Organele genitale masculine

externe
 Scrotul
Scrotul este un sac proeminent, nepereche şi median, care atârnă în
perineul anterior între coapse, fiind suspendat de regiunea pubiană.
Volumul şi forma lui variază după vârstă.
Prezintă pe faţa anteroinferioară o sutură mediană (rafeul
scrotului) (raphe scroti), care îi dă un aspect bilobat. Este împărţit
printr-un perete (septum scroti) în două cavităţi, câte una pentru
fiecare testicul. Septum scroti este alcătuit din toate tunicile
scrotului, cu excepţia pielii.
 Scrotul
Structura. Scrotul, fiind o formaţiune derivată din peretele abdominal
ventral este alcătuit din următoarele tunici suprapuse:
- pielea, pigmentată şi prevăzută cu pori;
- tunica dartos (tunica dartos), formată dintr-un muşchi pielos cu
multe fibre netede;
- fascia cremasterică (fascia cremasterica Cooperi) continuă fascia
muşchiului oblic extern (muşchiul cremaster provine din muşchii oblic
intern şi transvers ai abdomenului);
- tunica vaginală comună (tunica vaginalis communis) derivă din
fascia transversalis şi înveleşte nemijlocit funiculul spermatic, iar prin
intermediul tunicii vaginale, testiculul;
 Scrotul
- tunica vaginală proprie (tunica vaginalis
propria), membrană seroasă, dependinţă a
peritoneului, se învaginează înaintea coborârii
testiculului şi a epididimului în scrot; este formată
din două foiţe, parietală (lamina parietalis seu
periorchium) şi viscerală (lamina visceralis seu
epi-orchium), care delimitează între ele cavitatea
vaginală sau scrotală (cavum. scroti).
 Scrotul - Vascularizaţia şi inervaţia.
Arterele scrotului se împart în superficiale şi
profunde. Arterele superficiale sunt ramuri
din arterele ruşinoase interne şi arterele
ruşinoase externe, din artera femurală
(arterele scrotale anterioare), iar cele
profunde, din artera funiculară, ramură a
arterei epigastricei (arterele cremasterice,
spermatica externă).
Venele prezintă un grup lateral, care se
deschide în vena safena, marea vena
femurală şi în vena epigastrică
inferioară şi un grup dorsal, care se varsă în
venele ruşinoase interne.
Limfaticele scrotului sunt tributare
limfonodulilor inghinali superficiali (grupurile
superomediali şi inferomedial). 1, Testicular artery. 2,
Deferential artery. 3,
Nervii sunt senzitivi, motori şi vegetativi.
Cremasteric artery. 4,
Provin din nervul ruşinos intern prin nervii
Posterior scrotal artery. 5,
scrotali şi din nervii genitofemurali şi
Anterior scrotal artery.
abdominogenitali
 Scrotul
Colecţia de lichid în cavitatea vaginală se
numeşte hidrocel. În viaţa embrionară,
intre cavitatea peritoneală şi tunica
vaginală este prezent un canal de
legătură (processus vaginalis peritonealis),
care este obliterat în mod normai la
naştere; în caz de persistenţe constituie o
cale pentru coborârea anselor intestinale în
scrot, dând naştere unei hernii congenite
indirecte. Când procesul vaginal este
închis la nivelul orificiului profund al
canalului inghinal şi, în urma unui efort sau
din altă cauză, se creează; hernie
dobândită indirectă, atunci această
hernie are un sac herniar propriu,
peritoneal, creat de ansele intestinale care
împing peritoneul.
Cavitatea scrotală poate fi inflamată, când
în ea apare un exudat care constituie
hidro-celul.
 Penisul
Penisul este organul copulator
masculin; conţine şi porţiunea
spongioasă a uretrei, deci, în
consecinţă, este şi organ al micţiunii.
Are două porţiuni, una posterioară
perineală (radix penis), situată în baza
peniană a perineului, cealaltă
anterioară sau liberă (corpus penis).
Ultima constituie penisul propriu-zis
(pars pensula). În stare de flaciditate,
porţiunea ventrală coboară vertical,
formând cu porţiunea perineală
unghiul penian, care se şterge în
momentul erecţiei.
Are o lungime de 10-11 cm şi o
circumferinţă de 8-9 cm. În stare de
erecţie aceste dimensiuni cresc, putând
ajunge de o lungime de 14-18 cm.
 Penisul - Configuraţia externă
Rădăcina penisului (radix penis)
este formată din cele două
rădăcini ale corpurilor
cavernoase (corpora cavernosa
penis), care se continuă, sub
simfiza pubiană, cu corpul
cavernos al uretrei şi cu bulbul
penisului aşezat median.
Corpul (corpus penis), de forma
unui cilindru uşor turtit dinainte-
înapoi, are o faţă superioară
(dorsum penis) şi o faţă inferioară
(facies urethralis), pe care
proemină corpul cavernos al
uretrei, mai ales în erecţie şi pe
care se găseşte rafeul penisului
(raphe penis), în continuare cu cel
al scrotului şi cel al perineului.
 Penisul - Configuraţia externă
Extremitatea anterioară a penisului, glandul
(glans penis), este o proeminenţă conoidă şi
face parte din corpul spongios al uretrei, care
creşte mult ca volum la acest nivel. Are un vârf,
o bază şi o faţă posterioară scobită, în care
pătrund vârfurile unite ale corpurilor cavernoase
ale penisului.
Prepuţul (praeputium) este o porţiune
tegumentară care înveleşte glandul ca un
manşon. Are: o suprafaţă exterioară, în
continuitate, fără o delimitare precisă, cu pielea
penisului, o suprafaţă interioară, cu înfăţişare
de mucoasă, care se mulează pe gland, la a
cărei faţă inferioară aderă prin frâu (frenulurn
preputii), în care există numeroase glande
sebacee rudimentare (glandele lui Tysson), ce
formează smegma împreună cu celulele
epiteliale descuamate; o circumferinţă dorsală
la şanţul balanoprepuţial; o circumferinţă
inferioară, liberă (orificiul prepuţial), la nivelul
căreia se unesc pielea şi mucoasa.
 1. Testiculele cu cel stang mai coborit (asa este NORMAL)
2. Epididimul e locul pe unde ies din testicul canalele ce transportă sperma
spre penis.
3. Corpii cavernoşi ai penisului (doi la număr)
4. Prepuţul e pieliţa mobilă care se “decalotează” în timpul actului sexual.
5. Frîul prepuţului
6. Meatul urinar . Este locul unde se deschide la exterior uretra
7. Glandul penisului
8. Corpul spongios (unul, pe mijloc)
9. Penisul
10. Scrotu
 Penisul
Prepuţul este de obicei suficient de elastic pentru
a putea fi răsfrânt peste glandul penisului; în unele
cazuri însă, când nu este suficient de elastic, este
strâns fixat pe gland şi nu poate fi răsfrânt,
determina o maladie numită fimoză
(phtmos=botniţă). Întrucât pe suprafaţa internă a
prepuţului există glande sebacee modificate,
secreţiile se acumulează, de obicei, la persoanele
cu fimoză şi pot provoca o iritaţie. La unele
persoane există un orificiu prepuţial îngust şi
râsfrângerea prepuţului peste glandul penisului
provoacă constricţia colului penisului în aşa
măsură încât este împiedicat drenajul, din gland,
al sângelui şi lichidului tisular. La bolnavii cu
parafimoză (constricţia glandului penisului de
către prepuţ), glandul se măreşte atât de mult de
volum încât prepuţul nu poate fi răsfrânt peste el.
În astfel de cazuri se practică de obicei
circumcizia. Balanita (din greacă:
balanos=ghindă+itis=inflamaţie), termen care
desemnează inflamaţia glan-dului penisului, poate
fi de asemenea provocată prin iritaţie (de
exemplu, urină conta-minată cu bacterii).
 Penisul
Circumcizia (din latină: circumcido=a tăia
împrejur) este operaţia de îndepărtare a întregului
prepuţ.

Făcută după naştere are avantaj atât sub raport

igienic, glandele sebacee prepuţiale fiind
îndepărtate majoritatea, cât şi privind realizarea
actului sexual care, datorită cheratinizării glandului
şi a receptorilor nervoşi de la acest nivel, prezintă
erecţie prelungită şi o ejaculare mai tardivă.
 Penisul - Configuraţia externă
În vârful glandului se află meatul
urinar, despicătură sagitală de 5-6
mm.
Baza glandului este oblică de sus
în jos şi dinapoi-înainte. Depăşeşte
în circumferinţă corpul penisului,
formând coroana glandului (corona
glandis), mult mai pronunţată pe
faţa dorsală. Glandul este delimitat
înapoi de şanţul
balanoprepuţial, în interiorul
cavităţii prepuţiale, între coroana
glandului şi corpul penisului.
Porţiunea din penis care
corespunde acestui şanţ se
numeşte gât (colium glandis).
 Penisul - Configuraţia externă
Penisul prezintă o serie de mijloace
de fixare. Rădăcina este fixata
în perineu prin formaţiunile
anatomice perineale. Ligamentul
fundiform (lig. fundiforme penis),
cu o structură conjunctivo-elastică,
pleacă de la linia albă abdominală,
coboară şi înconjoară suspendând
penisul la limita dintre rădăcină şi
corp. Posterior de acest ligament
se găseşte ligamentul suspensor
(lig. suspensorium penis), care îşi
are originea pe sim-fiza pubiană şi
are aceeaşi dispoziţie ca şi
ligamentul fundiform, fixându-se
pe fascia peniană.
 Penisul - Configuraţia externă
Structura penisului. Penisul este
alcătuit din organele erectile şi
învelişurile lor.
Organele erectile sunt corpi cavernoşi
(corpus cavernosurn penis) şi corpul
spongios (corpus spongiosum penis).
Corpurile cavernoase (drept şi stâng)
se găsesc pe faţa dorsală a penisului.
Au o lungime de 15-16 cm în stare de
flaciditate şi de 20-21 cm în stare de
erecţie. Sunt de formă cilindrică, unite
pe linia mediană, în corpul penisului,
dar despărţite posterior, fiecare
prinzându-se strâns pe periostul
ramurilor inferioare ale celor două
pubisuri, de unde se îndreaptă spre
înainte, unindu-se înaintea simfizei
pubiene.
 Penisul - Configuraţia externă
Cele două porţiuni posterioare se
numesc ramuri ale corpilor cavernoşi
(crura penis). Septul penisului
(septurh penis) (septum pectiniforme) se
găseşte între cele două corpuri
cavernoase, în corpul penisului, fiind
perforat din loc în loc de lacune, care
comunică între ele. Pe faţa lor dorsală se
găseşte şanţul dorsal (sulcus dorsalis),
median şi longitudinal, în care îşi au
traiectul vena dorsală profundă, venă
foarte importantă (vena dorsalis penis
profunda), arterele dorsale şi nervul cu
acelaşi nume. Pe faţa inferioară se
găseşte, de asemenea, un şanţ
median, mai adânc şi longitudinal,
şanţul subcavernos (sulcus ureithralis),
ocupat de corpul cavernos al uretrei.
 Penisul
Corpurile cavernoase sunt alcătuite
dintr-un înveliş fibros rezistent,
propriu, foarte gros, de 1 mm,
albugineea (tunica albuginea
corporum cavernosurn) şi un sistem de
trabecule, compus din fibre
conjunctive, elastice şi musculare
netede, care pornesc de pe faţa
profundă a albugineii şi de pe septul
penisului (trabeculae corporum
cavernosurn). Trabeculele
delimitează un sistem de areole
(cavernae corporum cavernosum) de
mărime variabilă, căptuşite cu un
endoteliu, care comunică între ele şi
sunt pline cu sânge. Ele au
semnificaţia unor anastomoze
arteriovenoase cu rol în erecţie.
 Penisul
Corpul spongios al penisului (corpus
spongiosum penis) este situat pe faţa inferioară
a penisului. Are o lungime de 12-16 cm. Prezintă
trei porţiuni: o extremitate anterioară,
voluminoasă, glandul (glans penis), care
prezintă posterior o adâncitură în care pătrund
extremităţile anterioare ascuţite ale corpurilor
cavernoase ale penisului; o porţiune mijlocie,
corpul spongios propriu-zis; o extremitate
posterioară umflată, bulbul penian (bulbus
penis), acoperit de muşchiul bulbospongios; în el
pătrunde uretra şi este străbătut de canalele
glandelor bulbouretrale.
Pe faţa inferioară a glandului se găseşte, la
nivelul coroanei glandului, frâul prepuţului
(frenulum praeputii). Corpul spongios are
aceeaşi structură cu cea a corpurilor
cavernoase, cu deosebirea că albuginea este
mai subţire, trabeculele sunt mai fine şi
cavernele mai mici, iar septul se găseşte doar
între cele două emisfere ale bulbului, amintind
de geneza în perechi a acestuia.
 Penisul
Învelişul penisului este format
din: piele, continuare a pielii
regiunii pubiene şi celei a
scrotului; tunica musculară
(dartos), continuare a dartosului
scrotului; tunica conjunctivă,
formată din ţesut conjunctiv
foarte lax, bogat în fibre elactice
(fascia penis superficialis), care
permite mobilitatea pielii
penisului şi albugineea (tunica
albuginea penis), aşezată direct
pe organele erectile, bogată în
fibre conjunctive, care-i conferă
grosimea de 1 mm, mai puţin
elastică, cu rol în erecţie; ea nu
participă insă la formarea
prepuţului.
 Penisul
Vascularizaţia şi inervaţia.

Arterele penisului se împart în două grupe: ale

învelişurilor şi ale organelor erectile.
Arterele învelişurilor provin din arterele ruşinoase,
din artera femurală şi arterele dorsale ale penisului.
 Penisul
Arterele corpurilor spongioase sunt: pentru bulb, artera
bulbară; pentru corpul spongios propriu-zis, artera bulbară
şi artera uretrală; pentru gland, ramurile terminale ale arterei
dorsale a penisului. Arterele corpurilor cavernoase sunt
reprezentate prin cele două artere cavernoase profunde şi cele
două artere dorsale ale penisului. Toate aceste artere destinate
formaţiunilor erectile sunt ramuri din artera ruşinoasă internă,
ramură a arterei hipogastrice (iliace interne). În starea neerectilă
a penisului ele au, în corpurile cavernoase, un traiect helicoidal,
fiind denumite de aceea artere helicine (aa. helicoidae).
 Penisul
Venele se împart în două sisteme: sistemul
superficial, care îşi are originea în învelişurile
penisului şi formează vena dorsală subfascială,
care se termină în venele ruşinoase externe şi apoi
în vena safenă mare dreaptă sau stângă, şi
sistemul profund, care se varsă în venele
ruşinoase interne.
 Penisul

Limfaticele formează o
reţea superficială şi una
profundă.
Trunchiurile lor colectoare
merg la limfonodulii
inghinali profunzi şi
superficiali, grupul medial,
care se pot inflama şi da
naştere la adenite inghinale
şi la ganglionii iliaci externi.
 Penisul
Inervaţia este de două
categorii: învelişurile peniene
sunt inervate de nervi spinali,
şi anume, ramuri din nervul
ruşinos, din plexul
lombosacral - prin nervii
scrotali perineali şi dorsali ai
penisului, care recepţionează
excitaţiile ce dau naştere
senzaţiei de voluptate;
inervaţia corpurilor erectile
este asigurată de ramuri ale
plexului hipogastric inferior şi
plexului prostatic, ramuri din
nervii sacraţi I - III, din aceste
plexuri plecând nervii
cavernoşi, care determină
vasodilataţia, prin fibrele lor
parasimpatice şi respectiv,
vasoconstrlcţia, prin fibrele lor
simpatice, mecanism care
asigură erecţia penisului