RELAŢIA MEDIC – PACIENT

1
 Obiectivele cursului
 Definirea relației medic – pacient
 Definirea cadrului psihosocial de constituire a
relației medic – pacient
 Definirea nivelurilor relației medic – pacient
 Exemplificarea unor modele de relație medic –
pacient
 Conflicte de rol în relația medic – pacient

2
Concept
 Relaţia medic-pacient reprezintă cadrul în
care se desfăşoară actul medical.
 Poate fi considerată ca o relaţie:
 Socială
 Psihologică
 Culturală
 Relaţie de inegalitate

3
Cadrul psiho-social de
constituire
 Statutul social:
 o colecţie de de drepturi şi obligaţii
 ansamblul comportamentelor la care cineva se poate
aştepta legitim din partea altora
 Rolul social:
 modalitate de punere în vigoare a drepturilor şi îndatoririlor
conferite de statutul social al indivizilor
 ansamblu de comportamente pe care alţii îl aşteaptă
legitim de la o persoană, în virtutea unui anume statut
social al persoanei respective

4
Statutul medicului
 Rolul de medic este materializat prin:
 Respectarea drepturilor şi obligaţiilor pe care le
implică statutul de medic
 Disponibilităţile de comunicare cu bolnavul
 Răbdare
 Utilizarea unor termeni pe care bolnavul să-i poată
înţelege
 Interes pentru o anamneză bogată
 Facilitarea adaptării atitudinale, în funcţie de
personalitatea bolnavului: “tutore autoritar”, “mentor”,
“savant detaşat”, “părinte protector”, “avocat al
adevărului”, “oglindă terapeutică”
 Prestigiul profesional şi social al medicului
5
Conflicte de rol în relaţia
medic-pacient

 Rezistenţa psihologică a unor pacienţi faţă de

autoritatea medicului
 Ambivalenţa afectivă a bolnavului
 Refuzul sau incapacitatea de comunicare a unor
bolnavi

6
Relaţia medic-pacient din perspectiva
modelului biopsihosocial
 Relaţia medic-pacient este o componentă
critică a modelului biopsihosocial.
 Orice medic trebuie nu doar să aibă
cunoştinţe practice despre starea medicală a
pacientului, dar şi să fie familiarizat asupra
psihologiei individuale a pacientului.
Modelul nivelurilor relaţiei medic-pacient
(după Tatossian A.)
NIVELUL OBIECTIVUL MODALITATEA

Nivelul intelectual Înţelegerea şi Conceptualizare

explicarea bolii în
acord cu modelele
ştinţifice

Nivelul afectiv Înţelegerea Identificare

personalităţii
bolnavului şi a
particularităţilor
căilor sale
subiective.
Modele ale relaţiei
medic-pacient

 Modelul paternalist
 Moderul informativ
 Modelul interpretativ
 Modelul deliberativ

9
Modelul paternalist
 Medicul decide ce este în interesul bolnavului
pe baza informaţiilor medicale pe care le
deţine şi a raţionamentului medical.
 Neajunsul acestui model este reprezentat de
faptul că medicul şi pacientul pot avea
sisteme de valori diferite.
 Rezervat medicinii de urgenţă

10
Modelul informativ
 Medicul oferă pacientului toate informaţiile relevante
privitoare la afecţiunea sa şi la opţiunile terapeutice,
fără să ţină cont de istoricul, personalitatea sau
sistemul de valori al pacientului
 Poate produce anxietate, stres.
 Lipsit de compasiune.
 Presupune, în mod eronat, că pacientul este pe
deplin autonom.
 Potrivit situaţiilor în care pacientul este consultat
pentru o afecţiune minoră, în ambulator
11
Modelul interpretativ
 Medicul se erijează într-un “sfătuitor” al
pacientului, ajutându-l în luarea unei decizii
care să ţină cont atât de informaţiile şi
raţionamentul medical, cât şi de sistemul
personal de valori al acestuia.
 Presupune ca medicul să înţeleagă dorinţele
şi nevoile pacientului, lucru nu întotdeauna
posibil.
 Potrivit situaţiilor în care pacientul este
consultat pentru afecţiuni cu durată lungă de
evoluţie
12
Modelul deliberativ
 Medicul se comportă ca un profesor sau
prieten al pacientului şi încearcă să îl
convingă să aleagă calea “cea mai bună”,
ţinând cont atât de informaţiile şi
raţionamentul medical, cât şi de sistemul
personal de valori al bolnavului.
 Utilizat în special în instituţiile cu profil de
sănătate publică.

13
Tipuri particulare ale relaţiei
medic-pacient
 Anxioşii, fobicii: au nevoie de un personaj care să le inspire
securitate, nevoile lor de dependenţă fiind satisfăcute printr-o
atitudine directivă şi securizantă
 Obsesionalul cere explicaţii amănunţite din necesitatea sa
intelectuală de a se asigura pe calea raţionamentului migălos
 Paranoidul are nevoie de o relaţie de încredere şi onestitate
 Depresivul resimte o alinare pasageră dacă este lăsat să-şi
expună suferinţele sale, deoarece el prezintă un sentiment de
culpabilitate în virtutea căruia el percepe orice intervenţie din
partea celor din jur ca pe o pedeapsă.
 Firea demonstrativă necesită de asemenea o libertate în
expunerea sentimentelor, fără a i se permite însă excesele

14
Deficienţe în comunicarea
medic-pacient
 Eşec în a întâmpina (saluta) în mod adecvat pacientul, în a se prezenta şi în a-şi
explica acţiunile
 Eşec în a obţine informaţii uşor accesibile, mai ales prin temeri şi aşteptări
 Acceptarea unei informaţii imprecise şi eşec în căutarea de clarificări
 Eşec în verificarea a ceea ce doctorul a înţeles din situaţie faţă de pacient
 Eşec în încurajarea întrebărilor sau eşec în a răspunde adecvat la întrebări
 Neglijarea indiciilor evidente sau nu furnizate verbal sau altfel de pacient
 Evitarea informaţiilor despre situaţia personală familială şi socială a pacientului,
inclusiv probleme din aceste domenii
 Eşec în obţinerea de informaţii despre sentimentele pacientului şi perceperea
bolii
 Stil directiv cu întrebări închise, întreruperi frecvente şi eşec în a-l face pe
pacient să vorbească spontan
 Focusare prea rapidă fără testarea ipotezelor
 Eşec în furnizarea de informaţii adecvate despre diagnostic, tratament, efecte
secundare sau prognostic sau în verificarea înţelegerii acestora
 Eşec în înţelegerea punctului de vedere al pacientului
 Slabă liniştire (reconfortare)
15
Tipuri de greşeli mai frecvent întâlnite în
cursul instituirii şi desfăşurării relaţiei
medic-pacient

 Trăsături atitudinale nepotrivite ale medicului: grabă,

nerăbdare, oboseală, plictiseală, răceală, ton ridicat
 Acceptarea unei comunicări deficitare cu pacientul
 Exces sau lipsă de autoritate faţă de bolnav
 Angrenarea în situaţii conflictuale
 Subaprecierea bolnavilor dificili, cu un coeficient
ridicat de psihogenie
 Polipragmazia ca expresie a cedării medicului la
insistenţele bolnavului
16
 PSIHOLOGIA
PROFESIUNII MEDICALE

17
 Reprezentări culturale ale medicului
şi ale rolului său în societate
 Rolul tămăduitorului apare de timpuriu în istorie, încă din acele vremuri când
medicina se confunda cu divinaţia şi magia.
 Astfel, medicul de astăzi a preluat o parte din funcţia jucată de şamani în
comunitatea lor. Acest rol este potrivit cu concepţia despre boală potrivit căreia se
consideră că orice îmbolnăvire survine ca o pedeapsă sau ca o ispăşire pentru un
păcat. Medicul ar trebui, precum un şaman, să extirpe din bolnav elementul rău şi,
în general, să aibă puterea de a lupta cu forţele răului printr-o acţiune vindecătoare
binefăcătoare.
 Unii pacienţi văd în doctorul lor un tămăduitor care a primit darul vindecării,
oficiază acte şi comportamente, ritualuri, este îmbrăcat în veşminte caracteristice
(de culoare albă), instrumentele şi limbajul pe care le foloseşte sunt în mare parte
ermetice pentru cei din jur, în general profesia medicală rămânând o profesie
închisă şi inaccesibilă pentru neiniţiaţi. Cu alte cuvinte, puterile pe care le deţine
medicul sunt interpretate ca fiind generate de o instanţă supranaturală şi nu
neapărat de achiziţiile ştiinţifice dobîndite pe tot parcursul anilor de formare şi de
practică medicilă.
18
 Este de datoria medicului să se facă perceput corect
de către pacienţii săi pentru a fi cunoscute
caracteristicile rolului şi statutului de practicare a
medicinei în societatea contemporană.
 Delay şi Pichot enumeră caracteristicile rolului
medicului în societatea actuală:
- competenţă tehnică
- atitudine universalistă (medicul trebuie să trateze orice
persoană, indiferent de naţionalitate, religie)
- specificitatea funcţională (privilegiile şi competenţele
medicului sunt valabile doar în domeniul medicinei)
- secretul profesional
- neutralitatea afectivă
- atitudinea altruistă şi dezinteresată
- rolul social (confirmarea prin diagnostic a autenticităţii
19
unei boli).
 Motivaţiile medicului

 În cursul profesării medicinei medicul este animat în acţiunile sale atât

de motivaţii conştiente cât şi de motivaţii inconştiente.
 Dintre motivaţiile conştiente amintim pe cele care ţin de alegerea
profesiei ca pe o vocaţie legată de personalitatea şi destinul propriu:
- interesul umanitar: dorinţa de a îngriji, de a vindeca, de a se devota,
dorinţa de comunicare interumană, dorinţa de a avea resposabilităţi faţă
de umanitate
- interes ştiinţific: pentru biologie, pentru ştiinţe experimentale,
curiozitatea epistemică
- statutul social şi personal: căutarea prestigiului, dorinţa de a avea un
anumit statut economic, nevoia de securitate personală, activitate într-o
profesiune liberală.
 Motivaţiile inconştiente pot să fie limitate la dorinţa de a vedea, dorinţa
de a repara, şi dorinţa de putere.
20
Trăsături necesare practicării
profesiunii de medic
 Pentru practicarea profesiunii medicale sunt necesare
aptitudini deosebite, nu numai motivaţii şi orientări
vocaţionale. Unele dintre ele au un caracter general sau
comun oricărei activităţi intelectuale şi se bazează pe
existenţa aptitudinii generale a inteligenţei superioare.
Aptitudini particulare necesare profesiunii medicale sunt:
spiritul de observaţie, abilitatea de a comunica, acordarea
unei valori importante demnităţii condiţiei umane, răbdarea
şi compasiunea, înţelegerea empatică.
 În concluzie, orice medic trebuie să ştie că bolnavii şi
familiile acestora aşteaptă totul de la persoana medicului,
căruia nu i se iartă nimic în caz de nereuşită.
21
 Tipuri de profil medical
 - Internistul: Specialistul în medicină internă trebuie să posede o inteligenţă
superioară, inteligenţă suplă, capabilă să lucreze cu informaţiile la cel mai înalt
grad de procesare logică şi algoritmică. El trebuie să fie nu numai un om de
ştiinţă şi de observaţie, dar trebuie să fie o persoană cu o cultură medicală vastă
şi de asemenea cu o cultură generală amplă pentru a putea privi omul în
contextul său, nu doar biologic ci şi social.
 - Chirurgul este persoana cu cea mai mare încărcătură de responsabilitate
ataşată fiecărei etape a activităţii sale medicale. Tocmai de aceea, el trebuie să
fie la zi cu toate informaţiile tehnice şi ştiinţifice pe care i le impune rezolvarea
cazuisticii. Datorită specificului intervenţionist al specialităţii, chirurgul trebuie să
facă faţă unor situaţii neprevăzute, de urgenţă, situaţii care îl obligă la luarea unor
decizii rapide şi la acţiuni hotărâte. Pe de altă parte, chirurgului i se cere o
aptitudine specială de manualitate, dar şi de răbdare, meticulozitate şi rezistenţă
fizică.
 - Ginecologul. Calităţile necesare profesării acestei specialităţi sunt în general
apropiate de cele cerute chirurgului. În plus, ginecologul trebuie să fie un bun
cunoscător al psihologiei femeii.
22
 Tipuri de profil medical
 - Pediatrul este prin excelenţă un medic complex, dotat cu inteligenţă,
sensibilitate şi caracter. Orice pediatru trebuie să aibă cunoştinţe
aprofundate în domeniul psihologiei copilului. Dragostea şi devotamentul
pentru copilul bolnav trebuie să fie completată de spiritul de observaţie,
aptitudinea de comunicare cu copiii şi promptitudinea în intervenţia
terapeutică.
 - Psihiatrul îmbină prin natura profesiei sale inteligenţa superioară cu
conştiinţa responsabilităţii majore generată de activitatea în domeniul
psihicului uman. Psihiatrul trebuie să fie un ascultător perfect, dotat cu un
subtil simţ de observaţie şi cu o înţelegere empatică a tuturor stărilor
sufleteşti normale sau patologice. Răbdarea şi toleranţa, înţelegerea
umanului în toată diversitatea posibilă de manifestare completează
trăsăturile de specialist cu cele ale unei personalităţi complexe şi
viguroase.
 - Femeia medic reuşeşte să se adapteze foarte bine multor specialităţi,
reuşind să se impună prin caracteristicile feminităţii mai ales în domeniul
pediatriei, bolilor interne, laboratorului clinic, stomatologie. 23