CURSUL III

ANATOMIE BIOMECANICĂ
 Elemente de anatomie functionala locoregionala si de
biomecanica a mandibulei.
• Elemente de anatomie functionala a articulatiei temporomandibulare.
Morfologia articulatiei.
• ATM este formata din condilul mandibular si fosa mandibulara a osului temporal cu tuberculul
articular, cele 2 componente osoase fiind separate prin discul articular.
• ATM este considerata a fi o articulatie sinoviala compusa, considerand ca discul articular
functioneaza ca un element osos nemineralizat care permite miscarile complexe de la acest
nivel.
• Fosa mandibulara sau fosa glenoida are o forma elipsoidala,
• tuberculul articular sau condilul temporar are o forma convexa, prezentand o suprafata
articulara posterioara si o muchie, asigurand realizarea miscarilor de inchidere-deschidere,
• condilul mandibular are o forma elipsoidala cu axul mare, orientat transversal.
• Discul articular sau meniscul este format din tesut conjunctiv dens, lipsit de vase si fibre
nervoase.
• Discul este flexibil, in timpul miscarilor putandu-se adapta nevoilor functionale ale suprafetelor
articulare.
• Discul este atasat posterior de un tesut conjunctiv lax numit tesut retrodiscal.
• Tesutul acesta este limitat superior de o lama de tesut conjunctiv bogata in fibre elastice, care
constituie lamina retrodiscala superioara. Aceasta leaga posterior discul de osul temporar.
• La marginea inferioara a tesutului retrodiscal se afla lamina retrodiscala inferioara, care leaga
posterior discul de condilul mandibular, fiind fomata din fibre de colagen.
• Restul tesutului retrodiscal este atasat posterior ligamentului capsular care inconjoara intreaga
articulatie (capsula ligamentala).
 Legaturile superioara si inferioare ale portiunii anterioare a discului
apartin, de asemenea, ligamentului capsular fiind formate tot din fir de
colegen.
 Superior, acestea realizeaza legatura cu suprafata articulara o osului
temporar iar inferior cu condilul mandibular.

 Suprafetele articulare ale osului temporar si condilului mandibular sunt

caputsite cu tesut conjunctiv dens si nu cu cartilaj hialin ca-n maroritatea
articulatiilor.
 Aceasta asigura o rezistenta mai mare si o capacitate reparatorie
intensa.
 Discul este atasat de ligamentul capsular si median si lateral, despartind
astfel articulatia in 2 cavitati distincte, superioara si inferioara.
Aceste cavitati sunt captusite de membrana sinoviala, aceasta produce
lichidul sinovial.
Ligamentele functionale ale ATM sunt ligamentele colaterale, ligamentul
capsular care inconjoara intreaga articulatie (capsula ligamentara) si
ligamentul temporomandibular.
 In deschiderea gurii, pe o distanta de 20-25 mm condilii executa o
miscare de rotatie pura in jurul unui ax.
Muşchii capului  sunt reprezentaţi de două grupe mari
de muşchi:

a) muşchii pieloşi ai capului, cu legături întinse cu

pielea craniului şi a feţei
 muşchii mimicii :
 muşchii pieloşi ai craniului:

muşchiul frontal,
muşchiul occipital legaţi între
ei de aponevroza epicraniană;
muşchii pieloşi ai pleoapelor (orbicularul pleoapelor);
muşchii pieloşi ai gurii (orbicularul buzelor);
 muşchii pieloşi ai nasului (piramidalul, transversul,
dilatatorul).

b) muşchii masticatori (4 ridicătorişi 4 coborâtori ai

mandibulei):

 ridicătorii mandibulei (ai capului): temporalul,

maseterul, pterigoidianul intern, pterigoidianul
extern.
 coborâtorii mandibulei (ai gâtului): pielosul gâtului,
digastricul, milo-hioidianul,genio-hioidianul.
Biomecanica articulaţiei temporo-mandibulare
Articulaţia temporo-mandibulară are trei grade de libertate. Mandibula poate efectua trei feluri de mişcări: de
de ridicare, de proiecţie înainte şi înapoi şi de lateralitate. Se comportă ca o pârghie de gradul III, cu
• punctul desprijin în articulaţie,
• rezistenţa este dată de greutatea mandibulei şi de duritatea bolului alimentar, iar
• forţa este dată de muşchii masticatori.
• Braţul forţei active este mai mic decât braţul rezistenţeişi de aceea, pârghia pierde din forţă, câştigă în vitez
duce la scurtarea timpului de masticaţie.
In miscarea lor uzuala, maxilarele functioneaza ca o pirghie de gradul al III-lea. Articulatia temporo-mandibular
punctual fix, iar maseterul, pterigoidianul intern si muschii temporali creeaza forta . Dintii reprezinta organ
prin care se transmite forta obstacolului alimentar
Pârghii de gradul III
Pârghiile de gradul III sunt pârghiile care au punctul de sprijin la un capăt alpârghiei, rezistenţa la celălalt capăt,
intre acestea. Ex.: pedala tocilarului,cleştele de cărbuni. În corpul omenesc, acest gen de pârghii este foarte
răspândit.Ele acţionează cu pierdere de forţă şi câştig de deplasare.
Ex.: articulaţia cotului, unde punctul de sprijin este în articulaţie, rezistenţa lacelălalt capăt (dată de greutatea
antebraţuluişi a mâinii), iar forţa este între ele (datăde muşchii flexori ai antebraţului pe braţ). Acestea sunt
viteză.
  Fa

Ps Fr
 Functionarea articulatiei temporo-mandibulare ca o
pirghie (gradul III)
In miscarea lor uzuala, maxilarele functioneaza ca o pirghie de gradul al III-lea.
Articulatia temporo-mandibulara este punctual fix, Ps iar
 Maseterul, pterigoidianul intern si muschii temporali creeaza forta Fa
 Dintii reprezinta organul efector prin care se transmite forta obstacolului alimentar FR

Ps

Fa
Fr
 Mişcările de coborâre şi de ridicare se fac în jurul axei transversale ce trece prin mijlocul
ramurilor verticale ale mandibulei.
• – mişcarea de coborâre se face sub acţiunea gravitaţieişi ajutată de muşchii g âtului
(digastric, milo-hioidian, genio-hioidianşi pielosul gâtului). Aceşti muşchiau punct fix de
inserţie pe capetele lor distale, se contractă izotonic,şi acţioneazăprin capetele lor proximale
asupra mandibulei.
• – mişcarea de ridicare se face cu muşchii: temporal, maseterşi pterigoidian,ce au puncte fixe
de inserţie pe capetele lor proximale, se contractă izotonicşiacţionează prin capetele lor
distale asupra mandibulei.
b) Mişcările de proiecţie înainte şi înapoi se execută în plan antero-posterior.
– mişcarea de proiecţie înainte se face prin contracţia simultană a celor doi pterigoidieni externi,
în care condilii mandibulei părăsesc cavităţile glenoide temporale.
– mişcarea de proiecţie înapoi se face prin contracţia produsă de digastricşi temporal.
c) Mişcările de lateralitate (mişcări de diducţie) sunt mişcările prin care mentonul se îndreaptă la
dreaptaşi la stânga. Mentonul este proeminenţa osoasă pelinia mediană a mandibulei (pe
faţa sa externă). În aceste mişcări, când un condilmandibular părăseşte cavitatea glenoidă,
celălalt rămâne invers. Muşchii ce asigură aceste mişcări sunt pterigoidienii internişi externi.
Când cei de o parte secontractă izotonic, cei de partea opusă se contractă izometric şi invers.
• Mecanismul miscarilor in ATM.
Fiind o articulatie compusa, atat din punct de vedere structural si
functional, ATM este impartita in 2 sisteme distince:
unul inferior, constituit din condilul mandibular si discul articular
(miscare de rotatie cecorespunde unei deschideri limitate a gurii) si
un al doilea sistem care alcatuieste compartimentul superior,
complexul condil-disc (miscrile ample de deschidere a gurii).
Testarea articulatiei temporomamndibulare.
Testarea se adreseaza celor trei grade de libertate,
• mandibula realizand miscari de coborare si ridicare,
• de proiectie inainte si inapoi si
• de lateralitate sau de diductie.
De obicei nu se fac referiri decat la testarea posibilitatii pacoientului
de a cobora mandibula, ceea ce face posibila deschiderea gurii.
Se masoara prin distanta dintre arcadele dentare.
 Calităţile biomecanice ale craniului
• Craniul adăposteşte encefalul. El are o rezistenţă şi elasticitate remarcabile:
• – suportă presiunile transmise de muşchii masticatori, ce pot atinge 400-600
kg;
• – comprimat în sens transversal sau sagital, îşi reduce diametrul cu câţiva
centimetri, fără fracturi;
• – lăsat să cadă pe podea, el sare ca o minge;
• – în traumatismele craniene, importantă este viteza cu care un agent loveşte
craniul, sau viteza cu care craniul loveşte un plan rigid, ex.:
• la o viteză mică, craniul absoarbe forţa cu care se acţionează asupra lui;
• la o viteză mai mare apar fisuri (plesnituri);
• la o viteză mai mare apar fracturi cominutive (cu mai multe fragmente);
• la o vitezăşi mai mare apar fracturi penetrante (oasele se înfundă în
encefal).
Structura funcţională a coloanei vertebrale
Coloana vertebrală este cel mai important segment al aparatului locomotor. De
• ea sunt legate toate celelalte segmente, care alcătuiesc trunchiul (toracele şi bazinul),
• şi tot de ea se articulează membrele superioare şi membrele inferioare. Ea ne conferă
• simetria corpuluişi direcţia de mişcare. Tot ea face posibilă atât mobilitatea, câtşi
• stabilitatea corpului.
Coloana vertebrală este un segment complex, cu o mare importanţă funcţională.Este alcătuită din 33-
34 vertebre, 344 suprafeţe articulare, 24 discuri intervertebraleşi365 ligamente cu 730 inserţii
musculare.
Coloana vertebrală este alcătuită din suprapunerea pieselor osoase numite vertebre.
O vertebră este alcătuită dintr-o parte anterioară numită corpşi o parteposterioară numită arc. Aceste
două părţi închid între ele canalul vertebral. Cunoscând alcătuirea unei vertebre, în cadrul
articulaţiilor coloanei vertebrale vom vorbi desprearticulaţiile corpilor vertebrali, articulaţiile
apofizelor articulare, articulaţiile lamelorvertebrale, articulaţiile apofizelor spinoaseşi articulaţiile
apofizelor transverse.
Articulaţiile corpilor vertebrali
a) suprafeţele articulare sunt date de feţele superioarăşi inferioară, uşor concave
• ale corpilor vertebrali. Între aceste suprafeţe osoase se găsesc discurile intervertebrale.
b) discurile intervertebrale sunt formaţiuni fibro-cartilaginoase alcătuitedintr-o porţiune
fibroasă periferică (inelul fibros)şi o porţiune centrală (nucleulpulpos). Discul intervertebral începe
să se constituie încă de la embrionul de 40 mm.Rezistenţa inelului fibros creşte de la centru spre
periferie. Inelul fibros este formatdin lame de fibre conjunctive care se inseră profund pe zona
compactă osoasă.Nucleul pulpos se comportă fizic ca un gel care pierde apăşi îşi
diminueazăfluiditatea în raport direct cu presiunea ce se exercită asupra lui.
Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:
• – contribuie, prin rezistenţa lor, la menţinerea curburilor coloanei;
• – favorizează, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru după terminarea mişcării;
• – transmit, în toate direcţiile, greutatea corpului diferitelor segmente ale coloanei;
• – amortizeazăşocurile sau presiunile la care fiecare segment este supus în mod special în cursul mişcărilorşi eforturilor.

Exemplu: simpla trecere de la poziţia culcat la verticală provoacă osuprapresiune de 45,5 kg la nivelul nucleului pulpos.
În mişcarea de redresare dupăo flexie a corpului, suprapresiunea suportată de nucleul pulpos ajunge la 90-135 kg.
În poziţie ortostatică asupra discului C6-C7 va apăsa o greutate de 3 kg; asupradiscului D4-D5 o greutate de 17 kgşi asupra
discului L4-L5 o greutate de 47 kg.

Dacă subiectul din poziţia ghemuit încearcă să ridice o greutate de 10 kg, asupra apofizelor spinoase ale coloanei lui
lombare acţionează o forţă de tracţiune de 141 kg.

Menajarea discurilor intervertebrale faţă de solicitările inerente reprezintă oobligativitate faţă de corpul nostru.
Chiar şi înşederea pe un scaun, când speteazaeste înclinată înapoi, lordoza lombară normală dispare, articulaţia coxo-
femurală seextindeşi solicitarea discurilor intervertebrale este mai mare.
În mod corect, seşadeastfel, încât lordoza lombară să se menţină, ceea ce atrage o mai bună echilibrare acoloanei
vertebrale
ANALIZA BIOMECANICA A MISCARILOR DE INCHIDERE A MANDIBULEI 
Unul dintre cele mai importante aspecte a miscarilor mandibulei este modul in care condilul mandibular se
misca de-a lungul suprafetei articulare a craniului.
In timpul miscarii de deschidere el aluneca din fosa mandibulara spre eminenta articulara pe o directie spre
inainte (si inapoi).Muschiul pterigoidian lateral pare sa aiba un rol major in acesta miscare.
Cand mandibula se inchide condilul se misca in directia opusa.
Muschii conectati direct la condil nu sunt bine orientati pentru a controla modul in care condilul
efectueaza aceasta miscare.
Osborn a propus (pentru miscarile de deschidere, dar aplicabil si pentru cele de inchidere) faptul ca ligamentele
joaca un rol important in ghidarea condilului.
Marea libertate de miscare de la nivelul articulatiilor necesita ca ligamentele sa fie relativ extensibile.
Mai departe, influentele muschilor masticatori, care sunt sursa primara a fortelor din mandibula in
timpul inchiderii acesteia, sunt neglijate.
In timpul disfunctiei cranio-mandibualre, s-au observat nu numai cai condilene aberante, dar si
necesitati aberante la nivelul muschilor.
Deci trebuie sa existe o relatie intre calea caracteristuica a condilului mandibular in timpul miscarii si
fortele musculare asociate. [2]
• In studiul prezent, aceste considerari au fost sustinute de ipoteza ca miscarile mandibulare sunt mai intai
rezultatul unei interactiuni intre fortele musculare si miscarile generate de suprafetele articulare.
Mai departe, s-a sustinut ipotez
• ca ligamentele sunt putin implicate in ghidarea mandibulei in miscarile normale de inchidere.
Pentru a testa aceasta s-a dezvoltat un model biomecanic in care miscarea mandibulei este vazuta ca o functie a
fotelor musculare.
Testul s-a facut pentru miscari simetrice.
• In miscarea lor uzuala, maxilarele functioneaza ca o pirghie
de gradul al III-lea. Articulatia temporo-mandibulara este
punctual fix, iar maseterul, pterigoidianul intern si muschii
temporali creeaza forta . Dintii reprezinta organul efector
prin care se transmite forta obstacolului alimentar. Cu cit ne
apropiem mai mult de incisivi, cu atat pirghia este mai putin
eficace, iar dinţii vor fi solicitati mai putin, ceea ce face ca
frontalii sa paraseasca ultimii arcada. In laterotruzia dreapta,
condilul activ blocat in cavitatea glenoida este punctual fix,
condilul sting fiind de balans. Daca in aceasta miscare dintii
de pe arcada stanga pastreaza un contact prematur, acolo se
va situa punctul de rezistenta.
• Functionarea articulatiei temporo-mandibulare ca o pirghie (gradul III)
Forta produsa de ridicatorii de pe partea stanga va transforma pirghia de gradul III intr-o
pirghie de gradul II , deci mai eficace si mai traumatizanta, cu atat mai mult cu cit este
vorba de contacte neechilibrate.
Functionarea articulatiei temporo-mandibulare ca o pirghie (gradul II)
• Daca contactul de pe partea stanga este de mai mare importanta el devine punct de sprijin,
iar pirghia se transforma intr-o pirghie de gradul I ,
• ceea ce se traduce prin aparitia unor forte foarte puternice la nivelul dintelui de contact,
dar care se poate repercuta si asupra articulatiei temporo-mandibulare si a muschilor.
Functionarea articulatiei temporo-mandibulare ca o pirghie (gradul I)
• In miscarea de incizie forta va actiona posterior fix, iar rezistenta la nivel incisive, luind
nastere o pirghie de gradul I cu eficacitate maxima, care va suprasolicita atat molarul cu
contact, premature cit si incisivii; suprasolicitarea se poate traduce prin uzura sau
mobilitate.
• In miscarile de protruzie daca unghiul incisive este mai micdecat unghiul condilian, se va
exercita o supra sarcina la nivel molar, transformind mandibula intr-o pirghie de gradul I.
• Pentru ca acest lucru sa nu se intimple prin solicitari repetate, mai ales in perioada de
crestere, organismul se adapteaza uneori prin modificarea unghiului goniac, pina se
stabileste un raport optim intre aceasta si partea incisive.
• Teoria mecanica a lui Gysi are si astazi numerosi adepti, mai ales in
ceea ce priveste functionarea mandibulei ca o pirghie, dar mai putin
de acord cu conceptia privind articulatia temporo-mandibulara ca o
articulatie de forta . Teoria lui Gysi a dominat stomatologia pina in
anul 1946, cand Marc Robinson, in urma unor studii aprofundate,
emite teoria antimecanica sau teoria refluxului muscular controlat.
Dupa Robinson, articulatia temporo-mandibulara nu sufera nici un
effort in functionalitatea ei normala, iar mandibula nu poate fi
asinmilata unei pirghii. Studiind suprafetele articulare pe un numar
de 62 de cadavre, Robinson le gaseste acoperite cu un strat foarte
subtire de cartilaj hialin, mai ales in portiunea cea mai posterioara,
in rest fiind vorba de un tesut fibros, elemente morfologice care nu
caracterizeaza articulatiile de effort. Ca argument functional, in
sprijinul teoriei antimecanice, Robinson descrie un mecanism reflex
care previne orice effort in limitele normalului, dirijat spre articulatia
temporo-mandibulara. Forta ia nastere in timpul contractiei
ridicatorilor si se dirijeaza spre articulatia temporo-mandibulara.
Functionarea articulatiei temporo-mandibulare ca o pirghie (gradul
I)
Functionarea articulatiei temporo-mandibulare ca o pirghie (gradul II)
Functionarea articulatiei temporo-mandibulare ca o
pirghie (gradul III)