UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

Facultatea de Administratie si Afaceri

INFLATIA
Prezentare:
Cristache Ionut Gabriel

BUCURESTI, 2018
 OBIECTIVELE PREZENTARII
Ce este inflatia?
Cauzele inflației
Formele inflației
Măsurarea inflației
Măsuri antiinflaționiste
Consecințele inflației
Alte concepte
Ce este inflatia?
Inflația este un dezechilibru major prezent în economia
oricărei țări, reprezentat de o creștere generalizată a
prețurilor și de scăderea simultană a puterii de
cumpărare a monedei naționale.

Inflația este un indicator final, care arată la sfârsit de an

fiscal dacă politicile guvernamentale monetare, fiscale,
legislative, etc., alături de politicile Băncii Centrale, se
coordonează și conduc la o stabilitate a prețurilor de
consum.
Cauzele inflației
• Cauzele inflaţiei în literatura de specialitate sunt
analizate pe rând, fiecare dintre acestea
generând o anumită formă de inflaţie.
 Economistul american M. Friedman explică
faptul că inflaţia este legată de oferta de
monedă, creşterea acesteia fiind de natură
subiectivă sau obiectivă (inflaţie prin monedă).
 M. Friedman apreciază că inflaţia este totdeauna
un fenomen monetar, excesul de monedă
reprezentând rădăcinile acesteia.
O altă cauză a inflaţiei o constituie excesul de
cerere solvabilă (inflaţia prin cerere).
Este cea mai obişnuită formă a inflaţiei care
are la bază creşterea cererii globale în faţa
căreia oferta este inelastică.
Inflaţia prin costuri apare în situaţia în care
costurile de producţie cresc, de fapt primesc
un impuls de creştere care va fi reflectat în
creşterea inflaţiei.
 - deprecierea cursului de schimb al monedei naţionale, ceea ce
scumpeşte preţurile factorilor de producţie (dar şi a satisfactorilor)
provenind din import favorizând creşterea IPC şi a bunurilor
economice obţinute pe seama factorilor de producţie importaţi;
 - pierderea sau restrângerea unor pieţe de desfacere, ceea ce
conduce la creşterea costului mediu fix;
 - atragerea în circuitul economic a unor factori de producţie mai
rari ale căror preţuri sunt superioare în raport cu productivitatea
marginală în valoare ca urmare a unor proaste alocări ale
resurselor;
 - existenţa deja a unui proces inflaţionist care determină
revendicări din partea sindicatelor şi patronatului pentru a-şi
conserva veniturile reale, ceea ce necesită creşterea veniturilor
nominale (salarii, rente, dobânzi, impozite şi taxe, chirii, etc.),
soldate cu majorarea costurilor unitare.
Inflaţia structurală presupune o situaţie gravă din
economie în care cererea şi oferta agregate se
modifică în sens contrar: ca regulă, cererea agregată
creşte, iar oferta agregată scade
Formele inflatiei
inflația târâtoare (sau liniștită) -- se referă la creșterea
treptată și continuă a prețurilor de până la 3%. Termenul a
fost propus de către Franklyn Holzman, profesor la
universitatea Tufts, în 1959;
inflația moderată -- reprezintă creșterea anuală a prețurilor
cu 15-30%. Definiția inflației moderate a fost propusă de
către Rudiger Dornbusch, profesor la MIT și Stanley Fischer,
primul vice-director executiv al FMI, în 1993;
criza inflaționistă -- reprezintă acea perioadă de timp, de cel
puțin doi ani, pe parcursul căreia rata anuală a inflației
depășește 40%. Definiția crizei inflaționiste a fost propusă
de către Michael Bruno și William Easterly, economiști la
Banca Mondială, în 1998;
inflația rapidă, când ritmul anual de creștere a prețurilor
se apropie de 10%;
inflația galopantă, când creșterea prețurilor depășește
10% anual;
hiperinflația -- reprezintă creșterea prețurilor de peste
50% pe lună. Definiția hiperinflației a fost formulată
pentru prima dată de către Phillip Cagan, profesor la
Universitatea Columbia, în 1956. Hiperinflația începe în
luna în care creșterea prețurilor depășește 50% și se
termină, dacă rata creșterii prețurilor scade sub 50% și
timp de un an se menține sub acest nivel[4]. După alți
autori, hiperinflația presupune o rată medie anuală de
1.000% și peste acest nivel.
Măsurarea inflatiei
în mărime absolută - Excedentul de masă monetară peste
oferta reală de mărfuri, care dă naștere la un surplus de
cerere absolută nominală ce se traduce prin majorări ale
prețurilor efective;
în expresie relativă - Este raportul între excedentul sau
surplusul de monedă (respectiv, de cerere)și oferta reală
de bunuri și servicii, în economie, căruia îi corespunde o
anumită majorare a prețurilor.
Măsuri antiinflaționiste
A) Măsuri de reducere a excesului de cerere agregată:

- politică monetară riguroasă, de natură să evite excedentul

de monedă în economie;
- politica bugetară a statului, orientată spre reducerea
deficitului bugetar, spre menținerea la un nivel a cheltuielilor
publice, în perioada respectivă, și spre ridicarea, în anumite
limite, a nivelului impozitelor și taxelor, care să frâneze
creșterea cererii și a prețurilor;
- politica dobânzilor la creditele acordate, prin care să nu se
ajungă la o micșorare artificială a ratei dobânzii și la ieftinirea
creditului;
B) Măsuri de stimulare a creșterii ofertei:

- o politică de salarizare corelată cu rezultatele economice

obținute prin muncă, prin care să se evite creșterea
costurilor medii;
- creșterea capacității de adaptare a aparatului de
producție la cerințele pieții;
- stimularea extinderii potențialului de producție, prin
investiții de capital în mijloacele de producție
performante, prin forța de muncă într-o structură de
calificare nouă, inovații, prin creșterea productivității
factorilor de producție.
Consecințele inflației
Consecințele inflației sunt: scăderea puterii de cumpărare
a populației; redistribuirea veniturilor și avuției; este
stimulată înclinația spre consum și este descurajată
înclinația spre economisire; inflația avantajează debitorii
(in moneda națională); rata dobânzii este influențată de
rata inflației.

Consecințele inflației pe care le suportă populația, viața

social-economică în ansamblul ei sunt cunoscute sub
denumirea de cost al inflației.
Alte concepte
Deflația caracterizează situația în care pe termen lung, oferta de
bunuri și servicii este mai mare decăt cererea, având loc scăderea
prețurilor.Este opusul inflației.
Inflația caracterizează situația în care pe termen lung, cererea de
bunuri și servicii este mai mare decăt oferta, ceea ce determină
creșterea prețurilor.
Stagflația este caracterizată de stagnarea producției, fără ca masa
monetară să se micșoreze, accentuându–se dezechilibrul dintre
cerere și ofertă și fenomenul inflație.
Slumpflația se caracterizează prin declinul economiei, timp în
care producția națională scade iar inflația se manifestă cu
intensitate ridicată.
Concluzii
Inflația este un dezechilibru major prezent în economia
oricărei țări
Masurarea inflatiei este o problema dificila. Pentru aceasta
se folosesc indicatorii: indicele general al preturilor, puterea
de cumparare etc
În final, trebuie precizat că inflaţia rămâne un fenomen
deosebit de complex şi, încă, insuficient cunoscut, fapt
reflectat atât de teoria, cât şi practica economică mondială.
În acest context, nu există o soluţie unică şi magică de
combatere a acestui fenomen pretutindeni. Soluţiile pot fi
diferite, în funcţie de realităţile şi tradiţiile fiecărei ţări.
Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Infla
%C8%9Biehttps://conspecte.com/Macroeconomie/inflati
a.html