FARMACOLOGIE

AN II; Medicină Dentară

Curs modul I

Titular curs:
Șef lucrări dr. Diana CIUBOTARIU
 Farmacocinetica

• Absorbția
• Distribuția
• Transportul
• Metabolizarea
• Eliminarea (excreția) medicamentului
 Traversarea membranelor biologice (permeația)

• Toate etapele farmacocineticii presupun trecerea moleculelor substanței biologic active

prin membrane;
• Trecerea este facilitată de:
– Raport hidrosolubilitate / liposolubilitate în favoarea liposolubilității;
– Forma slab polarizată a moleculei:
• acizii puternici și bazele tari: absorbție ↓;
• mecamilamină, HIN, acetilcolină : absorbție ↓.
– Dimensiunile reduse ale moleculei.

MECANISME PASIVE MECANISME ACTIVE

- difuzie simplă; - endocitoză;
- filtrare (prin pori, spații - exocitoză;
paracelulare); - transcitoză (traversarea celulei);
- difuzie facilitată (mecanism saturabil și - pinocitoză (vacuolă separată);
care poate fi limitat de către prezența unui al - molecule carrier speciale (P-gp*;
doilea ligand pentru molecula carrier - glucoza). MDR**) (transportă antineoplazicele din interior celulei
antitumorale la exterior, sunt implicate în dezvoltarea
).
rezistenței la antineoplazic

LEGENDĂ: *P-gp=glicoproteina P;
**MDR=multidrug-resistence.
 Absorbția

• Definiție: trecerea (mișcarea) moleculelor de

medicament de la locul de administrare /
aplicare în plasmă.
 Căi de administrare a medicamentului
Calea internă – presupune introducerea medicamentului în
cavitatea orală, înghiţirea formei medicamentoase şi apoi
medicamentul parcurge faringele, esofagul, stomacul, intestinul
subţire şi intestinul gros.
Se poate absorbi parţial sau total sau deloc.

Calea externă – include administrarea medicamentului la nivelul

tegumentului şi mucoaselor accesibile: bucofaringiană, respiratorie
(inferioară sau superioară), auriculară, conjunctivală, rectală, vaginală şi uretrală.

Calea parenterală – presupune introducerea medicamentului

direct în mediul intern al organismului (injectare / perfuzare sau
implantare).
 Absorbţia medicamentului administrat pe
cale internă

stomac
- salicilați, etanol, fenobarbital, apă – medicamente (substanțe) (slab) acide;

intestinul subţire
• suprafaţă mare (vilozități);
• bună vascularizaţie;
• cele mai multe medicamente se absorb la nivelul jejunului.

intestinul gros
• suprafaţa → ↓;
• lipsesc cilii;
• absorbţia rectală ocoleşte ficatul parțial.
 Factori ce influenţează absorbţia intestinală
• absenţa /prezenţa alimentelor:
•  – ↓: ampicilină, captopril etc.;
– : ketoconazol în prezenţa Cola; griseofulvină în prezenţa alimentelor
grase;
– nu este influenţată pentru: amoxicilină, doxiciclină.
• absenţa / prezenţa bilei;
• viteza de golire a stomacului;
• gradul de vascularizație a segmentelor de tub digestiv, integritatea
acestuia; Natura moleculei:
Forma medicamentoasă: Formularea moleculei:
•raport hidrosolubilitate /
liposolubilitate în favoarea
•formele solide (comprimate, liposolubilității; •forma, mărimea cristalelor;
capsule) se absorb după o prealabilă •forma slab polarizată a •sarea sodică a acidului
dezintegrare + solubilizare; moleculei (acizii puternici și acetilsalicilic: absorbție dublă la
•în general, soluțiile au o absorbție bazele tari: absorbție ↓); 30‘ după administrarea pe cale
superioară suspensiilor. •dimensiunile ↓ ale moleculei. internă comparativ cu forma
acidă.
Factori ce influenţează absorbţia intestinală
Interacțiuni la nivel de absorbție
– substanţele ce ↓ rata de golire a stomacului ↑ şi timpul de absorbţie (opiacee: loperamid, analgeticele narcotice),
atropină, ganglioplegice etc;

– în cazul administrării concomitente pe cale internă, colestiramina ↓ absorbția: digitalice, diuretice tiazidice,
antidiabetice orale, anticoagulante orale cumarinice, salicilaţi, fenilbutazonă (digoxinul se va administra fie cu 1
oră înainte, fie cu 3-4 ore după colestiramină).
– tetraciclinele & fluoroquinolonele formează complexe inactive cu substanţele care conţin ioni metalici bivalenţi
&trivalenţi (Ca2+, Al3+, Mg2+, Fe2+, Fe3+), complexele inactive astfel formate eliminându-se ca atare pe cale
intestinală
– acidul fitic (vegetale, legume): ↓ absorbția cationilor (Mg2+);
– preparatele cu Fe: se absorb ↑ în mediu acid (de exemplu, în prezența vitaminei C);
– blocantele H2: ↓ absorbția ketoconazol;
– antiacidele: ↓ absorbția digoxin, tetracicline, chinolone, ketoconazol, itraconazol, compuşi cu fier, acid
urosodeoxicolic;
– eritromicina ↑ absorbția digoxin (distruge flora intestinală care inactivează parțial digoxinul administrat intern)
& biodisponibilitatea anticoagulantelor orale.

– aciditatea gastrică distruge o serie de medicamente (insulină, benzilpenicilină), făcându-le inaccesibile

absorbției. Calea internă nu poate fi utilizată pentru administrarea acestora.
 Absorbția (intestinală) nu este necesară
pentru:
• antiacide;
• antihelmintice (albendazol, mebendazol);
• aminoglicozide (streptomicină) – dar realizează concentrații toxice în caz de colite
ulcerate sau polimixine (dacă sunt administrate strict pentru terapia enteritelor
sau colitelor infecțioase);
• enzime digestive;
• laxative (excepție: cele antrachinonice – senna);

• substituienți macromoleculari de plasmă;

• anestezice locale;
• substanțe administrate pentru efect local.

Observație: se poate realiza absorbție în terapia locală pentru efecte sistemic

(exemplu: patch-uri cu nitroglicerină).
 Particularități ale absorbției în cazul utilizării altor căi (externă / parenterală)

EFECTUL PRIMULUI PASAJ ȘI POSIBILITĂȚI DE EVITARE

Soluții pentru evitarea efectului primului

pasaj:
Unele medicamente, administrate pe cale internă – administrare parenterală;
şi absorbite la nivel gastric sau intestinal, sunt – administrare externă, la nivelul
metabolizate în proporţie ridicată la prima
trecere prin ficat sau / şi peretele intestinal,
mucoaselor digestive:
astfel încât în circulaţia generală, ajunge în • sublingual – nitroglicerină în angina
formă activă doar o mică parte din doza de pectorală (substanța ajunge în sistemul venei
cave superioare) – doza eficace este de ˷ 50 de
medicament administrată:
ori inferioară celei administrate pe cale internă,
• propranolol; care ar ajunge la cord după o prealabilă trecere
• morfină; prin ficat, unde ar fi preluată de către sistemul
• nitroglicerină; venei porte și transformată prin metabolizare
• pentazocină; în compuși inactivi în proporție de peste 90%;
• imipramină; • rectal (soluții pentru clismă, supozitoare)
• clorpromazină. (substanța ajunge în sistemul venei cave
• warfarină; inferioare – 50% - prin venele hemoroidale
inferioară și medie, dar și în sistemul venei
• metoprolol;
porte – prin vena hemoroidală superioară).
• salbutamol.
 Particularități ale absorbției în cazul utilizării
altor căi (externă / parenterală)
ADMINISTRAREA LA NIVEL CUTANAT

– este variabilă ca intensitate în diverse regiuni tegumentare;

– stratul cornos → un important factor limitant al absorbției;
– absorbția: predominant la nivelul foliculilor piloşi, glandelor sebacee şi sudoripare.
Absorbţia depinde de:
– integritatea tegumentului (este mai mare în cazul tegumentului denudat);
– regiunea din tegument unde se aplică forma medicamentoasă (mai mare la nivel retroauricular şi scrotal);
– vârstă (mai mare la copil, mai redusă la vârstnic);
– natura excipientului (lanolina – absorbție superioară vaselinei).

• Creșterea absorbției la nivel tegumentar se poate realiza prin:

– masaj;
– aplicare de ultrasunete;
– ionoforeză (aplicarea unui câmp electric);
– utilizarea de excipienţi cu solubilitatea crescută.
 Particularități ale absorbției în cazul utilizării
altor căi (externă / parenterală)
• În cazul administrării parenterale, biodisponibilitatea se
consideră a fi 100%;
Această cale de administrare este avantajoasă:
• când se dorește un efect rapid;
• dacă substanța nu este absorbită în administrare internă;
• în cazul unor substanțe incompatibile cu pH gastric acid (insulină, heparină);

Metode de întârziere a absorbției / prelungire a efectului:

• asocierea adrenalinei la anestezicele locale;
• utilizarea unei formulări chimice cu eliberare lentă (procain-
penicilina);
• pelete implantate subcutanat.
 Particularități ale absorbției în cazul utilizării
altor căi (externă / parenterală)
• Administrarea topică se poate utiliza pentru efecte
sistemice:
– antipiretice – intrarectal;
– oxitocină și ADH – intranazal;
– nitroglicerină în patch-uri transdermice;
– preparate estrogenice – intravaginal;

Atenție la efectele adverse: ex.: timolol, administrat pentru

terapia glaucomului, se absoarbe prin mucoasa
conjunctivală.
 Distribuția
• Definiția: procesul prin care moleculele unei substanțe biologic
active ajung de la nivelul sistemului circulator în țesuturi /
fluidele organismului.

Compartimente și volume de distribuție (L/kg corp):

- vascular (0,08L/kg –sânge; 0,04L/kg – plasmă):
- heparină, substituienți macromoleculari de plasmă pentru hidratare;
- anticoagulante orale: warfarină (legare puternică de proteinele
plasmatice);
- vascular + apă extracelulară (0,2L/kg): aminoglicozide.
- compartiment hidric total (0,6L/kg): etanol.
 Distribuția
• Pb, F – oase (și dinți);
• substanțele puternic lipofile: hexobarbital, tiopental (SNC) → redistribuire (țesut adipos) (durată foarte scurtă de acțiune);

• LCR:
– cefalosporine (generațiile III & IV), fluoroquinolone, sulfamide, trimetoprim, izoniazidă, metronidazol, cloramfenicol, etc.;
– peniciline, monobacteme, carbapeneme, glicopeptide, rifampicină etc. (doar prin meningele inflamate);
– busulfan, benzodiazepine, antidepresive, anticonvulsivante (etosuximidă, fenitoin, carbamazepină);
• secreții bronșice:
– ampicilină, cefalotin, gentamicină, fluorquinolone, macrolide etc.;
– peniciline, cefalosporine etc. (în mică măsură);
• lichid pleural, peritoneal: aminoglicozide (gentamicină), glicopeptide (vancomicină), peniciline, cefalosporine (cefoxitin),
tetracicline etc.;
• celule:
– neutrofile: fluorquinolone etc.;
– macrofage: rifampicină etc.;
• bilă: aminopeniciline (ampicilină, amoxicilină), peniciline antistafilococice (oxacilină), cefalosporine (generațiile III, IV & V),
aminoglicozide, tetracicline, macrolide, fluorquinolone, rifampicină, ciclosporină, antineoplazice (doxorubicină, vincristină),
opiacee (morfină naturală, hidromorfon, oximorfon, heroină), spironolactonă, indapamidă, digoxin etc.;
• ficat: vitamina B6, cloroquin, dapsona (antilepros) etc.;
• tiroidă: antitiroidiene de sinteză, chinoleine (cliochinol, clorchinaldol);
• mucus cervical: nicotină;
• rinichi: nitrofurani (ganglion hilari, tubi renali, interstițiu);
 Distribuția
• lacrimi: rifampicină, minociclină, antiepileptice etc.;
• transpirație: rifampicină, amfetamine etc.;
• salivă: minociclină, antiepileptice (fenitoină, carbamazepină, acid valproic, etosuximidă), barbiturice,
benzodiazepine (nitrazepam, diazepam), substanțe cu potențial adictiv (morfină, heroină, cocaină, amfetamine,
canabinoizi), teofilină, digoxină, quinidină, săruri de litiu etc.;
• păr: substanțe cu potențial addictiv (morfină, heroină, cocaină, amfetamine, canabinoizi), nicotină, metale grele,
fluoroquinolone (ciprofloxaci, temafloxacin, ofloxacin, norfloxacin), fenciclidină, antispihotice (haloperidol), etc.;
• lapte: benzilpenicilina aminoglicozide, sulfonamide, benzodiazepine, barbiturice, teofilină, morfină, nicotină,
etanol;
• unghii: ketoconazol, itraconazol, griseofulvină, terbinafină, metale grele, psihostimulante (cocaină, amfetamine)
etc.;
• dinți: tetracicline etc.;
• oase, cartilaje: tetracicline, metronidazol, lincosamide, fluorquinolone, metale grele, bifosfonați (alendonat);
• lichid prostatic: fluorquinolone, sulfamide, trimetoprim spectinomicină;
• lichid seminal: cefalosporine, macrolide, chinolone, antiinflamatoare nesteroidiene (salicilați, sulfasalazină,
mesalazină), cafeină, nicotină, canabinoizi, propranolol;
• lichid vaginal: fluoroquinolone, sulfamide, trimetoprim;
• lichid interstițial: psoralens, acitetrin (dermatologie);
• sânge fetal + lichid amniotic: ampicilină, azlocilină, anticonvulsivante, sedativ-hpnotice, betablocante, nicotină.
 Transportul medicamentelor (în sânge)
• transportul medicamentelor se realizează în cea mai mare proporţie de către sânge
(numai în proporţie foarte mică de către limfă);

• transportul medicamentelor în sânge se face:

– de către plasma sangvină (99% din întreg transportul medicamentului în organism);
– de către elementele figurate ale sângelui (amikacină, metotrexat – “încapsulate” în
eritrocite).
fracție liberă ↔ fracție legată (echilibru dinamic)

• medicamentele sunt transportate în plasmă: legea acțiunii maselor

– liber;
– legate de proteinele plasmatice,
Raportul dintre fracţia liberă şi cea legată a unui medicament este constantă.
Fracţia liberă Fracţia legată
(biodepozit dinamic de medicament)
• farmacologic activă (trece în structuri unde va
realiza efect terapeutic sau secundar); • farmacologic inactivă (nu trece în structuri unde
• ajunge rapid la locul de acțiune; va realiza efect terapeutic sau secundar);
• este metabolizată; • ajunge lent la locul de acțiune;
• este eliminată (preponderent: filtrare • nu este metabolizată;
glomerulară). • nu este eliminată (preponderent: mecanisme
tubulare renale).
 Transportul medicamentelor (în sânge)

• albumina: cel mai important carrier (warfarină, sulfonamide, antiinflamatoare

nesteroidine);
• α1-gligoproteina acidă: clorpromazină, propranolol, antidepresive triciclice;
• β-globulină: chinina.

• se consideră că, la peste 80% - grad mare de legare a medicamentului de proteine.

Astfel de sbstanțe nu sunt eliminate prin hemodializă.
Legare foarte redusă:
• lanatozid C;
• digoxin;
• săruri de litiu.
 INTERACȚIUNI: la nivelul transportul
medicamentelor în sânge
• fenilbutazona poate deplasa warfarina de pe proteinele de legare, ↑ concentraţia
plasmatică a fracţiilor libere de warfarină, astfel încât se produce creşterea riscului de
accidente hemoragice;

• glucocorticosteroizii ↑ nivelul plasmatic de salicilaţi prin deplasarea de pe proteinele

plasmatice;

• antiinflamatoarele nesteroidiene, uricozuricele (probenecid, sulfinpirazona), fenitoin,

metotrexat, antidiabeticele orale ↑ concentraţiile plasmatice de acid acetilsalicilic, prin
deplasarea de pe proteinele plasmatice;

• cloralhidrat poate deslocui warfarina de pe proteinele de transport plasmatice şi, astfel,

produce ↑ efectului anticoagulant;

• fenilbutazona & sulfonamidele pot dislocui fenitoinul de pe proteinele de transport

plasmatic.
 Stări patologice și fiziologice care modifică
legarea medicamentelor de proteinele plasmatice
Stări patologice

I. Scade legarea medicamentelor

Stări fiziologice
a)De albumine
• ciroza hepatică; • sarcină – scade legarea de
• neoplasmul hepatic ;
• pancreatita acută; proteinele;
• sindromul nefrotic; • nou-născut: legarea albumine
• malnutriţia severă;
• sindroamele de maldigestie; scade, datorită existenţei
• fibroza chistică etc.; albuminei fetale, care leagă mai
b)De globulinele plasmatice slab medicamentul decât cea de
• sindromul nefrotic. tip adult;
II. Cresc legarea medicamentului
a) De albumine:
• vârstnic: creşte legarea de
– unele tumori benigne; globulinele plasmatice;
– hipotiroidismul.
b) De globuline:
• exerciţiul fizic: poate crește
– boala celiacă; legarea de proteinele plasmatice.
– boala Crohn;
– procesele inflamatorii.
 Metabolizarea (bio-transformarea)
medicamentelor
• metabolizarea = biotransformarea medicamentelor →
în principiu, pregătește molecula de medicament
pentru eliminare → secundar biotransformărilor,
xenobioticul devine:
• mai hidrosolubil;
• mai polarizat.

• sediile principale: ficat, rinichi, peretele intestinal, pulmoni.

Degradare
 Metabolizarea (bio-transformarea)
• suferă metabolizare:
medicamentelor
• completă: ibuprofen, izoniazidă;
• incompletă: atropină (60%), gentamicina (10%), ampicilina (50%), salbutamol (45%).
• nu suferă metabolizare: furosemid, amilorid, acetazolamidă (eliminare renală, în formă neschimbată).

Medicamentul iniţial Metabolitul actic

• în urma metabolizării generează metaboliți activi: amitriptilina nortriptilina
cortizonul hidrocortizon
imipramina desimipramina
mefobarbitalul fenobarbitalul
diazepam oxazepam
codeină morfină

• se activează secundar metabolizării (promedicamente):

– levodopa → dopamină; enalapril → enalaprilat.
– parathion (insecticid) → paraoxon (insectic cu o toxicitate superioară);

Situații particulare:
• metaboliți inactivi: generează, noradrenalina, fenobarbitalul;
• fenilbutazona → metabolit cu ativitate uricozurică;
• mefenitoină → etotoină (metabolit toxic); metaboliţi cu toxicitate crescută generează şi
acetaminofenul) (responsabil de hepatotoxicitate) sau etanolul (acetaldehida)
• degradare non-enzimatică spontană: atracurium (metabolizare Hoffmann).
 Metabolizarea (bio-transformarea)
medicamentelor
Prima etapă A doua etapă
• oxidare (include reacții de: hidroxilare, dezalchilare, Conjugare
dezaminare exidativă, dehidrogenare) (catalizate de • cu acid glucuronic;
citocrom – oxidaze, monoamin-oxidaze, xantin-
oxidaze, alcool-dehidrogenaze, peroxidaze); • cu glutation (acetaminofen);
Ex.: dezalchilarea (demetilarea) codeinei cu formare de • acetilare (variabilitate genetică, de ex. la
morfină; dehidrogenarea alcoolilor la aldehide, oxidarea
aldehidelor la acizi; dezaminarea oxidativă a adrenalinei; metabolizarea HIN; sulfamide);
• reducere (catalizate de citocrom – oxidaze, care • cu acid sulfuronic (fenoli,
lucrează și în sens invers);
steroizi);
Ex.: nitroreducere (cloramfenicol), cetoreducere
(cloralhidrat). • metilare;
• hidroliză. • cu glicina;
Ex.: hidroliza esterilor (acidul acetilsalicilic în acid
salicilic), amidelor (procainamida, lidocaina), • cu apa (catalizată de epoxid-
peptidelor; hidrolaze).
Sedii celulare:
- microzomi (mai ales ficat, dar și rinichi, pulmon, intestin);
- altele: mitocondrii, citoplasmă (tot mai ales la nivel hepatic).
 Metabolizarea (bio-transformarea)
medicamentelor
Citocrom P450:

CYP3A4. CYP2E1:
3 – familie; • etanol.
A – subfamilie;
4 – izoenzima.

- implicat în metabolizarea unei mari varietăți

de medicamente (microzoni hepatici);
- o mare variabilitate genetică;
-catalizează oxidări și reduceri.

Diferențe mari la: rifampicină, danazol,

sulfoniluree antidiabetice (tolbutamidă),
chinidină, ticlopidină, nelfinavir etc.
 Metabolizarea (bio-transformarea)
medicamentelor
Inductori Inhibitori
• fenobarbital (autoinducție); • fluoxetină, paroxetină, sertralină;
• ketoconazol, itraconazol;
• primidonă, fenitoină, • cimetidină, omeprazol;
carbamazepină; • claritromicină, eritromicină ;
• rifamcipicină; • sulfonamide;
• doxicilină;
• dexametazonă, steroizi • propranolol, amiodaronă;
anbolizanți; • clofibrat, benzafibrat;
• spironolactonă; • ciprofloxacin, norfloxacin;
• cloramfenicol;
• 3,4-benzopiren, 3-metil-colantren
• izoniazida;
(inductori ai carcinogenezei); • allopurinol;
• etanol (autoinducție) ; • ciclofosfamidă;
• nicotină. • disulfiram;
• fenilbutazonă;
• azapropazonă;
• dextropropoxifen.
 Eliminarea
Preponderent pe cale renală
• Mecanisme:
– filtrare glomerulară (pentru substanţă cu masa moleculară < 40kDa);
– secreție tubulară;
Probenecidul blochează secreția tubulară a penicilinei, astfel crește durata de acțiune a
acesteia.
– reabsorbție (mai ales pentru substanţe lipofile).
• probenecidul blochează reabsorbția acidului uric, crește aciditatea, favorizând eliminarea amfetaminelor;
efect similar are și utilizarea de compuși care să acidifice urina (exemplu: cu acid ascorbic, NH 4Cl);
• alcalinizarea urinii (exemplu: cu NaHCO 3): ↑ eliminarea acidului acetilsalicilic, fenobarbitalului
(medicamente acide).

• Adaptarea dozelor în funcție de clearence-ul de creatinină.

• Probenicidul blochează secreţia tubulară a benzilpenicilinei, salicilaţilor,

indometacinului;
• Diureticele tiazidice blochează secreţia tubulară a litiului.
 Eliminarea
• eliminare biliară sau fecală: hormoni steroidieni, eritromicină, doxiciclină, doxorubicină,
vincristină, digoxin, rifampicină (circuit hepatoenterohepatic – substanţele sunt absorbite
din intestin, ajung la nivel hepatic prin sistemul venei porte, apoi sunt eliminate biliar,
reabsorbite şi tot aşa).

rifampicina – eliminare hepatorenală;

• respiratorie – oxid nitric, isofluran, etanol, metaboliți interni (CO2, uree).

• lacrimi: minociclină, rifampicină;

• laptele matern: benzilpenicilina aminoglicozide, sulfonamide, benzodiazepine, barbiturice, teofilină, opiacee,

nicotină, etanol, fluoroquinolone, estrogeni, opiacee, cafeină;

(eritromicina: concentrații superioare în lapte față de sângele matern).

• salivă: minociclină, antiepileptice (fenitoină, carbamazepină, acid valproic, etosuximidă), barbiturice, substanțe cu
potențial adictiv (morfină, heroină, cocaină, amfetamine, canabinoizi), teofilină, digoxină, quinidină, săruri de litiu
etc.;

• transpirație: rifampicină, amfetamine etc..

Parametri farmacocinetici fundamentali
• Concentrația plasmatică maximă (Cmax)
– valoarea maximă a concentrației (sangvine) a unei substanțe după administrarea unui medicament;
– se exprimă (de regulă) în: mg/mL; mg/L, sau ng/mL;
– reprezintă o măsură a intensitățiii efectului și vitezei de absorbție;
• Timpul la care se obține concentrația plasmatică maximă (Tmax):
– reprezintă timpul scurs între momentul administrăriii unei doze de medicament și momentul la care
concentrația plasmatică a acestuia devine maximă (atinge Cmax);
– este un parametru a vitezei de absorbție;
• Aria de sub curba concentrațiilor plasmatice (AUC):
– reflectă gradul de absorbție a medicamentului din zona în care s-a realizat administrarea;
– este direct proporțională cu cantitatea de medicament care atinge ținta după administrare;
– este un factor esențial în determinarea biodisponibilității;
• Clearence-ul (Cl):
– reprezintă volumul de plasmă epurat în unitatea de timp;
– descrie eliminarea substanței din întreg organismul (clearence total) sau prin mecanisme particulare;
– de regulă, se exprimă în mL sau L / unitate de timp (oră, minut) sau în ml sau L / unitate de timp pentru 70 kg;
– determinarea acestuia prin formulele uzuale are în vedere proporționalitatea directă a ratei de eliminare a
medicamentului cu concentrația acestuia: Cl = rată de eliminare : concentrație.
Parametri farmacocinetici fundamentali

•–  este timpul după care concentrația de substanță medicamentoasă din organism scade la
• Timpul de înjumătățire biologică (T1/2):

jumătate;
– este o măsură a gradului de eliminare a unui medicament din organism și este important
pentru calcularea regimului de dozare;
– pentru majoritatea medicamentelor, eliminarea se face cu o dependentă exponențială față de
timp: →
– ke = rată de administrare : doză.
• Timpul de lag (Tlag):
– timpul scurs între momentul administrării unei doe de medicament și momentul în care
efectele acelei doze devin cuantificabile;
• Volum aparent de distribuție (Vad):
– se exprimă în L sau L/kg corp sau L/70 kg;
– reprezintă volumul presupus a fi ocupat de un medicament imediat după administrarea
intravenoasă, înainte ca procesele de epurare sau metabolizare să afecteze concentrația;
– poate fi exprimat matematic prin formula: ;
Parametri farmacocinetici fundamentali
•  Biodisponibilitatea:
– exprimă mărimea și puterea cu care substanța medicamentoasă părăsește
locul de administrare;
– fracţia dintr-o cantitate de medicament care a fost absorbită, a scăpat
de efectul primului pasaj şi se regăseşte în sânge;
– Definiții:
• Cantitatea relativă de medicament care ajunge în sânge;
• Cantitatea relativă de medicament care ajunge în biofază (organul țintă);
absolută relativă
Viziunea statică 100
Viziunea statică
100
Viziunea dinamică

Viziunea dinamică
 Concentrația țintă, farmacocinetica
dozelor multiple
Concentrația de echilibru,
concentrația steady-state

• Dacă rata de eliminare a

medicamentului este
similară celei de
administrare, se realizează o
concentrație cvasiconstantă
a medicamentului;
• Css → după 4T1/2 – 5T1/2.
Cumularea – rata de eliminare inferioară
celei de administrare este propice
concentrării lente a unei substanțe în
anume țesut.
 Principalele tipuri de eliminare
Cinetică de ordinul 0: Cinetică de ordinul 1:
– există o capacitate limitată de metabolizare a
medicamentului în unitatea de timp, datorită • rata de metabolizare și eliminare a
saturabilității sistemelor de metabolizare (ex.: etanol,
medicamentului este dependentă de
fenitoină, salicilați);
–
concentrația acestuia;
eliminarea este constantă, non-dependentă de
concentrația de medicament. • caracterizează mare parte din medicamente.
– ADH (alcool-dehidrogenaza) are o cinetică
saturabilă: poate metaboliza o cantitate limitată
în timp (relativ redusă) de etanol (aproximativ 8
g/h, ceea ce corespunde unei scăderi a
alcoolemiei cu aproximativ 150 mg/L/h). La
concentrații de peste 150 mg/L, intervine și CYP2E1,
enzimă (auto)inductibilă – explică toleranța;
 Modele farmacocinetice
• Modelul mono-compartimentat
– reprezintă cel mai simplificat model utilizat pentru modelarea matematică a distribuiței unui medicament
în compartimentele diverse ale organismului;
– presupune că medicamentul ajunge rapid (administrare intravenoasă în bolus sau pe cale internă, cu
absorbție rapidă sau 0), după care se distribuie într-un singur compartiment, pe care îl părăsește la un
moment dat, urmând calea metabolizării sau a excreției. Concentrația inițială maximă scade exponențial;

• Modelul bi-compartimentat
– resupune existența unui compartiment central (plasmă) și a unui periferic (țesut);
– între cele două compartmente există comunicare;
– descrie cu destul de mare veridicitate modelul de distribuție pentru un mare număr de medicamente;
– cinetica: de tip bi-exponențial;

• Modelul multi-compartimentat
– cel mai verosimil;
– presupune existența mai multor compartimente, medicamentul părăsind pe unele în favoarea celorlalte,
din fiecare compartiment medicamentul eiminându-se la diverse rate.
 Modele farmacocinetice
• Modelare matematică:
– Modele unicompartimentate, bicompartimentate, multicompartimentate;
– Are la bază interpretarea graficelor concentrațiilor obținute experimental cu
ajutorul modelelor matematice;

• Modelare fiziologică:
– Este mai apropiată de ceea ce se întâmplă în mod real în organism, dar este
dificilă extrapolarea datelor experimentale la om;

• Modelare farmacocinetică / farmacodinamică:

– Are două componente:
• Farmacocinetică (descrisă cel mai frecvent prim modele farmacocinetice compatimentate);
• Farmacodinamică (care corelează efectul observat cu concentrațiile furnizate de modelul
farmacocinetic).
 Model bicompartimentat

Reprezentare a compartimentelor Reprezentare a eliminării

Graficul concentrațiilor în funcție de timp se prezintă sub

formă exponențială, dar există două ke diferite, și un punct
de inflexiune între corespunzător momentului când
constanta de eliminare ke se schimbă.
Medicament generic: cópie a unui medicament
inovator, cu toate proprietățile esențiale ale
originalului (medicamentului inovativ). Diferă de
original prin excipienți (cantitate, tip etc) sau
alte proprietăți fizico-chimice (forma, mărimea
cristalelor);
 Tipuri de echivalențe între formele
medicamentoase
• Echivalență chimică → corespunde încorporării aceleiași cantități de substanță activă
în forme farmaceutice diferite, destinate aceleiași căi de administrare (de exemplu:
comprimate sau capsule);
• Echivalență farmaceutică → corespunde încorporării unui dozaj identic din aceeași
cantitate de substanță medicamentoasă în forme farmaceutice de același tip;
• Echivalență farmacologică → molecule diferite chimic de exemplu: săruri sau esteri
ai unui compus), încorporate în forme farmaceutice diferite, dar care vor determina
aceeași activitate farmacologică datorită eliberării, in vivo, a aceluiași principiu activ;
• Echivalență biologică (bioechivalență) → medicamente cu criterii de
biodisponibilitate identică (= absența unei diferențe semnificative a mărimii și vitezei
de absorbție a unei substanțe medicamentoase din forme farmaceutice echivalente
sau alternative, administrate în aceeași doză molară, în condiții similare);
• Echivalență clinică (terapeutică) → medicamente echivalente farmacologic, chimic
sau farmaceutic, care conduc, după administrare, la aceeași eficiență și siguranță
clinică.
 Particularități farmacocinetice în anume stări
patologice sau fiziologice
Sarcină
• Trecerea prin placentă a medicamentului → mai uşor dacă GM < 500Da;
• ↑ Vad (prezenţa placentei; existenţa lichidului amniotic) (volumul plasmatic ↑ în
saptămânile 30-34 cu 50%);
• ↑ fluxului sanguin renal și ↑ vitezei filtrării glomerulare;
• ↓ capacităţii hepatice de metabolizare a medicamentului;
• ↓ vitezei tranzitului intestinal;
• ↑ cantităţii de ţesut adipos;
• hiperventilaţie pulmonară (până la alcaloză respiratorie);
• pH plasmatic fetal: ↓ cel matern;
• ↓ cu 40% a secreţiei acide gastrice;
• ↑ fluxul sanguin intestinal (↑ absorbţia)
• ↓ treptată a albuminei plasmatice;
• eliminarea unor medicamente prin laptele matern.
 Factori ce influenţează farmacocinetica în sarcină

Progesteronul şi estradiolul: ↓
oxidazele microzomale.
 Raport :
• Ampicilină: 0,16-1,3; Estrogenii: efect colestatic.
• Atropină: 1,2-0,5;
• Bupivacaină: 0,52;
• Cefalexină: 0,25;
• Lidocaină (epidural): 0,66;
• Morfină (i.m.): 0,69; • Clorpromazină: ochi;
• Propranolol: 1,09-1,27;
• Teofilină (per os): 0,95.
• Tiouracil: tiroidă;
• Tetracicline: schelet, dinți.
Eritromicina: concentrație mai mare la făt
și în laptele matern decât la mamă. ↓ metabolizării cloramfenicolui
(deficit de glucuronoconjugare):
sindrom cenușiu.
 Farmacocinetica la vârste extreme
Copil
• Absorbție: ↑
– Cale internă: vascularizație intestinală ↑;
– Cale externă: tegument subțire, strat cornos slab
reprezentat (nu fricționări cu etanol);
• Volum de distribuție: ↑ față de adult (prin
raportare la masa corporală);
• Albumina fetală: capacitate ↓ de legare a
medicamentelor comparativ cu cea de tip
adult;
• Metabolizare:
–
Fază I: imaturitate a sistemului enzimatic;
– Fază II: capacitate ↓ de conjugare;
• Eliminare: imaturitate a glomerular renal.
↓ a dozelor, chiar comparativ cu cele
raportate masa corporală
Vârstnic
• Absorbție: ↓
– Cale internă: vascularizație intestinală ↓ ;
– Cale externă: tegument gros, strat cornos bine
reprezentat;
• Volum de distribuție: ↓ față de adult (prin
raportare la masa corporală – deshidratare,
riduri);
• Legare de proteine:
– Albumina: ↓ de legare a medicamentelor
comparativ cu adultul prin afectare hepatică;
– Globuline: capacitate ↑ de legare;
• Metabolizare:
– Fază I: afectare a sistemului enzimatic;
– Fază II: capacitate (relativ) ↓ de conjugare;
• Eliminare: afectare funcţională renală a
glomerular renal.
DV = 0,66DA – 0,75DA
 FARMACODINAMIA
• Ramură (principală) a farmacologiei care studiază efectele
medicametelor și mecanismele de realizare ale acestora.

• Studiază nu doar efectele terapeutice, ci și pe cele secundare /

adverse / toxice.

• Mecanisme generale de acțiune ale medicamentelor:

• Relația doză-efect;
• Relaţia structură chimică – activitate farmacodinamică;
• Efectele adverse – clasificare;
• Interacţiuni medicamentoase, principii de asociere şi neasociere a
medicamentelor (nu le găsiți în .pptx; se găsesc în materialul de LP, iar apoi voi
trimite un fișier suplimentar .docx cu o variantă mai pe larg).
 Mecanisme generale de acțiune ale
medicamentelor
• mecanisme fizico-chimice relativ simple (bazate pe simplele proprietăți fizice sau
chimica ale moleculelor de medicament);
• mecanisme la nivelul unor structuri celulare specifice:
– la nivelul receptorilor;
– asupra enzimelor;
– la nivelul canalelor ionice;
– la nivelul acizilor nucleici, acţiune directă asupra aparatului genetic al celulei;
– prin stimularea sau inhibarea eliberării de substanţe endogene active (autacoizi,
neuromediatori etc);.

• alte mecanisme de acţiune (mai puţin cunoscute):

– acţiune directă asupra citoscheletului;
– acţiune la nivelul joncţiunilor intercelulare;
– acţiune la nivelul glicocalixului;
– acţiune directă asupra proteinelor G de cuplaj (fără acţiune iniţiată la nivelul receptorilor)
etc..
 Mecanisme fizico-chimice relativ simple

I. Mecanisme fizice
A. Bazate pe modificarea presiunii osmotice
• mecanisme osmotice (substanțele active cresc presiunea osmotică în compartimentul unde sunt
administrate, astfel că vor atrage apa din compartimentele alăturate):
– laxative osmotice (substanța administrată nu este absorbită la nivel intestinal, iar retenția apei de către
substanța activă este urmată de distensia tubului digestiv și creșterea secundară a peristaltismului):
• lactuloză, sorbitol, hidroxid de magneziu Mg(OH)2 (lapte de magnesiu), sulfat de magneziu MgSO4, fosfat de sodiu Na3PO4;
– laxative de volum (constituienții fibrelor vegetale absorb apa în intestin, pe care îl fac să se destindă,
secundar stimulând peristaltica și reducând consistența materiilor fecale):
• metilceluloză, Psyllium, Ispaghula, Polycarbophil;
– diuretice osmotice (substanța administrată crește osmolaritatea plasmei și a filtratului glomerular, crește
fluxul sanguin renal, limitând reabsorbția de apă și electroliți); se utilizează preponderent pentru reducerea
tensiunii intraoculare și intracraniene.
• manitol, isosorbid, glicerol;
• mecanisme oncotice (coloid-osmotice):
– substituienții macromoleculari de plasmă (molecule mari care expandează patul vascular, atunci când sunt
administrați intravenos, reținând apa în compartimentul vascular al organismului): Dextran, Poligelină,
Hetastarch.
 Mecanisme fizico-chimice relativ simple
I. Mecanisme fizice
• procese fizice (agenți de reflexie) [fie sunt radio-opace → nu permit trecerea radiațiilor X, fie reflectă
razele ultraviolete (UV)]:
– substanțe radio-opace (generează o umbră la nivelul filmelor utilizate pentru detecția razelor X): sulfat de bariu BaSO4;
– ecrane solare (reflectă radiațiile ultraviolete): dioxid de titan TiO2, oxid de zinc ZnO;
• ecrane solare (agenți care absorb radiații din diverse benzi de frecvență specifice spectrului ultraviolet):
benzofenone, octilsalicilat etc.;
II. Mecanisme chimice
• reacții chimice: neutralizarea acidului clorhidric HCl gastric prin utilizarea de antiacide:
– (neutralizante – care nu se absorb: carbonat de sodiu Na2CO3, carbonat de calciu CaCO3, hidroxid de magneziu
Mg(OH)2, oxid de magneziu MgO, peroxid de magneziu MgO2, hidroxid de aluminiu Al(OH)3, trisilicat de magneziu
Mg2O8Si3, hidroxid de aluminiu Al(OH)3, fosfat de aluminiu AlPO4;
– alcalinizante: bicarbonat de sodiu NaHCO3);
• Atracții intermoleculare:
– adsorbție (legarea unui lichid de către un material solid):
• cărbunele activat (multe medicamente sau toxice sunt adsorbite cu aviditate pe suprafață particulelor de cărbune, prevenind absorbția
acestora) – se utilizează în terapia intoxicațiilor / supradozărilor medicamentoase pe cale internă;
– rășini schimbătoare de ioni: colestiramina este un agent farmacologic care leagă colesterolul, dar și alte medicamente
(furosemid, diuretice tiazidice, anticoagulante orale cumarinice, acetaminofen, digoxin etc.); pentru a preveni
interacțiunilor, administrarea colestiraminei ca hipocolesterolemiant se face fie cu 1 oră înainte, fie cu 3-4 ore după
astfel de medicamente;
– protamina sulfat leagă heparina, fiind utilizată ca antidot în supradozarea heparinei;
– ecrane solare de tip chimic (agenți care absorb din diverse benzi de frecvență specifice spectrului ultraviolet):
benzofenone, octilsalicilat;
 Mecanisme fizico-chimice relativ simple
• Chelarea (reacție chimică prin care molecula de medicament se leagă cu un cation bivalent
sau multivalent, formând un complex molecular în formă de inel, cu absorbție dificilă):
– tetraciclinele și fluoroquinolonele leagă ionii metalici bivalenți și trivalenți (din antiacide, ionii feroși
din antianemice, lactate);
– în intoxicațiile acute cu metale grele, se indică utilizarea de chelatori precum:
• dimercaprol: aur Au, mercur Hg, arsenic As;
• dimercaprol + EDTA (acid etilendiaminotetracetic): plumb Pg, zinc Zn, mangan Mn;
• penicillamină: cupru Cu, plumb, mercur (terapia bolii Wilson);
• dexferoxamina & deferasirox (afinitate mare pentru ionii ferici): intoxicația cu Fe;
• succimer: plumb, arsenic.

Fe2+ - feros – absorbabil;

III. Altele Fe3+ - feric;
• Emolient: lanolina;
• Adstringent: taninurile (precipitarea proteinelor cu formarea unui strat protector);
• Mecanism chimic: acid clorhidric în caz de aclorhidrie gastrică, spermicide (distrugerea
spermatozoizilor prin pH scăzut);
• Detergenți – modificarea tensiunii superficiale HCl – a se vedea antiseptice și
dezinfectante;
• Izotopi radioactivi (131I) – intră în celulele metastatice ale unor neoplasme tiroidiene,
determinând distrugerea lor..
 Mecanisme de acțiune la nivelul receptorilor
Receptorul este definit drept o macromoleculă (în general, proteină sau ansamblu
proteic) sau loc de legare a unor liganzi situt la nivelul unei celule efectorii, care este
capabil să recunoască moleculele semnal și să inițieze un răspuns celular prin
activarea unei cascade de evenimente biochimice intracelulare.
Unii autori denumesc receptor orice moleculă capabilă să recunoască (să se combine cu) o
moleculă efector pentru a determina un efect specific.
Domenii funcționale membranare:
• situs de afinitate: recunoașterea ligandului;
Tipuri de receptori:
• situs de activitate: suferă modificări
• transmembraneari: conformaționale secundar legării agonistului,
– cuplați cu proteine G: adrenergici, muscarinic etc.; ce vor activa o cascadă de evenimente
– cuplați cu canale ionice: nicotinici, GABAA etc.; intracelulare ce se traduc prin răspunsul
– cuplați cu protein-kinaze: receptorul insulinei, celular.
receptorul hormonului de creștere etc.;
• intracelulari : Afinitatea reprezintă capacitatea unei substanțe
– nucleari (sub controlul lor se află transcripția de a se lega de o moleculă receptor. O afinitate
genică): receptorii pentru hormoni steroidali. înaltă a ligandului înseamnă o legare puternică,
realizată cu ușurință, a moleculei ligand de
Funcții ale receptorilor: receptor; o afinitate mică presupune
– recunoașterea semnalului biologic; necesitatea unei concentrații mai mari a
– activarea unei căi de transducție a semnalului substanței pentru realizarea efectului
biologic → răspuns celular. farmacologic.
 Tipuri de receptori
Noțiunea de agonist, de antagonist
• stimularea de către proteina-receptor  
A. Prin agonist se înțelege o substanță care activează receptorul, adică determină ca un
transmembranară a unei proteine-transductor sistem funcțional intracelular să își modifice gradul de activitate biologică, producând un
efect biologic cuantificabil și similar ca sens moleculei endogene denumită moleculă
de semnal biologic care leagă GTP (în cazul semnal fiziologică. Acest ip de efect se datorază cuplării atât cu situsul de activitate, cât și
receptorilor așa numiți “cuplați cu proteine G”); cu cel de afinitate.
• Agonsit total – substanță farmacologic activă care determină un răspuns maximal din
• stimularea de către proteina-receptor partea sistemului (egal cu capacitatea mazimă a sistemului de a genera răspuns): de
exemplu: acetlcolina este un agonist total al receptorilor muscarinici și nicotinici;
transmembranară a unei tirozin-kinaze epinefrina (adrenalina) este un agonist total al receptorilor α și β adrenergici.
(receptori tirozin-kinazici); • Agonsit parțial – substanță farmacologic activă care determină un răspuns sub cel
maximal din partea sistemului (subcapacitatea mazimă a sistemului de a genera
• proteina-receptor transmembranară are răspuns). Astfel de receptori pot acționa: atât ca aoniști (atât timp cât un agonist total al
receptorului respectiv nu este prezent), sau ca antagonist (atât timp cât agonistl total al
activite enzimatică la nivel intracelular, receptorului respectiv este prezent). De exemplu, vareniclina este un agonist parțial al
activitatea ei fiind reglată allosteric de un ligand receptorilor nicotinici, acționând drept agonist al respectivilor receptori (de exemplu, în
absența acetilcolinei sau a altui agonist nicotinic), în timp ce, în prezența nicotinei,
ce se leagă la nivelul unui situs din exteriorul acționează ca antagonist, având o activitate intrinsecă inferioară nicotinei în stimularea
receptorilor nicotinici.
celulei; • Agonistii parțiali provoacă efecte submaximale, chiar daca se leagă de același număr de
• receptori intracelulari stimulați de către receptori ca cei puri. Uneori, agoniștii parțiali pot antagoniza actiunea altor agoniști și
deci apar ca agoniști-antagoniști. Nalorfina antagonizează acțiunea deprimantă
molecule lipofile (cu capacitate de a traversa respiratorie a morfinei în intoxicația acută sau declanșează sindromul de abstinență la
morfinomani. În administrarea singulară, are unele efecte proprii de tip agonist ca
membrane): pentru hormon steroizi, vitamina analgezie, sedare, efecte psihotomimetice.
D, vitamina A etc.. • Agonsit invers – substanță farmacologic activă care activează un sistem receptor, dar
care determinăun răspuns contrar agonistului la nivelul țesuturilor cu grad ridicat de
activitate bazală datorat activării spontane a receptorilor. De exemplu, betacarbolinele
(substanțe endogene) sunt agoniști inverși ai situsului benzodiazepinic al receptorilor
GABA­A.
B. Antagonist – substanță care se leagă de situsul de afinitatea al receptorului (fără a îl
influența pe cel de activitate), prevenind în acest fel accesul agonistului la receptor și
răspunsul consecutiv pe care l-ar determina agonistul, dar fără a influența activitate celulei
per se.
• Antagonist competitiv – se leagă de situsul de afinitatea al receptorului (fără a îl
influența pe cel de activitate): exemple: atropina este antagonist al receptorilor
muscarinici; labetalol este antagonist la nivelul receptorilor α și β adrenergici.
• Antagonist necompetitiv – se leagă reversibil la nivelul unui situs diferit al receptorului
față de gonist. De exemplu, Gallamina este un antagonist allosteric al receptorilor
muscarinici. Gallamina determină o modificare conformațională spațială a receptorilor ,
afectând legarea agonistului endogen (acetilcolina) de aceștia.
 Mecanisme de acțiune la nivelul canalelor
ionice
Deschidere de canale Închidere de canale
• Canale de Na+:
– voltaj-dependente:
• anestezice locale:
Canale de K+: – lidocaină, bupivacaină etc.;
• diazoxid, minoxidil • antiaritmice clasă I:
– procainamidă, chinidină, lidocaină,
(vasodilatatoare directe, propafenonă;
antihipertensive), cromakalina, – de la nivelul membranei luminale renale:
nicorandil (deschid canalele de • Amilorid (diuretic economisitor de potasiu);
K+ ATP-dependente de la nivelul • Canale de Ca2+:
celulelor musculare netede – Verapamil, diltiazem, felodipin;
vasculare); • Canale de K+:
– antidiabeticele din grupa sulfonilureelor
(tolbutamidă, gliburid, glimepirid): ↑
secreția de insulină (închid canalele de K+
ATP-dependente de la nivelul celulelor
pancreatice);
– antiaritmicele de clasa III (nifekalant,
dofetilid).
 Mecanisme de acțiune la nivel enzimatic
Mecanism de “fals substrat”
• sulfamidele cu PABA (acidul para-amino-benzoic);
Inhibiția enzimatică • captopril (structură asemănătoare angiotensinei I): inhibă
• competitivă (molecula medicamentului are IECA;
similitudini structurale substratul enzimatic, Mecanismul înlocuirii coenzimei la nivelul apoenzimei
• anticoagulantele orale (exemplu: warfarina etc.) dislocuiește
astfel că se leagă la nivelul centrului activ al vitamina K de pe enzima epoxid-reductază, care este
enzimei, pe care îl inhibă): implicată în siteza factorilor coagulării II, VII, IX, X și a
– ireversibilă: proteinelor C, S, Z. Warfarina exercită efect anticoagulant
• inhibarea ciclooxigenazelor de către acidul prin împiedicarea enzimei să genereze forma redusă a
acetilsalicilic; vitaminei K din forma epoxid a vitaminei K (forma oxidată).
• inhibarea acetilcolinestereazei de către
insecticidelor organofosforate - ecotiofat; Mecanism coenzimatic
– reversibilă: • vitamina B1 (tiamină) – metabolism glucidic;
• inhibarea ciclooxigenazelor de către ibuprofen; • vitamina B2 (riboflavină) – lanțul respirator;
• inhibarea kalikreinei și tripsinei de către aprotinină • vitamina B6 (piridoxină) – sinteza hemului, metabolismul
(Trasylol®, Katein®) – se utilizează în șoc hemoragic,
aminoacizilor;
pancreatite hemoragice, ca antifibrinolitic);
Inducția enzimatică
• inhibarea alcool-dehidrogenazei de către fomepizol
(utilizat drept antidot în intoxicațiile acute cu - fenobarbital (în icterul neonatal);
etilenglicol și metanol); Mecanism substitutiv
• inhibarea acetilcolinestereazei de către • Enzime digestive: amilază, lipază, tripsină (Triferment®).
neostigmină, piridostigmină etc.; • α-chimotripsina şi tripsina → în tratamentul plăgilor, descompun
resturile de ţesuturi necrozate. Favorizează vindecarea, combaterea
• allosterică (la alt nivel decât cel al centrului infecţiilor. Alfa-chimotripsina → în operaţiile de cataractă.
activ): inhibarea fosfodiestereazelor de către • Desoxiribonucleazele pot fluidifica puroiul.
metilxantine (teofilina – astm bronșic). • Hialuronidaza măreşte permeabilitatea substanţei fundamentale a
ţesutului conjunctiv. Favorizează pătrunderea în ţesuturi (exemplu:
heparina).
Înlocuirea PABA cu sulfonamida se soldează cu
imposiblitatea formării de acid folic (metabolit pe
care omul îl ia din mediu, dar bacteriile trebuie să îl
sintetizeze); mai exact, în loc de acid folic care s-ar
forma din PABA, se sintetizează o serie de compuși
cu structură asemănătoare acidului folic, dar
incapabili să genereze acidul tetrahidrofolic, care să
catalizeze formarea timidinei din uracil, timidina fiind
un compus esențial pentru sinteza ADN.

Mecanisme de acțiune la nivel de
acizi nucleici
• formarea de legături covalente cu
nuceotidele din ADN (agenți alchilanți):
– ciclofosfamida (antineoplazic din grupa
derivaților de azot muștar);
– carmustina, lomustina (antineoplazice din
grupa nitrozureei);
• intercalarea în lanțul ADN;
– Mecanisme de acțiune la nivelul eliberării de
dactinomicina (antineoplazic citotoxic din
grupa antraciclinelor);
• fragmentarea lanțului ADN;
– Bleomicina (antineoplazic citotoxic
grupa antraciclinelor).
• inhibarea sintezei de ADN și ARN;
– doxorubicina (antineoplazic citotoxic din
grupa antraciclinelor);
• acțiune la nivel ribozomal:
– Unitate 50S:
• carvedilol) – terapia post infarct miocardic acut, dacă nu
macrolide, ketolide, fenicoli;
– Unitate 30S:
• aminoglicozide, tetracicline.
Mecanisme de acțiune prin formare de pori
membranari
• Legare de ergosterol (sterol specific membranei fungice),
cu formarea de pori membranari și alterarea
permeabilității membranei, prin care pătrunde ioni, dar
și macromolecule, determinând moarte celulară:
– Amfotericina B (antifungic sistemic);
– Nistatin (antifungic topic).
• Polimixinele – detergenți cationici ce blochează
transportul transmembranar la nivelul celulelor
bacteriene).
neuromediatori
• Eliberare de noradrenalină din terminațiile nervoase:
efedrină, nafazolină, fenilefrină;
din • Eliberare de acetilcolină din terminațiile nervoase
colinergice: carbacol;
• Eliberare de histamină din mastocite: morfină, d-
tubocurarinei.
Mecanisme de acțiune la nivelul eliberării de
ROS
• Blocantele receptorilor α & β adrenergici (labetalol,
există contraindicații.
 Relaţia structură chimică-activitate farmacodinamică

Adrenalina (epinefrina) şi norepinefrina (norepinefrina)

diferă printr-o grupare metil (–CH3) (prezentă la adrenalină,
Amfetamina: lipsa grupărilor –OH
nu și la noradrenalină); (hidroxil): o mai bună absorbție
•adrenalina → agonist pe receptorii 1, 2, 1, 2, 3
(bronhodilatatoare, puternice acţiuni metabolice şi la nivelul SNC);
(mai slab polarizată);
•noradrenalina → agonist numai pe receptorii 1, 2, 1 (aproape
complet lipsită de acţiuni pe SNC şi metabolice; nu este
bronhodilatatoare; este puternic vasoconstrictoare);
•izoprenalina (izoproterenol): dacă gruparea metil este înlocuită cu
o grupare izopropil, dispare complet efectul de stimulare a receptorilor
1, 2 şi rămâne numai efectul de agonist pe receptorii  (dispare efectul
vasoconstrictor, rămâne efectul vasodilatator);
•Dacă gruparea izopropil este înlocuită cu o grupare mai
voluminoasă (exemplu: izobutil) dispare atât efectul de stimulare a
receptorilor , cât şi cel de stimulare a receptorilor ). Receptori histaminergici H2: a se
•Dopamina: afinitate pe receptorii dopaminergici >>  > . observa asemănarea structurală a
cimetidinei, antagonist, cu agonistul
endogen histamină.
 saralazină

Relationship
structură chimică - activitate farmacodinamică
• Angiotensinogen (13 aa): fără activitate pe
receptori AT1;
• Angiotensina I (10aa): slab vasocontrictor;
• Angiotensina II (8 aa): vasocontrictor foarte
puternic (agonist AT1).
• Angiotensina III (7 aa): acțiune slab
vasocontrictoare;
• Angiotensina IV (6 aa): acțiune slab
vasodilatatoare.

• Ang II vs. saralazină: înlocuirea celor 2 aminoacizi

terminali din structura Ang II: se obține un
antagonist al receptorilor AT 1.
Potenţa relativă au unor izomeri optici ai unor medicamente
Raportul
Izomerul
dintre
Medicament Acţiune farmacodinamică cel mai
potenţa
potent
izomerilor

izoprenalină tahicardie L 35 Substanțele naturale – de regulă

un singur enantiomer;
contractarea
metacolină musculaturii netede D 400
jejunale Sinteza chimică – obține de obicei
racemic, dar se poate separa
antagonizarea acţiunii
propranolol
atriale a adrenalinei
L 50 stereoizomerul mai potent.

adrenalină efect tahicardizant L 15 Esomeprazol – izomerul L al

omeprazolului (biodisponibilitate
antagonism pe ↑, efecte profil mai favorabil al
clorfeniramină
receptorii H1 la cobai D 12
efectelor adverse, Tlag ↓).
acţiune anestezică
cocaină =
locală
citalopram = amestec
racemic
inhibarea recaptării
100X > S vs. D.
escitalopram (d)
serotoninei
 Dependența (relația) doză – efect
Spunem despre medicamentul A că este mai potent decât medicamentul B (A și B recunoscând același
mecanism în generarea efectului terapeutic) dacă o anumită intensitate a efectului este obținută cu o
doză mai mică din medicamentul A decât cu doza din medicamentul B necesară obținerii aceluiași
efect.

Toxina botulinică i.v.: DL50=1,3-2,1 ng/kg → una dintre cele mai toxice substanțe cunoscute; prezintă
efecte în doze extrem de mici).

• Neliniară;
– dacă reprezentăm intensitatea efectului
în funcție de doza administrată, obținem
o hiperbolă (efectul maximal este dat, de
exemlu, de saturabilitatea locusurilor de
legare de la nivelul receptorilor);
– dacă reprezentăm intensitatea efectului
în funcție de logaritmul dozei
administrate, obținem o curbă de formă
sigmoidală (scară semilogaritmică);
 Dependența (relația) doză – efect
Medicamentul X are o potență superioară față
de Y și de Z.
Y are potență superioară față de Z, dar efectul
maximal este mai slab.

Graficul ilustrează faptul că în timp, concentrația enalaprilului scade

exponențial, dar efectul are o scădere mult mai lentă.
Explicația constă în faptul că există o capacitate de inhibare a enzimei de
conversie a angiotensinogenului considerabilă față de maximal, chiar la
concentrații mult mai scăzute decât cele care dau efectul maxim de
inhibare a enzimei (de exemplu, capacitatea inhibitorie a activității
enzimei este la 33% din maxim chiar la concentrații ale enalaprilului
egale cu 1% din cea necesară a realiza efectul maxim);
 Dependența (relația) doză – efect
Acidul acetilsalicilic: • MgSO4 pe cale internă:
- Doze de 75-375mg/zi – efect
– 4g: colagog;
antiagregant plachetar
(inhibarea ciclo-oxigenazei – 15g: laxativ.
endoteliate, cu ↓ sintezei de Tx
A2);
- 500mg/administrare: efect
analgezic, antipiretic,
antiinflamator (pierderea
efectului antiagregant plachetar,
deoarece este inhibată și
ciclooxigenaza trombocitară, cu
scăderea PG I2 = prostaciclină).
PRINCIPALELE TIPURI DE EFECTE ADVERSE
1. Reacţii anafilactice;
2. Idiosincazia;
3. Obişnuinţa şi tahifilaxia;
4. Cumularea (aurotiomalat, auronofină, aurotiosulfat, aurotiomorfină – săruri de aur; utilizare
în reumatologie – pentru dureri articulare);
5. Adicţia (dependența);
6. Teratogeneza;
7. Mutageneza;
8. Carcinogeneza;
9. Efecte specifice chimioterapiei antibacteriene;
10. Efecte secundare locale (iritații, roșeață, lipodistrofii, infecții, necroză,
pigmentări, fibroză – insulină; flebite – vancomicină);
11. Reacții adverse asemănătoare celor toxice.
 Principalele tipuri de efecte adverse – reacțiile autoimune
Majoritatea medicamentelor – mecanism de haptenă (antigene incomplete).
De regulă, nu se produc la prima expunere la antigen.
Reacții de tip I (imediate, anafilactice) sunt datorate
inducerii de către medicament a formării de anticorpi tip
Ig E, care leagă antigenul și sensibilizează țesuturile prin
faptul că se leagă de receptorii mastocitari sau leucocitari,
generând eleiberare mediatori anafilactici precum
histamină, leucotriene, prostaglandine, factor de
agregare plachetară. Clinic, pot apărea reacții precum
urticarie, angioedem, edem palbebral, al buzelor și feței.
Forma cea mai severă este șocul anafilactic. Apar în
general la intervale de câteva minute după expunere,
durează de regulă 1-2 ore:
• peniciline, cefalosporine, aminoglicozide, sulfonamide,
compuși iodurați sau bromuri, acid acetilsalicilic,
anestezice locale.
Reacții de tip II (citotoxice, anticorpi-dependente) se
produc datorită combinări moleculei de medicament sau
metabolit al acestuia cu o proteină, astfel că proteina este
interpretată de sistemul imun drept non-self, iar contra
acesteia se sintetizează anticorpi (tip Ig G, Ig M).
Complexele Ag-Ac sunt activatoare ale sistemului
complement și determină reacții citotoxice:
• hidralazina (poate induce lupus eritematos sistemic),
penicilamina & metildopa (induc anemie hemolitică).
Reacții de tip III (mediate prin complexe imune) se
datorează formării complexelor Ag-Ac de mari
dimensiuni, activatoare ale sistemului complement
(vasculite, afectare pulmonară, glomerulonefrite,
boala serului, sindrom Stevens-Johnson):
• peniciline, aminoglicozide, sulfonamide.
Reacții de tip IV (mediate prin limfocite) se
datorează receptorilor sintetizați de limfocitele T.
Apar reacții alergice, însă locale (tip dermatită de
contact) :
• sulfonamide.
Alergia încrucișată reprezintă o reacție imună, alergică la
medicamente cu asemănări structurale (exemplu:
peniciline). De exemplu, administrarea unei peniciline
naturale sensibilizează organismul, astfel că la
administrarea ulterioară a uneia de semisinteză se produce
o reacție anafilactică puternică, în ciuda faptului că
organismul a intrat prima dată în contact cu molecula
semisintetică.
 Principalele tipuri de efecte adverse

Reacții adverse specifice medicației antibacteriene:

• sindromul de om roșu – vancomicină (prin
eliberare de histamină);
Idiosincraziile sunt datorate unor anormalități • sindromul cenușiu – cloramfenicol (la copii,
genetice, de regulă acestea afecteazând datorat deficitului de glucuronoconjugare;
metabolizarea medicamentelelor: acumularea la nivelul sistemului nervos central
determină vărsături, hipotonie, hipotermie,
tulburări respiratorii, colaps, colorare în
• sulfonamidele – anemie hemolitică la cei cu cenușiu):
deficit de G6PDH (glucozo 6-fosfat • reacția Herxheimer – după administrarea
dehidrogenază); benzilpenicilinei, se datorează șocului
• succinilcolina – efect neașteptat de lung (paralizie endotoxinic creat prin eliberarea toxinelor din
musculară) la cei cu deficit de colinesteraze serice. Treponema pallidum, asupra căreia
medicamentul a avut efect bactericid;
• colita cu Clostridium difficile (după ampicilină,
tetracicline etc.) – terapie: metronidazol,
vancomicină.
Principalele tipuri de efecte adverse
Tahifilaxia – o formă de toleranță rapid instalată, de Obișnuița are ca efect lipsa
exemplu la efedrină. reacției la decongestionantele
Efedrina este o substanță cu acțiune simpaticomimetică nazale administrate abuziv (nu
directă și indirectă. se vor administra în general mai
Acțiunea directă – se datorează stimulării receptorilor mult de 5 zile). La animalele de
adrenergici, atât α cât și β. Stimularea receptorilor α are experiență, se poate evidenția
efecte vasoconstrictoare, ceea ce indică această substanță în prin lipsa efectului hipertensiv
terapia locală a rinitelor, conjunctivitelor etc.. după 4 – 5 administrări
Acțiunea indirectă – se datorează stimulării eliberării de succesive, fiecare administrare a
neuromediatori (noradrenalină, la rândul ei unei anume doze fiind urmată
vasoconstrictoare) din terminațiile nervoase. de un efect din ce în ce mai slab,
până la dispariție. Se datorează
scăderii rezervelor de
nordrenalină, care la un moment
se epuizează datorită acțiunii
indirecte. Sensibilitatea revine
odată cu refacerea rezervelor.
 Principalele tipuri de efecte adverse – mutageneză,
carcinogeneză, teratogeneză
Teratogeneza – capacitatea de a induce malformații fetale.

Categoria A: este dovedită lipsa de risc pentru produsul de concepție (sulfat de

magneziu);
Categoria B: studiile la subiecții unami sunt insuficiente, deși par a demonstra lipsa
riscului, iar studiile pe animalele de laborator au dovedit lipsa riscului
(eritromicină);
Categoria C: studiile la subiecții unami sunt insuficiente, la fel și studiile pe
animalele de laborator; totuși, pot fi admiistrate atât timp cât se pornește de la
ideea că beneficiile sunt superioare riscului (morfină, corticosteroizi);
Categoria D: studiile la subiecții unami demonstrează risc crescut (acidul
acetilsalicilic – risc de greutate scăzută la naștere; carbamazepină; tiouracil;
sulfonamide; tetraciclinele);
Categoria X: dovedită a determina malformații fetale grave. Utilizarea thalidomicei
în anii 1960 – focomielir (antihistaminic cu utilizare ca antiemetic; estrogenii –
malformații ale organelor sexuale).
 Principalele tipuri de efecte adverse – mutageneză,
carcinogeneză, teratogeneză
Expunerea la anticonvulsivante
Vitamina A și derivații • fenitoina, acidul valproic și carbamazepina prezintă un
Izotretinoinul este un teratogen uman semnificativ (determină risc pentru malformatii majore este de 5%, mai
aspect caracteristic cu anomalii ale craniului, anomalii ale timusului, ales despicatură palatină și boala cardiacă congenitală.
anomalii cardiace și nervoase centrale – microotia, micrognatia, • acidul valproic și carbamazepina au risc de defecte ale
despicatură palatină, anomalii ale nervului optic și retinian, tubului neural.
hidrocefalie). Izotretinoinul nu este stocat în țesuturi (precum • fenitoina scade absorbția de folat.  Sindromul de
vitamina A), de aceea, după încetarea tratamentului, o eventuală
hidatoina fetală (determinat de carbamazepină, fenitoină)
sarcină nu prezintă risc. Administrarea topică nu a fost asociată cu
risc teratogen. Etretinatul are risc similar izotretinoinului. Nu exista constă din microcefalie, deficit de creștere, retard
date asupra teratogenicitatii vitaminei A ca atare.  mental (caracteristici dismorfice craniofaciale), malformații
cardiovasculare, malformații ale degetelor. 
Efectele expunerii la antineoplazice și imunosupresante (terapia în • lamotrigina determină malformații congenitate.
cancer):  
• Metotrexatul determină avort spontan.  Expunerea la anticoagulante: warfarina a fost asociata
• Azatioprina determină leucopenie, greutate mică gestațională.  cu condroplazia punctată (apare la aproximativ 5% dintre
• Ciclosporina nu a dovedit risc crescut de anomalii la fetușii expusi sarcinile expuse; cuprinde hipoplazia nazală, anomalii
in utero. O rată ridicată a prematurității și retardului de creștere oftalomogice cu atrofia optică bilaterală și retard
au fost totuși raportate. Poate determină imunodeficiență.  mental). Hemoragia fetală și maternă sunt de asemenea
• Ciclofosfamida determină malformatii și greutate mică la raportate, deși incidenta poate fi scazută prin controlul
naștere. Când terapia este efectuata în timpul embriogenezei, timpului de protrombină. 
există o rată ridicata de avort spontan și defecte congenitale
Heparina nu poate traversa placenta, deoarece are o
majore. În evolutia sarcinii există risc de moarte intrauterină,
moleculă mare și este anticoagulantul de elecție in
retard de creștere și mielosupresie.
sarcină. 
 

• Tiouracil – antitiroidian cu risc fetal major.  

Sedative, hipnotice
meprobamatul & clordiazepoxid, benzodiazepine (raportul
risc – beneficiu ce nu justifică folosirea în sarcină). S-a
raportat un sindrom benzodiazepinic fetal la unii copii.  Expunerea la contraceptice și steroizi sexuali
Antidepresive:
Întreruperea antidepresivele în cursul sarcinii → o rată
crescută de recădere a depresiei. Imipramina determină
defecte. cardiace. Amitriptilina, fluoxetina sunt relativ
sigure.
• Contraceptivele orale și progestinele în primul
trimestru → malformații congenitale. 
• Steroizii androgeni pot masculiniza fetusul feminin.
• Agenții progestativi, cel mai adesea derivați sintetici
de testosteron, pot determina clitoromegalie și
fuziune labială, dacă sunt administrați înainte de 13
săptămâni de sarcină. 

Antipsihotice Expunerea la droguri recreaționale 

clorpromazină → concentrare în ochi, risc de malformații.  • Fumatul a fost asociat cu o creștere de 4 ori a ratei
de prematuritate. Rata de avort spontan este de
Antibacteriene doua ori mai crescută față de populația generală. 
• tetracicline: traversează placenta si se leagă prin chelare • Consumul de alcool determină apariția sindromului
cu calciul în osul și structurile dentare. Acest proces alcool-fetal :  retard de creștere înainte și după
determina colorarea în galben a dintilor, hipoplazia naștere, anomalii faciale (fante palpebrale mici, șanț
smalțului dentar și inhibarea creșterii osoase nazolabial absent, pliuri epicantice, nas turtit, nas
fetale. Hepatotoxicitatea a fost raportată la femeile scurt, buza superioară subțire, urechi neparalele,
tratate cu tetraciclina în doze mari, cu administrare mediofață nedezvoltată), disfuncția sistemului
intravenoasă.  nervos central (microcefalie, grade variate de retard
• aminoglicozide: Streptomicina și kanamicina au fost mental, hiperactivitate cu deficit de atenție – ADHD).
asociate cu surditatea congenitală. Ototoxicitatea este
raportată frecvent. Nefrotoxicitatea este ridicată, mai ales
dacă aminoglocozidele sunt combinate cu cefalosporine;
• sulfonamide: deficit în dezvoltare;
• quinolone: tendinite.
 sistemul cerebral de
recompensă
Dependența
Dependenţă psihică
• Craving (anterior denumită dependenţă psihică,
craving). Termenul anglo-saxon craving se traduce mot-
à-mot prin poftă, sete, dorinţă extraordinară, derivând
de la verbul to crave a cărui traducere mot-à-mot prin
cerşire, tânjire. În domeniul dependenţelor, termenul
craving (care îl înlocuieşte pe cel de dependenţă psihică,
considerat depăşit) se referă la dorinţa intensă de a
reexperimenta efectele plăcute ale substanţei (stimulului
psihoactiv). Fenomenul de craving este totodată cauza
recăderilor consumului care urmează unei perioade
abstinenţă.
• Dependenţă psihică (psychical dependence,
psychological dependence) este un termen considerat de
domeniul trecutului, care se referea la faptul că în cazul
abuzului de o anumită substanţă (drog) organismul va
funcţiona mai bine în prezenţa respectivei substanţe,
dezvoltând toleranţă la acţiunea ei, pe de o parte, iar pe
de alta sindrom de abstinenţă în absenţa respectivei
substanţe. Termenul anglo-saxon înlocuitor utilizat în
prezent este craving.
Toleranţa este definită prin necesitatea creşterii continue a dozelor de substanţă administrată pentru obţinerea unui anumit efect, respectiv prin
diminuarea intensităţii efectului unei anumite doze faţă de perioadele anterioare. Sensibilitatea se poate restabili prin existența unei perioade de
neadministrare a substanței.
Există și toleranță încrucișată (de exemplu: dacă pacientul a devenit tolerant la morfină, administrarea unui analgezic din aceeași clasă (petidină)
produce efect diminuat față de cel determinat la o persoană nontolerantă.
Dependenţă fizică
• Sindromul de abstinenţă (withdrawal syndrome) reprezintă
o constelaţie de semne şi simptome (atât neuropsihice cât şi
vegetative) care urmează întreruperii bruşte a administrării
unei substanţe de abuz sau reducerii semnificative a dozelor
din substanţa respectivă. Sindrom de abstinenţă se obţine şi
prin administrarea unui antagonist al drogului de abuz
(exemplu: administrarea de heroină la dependenţii de
heroină). Semnele şi simptomele sindromului de abstinenţă
sunt în general reflectarea “în oglindă” de administrarea
respectivului drog la un individ fără istoric de abuz la
administrarea respectivului drog. Apariţia sindromului de
abstinenţă explică comportamentul compulsiv de căutare a
administrării drogului şi recăderile consumului de substanţe
psihoactive a căror administrare a fost recent întreruptă.
• Dependenţă fizică (physical dependence, psysiological
dependence) este un termen considerat în prezent
necorespunzător, care a fost utilizat pentru a defini prezenţa
toleranţei la acţiunea substanţei de abuz şi a sindromului de
abstinenţă la întreruperea administrării acesteia.
 Substanţe folosite în prezent ca Substanţe care au fost folosite ca Substanţe care nu sunt / nu au fost
medicamente medicamente folosite ca medicamente

Morfina Cocaina
Barbiturice Heroina (aprobată spre uz doar la Solvenţi
Metaqualona persoanele dependente, doar în Nicotina
Glutetimida unele țări) – heroină cu LSD (diamina acidului lisergic)
Anestezice generale intravenoase
recomandare medicală, pentru a Psilocibina
(ketamina)
preveni uzul celei procurate ilegal) Mescalina
Benzodiazepine
Canabis
Etanol
Cafeina  
 tipul exemple intensitatea dependenţei produse
morfina foarte puternică
analgetice narcotice
heroina foarte puternică
etanol puternică
barbiturice puternică
deprimante ale sistemului metaqualona moderată
nervos central glutetimida moderată
anestezice generale moderată
solvenţi puternică
anxiolitice benzodiazepine moderată
amfetamine puternică
cocaina foarte puternică
stimulante psihomotorii
cafeina slabă
nicotina foarte puternică
LSD (diamina acidului lisergic)
slabă sau absentă
psilocibina
slabă sau absentă
agenţi psihotomimetici mescalina
moderată
fenciclidina
slabă sau absentă
canabis
 Dependența
Neuromediatori – sistemul de
recompensă
• Dopamina – principala;
• Glutamat, CRH – rol în
recăderi).
Structuri cerebrale sistemul de
recompensă
• VTA (aria tegmentală ventrală) (de aici
pleacă fibre dopaminergice);
• NAc – nucleul accumbens (aici are loc
eliberarea de dopamină – circuit
mezolimbic dopaminergic);
• Cortex prefrontal – aici ajung fibre
dopaminergice – circuit dopaminergic
mezocortical) – rol în conștientizarea
senzațiilor, atribuirea lor administrării
de drog;
• Amigdala;
• Hipocamp;
• Corpi striați (nuclei bazali);
 Antibiotic – substanță naturală produsă de un micro-organism contra altuia – termen considerat inexact,
impropriu în utilizare actuală).

Medicația antiinfecțioasă
Antiseptice și dezinfectante
(acțiune nespecifică: asupra
microorganismului &
macroorganismului)
• Antiseptic: omoară sau împiedică proliferarea
germenilor patogeni de pe suprafaţa mucoaselor,
tegumentului sau în interiorul unei cavităţi naturale;
• Dezinfectant: distruge microbii aflaţi în afara
organismului, fiind utile pentru sterilizarea
instrumentelor, produselor biologice, a cabinetelor
medicale, blocurilor operatorii, etc. Nu se pot folosi
pentru infecţii sistemice, unele se inactivează în
organism, iar altele sunt toxice. În anumite
concentraţii, pot fi iritante sau caustice pentru
ţesuturi.
Chimioterapice antibacteriene,
antifungice, antivirale, antiparazitare
(antiprotozoarice, antihelmintice)
(acțiune specifică asupra
microorganismului, “magic bullet)”
Chimioterapice
→ substanţe cu structură chimică bine definită, de
origine biologică, de semisinteză sau sinteză chimică,
care pot fi administrate în terapia antiinfecţioasă;
→ substanţe ce acționează specific asupra unei
celule diferite de celula umană normală;
• Cele antiinfecțioase: antibacteriene, antivirale,
antifungice, antiparazitare (antiprotozoarice,
antihelmintice)
• Cele antitumorale.

Paul Erlich, conceptul de “magic bullet” (1854-1915)

 Antiseptice și dezinfectante
Clasificare după structura chimică
Alcooli; Agenți tensioactivi; După maniera de
Aldehide; Coloranți; adminstrare
Acizi; Derivați quinoleinici;
Alcali; Derivați de • Antiseptice cu
Agenți eliberatori de metanamină; administrare locală
halogeni; Nitrofurani; / dezinfectante;
Peroxigeni; Principii active din
Compuși conținători plante;
de metale grele; Antiseptice și • Antiseptice cu
Fenoli; dezinfectante în administrare
stare gazoasă;
sistemică.
Diverse alte
structuri.
Administrare locală, dezinfectare
Antiseptice și dezinfectante
Alcooli
• Mecanism de acțiune: precipitarea proteinelor celulare;
• Eficiență: bactericid (nu și pe formele sporulate), slab
fungicid, capacitate virulicidă variabilă.
alcoolic etilic (CH3CH2OH): 70% (30°C: 1-2 minute). 70%
este considerată concentrația optimă (concentrații
superioare ar scădea penetranța la nivelul celulei). Eficiența
scade în prezența materiei organice. Nu se aplică pe
mucoase, piele, la copii (antiseptic doar la nivel cutanat).
Indicații:
- antiseptic pentru tegumentul integru înainte de
injectare au recoltare de sânge (nu și pentru recoltarea
sângelul în cazul culturilor celulare, ce necesită asepsie
chirurgicală);
- dezinfectant al echipamentului pentru respirație
artificială.
propilen-glicol (CH3-CHOH-CH2-OH), alcool izopropilic (CH3-
CHOH-CH3), alți glicoli: dezinfectant al aerului.
Aldehide
• Mecanism de acțiune: precipitarea proteinelor celulare;
• Eficiență: bactericid (în soluție relativ concentrată, mai
ales pe bacteriile Gram-negative; sporicid – după timp
mai mare de contact), fungicid, virulicid, nu și prionicid.
• dezavantaj: acțiune iritantă tisulară (doar ca
dezinfectant).
formaldehida (CH2O, formalină): 1-10% (distruge
micoorganisme, inclusiv formele sporulate, în 1-6 ore). Se
utilizează la dezinfectarea camerelor, suprafețelor,
conservarea probelor anatomice.
Formaldehida este constituient al soluției
tricrezolformalină, utilizată în gangrena pulpară ca
tratament endocanalicular, după pastele cu antibiotice și în
paradontitele apicale cu secreții persistente.
glutaraldehida (CHOCH2CH2CH2CHO, glutaral): se prepară de
regulă sub formă de soluție 2% în alcool izopropilic 70%, cu
corectare a pH către alcalin: 7,5-8,5 (distruge
micoorganisme în 10 minute, iar formele sporulate, în 3-10
ore). Se utilizează la dezinfectarea echipamentului medical
termsensibil și a suprafețelor de sol.
 Administrare locală, dezinfectare

Antiseptice și dezinfectante
Acizi
Acizi anorganici: cauterizarea plăgilor.

• (acid azotic, HNO3).

Acizi organici Alcali

• acid boric: soluție 5% sau pudră – pe răni, afte, ulcerații orale (efect hidroxid de sodiu (NaOH);
antimicrobian); poate avea efecte toxice, mai ales la copii (durere,
hipotensiune, hipertermie, convulsii); hidroxid de postasiu (KOH);
• acid benzoic (C6H5COOH): soluție 0,1% - conservant alimentar, la fel ca
și esterii acestuia (parabeni), utilizați inclusiv ca stabilizatori în hidroxid de calciu [Ca(OH)2] –
industria farmaceutică – sub formă de benzoat de sodiu – alergizant,
dar și mucolitic; intră în constituţia unor paste de canal.
• acid acetic (CH3COOH) (activ mai ales pe Gram negative, inclusiv
Pseudomonas spp.): soluție 1% - chirurgie, ca antimicrobian topic;
soluție 0,25% - antiseptic la nivelul conductului auditiv extern, tract
urinar inferior.
• acid tricloracetic (CCl3COOH) (soluție 15% în alcool etilic rafinat 85% -
hemostatic gingival și inhibitor al secreției gingiei lezate, pentru
obținerea unui câmp uscat în vedera unor manopere
stomatologice);
• acid salicilic: caustic & keratolitic (clavus) și fungicid.
Administrare locală, dezinfectare
Antiseptice și dezinfectante
Agenți eliberatori de halogeni
Clor
acid hipocloros (HClO) – puternic bactericid,
inclusiv pe Mycobacterium tuberculosis; activitate
puternic scăzută în prezența proteinelor;
hipoclorit de sodiu (NaClO) (5% - soluție Dakin) –
răni, spută, urină, sânge, puroi; soluția 2,5-3% -
spălături endodontice în tratamentul de canal;
soluție 0,5% - îndepărtarea devriurilor organice;
hipoclorit de calciu [Ca(ClO)2 · 3H2O]
cloramină (NH2Cl) (0,1-0,5%), alte cloruri –
dezinfecția apei, antiseptizarea mucoaselor și
plăgilor;
Agenți eliberatori de halogeni
Iod
Eliberatori ai iodului (carrieri de I): alcool iodat și iodofori
(iodopovidonă, iod-poloxamer). Sunt foarte eficienți germicizi,
distrugând bacteriile și sporii în mai puțin de 15 minute.
alcool iodat: 2-7% iod elemental, KI, NaI, în soluție alccol etilic +
apă: antiseptic cutanat. Determină uneori senzibilizare la locul
administrării (dermatite). Intoxicația: colaps, insuficiență renală
beneficiază de terapie cu tiosulfat de Na intern sau i.v..
soluția Lugol (2-15%) I elemental + KI în apă;
iodoformul (compus organic iodură de metil: CH 3I; poate intra
în compoziția pastei iodoformate Walkhoff, preparată
extemporaneu (soluție Walkhoff + oxid de zinc ZnO +
iodoform);
iodopovidona (iod polivinilpirolidonă, iod-PVP, Betadina) –
antiseptic cutanat, la nivelul mucoaselor, părului, eliberează I
liber; nu determină hipersensibilizare (100 mg I-PVP, adică
10g iod elemental / mL).
 Administrare locală, dezinfectare
Antiseptice și dezinfectante
Peroxigeni (agenți oxidanți)
• Mecanism de acțiune: eliberarea de oxigen atomic,
care blochează sistemele enzimatice bacteriene;
• Eficiență: bactericid, virulicid, inclusiv pe HIV.
H2O2 (apă oxigenată, peroxid de hidrogen):
- soluție 30%;
- soluție 3%.
- Efecte: antiseptic (inclusiv pe plăgi, leziuni
ulcerate), dezinfectant; hemostatic; ajută la
îndepărtarea pansamentelor aderente, îmbibate în
secreții sau cu sânge.
- Medicina dentară: soluții pentru gargară, dușuri
bucofaringiene – stomatite, angine, hemoragii
capilare, ulcere superficiale.
KMnO4 (permanganat de potasiu) soluție 1/5000:
antiseptic la nivelul plăgilor, dezinfectant,
dezodorizant (soluții pentru gargară);
K2Cr2O7 (bicromatul de potasiu).
Compuși conținători de metale grele
• Săruri ale mercurului (Hg):
Mecanism de acțiune: blocare grupărilor sulfhidril (-SH), cu precipitarea
proteinelor și afectarea enzimele ce conțin o astfel de grupare funcțională.
Dezavantaj: afectare nu doar a bacteriei, ci și a celulei gazdă.
•cenilmercurborat: antiseptizarea mucoaselor și a instrumentarului metalic și
de cauciuc;
•thiomersal: utilizat drept conservant în cosmetice, dar și în vaccinuri, forme
medicamentoase cu aplicare topică în oftalmologie sau sfera ORL sau BMF.
Dezavantaj: relativ puternic alergizant (locul 5 între alergenii cunoscuți);
•clorura de mercur (HgCl2).
• Săruri ale argintului (Ag):
Mecanism de acțiune: precipitare a proteinelor.
AgNO3 (azotatul de argint): bactericid chiar la 0,1% concentrație; 0,5-2% -
profilaxia oftalmitei gonococice neonatale și a oftalmitei date de Chlamydia
spp.; creioane caustice cutanate pentru cauterizarea plăgilor cu tendință la
atonie, arsuri, polipi, necrozarea țesuturilor superficiale ale pungilor pioreice;
Ag sulfadiazina: arsuri, plăgi – tratament și prevenție a infecțiilor bacteriene;
Organici: compuși coloidali cu Ag: Protargol, colargol.
• Săruri de cupru (Cu), zinc (Zn), bismut (Bi).
 Administrare locală, dezinfectare

Antiseptice și dezinfectante
Fenoli
Fenol
• Mecanism de acțiune: Agenți tensioactivi
– concentrații mari (>1%): pătrunde în celulă și precipită proteinele (bactericid);
Detergenți cationici (compuși cuaternari de
– concentrații mici (0,2%): împiedică formarea peretelui bacterian prin afectarea
sistemelor enzimatice necesare sintezei și a membrane (bacteriostatic);
amoniu: benzalconiu, cetilpiridiniu,
dequaliniu); de exemplu, Codecam® –
• Eficacitate: nu sunt sporicide, virulicide sau active pe prioni. spray utilizat în tratamentul unei infecţii:
Se utilizează pentru dezinfecția instrumentarului, camerelor. stomatite, gingivite ulceroase, angină
Dezavantaj: miros neplăcut, corosiv pe metale. Vincent, candidoză bucală.
Medicina dentară: are proprietăți coagulante, dar și caustice – se utilizează exclusiv Detergenți anionici (săpunuri – săruri sodice
drept constituient al soluțiilor Walkhof, Clumsky. sau potasice ale acizilor grași)
(laurilsulfonatul de sodiu – intră în
Derivați fenolici → un spectru mai larg decât fenoli, toxicitate mai redusă pe tegumente și compoziția unor paste de dinți);
mucoase.
•
Detergenți amfoter (dodicina).
hexaclorofen (index fenolic crescut la 7,5) este de 10 ori mai activ decât fenolul; este
insolubil în apă, dar solubil în solvenți organici și săpun. Indicații: chirurgie și cosmetică
(săpunuri, creme de ras, șampoane), pudră post-îmbăiere la sugari (concentrație 3%); Mecanism de acțiune: modificarea tensiunii
• crezoli (index fenolic mai mare de 3). Indicații: medicina dentară (tratamente pulpare, superficiale la nivelul membranelor. Au efect
obturarea canalelor dentare);
bactericid, sporicid, fungicid, fiind active
• crezoline (amestec de crezoli, hidrocarburi aromatice, săpunuri). Indicații: dezinfecția
inclusiv pe Mycobacterium tuberculosis.
încăperilor;
• rezorcinol (soluție 1-5%): dermatite (antipruriginos, keratolitic), antiseptic oral; Indicații: antiseptic la nivelul tegumentelor
• hexilrezorcinol; și mucoaselor, dezinfectant pentru
• timol (monoterpenfenol) intră în constituția unor ape de gură sau soluții pentru uz dentar – instrumentar, membrane, spălare / curățare.
de exemplu, Cresophene® - pentru asepsia canalelor radiculare înainte de obturație;
Endoseptone® - pentru terapia gangrenelor).
 Administrare locală, dezinfectare

Antiseptice și dezinfectante
Coloranți (antiseptice și dezinfectante
din grupa coloranților) Derivați quinoleicnici
Slab bacteriostatici. În medicina dentară – prevenție, revelatori
de placă bacteriană, identificarea zonelor dentinare alterate. • Clioquinol;
• derivați rosanilicici: violet de gențiană: soluția 0,1-2% este • Clorchinaldol;
bactericidă (Streptococcus spp., Staphylococcus spp., Diphtheria
bacilli etc.), fungicidă (Candida spp.), anthelmintică.
• Mexaform.
• Derivați acridinici: Derivați de metanamină
– rivanol (cristal violet, violet de metil): dezinfectant al plăgilor şi
instrumentarului, slab antifungic; • Metanamină mandelat;
– acriflavina, proflavina, euflavina;
• Metanamină hipurat.
• Derivați azolici:
– albasru de metilen: derivat fenotiazinic utilizat ca antiseptic şi antifungic Nitrofurani
extern (la nivelul tractului urinar), dar şi ca antidot în intoxicaţiile cu
cianuri şi monoxid de carbon (parenteral) sau substanțe • Nitrofurazonă;
methemoglobinizante (intern). Se mai utilizează topic, pentru terapia
fotodinamică a plăcii psorizice rezistente, sau sarcom Kaposi (asociat
• Furazolidonă;
infecției HIV); ca revelator în polipectomia endoscopică – pentru • Nifuroxazid;
identificarea țesuturilor ce trebuie îndepărate; în cromoendoscopie • Nitrofurantoin.
(pentru identificarea dispalziilor celulare, a leziunilor precanceroase), în
chirurgie (pentru vizualizarea traseelor de drenaj limfatic de țesutul
normal sau pentru a identifica scurgeri și fistule la nivelul tractului
urinar).
Administrare locală, dezinfectare

Antiseptice și dezinfectante
Gaze Principii active din plante

• Agenți oxidanți
– Ozon (O3); • Romasulan® (din florile de muşeţel), Aftolizol® (extract
de petale de trandafir);
– Clor gazos (Cl2); • Uleiuri volatile (Voseptol®);
– Dioxid de clor (ClO2); • Ambazona (Faringosept®) este folosită ca antiseptic în
special în infecţiile cu bacteriile Gram-pozitive;
• Sanguinaria este un produs vegetal utilizat în
stomatologie ca soluţie 0,2 % pentru tratamentul
• Agenți alchilanți gingivitelor şi pentru acţiunea sa antiplacă bacteriană.
– Etilenoxid (C2H4O); Sanguinaria este un alcaloid benzofenantridinic de
origine naturală. Aceasta se sintetizează în Sanguinaria
– Propilenoxid (C3H6O).; canadensis şi California poppy;
– Formaldehida (CHO). • Celeritrina alcaloid înrudit sangvinarinei; acţionează prin
inhibarea fosforilării unor proteine.
 Antiseptice și dezinfectante
Alte structuri
• Permetrină (cremă 5%) și crotaitonă (loțiune 1-
10%) = înlocuitori ai Lindan (soluție de gama-
benzen hexaclorid, care la concentrații de peste
10% ar fi absorbit cutanat, determinând fenomene
toxice) și ivermectina;
Indicații: scabie, pediculoză;
• hexetidina – derivat pirimidinic antiseptic ce
intră în compoziţia unor paste de dinţi şi ape
de gură: este antibacterian și antifungic
(Hexoral® – soluţie externă: 0,1-0,5 %, spray:
0,2 %; gel, unguent: 0,5%);
• eugenolul – se găsește în uleiul de cuişoare şi are
acţiune antiseptică, revulsivă şi anestezică locală;
• benzidamida (Tantum verde®, Hexoralleten®) –
antiinflamator nesteroidian, analgezic, anestezic
local, antiseptic.
Clorhexidina → antiseptic bisguanidic, eliberează cationul
clorhexidinic, care ajunge la nivelul peretelui bacterian.
Dozele mici sunt bacteriostatice, iar cele mari bactericide, cu
efect toxic pe citoplasma bacteriilor. Este activă faţă de
bacteriile Gram-pozitive şi Gram-negative (eficiență redusă
însă pe Serratia, Pseudomonas, coliformi), micobacterii,
fungi, spori şi virusuri şi destructurează placa bacteriană. Nu
este iritantă. Are efect de relevare a plăcii bacteriene, însă
poate produce modificarea simţului gustativ şi descuamarea
mucoasei bucale.
Este mai activă la un pH neutru sau slab alcalin, iar activitatea sa
este redusă de prezenţa materiilor organice. Utilizarea
îndelungată nu modifică ecosistemul microbian local sau
rezistenţa bacteriilor patogene.
Digluconatul de clorhexidină nu penetrează în şanţul gingival sau pungile
parodontale prin simpla clătire a gurii. Utilizarea zilnică a apei de gură cu
clorhexidină 0,1-0,2 % reduce semnificativ placa dentară.
– apa de gură (Corsodyl®);
– trochişti (Trachisan®) (clorhexidină + lidocaină), Hexoraletten®
(clorhexidină + benzocaină);
– gel (Plak out®);
– pulverizaţii buco-faringiene (Collus­tan®);
– pelete periodontale (Periochip®).
Utilizări înafara medicinei dentare: sub formă de soluție 0,02% pentru
irigații vezicale în infecții de tract urinar; dezinfectarea instrumentarului,
cateterelor.
Administrare sistemică
Antiseptice și dezinfectante
Antiseptice urinare

Administrare sistemică
• nitrofurani: nitrofurantoin;
• derivați de metanamină: metanamidă maleat, metanamidă hipurat;
• agenți acidifianți: clorura de amoniu (NH4Cl), acid ascorbic, acid mandelic, metionină, acid hipuric;
Administrare topică
- amfotericină B, polimixine, neomicină.

Antiseptice intestinale

• derivați quinoleinici (clorquinaldol);

• nitrofurani: nitrofurantoin, furazolidonă, nifuroxazid;
• rifaximina (o rifamicină cu slabă absorbție intestinală, utilizată în terapia diareei călătorului, dacă nu este
complicată cu hepatoencefalopatie);
• metronidazol & vancomicină, fidaxomicină (pentru terapia diareei cu Clostridium difficile, produsă de
antibiotice precum ampicilina, lincomicină, tetracicline).
 Medicația antibacteriană
Acțiune:
1. la nivelul sintezei peretelui (inhibarea sintezei,
alterarea funcțiilor);
2. la nivel al afectării sintezei proteice;
3. la nivel al afectării sintezei acizilor nucleici;
4. inhibă lanţul metabolic bacterian.

- cu acțiune pe micobacterii.
 Chimioterapice cu acțiune la nivelul
peretelui bacterian
inelul betalactamic
1. 1. Inhibitoare ale sintezei peretelui bacterian:
1.1. betalactamice:
1.1.1. Peniciline naturale şi de semisinteză
1.1.2. Cefalosporine (V generații)
1.1.3. Carbapeneme (imipenem, meropenem, ertapenem)
1.1.4. Monobactame (aztreonam)
1.2. glicopeptide (vancomicina, teicoplanina, dalbavancina, telavancina)
1.3. fosfomicine (fosfomicina)
1.4. cicloserina
1.5. polipeptidice (bacitracina, gramicidin, tirothricin)
1.6. ristocetina;
1.7. lipopeptide: daptomycina.

1.2. Inhibitoare ale funcţiei peretelui bacterian: Polimixinele (colistin; polimixina B).
 Chimioterapice cu acțiune la nivelul peretelui bacterian /
inhibitoare ale sintezei peretelui bacterian /
Betalactamice
1.1.1. Peniciline Inhibitori de beta-lactamaze
•
• acid clavulanic: produs de
peniciline naturale:
– benzilpenicilina (penicilina G) i.m. sau i.v.;
– procainpenicilina i.m. (acțiune prelungită);
– benzatinpenicilina i.m. (acțiune extra-prelungită); Streptomyces clavuligerus;
– fenoximetilpenicilina (penicilina V) intern.
• peniciline de semisinteză:
– cu spectru îngust:
• sulbactam;
• antistafilococice (rezistente la betalactamaze):
– izoxazolilpeniciline: oxacilina, cloxacilina, • tazobactam.
dicloxacilina, flucloxacilina;
– meticilina;
– nafcilina.
– cu spectru larg:
•aminopeniciline: ampicilina, amoxicilina; esterii
pivampicilină, talampicilină (esteri ai ampicilinei) și hetacilina
eliberează ampicilină în organism; epicilina, ciclacilina;
•carboxipeniciline (active pe Pseudomonas aeruginosa):
carbenicilina, ticarcilina, caridacilina;
•ureidopeniciline (active pe Pseudomonas aeruginosa):
piperacilina, mezlocilina, azlocilina;
•amidinopeniciline (active pe Enterobacteriacee): mecilinam,
pivmecilinam, furazlocilina.  
 Chimioterapice antibacteriene betalactamice

Cefalosporine
generaţia I: generaţia a-III-a:
• administrare internă: cefalexin, • administrare internă: cefixim,
cefradine, cefadroxil; cefpodoxim, cefibuten;
• administrare parenterală: cefazolin, • administrare parenterală: cefotaxime,
cefradine, cefalotin, cefapirin. ceftriaxone, cefoperazone, cefoxitime,
moxalactam, ceftazidime, ceftizoxim,
ceftibuten, proxetil.
generaţia a-II-a:  
• administrare internă: cefaclor, generaţia a-IV-a: administrare
cefuroxime, loracarbef, cefotiam; parenterală: cefepime, cefpirone;
• administrare parenterală: cefclidina;
cefamandole, cefuroxime,
cefmetazole, cefonicid, ceforanid, generaţia a-V-a: administrare
cefotetan. parenterală: ceftaroline, ceftobiprol.
 2. Chimioterapice antibacteriene care inhibă sinteza proteinelor
bacteriene

1. Fenicoli (50S);
2. Aminoglicozide (30S);
3. Aminociclitoli: spectinomicină (30S);
4. Macrolide (50S);
5. Ketolide (telitromicină) (50S);
6. Streptogramine (50S);
7. Tetracicline (30S);
8. Oxazolidinone (50S);
9. Nitrofurani (50S);
10. Lincosamide (Lincomicine) (50S);
11. Acid fusidic (previne turn-overul factorului de elongare F – EF-G);
12. Mupirocin (30S);
13. Retapamulin (50S).
Fenicoli: Aminociclitoli:
– cloramfenicol;
– tiamfenicol; Spectinomicina.

Aminoglicozide
– streptomicina;
Macrolide
– gentamicina; – eritromicina;
–tobramicina; – claritromicina;
–amikacina;
–kanamicina;
– azitromicina;
– neomicina; – roxitromicina;
–netilmicina; – josamicina;
–paromomicina (amibiaze, leishmanioze);
– isepamicina; – diritromicin;
–framicetina. – spiramicina (Rovamicina®).
Streptogramine Oxazolidinone (linezolid, tedizolid,
• quinupristin (Streptogramina B); eperozolid) (în fază experimentală).
• dalfopristin (Streptogramina A);
• pristinamicina.
Lincosamide (Lincomicine):
Ketolide: telitromicina.
lincomicina, clindamicina .

Tetracicline Nitrofurani
• durată scurtă de acţiune: tetraciclina, nitrofurazon;
oxitetraciclina, clortetraciclina,
rolitetraciclina; nitrofurazonă (doar local);
• durată medie de acţiune: demeclociclina, furazolidon;
metaciclina, limeciclina; nitrofuranoin.
• durată lungă de acţiune: doxiciclina,
minociclina;
• analog de tetraciclină: tigenciclina. Acid fusidic.
3. Chimioterapice antibacteriene care inhibă sinteza acizilor nucleici

Rifampicina;
Chinolone:
• Chinolone de generaţia I: acid nalidixic;
• Chinolone de generaţia a-II-a: acid oxolinic, acid
pipemidinic, cinoxacin (nu se mai folosesc în terapie);
• Chinolone de generaţia a-III-a :
ciprofloxacin, pefloxacin, norfloxacin, ofloxacin,
temafloxacin, sparfloxacin, clinafloxacin, levofloxacin,
trovafloxacin, lomefloxacin, moxifloxacin, acrosoxacin,
enoxacina, grepafloxacin, gatifloxacin, moxifloxacin.
 Chimioterapice antibacteriene care inhibă lanţul metabolic
bacterian

Sulfonamide:
• Cu administrare internă:
– absorbabile:
• durată de acțiune medie / scurtă: sulfizoxazol, sulfametiazol, sulfametoxazol, sulfadiazina,
sulfofurazol, sulfacarbamida, sulfizomidina, sulfametizol;
• durată de acțiune lungă: sulfametoxona, sulfalen, sulfadoxina,sulfametoxidiazina, sulfadoxina;

– neabsorbabile: sulfasalazina, ftalilsulfatiazol, succinilsulfotiazol;

• Cu administrare topică: mafenid, sulfadiazina (argentică),
sulfacetamida.

Trimetoprim.
 Utilizate în infecțiile cu micobaterii
Chimioterapice antituberculoase Chimioterapice antileproase
• din "prima linie“:
– izoniazidă (hidrazida acidului isonicotinic sau HIN);
– rifampicină; • dapson; acedapson (formă
– etambutol;
– pirazinamidă;
depozit a dapson);
– streptomicina. • thiambutosin (înrudit cu
• de rezervă:
– etionamidă; dapson);
–
• rifampicina;
acid paraaminosalicilic (PAS);
– amikacina;
–
–
capreomicina;
tetraciclinele;
• clofazimine;
–
–
rifabutin;
rifapentine;
• amithiozon;
–
–
ciprofloxacin, ofloxacin, levofloxacin;
clofazimine;
• sulfametoxidiazină.
– cicloserina.
 * = dependent de doză, pot fi fie bactericide, fie
bacteriostatice (doze superioare).

Bacteriostatice Bactericide
• betalactamice (peniciline,
cefalosporine, carbapeneme,
monobactame);
• tetracicline; • glicopeptide;
• fenicoli; • polipeptide;
• polymyxine;
• macrolide*; • aminoglicosides;
• lincosamide*; • ketolides;
• sulfonamide; • quinolone;
• rifampicin (Mycobacterium
• trimetoprim. tuberculosis);
• isoniazid (Mycobacterium tuberculosis).
 Antibacteriene betalactamice
Clase de betalactamice Structură
1.1.1. Peniciline naturale şi de • Derivați de acid 6-
semisinteză ; aminopenicilanic
1.1.2. Cefalosporine (5 generații, • Conțin:
primele 2 au administrare fie – Inelul betalactamic – degradarea sa
internă, fie parenterală, ultimele 3 de către betalactamazele
bacteriene generează acid
au administrare exclusiv
peniciloic, fără activitate
parenterală) ; antbacteriană, dar care dă frecvent
1.1.3. Carbapeneme (imipenem, alergii);
meropenem, ertapenem) – Inelul tiazolidinic;
– O grupare secundară (R),
1.1.4. Monobactame (aztreonam);
determinantă a activității
antibacteriene.
imipenem
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice

Penicilinele
Peniciline naturale Peniciline de semisinteză
• benzilpenicilina (penicilina G) i.m. • cu spectru îngust:
– antistafilococice (rezistente la betalactamaze):
sau i.v.; – izoxazolilpeniciline: oxacilina, cloxacilina,
• procainpenicilina i.m. (acțiune dicloxacilina, flucloxacilina;
– meticilina;
prelungită) = combinație a
– nafcilina.
penicilinei G cu procaina = • cu spectru larg:
anestezic local); – aminopeniciline: ampicilina, amoxicilina; esterii
pivampicilină, talampicilină (esteri ai
• benzatinpenicilina i.m. (acțiune ampicilinei) și hetacilina eliberează ampicilină în
organism; epicilina, ciclacilina;
extra-prelungită); – carboxipeniciline (active pe Pseudomonas
• fenoximetilpenicilina (penicilina V) aeruginosa): carbenicilina, ticarcilina,
caridacilina;
- intern. – ureidopeniciline (active pe Pseudomonas
aeruginosa): piperacilina, mezlocilina, azlocilina;
Surse de obținere:
– amidinopeniciline (active pe enterobacteriacee):
mecilinam, pivmecilinam, furazlocilina.
Penicilinele sunt produse de Penicillium chrysogenum
(Penicillium notatum).
 Mecanism de acțiune
Mecanism de acțiune
• inhibarea formării peretelui bacterian are loc în
3 etape: legarea specifică de PBP (penicillin-
binding protein) + inhibarea transpeptidării +
activarea autolizinelor; sunt active exclusiv pe
bacterii în faza de creștere rapidă (expllică lipsa
activitățți pe micobacterii);

• Mecanisme ale dezvoltării rezistenței la

peniciline:
• formarea unei bariere ce previne
accesul la PBP (la Gram-negativi);
• alterarea PBP;
• inactivarea prin betalactamaze;
• Lipsa peretelui bacterian.
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice

Penicilinele
Farmacocinetică
• utilizare exclusiv parenterală:
– i.m. – procainpenicilina și benzatinpenicilina (forme depozit);
– i.m. sau i.v. – benzilpenicilina;
• utilizare exclusiv internă (penicilina V = fenoximetilpenicilina – este acido-rezistentă; Pivmecilinam).

• legarea de proteine: ridicată la nafcilină, foarte redusă la oxacilină;

• durata de acțiune crește mult în insuficiența renală;
• penetrarea barierei hematoencefalice este forte redusă, dar prin meningele inflamate trec – efect
neurotoxic: convulsii, tremor, agitație;
• nu intră în celule;
• circuit enterohepatic: oxacilina, cloxacilina, dicloxacilina, nafcilina, ampicilina, amoxicilina;
• se concentrază în lapte, spută;
• eliminare:
– predominant renală (cele naturale, carboxipenicilinele, ureidopenicilinele). Cele naturale se elimină nemetabolizate în proporție
de peste 90%. Dozele se reduc în insuficiența renală; există competiție între acidul uric și penicilina G pentru eliminarea prin
secreție tubulară – probenecidul crește eliminarea acidului uric și scade elminarea penicilinei);
– predominant biliară: izoxazolilpeniciline, nafcilină, aminopeniciline (nu este necesară ajustarea dozelor în insuficiența renală).
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice

Penicilinele naturale
Spectru Indicații
• penicilina G și procainpenicilina: de elecție pentru:
– pneumonia și bacteriemia pneumococică;
• predominant pe G+ (mai puțin pe G-); – infecții cu: S. pyogenes (faringită – inclusiv formele
– coci G+: Streptococcus spp. (inclusiv complicate cu eritem scarlatiniform, septicemie, infecții
ale pielii – erizipel și țesuturilor moi);
Streptococcus beta-hemolytic group A = S. – infecții cu Clostridium (tetanos, gangrene);
pyogenes, Streptococcus pneumoniae = – infecții cu Neisseria meningitidis (meniningite,
pneumococ, Enterococcus spp., pneumoni);
Peptostreptococcus spp.); stafilococii – infecții orofaringiene cu Bacteroides spp.;
(Staphylococcus spp. – tot mai multe specii – infecții cu Actinomyces spp.;
– meningite, septicemii, endocardite de etiologie
devin rezistente la penicilina G) neprecizată – doar în combinație cu alte
– bacili G+: Lysteria monocytyogenes, antibacteriene;
Corynebacterium spp.; Clostridium spp., – infecții cu Treponema pallidum, Leptospira spp.;
Actinomyces spp.; – otite bacteriene, sinuzite bacteriene, infecții cu
anaerobi;
– coci G-: Neisseria meningitidis, Neisseria În trecut: gonoree (acum ceftriaxonă).
gonorrhoeae; • benzatinpenicilina:
– Bacili G-: Bacteroides spp. (nu și Bacteroides – profilaxia artritei reumatismale;
fragilis); – infecții de tract respirator superior moderate / ușoare;
– sifilis;
• spirochetes: Treponema pallidum, • penicilina V (Ospen®): infecții ușoare de de tract
Leptospira spp.. respirator superior.
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice
Penicilinele semisintetice - spectru îngust

– izoxazolilpeniciline: oxacilina, cloxacilina, dicloxacilina – cea mai bună

biodisponibilitate post-administrare pe cale internă, flucloxacilina;
– meticilina – rar utilizată din cauza toxicității crescute;
– nafcilina – utilizată mai ales parenteral.

• Indicații: infecții cu coci G+ (streptococi, staficococi) – rezistă la

penicilaze și lactamazele stafilococice. Sunt de elecție pentru
infecțiile cu stafilococi producători de betalactamaze și se pot utiliza
și în pneumonia pneumococică.
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice
Penicilinele semisintetice - spectru larg
• Aminopeniciline: ampicilina, amoxicilina;
esterii pivampicilină, talampicilină (esteri ai
ampicilinei) și hetacilina eliberează
ampicilină în organism; epicilina,
ciclacilina;
– Coci G+: Streptococcus spp. (inclusiv Streptococcus beta-
hemolytic group A = S. pyogenes, Streptococcus
pneumoniae = pneumococ, Enterococcus spp.)
– bBacili G+: Lysteria monocytyogenes, unele specii de
Chlamydia, Corynebacterium spp.;
– coci G-: Neisseria meningitidis, Neisseria gonorrhoeae;
– bacili G - aerobi bacilli: H. influenzae, E. coli, Salmonella
spp., Shigella spp., H. pylori etc..
Indicații:
– infecții de tract respirator (de elecție în pneumonia
pneumococică);
– infecții urinare (cu Proteus spp., E. Coli);
– febra tifoidă (dată de Salmonella tyfi);
– infecții severe – septicemii, meningite;
– de elecție în infecțiile cu Lysteria spp., H. Influenzae;
– pentru eradicarea infecției cu Helicobacter pilory, în
asociere (claritromicină, metronidazol);
• Carboxipeniciline (carbenicilina, ticarcilina,
caridacilina):
– Activitate mai crescută pe G-, mai slabă pe G+;
– Spectrul lor insclude bacili G-: Pseudomonas
spp., Proteus spp., Serratia spp., Enterobacter
spp..
• Ureidopenicilinele (= spectru lărgit) (piperacilina,
mezlocilina, azlocilina):
– La spectrul carboxipenicilinelor, se adaugă
Klebsiella spp.;
Ureidopenicilinele și carboxipenicilinele sunt
numite antiPseudomonas, fiind utilizate împreună
cu aminoglicozidele în terapia infecției cu bacterii
din specia respectivă și a altor infecții nosocomiale.
• amidinopeniciline (active pe enterobacteriacee):
mecilinam, pivmecilinam, furazlocilina. Pivmecilinam -
indicat în infecții de tract urinar (cistita acută
necomplicată, bacteriurie cronică au recurentă),
salmoneloze, febră tifoidă;
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice
Penicilinele – reacții adverse și contraindicații
Reacții de hipersensibilizare:
• Se datorează acidului peniciloic,
apar la 1-10% din pacienți:
– Tip I: rash (cel mai comun tip de
reacție), febră, prurit, urticarie,
angioedem, șoc anafilactic (rar, dar
sever);
– Tip II: anemie hemolitică;
– Tip III: sindrom Stevens-Johnson.
Reacția Herxheimer :
• după administrarea benzilpenicilinei,
se datorează șocului endotoxinic
creat prin eliberarea toxinelor din
Treponema pallidum, asupra căreia
medicamentul a avut efect bactericid;
• cele cu spectru larg: dismicrobisme, greață,
vărsături;
• ampicilină: colită pseudomembranoasă
(Clostridium difficile – se tratează cu
vancomicină, metronidazol);
• neurotoxicitate – doze mari, administrare
intrarahidiană – convulsii;
• hepatotoxicitate: oxacilina, carboxipeniciline;
• nefrotoxicitate: carboxipeniciline, meticilina;
• medulotoxicitate (neutropenie, leucopenie,
trombocitopenie, anemie hemolitică, mai ales la
cei cu insuficiență renală): meticilină –
neutropenie marcată;
• alcaloză sistemică hipokaliemică: carbenicilina;
• tulburări de coagulare, risc de hemoragii:
carbenicilina.
Contraindicații: hipersensibilizare;
Penicilina G sodică: insuficiență
cardiacă, aritmii; cea potasică:
insuficiență renală, aritmii.
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice

Inhibitorii de betalactamaze

• acid clavulanic: produs de • Inhibă betalactamazele, dar

Streptomyces clavuligerus;
nu mereu;
• sulbactam;
• tazobactam.
• Sunt de elecție în gonoree
sau infecții cu specii
• Amoksiclav ®, Augmentin® = bacteriene producătoare de
amoxicilină + acid clavulanic; betalactamaze.
• Timentin® = ticarcillină + acid
clavulanic;
• Tazocin ®, Zosyn® = piperacillin +
tazobactam;
• Unasyn® = ampicilină + sulbactam.
 Peniciline în patologia stomatologică
Administrare sistemică amoxicilină + acid clavulanic
• penicilina V → infecţii acute: gingivostomatite • microflora subgingivală secretă -lactamaze la
ulceronecrotice, abcese parodontale marginale şi majoritatea adulţilor diagnosticaţi cu
pericoronarite. parodontită.
• ampicilina: în gingivostomatita ulceronecrotică, • Asocierea amoxicilină & acid clavulamic →
abcese parodontale marginale însoţite de alterarea tratamentul parodontitelor marginale
stării generale. cronice profunde, progresive, refractare la
• amoxicilina: întâmplător, van Oosten (1986) a alte tratamente antimicrobiene.
evidenţiat îmbunătăţiri ale parodonţiului şi • Asocierea la terapia paradontală → reducerea
modificări în compoziţia microflorei subgingivale la incidenţei pierderii ataşamentului pentru cel
un pacient tratat iniţial prin metode parodontale şi puţin 12 luni şi la o scădere de 2,5mm la
care a primit amoxicilină pe cale sistemică pentru sondarea pungilor parodontale adânci.
otită medie. Amoxicilina are activitate considerabilă
asupra bacteriilor Gram pozitive şi Gram negative
• supresia P Porphyromonas gingivalis la 10 din
subgingivale şi facultativă asupra speciilor anaerobe; cei 11 pacienţi diagnosticaţi cu parodontită
este capabilă in vitro să inhibe mai mult de 95% din refractară, în paralel cu creşterea
agenţii patogeni ai plăcii subgingivale la pacienţii ataşamentului.
adulţi cu parodontită.
Imposibilitatea administrării
interne: ampicilină, 2g i.m. sau
Prevenția endocarditei infecțioase: valvulopatii – amoxicilină, intern, 2-4g, cu 30- i.v.. (a se vedea alternative în
60 minute înaintea intervenției stomatologice (STANDARD). slide-urile următoare).
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice

Cefalosporine
asemănătoare structural penicilinelor (inel beta- rezistență superioară la betalactamaze
lactamic + inel format din acid 7-amino-cefalosporanic) față de peniciline.

acid 7-amino cefalosporanic

 Chimioterapice antibacteriene betalactamice

Cefalosporine
generaţia I: generaţia a-III-a:
• administrare internă: cefalexin, • administrare internă: cefixim,
cefradine, cefadroxil; cefpodoxim, cefibuten;
• administrare parenterală: cefazolin, • administrare parenterală: cefotaxime,
cefradine, cefalotin, cefapirin. ceftriaxone, cefoperazone, cefoxitime,
moxalactam, ceftazidime, ceftizoxim,
ceftibuten, proxetil.
generaţia a-II-a:  
• administrare internă: cefaclor, generaţia a-IV-a: administrare
cefuroxime, loracarbef, cefotiam; parenterală: cefepime, cefpirone,
• administrare parenterală: cefclidina;
cefamandole, cefuroxime,
cefmetazole, cefonicid, ceforanid, generaţia a-V-a: administrare parenterală:
cefotetan. ceftaroline, ceftobiprol.
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice
Cefalosporine
Spectru
• creșterea generației: primele
generații: active aproape exclusiv pe
G+, următoarele din ce în ce mai activ
pe G-, aerobi.
Genenerația I: activitate crescută pe G+,
relativ modestă pe G- (Proteus spp.,
E. coli, Klebsiella spp.);
Genenerația a-II-a: activitate mai
redusă pe G+, relativ mai crescută pe
G- (E. coli, Klebsiella spp., Neisseria
spp., H. Influenzae, Proteus spp.);
Genenerația a-III-a: activitate mai redusă
pe coci G+ decât generația I, relativ mai
crescută pe G- (E. coli, Klebsiella spp.,
Neisseria spp., H. Influenzae, Proteus
spp., Serratia spp., Providentia spp.);
sunt active inclusiv pe specii
producătoare de betalactamaze;
ceftazidim e activ pe Pseudomonas
aeruginosa;
Genenerația a-IV-a și a V-a: activitate mai
redusă pe coci G+ decât generația I,
relativ mai crescută pe G- (E. coli,
Klebsiella spp., Neisseria spp., H.
Influenzae, Proteus spp., Serratia spp.,
Providentia spp., Pseudomonas spp.,
Enterobacter spp.).
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice

Cefalosporine
Farmacocinetică Indicații
Genenerația I & a-II-a: nu trec GI: infecții ale pielii și țesuturilor moi (streptococice,
staficococice), profilaxia infecțiilor cutanate în
BHE; doar cefmandol (gII, chirurgie;
parenteral) se concentrază în GII: infecții de tract respirator, abdominale, pelvine
(boala inflamatorie pelvină), infecții ale extremităților
bilă; generația I realizează la diabetici, profilaxia infecțiilor intestinale cu anaerobi
concentrații sistemice relativ – chirurgie colorectală;
GIII: infecții severe cu Proteus spp., E. coli, Klebsiella
ineficace. spp., Neisseria spp., Haemophylus spp., Influenzae,
Proteus spp., Serratia spp., Enterobacter spp.,
Providentia spp., tratamentul pneumoniei acute
Genenerația a-III-a & a-IV-a & a- comunitare, terapia inițială a meningitelor la pacienții
cu imunosupresie;
V-a: trec BHE; se concentrază Ceftriaxona – Neisseria ghonnorheae;
în bilă; prezintă circuit Ceftazidin – Pseudomonas aeruginosa;
GIIV & V: terapia empirică a infecțiilor nosocomiale.
enterohepatic.
Prevenția endocarditei infecțioase: valvulopatii; alergie la peniciline: cefazolin (gI, p) sau ceftriaxon (gIII) i.v. sau
i.m.; sau cefalexin (gI, i); cefazolin & ceftriaxon - alternative și pentru situația în care nu se poate administra
medicație pe cale internă.
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice

Cefalosporine –efecte adverse

Genenerația I & a-II-a: dismicrobism intestinal (post-

nefrotoxicitate. administrare pe cale internă);

disulfiram-like: moxolactam (III),

Genenerația a-III-a & a-IV-a &
cefamandol (IIp), cefotetan (II),
a-V-a: hepatotoxicitate. cefoperazonă (III);

reacții anafilactice: tip I și III activitate anticoagulantă,

(sindrom Stevens-Johnson) accidente hemoragice:
– 15% din pacienți. cefamandol (IIp), cefoperazona
(IIIp) – reacții tip antivitamină K.
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice
Carbapeneme
imipenem, ertapenem, doripenem, meropenem
Doar i.v.
• Rezistente la betalactamaze, dar • Sunt indicate în infecții mixte sau
inactivate de metalobetalactamaze cu bacterii rezistente la
sau dihidropeptidze renale → betalactamaze;
combinații, de exemplu imipenem • Efecte adveverse:
+ cilastin (cilastin – inhibitor al – Reacții alergice: tip I, locale (flebite,
dihiropeptidazei renale ce ar tromboflebite, eritem), grețuri,
inactiva imipenem). vărsături, diarree, hipotensiune
arterială, transpirații, amețeli,
• Spectru larg: !!!!!!
nefrotoxicitate, convulsii,
• coci G+ (nu și stafilococi meticilino-
(neurotoxicitate – cu precădere la
rezistenți);
vârstnici, alcoolici, pacienți cu
• bacili G+: Lysteria spp.;
insuficiență renală);
• bacili G-: Escherichia coli., Enterobacter
spp., Haemophylus influenzae etc.; – Colorații dentare – tranzitorii
(1/100).
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice
Monobacteme
aztreonam

• rezistent la betalactamaze; • sunt indicate în infecții cutanate,

• efect bactericid; respiratorii, osteomielite,
rezistente la alte antibacteriene;
• spectru: îngust, dar care
• reprezintă o alternativă la
include germeni rezistenți la
peniciline și cefalosporine la cei
multe alte antibacteriene sau
alergici;
germeni considerați
• Efecte adverse:
problematici:
– nefrotoxicitate;
• bacili G-, aerobi: Pseudomonas
spp., Serratia spp., Enterobacter,
– neurotoxicitate;
Haemophylus influenzae); – creșteri ale transaminazelor;
• G+ și anaerobii: rezistenți. – suprainfecții cu Staphylococcus
spp., Enterococcus spp. etc..
- sinteza peretelui bacterian,
NONbetalactamice
vancomicina, teicoplanina, dalbavancina, telavancina
Efect bactericid, sinergic cu al
aminoglicozidelor
Doar i.v.
• Spectru: doar bacterii G+, inclusiv
staficococi (Staphylococcus
aureus, Staphylococcus
epidermidis, meticilino-rezistenți);
Streptococcus spp., Enterococcus
spp., Clostridium spp.;
• Farmacocinetică. Traversează greu
bariera hematoencefalică,
realizând concentrații active în
LCR doar în condițiile meningelor
inflamate. Sunt eliminate prin
mecanisme glomerulare renale. *MRSA – methicillin-resistent Staphylococcus aureus
Glicopeptide
– antibacteriene “de rezervă”
Indicații
• de elecție în infecțiile cu stafilococi meticilino-
rezistenți (MRSA*);
• colita cu Clostridium difficile (dată de ampicilină,
tetracicline);
• infecții cu germeni G+ rezistenți la alte chimioterapice;
• endocardite, septicemii;
• infecții stafilococice, la persoanele hipersensibile la
peniciline, cefalosporine.
vancomicina – profilaxia endocarditei infecțioase la
pacienții cu proteze valvulare, în caz de intervenții
stomatologice.
Efecte adverse
• sindromul de “om roșu” – eritem al gâtului, dat de eliberarea
de histamină, hipotensiune;
• medulotoxicitate;
• nefrotoxicitate;
• ototoxicitate, potențează efectul ototoxic al aminoglicozidelor;
• flebite la locul injectării.
- sinteza peretelui bacterian,
NONbetalactamice Glicopeptide
vancomicina, teicoplanina, dalbavancina, telavancina
– antibacteriene “de rezervă”

De ce spectrul nu include G-?

Excluzând câteva specii de Neiserii, vancomicina nu
are activitate pe G-; aceasta deoarece se leagă de
subunitățile D-Ala-D-Ala, specifice peretelui G+,
pentru a stabiliza lanțurile NAM-NAG.
- sinteza peretelui bacterian,
NONbetalactamice
Efect bactericid.
• Spectru: larg (G+ &
G-).
• Rezistență: enzime
codificate plasmidic
și cromosomal.
Fosfomicine
fosfomicina
Indicații
• infecții urinare joase necomplicate;
• infecții în sfera ORL.
afecţiuni acute (are şi acţiune analgezică): parodontite
apicale, pericoronarite, abcese, chisturi supurate, gingivite;
afecţiuni cronice: parodontitele marginale cronice profunde
progresive.
Comprimatele se dizolvă lent în gură, nu se mestecă şi nu
se înghit ca atare.
Contraindicații
• insuficiența renală;
• alăptare.
- sinteza peretelui bacterian,
NONbetalactamice

Cicloserina
produsă de Streptomyces orchidaeus

Efect bactericid. Indicații

• a doua linie în terapia
tuberculozei (când prima
• Spectru: linie este ineficientă).
– larg (G+ & G-);
– Mycobacterium tuberculosis.
Efecte adverse
• Rezistență: enzime codificate
• neurotoxicitate (dependent de
plasmidic și cromosomal.
doză= (anxietate, psihoze, tremor,
• Farmacocinetică: administrare
depresie, cefalee, convulsii) !!!!;
internă, largă distribuție în țesuturi, • grețuri, vărsături.
mare parte din dozele administrate
sunt eliminate în urină sub formă * doza terapeutică este între 0,5 şi 1 g/24 h divizată în 2-3 doze parţiale.
Doze sub 0,75g zilnic au neurotoxicitate nesemnficativă.
de metaboliți activi.
- sinteza peretelui bacterian,
NONbetalactamice
Polipeptide
bacitracina, gramicidin, tirotricina
Efect bactericid.
Bacitracina: produsă de Bacillus subtillis.
• Spectru: larg (G+ & G- →
inclusiv Neisseria spp.).
• Se utilizează doar topic,
datorită toxicității mari în
administrare sistemică.
Indicații
• leziuni cutaneo-mucoase, suprainfectate –
unguente, pudre, eventual asociate cu
neomicina sau polimixine;
• irigații articulare, ale rănilor sau cavității
pleurale – ser fiziologic cu bacitracină 100-
200Ui/mL).
Efecte adverse
• nefrotoxicitate (proteinurie,
hematurie, retenție azotată);
• reacții de hipersensibilizare de tip
I.
- sinteza peretelui bacterian,
NONbetalactamice
Lipopeptide
daptomicina
Efect bactericid. Indicații
• infecții ale pielii și țesuturilor moi cu G+, mai ales
MRSA, eventual combinate altor antibacterine, în
caz de infecții cu germeni rezistenți la vancomicină
sau la pacienți la care vancomicina este
• Spectru: similar contraindicată (în mod particular pentru
combaterea endocarditei stafilococice).
vancomicinei.
Efecte adverse
• nefrotoxicitate (proteinurie,
Doar i.v. hematurie, retenție azotată);
• reacții de hipersensibilizare de tip
I.
- funcția peretelui bacterian
Polimixine
polimixina B, polimixina E (Colistin)
Efect bactericid. Farmacocinetică
• nu prezintă absorbție digestivă;
• nu pătrund în celule;
• administrare topică (frecvent asociate
• Spectru: G-, inclusiv bacitracinei, neomicinei – unguente)
Psudomonas spp., nu și sau intern în diareea infecțioasă).
Proteus spp., Neisseria spp., Indicații
G+. • leziuni cutanate necomplicate,
leziuni superficiale infectate
• Mecanism de acțiune: (topic), diaree infecțioasă
detergenți cationici, (intern).
blochează transportul Contraindicații
transmembranar.
• insuficiență renală, alăptare.
- sinteza proteinelor, 30S
(ireversibil) Efect bactericid (dependent
Aminoglicozide de concentrație), efect
– streptomicina; postantibiotic.
– gentamicina;
Spectru
• bacili G- aerobi: Enterobacter spp., Pseudomonas spp., E. coli, Proteus spp.,
– tobramicina; Serratia spp., Salmonella spp., Francisella tularensis, Vibrio cholerae,
– amikacina; Yersinia pestis;
• coci G+: Streptococcus spp., Staphylococcus spp. (inclusiv S. aureus);
– kanamicina;
• Mycobacterium tuberculosis (streptomicina,
unele sunt produse deamikacina).
bacterii din genurile Streptomyces spp.
– neomicina; Farmacocinetică sau Micromonospora spp..
– netilmicina; • nu au absorbţie intestinală (puternic polarizate); se utilizează pe cale
– paromomicina; internă doar în terapia infecţiilor intestinale, pregătirea chirurgicală a
tractului digestiv, reducerea florei intestinale în encefalopatia
– isepamicina; hepatoportală – neomicina, streptomicina - !!! concentraţii sistemice
– framicetina; toxice, dacă există ulceraţii digestive;
• alte căi de administrare: i.m. / i.v. în infecţii sistemice, intrarahidian în
– sisomicina. meningite;
• topic (piele, mucoase: neomicină, kanamicina, gentamicina, tobramicina);
• aerosoli (asigură o bună distribuţie pulmonară);
Polarizarea puternică face ca să traverseze cu dificultate barierele fiziologice
(intestinală, hematoencefalică), să nu pătrundă în celule sau SNC, în
schimb traversează placenta. Au o distribuţie bună în cortexul renal,
pleură, lichidul sinovial. Se concentrează în lapte, bilă, rinichi. Volum de
distribuţie: apa extracelulară, adică sânge, limfă, lichide interstiţiale, nu
sisomicina: inel hexozic, amino-zaharuri, şi celule: ~ 0.2L/kg;
legate prin punți glicozidice. eliminare: renală (hemodializa
Activitate le epurează). Se însă
sinergică cu betalactamicele, elimină nemetabolizate.
inhibată de polimixine +
detergenţi anionici.
- sinteza proteinelor, 30S
(ireversibil) Efect bactericid, efect
Aminoglicozide postantibiotic.
– streptomicina;
– gentamicina;
Indicaţii
• de elecţie pentru terapia infecţiilor sistemice cu bacterii
– tobramicina; neidentificate;
– amikacina; • tuberculoză: streptomicina, amikacina (singura ineficientă e
– kanamicina; tobramicina);
– neomicina; • gentamicina: osteomielite → administrare directă în cavitatea
osoasă, sub formă de perle impregnate pe un material poros;
– netilmicina;
• neomicina, streptomicina - pregătirea chirurgicală a tractului
– paromomicina; digestiv, reducerea florei intestinale în encefalopatia hepatoportală.
– isepamicina;
Contraindicaţii
– framicetina; • sarcină; Efecte adverse
– sisomicina. • nefrotoxicitate;
• miastenia; • ototoxicitate şi
Neomicină - parodontitele • perioperator vestibulotoxicitate –
marginale cronice, acutizate şi cumulative, ireversibile;
gingivostomatita ulceronecrotică
sub formă de colutorii;
(pentru evitarea • efect curara-like;

Streptomicina - se asociază cu
interacţiunilor cu • reacţii de hipersensibilizare
de tip I şi III;
penicilinele în tratamentul curarizantele
infecţiilor acute din sfera • durere la locul de
aparatului dentomaxilar. nedepolarizante). administrare.
- sinteza proteinelor, 30S
Aminociclitoli
spectinomicina
Efect bacteriostatic. Neisseria ghonorrhea
– singura pe care e bactericidă. Indicații
• alternativă în terapia
gonoreei la femei.
• Spectru: îngust; G-
(Neisseria ghonorrheae,
Enterobacter spp.) și G+;.
Efecte adverse
• nefrotoxicitate;
Doar i.m.. • anemie;
• durere la locul administrării.
- sinteza proteinelor, 50S Eritromicina – inițial obținută
Macrolide din Streptomyces erythreus.
– eritromicina; Spectru
– claritromicina; Eritromicina: Claritromicina: = eritromicină
– azitromicina; • coci G+ & G-;
– • bG-: Legionella pneumoniae,
+:
roxitromicina;
Helicobacter pylori; Haemophylus influenzae, Moraxella
– josamicina;
– diritromicin;
• spirochete (Treponema catarrhalis, Mycobacterium avium,
pallidum); Toxoplasma gondii.
– spiramicina
• Rickettsia spp., Chlamydia
(Rovamicina®).
spp., Mycoplasma spp., Azitromicina: = eritromicină
Bordetella spp., Bartonella
•inel lactonic (14-16C);
spp.. +:
•grupări cetonice (=O) & Haemophylus influenzae, Moraxella
hidroxil (–OH); bacteriostatice catarrhalis, Mycobacterium leprae,
•dezoxizaharuri unite cu
inelul lactonic prin legături Toxoplasma gondii (activitate mai
glicozice. Rezistență prin: redusă pe cG+).
• producere de esteraze de
către familia Spiramicina: = eritromicină +:
Enterobacteriaceae; Toxoplasma gondii.
•modificarea situsului de
legare ribosomal; Locul de legare al macrolidelor la
•producerea de metilaze; subunitatea 50S e în apropierea locului de
legare al fenicolilor și lincozamidelor –
•transer plasmidic. competiție, inhibarea reciprocă a activității,
lipsa asocierii.
- sinteza proteinelor, 50S
–
–
eritromicina; Macrolide
claritromicina;
– azitromicina; Farmacocinetică
– roxitromicina;
– rovamicina; Eritromicina și azitromicina au absorbție redusă în prezența
– josamicina; alimentelor; eritromicina ar fi distrusă de pH-ul gastric acid,
– diritromicin; dar formele esterificate (de exemplu, eritromicina stearat,
– spiramicina estrolat ) este rezistentă. Eritromicina gluceptat și eritromicina
(Rovamicina®). lactobionat sunt preparate pentru administrare intravenoasă.
Claritromicina este stabilă la pH acid.
Interacțiuni
medicamentoase
Prezintă o bună distribuție tisulară, traversând inclusiv
placenta, dar nu trec bariera hematoencefalică, nerealizând
Eritromicina, claritromicina: concentrații active în lichidul cefalorahidian. Se concentrează
cresc concentrația serică a
teofilinei, anticoagulantelor în bilă, laptele matern.
orale coumarinice, Intră în celule, inclusiv în neutrofile și macrofage.
metilprednisolonului, Azitromicina nu este metabolizată, dar eritromicina și
cicloserinei;
claritromicina sunt metabolizate hepatic, claritromicina
Eritromicina crește generând compuși activi. Eritromicina & claritromicina sunt
biodisponibilitatea digoxinului și inhibitori enzimatici (la nivelul citocromului P450).
a anticoagulantelor orale, prin
distrugerea florei intestinale ce Macrolidele prezintă circuit hepatoenterohepatic.
ar inactiva digoxinul. Eliminarea se face biliar și renal.
- sinteza proteinelor, 50S
Macrolide
– eritromicina;
– claritromicina; Indicații Efecte adverse
– azitromicina; Macrolidele sunt de elecție în caz de -stimularea receptorilor
– roxitromicina; alergie la peniciline. pentru motilină: efect
– rovamicina; Se utilizează cu precădere în infecții prokinetic, cu diaree, greață,
– josamicina; respiratorii (inclusiv rinite), otite, vărsături, dureri abdominale;
– diritromicin; uretrite, prostatite, difterie, infecții - hepatotoxicitate (icter
– spiramicina cutanate, inclusiv acnee. colestatic);
(Rovamicina®). Macrolidele, în particular -nefrotoxicitate indusă de
claritromicina, este utilizată alături metaboliții activi ai
de de amoxicilină și metronidazol claritromicinei;
pentru eradicarea infecției cu -eritromicina – prelungirea
Spiramicina –
Helicobacter pylori. intervalului QT;
boala
Spiramicina – toxoplasmoză. -alergii: rar.
periodontală.
Azitromicina,
claritromicina –
Contraindicații
Claritromicina – -hepatite cronice;
profilaxia endocarditei -claritromicina: insuficiență renală cu
parotidite
infecțioase la cei cu
infecțioase. scăderea sub 30mL/minut a clearence-ului
alergie la peniciline sau
de creatinină.
betalactamice în
general.
- sinteza proteinelor, 50S
Ketolide
bactericid
intern
Telitromicina
= derivat semisintetic de eritromicină. Indicații
Spectru: similar azitromicinei. • pneumonii de severitate
Staphylococcus spp., redusă – medie, bronșite,
Streptococcus (inclusiv S. sinuzite, faringite.
pneumoniae), Haemophylus
influenzae, Moraxella
Efecte adverse
catarrhalis, Mycobacterium
- greață, vărsături, diaree;
leprae, Toxoplasma gondii - hepatotoxicitate (creșteri ale
(activitate mai redusă pe transaminazelor);
cG+). - prelungirea intervalului QT (risc de aritmii
ventriculare).
- sinteza proteinelor, 50S
Streptogramine
Quinupristina (Streptogramina B), dalfopristina (Streptogramina A),
pristinamicina

bacteriostatice,
combinate A+B rezistență:
= efect metilaze. doar i.v.. Indicații
bactericid
Infecții cu Staphylococcus spp.,
Streptococcus spp., Enterococcus spp.,
inclusiv sau mai ales germeni care
sunt rezistenți la alte antibacteriene.

Spectru: coci G+:

Staphylococcus spp.,
Streptococcus (inclusiv S.
Efecte adverse
pneumoniae), nu
Enterococcus faecalis. - durere la locul administrării:
- artralgii & mialgii.
- sinteza proteinelor, 30S
-= inhibare;
-Ly = limfocite;
bacteriostatice Tetracicline -ADH = hormon
antidiuretic = vasopresină.

Mecanism de acțiune
- 30S;

imunosupresie prin efect citotoxic direct pe Ly B și Ly T;

• durată scurtă de acţiune:
demeclociclina: - activitatea ADH la nivel tubular renal.
tetraciclina, oxitetraciclina,
clortetraciclina, rolitetraciclina;
• durată medie de acţiune:
Spectru
Foarte larg
demeclociclina, metaciclina, • G+, G-, aerobi, anaerobi;
limeciclina; • bacterii intracelulare: Chlamydia spp., Mycoplasma
• durată lungă de acţiune: spp., Ricketstia spp.;
• spirochete (Treponema pallidum);
doxiciclina, minociclina; • Actinomyces spp.;
• analog de tetraciclină: • protozoare amibe (Entamoeba hystolytica);
• minociclina – în particular: Neisseria meningitidis;
tigenciclina. • doxicilina: Plasmodium spp..
- sinteza proteinelor, 30S
• durată scurtă de acţiune: tetraciclina,
oxitetraciclina, clortetraciclina, Tetracicline
rolitetraciclina;
• durată medie de acţiune: bacteriostatice Indicaţii
demeclociclina, metaciclina,
limeciclina; • de elecţie pentru: rickeţioze, infecţii cu
• durată lungă de acţiune: doxiciclina, Mycoplasma pneumoniae, chlamidioze,
minociclina; holeră, spirochete (Treponema pallidum,
• analog de tetraciclină: tigenciclina. Borrelia burgdorferi);
• exacerbări bacteriene ale bronşitelor, acnee
Farmacocinetică (rozacee, vulgară), boală periodontală,
• absorbția este redusă de prezența alimentelor în tubul malbsorbţie;
digestiv, și în particular de produsele lactate, și de Fe 2+ sau • minociclina: eradicarea statusul de purtător
alți ioni metalici bivalenți sau trivalenți (nu şi pentru
salivar de meningococ, dermatita periorală;
minociclină, doxiciclină, limeciclină – absorbție
neinfluențată de alimente); • doxiciclina: prostatite, sinuzite, malarie;
• legare puternică de proteinele plasmatice (nu se vor • demeclociclină: sindromul secreției
administra la cei ce fac hemodializă); inadecvate de ADH;
• largă distribuţie tisulară [ficat, rinichi, epiteliul bronhiolar,
ţesuturi în curs de calcifiere (dinţi, oase, tumori carcinoide cu
• alternativă în infecţii pelvine, bruceloze,
conținut ridicat de Ca2+), lichid pleural, peritoneal, sinovial, leptospiroze, eradicarea infecţiilor cu
spută], traversează placenta, trec în laptele matern; (NU LCR) Helicobacter pylori;
• realizează concentraţii intracelulare eficiente, inclusiv în • tigenciclina: infecţii complicate la nivelul
fagocite;
pielii sau infecţii intraabdominale; prezintă
• minociclina: salivă, larimi;
activitate pe o largă gamă de bacterii
• prezintă circuit hepatoenterohepatic;
multirezistente nosocomiale.
• eliminare: renală, hepatică (doxiciclina: eliminare exclusiv
- sinteza proteinelor, 30S
bacteriostatice

• durată scurtă
tetraciclina,
de acţiune:
oxitetraciclina,
Tetracicline
clortetraciclina, rolitetraciclina;
• durată medie de acţiune:
Contraindicaţii
demeclociclina, metaciclina, • copii sub 8 ani (12 ani);
limeciclina; • sarcină, alăptare;
• durată lungă de acţiune: • insuficienţă renală (nu şi doxiciclina);
doxiciclina, minociclina; • insuficienţă hepatică;
• analog de tetraciclină: tigenciclina. • lupus eritematos;
• pacienţi cu imunosupresie;
Efecte adverse • persoane cu dietă hipocalorică.

• diaree, greţuri, vărsături, dismicrobisme (colită psudomembranoasă cu Clostridium difficile; candidoze orale,
vaginale);
• colorare brun-galbenă a dinţilor, hipoplazie dentară, displazie a emailului dentar, perturbări în creşterea
osoasă);
• hepatotoxicitate;
• doxiciclina: sindrom Fanconi (acidoză tubulară renală);
• iritaţie tisulară: venoasă, musculară;
• toxicitate vestibulară: minociclina, demeclociclina;
• fotosensibilizare: tetraciclina, doxiciclina, demeclociclina;
• reacţii imunologice de tip I (rash, febră) – rar;
• imunosupresie.
- sinteza proteinelor, 50S
Fenicoli
Cloramfenicol, tiamfenicol
intern, i.v. bactericide sau bacteriostatice, în
Indicații funcție de microorganism
Spectru: larg; G+, G-, aerobi • de elecție: febra tifoidă;
• topic: conjunctivite, vaginite.
(nu și Pseudomonas spp.) & • în rest, mai ales sistemic: doar în infecții grave, cu risc vital:
–
anaerobi, inclusiv pe –
meningite;
infecții cu Haemophylus influenzae, rezistent la alte chimioterapice.
bacterii intracelulare
(Rickettsia spp.), dar nu pe Efecte adverse
- greață, vărsături, diaree;
Chlamidya spp.. -medulotoxicitate (anemie, reticulopenie – dependent de doză;
anemie aplazică); anemie hemolitică, în caz de deficit de glucozo-
6-fosfat dehidrogenază = G6PDH;
Farmacocinetică -hepatotoxicitate;
-reacții Herxheimer – infecții cu Salmonella typhi;
- metabolizare prin glucuronoconjugare; -sindrom cenușiu la copii (nou-născut) (greață, vărsături,
-largă distribuție tisulară, în toate țesuturile și lichidele, hipotensiune, hipertermie, piele cenușie – deficit de
cu traversarea barierelor fiziologice; glucuronoconjugare);
-concentrare în lapte, urini, ochi; -imunosupresie.
-eliminare: biliară & renală;
-inhibitori enzimatici (cresc nivelul seric al fenitoinului,
Contraindicații
- insuficiență hepatică;
sulfonilureelor antidiabetice, anticoagulantelor orale - insuficiență renală;
coumarinice).
- deficit de G6PDH.
Broad-spectrum vs.
narroow-spectrum
- sinteza proteinelor, 50S
Oxazolindinone
Linezolid, tedizolid, eperozolid
bacteriostatice, dar Indicații
bactericid pe streptococi
• infecții pulmonare;
Spectru: G+, inclusiv rezistenți la alte antibacteriene: • infecții enterococice.
• cocci: Streptococcus spp., Staphylococcus spp.,
Enterococcus spp.;
• bacili: Lysteria monocytogenes, Corynebacterium
spp.;
• anaerobi, dar G+: Clostridium spp..
Efecte adverse
- greață, vărsături, diaree;
Rezistenţă: - trombocitopenie, neutropenie
• mutaţii; (dacă terapia e > 2 săptămâni).
• transfer plasmidic;
• imposibilitatea penetrării în
celula bacteriană.
- sinteza proteinelor, 50S
Lincosamide (lincomicine)
Lincomicina, clindamicina
bacteriostatic pe enterococi,
bactericid pe pneumococi Indicații
• de elecţie în osteomielite, peritonite;
Spectru: • infecţii severe: infecţii severe ale ţesuturilor gâtului,
faringo-amigdalite cronice, abcese odontogene,
• coci: coci G+ (inclusiv tulpini profilaxia chirurgicală a infectării rănilor contaminate.
• lincomicina sub formă de pastă cu hidroxiapatită cu
rezistente la peniciline) & lincomicină (linco-HAP) este eficientă în aplicaţiile
anaerobi (inclusiv locale la pacienţii cu parodontopatie marginală şi
periodontită.
Bacteroides fragillis).
Efecte adverse
- greață, vărsături, diaree, dismicrobisme
Farmacocinetică (colită psudomembranoasă cu Clostridium
-largă distribuție tisulară, dar nu traversează meningele (nici difficile – mai ales la clindamicină);
măcar inflamate); - gust metalic, glosită;
-legare puternică de proteinele plasmatice (nu
- dermatită de contact, candidoză vaginală
se vor administra la cei ce fac hemodializă);
-concentrare în leucocite, os, articulaţii, urină (penetrarea – post-administrare locală;
osoasă – chiar în absenţa inflamaţiei); - rar: hepatotoxicitate, medulotoxicitate,
-metabolizare hepatică;
-eliminare: hepatică, renală. rash.
- sinteza proteinelor, 50S
Nitrofuranii (furazolidon, nitrofurazonă, nitrofurazoxid,
nifuroxazol) – au fost prezentați și la antiseptice (pe scurt)
Administrare locală, dezinfectare
nitrofurazona – prezintă un spectru larg, dar activitate
redusă pe Pseudomonas aeruginosa. Este indicată în
exclusivitate ca antiseptic cutanat (răni, arsuri, ulcere,
infecții ale pielii – anterior aplicării grefelor de țesut).
Poate da sensibilizare.
Administrare sistemică
furazolidon – este bactericid, având în spectru bacterii
enterice dar are și activitate antiprotozoarică (pe Giardia
lamblia). Este indicat în enterite (acute, subacute) cu
agent etiologic reprezentat de bacterii enterice.
nifuroxazid – idem furazolidon. Indicat în colite, boală
diareică.
nitrofurantoin – este indicat ca antiseptic urinar (în
infecții urinare joase). Spectrul de activitate nu include
însă Pseudomonas aeruginosa, majoritatea speciilor de
Proteus (Proteus spp.), fiind, de asemenea, rezistente.
Activitatea antibacteriană este mai crescută în condițiile
unui pH urinar mai acid (≈5,5).
Efecte adverse
furazolidon, nitrofurantoin:
• reacții alergice (eritem, rash, hipersensibilizare);
• anorexie, grețuri, vărsături;
• anemie hemolitică (la cei cu deficit de G6PDH);
• hepatotoxicitate;
• reacții disulfiram-like;
• colorarea urinii (galben – furazolidon, brun – nitrofurantoin);
• nitrofurantoin: pneumonie acută, neuropatie.
Interacțiuni medicamentoase
• nitrofurantoin antagonizează activitatea quinolonelor;
• furazolidon, nitrofurantoin – nu se asociază cu IMAO
(inhibitori de monoaminoxidază), antipsihotice, etanol,
medicamente ce conțin tiramină.
Contraindicații
• hipersensibilitate la nitrofurani;
• nitrofurantoin – insuficiență renală;
• precauții în sarcină, alăptare, copii sub 3 ani, la cei cu deficit
de G6PDH.
Nitrofurantoin (activitate pe Staphylococcus aureus) – reducerea
secreţiei purulente din pungile parodontale şi în tratamentul
plăgilor chirurgicale.
- sinteza proteinelor

Alte chimioterapice antibacteriene ce acționează la nivelul inhibării sintezei

proteinelor bacteriene

Retapamulin (- 50S) Mupirocin

• inhibarea sintezei proteice prin legarea
• Spectru: streptococi β- (specifică, reversibilă) de izoleucin
ARNt-sintetazei;
hemolitici, Staphylococcus
• este activ doar pe G+, bactericid la
aureus (dar nu MRSA); concentrații mari; bacteriostatic la
• indicații: infecții cutanate concentrații mici;
(impetigo infectat, • indicații: eradicarea statusului de
purtător sănătos de Staphylococcus
furuncule, răni infectate). aureus.
Acid fusidic
• inhibarea sintezei proteice prin prevenirea • efecte adverse: greţuri, vărsături,
translocării factorului de elongare G (EF-G) din hepatotoxicitate, medulotoxicitate.
ribosom;
• este activ pe coci G+, inclusiv MRSA, pe bacili
G+ (Clostridium spp.); bacteriostatic;
• farmacocinetică: prezintă o bună pătrundere în
os, membrana sinovială, bronhii. Are
penetranță intracelulară. Se elimină biliar.
• indicații în general, infecții cu Staphylococcus
aureus (endocardite, piodermite,
- sinteza acizilor nucleici

bactericide
Quinolone
G I: acid nalidixic; Mecanism
inhibă
de
replicarea
acţiune:
ADN
G II: acid oxolinic, acid pipemidinic, bacterian prin locarea ADN-
cinoxacin (nu se mai folosesc în terapie); girazei (topoizomeraza II) şi
G III topoizomeraza IV;
(fluoroquinolone)
: Spectru:
• Acid nalidixic: G- (E. coli, Proteus
spp., Enterobacter spp., Salmonella
Ciprofloxacin; Trovafloxacin; spp., Shigella spp., etc);
Pefloxacin; Lomefloxacin;
Moxifloxacin; • fluoroquinolone (spectru mult mai
Norfloxacin; larg comparativ cu acidul nalidixic):
Ofloxacin; Acrosoxacin; – G -: E. coli, Proteus spp., Enterobacter
spp., Klebsiella spp., Haemophilus spp.,
Temafloxacin; Enoxacina; Pseudomonas aeruginosa, Legionella
spp., Neisseria spp., etc;
Sparfloxacin; Grepafloxacin; – G+: Staphylococcus aureus (nu MRSA),
Streptococcus spp. (inclusiv
Clinafloxacin; Gatifloxacin; pneumococi) etc;

Levofloxacin; Moxifloxacin. – Mycoplasma spp., Rickettsia spp.,

Chlamydia spp.;
– Mycobacterium tuberculosis.
- sinteza acizilor nucleici (ADN giraza)
Quinolone
Acid nalidixic
• Indicaţii: în general pentru infecţii urinare joase,
mai rar se utilizează şi în infecţii digestive
(shigeloze);
• Efecte adverse: hiperglicemii (până la pozitivarea
testelor de toleranţă la glucoză), tulburări
gastrointestinale, rash, fotosensibilizare, voalarea
vederii, simptome excitatorii la nivel de sistem
nervos central (convulsii în supradozare).
Fluoroquinolonele
Farmacocinetică
Absorbţie: ↓ în prezenţa antiacidelor;
Distribuție: largă (doar norfloxacin nu realizează
concentrații sistemice cu eficiență antibacteriană); se
concentrează în urină, rinichi, prostată, pulmon, os, bilă,
lichid cefalorahidian;
• bună distribuție în neutrofile și macrofage.
Metabolizare: hepatică; circuit enterohepatic.
Eliminare: renală (filtrare glomerulară, secreție
tubulară), biliară (20%) sau prin laptele matern.
Eliminarea preponderent pe cale renală determină
necesitatea ajustării dozelor (exceptând moxifloxacin).
Fluoroquinolonele - continuare
Indicații
Sunt eficiente în terapia infecțiilor cu germeni multiplu-
rezistenți, precum Pseudomonas spp. sau
Enterobacter spp..
Cu precădere, se utilizează, în terapia infecțiilor urinare.
Sunt eficiente și în infecții ale țesuturilor moi, osoase, articulare,
gastrointestinale (diareea de călătorie), abdominale;
septicemie, endocardită, gonoree, febră tifoidă.
Alte situații:
• sunt tuberculostatice de a 2-a linie și eficiente și în caz de
infecții cu micobacterii atipice;
• profilaxia antraxului;
• infecții de tract respirator (inclusiv rinite, amigdalite,
faringite), în particular acutizări ale bronșitelor cronice.
Pneumonia cu Pneumocystis carinii, caracteristică
imunodeprimaților (persoanelor cu infecție HIV) beneficiază
de regulă de terapie cu fluroquinolone. În schimb,
activitatea pe anaerobi sau Streptococcus pneumoniae este
slabă, exceptând fluoroquinolonele mai noi, precum
moxifloxacin;
• utilizări în medicina dentară --- slide-urile următoare.
- sinteza acizilor nucleici (ADN giraza)

Quinolone
Fluoroquinolonele - continuare
Ciprofloxacină cu metronidazol:
Efecte adverse Contraindicații • boala parodontală: eficace în pe
•grețuri, vărsături, diaree; •copii sub 8 ani; Actinobacillus
•cefalee, fatigabilitate, •insuficiență renală actinomycetemcomitans);
insomnii; severă;
•sarcină, lactație.
• tratamentul parodontitei refractare
•creșteri ale enzimelor / recurente, având efect terapeutic
hepatice; Interacțiuni medicamentoase prin reducerea sau eliminarea
•dismicrobioze: infecții cu •ciprofloxacin și organismelor patogene şi rol
Candida spp. și Streptococcus norfloxacin sunt inhibitori profilactic, datorită favorizării
spp.; enzimatici; coadministrarea speciilor de streptococ parodonto-
•reacții de cu teofilină determină risc protectoare;
hipersensibilizare, mai ales crescut de toxicitate a
rash și prurit; acesteia, în particular
•fostosensibilizare: neurotoxicitate (convulsii);
• Fibre cu ofloxacin etc..
pefloxacin, lomefloxacin; •asocierea cu macrolide
•prelungirea intervalului (eritromicină, claritromicină
QT; mai ales) sau antidepresive
•eroziuni articulare triciclice – risc de aritmii
(artropatie) la copii, tendinite prin prelungirea intervalului
cu risc de rupere al QT.
tendonului ahilean la adulți.
- sinteza acizilor nucleici

Alte medicamente care inhibă sinteza acizilor

nucleici
Fidaxomicina (antibiotic macrociclic) Rifampicina
• Mecanism de acţiune: • spectrul include
inhibă replicarea ADN Mycobacterium
bacterian prin locarea ADN- tuberculosis, dar și coci G+ și
girazei (topoizomeraza II) şi G- (Brucella spp.), bacili G-
topoizomeraza IV; (Legionella spp.), Chlamydia
• bactericid; spp., micobacterii atipice.
• Spectrul include Clostridium
difficile, fiind indicat doar în • tratată pe larg la
infecțiile cu acest tuberculostatice de primă
microorganism. linie.
- lanţul metabolic bacterian

Sulfamide, trimetoprim
Sulfonamide:
• Cu administrare internă:
Spectru
– absorbabile:
• durată de acțiune medie / scurtă:
• G-: Proteus spp., Escherichia coli,
sulfizoxazol, sulfametiazol, sulfametoxazol, Klebsiella pneumoniae, Shigella
sulfadiazina, sulfofurazol, sulfacarbamida, spp., Salmonella spp., Enterobacter
sulfizomidina, sulfametizol; spp., Vibrio cholerae etc.;
• durată de acțiune lungă: sulfametoxona, • coci G+: Streptococcus spp.,
sulfalen, sulfadoxina, sulfametoxidiazina; Staphylococcus spp., Nocardia spp.
– neabsorbabile: sulfasalazina, etc.;
ftalilsulfatiazol, succinilsulfotiazol;
• Chlamydia spp.;
• Cu administrare topică: mafenid, • Actinomyces spp.;
sulfadiazina (argentică), sulfacetamida. • protozoare: Plasmodium
falciparum,, Toxoplasma gondii;
Trimetoprim. • Pneumocystis carinii.
Sulfamidele și trimetoprim sunt (fiecare în parte) bacteriostatice, dar combinarea
lor (de exemplu: trimetoprim + sulfometoxazol realizează efect bactericid.
- lanţul metabolic bacterian

Sulfamide / trimetoprim
Farmacocinetică Indicații
• sulfamide absorbabile: Sulfamide
– trec prin meningele inflamat, placentă; trec • Sulfasalazina: colite ulcerative (boala
în lapte; se concentrează în salivă, bilă Chron), arsuri;
(circuit hepatoenterohepatic), transpirație; • Ftalilsulfotiazol: dizenterie;
– metabolizare: hepatică – prin acetilare;
• Mafenid: arsuri;
– eliminare: hepatică și biliară;
• Sulfacetamida: infecții conjunctivale, rinite.
• sulfamide neabsorbabile: sulfasalazina
este 5 aminosalicilat și sulfapiridină
(efect antiinflamator, imunosupresiv); Trimetoprim (singur sau în combinație cu
sulfamide)
• infecții de tract urinar, prostatite;
• trimetoprim: traversează barierele • infecții respiratorii (inclusiv cu
fiziologice; se concentrează în secrețiile Pneumocystis carinii);
vaginale sau prostată, este metabolizat • infecții gastrointestinale.
hepatic și eliminat biliar.
- lanţul metabolic bacterian

Sulfamide / trimetoprim
Efecte adverse
Contraindicații
sulfamide :
– gastrointestinal: grețuri, vărsături, diaree;
• sarcină, alăptare, copii
– reacții de hipersensibilizare: sub 2 ani;
• tip I: rash, febră, prurit, urticarie, angioedem, șoc anafilactic;
• tip III: sindrom Stevens-Johnson, artrită, febră, nefrită intestițială; • insuficiență renală;
– favorizarea depunerii de cristale în urină (uneori nefrotoxice);
– anemie hemolitică – deficit de G6PDH; • trimetoprim: disincrazii
– hepatotoxicitate;
– reacții antivitamină K; sangvine;
– agranulocitoză, trombocitopenie, anemie aplastică, reacții
leucemoide; • sulfamide: asociere cu
–
–
icter la nou-născut;
fotosensibilizare;
anticoagulante,
– tulburări nervoase centrale, psihoze. metotrexat, fenitoin.
trimetoprim:
– gastrointestinal: grețuri, vărsături, diaree;
– deficit de acid folic;
– reacții de hipersensibilizare, tip I: rash;
– creșteri ale creatininei serice.
 Medicaţia utilizată în terapia infecţiilor cu
micobacterii (Mycobacterium tuberculosis)

Mediacția antituberculoasă
din “prima linie”: de “rezervă”:
– etionamidă;
– acid paraaminosalicilic (PAS);
– izoniazidă (hidrazida acidului – amikacina;
isonicotinic sau HIN); – capreomicina;
– rifampicină; – tetraciclinele;
– etambutol; – rifabutin;
– pirazinamidă; – rifapentine;
– streptomicina. – ciprofloxacin, ofloxacin,
levofloxacin;
– clofazimine;
– cicloserina.
 Medicaţia utilizată în terapia infecţiilor cu micobacterii
Tuberculostatice, linia I (Mycobacterium tuberculosis)

Izoniazida (H / HIN / hidrazida acidului

nicotinic)
Mecanism de acțiune: inhibarea Efecte adverse
sintezei de acizi micolici. E activ • hepatotoxicitate: creșteri ale
pe germenii intracelulari și transaminazelor, dar uneori poate să apară
hepatită acută, potențial letală;
extracelulari (bactericid).
Farmacocinetică
• neuropatie periferică (prin deficit de
• absorbție intestinală bună;
piridoxină = vitamina B6) și toxicitate
• distribuție largă și rapidă în țesuturi și fluide, inclusiv lichid nervoasă centrală (insomnie, agitație
cefalorahidian, unde realizează concentrații între 20% și 100% psihomotorie, convulsii, tulburări cognitive);
față de cele sangvine; • reacții de hipersensibilitate;
• este metabolizată la nivel hepatic, fiind inactivată prin – tip I: rash, febră;
acetilare. Rapiditatea acetilării este determinată genetic, iar – tip II (icter, hepatită colestatică, mialgii, artralgii,
riscul de apariție al efectelor hepatotoxice e predominant la reacții tip lupus);
acetilatorii rapizi;
• eliminare: renală.
• tulburări digestive: grețuri, vărsături, dureri
Este inhibitor enzimatic (crește nivelul fenitoinului, epigastrice;
carbamazepinei, primidonei, fenobarbitalului) – trebuie reduse • algoneurodistrofie, anemie hemolitică (în
dozele celor menționate în caz de administrare concomitentă. caz de deficit de G6PDH).

HIN e un analog sintetic al piridoxinei; intoxicația

acută cu HIN beneficiază de terapie cu vitamina B6.
 Medicaţia utilizată în terapia infecţiilor cu micobacterii
Tuberculostatice, linia I (Mycobacterium tuberculosis)

Rifampicina (R / RMP)
Mecanism de acțiune: - ARN-polimerazei ADN-
dependente.
Efecte adverse
Spetru: larg; include coci G+, G-, unii bG-, • colorare în oranje (roșu, brun) a fluidelor:
Chlamidia spp., Mycobacterium tuberculosis și salivă, lacrimi, transpirație, urină (inclusiv a
micobacterii atipice, Legionella spp., Brucella spp.. lentilelor de contact);
Farmacocinetică
• absorbție intestinală foarte bună (100%), dar inhibată • hepatotoxicitate: creșteri ale
de prezența alimentelor; transaminazelor, colestază, hepatită acută;
• distribuție: penetrare tisulară și intracelulară bună, nu • nefrită interstițială (cilindrurie,
și în lichid cefalorahidian, unde trece doar în caz de proteinurie);
inflamație meningeală; • trombocitopenie, uneori cu purpură;
• se concentrează în bilă, fagocite, spută;
• reacții de hipersensibilizare (rash, reacție
• legare puternică de proteinele serice;
vasomotorie, prurit, urticarie);
• metabolizare: hepatică;
• tulburări digestive: grețuri, vărsături,
• eliminare: bilară;
dureri abdominale;
• este inductor enzimatic puternic (reduce nivelul
plasmatic de ketoconazol, ciclosporină, cloramfenicol;
• meteorism, diaree;
crește eliminarea metadonei, anticoagulantelor orale, • simptome asemănătore gripei (febră,
anticonvulsivantelor contraceptivelor); ketoconazol frisoane, cefalee, oboseală, artralgie).
scade nivelul rifampicinei serice.

RMP e un derivat semisintetic al rifamicinei (produsă de Streptomyces mediterranei).

 Medicaţia utilizată în terapia infecţiilor cu micobacterii
Tuberculostatice, linia I (Mycobacterium tuberculosis)

Etambutol (E / EMB) Pirazinamida (Z / PZA)

Mecanism de acțiune: inhibă formarea arabino-
galactanului din structura peretelui; astfel,
determină și creșterea penetrării ofloxacinei sau
rifampicinei în celulă.
Spectru: Mycobacterium tuberculosis și
micobacterii atipice; bacteriostatic; activitate pe
germeni extracelulari.
Farmacocinetică: absorbție: bună; distribuție
tisulară: bună (pulmon, lichid cefalorahidian – mai
ales în condițiile meningelor inflamate); eliminare –
urinară (80%), prin fecale (20%).
Efecte adverse:
– afectarea vederii, nevrită optică retrobulbară, leziuni la
nivelul retinei;
– rar: hipersensibilizare: rash cutanat.
Asemănătoare structural nicotinamidei;
Mecanism de acțiune / farmacocinetică – este
un promedicament, care sub acțiunea
pirazinamidazei se transformă în acid pirazinoic,
care inhibă sintetaza acizilor grași; adițional, are
efect la nivel membranar și al producerii de
energie în celula bacteriană. E bactericiă pe
bacilii dormanzi, intrafagocitari.
Efete adverse:
– hepatotoxicitate;
– tulburări digestive: grețuri, vărsături, dureri
abdominale;
– hiperuricemie – rezultă contraindicația în atacul
acut de gută.
 Medicaţia utilizată în terapia infecţiilor cu micobacterii
Tuberculostatice, linia II (Mycobacterium tuberculosis)

• rifamicine: rifabutin (mai puține • cicloserina (neurotoxică –

interacțiune față de rifampicină), convulsii);
colorației în oranj (roșu, maro) a
fluidelor; rifapentină; • fluoroquinolonele – bine
• etionamida – bacteriostatică pe tolerate, eficiente, dar
germenii intracelulari + extracelulari; rezervate cazurilor rezistente;
diseminare bună în SNC; ca efecte • capreomicină, viomicină –
adverse, determină iritații gastrice,
afectare neurologică (preventiv: polipeptide; rezistență
vitamina B6), hepatică; încrucișată cu
• PAS (acid para-aminosalicilic) – aminoglicozidele (kanamicină,
mecanism de acțiune și efecte amikacină); sunt nefrotoxice și
adverse asemănătoare salicilaților; ototoxice.
 Medicaţia utilizată în terapia infecţiilor cu micobacterii
(Mycobacterium leprae)

Medicaţia utilizată în terapia leprei • dapsona – este o sulfonă

antiinflamatorie,
imunosupresivă, cu proprietăți
antibacteriene și antibiotice;
inhibă sinteza acidului
• dapson; acedapson (formă
dihidrofolic – competiție cu
depozit a dapson); PABA; indicații: lepră, malarie,
• thiambutosin (înrudit cu dermatită herpetiformă,
dapson); prevenția și terapia infecțiilor
• rifampicina; cu Toxoplasma gondii și
Pneumocystis carinii. Efecte
• clofazimine;
adverse: methemoglobinemie,
• amithiozon; hemoliză, agranulocitoză;
• sulfametoxidiazină. • clofazimina: blochează
funcțiile ADN (utilizată doar în
lepră).
 Nitroimidazolii
Triclabendazol, Metronidazol, Tinidazol, Ornidazol, Seconidazol
Mecanism de acțiune
Sunt promedicamente, care prin reducerea de către
ferodoxina (prezentă în microorganismele anaerobe)
se transformă în compuși activi, care reacționează cu
diverse macromolecule din celulele
microorganismelor (ADN, proteine membranare)
anaerobe / protozoarelor, având efect “-cid”.
Metronidazol are şi efect anti-inflamator.
Spectru de activitate
• protozoare (Entamoeba histolitica – doar
trofozoiți), Trichomonas vaginalis, Giardia lamblia;
• bacili G- anaerobi: Bacteroides spp., Helicobacter
pylori;
• G+ anaerobi: Clostridium spp., Peptostreptococcus
spp.;
• Triclabendazol: doar helminţi.
Farmacocinetică
Absorbţia post-administrare internă este
rapidă.
Lagarea de proteinele plasmatice – slabă;
Distribuţia tisulară – largă: LCR, creier, bilă,
secreţii vaginale, seminale, abcese hepatice,
salivă (inclusiv în oase, lapte matern);
Metabolizare – hepatică;
Eliminare – renală.
Interacţiuni medicamentoase
Metronidazol – inhibitor enzimatic –
creşte efectul anticoagulantelor orale
coumarinice, toxicitatea sărurilor de litiu;
Fenitoin, fenobarbital – cresc eliminarea
metronidazol; cimetidina – scade
eliminarea metronidazol;
Efect disulfiram-like.
 Nitroimidazolii
Triclabendazol, Metronidazol, Tinidazol, Ornidazol, Seconidazol

Indicaţii Efecte adverse

• De elecţie pentru trichomoniaze, amibiază
(intestinală / extraintestinală);
• Giardioză;
• Infecţii cu anerobi, colita psudomembranoasă cu
Clostridium difficile, Fusobacterium spp., infecţii
genitale (vaginite cu Gardenella spp., balanite
etc.), profilaxia infecţiilor în chirurgia
abdominală – pre / postoperator.
• Gust metalic, glosită, candidoze, greţuri,
vărsături, cefalee;
• Colorarea urinii în galben-brun;
• Parestezii, nevrite periferice, ataxie,
tulburări mentale, convulsii, neuropatie
periferică;
• Pancreatite, leucopenie, carcinogeneză,
mutageneză.

Metronidazol, ornidazol – terapie pe cale Contraindicaţii

sistemică sau locală pentru boala paradontală,
parodontitele rapid progresive şi în cele
• Sarcină, alăptare, copii mici;
refractare, iar în combinaţie cu macrolidele / • Precauţii în insuficienţa
amoxicilină – tratamentul gingivitelor sau
parodontitelor ulcero-necrotice.
hepatică severă, boli ale
sângelui.
 Medicația antifungică
Clasificare
1. poliene: amfotericina B, natamicin, nistatin**,
candacidin**;
• * – administrare exclusiv
2. benzofuranoni: griseofulvin*; sistemică;
3. derivați azolici:
a. imidazoli: ketoconazol, miconazol, • ** – administrare exclusiv
econazol,clotrimazol; isoconasol**; topică;
b. triazoli: fluconazol*, itraconazol*, voriconazol*;
bifonazol**, fenticonazol**, sertaconazol**, • cele nemarcate pot fi
flutrimazol*;
4. alilamine: terbinafine, naftifine**, butenafina; administrate atât sistemic,
5. tiocarbamați: tolnaftat**; tolciclat**; cât şi topic.
6. echinocandine: caspofungină*, micafungină,
anidulafungină
7. alte structuri: flucitosin*; hidroxistilbamidină
isetionat*; ciclopiroxol-amina*; haloprogin**;
ciclopirox**; chlordantoine*, haloprogin**.
 Poliene
Amfothericina B, Natamicin, Nistatin**, Candacidin**;
Amfotericina B
Mecanism de acţiune
• legare de sterolii din Spectru: Candida albicans, Cryptococcus neoformans, Blastomyces dermatidis, Histoplasma capsulatum,
Sporotrix schenckii, Coccidioides immitis, Paracoccioides brasiliensis, Aspergillus fumigatus, Penicillium
membrana celulei fungice marneffrei;
→ formare de pori Farmacocinetică: Absorbţia redusă secundară administrării pe cale internă impune administrarea fie topică, fie
membranari → pierderea injectabilă. Distribuţia: largă, dar nu sunt traversate barierele biologice (terapia infecţiilor fungice la de la
de către celula fungică a nivelul sistemului nervos central impune administrare intratecală; infecţiile sistemice impun administrare i.v.);
conţinutului. Indicaţii:

Spectru sistemic: infecţii micotice sistemice, ameninţătoare de viaţă (meningite) - în general, în cazul pacienţilor cu
imunosupresie;

• forme filamentoase local: ulcere corneene şi keratite, artrite, candidurie;

Efecte adverse:
/ levuri (drojdii). - imediate (post administrare i.v.) – febră, frisoane, spasme musculare, greţuri, vărsături, cefalee, hipotensiune;
- tardive: hepatotoxicitate, nefrotoxicitate (acidoză tubulară renală, deficit sever de potasiu şi magneziu),
Natamicina neurotoxicitate (convulsii, arahnoidită) secundar administrării intratecale, anemie.

Spectru: Candida spp., Aspergillus spp., Penicillium spp.,

Cephalosporium spp., Fusarium spp., dermatofiţi (specii Nistatin Candicidina
comune ce determină infecţii cutanate, ale părului sau
unghiilor precum Microsporum spp., Epidermophyton spp. – Spectru: îngust: Candida albicans, Cryptococcus neoformans,
Epidermophyton floccosum, Tricophyton spp. – Tricophyton Histoplasma capsulatum, Microsporum audouini, dermatofiţi Spectru: îngust: cu
rubrum, Tricophyton mentagrophytes varianta interdigitale) ; (Epidermophyton spp., Trichophyton spp.).
Indicaţii: Farmacocinetică: nu preyintă absorbţie post administrare precădere Candida
sistemic: infecţii micotice sistemice, ameninţătoare de viaţă locală sau internă, dacă este administrat intern se elimină albicans.
(meningite) - în general, în cazul pacienţilor cu nemodicicat în fecale.
imunosupresie; Indicaţii: infecţii ale pielii şi mucoaselor (vaginite, infecţii Indicaţii: topic
local: blefarite, conjunctivite, keratite; intestinale – administrare internă). (vulvovaginite).
Efecte adverse: reacţii alergice (rash, prurit, dispnee, Efecte adverse: hepatotoxicitate )impune strict adinistrarea
inflamarea gurii). topică sau pe cale internă pentru infecţiile digestive).
 Poliene
Amfothericina B, Natamicin, Nistatin**, Candacidin**;
Amfotericina B
Mecanism de acţiune Indicaţii:
• legare de sterolii din
membrana celulei fungice sistemic: infecţii micotice sistemice, ameninţătoare de viaţă (meningite) - în
→ formare de pori general, în cazul pacienţilor cu imunosupresie;
membranari → pierderea local: ulcere corneene şi keratite, artrite, candidurie;
de către celula fungică a
conţinutului. Efecte adverse:
Spectru - imediate (post administrare i.v.) – febră, frisoane, spasme musculare,
greţuri, cefalee, hipotensiune;
• Candida spp. + - tardive: hepatotoxicitate, nefrotoxicitate (acidoză tubulară renală, deficit
altele. sever de K+şi Mg2+), neurotoxicitate (convulsii, arahnoidită) secundar
Natamicina administrării intratecale, anemie.

Indicaţii: Nistatin
sistemic: infecţii micotice sistemice, Candicidina
Spectru: îngust: Candida albicans
ameninţătoare de viaţă (meningite) - Farmacocinetică: nu prezintă absorbţie post Spectru: îngust: cu
în general, în cazul pacienţilor cu administrare locală sau internă, dacă este precădere Candida
imunosupresie; administrat intern se elimină nemodificat în albicans.
local: blefarite, conjunctivite, keratite; fecale. Indicaţii: topic
Indicaţii: infecţii ale pielii şi mucoaselor (vaginite,
Efecte adverse: reacţii alergice (rash, infecţii intestinale – administrare internă).
(vulvovaginite).
prurit, dispnee, inflamarea gurii).
Nistatin Nistatin
 Benzfuranone
Griseofulvina
Mecanism de acţiune: legare de microtubulii fusului de Efecte adverse:
diviziune – blocare mitozelor celulei fungice (blocarea
polimerizării microtubulilor); • directe: cefalee, greţuri, vărsături, cefalee,
hepatotoxicitate, fotosensibilizare, confuzie;
Spectru: îngust: Microsporum spp., Epidermophyton • imunologice (rash, leucopenie);
spp., Trichophyton spp.; rezistență prin absenţa
• teratogenicitate, carcinogeneză;
sistemelor consumatoare de energie necesare
penetrării în celula fungică a griseofulvinei. • efect disulfiram-like.

Indicaţii (administrare strict sistemică): Interacţiuni:

– infecţii ale părului (terapie cu durată relativ crescută, de
ordinul săptămânilor); - inductor enzimatic: scade eficienţa
– onicomicoze (terapie: 3-5 luni la mâni; 8-12 luni la picioare); anticoagulantelor orrale coumarinice,
– infecţii cutanate (săptămâni).
contraceptivelor orale;
- barbituricele îi reduc efectul prin inducţie
Farmacocinetică
Absorbția intestinală crește în prezența alimentelor grase.
enzimatică.
 Griseofulvina
Griseofulvina

Mecanism de acţiune: legare de microtubulii

fusului de diviziune – blocare mitozelor celulei Efecte adverse:
fungice (blocarea polimerizării microtubulilor); • hepatotoxicitate, fotosensibilizare;
• imunologice (rash, leucopenie);
Spectru: îngust: Microsporum spp.,
Epidermophyton spp., Trichophyton spp.. • teratogenicitate, carcinogeneză;
• efect disulfiram-like.
Indicaţii (administrare strict sistemică):
– infecţii ale părului, onicomicoze, infecţii cutanate
(durata de câteva săptămâni).
Interacţiuni:
- inductor enzimatic;
Farmacocinetică
Absorbția intestinală crește în prezența alimentelor - barbituricele îi reduc efectul prin
grase.
inducţie enzimatică.
 Derivaţi azolici
imidazoli: ketoconazol, miconazol, triazoli: fluconazol*, itraconazol*, voriconazol*;
econazol,clotrimazol; isoconasol**; bifonazol**, fenticonazol**, sertaconazol**, flutrimazol*.

Mecanism de acţiune: inhibarea 14-α-sterol- Farmacocinetică

demetilazei → blocarea sintezei de ergosterol. Sunt • absorbție:
fungicide sau fungostatice, dependent de doză. – ketoconazol: absorbție bună în mediu acid, redusă în prezența
antiacidelor;
Rezistenţa implică mecanisme multiple.
– fluconazol: absorbție neinfluențată de alimente sau antiacide;
– intraconazol: prezența alimentelor crește absorbția din capsule;
Spectru: larg: alimentele, antiacidele, inhibitorii secreției gastrice scad
absorbția soluțiilor.
• Candida spp. (C. albicans, C. tropicalis, C. glabrata,
• distribuție:
C. neoformans), Blastomyces dermatidis,
– traversează stratul cornean, persistând subcornean câteva zile;
Histoplasma capsulatum, Coccidioides immitis, – nu traversează bariera hematoencefalică (nu ar avea eficiență în
Pracoccioides brasiliensis, Malassezia caz de administrare sistemică în meningite fungice);
(Microsporum) furfur, dermatofiți (Epidermophyton – concentrare în secreții vaginale;
spp., Trichophyton spp.), Corynebacterium – distribuția triazolilor este largă (fluconazol are niveluri crescute,
minutissium; inclusiv în lichidul cefalorahidian, salivă, spută, secreții
vaginale), dar intraconazol nu traversează bariera hemato-
• sensibilitate mai redusă: Aspergillus fumigatus, encefalică;
Spirotrichum schenckii; • metabolizare hepatică;
• miconazole, econazole, clotrimazole → bacterii G+. • eliminare preponderent biliară, doar în mică parte
renală.
 Derivaţi azolici
imidazoli: ketoconazol, miconazol,
econazol,clotrimazol; isoconasol**;
Indicații
• ketoconazol, miconazol, econazol (topic sau sistemic): infecții
sistemice, candidoze orofaringiene, sau gastrointestinale; infecții
cutanate (ketoconazol e eficient și în caz de dermatită seboreică,
miconazol și econazol în caz de infecții cu G+); infecții ale părului și
mucoaselor.
• fluconazol (doar sistemic): meningite cu Coccidioides spp. (de elecție),
candidoze digestive și vaginale, profilaxia infecțiilor fungice la
pacienți cu imunosupresie;
• intraconazol (doar sistemic): de elecție în infecții cu dermatofiți, mai
ales în onicomicoze; meningito criptococică, infecții cu Aspergillus
spp., Histoplasma spp., Blastomyce spp., Sporothrix spp.;
• variconazol – doar sistemic: esofagita candidiazică, aspergiloza cu
invazie pulmonară, infecții severe (cu Scedosporium apiospermum,
Fusarium spp.);
• posoconazol – doar sistemic: candidoze, aspergiloze – cu precădere
la imunocompromiși;
• local-exclusiv:
– clotrimazol: micoze epidermice, candidoze orofaringiene și vaginale;
– isoconazol: infecții vaginale și ale picioarelor;
– butoconazol, terconazol: infecții fungice vaginale;
– luliconazol, sulconazol, oxiconazol: tinea pedis, tinea crusis, tinea corporis.
triazoli: fluconazol*, itraconazol*, voriconazol*;
bifonazol**, fenticonazol**, sertaconazol**, flutrimazol*.
Efecte adverse
• creșteri ale transaminazelor, rar hepatotoxicitate;
• tulburări digestive (grețuri, vărsături, dureri abdominale);
• reacții alergice;
• specifice:
– ketoconazol: ginecomastie, impotență, tulburări menstruale (este
blocant al receptorilor androgenici);
– miconazol (i.v.) – dureri anginoase, aritmii, trombocitopenie;
– itraconazol: nevrite periferice.
Contraindicații
- sarcină, alăptare, insuficiență hepatică.
Interacțiuni medicamentoase
– ketoconazol: inhibitor enzimatic: creșterea nivelului seric al
anticoagulantelor orale, antidiabeticelor orale, a toxicității
ciclosporinei, metotrexatului;
– rifampicina scade nivelul și eficiența ketoconazol;
– cimetidina și antiacidele scad absorbția ketoconazol.
 alilamine: terbinafine, naftifina**, butenafina;

Indicații
Mecanism de acțiune
Inhibarea squalen-epoxidazei (imposibilitatea • terbinafina (topic sau sistemic):
sintezei ergosterolului – componentă esențială infecții cu dermatofiți, în particular
a membranei celulei fungice);
Pitytriasis versicolor, candidoze
cutanate;
Spectru • naftifina, butenafina – doar local
(tinea pedis, cruris, corporis).
Activitate superioară pe dermatofiți,
dar relativ slabă pe Candida spp. Efecte adverse (terbinafină)
Farmacocinetică
• Tulburări digestive, cefalee, rash;
Absorbție bună post-administrare pe cale internă; se
concentrează în piele, sebum, transpirație, unghii;
• rar: hepatotoxicitate,
metabolizare hepatică, efect puternic al primului pasaj; neutropenie severă, sindrom
eliminare renală.
Stevens-Johnson (hs III), necroză
toxică cutanată;
 terbinafine, naftifina**, butenafina;

Mecanism de acțiune
Inhibarea squalen-epoxidazei (imposibilitatea
sintezei ergosterolului – componentă esențială
a membranei celulei fungice);

Spectru
Activitate superioară pe
dermatofiți.
 Tiocarbamați
• tolnamat, tolcilat
Mecanism de acțiune: inhibarea squalen-epoxidazei
(imposibilitatea sintezei ergosterolului – componentă
esențială a membranei celulei fungice);
Spectru: dermatofiți, în particular Pitytriasis versicolor.
Indicații: – doar local (dermatofitoze cutanate, infecții cu
Pitytriasis versicolor).
Echinocandine
• Caspofungină, micafungină, anidulafungină
Mecanism de acțiune: inhibarea sintezei de β- 1,3 –D-glucan,
componentă esențială a peretelui celulei fungice);
Spectru: Candida spp. & Aspergillus spp..
Indicații: – candidoze cutaneomucoase (esofafiene, orofaringiene) sau
severe (septicemii, abcese intra-abdominale, peritonite), aspergiloze.
Micafungina: profilaxia infecțiilor fungice la pacienți
imumocompromiși.
Hidroxistilbamidină isotionat
Mecanism de acțiune: inhibă multiplicarea celulară, prin afectarea
ADN extracelular și a lizozomilor;
Indicații:terapia blastomicozelor nonprogresive și a altor micoze.
Flucitozina
Mecanism de acțiune: flucitozina este un promedicament care în
celula fungică se transformă în 5-fluorouracil, care are activitate
de antimetabolit.
Spectru: Cryptococcus neoformans, Candida spp., Aspergillus spp.,
Clodosporium spp., Phialophora spp..
Farmacocinetică: absorbție bună post-administrare pe cale
internă; legare slabă de proteinele plasmatice; distribuție la
nivelul lichidului cefalorahidian; eliminare renală (80%
nemetbolizat).
Efecte adverse:
• severe: mielotoxicitate (anemie, trompocitopenie, leucopenie)
– relativ comune; insuficiență renală, stop cardic și
peidermoliză toxică necrotică;
• comune: tulburări digestive (grețuri, vărsături, enterocolite),
hepatotoxicitate (creșteri ale transaminazeor și ale fosfatazei
alcaline).
Ciclopirox
Mecanism de acțiune: chelarea ionilor polivalenți metalici (Al 3+,
Fe3+), cu inhibarea creșterii celulare și a metabolismului;
Indicații: exclusiv topic – onicomicoze la pacienții cu imunosupresie,
mai ales cele cu Trichophyton rubrum.
Haloprogin
Mecanism de acțiune: necunoscut;
Indicații: exclusiv topic –Trichophyton spp., Ciclosporium spp..;
Efecte adverse: iritație locală.
5. Tiocarbamați: tolnamat, tolcilat
• Mecanism de acțiune: inhibarea squalen-epoxidazei (imposibilitatea
sintezei ergosterolului – componentă esențială a membranei celulei
fungice);

6. Echinocandine: caspofungină, micafungină, anidulafungină

Mecanism de acțiune: inhibarea sintezei de β- 1,3 –D-glucan, componentă
esențială a peretelui celulei fungice);
Spectru: Candida spp. & Aspergillus spp..
 
7. Alte structuri infecție cu Trycophyton spp.
 Hidroxistilbamidină isotionat*
• Mecanism de acțiune: inhibă multiplicarea celulară, prin afectarea ADN
extracelular și a lizozomilor;
• Indicații: terapia blastomicozelor nonprogresive și a altor micoze.
 
Flucitozina*
• Mecanism de acțiune: flucitozina este un promedicament care în celula
fungică se transformă în 5-fluorouracil, care are activitate de antimetabolit.

Ciclopirox **
• Mecanism de acțiune: chelarea ionilor polivalenți metalici (Al3+, Fe3+), cu
inhibarea creșterii celulare și a metabolismului.
aspergiloză
Inhibitori ai intrării virusului în celulă:
Medicația antivirală
1.1. inhibitori ai adsorbţiei şi penetrării în celulele susceptibile:
gamma-globulina;
amantadina, rimantadina (antigripale);
disoxaril (anti-polio);
1.2. inhibitori ai penetrării în celula gazdă - inhibitori ai fuziunii:
enfuvirtide, maraviroc (anti HIV);
docosanol (anti Herpes simplex);
chemochine reeptor-blocante: palivizumab (anti virus respirator sincițial).
2. Inhibitori ai sintezelor virale intracelulare:
A. inhibitori ai sintezelor proteice:
a. precoce, nestructurale: guanidină, hidroxibenzilbenzimidazol;
b. inhibitori de proteaze retrovirale: saquinavir, ritonavir, indinavir, nelfinavir, amprenavir, fosamprenavir, atazanavir, darunavir, lopinavir, tipranavir;
c. inhibarea sintezelor proteice tardive: fluorofenilalanina, puromicina, thiosemicarbazone, methisazona, 2-deoxi-2-glucoza;
B. inhibitori ai sintezelor de acizi nucleici:
– analogi nucleozidici:
inhibitori ai ARN-polimerazei virale / ADN-polimerazei virale:
sorivudine (anti Herpes simplex, anti varicelo-zosterian, anti virus Epstaein-Barr)
trifluridina (anti citomegalovirus), Bromvinildeoxiuridina;
ribavirin (antihepatită C) (antimetabolit nucleozidic) ;
inhibitori nucleozidici ai revers-transciptazei retrovirusurilor (NRTI): zidovudina (AZT), didanozina (ddI), zalcitabina (ddC), lamivudina (3TC), stavudina (d4T), abacavir (ABC), emtricitabine (FTC);
inhibitori nucleozidici ai transcipţiei inverse: derivatul dezoxiguanozinic entecavir anti virus hepatitic B, care are şi slabă acţiune antiHIV, de aceea se utilizează cu precădere în caz de coinfecţie HIV & virus hepatitic B;
– alţi analogi nucleozidici:
inhibitori de ADN polimerază:
aciclovir, valaciclovir, penciclovir, famciclovir, brivudina, vidarabina (anti Herpes simplex, anti varicelo-zosterian);
trifluridina, idoxuridina (anti Herpes simplex) ;
ganciclovir, valganciclovir (anti citomegalovirus) ;
cidofovir (anti citomegalovirus) ;
citarabina, 5-fluorouracil, 5-bromouracil;
telbivudină (antihepatită B) ;
– alţi inhibitori ai sintezelor de acid nucleic viral:
foscarnet (inhibior de ADN și ARN polimerază și de revers-transcriptază) (anti citomegalovirus);
interferoni (alfa, beta, gamma) (anti-hepatitice): IFN α-2a; IFNα-2b; IFNα-n3; PEG-IFNα-2a; PEG-IFNα-2b; IFNα-con-1; IFNβ-2a; IFNβ-2b; IFNγ-2b.
inhibitori nucleotidici (NNTRI) de revers-transcriptază: tenofovir, adefovir (anti hepatitice B) şi cidofovir (anti citomegalovirus, mai ales la cei cu HIV);
inhibitori nenucleozidici ai revers-transcriptazei retrovirusurilor: nevirapina, efavirenz, delavirdina, etravirina, rilpivirina, atevirdina, alfa-anilino-fenilacetamida;
– alţi inhibitori ai sintezelor acizilor nucleici: acidul fosfonacetic, azidotimidina.
3. Inhibitori ai asamblării componentelor virale şi ai eliberării virusului:
A. inhibitori de neuraminidază: zanamivir, oseltamivir, laninamivir, peramivir;
B. alţi inhibitori: 5-fluoro-2'-deoxiuridina, puromicina, rifampicina;
C. antagonişti ai receptorilor pentru chemokine;
D. anti-integraze: elvitegravir, dolutegravir, raltegravir;
F. Inhibitori ai proteazei NS3/4A a virusului hepatitic C: asunaprevir, boceprevir, faldaprevir, grazoprevir, paritaprevir, simeprevir, telaprevir;
E. Inhibitori ai proteinei NS5B a virusului hepatitic C: safosbuvir, daclatasvir (inhibă replicarea ARN), , elbasvir, ledipasvir, MK-3682, odalasvir, ombitasvir, ravidasvir, samatasvir, velpatasvir:
G. Inhibitori ai NS5B ARN polimerazei a virusului hepatitic C: asunaprevir, boceprevir faldaprevir, grazoprevir paritaprevir, simeprevir, telaprevir.
Terapia medicamentoasă a infecţilor gripale

A. inhibitori ai penetrării virale în celulă: amantadină, rimantadină.

• Acţionează prin inhibarea proteinei M2 de pe capsida virală, cu
prevenirea penetrării materialului genetic viral în celula gazdă.
Amantadina creşte de asemenea eliberarea de dopamină în sistemul
nervos central, dar scade şi recaptarea acestui neuromediator (acţiune
antiParkinsoniană), fiind şi inhibitor al receptorilor NMDA. Sunt active
doar pe virusurile gripale tip A. Se indică în profilaxia şi terapia
infecţiilor cu virusul gripal A, iar amantadina şi în Parkinson.
B. Inhibitori ai eliberării (maturării) particulelor virale şi ai eliberării
virusului din celulă
• Inhibitori de neuraminidază: zanamivir (inhalator), oseltamivir (intern),
laninamivir (inhalator), peramivir (intravenos) acţionează printr-un
astfel de mecanism; sunt active pe virusurile gripale A şi B.
 Terapia medicamentoasă a infecțiilor
herpetice
Aciclovir, valaciclovir, penciclovir, famciclovir,
brivudina, vidarabina sunt inhibitori de ADN
polimerază, analogi nucleozidici. Mecanismul lor de
acțiune constă în inhibarea ADN-polimerazelor
virale, după penetrarea virusului în celula gazdă, cu
inhibarea sintezelor structurilor specific-virale. Unele
dintre acetsea sunt promedicamente, activate prin
fosforilare de către timidin-kinazele virale. Specttrul
de asctivitate include virusurile Herpes simplex-1,
Herpes simplex-2 și virusul varicelo-zosterian.
 HIV
Enfuvirtide, maraviroc sunt inhibitori ai penetrării în celula gazdă - inhibitori ai fuziunii. Enfuvirtide se leagă de
glicoproteina gp41. Maraviroc este un antagonist al receptorului pentru chemokina CCR5.
Zidovudina (AZT), didanozina (ddI), zalcitabina (ddC), lamivudina (3TC)r, stavudina (d4T), abacavir (ABC),
emtricitabine (FTC) sunt inhibitori nucleozidici ai revers-transciptazei retrovirusurilor (NRTI).
Tenofovir și adefovir sunt inhibitori nucleotidici (NNTRI) de revers-transcriptază. Inhibarea revers-transcriptazei
retrovirusurilor determină inhibarea ADN-polimerazelor, atât a celor ADN-dependente, cât și a celor ARN-
dependente: drept rezultat, apare imposibilitatea sintezei proteinelor virale. Prin același mecanism, este
inhibată și acțiunea anti-hepatită B. Se indică în infecțiile cu HIV-1 și hepatitele B forme cronice.
Nevirapina, efavirenz, delavirdina, etravirina, rilpivirina, atevirdina, alfa-anilino-fenilacetamida sunt inhibitori
nenucleozidici ai revers-transcriptazei retrovirusurilor (NNRTI). Spectru include doar HIV-1 (selectiv).
Saquinavir, ritonavir, indinavir, nelfinavir, amprenavir, fosamprenavir, atazanavir, darunavir, lopinavir, tipranavir
sunt inhibitori de proteaze retrovirale. Ca mecanism de acțiune, se leagă de protezelor (enzime ce
scindează proteinele în fragmente peptidice, în final rezultând proteinele structurale necesare maturării
virionului), rezultând producerea de virioni imaturi.
Elvitegravir, dolutegravir, raltegravir sunt medicamente din categoria anti-integrazelor (se leagă de aceste
enzime, care sunt necesare integrării materialului genetic în cromosomii umani, rezultând imposibilitatea
transferului fragmentului de acid nucleic, interferând cu legarea complexului de pre-integrare la ADN-ul
celulei gazdă, deci imposibilitatea integrării acidului nucleic viral în genomul uman și deci a replicării
virale). Au în spectru atât HIV-1, cât și HIV-2. Se recomandă în terapia infecției HIV la adult.
 Hepatite
Hepatita B
• Interferoni: PEG-IFNα-2a; IFNα-2b.
• Entecavir este un analog nucleoyidic al guanozinei care
inhibă cele trei funcţii ale polimerayei virusului hepatitei
B (de generare a bazei primerului, d transcripţie inversă,
de sinteyă a ADN-monocatenar de sens pozitiv). Se
utilizează în formele cronice de infecţie cu virus hepatitic
B.
• Lamivudina (3TC) este un inhibitor nucleozidic ai revers-
transciptazei retrovirusurilor (NRTI): , care inhibă deci şi
ADN polimeraza virusului hepatitic B, în plus faţă de
revers-trasncriptaza HIV. Este indicată la cei cu ciroză
hepatică secundară infecţiei cu virus hepatitic B, în
particular în caz de co-infecţie virus hepatitic B – HIV.
• Telbivudina este un inhibitor al ADN polimerazei
virusului hepatic B
• Adenofovir (POM-PMEA) şi tenofovir sunt inhibitori
nucleotidici (NNTRI) de revers-transcriptază, cu tropism
la nivelul limfocitelor umane.
Hepatita C
Interferonii: IFNα-2a; IFNα-2b; PEG-IFNα-2a; PEG-IFNα-2b;
• Ribavirina (analog nucleozidic, analog al guanozinei) – reduce
nivelul intracelular al GTP (guanozin-trifosfat) în celula
infectată viralsinteza de ARN și consecutiv de proteine virale.
• Inhibitori ai proteazei NS3/4A (o serina protează, proteină
nestructurală) virusului hepatitic C: asunaprevir, boceprevir,
faldaprevir, grazoprevir, paritaprevir, simeprevir, telaprevir. Se
pot administra intern.
• Inhibitori ai proteinei NS5A a virusului hepatitic C: daclatasvir ,
elbasvir, ledipasvir, MK-3682, odalasvir, ombitasvir, ravidasvir,
samatasvir, velpatasvir:
• inhibă replicarea ARN, prin acţiune la nivelul complexului de
replicare NS5A). Pot fi administrate intern. Efecte adverse:
anemie hemolitică.
• Inhibitori ai NS5B ARN polimerazei a virusului hepatitic C:
asunaprevir, boceprevir faldaprevir, grazoprevir, paritaprevir,
simeprevir, telaprevir, sofosbuvir (analog nucleotidic de NS5B,
inhibitor al polimerazei). Determină oboseală, cefalee, greţuri,
rash, fatigabilitate, mai rar simptome asemănătoare gripei.
 Medicaţia antiparazitară (antiprotozoarică,
antihelmintică)
Tratamentul infecţiilor cu protozoare:
terapia amoebiazelor:
forme tisulare şi sistemice:
 alacaloizi din Ipecacuanha spp.: emetină (toxicitate crescută), dihidroemetină (mai puţin toxică);
 derivaţi aminoquinolinici: clorochina;
forme luminale:
 derivaţi de dicloroacetamidă: diloxanid-furoat )se utilizează împreună cu metronidazol = Entamizole®), clafamidă, teclozan, etofamidă;
 iodochinol (diiodohidroxiquinolina);
 antibiotice (paramomicina, tetraciclina, eritromicina)
Forme mixte (sistemice şi luminale)
 nitroimidazoli: metronidazol, tinidazol, ornidazol, secondizole;
 nitazoxanid (utilizat în giardioze, amibiaze)
 clorchinaldol, cliochinol, ciodohidroxichinolina;
Terapia pentru leishmanioză şi tripanosomiaze:
 derivaţi de nitroimidazoli: bennidazol;
 compuşi pe bază de antimoniu: stibogluconat de sodiu, meglumine antimoniate;
 derivaţi de nitrofuran: nifurtimox, nitrofural;
 compuşi pe bază de arseniu: melasoprol, acetarsol;
 alte structuri: pentamidina, suramina, eflornitina, miltefosin, paromomicina, amfotericin B, metronidazol, cicloguanil embonat, dehidroemetin-resinat, allopurinol singur sau în combinaţie cu stibogluconat de sodiu.
Malarie:
A.derivaţi quinolinici:
 4-aminochinoline: clorochina, hidroxiclorochina, amodiachina;
 8-aminochinoline: primaquina;
 chinoline-metanoli: chinina, chinidina, meflochina;
 bischinoline: pironaridina;
 fenantrilcarbinol: halofantrina; :
antifolaţi
 diaminopirimidine: pirimetamina;
 derivaţi de biguanidă: proguanil, cicloguanil;
 sulfamide: sulfadoxina, sulfalen, dapsonă;
quinone: Atovaquone;
A.antibiotice antibacteriene: tetraciclină, doxiciclină, minociclină;
B.sesquiterpene: compuşi din plante: artemisinin şi derivaţii artemether, artesunate. dihiro artemisinin, artemotil, artenimol;
C.derivaţi de fenantrilcarbinol: halofantrina;
D.derivaţi de amilalcooli: lumafantrina.
Infecţia cu Pneumocystis carinii: pentamidină, asocierea trimetoprim – sulfometoxazol )de primă linie, datorită toxicităţii scăzute, în condiţiile eficienţei crescute), atovaquone, trimetrevat;
Infecţia cu Toxoplasma gondii: de elecţie este pirimetamina cu sulfadiazină, iar în caz de alergie la sulfamide se utilizează pirimetamina clindamicină, spiramicină 9mai ales la gravide, în primul şi la începutul celui de al doilea trimestru de sarcină), azitromicină, trimetoprim cu sulfometoxazol, pentamidină;
Infecţia cu Trichomonas spp. (Trichomonas vaginalis): nitroimidazoli – de elecţie este metronidazol, se mai utilizează tinidazol, ornidazol, secondizol;
Infecţia cu Tripanosoma spp. (Tripanosoma brucei, Tripanosoma cruzei):
 diamide aromatice: pentamidina, stilbamidin, propamidin;
 melarsaprol;
alte structuri: alfa-difluoro-metil-ornitina, nifurtimox, suramina;
 Medicaţia antiparazitară (antiprotozoarică,
antihelmintică)
II. Tratamentul infecţiilor cu helminţi:
terapia infecţiilor cu rematode:
 derivaţi quinolinici: praziquantel (de primă linie), oxamniquina;
 triclabendazol, bitionol, niradayol, stibofen;
terapia infecţiilor cu nematode:
 derivaţi benzimidazolici: albendazol, mebendazol, ciclobendazol, flubendazol, fenbendazol;
 derivaţi piperazinici: piperazină, dietilcarbazină;
 derivaţi tetrahidropirimidinic: pirantel, oxantel;
 derivaţi imidazotiazolici: levamisol;
 avermectine: ivermectina;
 alte structuri: pirvinium, befenium;
terapia infecţiilor cu cestode:
 derivaţi de acid salicilic: niclosamidă;
• alte structuri: desaspidină, diclorofen.
 Medicaţia antiparazitară (antiprotozoarică,
antihelmintică)
• II. Tratamentul infecţiilor cu helminţi:
terapia infecţiilor cu rematode:
 derivaţi quinolinici: praziquantel (de primă linie), oxamniquina;
 triclabendazol, bitionol, niradayol, stibofen;
terapia infecţiilor cu nematode:
 derivaţi benzimidazolici: albendazol, mebendazol, ciclobendazol, flubendazol, fenbendazol;
 derivaţi piperazinici: piperazină, dietilcarbazină;
 derivaţi tetrahidropirimidinic: pirantel, oxantel;
 derivaţi imidazotiazolici: levamisol;
 avermectine: ivermectina;
 alte structuri: pirvinium, befenium;
terapia infecţiilor cu cestode:
 derivaţi de acid salicilic: niclosamidă;
• alte structuri: desaspidină, diclorofen.
 Medicaţia antiparazitară (antiprotozoarică,
antihelmintică)
I. Tratamentul infecţiilor cu protozoare:
terapia amoebiazelor:
• antibiotice (paramomicina, tetraciclina, eritromicina)
• nitroimidazoli: metronidazol, tinidazol, ornidazol, secondizole;
• clorchinaldol;
Malarie:
• clorochina, hidroxiclorochina;
• sulfamide: sulfadoxina, sulfalen, dapsonă;
• antibiotice antibacteriene: tetraciclină, doxiciclină, minociclină;
Infecţia cu Pneumocystis carinii: asocierea trimetoprim – sulfometoxazol;
Infecţia cu Toxoplasma gondii: de elecţie este pirimetamina cu sulfadiazină, iar în caz de alergie la sulfamide se
utilizează pirimetamina clindamicină, spiramicină (mai ales la gravide, în primul şi la începutul celui de al doilea
trimestru de sarcină), azitromicină, trimetoprim cu sulfometoxazol, pentamidină;
Infecţia cu Trichomonas spp. (Trichomonas vaginalis): nitroimidazoli – de elecţie este metronidazol, se mai
utilizează tinidazol, ornidazol, secondizol;
 
II. Tratamentul infecţiilor cu helminţi:
terapia infecţiilor cu nematode: derivaţi benzimidazolici: albendazol, mebendazol, levamisol (este și
imunomodulator).
 Rezistența bacteriană la chimioterapicele
antibacteriene
naturală sau primară – datorată structurii bacteriei și anterioară oricărei
antibioterapii, de exemplu:
• rezistența banteriilor G- la vancomicină, cu excepția unor specii de
Neisseria spp., datorită faptului că în bacteriile G- nu există subunitatea
D-Ala-D-Ala a lanțului peptidicde stabilizare a rețelei de peptidoglican;
subunitatea D-Ala-D-Ala există la cele G+, ea constituind locul de legare
al glicopeptidelor);
• rezistența majorității bateriilor G- la benzilpenicilină;
• rezistența majorității bateriilor G+ la polimixine;
indusă sau secundară, apărută ca un mecanism de adaptare a tulpinii
bacteriene la antibioticele utilizate la un moment dat; utilizarea
nejudicioasă a antibioterapiei reprezintă un important factor în
generarea rezistenței.
 Rezistența bacteriană la chimioterapicele
antibacteriene
Sinteza de către bacterii a unor enzime capabile să
scindeze sau să inactiveze medicamentul antibacterian.
• producerea de betalactamaze explică rezistența la
peniciline, cefalosporine etc.; betalactamaze cu spectru
larg sunt capabile să scindeze inclusiv cefalosporine de
generație III și IV sau carbapeneme – faptul se explică prin
mutații punctiforme la nivel cromosomal, ex.: de gene
TEM-1 și SHV-1); sunt codificate de regulă plasmidic, dar şi
cromosomal; Enterobacter spp. produce betalactamaze
anti-imipenem, codificate fie plasmidic, fie cromosomal;
• rezistența la aminoglicozide prin intermediul unor enzime
capabile să acetileze sau să fosforileze antibioticul; astfel
de enzime sunt codificate, de regulă, la nivel plasmidic:
• N-acetiltransferaze bacteriene;
• O-nucleotidill-transferaze;
• O-fosfotransferaze;
• bacteriile G+ sintetizează enzime capabile să acetileze
cloramfenicolul (acetiltransferaze);
• inactivarea prin metilaze a macrolidelor (plasmidic,
cromosomal) sau streptograminelor;
• inactivarea prin esteraze a macrolidelor (plasmidic);
Sinteza de către bacterii a unor ținte modificate, la nivelul
cărora acțiunea medicamentului antibacterian este
imposibilă.
• modificarea PBP explică rezistența a din ce în ce mai multe tulpini de
Streptococcus pneumoniae la betalactamice; faptul se explică prin transferul
de plasmide de la streptococii orali din specia Streptococcus viridans;
•PBP2a – rezistență ridicată la piperacilină;
•PBP2a – rezistență ridicată la ceftriaxonă;
• formarea unei bariere ce previne accesul la PBP a penicilinelor (la G-);
• modificări la nivelul subunității 30S a ribozomului bacterian explică
rezistența la aminoglicozide;
• modificări la nivelul subunității 50S a ribozomului bacterian explică
rezistența la macrolide (plasmidic);
• modificări ale DHF explică rezistența la trimetoprim; în mod normal, DHF
bacteriană are o sensibilitate de 500 X > la trimetoprim vs. DHF uman[ (ex.:
Proteus spp., Streptococcus spp., Staphylococcus spp. – plasmidic,
cromosomal) cu o sensibilitate de doar 2 ori V vs. DHF umană;
• modificări la nivelul ADN-girazei explică rezistența la fluoroquinolone;
• modificări la nivelul isoleucil-ARNt-sintetazei explică rezistența la mupirocin
(Staphylococcus aureus – plasmidic, cromosomal);
• modificări la nivelul factorului de elongare explică rezistența la acid fusidic
(Staphylococcus aureus – plasmidic);
• modificări la nivelul țintei explică rezistența la glicopeptide a Enterococcus
spp. și Lactobacilllus spp.;
• modificări la nivelul ARN-polimerazei ADN-dependente explică rezistența la
rifampicină a unor tulpini de Strptococcus spp., Staphylococcus spp. –
cromosomal);
 Rezistența bacteriană la chimioterapicele
antibacteriene
Modificarea permeabilității bacteriene pentru unele
chimioterapice, cu imposibilitatea pătrunderii în celulă a
acestora:
• bacteriile G-, în particular Neisseria
gonorrhoeae, Pseudomonas aeruginosa,
Serratia spp., Klebsiella spp., devenită
rezistentă la peniciline;
• bacteriile G+, în particular Streptococcus
pneumoniae devenit rezistentă la
aminoglicozide;
• Pseudomonas cepacia – rezistență la
flouroquinolone şi trimetorpim
(modificări la nivelul genelor ce codifică
proteine de la nivelul membranei
externe);
• rezistența la oxazolindinone;
• rezistența la peniciline la G+.
Mecanismul de pompă:
• tetraciclina, doxiciclina, minociclina –
sunt eliminate din celulele unor tulpini
din bacterii precum Strtaphylococcus
aureus, Streptococcus pneumonniae,
Bacteroides spp., Neisseria gonorrhoeae,
Mycoplasma spp., Ureaplasma spp.
(codificare plasmidică);
• bacteriile G+, în particular tulpini
Staphylococcus aureus a devenit rezistent
la flouroquinolone (prin mecanism de
eflux, codificare cromosomală);
• Escherichia coli – rezistenţă la
aminoglicozide (kanamicină, neomicină)
prin mecanism de eflux.
 Rezistența bacteriană la chimioterapicele
antibacteriene

• Utilizarea în creșterea animalelor

• Apariția unor căi metabolice
alternative la nivel
bacterian: rezistență la
sulfamide prin posibilitatea
preluării acidului folic din
mediu;
a AGP (antimicrobial growth
promoters) explică rezistența
dobândită (de exemplu,
utilizarea glicopeptidului
avoparcină ca factor de creștere
la animale, explică rezistența la
vancomicină). Primul AGP utilizat
a fost clortetraciclina, un
antimicrobial la care s-a observat
accidental efectul de stimulare a
creșterii puilor.