Irigarea culturilor forestiere

Irigaţia este măsura tehnică de aprovizionare controlată

a solului şi plantelor de cultură cu cantităţi suplimentare
de apă, peste cele primite în mod natural din precipitaţii,
aflux freatic şi, eventual, prin aport lateral, în vederea
obţinerii unor producţii sigure, bogate, variate şi de
calitate. Inlăturând deficitul permanent sau periodic de
apă, irigaţia reprezintă, aşa cum s-a mai spus, măsura
radicală de combatere a secetei.
După scopul principal care se urmăreşte prin
administrarea apei pot fi distinse următoarele forme
de irigaţie:
- irigaţia de umectare;
- irigaţia de fertilizare;
- irigaţia de combatere a unor dăunători;
- irigaţia de spălare;
- irigaţia de termoreglare.
După modul în care este administrată apa din irigaţie
în sol, irigaţia îmbracă următoarele forme:
- irigaţia prin scurgere dirijată pe brazde;
- irigaţia prin aspersiune;
- irigaţia prin submersiune;
- irigaţia prin revărsare;
- irigaţia subterană;
- irigaţia prin picurare.
 Sistemul de irigaţie
(Definiţie, componente, clasificare, elemente de proiectare)
Sub raport tehnic irigaţia se realizează printr-un ansamblu de
construcţii, instalaţii şi amenajări denumit sistem de irigaţie.
Acest ansamblu asigură, pe de o parte, captarea,
condiţionarea, măsurarea, reglarea şi conducerea dirijată a
apei de irigaţie, iar pe de altă parte, colectarea şi evacuarea
surplusului provocat de ploi sau rezultat din administrarea
unor supranorme de udare.
Sistemul de irigaţie cuprinde următoarele componente
de bază şi anume:
- suprafaţa irigabilă de întindere variabilă;
- priza de apă;
- reţeaua de canale şi/sau conducte de apă.
Apa de irigaţie (condiţii de calitate şi surse)

Regimul de irigaţie
Componentele regimului de irigaţie al culturilor sunt următoarele:
- norma de irigaţie;
- norma de udare;
- momentul udărilor;
- durata udărilor;
- intervalul dintre udări.

Tehnica irigării culturilor

 Tehnica irigării culturilor

Metodele de udare şi domeniul lor de utilizare

Udarea prin scurgere pe brazde

Udarea prin aspersiune
 Udarea prin scurgere pe brazde

Canalele de irigaţie preiau apa din canalul de alimentare şi o introduc pe

terenul de cultură, alimentând direct şanţurile de legătură. Acestea au
caracter permanent sau provizoriu, se execută în rambleu sau
semirambleu, prezintă o secţiune trapezoidală şi au lungimi de ordinul
sutelor de metri.
Sanţurile de legătură sunt făgaşe ceva mai mici, care asigură alimentarea
cu apă a brazdelor de udare. Acestea au, de asemenea caracter
permanent sau provizoriu şi au tot o secţiune trapezoidală realizată în
semirambleu sau în debleu.
Brazdele de udare sunt făgaşe provizorii realizate în debleu. Acestea
reprezintă de fapt nişte rigole realizate cu sapa sau cu plugul şi ele au
adâncimea şi lăţimea de 20-25 cm şi o lungime, care numai rareori
depăşeşte 100 m, fiind de regulă de ordinul zecilor de metri.
 Udarea prin aspersiune
Agregatul de pompare reprezintă componenta activă a ansamblului şi
este format dintr-o pompă centrifugă, acţionată de un motor termic sau
electric, alimentat de un grup electrogen sau de la o linie electrică
aeriană, printr-un post de transformare. Acest agregat se montează pe un
cărucior cu două sau patru roţi şi poate fi tractat sau autopropulsat.
Conductele de apă sunt ţevi sau furtunuri cu secţiune circulară de diverse
diametre, exprimate de regulă în ţoli, confecţionate din diverse materiale
(oţel, fontă, aluminiu, PVC dur, cauciuc textil, relon cauciucat etc.).
Acestea constau din tronsoane de 6 m, 9m sau mai lungi (uzual 6 m), care
se cuplează între ele în cele mai diverse moduri, inclusiv prin dispozitive
de cuplare rapidă cu arc. Conductele de apă pot fi conducte de
absorbţie şi conducte de refulare a apei.
Aspersoarele sau pluviatoarele reprezintă dispozitive care pulverizează
apa şi realizează stropirea. Acestea funcţionează rotativ, în cerc complet
sau în sector de cerc cu un unghi de 240o şi sunt acţionate de forţa
reactivă a apei sau de către motor printr-un mecanism cu roţi dinţate.
Problemele speciale ale irigării prin aspersiune

a) alegerea agregatului de pompare;

b) stabilirea numărului de parcursuri la agregatele cu
funcţionare din mers;
c) alegerea schemei de udare;
d) determinarea duratei de funcţionare a aspersoarelor;
e) determinarea intensităţii de aspersare;
f) determinarea gradului de pulverizare a apei;
g) determinarea uniformităţii udărilor.