ASPECTE PRIVIND PRODUCEREA MATERIALULUI

SĂDITOR VITICOL

Înmulțirea viței-de-vie prin semințe

Înmulțirea vegetativă a viței-de-vie
Pepiniera viticolă
 Biologia înmulțirii viței-de-vie

Înmulțirea este o însușire fundamentală a organismelor vii, o deprindere biologică utilă,

apărută sub influența condițiilor de mediu și a selecției naturale, care permite răspândirea
în spațiu și menținerea în timp a speciilor, soiurilor roditoare și a portaltoilor.

Căile de înmulțire la vita-de-vie sunt;

pe cale sexuată (prin organe specializate — sământa);

pe cale asexuată sau vegetativă (prin organe nespecializate, prin porțiuni de plante:
butășire, marcotaj, altoire și culturi în vitro.
 ÎNMULȚIREA VIȚEI-DE-VIE PRIN SEMINȚE

Mai poartă numele și de înmulțire sexuată și are la bază fecundarea.

Organismul nou format include informația genetică de la doi indivizi deoarece majoritatea
soiurilor de viță de vie sunt plante alogame. Poate avea loc, uneori autofecundarea, când
zigotul deține informația de la un singur individ (soi).

https://www.agrimedia.ro/articole/infloritul-polenizarea-si-fecundarea-la-vita-de-vie
Reprezentarea schematică a înmulțirii generative la Vița de Vie
 ÎNMULȚIREA VEGETATIVĂ A VIȚEI-DE-VIE

La această înmulțire participă un singur individ, deci informația genetică este

unilaterală, având la bază procese de refacere și creștere a organelor prin diviziunea
celulelor.
Vița-de-vie poate fi înmulțită prin mai multe metode datorită ușurinței cu care
înrădăcinează; înmulțirea vegetativă se bazează pe posibilitatea de obținere a unei plante,
pornind de la un mugure.
Înmulțirea vegetativă este generalizată în practica deoarece prezintă o serie de
avantaje:
se obțin plante care își păstrează zestrea genetică, reproducând cu fidelitate însușirile de
producție ale soiurilor din care provin;
intră mai devreme pe rod (la 2-3 ani), comparativ cu înmulțirea prin semințe;
se obțin plante mature stadial;
fructificarea este uniformă și relativ constantă de la un an la altul.

Dintre dezavantaje amintim:

plasticitatea ecologică redusă a descendenților;
riscul transmiterii virusurilor și micoplasmelor prin materialul vegetativ folosit la
înmulțire (coarde, lăstari).
Metodele de înmulțire vegetativă folosite în viticultură:

butășirea;
marcotajul;
altoirea;
microînmulțirea - in vitro
 Înmulțirea prin butași

Numele vine de la butaș care reprezintă un fragment viabil de coardă de un an sau de

lăstar, cu cel puțin un mugure, care, detașat de planta mamă și plasat în anumite condiții de
mediu, emite atât rădăcini cât și lăstari, reproducând întreaga plantă din care provine.
 Această metodă era folosită în viticultura prefiloxerică în mod curent, iar în prezent este larg folosită pe terenurile
nisipoase unde filoxera nu întâlnește condiții favorabile de dezvoltare, la înmulțirea portaltoilor, a hibrizilor direct
producători, la înmulțirea rapidă a soiurilor și clonelor noi, valoroase.
 Înmulțirea prin marcotaj

Marcotajul se deosebește de butășire prin faptul ca separarea de planta mama, a

noii plante se numai după înrădăcinare (2-3 ani).

În practică viticolă marcotajul se folosește mai mult la completarea golurilor în

plantațiile de vii roditoare; în primul rând, în plantațiile situate pe nisipuri, în cele de
hibrizi direct producători și în plantațiile de portaltoi care se înrădăcinează greu.
 Înmulțirea prin altoire

După apariția filoxerei în Europa (1863), altoirea a fost folosită ca mijloc eficient de luptă împotriva acestui
dăunător, devenind metodă de bază pentru înmulțirea viței-de-vie. S-a trecut la această măsură indirectă deoarece
măsurile directe (măsuri chimice, injectarea cu sulfură de carbon în sol, folosirea unor insecticide, inundarea solului,
apoi înlocuirea soiurilor vinifera cu hibrizi direct producători) n-au dat rezultate.
https://blancolexitimo.wordpress.com/2011/12/04/la-filoxera-en-galicia/
 Introducerea altoirii în practica viticolă ca metodă de luptă împotriva filoxerei și-a făcut loc foarte greu; pe de o
parte exista prejudecata că vițele americane folosite ca portaltoi ar putea transmite prin altoire gustul foxat al
strugurilor la vițele europene, iar pe de altă parte, altoirea necesită cunoștințe tehnice noi, fiind o metodă mult mai
costisitoare de înmulțire a viței-de-vie.
 Altoirea ca metodă de înmulțire, constă în îmbinarea după o anumită tehnică a două
porțiuni viabile de coardă sau lăstar una denumită altoi, destinat obținerii părții aeriene a
plantei, și alta denumită portaltoi, care dă naștere sistemului radicular. Aceste părți sunt
obligate să concrească și să conviețuiască împreună.
 Clasificarea metodelor de altoire

I După materialul biologic folosit la altoire se distinge:

-altoirea în verde când se folosesc lăstari;
-altoirea în uscat, în cazul folosirii coardelor.

II După tehnica de execuție metodele de altoire se clasifică în:

-altoirea în copulate simplă, prin suprapunerea secțiunilor;
-altoirea în copulație ameliorată, cu pană sau limb de îmbinare;
-altoirea mecanizată cu secțiuni de îrnbinare în profil „ornega”, „vârf de lance", „nut și feder” etc.;
-altoirea pe Ioc, in despicătură, realizată atunci când altoiul a dispărut, iar pofialtoiul are o grosime de 20-50 mm,

III După gradul de înrudire:

altoiri autoplasmice, când cei doi parteneri aparțin aceluiași individ
altoiri heteroplasmice, când cei doi parteneri aparțin la specii sau genuri diferite
 Altoirea in verde in vederea completării golurilor din plantații se practică atunci când altoiul a dispărut, iar din
portaltoi au crescut lăstari, sau când în locul butucilor lipsă s-au plantat, cu un an înainte, vițe portaltoi înrădăcinate.
Altoirea în uscat.
În viticultură se folosește pe scară largă pentru producerea vițelor altoite, ca metodă indirectă de luptă
împotriva filoxerei. Procesul tehnologic de producere a vilelor altoite fiind complex, se organizează în cadrul
pepinierilor viticole viticole.
Altoirea pe loc, în despicătură.
Este o metodă folosită pentru completarea golurilor și se realizează, În general pe
portaltoi plantat în anul precedent, uneori cu vârstă de peste 2-3 ani.
 Pepiniera viticolă
Pepiniera viticolă reprezintă o unitate complexă, alcătuită din mai multe componente, strâns unite între ele,
specializată în producerea materialului săditor viticol.
 Componentele pepinierei viticole

Pepiniera de vițe, ca întreprindere viticolă complexă, este alcătuită din mai multe compartimente
dependente unele de altele:
plantația furnizoare de coarde portaltoi;
plantația furnizoare de coarde altoi;
școala de vițe cu terenul pentru asolament.

Pepiniera dispune, de asemenea, și de un sector indirect productiv alcătuit din:

complexul de altoire și forțare;
spații de depozitare;
remize pentru mașini etc.
Plantația furnizoare de coarde portaltoi
 Tăiatul butucilor.
Se face concomitent cu recoltarea coardelor. Se lasă la cep câte 1-3 ochi. Pe fiecare butuc se
lasă o încărcătură de 10-20 ochi, în funcţie de soi, fertilitatea solului, rezervele de apă din sol etc.
 Plivitul lăstarilor de prisos.
Se face în scopul reglării definitive a încărcăturii butucului, ce asigură un
randament maxim de butaşi calitativi. Pe butuci se lasă un număr optim de lăstari
verzi, care păstrează vigoarea butucului, asigurând o creştere şi dezvoltare
intensă a fiecărui lăstar.

Numărul optim este asigurat dacă de pe butuci se înlătură 50% din numărul total de lăstari
(pe butic rămân 8-16 lăstari). Plivitul lăstarilor de prisos se face în momentul când ei ating
lungimea de 30-40 cm. Iniţial se înlătură lăstarii ce împiedică menţinerea formei butucului,
apoi cei slab dezvoltaţi, unul din lăstarii gemeni, cei ce complică efectuarea lucrărilor
mecanizate, cât şi cei vătămaţi.
 Copilitul.
Este un procedeu obligatoriu ce constă în
înlăturarea copililor, inflorescenţelor şi cârceilor in
scopul ameliorării creşterii lăstarilor de bază şi
majorării randamentului de coarde. Copilii se
înlătură permanent. Pe măsura creşterii lor până la
6-8 cm. În acest caz copilii se înlătură complet. Cei
puţin lignificaţi la bază se înlătură la nivelul primului
nod sau se lasă un ciot mic. Copilitul se repetă peste
fîecare 12-15 zile, minimum de 3-4 ori în perioada
de vegetaţie.
 Cârnitul.
Se face în scopul reţinerii creşterii,
favorizării maturării coardelor şi
majorării randamentului plantaţiilor.
Se efectuează la sfârşitul lunii iulie -
începutul lunii august, când creşterea
lăstarilor de bază constituie 4-6 cm
pe zi, atingând în lungime 3,5-4 m.
Cârnitul constă în înlăturarea (cu
ajutorul foarfecelor de vie ultimelor
5-6 internoduri.
 Lucrarea solului. Solul se întreţine ca ogor
negru anual toamna se face o arătură adâncă
dea lungul rânduri (la 20-25 cm). Primăvara
solul se grăpează, iar după tăiatul butucilor se
afânează cm), fară răsturnarea brazdei. În
perioada de vegetaţiei se execută 4-5 cultivaţii
între rânduri şi 3-5 praşile pe rând.

Fertilizarea. Îngrăşămintele se
administrează în funcţie de gradul de
asigurare a solului cu substanţe nutritive. Pe
solurile nisipoase şi sărace se administrează
câte 60 kg/ha NPK, iar pe solurile mai
bogate - câte 60 kg/ha NP şi 20-30 kg/ha K.
La macro-îngrăşăminte se adaugă miscro-
îngrăşăminte (1- 2 kg/ha de Mn, 2 kg/ha de
Zn sa B).
Recoltarea coardelor portaltoi se face iarna, după primele îngheţuri mai putemice
(pentru a determina definitiv părţile maturate a lăstarilor). Dacă nu este zăpadă,
concomitent se efectuează şi tăiatul.
În procesul recoltării se colectează toţi lăstarii maturaţi cu grosimea de 7-13 mm,
drepţi, fară vătămări. Se înlătură rămăşiţele de copili, inflorescenţele, cârceii, se leagă în
pachete a câte 100-200 buc. şi se etichetează indicând soiul, numărul de coarde, data şi
locul recoltării. În aceiaşi zi sunt transportaţi la locul de depozitare.
Plantația furnizoare de coarde altoi
Spalierul se instalează cel târziu la anul 2 după plantare. El poate fi de
tip vertical cu 5-6 etaje cu înălțimea totală de l,8-2 m.
 Recoltarea.
Strugurii, ca produs secundar, se recoltează mai
devreme, pentru a favoriza maturarea lăstarilor.

Coardele altoi pot fi recoltate imediat după

căderea frunzelor până când temperatura aerului
atinge nivelul de -5°C. La recoltare se taie toţi lăstarii,
lăsându-se partea lor inferioară cu lungimea de 4-5
ochi.
Școala de vițe cu terenul pentru asolament
Complexul de altoire și forțare