CURS V

PREZENTAȚII ȘI POZIȚII
PERIOADELE ȘI TIMPII NAȘTERII
MECANISMUL NAȘTERII ÎN
PREZENTAȚIA CRANIANĂ FLECTATĂ
PREZENTAȚII DEFLECTATE – FACIALĂ,
FRONTALĂ, BREGMATICĂ
Prezentaţia
Prezentaţia reprezintă partea cea mai
voluminoasă a fătului care ia prima contact cu
strâmtoarea superioară.
Prin prezentaţie se defineşte raportul dintre
axul corpului fetal şi axul principal al uterului.
Astfel deosebim prezentaţii longitudinale
(99,5% din totalitatea naşterilor), precum şi
prezentaţii oblice şi transversale (0,5% din
naşteri).
Prezentaţiile longitudinale se subâmpart în
prezentaţii craniene şi pelviene.
Poziţia

Defineşte poziţia spatelui fetal în

interiorul uterului:

- Stânga – spatele fetal este orientat

spre partea stângă a mamei.

- Dreapta - spatele fetal este orientat

spre partea dreaptă a mamei.
Flexia – caracterizează poziţia
capului în raport cu trunchiul.

Astfel craniul fetal poate fi

flectat, deflectat sau indiferent.

În varietatea flectată, craniul

va necesita spaţiul cel mai redus la
trecerea prin canalul de naştere.
Prezentaţiile pot fi:
1. După axul corpului fetal :
- longitudinale: - craniene;
- pelvine.
- transverse şi oblice.
2. În raport cu gradul de flectare sau
deflecatre al capului, prezentaţia craniană
poate fi :
- flectată: - occipitală;
- deflectată: - bregmatică;
- frontală;
- facială.
 3. Prezentaţiile pot fi clasificate şi după felul în care
se poate termina naşterea şi anume:
- prezentaţia eutocică – prezentaţia craniană flectată
(occipitală) este singura prezentaţie eutocică;
- prezentaţii distocice - acestea fac imposibilă naşterea pe
cale naturală la termen, sau se pot solda cu traumatisme
grave materno-fetale:
- prezentaţiile tansversale şi oblice;
- prezentaţiile frontale ;
- prezentaţii potenţial distocice, când naşterea pe căi
naturale este posibilă, dar anomaliile mecanismului naşterii
precum şi incidentele materno-fetale sunt semnificativ
crescute:
- prezentaţiile faciale;
- prezentaţile bregmatice;
- prezentaţiile pelviene.
 Prezentaţia pelviană poate fi :
- completă;
- decompletă.

Prezentaţia pelviană decompletă poate

prezenta trei moduri şi anume:
- modul feselor;
- modul genunchilor;
- modul picioarelor.
 Fiecărei prezentaţii i se descriu un punct de
reper şi un diamentru de angajare.

Punctul de reper este notat cu litera iniţială a

termenului respectiv. Astfel, acestea sunt:
(O) occiputul – în prezentaţia craniană flectată
(occipitală);
(F) fruntea - în prezentaţia bregmatică;
(N) nasul – în prezentaţia frontală;
(M) mentonul – în prezentaţia facială;
(S) creasta sacrului – în prezentaţia pelviană;
(A) acromionul – în prezentaţia transversală.
 Diametrul de angajare este cel mai
mare diametru cu care prezentaţia
traversează planul strâmptorii superioare.

Circumferinţa de angajare este cea mai

mare circumferinţă cu care craniul fetal
traversează planul strâmtorii superioare, ea
definind şi aria de angajare a craniului fetal.
Prezentaţia poate fi:
- mobilă când punctul cel mai decliv se află
deasupra planului strâmtorii superioare;
- aplicată când punctul cel mai decliv a
coborât sub planul strâmtorii superioare;
- fixată când circumferinţa de angajare este
în planul strâmtorii superioare;
- angajată când circumferinţa de angajare a
coborât sub planul strâmtorii superioare;
- coborată când circumferinţa de angajare
se află în planul spinelor sciatice.
 Manevra cu ajutorul căreia putem
preciza diagnosticul de angajare poartă
numele lui Farabeuf: prin tuşeu vaginal, se
introduc degetele examinatoare în lungul
sacrului, spre promontoriu; dacă între osul
parietal posterior al fătului şi faţa anterioară
a sacrului putem introduce cel mult un
deget, craniul fetal s-a angajat.
 Varietatea de poziţie reprezintă raportul
dintre reperul prezentaţiei şi reperele strâmtorii
superioare.
Reperele strâmtorii superioare sunt:
- eminenta ileopectinee - pentru varietăţile de
poziţie anterioare ;
- articulaţia sacroiliacă - pentru varietăţile de
poziţie posterioare ;
- mijlocul liniei nenumite - pentru varietăţile de
poziţie transversale.

Varietăţile de poziţie sunt definite doar din

momentul în care prezentaţia s-a fixat.
Mecanismul naşterii în
general
Naşterea începe o dată cu
instalarea contracţiilor uterine
regulate şi se termină la 2 ore
după expulzarea placentei .
 Deşi procesul naşterii reprezintă o
unitate funcţională de sine stătoare, a
intrat în rutina împărţirea acesteia în
perioade astfel:
- Perioada de dilataţie
- Perioada de expulzie a fătului
- Perioada de expulzie a anexelor
fetale - Delivrenţa
- Perioada de consolidare a
hemostazei (postpartum imediat).
0. Perioada de pretravaliu
Cuprinde ultimele săptămâni de
gestaţie până la începerea dilataţiei colului
uterin.
Reprezintă o fază de tranziție în care
contracţiile uterine cresc în intensitate şi
devin ritmice, colul se maturează şi se
orientează în axul vaginului şi se poate
întredeschide (până la 1 -1 ,5 cm.).
Trecerea către perioada de dilataţie nu
poate fi întotdeauna foarte ferm delimitată.
 Sunt considerate semne probabile ale iminenţei
declanşării naşterii:
- Pierderea dopului gelatinos;
- Diminuarea mişcărilor active fetale;
- Scăderea în greutate a gravidei;
- Polakiurie;
- Labilitate psihică;
- Insomnie;
- Senzaţie de presiune asupra vezicii urinare,
rectului.

Declanşarea propriu-zisă a naşterii se produce însă:

- la instituirea contracţiilor uterine regulate;
- ștergerea și dilatarea progresivă a colului uterin.
1. Perioada de dilataţie
Perioada de dilataţie începe o dată cu
ștergerea colului și instalarea unei activităţi
contractile regulate şi se termină o dată cu
dilataţia completă a orificiului uterin.
Poate dura în medie 10-12 ore la primipare şi
6-7 ore la multipare.
Ruperea pungii apelor se produce în mod
normal în timpul perioadei de dilataţie.
În cazul în care acest fenomen s-a produs
înainte de începerea activităţii contractile este
vorba de o ruptură prematură a membranelor.
2. Perioada de expulzie a
fătului
Perioada de expulzie începe din momentul
dilataţiei complete a orificiului uterin şi se termină
o dată cu naşterea fătului.
Are o durată medie de 30 minute la
primipare şi 20 minute la multipare. Presiunea
mecanică exercitată de craniul fetal asupra
planşeului pelvian declanşează reflexul de expulzie.

Contribuţia mamei prin acţiunea presei

abdominale va asigura în timpul contracţiilor
uterine deplasarea fătului.
Conduita în timpul expulziei
Perioada de expulzie reprezintă pentru făt etapa cea
mai dificilă. De aceea este indicat, să fie monitorizată
frecvenţa cordului fetal.
Parturienta va fi îndrumată corect pentru folosirea
eficientă a eforturilor expulzive.
Epiziotomia va fi efectuată profilactic pentru
prevenirea distensiei şi rupturilor necontrolate ale
perineului. În plus epiziotomia micşorează presiunea
exercitată asupra craniului fetal şi scurtează perioada de
expulzie.
După naşterea umerilor şi a trunchiului se va face
toaleta oculară, aspiraţia secreţiilor din cavitatea bucală şi
faringe şi se va tăia cordonul ombilical.
3. Perioada de expulzie a anexelor
fetale- Delivrenţa
Delivrenţa începe din momentul naşterii
fătului şi se încheie o dată cu expulzia placentei.
Din cauza pericolului de sângerare, această
perioadă este cea mai periculoasă pentru mamă.
Prin efectul contracţiilor uterine se
micşorează aria suprafeţei de inserţie placentară,
astfel încât se produce dezlipirea placentei în zona
spongioasă. Ca urmare o parte a deciduei va
rămâne ataşată placentei, iar cealaltă de peretele
uterin.
 Delivrenţa se poate produce fiziologic
prin două mecanisme :
- Se produce întâi decolarea în zona centrală, iar sângele
provenit din vasele deciduale deschise formează un
hematom retroplacentar care va împinge placenta spre
înainte. După decolarea completă placenta va fi expulzată
din căile genitale prezentându-se la vulvă cu faţa fetală.
Acest mecanism de decolare placentară a fost descris de
Baudeloque.
- Celălalt mecanism descris de Duncan este reprezentat de
o sângerare moderată, exutero, până când placenta va
apărea la vulvă cu una dintre marginile sale inferioare –
deci cu faţa maternă.
Semnele decolării placentare
Clasic se descriu următoarele semne:
- Fundul uterului se află la două degete
supraombilical, frecvent deviat spre dreapta
- Uterul are o formă globuloasă
- Cordonul ombilical a coborât prin orificiul
vulvar cu aproximativ 10 cm.
- Presiunea exercitată suprasimfizar cu
mâna de către obstetrician nu relevă
retracţia cordonului ombilical prin vagin
(manevra Küstner).
 O problemă importantă rămâne cea a evitării
pierderilor de sânge importante.
Limita superioară acceptată fiziologic pentru
pierderile de sânge este de 500 ml.
Foarte important rămâne examinarea cu atenţie a
placentei şi membranelor în ceea ce priveşte integritatea
lor. Resturile placentare restante pot duce la sângerări
importante sau la infecţii puerperale.
De aceea în cazul unor placente cu lipsuri
cotiledonale sau membranare se va efectua control manual
şi / sau instrumental al cavităţii uterine.
Aproape la orice naştere se produc leziuni ale
părţilor moi. Pentru a fi diagnosticate se impune ca după
delivrenţă să fie efectuată o inspecţie a colului, vaginului,
vulvei şi perineului şi eventualele rupturi să fie suturate.
4. Perioada a IV –a de consolidare
a hemostazei
În aceste prime două ore după expulzia placentei
parturienta va beneficia de o supraveghere atentă a
sângerării (cantitate, aspect, coagulabilitate, puls, TA) și a
retracției uterine.
Hemostaza uterină se va produce în prima fază prin
compresia şi torsionarea vaselor deschise (“ligaturile vii”
descrise de Pinard) şi apoi definitiv prin procese locale de
trombozare.
În prima linie rămâne aşadar decisivă pentru
hemostaza postpartum contracţia musculaturii uterine.
Fundul uterin va fi palpat în această perioadă subombilical.
Timpii naşterii
Pentru a defini procesele mecanice
care se desfăşoară în timpul naşterii putem
împrumuta principiul fizic “al minimei
rezistenţe”, astfel încât mecanismul naşterii
poate fi privit ca un fenomen în care există o
permanentă adaptare la formele existente.
Clasic, mecanismul naşterii comportă
trei timpi.
Timpii nașterii sunt:
Angajarea (pătrunderea în micul
bazin).
Craniul fetal aflat în poziţie indiferentă
datorită contracţiilor uterine de travaliu
efectuează două mişcări: se orientează şi se
flectează.
Prin orientare craniul fetal se aşează cu
sutura sagitală oblic în diametrul oblic al
strâmtorii superioare (cel mai mare).
Coborârea (străbaterea micului bazin).
În timpul progresiunii craniului
fetal, acesta îşi accentuează flexia,
având drept urmare “suprapunrea
planului suboocipito-bregmatic
aproximativ rotund, la nivelul micului
bazin.
Totodată se produce o rotaţie de
45 a occiputului spre înainte (rotaţia
internă).
Degajarea (mecanismul de ieşire).
Craniul fetal în diametrul antero-
posterior trece prin pasajul strâmtorii
inferioare, menţinându-şi poziţia de flexie,
străbate părţile moi în sens caudal.
De-abia în acest moment craniul fetal
va suferi o mişcare de deflexie, astfel încât
se vor naşte succesiv occiputul, fruntea şi
apoi faţa.
După degajare, craniul fetal execută o
rotaţie externă de 90.
 Mecanismul de naştere al
umerilor și pelvisului urmăreşte
acelaşi traseu prin canalul de
naştere ca şi capul.
Prezentaţia craniană flectată
(occipitală)
Este întâlnită în 95% din naşteri. Varietare de poziţie
cea mai frecventă este OISA (ociputo-iliacă-stângă-
anterioară).
Craniul fetal se prezintă la strâmtoarea superioară
complet flectat, cu bărbia în piept.
Punctul cel mai decliv este occiputul.
Diametrul de angajare este cel suboccipito-
bregmatic ( 9,5 cm).
În varietatea de poziţie OISA craniul fetal se
orientează cu diametrul de angajare în diametrul oblic
stâng şi cu occiputul anterior.
Flectarea completă a craniului fetal în momentul
angajării permite traversarea planului strâmtorii superioare
cu diametrul suboccipito-bregmatic.
 Dupa angajare, craniul parcurge excavaţia
pelvină, concomitent suferind o rotaţie de 45 grade
în sens antiorar, astfel încât occiputul să se plaseze
în spatele simfizei pubiene unde ia punct fix.
Datorită rotaţiei interne craniul fetal
depăşeşte diametrul transvers al strâmtorii medii
(diametrul bisciatic) cu diametrul biparietal de 9-
9,5 cm.
Pentru degajare (traversarea planului
strâmtorii inferioare), craniul fetal ia punct fix cu
subocciputul sub simfiza şi printr-o mişcare de
deflexie se degajă bolta craniului, fruntea, faţa,
mentonul.
 Pentru degajarea umerilor, centura scapulară se
dispune cu diametrul biacromial în diametrul oblic opus
celui în care s-a angajat craniul (pentru OISA în diametrul
oblic drept). Diametrul biacromial de 12 cm se poate
reduce prin tasare la 9-9,5 cm, astfel încât să străbată
planul strâmtorii superioare.
Prin rotaţia internă de 45 grade în sens orar şi
diametrul biacromial se dispune în diametrul antero-
posterior al excavaţiei pelvine, iar degajarea umerilor va
avea loc în diametrul antero-psterior al strâmtorii
inferioare, umărul anterior coborând sub marginea
inferioară a simfizei unde ia punct fix în jurul lui pivotând
diametrul biacromial, umărul posterior coborând şi
degajându-se.
Urmează apoi fără probleme degajarea trunchiului,
pelvisului şi membrelor inferioare.
Prezentaţia bregmatică
Este întâlnită în aproximativ 0,1% din totalul
naşterilor.
Este o formă particulară a prezentaţiei frontale.
Fontanela mare (bregma), de formă romboidală,
traversează prima planul strâmtorii superioare şi coboară
prima în excavaţie.
La tuşeul vaginal bregma se palpază în centrul
excavaţiei.
Gura şi mentonul nu se palpează în prezentaţia
bregmatică.
Punctul de reper este fruntea (F).
Diametrul de angajare este cel fronto-occipital (12,5
cm), craniul fetal fiind într-o atitudine intermediară între
flexie şi deflexie, occiputul şi mentonul fiind situate în
acelaşi plan .
 Pe parcursul travaliului, în general,
prezentaţia bregmatică se transformă în occipitală
sau facială, rar rămânând definitivă.
Naşterea pe cale naturală sau joasă poate
avea loc în aproximativ 75% din cazuri în situaţia
unor feţi nu prea mari şi bazine normale.
Epiziotomia largă este obligatorie.
În cazul în care craniul se blochează în
excavaţie, naşterea se poate termina prin aplicaţie
de forceps.
În lipsa angajării craniului fetal se impune
operaţia cezariană.
 În cazul naşterii pe cale joasă, craniul se angajează
cu diametrul fronto-occipital într-unul din diametrele oblice
sau în diametrul transversal al strâmtorii superioare.
Reducerea dimensiunilor craniului se face prin modelare,
încălecări de suturi şi fontanele.
Craniul se alungeşte (craniu deformat „în turn”),
traversează planul strâmtorii superioare, coboară şi
rotează, astfel încât rădăcina nasului să ajungă sub simfiza
pubiană.
Se degajă apoi bregma şi occiputul prin flectarea
craniului, fruntea jucând rol de balama sub simfiza.
Prin deflexie se degajă apoi fruntea, faţa şi
mentonul.
Maxilarul inferior poate suferi o mişcare de
retropulsie, gura deschizându-se în timpul degajării feţei,
fătul părând că „musca simfiza mamei”.
Prezentaţia facială:
Prezentaţia facială se întâlneşte în proporţie
de 0,1-0,2% din totalul naşterilor.
Craniul se prezintă la strâmtoarea superioară
în defelexie maximă, occiputul fiind în contact cu
spatele fetal.
Faţa fătului este prima care va traversa
planul strâmtorii superioare, va cobora şi se va
degaja.
Punctul de reper este mentonul (M).
Diametrul de angajare este cel submento-
bregmatic ( 9,5 cm).
 Sunt descrise următoarele varietăţi de poziţie:
MIDP,MISA, MIDA, MISP.
Prezentaţia facială poate fi determinată de cauze
materne (multiparitatea, modificări de bazin, tumori,
placenta praevia), cauze fetale (feţi macrosomi,
dolicocefalia, tumori ale regiunii cervicale), ovulare
(hidramnios, placenta praevia, cordon scurt).
Datorită situaţiei sale înalte craniul fetal este uşor
accesibil la palparea abdominală. Se palpează unghiul
dintre occiput şi spatele fetal ca o depresiune adâncă „în
lovitura de secure”.
Focarul de auscultaţie maximă a bătăilor cordului
fetal e situat paraombilical, de partea toracelui fetal.
La tactul vaginal se pot evidenţia: fruntea, arcadele
orbitare, globii oculari, piramida nazală, gura, mentonul.
Nu se palpează bregma.
Diagnosticul diferenţial se face cu:
- prezentaţia pelviană (anusul poate fi
confundat cu gura, iar piramida nazală cu
sacrul;
- prezentaţia frontală (se poate palpa
bregma, în timp ce mentonul nu este
decelabil).

Naşterea pe cale naturală este posibilă

în cazul bazinelor eutocice şi a lipsei de
suferinţă fetală.
Epiziotomia este obligatorie.
 Craniul se orientează cu diametrul submento-
bregmatic într-unul din diametrele oblice, de obicei stâng,
accentuându-şi deflexia.
Faţa traversează prima planul strâmtorii superioare.
După angajare, craniul rotează cu mentonul în dreptul
simfizei pubiene( rotaţia este precoce, înaltă, cu mentonul
înspre anterior).
Degajarea se face în mento-pubiană prin flectarea
capului (invers decât în prezentaţia occipitală), primul
exteriorizându-se mentonul care ia punct fix sub simfiza. Se
degajă faţa, bosele parietale şi occiputul.
În cazul apariţiei complicaţiilor (lipsa de angajare a
craniului la dilataţie completă, rotarea posterioară a
craniului cu inclavarea lui în excavaţie) se impune operaţia
cezariană.
Prezentaţia frontală:
Prezentaţia frontală este o prezentaţie
distocică, naşterea la termen pe căi naturale
nefiind posibilă.
Incidenţa este de aproximativ 0,25%.
Craniul fetal se prezintă la strâmtoarea
superioară într-o atitudine intermediară între flexie
şi deflexie.
Punctul de reper este nasul (N).
Diametrul de angajare este diametrul
supraoccipito-mentonier (13,5 cm), sau diametrul
occipito-mentonier (13 cm), pentru care nu există
diametre compatibile ale micului bazin.
 Prezentaţia frontală este o prezentaţie de
travaliu.
Apare datorită unor factori materni
(multiparitatea, oblicitatea excesivă a uterului,
modificările de bazin), fetali (dolicocefalia), anexiali
(hidramnios, cordon scurt).
Diagnosticul pozitiv se pune în travaliu, când
membranele s-au rupt şi craniul fetal s-a angajat.
Palparea abdominală pune în evidenţa craniul
sus situat, şanţul de separare dintre occiput şi
spatele fetal, mandibula de forma unei potcoave
aflată de partea opusă occiputului.
 Focarul de auscultaţie maximă este situat paraombilical, de
partea spatelui fetal.
La tuşeul vaginal în centrul excavaţiei se palpează fruntea. Nu
se poate palpa mentonul.
Diagnosticul diferenţial se face cu prezentaţia facială (mentonul
poate fi palpat), prezentaţia bregmatică (în centrul excavaţiei se
palpează bregma), prezentaţia pelviană (se palpează pliul interfesier,
orificiul anal, piramida sacrată), malformaţii fetale (anencefalii,
hidrocefalia).
Nu se poate vorbi de un mecanism al naşterii, diametrele de
angajare nu sunt compatibile cu diametrele micului bazin.
Evoluţia spontană a travaliului se face spre inclavarea craniului
fetal în porţiunea superioară a excavaţiei.
Poate apărea suferinţa fetală, iminentă de ruptura uterină sau
chiar ruptura uterină.
Atitudinea este operaţia cezariană şi se stabileşte după ruperea
membranelor în travaliu şi stabilirea diagnosticului.
Prezentaţia pelviană
Incidenţa este de 3-4% din numărul total al
naşterilor.
În această prezentaţie pelvisul fătului se prezintă
primul la strâmtoarea superioară.
Prezentaţia pelviană poate fi:
- Prezentaţie pelviană completă
- Prezentaţia pelviană decompletă – cu cele 3
moduri:
- Modul feselor –Diametrul de angajare este cel
bitrohanterian (9 cm).
- Modul genunchilor
- Modul picioarelor
 Punctul de reper îl reprezintă osul sacru.
Diametrele de angajare sunt bitrohanterian
(prezentaţia pelviană decompletă, modul feselor),
sau sacro-pretibial (în pelviana completă).
Au fost descrise 4 varietăţi de poziţie: SISA,
SIDP, SISP, SIDA.
Apariţia prezentaţiei pelviene se datorează
unei perturbări a acomodării de poziţie a fătului în
uter.
Fătul aflat în prezentaţie pelviană în lunile
VII-VIII realizează culbuta odată cu inversarea
raportului dintre dimensiunile craniului şi pelvisului.
 Focarul de auscultaţie maximă a bătăilor cordului
fetal este supra şi paraombilical, de partea spatelui.
Diagnosticul pozitiv se pune prin palparea
abdominală, tuşeu vaginal, ecografie şi radiografie.
Diagnosticul diferenţial se face cu prezentaţia
craniană, facială, transversală şi prezentaţiile compuse.
Fiecare parte voluminoasă a fătului (pelvis, umeri,
cap) comportă mecanisme bine individualizate ale naşterii,
cu timpi şi subtimpi specifici.
Se poate afirma că naşterea fătului în prezentaţie
pelviană este alcătuita din trei naşteri succesive: a
pelvisului , a trunchiului şi a capului.
Prezentaţiile transversale şi
oblice
Sunt prezentaţiile în care fătul se
dispune cu axul sau longitudinal
perpendicular pe axul longitudinal al
uterului.
Incidenţa prezentaţiei transversale
este de 0,5-1%.
Sunt utilizate 2 notaţii pentru a defini
poziţiile şi varietăţile de poziţie şi
anume:

- în raport cu dispunerea
capului(dreapta/stânga) şi orientarea
spatelui fetal spre anterior/posterior;

- în funcţie de raportul acromionului cu

osul iliac drept/stâng.
Au fost definite 4 varietăţi de poziţie:
- Prezentaţia cefalo-iliacă dreaptă dorso-anterioară
(acromio-iliacă dreaptă a umărului stâng – AID-
US),
- Cefalo-iliacă dreaptă dorso-posterioară (acromio-
iliacă dreaptă a umărului drept – AID-UD),
- Cefalo-iliacă stângă dorso-anterioară (acromio-
iliacă stângă a umărului drept – AIS-UD),
- Cefalo-iliacă stângă dorso-posterioară (acromio-
iliacă stângă a umărului stâng – AIS-US).
 Prezentaţia transversală este
eminamente distocică, naşterea pe cale
vaginală nefiind posibilă decât în mod
excepţional (feţi prematuri morţi, eventual
maceraţi).

Conduita în prezentaţia transversală

constă în: operaţie cezariană, versiune
externă, versiune internă, embriotomie (în
situaţia de moarte a fătului).
Mecanismul naşterii în
prezentaţia craniană flectată
Prezentaţia craniană flecatată
este întâlnită în aproape 95% din
naşteri.
În 2/3 din cazuri, prezentaţia se
angajează în varietatea stângă
anterioară : OISA ( occipito-iliacă
stângă anterioară ).
Examinare vaginală cu localizarea
fontanelei
 Craniul fetal se orientează cu diametrul oblic stâng,
cu occiputul anterior, în dreptul eminenţei ileopectienee
stângi. Prin accentuarea („completarea”) flexiei, diametrul
suboccipito-frontal de 10,5 cm este înlocuit cu un diametru
de angajare mai mic, suboccipito-bregmatic de 9,5 cm.
Apoi, craniul fetal se angajează: planul de angajare
al craniului fetal traversează planul strâmtorii superioare.
Flectarea este explicată prin intervenţia legii
pârghiilor. Articulaţia atlanto-occipitală, prin intermediul
căreia forţa de propulsie imprimată trunchiului fetal se
transmite craniului, este mai apropiată de occiput.
Contrapresiunea pe care o exercită pereţii excavaţiei face
ca în condiţiile braţelor inegale ale pârghiei, craniul fetal să
se flecteze.
 După ce s-a angajat, craniul fetal parcurge excavaţia
pelviană (coborârea). Concomitent suferă o rotaţie de 45º
în sens antiorar, astfel că occiputul se plasează înapoia
simfiziei pubiene.
Factorii ce asigură rotaţia internă nu sunt bine
precizaţi. Rotaţia internă s-ar datora îngustării transversale
a excavaţiei pe care o determină spinele sciatice.Rotând,
capul va depăşi diametrul bisciatic ( diametrul transversal
al strâmtorii medii ), cu diametrele mici ale sale ( diametrul
biparietal de 9-9,5 cm la termen ).
O altă explicaţie o conferă dispoziţia muşchilor
ridicători anali. Aceştia formează un „jgheab” cu o
butonieră centrală de formă ovoidală, având axul lung
dispus antero-posterior.
 Degajarea presupune traversarea
planului strâmtorii inferioare de către
craniul fetal.
Craniul fătului ia punct fix cu
subocciputul sub simfiză. Apoi, printr-o
mişcare de deflexie, planul strâmtorii
inferioare va fi dapăşit succesiv de bolta
craniului, frunte, faţă şi în final de către
menton.
• Mecanismul naşterii
în prezentaţia
occipito-anterioară
stângă (OISA) :
• 1) orientarea ; 2)
flectarea ; 3)
coborârea ; 4)
rotația internă ; 5)
deflectarea ; 6)
rotația externă ; 7)
degajarea umărului
anterior ; 8)
degajarea umărului
posterior.