Sunteți pe pagina 1din 24

Vedere a Luvrului cu piramida modernă, construită în 1994

Piramida mare, care constituie intrarea în muzeul Luvru


Sunt piramide cu scări amenajate pentru ieşirea vizitatorilor
Muzeul Luvru (în franceză Musée du Louvre) este cel mai
mare muzeu parizian, după suprafaţă, şi printre cele mai
binecunoscute muzee din lume. Clădirea este un fost palat
regal situat în inima oraşului Paris, între malul drept al
râului Sena şi Rue de Rivoli. Curtea sa principală se află
pe axa bulevardului Champs-Élysées (Axe historique).
Este unul dintre cele mai vechi şi mai mari muzee din
lume, cu o lungă istorie în păstrarea patrimoniului artistic
al Franţei, de la regii capetieni până la imperiul
napoleonic.
Luvrul deţine unul dintre cele mai cunoscute tablouri din
lume, dacă nu cumva cel mai cunoscut: Gioconda (sau
Monalisa) de Leonardo da Vinci. Luvrul a fost deschis
prima oară pentru public în 1973, după Revoluţie, de
atunci fiind îmbogăţit în permanenţă. Muzeul are trei
aripi: Denon, Sully şi Richelieu.
Pentru odihna vizitatorilor, există terase.
Spaţii rezervate pentru statui şi statuete
Spaţii rezervate pentru statui şi statuete
Ariana abandonată
Săli cu statuete şi basoreliefuri
Multe săli cu tablouri expuse în mare siguranţă
Gigantice tablouri căptuşesc pereţi multor săli.
Gioconda (sau Monalisa)
DESPRE LECŢIILE CUPRINZÂND

MUZEUL “LUVRU” DIN PARIS


Concept original şi realizare:
Hotnog Bogdan
Tel. 0726077322
mail:dreamcake54@yahoo.com

S-ar putea să vă placă și