Teoria Rezolvării de Probleme

• H. H. Perlman (1950) - Universitatea din Chicago

• existenţa umană - un proces continuu de rezolvare de

probleme, de la naştere şi până la moarte, de adaptare la
cerinţele exterioare sau de adaptare a acestora la propriile
nevoi.
• abilitatea de a rezolva probleme este esenţială pentru fiinţele
umane, începe in stadiile timpurii ale dezvoltării si se manifesta
pe întreg procesul vieţii.

• motivaţia pentru schimbare

- dorinţa pentru confort psihologic
 Etape ale intervenției bazate pe teoria
rezolvării de probleme
(Compton şi Galaway)

I. Etapa de contact:

a). identificarea problemei

- percepţia beneficiarului,
- percepţia altor persoane implicate in situatie şi
- perceptia asistentului social faţă de problema prezentata.
b). stabilirea scopului
- pe termen scurt, mediu şi lung,
- ce trebuie sa realizeze beneficiarul?,
- ce resurse sunt disponibile?

c). angajamentul (verbal sau scris)

- clarificarea resurselor disponibile în instituţie,
- clarificarea responsabilităților beneficiarului si ale asist. social.
II. Etapa contractului:
- evaluarea sistemica a situatiei
• legătura dintre problemele beneficiarului şi nevoile acestuia?,
• ce factori contribuie la crearea şi menţinerea problemei?,
• ce resurse şi posibilităţi deţine beneficiarul?,
• ce cunoştiinţe şi principii din asistenţa socială pot fi aplicate?,
• cum pot fi “organizate” datele obţinute pentru a contribui la
rezolvarea problemei?,
- stabilirea unui plan de acţiune
• scopuri realizabile,
• analiza alternativelor şi a efectelor acestora,
• stabilirea metodelor si tehnicilor de intervenţie,
• stabilirea activităților,
• centrare pe schimbare.

- prognoza
• care sunt şansele de reuşită?
• identificarea posibilelor obstacole,
• strategii de depășire a potențialelor dificultăți.
III. Etapa acţiunii:

- implementarea planului stabilit in etapa anterioara

• intervenţii în concordanţă cu scopul si activitatile stabilite,
• mobilizarea resurselor şi a serviciilor ce vor fi utilizate,
• realizarea activitatilor propuse.
- finalizarea intervenției
• ceea ce s-a realizat precum si ceea ce nu s-a putut realiza,
• stabilirea cauzelor unui eventual eşec,
• strategii pentru menţinerea scopurilor pe termen lung,
• finalizarea relaţiei cu beneficiarul,
• asigurarea menţinerii sprijinului în reţea.

- evaluarea finala – proces început chiar în faza contactului

• scopurile au fost realizate?
• metodele selectate au reuşit să rezolve problemele?
 Dificultăţi pe care le întâmpină asistentul social în
munca cu beneficiarii:

• lipsa de claritate în definirea problemei,

• deficit de informaţii,

• comunicare deficitara cu cei care se implică în procesul de

rezolvare a problemelor,
• schimbări premature sau testarea în grabă a strategiilor alternative,

• lipsa deprinderilor în rezolvarea de probleme,

• pierderea motivaţiei.
 Contribuţii ale teoriei rezolvarii de probleme:

• mutarea accentului de la boală şi diagnoză la implicarea activă

alături de beneficiar în rezolvarea de probleme.

• stabilirea unei relaţii intre aşteptările beneficiarului faţă de

organizaţie şi resursele de care instituţia dispune.
• fiecare etapă are un început şi un sfârşit ca şi întreg procesul de
intervenţie.

• conceptul de istorie socială - presupune nu doar o retrospectivă

a evenimentelor trecute din viaţa persoanei ci şi o evaluare
intergeneratională.
 Limite ale modelului:

• dificil de aplicat beneficiarilor cu tulburări psihice,

• greu de acceptat de către beneficiarii care doresc o rezolvare

imediată a problemelor,

• dificil de aplicat beneficiarilor cu boli cronice (cancer, SIDA) ca

şi celor care au suferit diverse pierderi (separare, divorţ, deces).
 Bibliografie:

Buzducea, D., 2005, Aspecte contemporane în asistenţa socială,

Polirom, Iaşi.

Payne, M., 2010, Teoria moderna a asistentei sociale, Polirom, Iasi.

Stepney, P., Ford, D., 2000, Social Work Models, Methods and
Theories, U.K.

Turner, J. Fr., 1996, Social Work Treatment - Interlocking

Theoretical
Approaches, The Free Press, SUA.