Sunteți pe pagina 1din 39

e-mail: psihnichitamara@yahoo.

com

Cercetare în nursing

INTRODUCERE

În contextul mondial al revoluţiei cunoaşterii, informaţia şi cel ce o posedă


alcătuiesc cu adevărat ,,puterea”. Cercetarea ştiinţifică reprezintă principalul izvor de
cunoaştere.
În domeniul medical, strategiile ţărilor dezvoltate vizează ca prioritate de
necontestat atingerea unui standard înalt al stării de sănătate a populaţiei. Deşi această
prioritate se regăseşte şi în ţara noastră, constatăm că încă există o diferenţă sesizabilă
între vorbe şi fapte.
Cercetarea ştiinţifică este necesară în toate compartimentele activităţii umane în
care se tinde spre perfecţioare continuă.
Este nevoie de autocorectare în îngrijirea pacientului? Da! Mai mult ca în oricare
domeniu.
Trecerea de la rutină la practica bazată pe evidenţa clinică şi dovezi ştiinţifice,
presupune informarea continuă şi cunoaşterea raţionamentelor activităţii de zi cu zi.
Astfel practicienii îşi pot pune probleme legate de calitatea îngrijirilor acordate.
Aceste probleme se pot contura în timp ca teme de cercetare.
Cercetare – omul în toate timpurile a avut o curiozitate (în faţa spectactacolului
naturii - ce se ascunde în ,,spatele” său, să înţeleagă structura şi componentele lumii,
fenomenele naturii, etc).
- Caracter nu numai ştiinţific ci şi pragmatic - ex. Emil Cioran – gestul
primordial de a mânca din fructul oprit – semnificativ pt condiţia umană.
Cercetare – studiu amănunţit efectuat în mod sistematic, cu scopul de a cunoaşte
ceva; investigaţie.
Cercetarea – fundamentală –
Cercetarea – aplicativă –
Cercetarea fundamentală are scopul de a genera şi oferi informaţii sau teorii şi de
a identifica principiile care stau la baza activităţii nursing. Cercetarea fundamentală
este întreprinsă pentru acumularea informaţiilor, extinderea bazei de cunoştinţe într-o
disciplină, pentru a îmbuntătăţii înţelegerea sau ajută la formularea sau redefinirea
teoriei. De ex. un cercetător poate studia în amănunt comportamentul individului
datorat unui stres intens cu scopul de a înţelege ştiinţific modificările induse de acesta,
cum ar fi insomnia.
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

Cercetarea aplicată → găsirea soluţiilor la problemele imediate prin aplicarea


principiilor teoretice. Cercetarea aplicată se bazează pe găsirea unei soluţii imediate la
o problemă existentă. Un alt scop → planificarea sistematică a schimbării într-o
situaţia problematică. De ex. poate fi cercetarea aplicată un studiu al eficienţei
intervenţiilor nursing specifice pentru a combate insomnia apărută ca urmare a
stresului.
Cercetarea fundamentală este potrivită pt descoperirea principiilor generale ale
comportamentului uman şi procesele biofiziologice, iar cercetarea aplicată este
destinată să indice cum aceste principii pot fi utilizate pt rezolvarea problemelor în
practica nursing.
Ex. în disciplinele medicale datele obţinute pot fi utilizate pentru:
- a elucida anumite aspecte din etiologia (cauzele şi factorii ce influenţează
apariţia diverselor boli) unei boli.
- Pentru identificarea persoanelor care sunt supuse unui anumit risc de
îmbolnăvire.
- A determina nevoile unui grup populaţional,
- A stimula interesul public într-o anumită problemă de sănătate publică.
- A evalua eficienţa unui program de sănătate în curs de desfăşurare, ş.a.
Nursingul – este esenţial şi unic – cuprinde cunoştinţe şi aptitudini specifice
conceptelor şi proceselor proprii cât şi intervenţii specifice cu efecte benefice
evaluabile.
- implică inteligenţă, spirit de observaţie, sensibilitate, înţelegere pt cel de alături.
Profesiunea de nursing permite celui care o practică:
- dezvoltare proprie,
- multă satisfacţie (când smulgem disperării sau morţii persoane
necunoscute - constituie ,,cauză” pt noi nursele),
- f. mult consum de energie.
Serviciile de nursing care le acordăm fiinţelor individuale sau grupurilor
(preventive sau curative, de susţinere până în ultima clipă a vieţii) → servicii
închinate vieţii, stării de bine, sănătăţii şi dezvoltării acesteia.
Cercetarea în nursing este o cercetare a aspectelor activităţii profesionale, care
ţine de atribuţiile şi responsabilităţile asistentelor medicale şi are ca scop
îmbunătăţirea practicii, educaţiei şi administrării serviciilor de nursing.
Clamp (1994) descrie cercetarea în nursing ca pe ,,o legătură între practică,
educaţie şi teorie”
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

Noţiuni introductive. Istoric. Specificul cercetării nursing în România


Cercetarea = activitate sistematică, bazată pe tehnici specifice, care permite
acumularea de noi cunoştinţe prin identificarea unor factori sau relaţii noi care
îmbunătăţesc nivelul actual al cunoaşterii.
Istoric, cercetarea a început cu trei tipuri principale de studii, încă din perioada
Primului Război Mondial. Aceasta se referă la identificarea prin documentare a
surselor de date; studii descriptive (ex. Studierea somnului); cercetări experimentale
(ca de ex studierea efectelor medicamentelor).
Cercetarea → cercetarea acelor aspecte specifice profesiei de nursing şi care este
realizată de nurse.
Responsabilitatea acestora se referă la aspectele educaţionale, la managementul
şi practica nursing.
Cercetarea nursing poate fi asemănătoare cu cercetarea din alte specialităţi, de ex.
Studierea anxietăţii poate fi studiată şi din perspectiva psihologică.
Cercetarea nu este un lux academic ci un instrument care să crească calitatea
procesului de nursing.
Modificările care au avut loc în activitatea nursing, în educaţia pentru nurse şi în
managementul nursing impun noi cunoştinţe şi evaluări care să permită adaptarea la
noile condiţii precum şi optimizarea acestora.
Ţările în care cercetarea în nursing are baze solide şi fonduri aferente suficiente,
cercetarea continuă să se dezvolte având un impact asupra îngrijirii sănătăţii în întrega
lume.
În ţările în care cercetarea în nursing (C.N.) se află într-un stadiu incipient, lipsa
resurselor umane şi financiare împiedică realizarea de progrese.
TOATE ŢĂRILE SĂ CONTRIBUIE LA OBŢINEREA UNEI SĂNĂTĂŢI
MAI BUNE.
Termenul ,,cercetare” este deseori folosit pentru descrierea oricăruit tip de
investigaţie, sau activitate de colectare a informaţiilor.
C.N. căutare sistematică pentru cunoştinţe despre problemele importante ale
nursingului şi este o cercetare sistematică a dezvoltării cunoştinţelor privind
importanţa problemelor nurselor, servind la stabilirea unei baze ştiinţifice a
cunoştinţelor pentru practica nursing.
Dezvoltarea şi utilizarea cunoştinţelor nursingului este esenţială pentru
continuarea îmbunătăţirii îngrijirii pacientului.
Cercetarea → fundamentală
→ aplicată
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

Acestea se referă la utilizarea directă a descoperirii sau constatării.


Cercetarea fundamentală are scopul de a genera şi oferi informaţii sau teorii şi de
a identifica principiile care stau la baza activităţii nursing. Cercetarea fundamentală
este întreprinsă pentru acumularea informaţiilor, extinderea bazei de cunoştinţe într-o
disciplină, pentru a îmbuntătăţii înţelegerea sau ajută la formularea sau redefinirea
teoriei. De ex. Un cercetător poate studia în amănunt comportamentul individului
datorat unui stres intens cu scopul de a înţelege ştiinşific modificările induse de
acesta, cum ar fi insomnia.
Cercetarea aplicată → găsirea soluţiilor la problemele imediate prin aplicarea
principiilor teoretice. Cercetarea aplicată se bazează pe găsirea unei soluţii imediate la
o problemă existentă. Un alt scop → planificarea sistematică a schimbării într-o
situaţia problematică. De ex. poate fi cercetare aplicată un studiu al eficienţei
intervenţiilor nursing specifice pentru a combate insomnia apărută ca urmare a
stresului.
Cercetarea fundamentală este potrivită pt descoperirea principiilor generale ale
comportamentului uman şi procesele biofiziologice, iar cercetarea aplicată este
destinată să indice cum aceste principii pot fi utilizate pt rezolvarea problemelor în
practica nursing.
Modalităţi şi procedee folosite în cercetare:
- analogia –observarea de asemănări între problema de rezolvat şi o altă
problemă a cărei soluţionare este cunoscută.
- Alegerea de soluţii la întâmplare
- Generalizarea când o problemă este stufoasă, se poate schiţa o versiune
simplificată , care să cuprindă datele ei esenţiale
- Împărţirea – spargerea problemei într-o serie de sub-probleme care pot fi mai
abordabile
- Adunarea – o problemă dificilă poate fi uşurată prin adăugarea unei
componente (sub- problemă)
- Scăderea – îndepărtarea unor componente din problema originară. Acest
procedeu este folosit în simulări.
- Particularizarea – găsirea unui caz ce conţine un set mai limitat de
caracteristici –
- Dilatarea sau contracţia – unele probleme sunt mai uşor de rezolvat dacă se
modifică scara sau numărul de variabile.
- Inversarea – privirea d.p.d.v. opus. Ex. în loc de când vine trenul acesta în
gară ? când vine gara la acest tren ?
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

- Restructurarea – în studiile clinice nu se întreabă dacă un tratament anumit


vindecă boala, ci dacă lipsa tratamentului determină absenţa vindecării.
- Metoda lui Pappus – se presupune că problema este rezolvată şi se calculează
de-a îndoaselea.
- Metoda lui Tertullus – se presupune k nu există o soluţie şi se încearcă
dovedirea acestui lucru.
Caracteristicile cercetării:
- direcţionată spre rezolvarea problemei,
- bazată pe dovezi empirice şi observaţionale,
- implică observaţia precisă şi descrierea corectă,
- pune accentul pe dezvoltarea de teorii, principii,
generalităţi,
- utilizează tehnici sistematice, obiective şi
logice,
- trebuie făcută cu calm şi curaj,
Cercetătorul trebuie să aibă cunoştinţe/experienţă în ceea ce priveşte problemele
studiate, precum şi abilitate în prezentarea datelor.

Importanţa cercetării în nursing


C.N. – dezvoltă cunoştinţe noi care au darul de a îmbunătăţii practica nursingului
în beneficiul pacienţilor, comunităţilor şi chiar al nurselor.
Prin C.N. poate fi evaluată relevanţa şi eficienţa abordărilor în domeniul îngrijirii
pacientului şi al promovării sănătăţii.
Toate sistemele de îngrijiri → să amelioreze îngrijirea sănătăţii menţinând
costurile constante. Astfel nursingul este supus unei presiuni crescânde pt a-şi
demonstra şi justifica cost-eficienţa.
Scopul final al nursingului este să asigure o înaltă calitate a îngrijrii pacienţilor.
Practica clinică fără cercetare este practica bazată pe tradiţii dar fără validare
ştiinţifică. Cercetarea trebuie să identifice modalităţile eficiente de îngrijiri, să
evalueze impactul acestora în starea de sănătate a pacienţilor sau să testeze alte teorii.
Pentru a întâmpina provocările sociale şi nevoile indivizilor, practica nursing
trebuie să aibă la bază cercetarea.
În contextul îngrijirilor de sănătate, schimbărilor datorate serviciilor farmaceutice
şi progresului tehnologic, nursele şi alţi profesionişti ai îngrijirilor de sănătate au
nevoie să fie pregătiţi profesional, să răspundă la provocări şi să acţioneze clinic
bazându-se pe dovezi ştiinţifice.
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

Scopurile cercetării în nursing


Scopul cercetării în nursing este la fel de larg ca şi scopul nursingului
focalizându-se în special pe client/pacient şi poate fi prezentat sub următoarea
definiţie: nursingul cuprinde→ promovarea sănătăţii,
→ prevenirea bolii şi
→ îngrijirea persoanelor bolnave fizic, mental sau cu
infirmităţi/deficienţe, de toate vârstele, în toate unităţile de îngrijire a sănătăţii
precum şi în alte unităţi ale comunităţii.
Cercetarea în nursing este focalizată în principal pe dezvoltarea cunoştinţelor
referitoare la nursing şi la practica sa, incluzând îngrijirea persoanelor în stare de
sănătate sau boală.
Cercetarea în nursing (CN) este orientată către capacitatea indivizilor şi a
familiilor de a funcţiona optim şi de a reduce, la minim, efectele negative ale stării de
boală.
CN → asigurarea calităţii şi eficienţei îngrijirilor nursing.
CN caută să înţeleagă natura comportamentului uman, în stare de sănătate sau
boală şi să identifice intervenţiile pe care le pot folosi nursele pentru a îmbunătăţii
rezultatele (de ex. auto-îngrijirea) sau pentru a le modera (ex alinarea durerii).
CN poate fi realizată în toate mediile de lucru ale nurselor: spitale, clinici,
cămine, ş.a. Ea este de asemenea o componentă importantă atât a educaţiei cât şi a
managementului în nursing.
În concluzie, CN caută să răspundă întrebărilor sau rezolvă probleme ale
activităţii nursing prin identificare, descriere, explorare, explicare, prdicţie şi control.
Deci scopurile CN sunt:
- înţelegerea propriei profesii,
- înţelegerea problemelor de sănătate,
- sprijinirea deciziilor,
- îmbunătăţirea calităţii îngrijirilor,
- scăderea costurilor şi utilizarea eficientă a
resurselor,
- studiul indivizilor şi al procesului de nursing,
- îmbunătăţirea educaţiei,
- dezvoltarea politicilor de sănătate, protejarea
principiilor de etică,
- dezvoltă autonomia nursingului şi întăreşte
profesia,
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

- furnizează informaţii pt nursingul clinic bazat


pe dovezi.
CN dă posibilitatea nurselor să:
- descrie situaţiile particulare în nursing care sunt
mai puţin cunoscute,
- explice fenomenul care trebuie luat în considerare în planificarea
îngrijirilor nursing.
- Prevadă rezultatele probabile ale deciziilor luate în nursing legate
de îngrijirea individului,
- Controleze producerea unor rezultate nedorite
- Iniţieze activităţi sigure, confidenţiale, capabile să respecte dorinţa
persoanei îngrijite.
La ce este bună cercetarea în nursing ? pentru a răspunde acestei întrebări vom
considera pe scurt motivele profesionale, clinice şi personale pentru care înţelegerea şi
aplicarea rezultatelor cercetării în nursing este importantă.
Dezvoltarea profesională
Cel mai bun mod de a vorbi despre dezvoltarea profesională este de a începe cu
un citat din Henderson ,,când intuiţia asistentelor medicale faţă de nevoile umane se
îmbină cu abilitatea de a găsi şi folosi idei strălucite de cercetare folosind metode
ştiinţifice de investigare, pe care apoi le aplică în practica lor de zic cu zi, ele pot avea
o enormă influenţă asupra modului de îngrijire a sănătăţii din întreaga lume”.
În Codul de Conduită Profesională al Consiliului Central de Nursing al Marii
Britanii se precizează: ,,să se acţioneze întotdeauna de asemenea manieră încât să se
promoveze şi să se asigure bunăstarea pacienţilor (...), să se menţină şi îmbunătăţească
cunoştinţele profesionale şi competenţa asistentelor medicale”.
Asistentele care se mulţumesc să înveţe şi să continue aplicarea unei
proceduri ,,pentru că aşa s-a făcut dintotdeauna”, nu vor reuşi niciodată să atingă acest
nivel de excelenţă.
Primul pas în cercetarea în nursing este alegerea unui subiect bine definit. Dacă
nu trebuie căutat un subiect anume şi alegerea lui rămâne la latitudinea persoanei ce
vrea să înceapă cercetarea, este necesară punerea în propriile cuvinte a topicii pe care
ar dori să o investigheze. Pentru a porni o cercetare într-un domeniu anume este
importantă aflarea a ceea ce se cunoaşte deja în acel domeniu, cu alte cuvinte trebuie
căutate în literatura de specialitate studiile de cercetare făcute în acest sens.
Este de asemenea importantă colaborarea cu prietenii şi colegii, care pot veni cu
idei noi şi interesante şi aceste discuţii pot pune într-o lumină nouă tematica aleasă
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

pentru cercetare. Este bine ca să se poarte mai multe discuţii în acest sens, pentru că
de fiecare dată apar aspecte noi, nerelevante până atunci, se clarifică şi se redefinesc
unele idei. Poate fi de folos discutarea problemei cu o persoană care nu are de-a face
cu nursingul. În acet mod se pot chestiona aspecte cu care asistenta medicală este
familiarizată şi fără să-şi dea seama nu le acordă semnificaţia cuvenită luându-le ca
atare.
După aceste discuţii se poate avea o privire de ansamblu asupra tematicii şi se
poate rescrie ideea iniţială. Apoi trebuie căutate cuvinte cheie (nu mai mult de 6),
pentru care se vor căuta cât mai multe sinonime sau cuvinte asemănătoare ca înţeles.
Acest exerciţiu iniţial este pentru a ajuta profesioniştii să caute exact ceea ce
doresc în momentul în care ajung la bibliotecă şi doresc să obţină referinţele necesare
temei lor de cercetare.
Este utilă folosirea cuvintelor cheie şi a sinonimelor, iar majoritatea publicaţiilor
conţin cuvintele cheie, ce pot fi comparate cu cele pe care le avem la dispoziţie, pentru
a vedea dacă studiul respectiv ne este sau nu folositor.
Tehnologia informatizării.
A revoluţionat cercetarea şi a salvat mult timp şi energie necesare căutării
referinţelor în literatura de specialitate.
Majoritatea bibliotecilor deţin în prezent sistemul de informatizare, necesar unei
căutări rapide şi eficiente.
Înţelegerea lucrărilor de cercetare
Autorii lucrărilor de cercetare pentru a înlesni înţelegerea lucrărilor, la începutul
fiecărui articol publică un scurt rezumat al studiului şi a rezultatelor obţinute. În
revistele de specialitate, rezumatul este prezentat ca un scurt paragraf la începutul
studiului, de cele mai multe ori scris cu alt tip de caractere, pentru a atrage atenţia
cititorului.
Citirea rezumatului este importantă pentru a avea o idee despre ceea ce conţine
articolul respectiv.
Dar lectura nu trebuie să se rezuma la atât, deoarece se pot trage concluzii
eronate – cititorul se va înarma cu simţ critic pentru a parcurge conţinutul articolului
în continuare. Este nevoie de experienţă şi cunoaştere pentru a formula întrebări legate
de ceea ce citim.
Conţinutul lucrării de cercetare
Lucrarea de c. are un anumit format standard. Primele două părţi pe care le-am
menţionat sunt deja titlul urmat de rezumat. Următoarele secţiuni ale articolului sunt
enumerate mai jos.
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

- Introducere. Conţine lucruri generale legate de tema studiului, insistând asupra


motivului pentru care s-a întreprins cercetarea. Un scurt rezumat al lucrărilor
anterioare sau înrudite ca şi conţinut poate fi de asemenea prezentat în introducere şi
care este util în căutarea ulterioară referinţelor.
- Material şi metodă – conţine detalii legate de modul în care studiul a fost
condus, de lotul folosit şi de mijloacele utilizate în cercetare.
- Rezultate – este partea în care rezultatele obţinute prin studiul respectiv sunt
prezentate de obicei prin intermediul tabelelor şi graficelor.
- Discuţii – rezultatele studiului sunt interpretate de obicei în lumina lucrărilor
anterioare, care au fost publicate în reviste de specialitate sau a altor studii relavante
existente.
- Concluzii – este un scurt rezumat al studiului în care sunt evidenţiate punctele
slabe şi punctele forte, precum şi implicaţiile folosirii rezultatelor cercetării.
- Referinţe – toate studiile, articolele, revistele şi cărţile menţionate în text
trebuie enumerate complet şi în detaliu la final, iar accesul la acestea trebuie să fie
relativ uşor dacă au fost corect prezentate.
- Apendice – conţine materialele de interes şi relevanţă pentru studiu, dar care nu
au fost cuprinse în articolul respectiv şi sunt trecute la final (chestionarul sau
programul pentru interviu folosite în timpul cercetaării)
Aceasta este structura de bază a unei lucrări de cercetare. În funcţie de tipul
acesteia: un simplu articol dintr-o revistă sau o teză originală, aceste părţi variază în
ceea ce priveşte detaliile, de la câteva rânduri la câteva capitole, dar forma de
prezentare rămâne aceeaşi.

Rezumatul lucrării de cercetare

Titlul studiului:
Autorii:
Data studiului: Data publicării:
Scopul/motivaţia lucrării:
Fundamentarea cercetării, ipoteza de lucru:
Material şi Metodă:
Rezultate şi discuţii:
concluzii
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

Dezvoltarea clinică
Importanţa rezultatelor obţinute prin cercetare poate fi cu uşurinţă evidenţiată în
cazul îngrijirii bolnavilor din secţiile spitalelor unde stressul este f. mare.
S-au făcut numeroase studii în care s-au urmărit acţiunile şi părerile asistentelor
referitoare la durerea de stress, cu profilaxia şi tratamentul acesteia. Aceste studii duc
la următoarele concluzii şi anume: deşi asistentele recunosc simptomele şi factorii
care predispun la stress, nu excelează în acordarea asistenţei cuvenite în aceste cazuri,
datorită cunoaşterii insuficiente a fenomenului, a lipsei de experienţă sau a aderenţei
la practica de rutină referitoare la îngrijirea bolnavilor. Prin încurajarea asistentelor în
vederea informării şi folosirii rezultatelor cercetării în acest domeniu, se are ca scop
prevenirea şi reducerea efectivă a durerii de stress.
O altă problemă ar fi aspectele psihologice ale îngrijirii medicale. Cât de mult
depersonalizăm pacienţii şi personalul sanitar? Studii numeroase au demonstrat că
anxietatea pacienţilor internaţi în spital a scăzut, când asistentele au fost mai
prietenoase şi l-i s-au adresat pacienţilor pe nume. Abilitatea de a te adresa unei
persoane pe nume, nu necesită un program de educaţie complex, ci este o regulă de
bază a curtoaziei, care s-a observat că lipseşte în multe situaţii.
La un nivel mai profund de înţelegere interpersonală, asistentele sunt încurajate
să fie mai atente la dorinţele pacientului înainte de a concluziona de ce are acesta
nevoie. Un ex. în acest sens ar fi cel al pacientelor care sunt supuse mastectomiei
radicale şi care nu trec doar printr-o operaţie mutilantă d.p.d.v. fizic, ci şi prin celelalte
implicaţii de natură psihologică ale unei boli grave cum este cancerul. În acest sens
există programe speciale de cercetare adresate asistentelor care lucrează cu bolnavii
care suferă de boli incurabile.
Dacă este să ne gândim că cineva apropiat tocmai a suferit o operaţie
traumatizantă, am vrea să-l ajutăm să se adapteze noii înfăţişări a corpului său fără un
stress în plus. Aceeaşi atitudine ar trebui să o avem şi din postura de asistentă
medicală căreia îi pasă de pacientul său. De aceea familiarizarea cu rezultatele
cercetării ştiinţifice în numeroase cazuri, inclusiv cele citate mai sus, va face posibilă
o asistenţă medicală de sănătate adecvată şi de calitate.
Dezvoltarea personală
Studiile de cercetare privesc în egală măsură atât pacienţii cât şi asistentele
medicale, ambele categorii fiind supuse stresului din sălile operatorii.
,,cunoaşterea este putere” spune o zicală veche. Familiarizarea cu rezultatele
cercetării duce la lărgirea cunoaşterii şi la suportul necesar pentru o îngrijire medicală
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

mai bună, posibilităţi mai mari în creşterea calităţii vieţii bolnavilor şi evitarea
complicaţiilor ce duc la suferinţă şi pierderi financiare.
Secretul constă în a şti cum să se folosească rezultatele cercertării şi cum să se
aplice în practica medicală, construindu-se astfel o punte între teorie şi practică.
Rolul cercetării pentru toate nursele
Toate nursele au rol în CN.
Indiferent ca este vorba despre nursing de spital sau prin sistemul de ingrijire
comunitara, nursele au 3 roluri majore:
1. De practician-implica actiuni de cunoastere directa a nevoilor de
ingrijire si nursing ale pacientului, familiei sau altor persoane implicate; include
toate cadrele de nursing la toate nivelele clinice, nurse practicante avansate si
nurse pentru asistenta comunitara.
2. De lider- implica actiuni de decizie, relationare, influentare si
facilitare exercitate asupra actiunilor altora in vederea indeplinirii scopului
propus; poate fi un rol formal de lider al nursei sau informal asumat doar
periodic de catre nursa
3. De cercetare- implica masuri luate pentru studiul efectelor actuale
ale tehnicilor de ingrijire si imbunatatirea acestora; pot include toate categoriile
de nurse nu doar cele incluse in activitatea didactica si stiintifica si studentii la
nursing.
Nursele practiciene pot avea contribuţii semnificative în procesul cercetării, prin
apropierea de pacienţi, ele facilitează sau ajută CN şi pot participa la diferite proiecte
de cercetare, care se derulează în unitatea în care îşi desfăşoară activitatea, prin
colectarea datelor.
Un număr din ce în ce mai mare de cercetători în nursing cu experienţă lucrează
în echipe multidisciplinare şi elaborează programe de cercetare pe o perioadă mai
lungă, cu teme diferite, ca de ex. sănătatea femeii, calitatea vieţii, managementul
durerii, ş. a.
Rezultatele studiilor de cercetare nursing pot fi folosite atât de personalul de
îngrijire cât şi celelalte categorii de furnizori de îngrijiri de sănătate, pt a îmbunătăţii
practica clinică, pt a sprijinii educaţia în nursing şi pt a informa pe cei ce se ocupă de
planificarea serviciilor şi politicilor de sănătate.
Istoric
Primele nurse au studiat in institutiile religioase tehnicile de ingrijire a
pacientului; nu existau tehnici standard, de baza.
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

Nursingul a evoluat constant în perioada cuprinsă între realizările lui Florence


Nightingale şi achiziţiile câştigate de după cel de-al Doilea Război Mondial.
In 1873 Florence Nightingale a dezvoltat un model de scoala independenta de
nursing unde se punea accentul pe tehnicile critice, atentie la nevoile individuale ale
pacientului si respectarea drepturilor pacientului.
CN a început cu FN, ea fiind considerată prima teoreticiană în nursing. Prima
epocă privind aplicarea principiilor de calitate în sănătate a început în 1863, când FN a
fost preocupată de calitatea îngrijirilor din spitale. Primele evaluări ale îngrijirii
bolnavilor au fost făcute încă din 1890, de când FN îşi folosea notele şi observaţiile
asupra pacienţilor pentru a stabili nivelul îngrijirilor acordate şi pentru ameliorarea
acelor părţi de îngrijiri pe care le considera sub standardele dorite.
FN a învăţat limba italiană, latină, greacă, istoria şi matematica, a scris
mnumeroase cărţi şi rapoarte. Studiile ei au furnizat date care au dus la reforme în
spitale.
Numită şi ,,doamna cu lampa” a îngrijit cu afecţiune şi dăruire soldaţii pe toată
durata războiului din Crimeea.
FN a colectat date păstrându-le într-un registru, în urma observaţiilor făcute a
crescut calitatea îngrijirilor în spitalele militare.
FN a calculat rata mortalităţii şi a arătat cum prin aplicarea unor măsuri de igienă
a scăzut rata mortalităţii. Ea a încercat reprezentarea grafică a unor situaţii la un
moment dat din activitatea medicală. Ea a fost inovatoare în colectarea, calcularea,
interpretarea şi prezentarea grafică a statisticilor descriptive.
FN a demonstrat că prin furnizarea statisticilor s-a deschis o cale spre anumite
îmbunătăţiri în practica medicală şi chirurgicală. Ea a devenit membru al Societăţii
Regale de Statistică în 1858 şi membru onorific al Asociaţiei Americane de Statistică
în 1874.
Dr. Elizabeth Carnegie a fost un distins educator şi autor a numeroase lucrări
despre nursing, care pe lângă cercetare în acest domeniu a avut de doborât şi bariere
rasiste fiind promotoarea îngrijirilor de sănătate indiferent de culoarea pielii. A fost
preşedinta Academiei Americane de Nursing, primind numeroase titluri academice,
fiind decan al şcolii de nursing din Florida.
Dupa al doilea razboi Mondial tehnologia din ce in ce mai avansata necesita
metode de ingrijire specializata in spitale si nurse mai experimentate.
Dezvoltarea unitatilor de terapie intensiva si terapie coronara in timpul anilor
1950 a necesitat tehnici de nursing specializat si nurse cu studii mai avansate.
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

Cresterea interesului cu privire la promovarea starii de sanatate si prevenirea


imbolnavirilor din anii 1960 impreuna cu scaderea numarului de medici din mediul
rural a determinat cresterea rolului nurselor.
Indiferent de rolul profesional sau practic al nursei, aceasta trebuie sa acorde
asistenta de ingrijire avand in vedere si identitatea culturala a pacientului. Schimbarile
demografice din America aduc cu ele o serie de nevoi individuale cu privire la
nursing. Nursele trebuie sa fie deschise si sa cunoasca aspectele necesare
corespunzatoare identitatii culturale a pacientilor
În 1959 în USA a fost înfiinţată prima organizaţie care se ocupă de cercetarea în
nursing.
Un beneficiu a fost realizat prin acceptarea nurselor la Programele Deschise ale
Universităţilor privind cercetarea.
Elevii şi studenţii trebuie să înveţe să formuleze întrebarea de cercetare ştiinţifică
nursingului, să aplice metodele de cercetare pentru aspectele particulare ale meseriei
lor, să ştie să citească un studiu de cercetare şi chiar să realizeze o dizertaţie în acest
sens.
Colaborarea Cochrane este o organizaţie non profit înfiinţată în 1993, care
produce şi diseminează analize sistematice ale intervenţiilor îngrijirilor de sănătate.
Reţeaua de Cercetare a ICN (Consiliul Internaţional al Nurselor) a fost înfiinţată
în 1999. Nursele afiliate promovează cercetarea în nursing pentru îmbunătăţirea
calităţii practicii nursing.
Teoriile nursing sunt utilizate să descrie, dezvolte, disemineze şi să utilizeze
cunoştinţele prezente în nursing. Teoriile nursing furnizează o reţea cadru pentru
nurse ca să sistematizeze acţiunile lor nursing: ce să întrebe, ce să observe, ce să
centreze, ce să gândească despre... Ele ajută să descrie, să explice, să prevadă şi să
prescrie.
Teoria descriptivă – identifică scopurile şi observaţiile şi descrie ce elemente
există în acea disciplină.
Teoria explicativă – identifică caracteristicile şi componentele legate una de alta
şi răspunde pentru cum funcţionează disciplina.
Teoriile predictive – prevăd relaţiile dintre componentele unui fenomen şi prevăd
în ce condiţii se va produce acesta.
Teoriile prescriptive se adresează nursingului terapeutic şi consecinţelor
intervenţiilor.
Profesia nursing recunoaşte 4 nivele ale teoriei incluzând: metateoria, marea
teorie, teoria de mijloc şi teoria practică.
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

Metateoria – cel mai înalt nivel al teoriei, prezintă cele mai globale perspective
ale disciplinei nursing prin identificarea şi evaluarea critică a fenomenelor în căi
unice. O metateorie adevărată în nursing va apărea ca o superstructură cu multiple
aplicaţii practice şi oportunităţi extinse pt cercetători.
Al doilea nivel al teoriei nursing Marea Teorie întăreşte punctul de vedere global
cu abordarea perspectivei practicii nursing şi cu o perspectivă nursing distinctă a
fenomenelor nursing.
Teoria de mijloc se concentrează pe concepte de interes pentru nurse şi cuprind:
durerea, empatia, supărarea, stima de sine, confortul, demnitatea, speranţa şi calitatea
vieţii.
Teoriile practice primul nivel al teoriei nursing, descriu prescripţiile sau
modalităţile pt practică.
1. Cei mai recenti teoreticieni ai nursingului sunt:
a. Levine-Nursingul ajuta adaptarea persoanelor la schimbarile determinate
de stimulii mediului intern si extern.
b. Orem-Nursele asista persoana cand intalneste nevoi in necesarul de
autoingrijire universala, de dezvoltare si de sanatate.
c. Roy-Nursele influenteaza stimulii pentru determinarea adaptarii in patru
moduri –fiziologice, autoconceptionale, rol-functie si de interdependenta relationala.
d. Neuman-Nursele influenteaza raspunsul persoanei la factorii de stress in
aria fiziologica, psihologica, socioculturala si de dezvoltare.
e. King-Nursele schimba informatiile cu clientii, acestia fiind sisteme
deschise, pentru a-si indeplini scopurile propuse.
f. Rogers-Nursele promoveaza o interactiune armonioasa intre persoana si
mediul inconjurator pentru maximizarea starii de sanatate; ambele sunt campuri de
energie tetradimensionale.

Promovarea sanatatii
"Sanatatea publica este ansamblul cunostintelor, deprinderilor si atitudinilor
orientate spre mentinerea si imbunatatirea sanatatii populatiei".
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

· 1952 Winslow
"Sanatatea publica este stiinta prevenirii bolilor, prelungirii vietii si ameliorarii
sanatatii si vitalitatii mentale si fizice a persoanelor prin intermediul unor actiuni
concertate vizand asanarea mediului, lupta contra bolilor care au o importanta sociala,
invatarea regulilor de igiena personala, organizarea de servicii medicale in scopul
diagnosticarii precoce si tratamentului preventiv al bolilor, ca si prin punerea in
aplicare de masuri sociale specifice care sa asigure fiecarui membru al colectivitatii un
nivel de viata compatibil cu mentinerea sanatatii, obiectivul final fiind de a permite
fiecarui individ sa se bucure de dreptul sau înnăscut la sănătate şi longevitate."
Principii ale promovarii sanatatii:
 lucreaza cu oamenii si nu impotriva lor;
 este un proces care se desfasoara in cadrul comunitatii locale;
 se adreseaza cauzelor subiacente sanatatii mai degraba decat celor
imediate;
 se adreseaza atat individului cat si mediului inconjurator;
 subliniaza dimensiunile pozitive ale sanatatii;
 cuprinde si ar trebui sa implice toate sectoarele societatii, ar trebui sa faca
apel la participarea tuturor;
 implica intraga populatie in contextul vietii sale cotidiene; elementul
central il reprezinta participarea efectiva a publicului la definirea problemelor,
luarea deciziilor si desfasurarea activitatilor care vizeaza schimbarea si
ameliorarea determinantilor sanatatii. Astfel, promovarea sanatatii necesita
colaborarea stransa intre toate sectoarele sociale in vederea crearii unui mediu
favorabil sanatatii;
 vizeaza crearea unui mod de "a sti cum sa traiesti" si dezvoltarea
capacitatii indivizilor de a influenta factorii determinanti ai sanatatii precum si
modificarea mediului pentru a intari factorii care favorizeaza un stil de viata
sanatos si eliminarea celor daunatori facilitand "alegerile sanatoase".

IMUNIZAREA – PREVENIREA IMBOLNAVIRILOR PRIN VACCINARE
Ce sunt imunizarile?

Imunizarile, numite si vaccinari, protejeaza copiii si adultii de anumite boli.


Imunizarea consta in administrarea unui vaccin care contine fragmente din germenele
microbian implicat (tulpini bacteriene sau virale) sau cantitati mici atenuate ale
acestuia. Vaccinul stimuleaza sistemul imun al persoanei sa produca anticorpi, care
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

pot ulterior sa recunoasca si sa distruga germenele patogen in momentul expunerii.


Uneori, imunizarea nu protejeaza complet impotriva aparitiei bolii, dar ii reduce
semnificativ gravitatea. Imunizarile se administreaza de obicei injectabil. Anumite
vaccinuri se administreaza in doza unica, altele necesita mai multe doze repetate in
timp.

RATIA CALORICA Sl ALIMENTATIA RATIONALA


Asigurarea energiei organismului uman este o functie vitala, fara de care respi-
ratia, activitatea inimii, a creierului, ficatului, excretiei, activitatea musculara,
cresterea si reproducerea nu ar fi posibile.
Energia organismului uman este asigurata prin metabolizarea (arderea)
substantelor calorigene (monozaharide, acizi grasi si aminoacizi). Producerea de
energie se realizeaza in special pe seama glucidelor si lipidelor, proteinele avand rol
deosebit in crestere si reproducere. Excesul alimentar si sedentarismul creeaza
premizele obezitatii. Cand nevoile energetice nu sunt acoperite prin aport alimentar,
timp indelungat, apare denutritia (slabirea). Pentru mentinerea functiilor sale vitale,
organismul are nevoie de o cantitate de energie calorica minima. Acesta este
metabolismul bazai, care se defineste astfel: energia necesara unui individ aflat in
stare de veghe, in repaus fizic si psihic, de cel putin 12 ore dupa ultima masa si la cel
putin 24 de ore dupa ingestie de proteine, in conditii de neutralitate termica, adica la o
temperatura a mediului ambiant de 20-21°.
Deci chiar in repaus complet are loc o cheltuiala minima de energie, un consum
de alimente necesar functionarii inimii, plamanilor, circulatiei etc. Nevoile energetice
bazale sunt mai crescute la copil si scad cu varsta. Pentru cheltuielile energetice
suplimentare (in special efortul), organismul necesita un supliment energetic.
Raportate la kg corp/greutate ideala, nevoile calorice in raport cu munca depusa
sunt:
- repaus la pat 20-25 calorii/kg corp/zi;
- munca usoara 30-35 calorii/kg corp/zi;
- activitate fizica moderata 35-45 calorii;
- munca fizica intensa si prelungita 40-45 calorii;
- munca foarte grea 50-60 calorii si chiar mai mult.
Alti autori calculeaza surplusuri de calorii in functie de diferitele activitati astfel:
- pentru viata sedentara 8-900 calorii peste metabolismul bazal;
- pentru activitate fizica usoara 900-1400 calorii in plus;
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

- pentru activitatea moderata 1400-1800 calorii in plus;


- pentru munca grea 1800-4500 calorii in plus.
Alimentele din grupele alimentare prezentate se pot consuma fie ca atare, fie
dupa preparare culinara. Prin gruparea in diferite moduri a preparatelor culinare la o
masa, se obtine ansamblul de preparate culinare numite meniu.
Meniul rational trebuie sa asigure o varietate larga de preparate, precum si un
mod de prezentare stimulant, sa realizeze o concordanta deplina intre aport si nevoi, sa
fie echilibrat, adica sa cuprinda alimente din toate grupele (factori energetici, plastici,
saruri minerale, vitamine). Aceasta reprezinta de fapt ratia calorica alimentara, deci
cantitatea de alimente care sa satisfaca cantitativ si calitativ toate nevoile nutritive ale
organismului, in raport cu munca, sexul, varsta, diferitele stari fiziologice (alaptare,
graviditate, crestere), clima, pe o perioada de obicei de 24 de ore.
Proportia substantelor nutritive intr-o ratie calorica echilibrata, trebuie sa fie
pentru adultul sanatos, in ce priveste proteinele 13% in medie, pentru lipide 30% in
medie si pentru glucide 60% in medie.
Un organism adult sanatos, conform conditiilor de efort mediu, are nevoie zilnic
de o alimentatie cu o valoare calorica de aproximativ 3000 calorii. Printr-o regula de
trei simpla, cunoscand necesarul de principii nutritive si procentul, putem afla usor
cate calorii din cele 3000 revin fiecarui principiu alimentar.
- proteine: 3000 calorii x 15 : 100 = 450 calorii
- lipide: 3000 calorii x 25 : 100 = 750 calorii
- glucide: 3000 calorii x 60 : 100 = 1800 calorii.
Cunoscand aproximativ la cate grame din fiecare substanta nutritiva avem
dreptul, in cadrul ratiei calorice zilnice, luam lista de alimente necesare unei persoane,
in medie pe zi, pe care o vom calcula conform tabelelor cu compozitia alimentelor
(vezi tabelul alaturat). Aceasta lista trebuie sa cuprinda alimentele din toate grupele
principale (proteine, lipide, glucide) in proportiile indicate si in cadrul unui numar
global de aproximativ 3000 calorii (in cazul tabelului alaturat 2900). Aceasta lista
cuprinde alimente ce se pot procura in sezonul de iarna. Cu atat mai mult, proportiile
indicate pot fi respectate in sezonul legumelor si fructelor proaspete.
Tabelul care urmeaza, ofera posibilitatea compararii procentului fiecarei grupe de
alimente, fata de numarul global de 2900 calorii din lista de alimente, cu procentul
indicat de proportiile alimentatiei rationale.

Dupa cateva saptamani de practica se va putea respecta ratia calorica, fara a se mai
apela la calcule, insusindu-se posibilitatea de a stabili „din ochi" alimentele si
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

cantitatile respective.
in ceea ce priveste numarul de mese pe zi se recomanda 5-6. in general ratia calorica
se repartizeaza astfel: 15-20% la micul dejun, 5-10% la gustarea de la ora 11,35 -45%
la masa de pranz si restul dupa amiaza si seara. Masa de seara se va lua cu cel putin
doua ore inainte de culcare, pentru ca digestia sa desfasoare in conditii bune si sa nu
impiedice odihna de noapte.
Nevoia de vitamine este asigurata prin alimentele de origine animala, cat si prin
cele de origine vegetala. Astfel vitamina A 5000 U.i, 1,5 mg (peste, unt, lactate,
soteuri de morcovi, patrunjel, ardei), vitamina D 400 U.i, (ulei din unele specii de
peste, lactate, galbenus de ou), vitamina E, 2-3 mg/pe zi (germene de cereale, ou,
ficat, lapte, ulei de floarea-soarelui si paine intermediara), vitamina K 0,5 mg/zi
(legume verzi), vitamina B, 1,5 mg/zi, vitamina B 2 2 -2,5 mg/zi, vitamina B6 2 mg/ zi,
vitamina C 50-150 mg/zi, vitamina PP 15-26 mg/zi.
Vitaminele din complexul B se gasesc atat in alimentele de origine vegetala cat si
in unele de origine animala. Vitamina C se obtine prin consumul de fructe si legume
verzi.
Fructele si legumele verzi, carnea, ouale si laptele sunt importante surse de
vitamine si saruri minerale, deci sunt indispensabile in alimentatia zilnica. Cateva
exemple mai semnificative, produse de lipsa acestor substante: lipsa de fier provoaca
anemia feripriva, cea de iod mareste glanda tiroida (gusa), lipsa de sodiu provoaca
oboseala musculara si depresie neuropsihica, de vitamina A - boli de ochi, de vitamina
C - scorbutul, iar lipsa de vitamina D - rahitismul.
Nevoile zilnice de apa ale organismului sunt de 2500-3000 ml/zi. O mare parte
este adusa cu alimentele, cealalta este ingerata ca atare sau sub forma de bauturi si
numai o mica parte (cea. 300 ml) rezulta din arderile metabolice ce au loc in
organism. intre aportul si eliminarea apei trebuie sa existe un echilibru. in sfarsit
alimentatia zilnica trebuie sa contina si o anumita cantitate de fibre (celuloza),
necomestibile.

Prezentam mai jos cateva alimente cu deosebita actiune vitalizanta, cu rol protector,
indicate atat in alimentatia omului sanatos cat si a celui bolnav. Acestea sunt foarte
utile in diabet si pot fi consumate de la varste fragede pana la adanci batraneti.
- Drojdia de bere contine 50% proteine foarte digestibile, o cantitate exceptional
de mare de gluteion (o proteina sulfurata cu importanta in oxidoreducere si in
rezistenta la infectii), 14 minerale esentiale, 17 vitamine (grupa B in totalitate) si mult
ergosterol (provitamina D). Se administreaza in doze de o lingurita pe zi la copii si 1-2
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

la adulti si batrani, la fiecare masa, amestecata in supa, iaurt, soteuri de legume etc.
Compenseaza carentele in factori nutritivi si contribuie la mai buna utilizare a
glucidelor. Este indicata la denutriti diabetici (previne instalarea polinevritelor) si la
sportivi (favorizeaza rezistenta si asigura eliminarea toxinelor din organism). Are si un
rol protector pentru ficat. Drojdia de bere obisnuita, prin Tratamentul cu soda caustica,
carbonat de sodiu sau acid clorhidric, cum se intampla in industrie, pierde 70% din
vitamine. De aceea se indica consumarea drojdiei de bere cultivata pe cereale.
- Germenele de grau contine produse fosfatice, multe saruri minerale (fier,
magneziu etc.) proteine complete care contin toti aminoacizii esentiali etc. Este o
sursa naturala importanta de fier, magneziu, proteine, vitamine B si E. Vitamina C este
redusa. Este indicat in stari depresive, la convalescenti, anemii, sarcina, lactatie.
Favorizeaza digestia si regleaza functiile intestinale. Nu are insa suficient calciu. Este
contraindicat in hipertensiunea arteriala. La copii se administreaza 1-4 lingurite pe zi,
dupa varsta, iar la adulti 2-3 lingurite la mese. Se prepara punand graunte de grau intr-
o farfurie si se acopera cu apa. Dupa 24 de ore vara si 36 iarna, bobul se umfla. Se
spala si se umezesc boabele in urmatoarele cateva zile. Se mananca la inceputul mesei
si se mesteca bine. Este mai putin eficace decat drojdia de bere.
- Polenul este un aliment cu totul deosebit. Contine proteine, zaharuri, grasimi,
minerale, oligoelemente, toate vitaminele, o serie de hormoni, enzime, factori de
crestere si pigmenti. Reda in cateva zile vigoarea persoanelor deprimate, favorizeaza
dezvoltarea copiilor bolnaviciosi, impiedica imbatranirea precoce si reface denutritia.
Nu se fierbe pentru ca astfel se distrug vitaminele. Se administreaza diluat in apa,
lapte, cafea sau ceai cald, zilnic o jumatate pana la o lingurita de cafea. Se indica mai
ales persoanelor dupa 60 de ani. Este usor laxativ. Se mareste doza in caz de oboseala,
slabiciuni, anemie, tulburari de crestere.
- Patrunjelul este un condiment foarte bogat in principii nutritive. 100 g patrunjel
contin 200 mg vitamina C, 60 mg provitamina A, 240 mg calciu, 19 mg fier etc. Este
un excelent antiseptic si se administreaza in rahitism, tuberculoza (deoarece contine
mult calciu) anemie, boli oculare s.a. Prelungeste viata si intarzie senescenta. Se
consuma ca atare sau sub forma de suc.
- Iaurtul contine vitamina B, saruri de calciu si proteine. Datorita acidului lactic
si bacteriilor pe care le contine, protejeaza flora intestinala atat de utila organismului.
Astfel impiedica putrefactia intestinala. Excesul este demineralizant, prin acidul lactic
continut. Se recomanda 10 zile 5-6 linguri de iaurt zilnic si apoi pauza 5-6 zile.
FUMATUL
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

Despre efectele nicotinei asupra sanatatii se poate vorbi la nesfarsit. Seproduc


tulburari respiratorii, cancer la plaman, sporeste riscul ataculuide cord, se ingalbenesc
pielea, dintii, degetele si se imbatranesteprematur.
La ce ne expunem dacă fumăm?

fumatul este o cauză importantă a bolilor pulmonare cronice obstructive, tusea


cronică, expectoraţia şi insuficienţa respiratorie fiind frecvent întîlnite la fumători;
consumul ţigărilor a fost asociat, de asemenea, cu o incidenţă crescută a infecţiilor
respiratorii şi deceselor cauzate de pneumonie şi gripa
este o cauză majoră a bolii coronariene, contribuind atît la apariţia aterosclerozei
coronariene, cît şi la evenimentele acute coronariene ischemice (infarct miocardic),
trombotice şi aritmice; agravează ischemia periferică, poate afecta grefele de by-pass
periferic şi este o cauză importantă a bolilor cerebrovasculare
fumatul este responsabil în proporţie de 85-90% de apariţia cancerului bronho-
pulmonar; important factor de risc şi pentru alte tipuri de cancere: cavitate bucală,
faringe, laringe, esofag, pancreas, vezică urinară, rinichi, stomac, col uterin.
este un factor de risc pentru instalarea mai devreme a menopauzei la femei,
apariţia prematură a ridurilor faciale, a osteoporozei la femei, a disfuncţiilor sexuale la
bărbaţi, scăderea imunităţii în general
fumatul în timpul sarcinii poate afecta dezvoltarea fătului, acesta cîntărind mai
puţin decît un nou-născut al unei mame nefumătoare; creşte riscul de avort spontan şi
de deces al fătului
alte efecte: gingivite, apariţia cariilor, voce răguşită, îngălbenirea tegumentelor
degetelor, a unghiilor
Fumatul pasiv – ştiţi ce consecinţe are?
Fumatul pasiv reprezintă inhalarea fumului de ţigară de către nefumători, într-un
mediu în care se fumează şi este la fel de dăunător pentru sănătate ca şi fumatul
propriu-zis. Efectele fumatului pasiv pot fi senzaţia de greaţă, cefaleea, tusea, iritaţia
ochilor, exacerbări la pacienţii astmatici, creşterea riscului de cancer pulmonar, a
riscului de boli cardiace şi accidente vasculare cerebrale.

Ce este sedentarismul?
Este un mod de viata, definit printr-o dominanta a inactivitatii fizice. Cercetarile
arata ca in tarile europene (cu exceptia celor nordice, unde exista un cult pentru
miscarea in aer liber), in mediul urban, in jur de 85% dintre persoanele adulte sunt
sedentare. Si, foarte interesant, aproape jumatate dintre persoanele sedentare nu
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

realizeaza faptul ca au un mod de viata nesanatos. Punctajul pe care il prezentam are


darul de a dezvalui realitatea.
Asadar, suntem sedentari daca:
 nu avem zilnic macar o ora de plimbare sau o alta activitate fizica in aer
liber, nepoluat, in locuri cum ar fi parcurile, malul apelor curgatoare, padurile.
 nu avem minimum 15 minute in fiecare zi pentru exercitii de gimnastica
simple: genuflexiuni, flotari, flexii pentru dezvoltarea musculaturii abdominale etc.
 nu facem macar de doua ori (ideal ar fi de trei ori) pe saptamana, regulat,
o ora - o ora si jumatate de sport, timp in care sa "ardem" macar 700 de calorii.
 majoritatea muncii noastre o facem din pozitia sezand, in picioare sau in
alte pozitii statice si ne confruntam cu probleme de genul discopatiei lombare, cifozei,
rigiditatii articulare, celulitei.
 suntem obezi sau ne confruntam cu o supraponderalitate
accentuata.
 suntem incapabili sa facem eforturi de intensitate medie, cum ar fi 1
kilometru de alergare fara oprire sau o ora de mers pe jos in pas alert (7 kilometri pe
ora), fara sa ne pierdem suflul si fara sa acuzam o oboseala intensa.
 70-80 % din timpul liber il petrecem la televizor, in fata calculatorului,
mergand la cumparaturi, plimbandu-ne cu masina sau mancand.
Daca v-ati regasit in lista de semne clare ale sedentarismului, atunci urmariti,
pentru a vedea care sunt consecintele nefaste ale acestui mod de viata.

Bolile fizice produse si agravate de sedentarism


In lumina acestor date, sedentarismul este una dintre cele mai periculoase
maladii. De ce? Pentru ca dupa o perioada lunga de timp in care nu apare nici un
simptom dureros, dintr-o data ne confruntam cu un noian de probleme de sanatate,
destul de greu de rezolvat. Iata lista bolilor care au drept cauza lipsa miscarii fizice:
 Bolile articulare - mai ales atunci cand apar la varste sub 50 de ani, sunt
semnul clar al sedentarismului. Lipsa exercitiilor fizice, mai ales a celor care implica
dezvoltarea mobilitatii, duce rapid la rigidizarea articulatiilor, favorizeaza degenerarea
tesuturilor din compozitia cartilajelor, precum si aparitia proceselor inflamatoare.
 Afectiunile coloanei vertebrale - au cunoscut o adevarata explozie in
ultimii 30 de ani. Totul porneste de la pozitiile gresite pe care le avem atunci cand
stam in picioare sau pe scaun si, mai ales, de la insuficienta dezvoltare si antrenare a
musculaturii spatelui si a celei abdominale. In aceste conditii, intreaga greutate a
trunchiului, nesustinuta de muschi, se lasa direct pe vertebre, producand tasari,
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

deformari ale coloanei, insotite de dureri puternice si, treptat, de un grad mai mic sau
mai mare de invaliditate.
 Bolile cardiace - apar pe fondul excesului de colesterol din sange, a
greutatii corporale marite, a receptivitatii sporite la stres, a insuficientei oxigenari a
tesuturilor. Cu alte cuvinte, exact problemele care pot fi cu usurinta combatute de o
viata activa, cu multa miscare in aer liber. Atentie! Afectiunile cardio-vasculare
constituie, in prezent, cauza numarul unu de mortalitate la nivel mondial.
 Obezitatea si ingrasarea - contrar a ceea ce se crede in prezent,
problemele de greutate care afecteaza aproape jumatate dintre europeni nu sunt doar o
problema de dieta. In primul rand, obezitatea este o problema de stil de viata, apetitul
alimentar excesiv nefiind o cauza in sine, ci o consecinta a unei atitudini gresite. Iar
ideea ca vom slabi si, mai ales, ca vom arata bine infometandu-ne si stand pasivi, este
una din cele mai mari erori. O ora de exercitii fizice intense, dar facute intr-un ritm
firesc, ard caloriile a doua mese imbelsugate si, extrem de important, transforma
adipozitatile atat de inestetice in masa musculara. Mai mult, o viata activa si
echilibrata impiedica aparitia tensiunilor psihice care conduc la marirea patologica a
apetitului alimentar, ajuta la tinerea spontana sub control a cresterii in greutate, fara a
ne mai chinui cu regimuri si medicamente.
 Statul pe scaun, acasa si la birou, duce sigur la hemoroizi si varice
 Diabetul adultilor - apare pe fondul unei cresteri a proportiei de tesut
adipos in organism. Grasimea din organism ingreuneaza actiunea insulinei produsa de
pancreas si, in consecinta, duce la cresterea glicemiei, intrucat nivelul zaharului din
sange nu mai poate fi controlat. In afara exercitiului fizic, nu se cunoaste nici o alta
modalitate eficienta pe termen lung si ne-nociva de reducere a proportiei de tesut
adipos.
 Celulita - este unul din semnele "clasice" ale sedentarismului. Este vorba
de o inflamare a tesutului adipos pe anumite portiuni ale corpului, care - asa cum
spuneam - apare si prolifereaza in absenta efortului fizic.
 Sterilitatea - in special sterilitatea masculina se datoreaza in peste 50%
din cazuri, spun specialistii, absentei activitatii fizice constante. Cercetarile arata ca in
conditii de sedentarism, secretia anumitor hormoni cu rol foarte important in
reproducere nu este suficienta (glandele endocrine care ii produc nefiind stimulate) si,
in consecinta, apare sterilitatea.
 Sensibilitatea la infectii - tine in mod firesc de o lipsa de activare a
sistemului imunitar. Nenumarate studii arata ca in conditii "de sera", adica traind in
spatii inchise si cu temperatura constanta, lipsiti de stimularea contactului nemijlocit
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

cu natura si de cea produsa de efortul fizic, productia de celule cu rol imunitar din
organism scade dramatic. In plus, s-a constatat ca in conditii de sedentarism celulele
imunocompetente pur si simplu se lenevesc, devenind mult mai putin active, chiar
daca sunt in numar suficient. Rezultatul este ca organismul nu reuseste sa se mai apere
de microbi chiar banali, imbolnavindu-se tot mai des.
 Bolile respiratorii - apar nu doar datorita poluarii si a diferitilor agenti
infectiosi, ci si ca urmare a scaderii imunitatii naturale a organismului de care
vorbeam mai sus si, nu in ultimul rand, din cauza ne-utilizarii plamanilor la
capacitatea lor reala. Cercetarile medicale din multe tari arata ca majoritatea
oamenilor folosesc cel mult jumatate din capacitatea lor respiratorie, restul ramanand
neutilizata. Si orice organ sau sistem neutilizat suficient (la fel ca si atunci cand este
utilizat excesiv) se imbolnaveste. Iar cauza numarul unu a slabei folosiri a capacitatii
noastre respiratorii este, fireste, aceeasi lipsa a efortului fizic de care am vorbit pana
acum.
 Hemoroizii si varicele - Statul pe scaun, acasa si la birou, duce sigur la
hemoroizi si varice, aceste dilatari patologice ale venelor apar atunci cand exista
macar una din cele trei premise: absenta efortului fizic facut sistematic, pozitiile
statice indelungate si constipatia. Eliminarea acestor trei cauze duce, in timp, la
ameliorarea sigura, daca nu chiar la eliminarea completa a acestor probleme si, cel
mai important, impiedica proliferarea lor.
 Tulburarile digestive - multe probleme cum sunt constipatia (in special
cea atona), digestia dificila, balonarea, dispepsia, dischinezia biliara sau chiar anumite
forme de gastrita au ca si cauza principala... lenevirea organismului, care nu este pus
sistematic sa faca o activitate fizica sustinuta. Intreg sistemul nostru digestiv a fost
proiectat de natura sa functioneze optim atunci cand facem efort fizic si suntem activi.
In schimb, atunci cand avem o viata sedentara, toate procesele digestive, inclusiv cele
de eliminare, sunt inhibate in mod natural. De aici apar si problemele de sanatate sus
mentionate, pentru ca pe de o parte, noi ne alimentam normal, iar pe de alta parte,
modul nostru de viata transmite sistemului digestiv mesaje de inactivare, ceea ce
creeaza tulburari in lant.
Lista afectiunilor si tulburarilor organice produse de sedentarism este atat de
mare, incat efectiv nu avem spatiu sa le enumeram pe toate. In principiu aproape toate
bolile care au proliferat exploziv in lumea moderna, de la tulburarile de asimilatie a
calciului la alergie, de la migrena la anumite disfunctii endocrine, au - daca nu ca
principala cauza - atunci macar ca si componenta importanta acest stil de viata inactiv.
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

Ceea ce este, insa, cu adevarat tulburator, e faptul ca cele mai neplacute consecinte nu
sunt resimtite la nivel organic, ci la nivel psihologic.
 Si psihicul, ca sa nu o ia razna, are nevoie de miscare

Marea problema pe care o ridica sedentarismul apare din faptul ca el nu e doar o


stare de spirit de moment, ci se constituie intr-un adevarat stil, extrem de nesanatos, de
a trai. Ne multumim in timpul nostru liber cu privitul la televizor, cu treburile casnice,
cu cate un mers la cumparaturi, cu diferitele modalitati de agrement prin intermediul
computerului, in cazurile fericite cu intalnirile cu cei din anturajul nostru, cu cititul
unei carti sau cu o plimbare.
Vacantele, in cazul in care nu sunt un nou prilej de munca, sunt foarte rar gandite
prin prisma mentinerii sanatatii si a tonusului interior.
In concediu, a inceput sa conteze tot mai mult unde mergem, fata de ceea ce
efectiv facem pentru a ne simti bine. Contactul nemijlocit cu natura a fost gradat
inlocuit de excursiile cu masina, de mersul la un gratar, de plimbari tot mai rare.
Exista si o mentalitate paguboasa conform careia, odata trecuti de varsta adolescentei,
sportul devine o "joaca" deplasata. La varsta a doua si a treia, pentru multi, exercitiul
fizic este de neconceput, existand bariere psihologice tari ca piatra impotriva sa.
Ca atare, plamanii nostri ajung sa inspire tot mai putin aer, sistemul muscular se
atrofiaza, toata energia din alimente este bine economisita de organism, ea fiind
utilizata doar pentru procesele fiziologice vitale. Rezulta, in consecinta, un imens
surplus de energie, nu doar fizica, ci si psihica, pe care nu stim cum sa o gestionam.
Aceasta din urma, adica energia psihica in exces, se constituie - nu rareori - in factor
destabilizator al echilibrului nostru interior. Iar tulburarile pe care le vom enumera in
continuare apar, s-a demonstrat statistic, mai ales la cei care au un stil de viata
sedentar - o dovada clara ca energia economisita fara voie si necanalizata constructiv
devine o sursa de suferinta.
 Tulburari psiho-emotionale generate de sedentarism - Depresia
- se agraveaza in coplesitoarea majoritate a cazurilor atunci cand, pentru o perioada de
timp, ne reducem foarte mult activitatea fizica si contactul cu natura. In schimb,
depresiile se vindeca adesea spontan si fara medicamente atunci cand, gradat, reusim
sa ne redeschidem fata de o viata activa, care sa ne mobilizeze energiile launtrice, iar
cand facem efort fizic in mod regulat, acesta este un inamic demonstrat al starilor de
tristete, pesimism si astenie psihica.
 Anxietatea - de cele mai multe ori "ataca" atunci cand nu avem
supape pentru descarcarea tensiunilor interioare, care incep sa se acumuleze. Or,
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

exercitiile fizice si directionarea energiei launtrice prin intermediul lor sunt un


exceptional mijloc de reducere a tensiunilor psihice. Un mijloc la care, din pacate,
prea putini anxiosi apeleaza in prezent. Mai mult, s-a constatat ca cei care adopta o
viata activa isi dezvolta gradat vointa si increderea in ei insisi. Aceste doua calitati
psihice sunt cele mai puternice antidoturi impotriva fricii si fobiilor de tot felul.
 Insomnia - un raport elaborat de "Centrul American pentru
Cercetari Psihiatrice" in 2002 arata ca mai mult de 75% din persoanele care acuza
tulburari de somn au un trai sedentar. Mai mult, studiile facute pe grupe de pacienti au
aratat ca persoanele care incep sa faca sport de trei ori pe saptamana au o rata de
ameliorare a somnului la fel de mare ca si cei care recurg la cele mai noi somnifere de
sinteza. Aceasta imbunatatire a somnului prin renuntarea la sedentarism prezinta insa
avantajul ca nu are efectele adverse si nu are fragilitatea rezultatelor terapeutice
specifice celor care recurg la medicamente.
 Starile de iritabilitate nervoasa - sunt in opinia multor cercetatori
expresia unor energii psihice refulate, care scapa controlului mintii constiente.
Consumarea acestei energii psihice prin intermediul efortului fizic sistematic nu
rezolva complet aceasta problema, insa o atenueaza in foarte mare masura, fiind fara
doar si poate cel mai bun calmant cunoscut.
 Tulburarile de dinamica sexuala - au cel mai adesea fie cauze
strict psihologice, fie o combinatie de cauze organice si psihologice. Sedentarismul, s-
a observat, duce la o dezvoltare a unei exagerate sensibilitati psiho-afective, care se
reflecta foarte adesea in domeniul atat de delicat al sexualitatii. Cu alte cuvinte,
sedentarii sunt mult mai susceptibili sa capete complexe de inferioritate, sa dezvolte
frustrari, sa se confrunte cu stari de hiperexcitabilitate sau cu opusul lor, decat
celelalte persoane. De aici si pana la aparitia unor tulburari de dinamica sexuala, nu
mai este decat un pas.

Planificarea examinarilor periodice


I. În cadrul planificării examinărilor periodice se numără examinarea periodică
a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, ce urmează să fie supuşi examenului medical
de bilanţ al stării de sănătate.
 Se examineaza elevii si studentii care vor fi supusi imunizarilor
profilactice pentru stabilirea eventualelor contraindicatii medicale temporare si
supravegheaza efectuarea vaccinarilor si aparitia reactiilor adverse postimunizare
 Efectueaza triajul epidemiologic după vacanţa şcolară sau ori de
câte ori este nevoie.
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

 Verifică efectuarea periodica a examinarilor medicale stabilite prin


reglementari ale Ministerului Sanatatii Publice.
II. PN Evaluarea starii de sanatate a populatiei –
Obiective:
a) evaluarea stării de sănătate a populaţiei şi a factorilor de risc, în vederea
păstrării şi promovării sănătăţii, precum şi a prevenirii îmbolnăvirilor şi complicaţiilor
acestora;
b) îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei prin creşterea accesului populaţiei
la servicii de asistenţă medicală preventivă şi creşterea speranţei de viaţă,
ş.a.
Scop :
a) cunoaşterea ponderii în populaţie a factorilor determinanţi pentru bolile cu
impact major asupra stării de sănătate a acesteia, diagnosticarea precoce şi
monitorizarea acestor boli pentru evitarea deceselor premature;
b) îmbunătaţirea stării de sănătate a populaţiei prin prevenirea, controlul şi
monitorizarea bolilor cu impact major asupra sănătăţii;
c) îmbunătăţirea calităţii vieţii şi prelungirea duratei medii de viaţă pentru
alinierea la standardele Uniunii Europene;
d) îmbunătăţirea accesului la servicii de sănătate a întregii populaţii a României.

III. Planificarea controlului medical la angajare ca şi cel periodic urmăreşte ca


starea de sănătate a fiecărui angajat să permită exercitarea meseriei respective.
Controlul constă într-un examen medical de bilanţ al stării de sănătate prin care,
prin comparare cu examenele anterioare, se apreciază dinamica stării de sănătate.
Compararea stării de sănătate cu condiţiile de muncă, permite luarea deciziei privind
posibilitatea sau imposibilitatea continuării muncii anterioare, în ultimul caz
aplicându-semăsuri pe linie profesională, dublate uneori şi de măsuri medicale şi
sociale.
Examenele la angajare sau periodice se efectuează de către angajaţi şi diferă în
funcţie de specificul unităţii, de ex. pentru sectorul sanitar analizele periodice, în
special pentru departamentul de alimentaţie a sugarului sunt: ex. clinic şi/sau r-scopie
pulmonară, ex. coproparazitologic. De asemenea se recoltează periodic acestor
angajaţi, probe de pe tegumente, pentru a urmării eventuala stare de portaj a acestora.
Anorexia nervoasă este o tulburare de alimentaţie care afectează mai ales
femeile tinere. Boala se caracterizează prin reducerea greutăţii corpului cu cel puţin
15% faţă de cea ideală şi prin teama persistentă de îngrăşare.
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

Afecţiunea debutează de obicei între 15-25 de ani.


Cauze
Cauzele anorexiei nu sunt pe deplin cunoscute, fiind incriminaţi mai mulţi factori
favorizanţi care pot conduce independent sau împreună la apariţia bolii. Printre aceştia
se numără factorii:
- biologici,
- sociali,
- familiali şi
- psihologici.
De asemenea, a fost demonstrată implicarea factorilor genetici, persoanele care
au un membru al familiei anorexic prezentând un risc crescut de a dezvolta boala.
Pubertatea, căsătoria, problemele familiale, divorţul sau schimbarea locului de muncă
pot declanşa apariţia anorexiei.
Există două tipuri majore de pacienţi cu anorexie nervoasă:
- tipul restrictiv, persoana reduce drastic aportul
alimentar, şi
- tipul bulimic. În acest caz, persoana consumă o cantitate
mare de alimente, după care îşi provoacă vărsături sau abuzează de
laxative.
Din cauza alimentaţiei restrictive, bolnavul se privează de nutrienţii absolut
necesari pentru buna funcţionare a organismului. Metabolismul unui anorexic devine
din ce în ce mai lent, ca măsură de adaptare faţă de scăderea greutăţii.
Scade temperatura corpului, apar hipotensiunea şi bradicardia (inima bate mai rar
decât în mod normal). Bolnavul de anorexie acuză căderea părului, devine constipat şi
prezintă osteopenie (reducerea densităţii oaselor). Lipsa de minerale şi vitamine din
organism determină creierul să nu mai funcţioneze la parametri normali, afectând
capacitatea de a învăţa.
Tratament
Principalul obiectiv al tratamentului anorexiei nervoase îl reprezintă refacerea
greutăţii la minimum 90% din greutatea ideală pentru vârsta şi înălţimea bolnavului.
În cazurile severe se recomandă internarea în spital, formele uşoare ale bolii
putând fi tratate şi ambulator.
I Aportul caloric trebuie mărit treptat, pentru a se obţine o creştere în greutate de
una-două kilograme pe săptămână. De multe ori este necesară supravegherea meselor.
Se recomandă vizitele la psiholog, atât pentru a se forma o imagine de sine
echilibrată, cât şi pentru schimbarea obiceiurilor alimentare.
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

Aceasta urmăreşte în primă fază să structureze un program alimentar, axându-se


pe numărul de mese şi nu pe calcularea caloriilor: scopul este acela de a educa
pacientele să mănânce sănătos şi să privească masa ca pe un ritual benefic alături de
prieteni şi familie.
II. În cea de-a doua fază a programului se trece la o re-evaluare a vieţii, punându-
se accent pe rezolvarea de probleme, altfel decât prin apelarea la diete din ce în ce mai
drastice. La fel de eficientă se dovedeşte şi terapia interpersonală, deoarece pacientele
se află de obicei la vârsta la care sunt extrem de interesate de relaţiile interpersonale şi
pot astfel compensa frustrările din domeniul siluetei şi alimentaţiei. De asemenea, în
cazurile în care tulburările de alimentaţie apar pe fondul unei depresii, psihologul
poate prescrie antidepresive, la fel şi în cazurile mai grave - însă această formă de
tratament este negociată cu pacientul în timpul şedinţelor de psihoterapie.
Pierderile de ţesut osos cauzate de osteopenie sunt reduse cu ajutorul calciului şi
vitaminei D. Instituirea cât mai devreme a tratamentului este foarte importantă,
şansele de vindecare fiind mult mai mari în acest caz.
Procesul de îngrijire (nursing) pentru pacienţii cu alterarea stimei de sine,
etc.
Pentru că succesul unui tratament este o colaborare fericită intre trei elemente
indisolubil legate si anume: un diagnostic corect, o terapie adecvata si un pacient
cooperant, este necesar ca pacientului sa nu-i fie ascuns nimic din suferinta sa.
Pacientul trebuie sa fie corect informat asupra starii sale de sanatate, asupra riscurilor,
precum si asupra modului cel mai indicat de tratament, indiferent de credintele si de
prejudecatile sale in domeniul medical.
Initierea dializei cronice reprezinta un moment extrem de stresant pentru
pacientul cu insuficienta renala cronica terminala. Probabil cel mai dificil aspect pe
care bolnavul si familia acestuia trebuie sa-l inteleaga si sa-l accepte este că dializa nu
vindeca boala renala. Prin dializa pacientul este mentinut in viată, insă funcţiile
rinichiului nu pot fi substituite in totalitate.
Constientizarea acestui fapt dezorganizează viata bolnavului, acesta fiind obligat
sa-si perceapă altfel corpul si sa-si reconsidere rolurile sale profesionale si familiale.
Pierderea rolurilor sociale, alterarea planurilor de viitor, nesiguranta, afectarea
imaginii si a stimei de sine sunt doar cateva dintre realitatile la care pacientul dializat
trebuie sa se adapteze pentru a putea beneficia la maximum de tratamentele
recomandate de medicul specialist.
Stima de sine, increderea in sine, imaginea de sine…acesta este trio-ul ce are
probabil cel mai mare impact asupra starii de bine a persoanei si a capacitatii acesteia
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

de a se bucura de viata. De aceea stima de sine scazuta se afla adesea in miezul unei
mari varietaţi de probleme psihologice. Stima de sine scazuta este prezentă în
depresie, anxietate (in special anxietate socială), tulburarile de alimentare, dependenţe,
probleme de relaţionare, dificultăţi în comunicare şi multe altele.
Zilnic în unităţile sanitare şi/sau de îngrijire, confruntarea morţii face parte din
profesia de purtători ai halatului alb. Indiferent de prognostic medicul încearcă să
salveze viata bolnavului sau cel putin să o îmbunătăţească, să o uşureze pentru o
perioadă. Pe langă cunoştinţele de specialitate el are nevoie şi de abilităţi speciale de
întelegere a nevoilor emoţionale ale pacientului.
E foarte greu ca medic sa accepti ca nu mai poti face nimic pentru un pacient, sa
accepti ideea ca va muri. Si totusi, chiar si in acest nedorit si nefericit moment, se mai
poate face ceva pentru bolnav. Poate fi ajutat sa accepte, sa plece impacat.
Iar asta se intampla atunci cand bolnavul are ocazia sa stie ce il asteapta si poate
sa-si incheie anumite lucruri, sa-si ia ramas bun de la rude si prieteni, sa lase o
amintire.
Practic, ar trebui ca pacientii sa fie informati cu privire la starea lor, la
prognostic, la apropierea momentului mortii. E un mod de a le arata respectul si
increderea ca pot face fata situatiei si au dreptul sa-si organizeze ultima perioada a
vietii. Adesea, rudele incearca sa-i ascunda pacientului adevarul si cer si medicului sa
faca la fel. Cei din jur se tem ca pacientul va suferi prea mult. Desigur, relatiile sunt
afectate, dar asta poate avea si un rezultat pozitiv, atunci cand pacientul isi exprima
emotiile le permite si celorlalti sa o faca. Bolnavul se simte iubit, iar cei din jur pot
comunica suferinta, pot pentru ultima data sa spuna anumite lucruri si nu sa le nege tot
restul vietii lor.
In fata unui prognostic sumbru vor fi rude sau prieteni care se vor retrage si asta
pentru ca au propriile dificultati in a face fata situatiei. Asta nu trebuie insa sa
impiedice medicul sa comunice pacientului starea in care se afla si sa incerce sa
comunice cu el si despre moarte. S-ar putea ca medicul sa fie singura persoana care
are curajul de a vorbi deschis despre acest subiect, dându-i astfel şi pacientului şansa
de a-şi exprima punctul de vedere, de a solicita anumite lucruri, de a-şi exprima
emoţiile, gândurile.
Prima sarcina a celui care lucreaza cu oameni aflati in stadii terminale ale bolii
este sa stabileasca o relatie bazata pe respect si reciprocitate. Trebuie sa inteleaga
suferinta persoanei, semnificatia pe care ea o da, sa fie atent la ceea ce comunica.
Empatia in acest caz poate insemna sa intelegi semnificatia personala a
comportamentelor, emotiilor bolnavului. Sa afli ce crede, ce simte, ce-l preocupa.
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

NEVOI FIZICE, EMOTIONALE, SPIRITUALE, SOCIALE


Fiecare om in timpul vietii trebuie sa functioneze in cel putin 3 domenii
importante: munca, relatiile sociale (prietenii) si relatia intima (familia). La acestea
se adauga relatia cu sinele si domeniul spiritual. Functionarea in aceste sarcini nu
trebuie anulata in momentul in care bolnavul este intr-o faza terminala. Iar personalul
medico-sanitar il poate incuraja sa functioneze. Desigur nu va mai putea indeplini ca
altadata aceste sarcini, dar le poate adapta posibilitatilor sale de miscare, exprimare.
Cum spuneam se intampla uneori ca familia sa se blocheze in suferinta si sa nu
mai poata oferi bolnavului suportul emotional. Medicul şi asistenta poate insa sa
comunice mai mult cu el. Sa vada cum gandeste si ce anume il incurca. Sa-i identifice
calitatile care-l pot ajuta sa faca fata sarcinilor descrise, sa identifice gandurile
negative si sa-l sprijine sa gaseasca noi solutii, posibilitati de a face fata provocarii
mortii.
Atitudinea personalului medico-sanitar fata de bolnav trebuie sa ramana constant
incurajatoare, iar comunicarea nu trebuie sa lipseasca in nici un moment. Opinia
generala este ca unul dintre ultimele simturi care se pierd este auzul, astfel personalul
(medicul, asistenta) trebuie sa se poarte mereu in preajma bolnavului ca si cum ar
intelege tot, chiar daca nu da semne ca o face.

Riscurile consumului de droguri

Societatea condamnă cu vehemenţă pe consumatorii de droguri ilegale dar,


manifestă o relativă toleranţă faţă de consumatorii de alcool şi tutun. În realitate însă,
şi fumatul şi consumul frecvent şi excesiv de alcool pot determina toleranţă şi
dependenţă ducând la afecţiuni ale inimii, tractului digestiv, ficatului, plămânilor şi
sistemului nervos central.
Drogurile precum alcoolul, heroina şi tranchilizantele consumate regulat pot
duce la modificarea reacţiilor biochimice normale din organism şi dacă nu se
continuă administrarea dozelor apar simptomele specifice abstinenţei (tremurături,
transpiraţii, simptome asemănătoare gripei). În plus, din cauza faptului că sunt
depresoare, ele încetinesc reacţiile organismului şi produc o stare de somnolenţă,
capacitatea de coordonare a mişcărilor este afectată iar persoana poate cădea şi se
poate accidenta cu uşurinţă.
Drogurile precum amfetaminele, cocaina, ecstasy sunt stimulente puternice,
ducând la o descărcare de energie care poate fi fatală în cazul celor care au probleme
cu tensiunea arterială.
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

Consumatorii de LSD suferă de halucinaţii şi pot fi extrem de tulburaţi după


administrare, capabili să comită acte periculoase, în special dacă erau anxioşi sau
foarte supăraţi înainte să ia drogul.
Măsuri de prim ajutor

Măsurile de prim ajutor acordate de familie sau de persoanele din anturajul


consumatorului de droguri sunt de multe ori decisive în salvarea vieţii acestuia.
Dacă persoana este tensionată, panicată, în urma unui consum de
halucinogene, stimulente de tipul amfetaminelor, a ecstasy-ului sau a unor doze
crescute de cannabis, conduita de urgenţă pe care trebuie să o adoptaţi este:
 să înlăturaţi din jur privitorii curioşi şi să conduceţi persoana într-
un loc ferit de zgomote şi lumini puternice;
 să calmaţi persoana vorbindu-i încet şi explicându-i că panica va
trece pe măsură ce drogul îşi va pierde din efect;
 să o încurajaţi să respire adânc şi rar pentru a nu se sufoca în
accesele de panică;
 să încercaţi să aflaţi ce drog a consumat pentru a transmite acest
lucru celor de la Salvare în caz că starea de sănătate se înrăutăţeşte brusc.
Dacă persoana este foarte deshidratată sau încălzită în urma consumului de
amfetamine sau ecstasy şi în urma de depunerii unui efort susţinut în timpul dansului,
(în cazul în care consumul de droguri s-a realizat într-o discotecă sau la o petrecere
într-un loc neaerisit), are dure de cap, ameţeli, vărsături, are o senzaţie bruscă de
oboseală şi transpiraţia este absentă:
 se recomandă odihnirea în spaţii aerisite, consumul de sucuri de
fructe şi snacks-uri sărate pentru reechilibrarea hidro-electolitică, consumul de
lichide nealcoolice cam jumătate de litru pe oră pentru rehidratare.
Dacă persoana îşi pierde starea de conştienţă
 primul lucru pe care trebuie să-l facă salvatorul este să se asigure
că persoana leşinată respiră normal în continuare iar dacă respiraţia nu este
perceptibilă, să-i facă respiraţie gură la gură;
 în scop preventiv, pentru a nu-şi înghiţi limba sau dacă varsă, să
nu se sufoce, persoana în stare de inconştienţă va fi poziţionată culcată pe-o
parte cu genunchiul uşor îndoit, cu capul întors spre lateral şi braţele flectate
de-o parte şi de alta a capului;
 la sosirea ambulanţei se vor oferi toate informaţiile în legătură cu
ce a consumat şi când, iar dacă acest lucru nu se cunoaşte, atunci, ce recipiente
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

sau pulberi s-au găsit lângă persoana în stare de inconştienţă - acest lucru va
folosi personalului medical la stabilirea rapidă a celui mai bun antidot.
Sfaturi pentru parinti:

1. Cultiva o relatie bazata pe prietenie si sinceritate cu copilul tau si vei fi ferita de


surprize neplacute.
2. Atentie la ceea ce consuma, deoarece unele droguri poarta alte denumiri fata de
cele reale, administrarea lor producand intoxicatii grave, uneori mortale.
3. Nu exista droguri tari sau droguri slabe si nici droguri bune sau rele.
4. Daca copilul tau va dori sa consume droguri, este foarte probabil ca el sa reuseasca
pana la urma. Pe baza "semnelor" enumerate mai sus, depisteaza in timp util acest
lucru!
5. Tu esti cea care trebuie sa-l informeze inca de timpuriu cu privire la nocivitatea
drogurilor.
6. Cel mai bun lucru pe care il poti face ca parinte, este acela de a fi un exemplu.
Copiii trebuie sa stie de la tine care este pericolul administrarii de medicamente, in
general, fara recomandarea medicului.
7. Nu uita ca alcoolul amplifica efectele drogului

Cercetarea este un proces care trebuie să fie realizat în conformitate cu regulile


ştiinţifice. Cercetătorul trebuie să ştie să facă diferenţa între ceea ce se ştie până în
prezent şi ceea ce ştie el personal.
Scopul de bază al cercetării nursing este dezvoltarea unei baze de cunoştinţe care
să îmbunătăţească practica nursing.
Procesul de cercetare are următorii paşi:
1. Descrierea problemei; formularea întrebării
2. studierea literaturii
3. stabilirea obiectivelor
4. formularea ipotezelor
5. identificarea variabilelor
6. selectarea unui model de cercetare
7. definirea caracteristicilor populaţiei studiate
8. selectarea eşantionului
9. operaţionalizarea şi măsurarea variabilelor
10. culegerea datelor
11. organizarea pentru analiză
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

12. analizarea datelor


13. Interpretarea rezultatelor
14. comunicarea rezultatelor
15. utilizarea rezultatelor.

Descrierea problemei se referă la identificarea temei de cercetare, descrierea


problemei identificate şi evaluarea realităţii acesteia. Problema trebuie să fie
interesantă pentru ceretător, să fie clar definită şi importantă pentru comunitate. (engl.
Background)
Studierea literaturii – cercetătorul trebuie să ştie că dacă problema respectivă a
mai fost studiată, este inutil să mai piardă timpul repetând experimentul. Pt studierea
literaturii de specialitate se vor avea în vedere cuvinte cheie sau fraze care vor fi
utilizate pentru căutare.
Stabilirea obiectivelor teoretice – se referă la integrarea problemei specifice
într-un context ştiinţific larg. Cercetătorul trebuie să dovedească că studiul său va
extinde aria de cunoştinţe actuale.
Formularea ipotezelor – se identifică toate întrebările la care se poate răspunde,
se explică legăturile şi rapoartele aşteptate şi se pot prevedea rezultatele.
Selectarea unei metode de cercetare – se referă la formularea unei strategii
perntru a răspunde întrebărilor de cercetare şi pentru implementarea evaluării situaţiei
cerrcetate.
Definirea caracteristicilor populaţiei studiate – se referă la identificarea
grupului ţintă pt care cercetătorul speră să generalizeze rezultatele studiului.
Cercetătorul trebuie să definească exact care este populaţia pt care se realizează
studiul şi ce caracteristici are aceasta – de ex populaţia de sex masculin, cu vârste
peste 80 ani care are probleme de eliminare urinară.
Selectarea unui eşantion
Nu se poate testa întrega populaţie care interesează. Prin metode statistice se
realizează eşantionarea populaţiei care trebuie analizată. Eşantionul trebuie să fie tipic,
caracteristic, reprezentativ populaţiei; mărimea eşantionului trebuie să fie în
concordanţă cu frecvenţa evenimentului studiat (ex. studiul planetei Marte → lot mic
de indivizi – a mânca nesărat → HTA lot mare de indivizi)
Validitatea şi încrederea – validitate – defineşte capacitatea testului de a măsura
corect evenimentul intern (în cadrul studiului) şi extern (la populaţia reprezentată prin
eşantion). Încrederea - defineşte măsurarea variabilei într-un mod care se poate
repeta.
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

Colectarea datelor – trebuie făcută înainte de începerea studiului, ca să nu


lipsească date pt situaţia statistică. În culegerea datelor trebuie ţinut cont de
problemele etice ale cercetării ex. nu este etic administrarea trat celor 2 loturi pt HTA.
Perioada de colectare a datelor se face de regulă pe o perioadă de 1 an calendaristic.
Organizarea datelor - transformarea datelor neprelucrate, codificarea lor,
plasarea datelor în format electronic pt analiză.
Analizarea datelor reprezintă organizarea şi sintetizarea informaţiilor obţinute
pt a permite interpretarea rezultatelor.
Analizarea rezultatelor – sarcina de a da sens rezultatelor. Rezultatele trebuie
discutate şi arătate implicaţiile lor, eventual ce acţiuni sau cercetări viitoare sunt
sugerate de către acestea.
Comunicarea rezutatelor se referă la descrierea studiului, de ce a fost făcut cu
ce scop, de la ce idee s-a pornit, ce a fost găsit şi ce implicaţii pot apare. Alte formate
de a face cunoscute rezultatele unei cercetări sunt: conferinţe, reviste de specialitate,
rapoarte, cărţi, ş.a.
Utilizarea rezultatelor cercetării: practica bazată pe dovezi, citirea critică a
unui articol, existenţa unui consumator al cercetării, utilizarea cercetării ca bază de
documentaţie pt studii viitoare.

Toţi angajaţii din sistemul sanitar trebuie să ia decizii. Acest lucru este valabil
atât pentru nursa practiciană cât şi pentru un manager.
Există mulţi factori care influenţează luarea deciziilor. Aceştia se clasifică în
factori externi şi factori interni. Factorii externi = presiuni organizatorice, costuri, etc.
Factorii interni – cunoştinţele proprii şi experienţa practică sau rutina.
Atunci când luăm decizii trebuie să răspundem unei întrebări.
Căutând răspunsuri putem afla mai multe variante: cum am învăţat, cum facem
noi; cum fac alţii. Care este răspunsul ,,bun” care este cea mai bună cale pe care
trebuie să o alegem ?
Modul în care formulăm întrebarea
Formularea sistematică a întrebărilor ne ajută să depistăm care sunt informaţiile
de care avem nevoie pentru a lua o decizie.
Construcţia întrebărilor poate fi ajutată de un ex simplu care porneşte de la
formularea PICR: P problema, I intervenţia, C compararea, R rezultate.

Persoană Intervenţie Comparaţie Rezultat


Cum aş Care este Care este La ce m-aş
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

descrie un grup de intervenţia alternativa cu care o putea aştepta ?


persoane similare principală pe care pot compara ? La ce se
cu persoana am luat-o în expune persoana
îngrijită de mine ? considerare? îngrijită ?
Referindu-ne la procesul nursing, identificăm 5 categorii mari de întrebări:
 întrebări care se aplică etapei de culegere a datelor: cauza
evenimentului/suferinţei.
 Întrebări care se aplică etapei de formulare a diagnosticului
nursing (este sau nu diagnosticul actual adecvat pentru pacientul
respectiv ?)
 Întrebări care se aplică etapei de stabilire a obiectivelor
îngrijirii (sunt corect alese?, sunt adaptate îngrijirilor?)
 Întrebări care se aplică etapei de aplicare a intervenţiilor
(este cea mai bună intervenţie?; există metode cu eficienţă superioară ?)
 Întrebări care se aplică etapei de evaluare a îngrijirilor (este
obiectivă măsurarea acestui parametru? Există şi alte posibilităţi de evaluare mai
eficiente?)

Exemplu Febră Împachetă Ştergerea Eficienţă:


Infecţioas ri cu apă rece corpului cu apă Scăderea
ă călduţă febrei
Sugar Ameliorar
Nursing ea stării
comunitar generale
Siguranţă:
Efecte
adverse
Formularea întrebării În cazul îngrijirilor la domiciliu a sugarilor cu
febră infecţioasă, împachetările cu apă rece sunt
mai eficiente şi mai sigure decât ştergerea corpului
cu apă călduţă ?
Categorii de întrebări şi ipoteze puse în cercetare
Întrebările pot fi incluse în mai multe categorii, după cum urmează:
 Întrebări despre aspecte clinice: cum pot fi interpretate datele
culese? Ce teste poate utiliza nursa pt precizarea corectă a diagnosticului nursing ?
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

De ex. în cazul hipertermiei la copil, care este testul care poate aprecia cel mai
fidel deshidratarea într-un moment ales: persistenţa pliului cutanat sau
determinareadensităţii urinare?
 Întrebări de cauzalitate sau de diagnostic nursing: care este cea
mai probabilă etiologie pentru dg actual ?
 Întrebări cu privire la intervenţii: care este cea mai sigură
intervenţie într-un caz specific? Care procedură oferă un confort mai mare în condiţii
de securitate?
 Întrebări cu caracter de prevenţie: care sunt metodele optime pt a
preveni apariţia bolii ? care sunt vârstele la care intervenţia preventivă este eficientă ?
De ex. educaţia sexuală cu scopul de a preveni sarcina nedorită şi transmiterea
ITS, este bine să fie începută de la ciclul primar de învăţământ, gimnaziu sau liceu?
 Întrebări care se referă la riscuri, evoluţia individului sau prognostic:
care poate fi evoluţia stării unui individ dacă primeşte sau nu îngrijiri nursing ? de ex.
ce risc pe scurtă durată are un copil febril la care se aplică doar intervenţii non
farmacologice, comparativ cu unul la care se aplică doar intervenţii farmacologice de
scădere a febrei ?
 Întrebări care se referă la cost-eficienţă : care este cea mai ieftină
intervenţie care poate asigura securitatea persoanei îngrijite şi familiei acesteia ? care
este cea mai eficientă metodă de educaţie ?
 Întrebări referitoare la riscuri şi efecte nedorite. Ex. în ce măsură este
afectată o persoană dacă nursa pregăteşte tratamentul injectabil în prezenţa acesteia
comparativ cu situaţia în care aceasta vine cu soluţia gata de injectare ?
 Întrebări cu privire la calitatea vieţii sau satisfacţia persoanei îngrijite.
 Întrebări referitoare la efectele utilizării unei intervenţii sau atitudini pt o
populaţie dată.
 Întrebări cu caracter financiar şi de organizare a serviciilor de sănătate.
 Întrebări cu caracter social, cultural, etnic sau psihologic.
 Întrebări care să arate cum se poate trece de la teorie la practică.
Informaţiile obţinute pot fi calitative (satisfacţia pacientului, calitatea vieţii) sau
cantitative (financiare, cost-eficienţă, prevenţie).
Primul pas pt obţinerea acestor informaţii este documentarea.

Exerciţii Pacient Intervenţi Intervenţi Rezultate


de construcţie sau problemă e a cu care se
a întrebărilor compară
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

Caz 2
Bolnav Administr Administr Analgezie
internat ATI area de area de eficientă.
după operaţia analgezic în analgezic în Confort afirmat
pe cord bolus perfuzie de către pacient
continuă
Formularea întrebării
Cum este mai eficient şi confortabil pentru un bolnav operat recent pe cord să fie
administrat analgezicul: în bolus sau în perfuzie ?

Exerciţii Pacient Intervenţi Intervenţi Rezultate


de construcţie sau problemă e a cu care se
a întrebărilor compară
Caz 3
Copii cu Recuperar Recuperar Favorizare
intervenţii e în secţii cu e în secţii fără a vindecării
chirurgicale cameră de cameră de
minore joacă joacă
Întrebarea: are joaca într-o cameră amenajată special un rol favorabil în
recuperarea copiilor cu intervenţii chirurgicale mici ?
Comunicarea problemei:
Se scrie un paragraf care descrie esenţa problemei. De ex. de-a lungul anilor
nursa a observat că pacienţii adolescenţi ca şi aparţinătorii acestora nu reţin
informaţiile cu privire la regimul alimentar recomandat după operaţia de apendicită,
atât la domiciliu cât şi la domiciliu. Ca urmare, deşi apendicectomia este una din cele
mai uşoare intervenţii chirurgicale, numărul de persoane venite la control post
operator este foarte mare, motivul fiind disconfortul abdominal. Având în vedere că
activitatea din ambulatoriu de chirugie este foarte aglomerată, nursa a considerat că
realizarea unui material cu recomandări alimentare post operatorii ar fi binevenit şi ar
putea scădea numărul de adresanţi, pe lângă faptul că pacienţii ar avea un grad crescut
de confort.
Studiu cantitativ
Dacă se va studia această problemă cantitativ, se va afla nr de persoane operate
adresante care au primit recomandările scrise privind regimul alimentar post
apendicectomie comparativ cu cele care nu au primit recomandările în scris ci doar
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

verbal. Studiul nu pune probleme etice deoarece ambele loturi de subiecţi au primit
recomandări alimentare.
Studiu calitativ
Scopul acestui studiu este acela de a afla dacă satisfacţia persoanelor care au
primit recomandări scrise de regim alimentar este mai mare decât a celor care au
primit recomandări verbale. Satisfacţia trebuie să se refere la confortul alimentar
datorat respectării unui regim adecvat, satisfacţie deoarece persoana nu mai este
nevoită să apeleze la consult medical şi datorită evoluţiei favorabile rapide a plăgii operatorii.
Cercetarea cantitativă Cercetarea calitativă
Obiectivă Subiectivă
Formală Informală
Sistematică, logică Bazată pe experienţă
Lotul de subiecţi este mare, Lotul este mic, informativ
reprezentativ
Descriere numerică Descriere verbală
Este obiectivă (nu este afectată de Este subiectivă
simţuri)

Un articol de cercetare trebuie să cuprindă:


- introducerea şi formularea problemei.
- Rezultatele pe care cercetătorul le-a găsit în literatura de
specialitate,
- Obiectivele lucrării
- Materialul şi metoda folosite pt realizarea studiului.
- Rezultatele studiului. Acestea vor fi descrise verbal şi
numeric, sub formă de desene, tabele şi figuri.
Publicarea studiilor de cercetare
Studiile de cercetare cel mai frecvent sunt publicate (în scris ) sau mai pot fi
prezentate oral.
Publicarea studiilor de cercetare
Publicaţii care trebuie să prezinte următorul tipic:
- pe prima pagină articolul şi autorii (nu mai mult de trei). Fiecare dintre autori au
un index care explică, în josul paginii titlul ştiinţific/profesiunea şi provenienţa
acestora.
- Primul autor este cel principal, în josul paginii el va avea numite toate datele
personale şi adresa de contact, instituţia pe care o reprezintă, adresa de e-mail. Titlul
e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

nu trebuie să fie mai lung de 250 caractere şi trebuie să exprime exact intenţia pe care
o are studiul de cercetare.
- Pe cea de-a doua pagină se va scrie rezumatul studiului. Rezumatul nu trebuie
să aibă mai mult de 2500 caractere (maxim o pagină format A4, scris cu caractere
Times New Roman de maxim 12 puncte, la un rând şi jumătate). El descrie concis
studiul, motiv pt care se respectă următoarea ordine: introducere, motivaţia sudiului,
material şi metodă, rezultate, discuţii şi concluzii.
- La sfîrşitul articolului vor notate cuvintele cheie cu scop de identificare a
articolului de către cititorii interesaţi.
- Pe cea de-a treia pg se scrie rezumatul articolului în limba engleză.
- Urmează articolul detaliat după aceleaşi principii enumerate la scrierea
articolelor de cercetare. Nu se vor insera mai mult de 5 figuri, tabele şi grafice. Un nr
mai mare decât 5 face dificilă citirea şi interpretarea reprezentărilor schematice ale
articolului
- Ultima pg va cuprinde bibliografia, care va fi sectivă de cele mai multe ori (nu
vor fi citaţi toţi autorii)
- Necesară cunoşterea limbii engleze.
Prezentarea orală a studiilor de cercetare
Power Point – pe un slide se scriu maxim 3 -5 idei, imagini atractive., să nu
depăşească 15 minute maxim

S-ar putea să vă placă și