Comunicarea de masa

• O formă a comunicării publice este comunicare de masă. Aceasta subsumează toate actele de
limbaj prin care „o elită restrânsă difuzează informaţii, opere, modele de gândire sau de
comportament unui mare număr de receptori.“ (Christian Baylon). Un act de limbaj devine
comunicare de masă dacă se folosesc mijloacele mass-media – presă, cinema, radio, televiziune şi
dacă mesajul este răspândit într-o audienţă largă, eterogenă şi foarte dispersată, o consecinţă a
acesteia fiind disponibilizarea informaţiei.
 Functiile mediatice
• Îndeplinirea funcţiilor mediatice depinde de interacţiunea dintre presă, public
şi autorităţi. În acest joc, fiecare participant trebuie să acţioneze asupra sieşi: presa
ar trebui să-şi asume responsabilitatea pe care o are în faţa societăţii, publicul ar
trebui să se distanţeze şi să sesizeze neajunsurile presei, iar, la rândul lor,
autorităţile ar trebui să prevină pe cale juridică abuzurile care se fac în numele
libertăţii de expresie.
• De exemplu, J. J. Cuilenburg identifică patru funcţii mediatice ale presei:
Funcţia mediatică Acţiunea mediatică Consecinţele pentru
public
Informare Diseminarea informaţiei Ridicarea nivelului de
cunoaştere
Interpretare Comentarea faptelor Cristalizarea propriei opinii
Exprimare Semnalarea în public Conştientizare
Critică Analiza faptelor Prelucrarea şi adaptarea la
critică
 Importanta mass-mediei
Gheorghe-Ilie Fârte indică unsprezece domenii în care mass-media este folositoare:

• lărgirea orizontului
• concentrarea atenţiei
• ridicarea nivelului pretenţiilor
• furnizarea unor disponibilităţi de acţiune
• alimentarea canalelor de comunicare interpersonală cu informaţii
• conferirea unui statut social
• extinderea dialogului politic
• impunerea unor norme sociale
• formarea unor noi preferinţe de gust
• schimbarea unor atitudini uşor ancorate şi o uşoară schimbare a atitudinilor puternic ancorate
• contribuţii în domeniul educaţiei.
 Impactul mare asupra populaţiei impune o
responsabilitate socială din partea presei. Astfel, s-au formulat
cinci etaloane de evaluare a performanţelor jurnalistice:
• relatarea veridică, coerentă şi inteligibilă a evenimentelor
curente, relatare
• căreia i se dă o semnificaţie;
• forum pentru comentarii şi discuţii critice;
• reflectarea proporţională a diverselor grupuri care
constituie societatea;
• prezentarea şi explicarea obiectivelor şi valorilor pe care le
are societatea;
• accesul deplin la informaţiile curente (cf . Comisiei
americane a libertăţii
• presei, raportul “O presă liberă şi responsabilă” - 1947).
 Influenta mass-mediei asupra publicului
Cercetatorii s-au întrebat dacă citirea ziarelor duce la o intensificare a participării cetăţenilor la
dezbaterea publică, dacă intervenţiile publice ale politicienilor duc la schimbarea unor opinii, dacă
vizionarea unor imagini dramatice (copii murind de foame în ţările africane, soldaţi răniţi in fosta
Iugoslavie sau Irak) incită telespectatorii să participe la acţiuni comunitare.
Răspunsurile au pendulat între efectele limitate şi cele puternice ale mass-mediei asupra publicului
si s-a constatat că mass-media nu provoacă schimbări majore pe termen scurt asupra indivizilor, acestă
concluzie fiind susţinută de studii realizate în ultimul timp. În schimb, se recunoaşte că acumularea
efectelor limitate pe o perioadă lungă poate fi la originea unor efecte puternice.
 Studiile ne arată că individul reacţionează astfel la informaţii: acordă
importanţă informaţiilor de care se simte atins (atenţia acordată depinde de
convingerile sale personale), le evită, de exemplu, pe cele care contrazic
convingerile sale, tinde să reinterpreteze toate mesajele în felul său şi căută să
cunoască opiniile semenilor lui privind ideile respective. Astfel, influenţa mass-
mediei nu e niciodată directă, ci indirectă, sprijinindu-se pe relaţiile interpersonale
(liderii de opinie). De asemenea, există o dinamică a receptării care ţine cont de
ţara, de cultura individului.
Dar dinamica individ–informaţie trebuie privită şi din perspectiva canalului de
transmitere. Fiecare etapă din istoria umanităţii a fost marcată de dominaţia unui
canal: tradiţia orală, tipăritura, electronica. Există o formulă care spune că “mesajul
este însuşi canalul”, făcând referire la cele cinci simţuri ale noastre. În funcţie de
simţul la care canalul face apel – auz, văz, pipăit - reacţionăm altfel şi interiorizăm
mesajul diferit (de exemplu, televiziunea asociază simţurile cu imaginaţia şi ne
emoţionează).