Managementul financiar

în întreprinderile mici

Criclivaia Diana, dr., conf.univ.

“Marile afaceri se micşorează, micile afaceri
se înmulţesc…
Vechea idee că mai mare înseamnă
neapărat mai bun e tot mai demodată.”
Alvin şi Heidi Toffler
OBIECTIVE:

 Identificarea unei liste de idei utile care să

asigure continuitatea firmei dumneavoastră.
 Cunoaşterea procesului de gestiune şi
apreciere a eficienţei activităţii.
Rolul managementului financiar
 Managementul financiar şi eficienţa activităţii înreprinderii

Principiile de bază ale managementului

financiar sunt:
Investeşte inteligent!
Găseşte sursele de finanţare adecvate!
Gestionează eficient activele!
Repartizează cât mai corect profiturile
obţinute!
 Managementul financiar şi eficienţa activităţii înreprinderii
Prin intermediul managementului financiar putem răspunde
la întrebările:
 Cum se realizează gestionare eficientă a activităţii
curente a întreprinderii? (politica de management al
capitalului de lucru)
 Care sunt investiţiile pe care întreprinderea ar trebui
să le realizeze? (politica de investiţii)
 Care sunt sursele de finanţare la care întreprinderea
ar trebui să apeleze pentru finanţarea activităţii
curente, respectiv a investiţiilor? (politica de
îndatorare)
 Managementul financiar şi eficienţa activităţii înreprinderii
OBIECTIVE POSIBILE ale managementului financiar:

minimizarea costurilor

maximizarea cotei de piaţă

maximizarea veniturilor din vânzări

minimizarea riscurilor

maximizarea valorii de piaţă a firmei

maximizarea profitului

evitarea falimentului
 Managementul financiar şi eficienţa activităţii înreprinderii

Întrebări:
(1)Managerii financiari sunt responsabili pentru:
a) Deţinerea de lichidităţi;
b) Obţinerea şi utilizarea fondurilor băneşti
astfel încât să ducă la maximizarea valorii firmei;
c) Să atenueze conflictele apărute în cadrul
întreprinderii.
(2) Care este legătura între Contabilitate şi
Management Financiar
ACTIVITATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR în cadrul întreprinderilor mici

GESTIUNEA ACTIVELOR

ACTIVE PE TERMEN LUNG ACTIVE CURENTE

Active nemateriale Stocuri de mărfuri şi materiale

Active materiale
Creanţe pe termen scurt

Investiţii pe termen scurt

Mijloace băneşti
ACTIVITATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR în cadrul întreprinderilor mici

GESTIUNEA STOCURILOR DE
MĂRFURI ŞI MATERIALE

Reîntregirea stocului la Reînnoirea frecventă a

intervale lungi, soluţie care
duce la reducerea
cheltuielilor de transport-
aprovizionare şi la creşterea
fondurilor blocate şi a
cheltuielilor de păstrare-
depozitare.
sau
stocurilor, în cazul dat,
are loc creşterea
cheltuielilor de
transport-aprovizionare
(pe comenzi), dar şi o
reducere a blocării de
fonduri şi a cheltuielilor
de depozitare.
 Modelul EOQ
Economic order quantity, adică “determinarea cantităţii optime de
comandat pentru reînnoirea stocului” — pentru stocuri de mărfuri şi
materiale.

2QKc
EOQ 
Kp
unde:
EOQ — cantitatea optimă de comandat, în unităţi naturale;
Q — necesarul de unităţi fizice pentru o anumită perioadă (an,
semestru, trimestru);
Kc — cheltuieli de comandă (pentru o comandă);
Kp — cheltuieli de păstrare (pentru o unitate).
ACTIVITATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR în cadrul întreprinderilor mici

MANAGEMENTUL CREANŢELOR ŞI DATORIILOR

(Premisa asigurării lichidităţii afacerii)

Creanţe vs. Datorii

Creanţe Datorii

Creanţe comerciale
Creanţe restante Datorii personalul angajat

Creanţe scadente Datorii comerciale

Creanţe non-
Datorii restante
comerciale
Datorii scadente

Datorii bancare

Datorii fiscale
 Gestiunea încasărilor şi plăţilor
Gestiunea fluxului de numerar include:
 Evidenţa fluxului de numerar
 Analiza fluxului de numerar
 Elaborarea bugetului privind fluxul de numerar

şi cuprinde principalele aspecte ale activităţii întreprinderii

Capital propriu
Active
nemateriale
Mijloace băneşti Credite
bancare

Stocuri de mărfuri
şi materiale Datorii comerciale
Creanţe
 Gestiunea încasărilor şi plăţilor

Sarcina de bază – evidenţierea cauzelor deficitului (excedentului)

de mijloace băneşti, determinarea surselor de provenienţă şi
direcţiilor de utilizare.

Documentul principal pentru analiza încasărilor şi plăţilor este

Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti

În cadrul analizei încasărilor şi plăţilor, acestea sunt împărţite

pe tipuri de activităţi, şi anume:
Operaţională (de bază)
Investiţională
Financiară
Gestiunea încasărilor şi plăţilor
 Schema fluxului de numerar

Materii prime şi materiale

Salarii, Producţia în curs de execuţie

cheltuieli Producţia finită

Datorii comerciale Creanţe

Mijloace
băneşti

Dobânzi
Activitate
Impozite, taxe
operaţională
Fondul social

Achiziţionarea activelor pe
Vânzarea activelor pe termen lung Activitate
termen lung investiţională
Construcţii

Împrumuturi Achitarea creditelor Activitate

Contractarea creditelor Remunerarea fondatorilor financiară

Flux de numerar
 Gestiunea încasărilor şi plăţilor

Analiza fluxului de numerar arată:

 În ce volum şi care sunt sursele de provinienţă ale mijloacelor
băneşti, precum şi direcţiile de utilizare ale acestora
 Dacă este capabilă întreprinderea să obţină încasări din activitatea
operaţională mai mari decât plăţile necesare de efectuat şi cât de
mare este această diferenţă
 Dacă este în stare întreprinderea să-şi onoreze obligaţiunile sale
curente
 Dacă sunt suficiente mijloacele băneşti proprii pentru activitatea
investiţională

 Cum se explică diferenţa dintre profitul obţinut şi volumul mijloacelor

băneşti disponibile
 Gestiunea încasărilor şi plăţilor

Deficitul de mijloace băneşti

Efectele deficitului de mijloace băneşti:

 Reţinerea plăţilor salariale

 Creşterea datoriilor faţă de creditori şi faţă de bugetul de stat
 Creşterea ponderii datoriilor expirate faţă de bancă
 Scăderea lichidităţii activelor
 Creşterea duratei ciclului de producţie din cauza livrării
întârziate a materiei prime.
 Gestiunea încasărilor şi plăţilor

Cauzele deficitului de mijloace băneşti

Interne Externe
Reducerea volumului vânzărilor:
•Pierderea unuia sau mai multor
clienţi mari • Neachitarea plăţilor din partea
•Gestiunea neeficientă a clienţilor
sortimentului de produse • Concurenţa
Neajunsuri în sistemul de • Creşterea preţurilor
gestiune al finanţelor: • Presiune fiscală
•Dificultăţi în planificare financiară
•Lipsa unei structuri
• Costul înalt al creditelor
organizaţionale optime (în special
direcţii financiare)
•Pierderea controlului asupra
cheltuielilor
•Personal necalificat
 Gestiunea încasărilor şi plăţilor
Măsuri privind majorarea fluxului de numerar
Creşterea încasărilor Diminuarea plăţilor

•Vânzarea sau darea în •Reducerea cheltuielilor

arendă a activelor pe termen •Amînarea plăţilor privind
lung anumite datorii
•Optimizarea sortimentului •Acceptarea reducerilor
producţiei oferite de furnizori
Pe termen scurt •Restructurarea creanţelor •Reevaluarea proiectelor
•Utilizarea avansurilor (din investiţionale
partea clienţilor)
•Atragerea surselor de
finanţare pe termen scurt din
exterior
•Elaborarea unei sisteme de
reduceri pentru cumpărători
 Gestiunea încasărilor şi plăţilor
Măsuri privind majorarea fluxului de numerar

Creşterea încasărilor Diminuarea plăţilor

•participări cu mijloace băneşti •contracte pe termen lung,

suplimentare ale fondatorilor care prevăd reduceri sau
amânarea plăţilor
•Restructurarea întreprinderii
• planificare fiscală
Pe termen lung •Căutarea partenerilor de
afacere

•Căutarea potenţialilor investitori

 Gestiunea încasărilor şi plăţilor

Mijloace băneşti temporar libere (excedent)

Excedentul de mijloace băneşti demonstrează că întreprinderea suportă

anumite pierderi în legătură cu:
-Inflaţia, respectiv devalorizarea mijloacelor băneşti
-Şansa ratată de a obţine profit

Investirea mijloacelor băneşti cu scopul obţinerii de venituri:

Producere Stocuri

Imobil Depozite bancare

 Îmi voi primi banii
împrumutaţi
Creditori plus dobânda?

Cât de performantă este

investiţia pe care am făcut-o? Cât de performantă
este întreprinderea
pe care o conducem?

Proprietari

Management
financiar
 Gestiunea capitalului întreprinderii

Numiţi etapele deciziei de finanţare:

-
-
-
-
-
-
 Gestiunea capitalului întreprinderii
La ce surse de finanţare poate face apel antreprenorul începător?
1. Surse de finanţare "neoficiale":
- mijloacele băneşti ale cămătarilor
- banii temporar liberi ai rudelor, prietenilor, clienţilor potenţiali, furnizorilor.
2. Rezerve interne:
- vânzarea unor elemente ale patrimoniului propriu, care pentru moment nu sunt
necesare
- vânzarea sau darea în arendă a suprafeţelor, utilajelor, etc., temporar nefolosite
sau care sunt în surplus.
3. "Economia resurselor băneşti" apărută în urma:
- disponibilizării mijloacelor financiare din afacerile stopate
- închirierii de spaţii la preţ cât mai rezonabil
- oferirii în arendă a unei părţi din propriile suprafeţe de producţie sau a localului,
temporar liber
4. Surse externe de finanţare:
- Participarea antreprenorului la diverse programe şi proiecte, înaintate de stat sau
de subiecţi străini
- Finanţarea prin diverse linii de "creditare" pentru micul business, gestionate de
instituţii bancare şi nonbancare.
5. Creditele băncilor. Aproximativ 90% de împrumuturi antreprenorii şi
întreprinderile mici le primesc de la bănci.
 Gestiunea capitalului întreprinderii
Astfel, un credit contribuie la mărirea mijloacelor băneşti şi,
concomitent, la creşterea capitalului investit. Pentru a ţine evidenţa
mişcării mijloacelor băneşti chiar de la prima etapă a iniţierii
afacerii, antreprenorilor începători li se recomandă să utilizeze
schema prezentată mai jos:

Mijloace Intrări de Total Ieşiri de Mijloace

băneşti la + mijloace = mijloace - mijloace = băneşti la
începutul băneşti băneşti băneşti finele
perioadei disponibile perioadei

Schema dată este una din cele mai simple şi uşor de aplicat
pentru a ţine evidenţa afacerii. Este important nu numai de a găsi
resurse financiare, dar şi a le controla strict conform destinaţiei.
 Gestiunea capitalului întreprinderii

Exerciţii:
(1)Prezentaţi avantajele, dezavantajele,
riscurile şi oportunităţile pe care le
prezintă sursele de finanţare
împrumutate:

Avantaje Dezavantaje

Riscuri Oportunităţi
 Gestiunea capitalului întreprinderii

(2)Care sunt obstacolele majore în obţinerea

finanţării de către întreprinzători?
-
-
-
-
-
-
-
 Gestiunea investiţiilor
Calculul necesităţilor în investiţii de capital

Bugetul operaţional va reflecta priorităţile de cheltuire a banilor, costurile

aşteptate şi cheltuielile. El trebuie să permită următoarele cheltuieli:
Personal,
Asigurări,
Chirie,
Depreciere,
Plata împrumuturilor,
Publicitate si promovare,
Contabilitate,
Cheltuieli neprevăzute,
Salarii si prime,
Datorii / subscripţii / onorarii,
Taxe,
Reparaţii.
 Calculul necesităţilor în investiţii de capital
Pentru calcularea necesarului de mijloace băneşti poate fi
folosit următorul tabel:
Tabelul 1
Nr. Necesar Unităţi Suma, lei
naturale
1. Construirea, arendarea sau adaptarea localului de
producţie şi a celui auxiliar
2. Mijloace de producţie (utilajul de producţie)
3. Obiecte de muncă pentru un ciclu de activitate:
-Materie primă
-Materiale
-Semifabricate

4. Fondul de remunerare pentru un ciclu de producţie

5. Alte costuri operaţionale şi cheltuieli
6. Total necesar de capital
 Gestiunea investiţiilor
Eficienţa economică reflectă, în modul cel mai cuprinzător, rezultatele
obţinute într-o activitate economică, evaluate prin prisma resurselor
consumate pentru desfăşurarea acesteia în condiţii de eficienţă maximă.
Practica ne pune la dispoziţie mai multe metode de apreciere a eficienţei
investiţiilor, printre care:
- Termenul de recuperare (Tr)
- Valoarea actualizată netă (VAN)
- Rata internă de rentabilitate (RIR)
- Indicele de profitabilitate (PI)

Termenul de recuperare reprezintă perioada de timp (calculată de la

momentul în care investiţia se pune în funcţiune) în care se recuperează
valoarea investită pe seama profiturilor anuale. Este de preferat un proiect care
asigură o recuperare cât mai rapidă a cheltuielilor investiţionale.
Tr = Valoarea investiţiei / Profit mediu anual
 Gestiunea investiţiilor
Valoarea actualizată netă – reprezintă diferenţa dintre valorile
actualizate ale fluxurilor de cheltuieli şi venituri viitoare, atunci valoarea
actuareală netă se calculează.

CF1 CF2 CFn

VAN   I o    ... 
( 1  rA )1 ( 1  rA )2 ( 1  rA )n

unde:
CF – cash-flow (încasări-plăţi) pentru anii 1,2,3..n
rA = costul capitalului = rata de minima care trebuie obtinută în urma implementării
unui proiect astfel încât investitorii (“băncile”) să obţină ratele de profitabilitate
cerute

Regula VAN: acceptă dacă VAN > 0 şi respinge dacă VAN <0
 Gestiunea investiţiilor
Rata internă de rentabilitate a investiţiei – RIR este definită ca fiind acea rată de
actualizare care face să existe egalitate între valoarea actualizată a intrărilor nete de
numerar, estimate în cadrul proiectului, şi valoarea actualizată a costurilor investiţionale
(deci ieşirilor de numerar), estimate pentru proiectul respectiv. Astfel, RIR reprezintă acea
rată de actualizare a care face ca VAN să fie egală cu 0.
VAN (a = RIR) = 0
Grafic, putem reprezintă valoarea RIR astfel:

VAN
VAN+
+
VAN(a 1 )

VAN(a 2 )

VAN(a 3 ) proiectele
se accepta a%
0 a1 a2 a3 a4 a5 a6 a7
- proiectele
VAN-
se resping
 Gestiunea investiţiilor

 Pentru a accepta sau nu un proiect investiţional RIR,

acesta se compară cu rata de actualizare a.
 Pentru RIR > a, proiectul de investiţii devine acceptabil,
fiindcă It’ este mai mică decât CFt’ şi, respectiv, VAN va
avea valoare pozitivă.
 Pentru RIR < a, proiectul trebuie respins, fiindcă It’
devine mai mare decât CFt’ şi, respectiv, VAN va avea
valoare negativă.
 Pentru RIR=a, proiectul este indiferent, adică costul
actualizat al capitalului investit (It’) devine egal cu fluxul
de numerar actualizat degajat de proiect (CFt’ ), astfel
VAN=0.
 Gestiunea investiţiilor

Indicele de profitabilitate caracterizează nivelul raportului dintre VAN

globală şi fondurile investiţinal care stau la baza proiectului de investiţii şi
generează acel produs de VAN globală.

PI 
VAN 
 100 sau PI  CFt  1  VAN t
It I I t t

Un proiect investiţional independent urmează să fie acceptat doar

dacă PI este mai mare decât 1, şi trebuie respins, dacă PI este mai mic decât 1.
Proiectul al cărui PI este egal cu 1 va genera o VAN globală nulă. De
aceea investitorul va fi indiferent faţă de o astfel de variantă.
Cu cât indicele de profitabilitate este mai mare, cu atât proiectele sunt
mai eficiente, în condiţii echivalente, comparabile din alte puncte de vedere.
Astfel, varianta optimă de proiect va fi aceea care va răspunde criteriului:
PI  maxim
 Exemplu

Analizaţi proiectele investiţionale de mai jos şi atrageţi atenţia la

greşeala pe care ar putea-o comite managerul financiar care ar ţine
cont doar de termenul de recuperare.

Proiect C0 C1 C2 C3 Termen de NPV, a=10%

recuperare
A -2000 500 500 5000 3 +2.624
B -2000 500 1800 0 2 -58
C -2000 1800 500 0 2 +50
 Gestiunea investiţiilor

Studiu (1):

Managerii financiari a trei firme au numit cîte un

argument de ce calculează termenul de recuperare. Astfel:
(1)“Noi utilizăm termenul de recuperare ca o completare
a celorlalte metode de apreciere a eficienţei investiţiilor.”
(2)“În cazul în care firma are dificultăţi de lichiditate,
termenul de recuperare este un indicator destul de
important.”
(3)“Termenul de recuperare permite să apreciem
stabilitatea proiectelor investiţionale - este evident că o
perioadă de recuperare mai îndelungată presupune şi un
risc mai mare decât o perioadă mai mică.”
În ce măsură sunteţi de acord cu aceste argumente?
 Gestiunea riscurilor

Venit – Cost = Profit/Pierdere

Venituri Costuri

Prag de
Costuri fixe
rentabilitate

Marja de siguranţă Costuri variabile

 Prag de rentabilitate – metodă de apreciere a riscului economic

Exerciţiu (1):
Într-o întreprindere, cu obiect de activitate principală întreţinerea şi repararea
autovehiculelor, într-o lună se generează 7200 lei cheltuieli fixe (chirii, cheltuieli cu
încălzirea, iluminatul, salariul personalului administrativ, etc.), preţul serviciilor/oră
fiind 160 lei (estimativ, pentru repararea unei maşini sunt necesare 3 zile, lucrând 8
ore/zi) respectiv cheltuielile variabile (piese de schimb, salariu mecanic, lubrifianţi,
vopsele, etc) aferente acestora se estimează ca fiind 1200 lei.
Presupunând că întreprinderea plăteşte:
-          chirie: 3000 lei
-          salariu întreprinzător: 2500 lei
-          încălzire, energie electrică, apă, etc.: 1700 lei
-          salariu mecanic: 2880 lei
-          piese de schimb: 700 lei/ maşină
-          altele: 140 lei/ maşină
Care ar fi numărul maşinilor reparate într-o lună, în cazul în care profitul
întreprinderii este zero?
 Analiza capacităţii de plată
Capacitatea de plată a întreprinderii se apreciază atât de către
întreprindere, cât şi de către creditori pentru a lua decizia de a acorda sau
împrumutul. Pentru aprecierea capacităţii de plată se utilizează indicatorii
lichidităţii (capacitatea de plată pe termen scurt) şi indicatorii solvabilităţii
(capacitatea de plată generală).

I. L absolută (lichiditatea de gradul I) ≤ 0,2

II. L intermediară (de gradul II) ≤ 0,7-0,8
III. L curentă (de gradul III sau coeficientul total
de achitare) ≤ 1 – 2,5
Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi achita
datoriile sale pe TL şi pe TS.
Coeficientul solvabilităţii > 1.
 Determinarea rentabilităţii
Partea venitului rămasă după acoperirea tuturor consumurilor constituie profitul
brut.
Profit brut = Venit din vânzări – Costul vânzărilor
Profitul prezintă principalul rezultat financiar al activităţii oricărei întreprinderi şi
serveşte ca o orientare specifică şi un criteriu determinant în procesul organizării
activităţii economico-financiare.
Deosebim următoarele tipuri de profit:
— profit brut
— profit pînă la impozitare
— profit net.
Aceste tipuri de profit sunt reflectate în raportul privind rezultatele financiare şi se
determină în felul următor:
Venit din vânzări – Costul vânzărilor = Profit brut + Alte venituri operaţionale +
Venituri investiţionale + Venituri financiare – Alte cheltuieli operaţionale – Cheltuieli
investiţionale – Cheltuieli financiare = Profit pînă la impozitare – Cheltuieli aferente
impozitului pe venit = Profit net
 Determinarea rentabilităţii

Rezultatul activităţii poate fi măsurat în baza indicatorilor de rentabilitate.

RENTABILITATE (eficienţă) = EFECT / EFORT

Se deosebesc următoarele tipuri de rentabilitate:

1) Rentabilitatea vânzărilor (Rv)
Rv = Profit brut / Venit din vânzări * 100%
2) Rentabilitate economică (Re)
Re = Profit pînă la impozitare / Total Activ * 100%
3) Rentabilitate financiară (Rf)
Rf = Profit net / Capital propriu * 100%
Pragul de rentabilitate  Cheltuieli fixe
Pret unitar - Cheltuieli variabile unitare
 Cum se întocmeşte un plan financiar

Managementul financiar solid este una dintre cele mai bune

căi pentru ca afacerea să rămână profitabilă şi solvabilă. Pentru a
conduce finanţele cât mai bine, se planifică un buget realist prin
determinarea sumei de bani care este necesară pentru deschiderea
afacerii (costurile de start) şi a sumei necesare pentru a o păstra
(costuri de operare).
Planul financiar prezintă o generalizare a celorlalte
compartimente ale planului de afaceri exprimate în unităţi
monetare.
Întocmirea planului este un proces complicat care include
compunerea propriu-zisă a planului, cât şi etapa de pregătire.
Valoarea planului financiar este determinată, în mare măsură,
de calitatea informaţiei incluse în el şi de fundamentarea
propunerilor pe care se bazează.
De ce să fac un plan financiar?
 Cum se întocmeşte un plan financiar

Drept surse de informaţie pentru elaborarea planului financiar

pot servi:
Rezultatele financiare ale firmei (bilanturi la jumatatea anului şi
la sfârşitul anului pentru ultimii trei ani, ultima balanţă de verificare,
preferabil analitică, dacă există complicaţii).
Previziunea vânzărilor pe următorii ani, cu justificarea
creşterilor respective.
Studii de piaţă proprii sau procurate din alte surse.
Anuarul statistic al Republicii Moldova, alte date statistice.
Legislaţia relevantă pentru activitatea firmei.
Rezultatele financiare ale principalilor competitori.
Internet-ul.
 Cum se întocmeşte un plan financiar

Pentru ce perioadă se elaborează planul financiar?

În cele mai dese cazuri perioada de elaborare a planului
financiar constituie 3-5 ani. însă nu există o regulă strictă pentru
definirea perioadei de planificare. Diverse tipuri de activităţi
necesită diverse perioade de planificare. Planul financiar eşalonat
pe perioade de timp, cuprinde:
— pentru primul an de activitate:
- fluxul de mijloace băneşti - lunar;
- rezultatele financiare - pe trimestre;
- bilanţul contabil - pe trimestre.
— pentru al doilea an de activitate:
- fluxul de mijloace băneşti - pe trimestre;
- rezultatele financiare - pe trimestre;
- bilanţul contabil - pe trimestre.
— pentru al treilea şi ceilalţi ani de activitate:
- fluxul de mijloace băneşti - pe an;
- rezultatele financiare - pe an;
- bilanţul contabil - pe an.
 Cum se întocmeşte un plan financiar
Planul financiar mai este numit deseori şi buget, respectiv activitatea de
planificare – bugetare. Bugetul reprezintă ceva mai mult decât o listă cu date
financiare, el reprezintă o prognoză a operaţiunilor financiare viitoare.
Bugetul general al oricărei întreprinderi constă din două părţi: buget operaţional şi
buget financiar (schema 1).
La întocmirea bugetului vânzărilor se utilizează următoarea formulă:
Volumul vânzărilor (în unităţi monetare) = Cantitatea planificată pentru
vânzare * Preţul unitar al producţiei
La întocmirea bugetului de producţie se utilizează următoarea formulă:
Volumul producţiei = Volumul vânzărilor+Soldul necesar de produse finite la
sfîrşitul perioadei-Soldul de produse finite la începutul perioadei
La întocmirea bugetului de asigurare cu materii prime şi materiale se utilizează
următoarea formulă:
Achiziţii necesare = Volumul producţiei+Soldul final necesar de produse
finite-Soldul iniţial de produse finite
La întocmirea bugetului utilizării materialelor directe se utilizează următoarea
formulă:
Valoarea utilizării materialelor = Volumul producţiei * Consumurile
materialelor pe o unitate de produs * Preţul unitar al materialului
 Cum se întocmeşte un plan financiar
La întocmirea bugetului consumurilor directe privind retribuirea muncii se
utilizează următoarea formulă:
Consumuri directe privind retribuirea muncii = Volumul producţiei *
Consumurile directe privind retribuirea muncii pe o unitate de produs
La întocmirea bugetului consumurilor indirecte de producţie se utilizează anumite
criterii care pot varia de la o întreprindere la alta, dar cel mai des se întîlnesc aşa criterii
ca: ore-om sau salariile tarifare ale muncitorilor.
La întocmirea bugetului producţiei finite se utilizează următoarea formulă :
Costul producţiei finite=Consumuri directe de materiale+Consumuri directe
privind retribuirea muncii+Consumuri indirecte de producţie+Modificări ale
producţiei în curs de execuţie
La baza întocmirii bugetului costului vânzărilor stă următoarea formulă:
Costul vânzărilor = Soldul de produse finite la începutul perioadei+Costul
produselor finite fabricate în perioada bugetară-Soldul de produse finite la finele
perioadei bugetare
Bugetul altor venituri operaţionale reprezintă un plan detaliat al veniturilor
operaţionale ale întreprinderii care nu sunt legate de vânzările producţiei şi nu se referă
la activitatea de investiţii şi financiară a întreprinderii.
 Cum se întocmeşte un plan financiar
Bugetul cheltuielilor comerciale include cheltuieli de transport, privind restituirea
şi reducerea preţurilor la mărfuri, reclamă, studierea pieţei etc.
Bugetul cheltuielilor generale şi administrative include cheltuieli privind uzura
mijloacelor fixe, impozite şi taxe (cu excepţia impozitului pe venit, cheltuieli de
deplasare etc.)
Bugetul altor cheltuieli operaţionale include arenda curentă, dobânzi de plătit etc.
Bugetul de profituri/pierderi se întocmeşte în baza formulei:

Rezultate financiare = Venituri totale – Cheltuieli totale

Bugetul investiţiilor capitale include informaţii cu privire la activele pe termen
lung ce trebuie de procurat sau de construit.
Bugetul mijloacelor băneşti constă din două componente: încasări previzionale
(se utilizează informaţia din bugetul vânzărilor, precum şi din alte surse precum
vânzarea activelor, împrumuturi posibile) şi plăţi previzionale (care sunt colectate din
diverse bugete operaţionale).
Prognoza bilanţului (prognoza situaţiei financiare)

Sold la finele perioadei bugetare=Sold la începutul perioadei bugetare+Sume

calculate (din bugetul de profituri/pierderi şi alte bugete)+Încasări (din bugetul
mijloacelor băneşti)-Plăţi (din bugetul mijloacelor băneşti)-Ieşiri (din alte bugete)
 Cum se întocmeşte un plan financiar
Buget general Schema 1

Buget operaţional Buget financiar

- Bugetul vânzărilor - Bugetul investiţiilor capitale
- Bugetul producţiei - Bugetul mijloacelor băneşti
- Bugetul de asigurare cu materii prime şi - Prognoza bilanţului
materiale
- Bugetul consumurilor directe de
materiale
- Bugetul consumurilor directe privind
retribuirea muncii
- Bugetul consumurilor indirecte de
producţie
- Bugetul costului produselor finite
- Bugetul costului vânzărilor
- Bugetul altor venituri operaţionale
- Bugetul cheltuielilor generale şi
administrative
- Bugetul altor cheltuieli operaţionale
- Bugetul de profituri/pierderi
“Nu e suficient să faci aceste planuri, trebuie să şi le foloseşti!”
 Cum se întocmeşte un plan financiar
Test:
(1)Aranjaţi în ordinea în care au
loc etapele elaborării unui plan
financiar:
1.Alegerea căii optime din variantele alternative pentru
atingerea scopului;
2.Culegerea informaţiilor privind variantele alternative de
acţiuni;
3.Determinarea scopurilor;
4.Realizarea deciziilor luate;
5.Căutarea variantelor alternative de acţiuni.
 Concluzii

Plan financiar:
 Strategie financiară (pe termen scurt şi
lung)
 Posibila oportunitate: programe finanţate,
credite, linii de credite
 Posibila ameninţare: mediul inflaţionist
 “Afacerile care urmează bunele
practici beneficiază de succes…"

SUCCES ÎN AFACERI!