IMPLICATIILE

MATERNITATII IN
CONTEXTUL ACTUAL

TEAMA DE A FI PARINTE
 1. Abordarea psihologica a maternitatii

Sa fii femeie in Romania este o provocare chiar și astazi, dar sa

devii mama... se pare ca este tot o provocare?! Din ce in ce mai mult
femeia de azi se gandeste la dificultatile si la provocarile maternitatii in
conditiile in care societatea, familia si educatia au trasat datoria de a fi
mama, si cum suntem in permanenta schimbare, ca indivizi, ca societate,
ca educatie, maternitatea devine din ce in ce mai des o optiune – o
alegere personala.
Puterea exemplului si educatia pe care o primim in copilarie referitoare
la mecanismele unei familii isi vor pune amprenta asupra evolutiei
noastre ulterioare.

•Ex.1: „Eu am decis constient ca nu imi doresc sa fac copii, nu ma identific

deloc cu rolul de mama. Nu ma vad avand energia necesara, disponibilitatea
emotionala si nici nu vad o implinire in nasterea unui copil. Stiu, mi s-a spus
de multe ori cum toate acestea vin odata cu aparitia copilului, dar din
punctul meu de vedere nu vad de ce as face ceva impotriva firii mele, numai
pentru a vedea daca mi se schimba optica? Imi plac copiii, imi sunt simpatici,
dar sunt convinsa ca nu este un rol pentru mine. Sunt casatorita, sotul meu a
stiut mereu si a inteles aceasta decizie a mea si suntem un cuplu fericit. Nu
cred ca ne-ar implini mai mult un copil, cunoscand nevoia de independenta si
temperamentele pe care le avem. Daca vreodata voi simti altfel lucrurile,
probabil as fi mai inclinata sa infiez un copil decat sa il nasc“, marturiseste
Eva, 38 de ani.
• Ex.2: „Parintii mei au divortat cand aveam opt ani si am fost crescuta
mai mult de bunica mea. Pentru mine, ea a fost un model minunat ca
mama, dar, din pacate, mama nu a fost. Desi bunica a compensat
foarte mult, am identificat-o cu o persoana capabila de sacrificii
imense si, desi ii sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce a facut pentru
mine, nu as vrea si nu as putea sa am o viata ca a ei.”
• Ex.3: „Nu ma simt in stare sa am un copil si nu cred ca as fi vreodata
pregatita. Mi-ar fi teama sa fiu ca mama, si chiar daca am un ideal de
familie in minte, mi se pare fantezist si irealizabil. Prefer sa imi acord
mie atentia si timpul pe care le am, chiar daca pare egoist, stiu ca de
asta am nevoie.“
Motive care pot determina o femeie sa nu doreasca sa devina mama:
 -Traumele copilariei
- Nesigurantele fata de propria persoana
- lipsa unui echilibru emotional si instabilitatea afectiva pot duce
la o indepartare de dorinta de a avea un copil, din teama de esec.
Practic, experienta invatata, daca este una negativa, poate
reprezenta o alegere de a nu repeta greseala cumva. Fata de modelul
parental defectuos, sentimentele si formarea personala pot avea doua
cai: fie am invatat din suferinta si nu vom repeta, fie vom face aceleasi
greseli si vom rani, la randul nostru.
 Notiunea de maternitate se refera la relatia mama-copil ca un tot
fiziologic, emotional si sociologic, relatie care incepe cu conceperea
copilului si care se continua pe toata durata sarcinii, nasterii, alaptarii si
a ingrijirilor.
Maternalitatea – termen introdus recent – se refera la ansamblul
proceselor psiho-afective care apar si se dezvolta la femeie in timpul
maternitatii, fiind o faza in care structura sa psihica se apropie in mod
obisnuit (dar reversibil) de o structura «psihotica».
Maternitatea este o perioada plina de stari emotionale,
responsabilitati noi. 
A fi mama poate fi cel mai puternic sentiment de implinire pe
care il poate simti o femeie. Experiența maternă este una dintre cele mai
emoționante experiențe umane care îți poate confirma atributele
feminității.
 ABORDAREA PSIHOLOGICA A MATERNITATII
Maternitatea reprezinta ansamblul proceselor psiho-afective pe
care femeia le va traversa pe toata perioada sarcinii pentru a se
transforma intr-o alta persoana, capabila sa-si asume noi responsabilitati
si sa-si primeasca copilul. Dincolo de modificarile fiziologice asociate
cu schimbari in structura eu-lui fizic, imaginea de sine a gravidei se
dezvolta pe fondul relatiei psihologice cu viitorul copil.
Stie ea cum sa gestioneze si problemele care apar in fata celei mai
mari provocari a vietii ei - aceea de a fi dat viata? Toate acestea depind
de mai multi factori, si de implicatiile psiho-sociale ale maternitatii.
Femeia de astazi este independenta, face cariera si isi asigura singura un
trai confortabil, fara sa mai depinda de un barbat. De multe ori, drumul
ales poate duce la pierderea vointei de a procrea, considerand copilul un
capat al ascensiunii profesionale si un inceput al vietii casnice.
 Intervenția terapeutică maternală se concentrează asupra conflictelor de
natură psihologică ce pot apărea în perioada prenatală și în perioada postnatală,
dintre care amintesc:

-    Identitatea de sine în contextul responsabilității de femeie-mama parinte;

-    Atașamentul față de viitorul copil;
-   Integrarea și adaptarea în noul tip de familie (modul de funcționare a
cuplului/familiei se schimbă pe perioada maternității și culminează cu venirea
noului născut în cadrul cuplului/familiei);
-    Relația cu partenerul;
-    Viața sexuală în perioada prenatală și postnatală;
-    Probleme de atașament față de nou-născut;
-    Depresia prepartum și postpartum;
-    Babyblues-ul;
-    Episoade de anxietate.
 2. Maternitatea la vârsta adolescenţei –
o problemă de interes public
România se situează pe primul loc în Europa la numărul de
sarcini în rândul minorelor. O sarcină în adolescenţă are de cele mai
multe ori efecte negative asupra dezvoltării normale, numărul
adolescentelor care la vârste fragede aduc pe lume un copil, fiind tot mai
mare de la an la an. Acestui moment decizional îi corespund o serie de
emoţii, cogniţii, comportamente. Dacă sarcina a fost una aşteptată,
mama era bucuroasă, dacă apariţia ei a fost impusă, mama s-a aliniat
valorilor familiale şi culturale, îndeplinindu-şi rolul conturat de
comunitate, tradiţie şi familie. Dacă sarcina nu a fost una aşteptată, se
declanşează o serie de emoţii negative, anticipări şi reprezentări
catastrofale asupra perioadei care va urma.
 În plan psihologic vorbim despre faptul că dezvoltarea lor
emoţională nu a atins nivelul optim de maturitate astfel încât să fie
pregătite să ofere suportul emoţional bebeluşului şi viitorului copil. Este
o consecinţă a lipsei educaţiei sexuale şi a măsurilor de prevenţie.
Deoarece organismul unei adolescente nu este pregătit pentru
sarcină, copilul se poate naşte prematur şi poate suferi de o serie
afecţiuni fizice. Mulţi dintre aceşti copii pot fi neglijaţi şi abuzaţi tocmai
din cauza dezvoltării emoţionale a mamei. Aceste femei trăiesc cu
sentimentul de vină şi ruşine. Un alt lucru observat în rândul mamelor
minore este că acestea au un risc mai mare de a dezvolta depresie post-
partum. Maternitatea apare pentru tinerele mame ca fiind o experinţă
trăită intens: cu emoţii variate, cu temeri, cu planuri de viitor, cu
obiective. Dar vor trăi deseori sentimente de singurătate şi frică de
abandon.
 3. Teama de a ramane insarcinata –
manifestari psihice
Sa devii mama este o bucurie imensa, dar si o responsabilitate pe masura
care generaza teama. Aceasta teama este firesca pentru orice femeie aflata mai ales
la prima sarcina, in fata unui eveniment atat de important care le schimba intreaga
viata.
Teama provine din doua surse: teama de a nu fi un parinte bun si teama de
a avea un copil care sa nu se ridice la nivelul asteptarilor, adesea mult mai mari.
Temerile provin din dezechilibrul care se creeaza intre asteptarile pe care le
ai cu privire la tine, ca parinte, sau pe care le pretinzi de la copil si ceea ce iti ofera
realitatea. Solutia pentru a depasi aceste temeri si pentru a face fata mai usor
sentimentelor si experientelor noi consta in gasirea unui echilibru intre asteptarile pe
care le ai si posibilitatile reale care exista in fiecare dintre noi.
Informarea pe aceasta teama ridica si mai multe semne de intrebare, iar
teama creste odata cu inaintarea sarcinii. Aflarea posibilelor patologii care pot sa
apara in sarcina, faptul ca se nasc copii cu diferite malformatii, anomalii, posibila
pierdere a job-ului, toate acestea sporesc anxietatea viitoarei mamici.
 Teama de nastere apare atat inainte de a concepe, cat si in ultimul
trimestru de sarcina cand aceasta teama devine chiar un stres.
Pentru cele mai multe femei, frica de nastere vine din teama de
durerile nasterii. Daca aceasta se suprapune pe unele tulburari sau traume
psihice, cum ar fi anxietate, depresie, traumatisme obstreticale anterioare
(avort, nastere prematura) sau abuzuri sexuale, frica de nastere poate
deveni o adevarata fobie, pe care medicii o numesc tocofobie. Aceasta fobie
apare in cazul femeilor aflate la prima nastere (pri­mipare) sub forma fricii de
necunoscut. Sentimentul asteptarii unor dureri necunoscute, despre care aud
ca sunt cele mai greu de suportat, incat pot ajunge la o stare de anxietate
majora.In cazul femeilor care au mai trecut prin experienta nasterii
(multipare), frica apare ca o amintire foarte vie a momentului nasterii
anterioare. 
Un alt motiv de stres il reprezinta teama surplusului de kilograme,
silueta care are de suferit, vergeturile care pot sa apara, latirea soldurilor,
practic schimbarea fizica ce apare dupa sarcina.
 Dorinta sau posibilitatea unei femei de a fi/a deveni mama, pot fi
blocate de cateva aspecte:
•o imagine defavorabila despre sine – mama sa si-a retinut poate fiica
in copilarie, incercand sa-si pastreze mai mult decat este necesar rolul
de mama, ceea ce nu-i permite fiicei sa-si acorde ocazia de a fi mama;
•o judecata depreciativa despre sine-insasi;
•o insuficienta personala resimtita ca atare – suferinta unei pierderi
grele, care afecteaza ideea de a fi mama.
 SIMPTOME SI CONSECINTE
Frica sau fobia de nastere este asociata cu manifestari ale sarcinii
care imbraca forme accentuate: greata permanenta, varsaturi frecvente, lipsa
poftei de mancare. Aceste simptome sunt expresia in plan fizic a gandurilor
de respingere a sarcinii, a lipsei de atasament fata de fat sau a dorintei de a
scapa de povara sarcinii.
Fobia de nastere se poate solda in cele mai fericite cazuri cu o operatie
de cezariana sau frica de nastere poate fi atat de intensa, incat starea de panica
impinge femeia la intreruperea sarcinii. Buna comunicare dintre medic si
gravida, intelegerea si sprijinul familiei, mai ales din partea partenerului de
viata reprezinta solutii care permit evitarea acestei solutii radicale. Tocofobia
poate antrena un sindrom de stres posttraumatic dupa nastere, care trebuie
tratat de un psiholog si/sau psihiatru.
Depresia postpartum apare, de asemenea, frecvent in randul femeilor
panicate din cauza nasterii. Tot din cauza fricii intense de nastere, unele femei
apeleaza dupa primul copil la ligaturarea trompelor uterine, procedura
medicala care presupune sterilitatea ireversibila.
4. Rolul parental - rolul biologic şi psihologic al tatălui au o
importanţă majoră pentru buna dezvoltare şi creştere a
copilului
Educatia copilul este perceputa prea des ca fiind meseria mamicilor, desi este si trebuie
sa fie o munca perfecta de echipa intre mama si tata.
Chiar dacă cuplul parental este unit sau nu, rolul tatălui rămâne fundamental în construirea
copilului. Rolul tatălui în viaţa copilului este legat de dezvoltarea normală a acestuia, de
maturizarea psiho-afectivă, de formarea personalităţii. Dacă mama este pentru copil cea care îi
satisface nevoile primare ale vieţii (îi oferă căldură, calm şi linişte, dragoste necondiţionată, este
mereu la dispoziţia copilului), tatăl reprezintă factorul de siguranţă în familie, este cel care o sprijină
pe mamă.
De relaţia tată-mamă depinde echilibrul psiho-afectiv al copilului. Imaginea pe care o are
sau o prezintă mama despre tată influenţează percepţia copilului despre funcţia paternă în general,
imaginea despre relaţia cu autoritatea (acceptată necondiţionat, respinsă, contestată, acceptată realist
etc.).
Tot tatăl este cel care va permite desprinderea copilului de mama sa (cordonul ombilical
psihologic) şi favorizarea evoluţiei copilului spre autonomie, dezvoltarea încrederii în forţele proprii.

Dacă mama este cea care dă siguranța copilului, tatăl este cel care stimulează. 
 Taticii sunt de altfel mult mai buni in trasarea granitelor educationale, in pastrarea
balantei de autoritate, necesesare unei educatiei echilibrate.
În mod tradiţional până secolul trecut, în dezvoltarea psihologică a copilului,
accentul era pus în general pe rolul mamei, ea era cea responsabilă de creşterea copiilor,
eventual şi de educaţia lor.
Secolul vitezei a determinat schimbări în contextele noastre de viață şi acestea sunt
resimţite şi la nivelul nucleului familial, foarte important devenind şi rolul tatălui, al
ambilor părinţi deopotrivă.
Rolul biologic, dar şi cel psihologic al tatălui, au o importanţă majoră pentru
buna dezvoltare şi creştere a copilului. Astâzi, toţi specialiştii recunosc că tatăl joacă un
rol unic şi foarte important în creşterea unui copil. Chiar se crede că majoritatea taţilor pot fi
la fel de grijulii şi de sensibili ca şi mamele, mai ales când copiii lor sunt încă bebeluşi.
Tatăl devine un model pentru copii şi un suport pentru mama copiilor săi, ceea ce
duce la o armonie în familie şi la o dezvoltare psihologică normală, acest lucru creează şi o
anumită stabilitate cuplului.
 Legăturile care unesc pe copil cu tatăl se formează mai târziu decât acelea stabilite
cu mama, chiar dacă schimbatul scutecelor de către tată nu se realizează frecvent, chiar dacă
preparatul laptelui nu se desfăşoara în modul cel mai adecvat cu putinţă, iar la baiţă uneori
tatăl este nesigur şi temător, totuşi participarea la toate etapele educative, sporeşte şansa
unei bune legături şi unui ataşament emoţional solid faţă de copil.
Efectele ataşamentului faţă de tată sunt variate şi de durată, atât mama cât şi tata îşi
încurajează copiii să cerceteze, să manipuleze obiecte, să exploreze lumea înconjurătoare şi
relatiile dintre obiecte. Totuşi, au moduri diferite de a face acest lucru. Mama tinde să
şoptească cuvinte de încurajare într-un ritm repetitiv şi să-şi îmbrăţişeze copilul. Taţii oferă
o stimulare verbală şi fizică, atingându-i uşor şi comunicând prin sunete bruşte.
Tatăl îl ajută pe copil să se construiască bine, însă  comportamentul său trebuie să
fie diferit și complementar față de cel al mamei. Tatăl are un rol esențial pentru a stabili
limitele, interdicțiile, datoriile, ordinea. Cu această funcție pe care o are, aceea de a favoriza
autonomia și independența, tatăl o împiedică pe mamă să fie abuzivă, ajutând-o să accepte
că trebuie la un moment dat să se separe de copil.
 ABSENȚA TATĂLUI SAU MARGINALIZAREA LUI
Absența tatălui sau marginalizarea tatălui, va duce cel mai adesea la un dezechilibru al
copilului.
În situația în care, în absența tatălui, mama va face eforturi pentru a-și asuma cele două
roluri - cel de tată și cel de mamă - există un mare risc de a perturba copilul, mai ales în procesul de
construire a identității.
Procesul de identificare cu un tată a cărui imagine este devalorizată, îl conduce pe copil
spre dificultăți de identificare, dificultăți în capacitățile de comunicare, favorizând inhibiția,
instabilitatea, o tendință de a se îndoi de el însuși și de a se devaloriza. Frecvent, la copiii care au o
proastă imagine a tatălui, există o dimensiune depresivă având sentimentul că sunt copleșiți, că nu
fac față evenimentelor.
Multe familii reuşesc să se descurce şi în absenţa unui tată sau cu un tată care nu se implică
suficient în creşterea copiilor, dar acest lucru nu reprezintă situaţia ideală. Specialiştii au ajuns la
concluzia că neimplicarea sau absenţa tatălui din viaţa copilului duce la interiorizare, la un
comportament deviant, la abandon şcolar. Într-un cuvânt la apariţia problemelor de adaptare socială
a adolescenţilor, mai ales în cazul băieţilor. Mai mult copilul devine foarte răsfăţat şi consideră că lui
i se cuvine orice fără să ţină cont de cei din jurul său.
 Cum să te implici pozitiv în viaţa copilului tău?
•este important să eviţi, pe cât posibil, să faci salturi de atitudine sau să lipseşti perioade lungi din viaţa
copilului tău;
•dedică timp în exclusivitate copilului şi încearcă să întăreşti comunicarea dintre voi într-un mod sănătos;
•implică-te în educaţia lui, pe cât mai mult cu putinţă, fără a adopta, însă, o educaţie autoritară;
•momentele de joacă sunt foarte importante până în perioada de preadolescenţă şi acestea pot avea o pondere
foarte mare în dezvoltarea psihică a copilului dacă sunt făcute împreună cu părinţii;
•modelul familial este cel ce va fi propagat de către copilul tău mai departe; este important ca cel pe care îl
oferi tu să fie unul pozitiv, lipsit de tensiuni conflictuale;
•implică-te în viaţa copilului încă dinainte de naşterea sa, din perioada prenatală şi fii alături de el până la
maturitate.
Este foarte important să existe o relaţie vie, nemijlocită a tatălui cu copiii, să aibă micile lor secrete,
glume, jocuri, iar mamele să încurajeze şi să susţină dezvoltarea acestei relaţii.
Relaţia cu tatăl este foarte împortantă atât pentru copil, cât şi pentru familie, iar o coordonare
armonioasă ce presupune înţelegere şi respect între ambii parteneri, nu poate face decât să aibă efecte
pozitive şi sănătoase în viaţa copilului. 
Rolul parental sau maternal adoptat în familie va fi propagat, prin intermediul copiilor, mai
departe. Putem spune că felul în care ne comportăm astâzi faţă de partenerul de viaţă şi copilul nostru,
este felul în care se va comporta copilul nostru, în familia sa.
5. Locul copilului in expectantele parintilor
Copilul apare pe lume ca un mic miracol, schimba evident sensul
vietii, starneste valuri de bucurie, dar si anumite temeri aparent
inexplicabile. In primul rand, incepe constient in momentul in care
cuplul pune in discutie subiectul “a aduce pe lume un copil”. Cazurile
fericite si ideale sunt fara indoiala cele in care dorinta de procreere
este comuna si impartasita. 
Dar pot fi si destule probleme care apar dupa nasterea unui copil.
Depresia post-partum, grijile si anxietatea care apar in timpul
cresterii copilului, relatia deficitara cu sotul din cauza lipsei de timp si
a oboselii acumulate, gelozia manifestata de un copil la nasterea unui
frate mai mic sunt situatii care necesita foarte mare atentie.
 Multi specialistii sustin ca sarcina schimba organismul femeii, dar si relatia
cu sotul ei. Copilul transforma casnicia intr-o familie, dar e nevoie de multa
intelepciune ca aceasta tranzitie sa se faca fara probleme.
O casnicie nu se salveaza prin aducerea pe lume a unui copil. Situatiile de
criza aparute din diferite cauze au consecinte nefaste atat pentru dinamica si
structura cuplului, dar si pentru cresterea si dezvoltarea copilului. Evolutia unui
copil este armonioasa daca acesta se naste intr-o atmosfera de tandrete familiala,
pentru ca stilul de viata al cuplului, se va reflecta atat in atitudinea parintilor fata de
copil, cat si in sfera modelului de educatie al acestora.
 Comunicarea - Cheia pentru gasirea solutiilor
Dupa travaliu femeile suporta dureri si disconfort, precum si faptul ca o crestere
suplimentara a nivelului hormonului prolactina poate diminua dorinta sexuala. Apoi este
foarte important sa se inteleaga faptul ca ambii parinti au responsabilitate fata de bebelus,
iar daca ii sunt lasate mamei toate responsabilitatile vizavi de copil, la un moment dat se
ajunge la epuizarea acesteia.
Consecinte serioase asupra relatiei poate avea si aducerea copilului in patul
conjugal. Este preferabil sa fie consolat (numai daca este neaparata nevoie) in patutul lui,
pentru ca altfel se dezvolta un tipar de aducere a copilului in patul adultilor indiferent de
nevoile acestuia.
Cercetatorul in probleme infantile Daniel N. Stern sustine ca vocea mamei este un
instrument important pentru bebelus, cu ajutorul careia se creeaza “armonizarea
emotionala”. Bebelusul tinut pe partea stanga se armonizeaza cu bataile inimii mamei si va
fi mai calm, ar putea creste mai mult in greutate si va avea o anxietate scazuta. Vorbindu-i
pe un ton cald, glas cantat, subtire, la urechea stanga se stimuleaza receptivitatea verbala
si mai ales emotionala a emisferei cerebrale drepte. Daca cei doi parinti il privesc lung si
cu rabdare, se creeaza o comuniune emotionala intre ei. Atingerile si mangaierile au un rol
benefic pentru copil.
Nu-i usor sa fii parinte! Dar se poate invata daca va doriti cu adevarat. De felul cum e
gandit fiecare pas, copilul ajuta la consolidarea sau destabilizarea casniciei.
 6. Tulburari psihice asociate sarcinii si nasterii
- Baby blues, depresia post – partum,
psihoza post – partum
Manifestarile psihice caracteristice femeii gravide: 
•cresterea gradului de anxietate si a sentimentului de insecurizare psihologica;
•iritabilitate;
•scaderea pragului senzorial;
•cresterea reactivitatii;
•scaderea rezistentei la frustrare;
•oboseala, stari de somnolenta.
In conditii de instabilitate psihica poate aparea un conflict intre dorintele si drepturile
mamei de a-si ingriji propriul copil, si necesitatea de a asigura conditii optime de crestere si
dezvoltare a copilului.
Evaluarea psihologica a mamei si depistarea eventualelor afectiuni precum schizofrenia
cronica, tulburarile alimentare (anorexia sau bulimia nervoasa), dependenta de drog, tulburarile
de personalitate devin o urgenta ca urmare a riscurilor ce pot aparea ulterior la fat. Aceste riscuri
trebuie sa intre in ecuatie atunci cand se stabileste un tratament obligatoriu.
 Manifestarile patologice intrapartum si post partum

Pe toata perioada sarcinii pot sa apara, in unele cazuri tulburari

nevrotice si tulburari psihotice.
•Tulburarile nevrotice – apar mai ales in primele luni si pot imbraca aspecte
diferite ale:
- sindomului obsesional (idei obsedante, verificari, ritualuri obsesive);
- sindromului fobic (fobii legate de momentul nasterii, de aspectul
somatic al copilului, agorafobie sau claustrofobie);
- sindromului isteric (apare ca o cerinta a unui surplus de afectivitate,
tandrete, ca o dorinta a femeii insarcinate de a fi in centrul atentiei).
In perioada de post partum probabilitatea de recurenta a bolilor psihice
este semnificativa, de aceea evaluarea prenatala precisa si corecta este
esentiala pentru planificarea momentului in care mama este luata in evidenta
serviciilor clinice de obstretica si ingrijire primara.
• Tulburarile psihotice – pot aparea mai ales in a 2-a perioada a sarcinii, nasterea fiind
considerata ca posibil factor in declansarea primului episod al unei tulburari afective.
Exista 3 forme de manifestare specific patologica a caror denumire sugereaza asocierea cu
nasterea:
a) depresia usoara de maternitate;
b) depresia postnatala;
c) psihoza post partum.

a) Depresia usoara de maternitate

Ca un fenomen universal, episoadele scurte de labilitate emotionala apar caracteristic in
jurul celei de a 4-a sau a 5-a zi de post partum. Tabloul clinic este de disforie, dar in unele
cazuri poate fi dominat si de hiperactivitate, insa nu pot constitui o boala sau un sindrom.
b) Depresia postnatala
Simptomele depresiei postnatale sunt aceleasi cu cele ale tulburarilor depresive standard. In
plus, femeile prezinta frecvent idei obsesive de vinovatie si inadecvare legate de a fi
mame bune sau competente. Uneori descriu tendinte agresive de a face rau copilului care
sunt foarte rar traduse in fapt, dar care intretin sentimente de vinovatie.
 c) Depresia postpartum sau depresia după naștere
O depresie majoră întâlnită la femei după naștere, îmbracă diferite forme de severitate de la forme ușoare până
la forme de depresie psihotică. Cauzele nu se cunosc cu exactitate, se pune accent pe modificări hormonale și
dificultatea adaptării la rolul de părinte.
Simptome ale depresiei postpartum:
•Lipsa de speranță, sentiment de inutilitate, stare de neliniște;
•Incapacitatea de a trăi bucurie sau plăcere în activitățile zilnice sau legate de copil;
•De regula apetit scăzut urmat de scădere în greutate;
•Tulburări de somn, stare de oboseală, lipsă de vigoare;
•Sentimente de lipsă de valoare, de vină față de alții, față de copilul nou născut;
•Dificultăți de concentrare, de a lua decizii, chiar si minore;
•Mișcări încetinite;
•Halucinatii auditive, tactile sau legate de miros;
•Gânduri întunecate, legate de moarte, teama de a-și vătăma copilul nou-născut.
Diagnosticul de depresie postpartum se pune dacă sunt prezente cel puțin cinci simptome dintre cele
descrise mai sus (obligatoriu ca unul dintre primele două să fie prezent), pe o perioadă de cel puțin două
săptămâni.
Depresia postpartum poate lua forma psihotică în care apar idei delirante, confuze, legate de
copilul nou-născut, îndepărtarea de copil, teama de automutilare sau de rănire a copilului în vreun fel; persoana
suferindă nu mai știe clar cine este, are tot felul de idei delirante și comportamente ciudate. Această formă de
depresie psihotică este mai frecventă la femeile cu depresie sau boala bipolară în antecedente.
 DEPRESIA POSTPARTUM "BABY BLUES"

Depresia după naștere sau depresia maternității

Cunoscută sub denumirea de Baby Blues, aceasta este o formă de depresie postpartum considerată
"normală". Simptomele nu au același grad de severitate ca în depresia postpartum.
Depresia "Baby Blues" poate să apară imediat după nașterea copilului și poate dura de la câteva ore
până la câteva săptămâni.
Simptome
•schimbări rapide de dispoziție; stările emoționale ale femeii variază de la stare de bucurie la stare de
tristețe;
•sentimente de dezamăgire, de inutilitate;
•stare de iritabilitate cu perioade de plâns;
•stare de neliniște, anxietate;
•stare de enervare și suferință.
Femeia nu are gânduri legate de rănirea sa sau a copilului nou născut și nici halucinații.
Persoanele care au trecut printr-o astfel de depresie afirmă că nu se puteau recunoaște și nici nu
puteau să-și explice astfel de stări emoționale și comportamente.
Această formă de depresie postpartum nu necesită tratament cu antidepresive, dar
psihoterapia poate fi de ajutor.
 Depresia postnatală la bărbaţi
Depresia postnatală nu este o afecţiune preponderenta mamicilor, ci o putem intalni
si la proaspeţii tătici care pot cădea şi ei pradă depresiei după naşterea bebeluşului. Studiile
arata ca 25% dintre taţi suferă de depresie postnatală si cei mai predispuşi la depresie sunt
soţii mamelor care suferă şi ele de depresie postnatală. 
Dacă la femei, depresia este pusă exclusiv pe seama cauzelor hormonale, la bărbaţi
cauzele sunt psihologice, le putem confirmă existenţa, depresia poate apărea din empatie cu
soţia sau ca urmare a stresului generat de schimbarea în viata de cuplu. Bărbaţii care devin
taţi pot fi stresaţi că nu vor face faţă posturii de părinte, modificările în relaţia cu
partenera sau situaţiile stresante de după naşterea copilului pot constitui factori declanşatori
ai depresiei postnatale la bărbaţi.   
Depresia poate apărea încă din timpul sarcinii sau la câteva săptămâni de la
naşterea copilului.
Cum se manifestă?
Tristeţea, lipsa plăcerii pentru activităţi care altadată reprezentau o
preocupare interesantă, consumul de alcool sau insomniile, scăderea
apetitului alimentar şi sexual, sentimente de deznadejde, deziluzie, neputinţa
sunt semne ale depresiei. Bărbatul are sentimentul că nu poate fi un tata bun,
în alte cazuri intervine lipsa de motivaţie. În cele mai grave cazuri
apar gânduri suicidare sau chiar tentative de sinucidere.
Ce recomandă specialiştii?
Terapie, în cuplu sau individuală. Tăticilor depresivi li se recomandă
discutarea problemei cu familia sau apropiaţii, impărtăşirea experienţei cu taţi
care trec prin aceeaşi stare poate fi de asemenea de ajutor. Daca apar
modificari ale comportamentului şi dispoziţiei, este necesar să solicite sprijin,
consult psihiatric, consiliere/psihoterapie si suportul familiei.
 Cum identificăm depresia postnatală? Ce facem noi ca specialisti, cand si cum
intervenim?

Având ca reper DSM-ul o putem identifica ușor urmarind următoarele simptome:

– interesul pierdut față de activități uzuale;
– probleme cu somnul, apetitul scăzut;
– dezinteres față de activitatea sexuală, nivel scăzut al energiei;
– dificultăți de concentrare sau în a lua decizii;
– simte oboseală în mod constant, chiar și atunci cand somnul este suficient;
– neliniște și anxietate (simte apăsări și neliniști nefirești, fără a identifica motivul real);
– apare sentimentul inutilității și al vinovăției, resimte inadecvare în rolul de părinte;
– pot interveni chiar și gânduri recurente cu privire la moarte.
 Factori predispozanți:
– travaliu dificil;
– modificări hormonale (în primele 48 de ore după naștere, nivelul estrogenului, progesteronului și al
cortizonului scad dramatic);
– în istoricul personal de viață, a mai existat un episod depresiv sau prezența unei tulburări afective
la cel puțin o rudă de gradul I;
– retraumatizarea, retrăirea unei pierderi anterioare;
– bebelușul este mai solicitant (Ex: nașterea înainte de termen, nașterea unui copil ce prezintă o
sensibilitate și, inițial, necesită îngrijiri speciale, nașterea unui copil ce prezintă dizabilități fizice);
– probleme în relațiile familiale (probleme maritale, absența suportivității partenerului);
– probleme sociale, de mediu (lipsa resurselor financiare, mediu precar și insecurizant, somaj,
renunțarea la carieră pentru perioada de maternitate.
 Metodologie
Obiective: 

1. Identificarea simptomelor ce se regasesc in cazul subiectului.

2. Analiza acestor simptome identificate.
3. Identificarea factorilor declansatori ai tulburarii.
4. Intelegerea functionarii psihologice a subiectului.
5. Stabilirea intensitatii tulburarii.
• Metode si tehnici de culegere a datelor. Evaluarea psihologica s-a
realizat prin urmatoarele metode: anamneza, observatia, interviul
semistructurat, testul Edinburgh Postnatal;
• Informatiile ce sunt obtinute in urma interviului sunt completate cu
informatiile obtinute in urma observatiei, deoarece este important nu
doar ce spune subiectul, ci si cum spune, nu doar comportamentul
verbal, ci si comportamentul nonverbal;
• Observatia este totdeauna o observatie polemica intrucat ea confirma
sau infirma o ipoteza anterioara.
 Scala pentru Depresia Postnală Edinburgh (The Edinburgh
Postnatal Depression
Scale - EPDS), de departe cel mai utilizat instrument pe scară largă in
studiile de depresie postpartum şi de screening destinate populaţiei, cu o scală de 10
itemi special concepuţi pentru aceasta (Cox, Holden, si Sagovsky, Stewart şi colab.,
2003). Fiecare item este evaluat pe o scală de 4 puncte(de la 0 la 3), cu un scor total
de la 0 la 30. Aceşti itemi scrişi la perfect compus, includ intrebări cu privire la
sentimentele materne din ultimele 7 zile şi se referă la starea de spirit deprimată,
anhedonie, vinovăţie, anxietate şi ideaţie suicidară.
Un avantaj al acestei scale este că nu include simptome somatice comune,
cum ar fi insomnia şi tulburări ale apetitului, care pot apărea in mod natural la
femeile care au născut („Am fostaşa de nefericită că am avut probleme cu somnul”).
 Frica de naștere este cea mai frecventă problemă cu care se
confruntă femeile însărcinate. Este foarte important ca această problemă
să fie depășită, pentru că frica sporește spasmele musculare din care
cauză se intensifică durerea în timpul contracțiilor. Uneori, pentru
depășirea acestei probleme este suficient ca femeia să însușească
exercițiile elementare pentru relaxare. Un lucru bine știut – relaxând
mușchii feței, femeia relaxează concomitent și uterul. Metodele de
relaxare, ajuta gravida să înțeleagă ce se întâmplă cu corpul ei si ce se
va întâmpla în timpul nașterii.
 Variantele de tratament pentru depresia postpartum, includ:

• consilierea pentru pacienta si partenerul ei. Consilierea s-a dovedit a fi la fel de eficienta
ca si medicatia pentru depresia usoara. Terapia cognitiv-comportamentala si consilierea
interpersonala sunt tratamente bine cunoscute pentru depresia postpartum. Terapia
cognitiv comportamentala o ajuta pe pacienta sa-si schimbe felul de a gandi si a simti,
oferind de asemeni o relatie suportiva. Consilierea interpersonala (care se concentreaza pe
relatie si pe adaptarile necesare conditiei de a avea un nou-nascut) ofera suport emotional
si asistenta pentru rezolvarea problemelor si stabilirea unor scopuri;
• medicatie antidepresiva, care efectiv indeparteaza simptomele depresiei postpartum
pentru majoritatea femeilor. Pentru femeile care alapteaza, expertii recomanda anumiti
inhibitori ai recaptarii serotoninei (ISRS) sau antidepresive triciclice, care sunt
considerate relativ sigure in timpul alaptarii.
 CONCLUZII

Pentru a-si invinge teama de maternitate, trebuie sa inteleaga si sa fie

atente la ceea ce simt, la dorinta, la bucuria, la placerea de a fi
mamica. Sa se intrebe de ce anume le este teama si dupa ce factorii
exteriori de tensiune au fost eliminati: analize, examene medicale. Sa
se adreseze unui specialist si impreuna cu acesta sa vada care este
cauza temerii resimtite. Important este sa se inteleaga ce anume din
interior declanseaza aceste temeri. Odata intelese cauza si efectul,
intensitatea anxietatii se va reduce, va putea fi gestionata adecvat,
pentru ca in cele din urma sa nu mai actioneze.
 CONCLUZII

Femeia de astazi este independenta, face cariera si isi asigura singura un trai confortabil, fara sa
mai depinda de un barbat. De multe ori, drumul ales poate duce la pierderea vointei de a procrea,
considerand copilul un capat al ascensiunii profesionale si un inceput al vietii casnice.
Maternitatea inseamna sa pasesti intr-o noua etapa a vietii, o etapa in care responsabilitatea si
angajamentul devin factori primordiali. Este important să înțelegem că rolul psihologului in maternitate
este anume de a însoți femeia pe un drum lin si frumos spre a deveni mama, noi ajutăm femeile nu numai
să capete o anumită experiență, ci să o trăiască in asa fel incat maternitatea sa nu mai devina o
“ALEGERE”.

Va multumesc si va doresc succes de a cauta neincetat cea mai adecvata varianta profesionala de a darui si
a contribui eficient ca femeia sa realizeze o tranzitie adecvata pe plan psihologic la statutul de mamă!
 BIBLIOGRAFIE
1. Athanasiu, A. (1983), Elemente de psihologie medicala, Editura Medicala, Bucuresti;
2. Baban, A. (2002), Metodologia cercetarii calitative, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca;
3. Bradu-Iamandescu, I. (2005), Psihologie medicala, Editura Info Medica, Bucuresti;
4. Branzei, P., SIrbu, A. (1981), Psihiatrie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti;
5. Dafinoiu, I. (2002), Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observatia si interviul, Editura Polirom, Iasi;
6. David, D. (2006), Psihologie clinica si psihoterapie. Fundamente, Editura Polirom, Iasi;
7. Enachescu, C. (2005), Tratat de psihopatologie, Editura Polirom, Iasi;
8. Holdevici, I. (2003), Psihoterapia cazurilor dificile. Abordari cognitiv-comportamentale, Editura Dual Tech, Bucuresti;
9. Holdevici, I. (2005), Psihoterapia cognitiv-comportamentala. Managementul stresului pentru un stil de viata optim, Editura
Stiintelor Medicale, Bucuresti;
10. Ionescu, G. (1973), Introducere In psihologia medicala, Editura Stiintifica, Bucuresti;
11. Romila, A. (coord.), (2003), Manual de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale; Editia a IV-a text revizuit. DSM- IV-
TR, Editura Asociatiei Psihiatrilor Liberi din Romania, Bucuresti;
12. www.psihologia.ro;
13. www.psihoterapie.ro;
14. www.psihoterapie.self-discovery.ro.
VA MULTUMESC!