Literatura şi arta europeană

Eleva : Baltag Ariadna

Clasa a XI ,, B”
 Romantismul (numit și Perioada Romantică) a fost
o mișcare artistică, literară și intelectuală apărută
în Europa pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea,
atingând apogeul pe la începutul anilor 1800. În
mare parte, romantismul a fost o reacție împotriva 
Revoluției Industriale, cât și împotriva normelor
politice și sociale ale Iluminismului. Romantismul a
influențat artele vizuale, literatura și muzica, dar de
asemenea a avut un impact și asupra istoriografiei,
educației și istoriei naturale (științele naturii).
 Anumiți autori neoclasici alimentaseră deja un
sentiment așa-zis romantic înainte de răspândirea
sa efectivă, fiind numiți de aceea pre-romantici.
Printre aceștia se află Francisco Goya și 
Manuel Maria Barbosa du Bocage.
 Romantismul apare inițial în zona care va fi mai
târziu Germania (mișcarea a avut și ea o
importanță fundamentală în unificarea germană
prin mișcarea Sturm und Drang) și în Anglia.
 Romantismul s-a manifestat în forme diferite în
diferitele arte și a marcat în special literatura și
muzica (deși romantismul s-a manifestat în aceste
arte mai târziu decât în altele). Când curentul a
ajuns în școli, au apărut critici împotriva idealizării Libertatea conducând poporul,
de către acesta a realității. Datorită acestor critici Eugène Delacroix
a apărut mișcarea care va da naștere realismului.
 Realismul este o ideologie estetică, în care se pune accentul pe rela ţia dintre artă şi realitate.
Instrumentul indispensabil al artei autorului este observarea atentă a realită ţii şi reflectarea
ei veridică, obiectivă în creaţie.
 A avut un impact major în epocă, în special asupra romanului şi în dramaturgie. Una dintre
trăsăturile caracteristice ale acestuia este interesul acordat de către scriitori raporturilor
dintre om şi mediu, dintre individ şi societate. Elementele unui stil realist pot fi identificate în
diferite culturi şi epoci istorice.
 În cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, realismul capătă, pe plan european, caracterul
unui curent, al unei orientări estetice, teoretizate de către arti şti şi de către critici şi ilustrate
prin numeroase creaţii. Autori celebri de romane realiste sunt considerați a fi 
Honoré de Balzac, Stendhal şi Gustave Flaubert în Franţa, Charles Dickens şi 
William Makepeace Thackeray în Anglia, Lev Nikolaevici Tolstoi, 
Feodor Mihailovici Dostoievski şi Ivan Sergheevici Turgheniev în Rusia.
 Realismul este un curent literar care s-a manifestat în secolul al XIX-lea şi are drept centru
de iradiere Franţa. Este o mişcare, curent, atitudine în creația sau teoria literară şi artistică
având ca principiu de bază reflectarea realităţii în datele ei esenţiale, obiective,
caracteristice. Este o concepţie opusă idealismului, potrivit căruia lucrurile există
independent de faptul că sunt percepute sau nu.
 Temele romanelor realiste includ parvenitismul, avari ţia, imoralitatea, singurătatea etc., iar 
motivele – parvenitul, avarul, zgârcitul. Compoziția este obiectivă, naratorul este omniscient
și omniprezent. Subiectele sunt inspirate din realitate. Acțiunea se desfășoară pe mai multe
planuri, iar conflictele sunt de natură socială, psihologică, politică etc. Personajele
întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate, reprezintă tipuri umane.
Structura unor astfel de opere literare este închisă. Se utilizează tehnica detaliului şi se
accentuează relaţia dintre mediu şi personaj.
 Realismul literar românesc a fost inaugurat în proză şi dramaturgie de către scriitorii paş
optiști (Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri) şi postpaşoptişti (
Nicolae Filimon, Bogdan Petriceicu Hașdeu). Acest stil a fost adoptat şi folosit în operele lor
de scriitori români precum Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, 
George Călinescu şi Marin Preda.
Antonio Rotta, The Hopeless Case
 Clasicismul este un curent literar-artistic - având centrul de iradiere în Franța
, ale cărui principii au orientat creaţia artistică europeană între secolele al
XVII-lea şi al XVIII-lea. Pornind de la modelele artistice (arhitectură,
sculptură, literatură) ale Antichităţii, considerate ca întruchipări perfecte ale
idealului de frumuseţe şi armonie, clasicismul aspiră să reflecte realitatea în
opere de artă desăvârşite ca realizare artistică, opere care să-l ajute pe om să
atingă idealul frumuseţii morale. Urmărind crearea unor opere ale căror
personaje să fie animate de înalte idealuri eroice şi principii morale ferme,
scriitorii clasici s-au preocupat în mod special de crearea unor eroi ideali,
legaţi indisolubil de soarta statului, înzestraţi cu cele mai înalte virtuți morale
şi capabili de fapte eroice. Aceste personaje, de regulă regi sau reprezentanți
ai aristocraţiei, erau prezentaţi în odă, imn, poem epic, tablou istoric, tragedie,
socotite ca specii superioare ale literaturii. Modul de viaţă al burgheziei, aflată
în plină ascensiune în epoca respectivă, era lăsat pe planul doi, de aceasta
ocupându-se speciile literare socotite inferioare (comedia, satira, fabula).
Aceste specii erau considerate modele negative, ele ocupându-se în special de
înfierarea anumitor vicii (comedia era văzută de Aristotel ca "înfierare” a
viciilor), de prezentarea unor aspecte negative care trebuie îndreptate.
Clasicismul înseamnă în primul rând ordine (pe toate planurile), echilibru,
rigoare, normă, canon, ierarhie și credință într-un ideal permanent de
frumusețe. Înseamnă ordine obiectivă, perfecțiune formală (care va fi găsită în
acele modele de frumuseţe perfecte - modelele clasice), înseamnă superioritate
a rațiunii asupra fanteziei şi pasiunii. Printre reprezentanţii de marcă amintim
pe Nicolas Boileau (Arta poetică, tratat de poetică normativă clasică). P. 
Corneille(Cidul - tragedie), J. Racine (Fedra - tragedie), Moliere (Avarul -
comedie), La Fontaine (Fabule)
The Inspiration of a Poet
Nicolas Poussin
 Johann Wolfgang Goethe, înnobilat în anul 1782 a fost un poet german, ilustru gânditor şi
om de ştiinţă, una dintre cele mai de seamă personalită ţi ale culturii universale.
 La 28 august 1749,  la Frankfurt, Germania, s-a nascut  Johann Wolfgang von Goethe.
 Goethe este in multe privinte ultima personalitate literara pe deplin integrata pentru care
literatura, arta, ştiinţa, cercetarea şi viaţa publică au concurat spre a-i făuri o carieră de
scriitor, ministru de stat, om de ştiinţă, director de teatru şi critic. Figura proeminentă a
literaturii universale, Goethe şi-a dominat perioada ca puţini alţi oameni, aşa cum a facut-o
Dante, Milton şi Voltaire. S-a remarcat practic în toate genurile literare: poezia liric ă,
dramă, literatura beletristică. A contribuit la definirea perioadei romantice în romanul său
deschizator de drumuri, ”Suferinţele tânărului Werther”, în timp ce în „Faust” a transpus
una dintre cele mai măreţe povestiri mitice ale lumii ca „Divina Comedie” a lui Dante şi
„Don Quijote” a lui Cervantes care ne-a oferit jaloanele necesare pentru înţelegerea
condiţiei umane. O figură legendară încă din timpul vieţii, Goethe este unul din personajele
de bază ale literaturii mondiale. Dupa cum afirmă criticul Harold Bloom, este ,,arhetipul
poetului puternic”, care oferă puncte de referinţă şi reprezintă o sursă de inspiraţie pentru
generaţiile ce au urmat.
 Între anii 1756-1758 urmează o şcoală publică.
 În perioada 1768-1768, Goethe a studiat dreptul la Universitatea din Leipzig şi, dupa o
întrerupere cauzată de boală, la Strasbourg, şi-a obţinut diploma în drept abia în 1771.
 Din 1773, prietenia lui cu J.G. Herder, principalul exponent al mi şcării literare ,,Sturm und
Drang “, un gen de romantism timpuriu german şi o reactie la gândirea şi arta neoclasică,
 a avut o influenţă semnificativă asupra primei lucrări majore a lui Goethe, drama istorica
„Götz von Berlichingen”.
 Un an mai târziu, în 1774, publicarea "Suferinţelor tânărului Werther” a generat discuţii
aprinse care i-au asigurat lui Goethe o faim ă universală.
 În 1775 Goethe a acceptat invitaţia unui admirator, ducele Karl August de Saxa-Weimar, de a
ocupa un post la curtea de la Weimar. A devenit ministru al Agriculturii, Finan ţelor şi
Minelor şi timp de zece ani a fost ministrul principal al ducelui.
 În 1786 Goethe a plecat din Germania şi a petrecut doi ani in Italia, unde şi-a aprofundat
cunoştinţele despre arta clasică, ceea ce a contribuit la maturizarea atitudinilor sale romantice
timpurii dominate de individualism şi libertate în sensul conştientizării importanţei disciplinei
şi a universalităţii. Această tensiune creatoare este contrabalansată de lucrările lui de
maturitate, inclusiv romanul "Ucenicia lui Wilhelm Meister" (1796) şi urmarea acestuia,
"Calatoriile lui Wilhelm Meister" (1892), care au pus bazele modelului de „Bildungsroman”,
romanul creşterii şi dezvoltării.
 În acest an, 1788 publică drama ,,Ifigenia in Taurida.”
 În 1808 publică prima parte a dramei „Faust”, drama care a fost scrisa timp de mai mul ţi ani
şi cuprinde notiţe, schiţe, comentarii concepute de autor.
 La 22 martie 1832, în Weimar, Turingia, Germania, Johann Wolfgang von Goethe s-a stins
din viaţă. Postum, apare cea de-a doua parte a dramei lui Goethe „ Faust”.
 Pe lângă munca sa creatoare neîntreruptă, concretizată şi în scrierea câtorva dintre cele mai
admirabile poezii din literatura german ă, Goethe a fost director al teatrului de stat timp de
peste douăzeci de ani, a condus cercetări ştiinţifice de botanică evoluţionistă, anatomie şi
teoria culorii, a studiat foarte serios literatura neoccidental ă. Om multilateral, înzestrat cu
calităţi extraordinare, Goethe a fost recunoscut încă din timpul vieţii ca înţelept şi personaj
mesianic  şi a atras la Weimar o multime de vizitatori, printre care şi Napoleon, care i-au adus
omagiul lor, dornici să înveţe cât mai multe de la maestru. Admiraţia Europei şi Americii
pentru Goethe şi lucrările lui au contribuit în mare masură la răspândirea ideilor şi culturii
germane în întreaga lume, cu efecte profunde asupra vieţii ştiinţifice, educaţiei şi filozofiei,
precum şi asupra literaturii din secolul al XIX-lea.
 Cea mai mare realizare a lui Goethe este totuşi poemul dramatic „Faust”, la ale cărui
concepere şi elaborare a lucrat de la vârsta de douăzeci de ani până în anul premergător
morţii, când a reuşit să termine partea a doua a lucrării. „Faust” reprezintă o sinteză a tuturor
lucrărilor şi calităţilor lui de poet. Preluând legenda medievala a intelectualului care îşi vinde
sufletul în schimbul cunoaşterii şi puterii, Goethe transforma dorin ţa nemărginită a omului
într-o potenţială damnare, dar în ultima instanţă aceasta reprezintă şi un factor al
răscumpărării care îi asigură salvarea, „Faust”, remarcându-se ca un erou romantic
fundamental, comparabil cu Werther, Prometeu al lui Shelley şi Manfred al lui Byron.

 Roman şi nuvelă
1774: ,, Suferinţele tânărului Werther” 
 ("Die Leiden des jungen Werthers")
1795: ,, Anii de ucenicie ai lui Wilhelm
Meister ”("Wilhelm Meisters Lehrjahre")
1798: ,, Hermann și Dorothea ("Hermann
und Dorothea")
1809: ,, Afinitățile elective” ("Die
Wahlverwandtschaften")
1821: ,, Anii de peregrinare ai lui Wilhelm
Meister” ("Wilhelm Meisters Wanderjahre")
 Poezie
1769: ,,Cântece noi ”("Neue Lieder")
1785: ,,Prometeu “
1795: ,,Elegii romane” ("Römische Elegien")
1797: ,,Ucenicul vrăjitor” ("Der
Zauberlehrling")
1797: ,, Mireasa din Corint ” ("Die Brandt
von Korinth")
1797: ,,Zeul şi baiadera ”("Der Gott und die
Bajadere")
1818: ,,Divanul occidental-oriental ”
("West-östlicher Diwan")
 Teatru
 1773: ,,Götz von Berlichingen”
1779: ,,Ifigenia în Taurida ”("Iphigenie auf
Tauris")
1787: ,, Egmont”
1790: ,,Torquato Tasso”
1808: ,,Faust I” (Faust. Eine Tragödie)
1832: ,,Faust II ”(Faust. Der Tragödie
zweiter Teil)