică ale
firmelor se adresează atât personalului propriu necesar în procesul de
încadrare pe funcţii, promovare şi salarizare, cât şi partenerilor de afaceri.
Firmele de renume din întreaga lume au elaborat astfel de coduri de etică, ele
constituindu-se într-o adevărată carte de vizită prin care se creează imaginea
asupra modului în care acestea înţeleg să facă afaceri şi să-şi trateze
partenerii.
DIFERENȚA DINTRE ETICĂ ȘI MORALITATE

Din DEX:
• Moralitate: Însușirea a ceea ce este moral; natura, caracterul, valoarea
unui fapt, a conduitei unei persoane sau a unei colectivități din punct de
vedere moral. ♦ Comportare, conduită, moravuri în conformitate cu
principiile morale; cinste, bună purtare.
• Etică: Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice
domeniu al gândirii și activității practice. 2. Ansamblu de norme în raport
cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce
este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală.
După cum observăm, dicționarul nu
este mereu concludent. Sunt unele
diferențe aparente, însă sunt doar
aparențe dacă omul caută
diferențe. Acțiunea aceasta fiind, în
fapt, o potențială greșeală de
gândire: dacă suntem convinși că
toti elefanții sunt roz, avem
tendința să vedem doar elefanții
roz, avem tendința să vedem doar
circumstanțele ce ne confirma
ipoteza. Aceasta se numește atenție
selectivă și este un subiect pe care
îl vom dezbate într-un alt articol.
Din (ne)fericire, sunt cazuri în care etica are valoare morală și
moralitatea are valoare etică. Potrivit eticii kantiene, unele
acțiuni sunt rele indiferent de consecințe și imperativul categoric
are conotații similare cu poruncile din Creștinism. Diferența
majora este că aici vorbim despre “Legile Universului”, nu despre
legile unei anume entități. Sf. Toma Aquinas a tradus principiile
etice ale lui Aristotel și a introdus o “versiune religioasă” în
Summa Theologica. Aquinas a încercat să folosească, sistematic,
principii etice și filosofice pentru a discuta despre unele fenomene
ce au, în fapt, conotații morale. Fapt ce face granițele dintre etică
și moralitate și mai neclare.
Problemele și mai mari apar atunci când o acțiune este imorala,
etică și neetica în același timp:
Să presupunem că ai ieșit cu câinele tău, Cățel, la o plimbare pe calea ferată. Mergând tu
alene și admirând peisajul, observi un tren gonind pe șine. Pentru că este o zi frumoasă de
primăvară, putem observa și cinci laureați ai premiului Nobel, mergând agale și admirând
panseluțele ce au crescut între șinele de cale ferată. Este evident că trenul este ieșit de sub
control și că acești oameni ce vor schimba cursul umanității se află în calea mastodontului,
metalic, ucigaș. Norocul este că tu te afli lânga un macaz, ai posibilitatea să-i salvezi, însă pe
linia cealaltă se află o domnișoara ce adulmecă vaporii motoarelor diesel. Schimbi macazul,
ucigând-o, pentru a salva laureații?
1) Este imoral să ucizi ( “Sa nu ucizi.”) – din punct de vedere moral aceasta nu este o opțiune.
2) Este neetic să ucizi în etica kantiană, pentru ca o acțiune este etică sau neetică indiferent
de consecințe.
3) Este etic să ucizi folosind teoria teleologică, pentru că scopul tău a fost să salvezi mai
multe vieți.
4) Este etic să ucizi folosid teoria consecințelor, consecințele negative fiind mai mari dacă
mor cinci persoane și consecințele pozitive fiind mai mari dacă trăiesc cinci laureați ai
premiului Nobel.
5) Folosind teoria virtuții, este și etic și neetic să ucizi. Este etic dacă tu vrei să fii o persoana
care salvează cinci oameni, este neetic dacă tu vrei sa fii o persoana care nu ucide.
Pentru a concluziona: este evident că este aproape imposibil să separăm
complet etica și moralitatea. Imaginează-ți două cercuri, unul este numit
“etică” și celălalt “moralitate”: exista circumstanțe când etica și
moralitatea sunt idei similare, însă în adevăratul sens al cuvântului
acestea sunt fenomene diferite. Ținând cont de subiectivismul prezent în
toate aceste teorii – subiectivismul în alegerea unei religii, subiectivismul
în interpretarea unei religii, subiectivismul în alegerea unei teorii etice și
subiectivismul inerent în unele teorii etice. Consider că trebuie să fim
mai înțelegători cu oamenii, să fim mai deschiși și să gândim mai mult
înainte să criticăm alegerile aparent morale, aparent imorale, aparent
etice și aparent neetice pe care omul alege să le facă. Am explicat un
fenomen complicat ca omorul ca fiind etic și neetic; același mecanism îl
putem folosi și cu avortul, homosexualitatea și mijloacele contraceptive.
Trebuie să conștientizăm că modul nostru de gândire nu este singurul și
acțiunile pe care noi le consideram etice sau morale se rezumă, de multe
ori, doar la cultură și percepție.
 Bibliografie
• Cozma, C. (1997). Elemente de etica si deontologie. Iasi: Editura Univ.
„Alexandru Ioan Cuza”. (p. 7-29)
• Craciun, D. (2005). Etica in afaceri. Bucuresti: Editura A.S.E. (p.23-27)
• Popa, M. (2006). Etica afacerilor si managementul. Cluj-Napoca: Editura
Casa Cartii de Stiinta. (p.9-47)
• Conspecte COM
• Webcultura