CURSUL 3

FACTORII DE PRODUCŢIE
 FACTORII DE PRODUCŢIE
1. Factorul muncă

Privită ca factor de producţie, munca, este reprezentată prin totalitatea

resurselor umane (fizice şi intelectuale) care pot şi sunt antrenate în
producerea de bunuri şi servicii.
Acest factor de producţie poate fi analizat: cantitativ, calitativ şi structural.

1. Analiza cantitativă. Din punct de vedere cantitativ, resursele de muncă

sunt condiţionate de următorii factori: resursele de muncă şi numărul de
ore de muncă pe săptămână, pe persoană.
Resursele de muncă ale unei ţări sunt reprezentate prin totalitatea
populaţiei în vârstă de muncă şi aptă de muncă.
Componentele resurselor de muncă sunt: populaţia totală a unei ţări
(Pt), adică totalitatea persoanelor ce locuiesc într-un stat ; populaţia aptă de
muncă (Pa); populaţia inactivă (Pi); populaţia activă (Pac) cuprinde populaţia
cu vârsta legală de muncă (16-65 ani); populaţia ocupată (Poc) cei care au un
loc de muncă.
 Factorul muncă
• 2. Analiza calitativă – calitatea resurselor de muncă se
reflectă în nivelul de pregătire a acestora, în nivelul
calificării forţei de muncă.
• Creşterea calităţii muncii se realizează acţionând în
următoarele direcţii:
- creşterea nivelului general de educaţie şi de pregătire
profesională a forţei de muncă;
- asigurarea unui nivel ridicat de sănătate a forţei de
muncă;
- promovarea unui sistem eficient de motivare al
angajaţilor;
- asigurarea unei calităţi ridicate a celorlalţi factori de
producţie (capitalul şi pământul) cu care factorul muncă
se combină.
 FACTORII DE PRODUCŢIE
1. Factorul muncă

3. Analiza structurală – a factorului muncă, se referă, în primul rând,

la dinamica populaţiei ocupate pe cele trei sectoare ale economiei:
primar, secundar şi terţiar.

Structura resurselor de muncă poate fi analizată şi sub

următoarele aspecte:
- structura socio-profesională;
- structura teritorială;
- structura pe ramură;
- structura pe sexe;
- structura pe vârstă.
 2. Factorul pământ

Natura (pământul), ca factor de producţie cuprinde totalitatea

resurselor naturale pe care oamenii, cu ajutorul uneltelor de muncă, le
transformă şi le adaptează nevoilor lor.
• Natura este denumirea generică a resurselor naturale existente în sol
şi subsol.
• a. Solul, deţine toate elementele nutritive necesare producerii
resurselor agricole, forestiere, piscicole şi animaliere, rezerva
energetică a organismelor vii. Privit ca principal factor de producţie în
agricultură şi silvicultură, solul nu poate fi înlocuit, este limitat ca
întindere şi regenerabil.
• b. Subsolul, depozitul de resurse minerale, ape geotermale şi ape
freatice de adâncime ce constituie, baza energetică şi de materii
prime a unei ţări.
 FACTORII DE PRODUCŢIE
3. Factorul capital

Capitalul, ca factor de producţie este definit ca totalitatea mijloacelor

de producţie (clădiri, utilaje, instalaţii, etc.) utilizare în producţia şi/sau
distribuţia şi comercializarea bunurilor economice.
Structura capitalului:
- construcţii de natură diferită (fabrici, mine, drumuri, căi ferate, poduri
etc.)
- maşini, utilaje, instalaţii, echipamente, instrumente de orice fel;
- stocurile de materii prime, materiale, combustibil, etc.;
- tehnică electronică şi de calcul etc.

Capitalul se prezintă, pe de o parte, sub formă de active fizice, iar pe de

altă parte, sub formă de active financiare. Activele fizice se numesc şi
active reale sau capital real.
 3. Factorul capital

• Capitalul real, după modul în care se consumă şi se înlocuieşte se

împarte în capital fix şi capital circulant.

• Capitalul fix este acea parte a capitalului real care participă la mai
multe procese de producţie consumându-se treptat şi înlocuindu-se
după mai mulţi ani de utilizare (maşini, utilaje, instalaţii, clădiri etc.)
În timp, el se depreciază din cauza uzurii, care va duce în final la
scoaterea din funcţiune a elementelor de capital fix. Uzura poate fi:
uzură fizică şi uzură morală.
• - uzura fizică constă în pierderea treptată a capacităţii de
funcţionare a capitalului fix datorită utilizării lui în producţie sau
datorită acţiunii distructive a unor factori naturali.
• - uzura morală (se produce în paralel cu uzura fizică) constă în
deprecierea capitalului fix înainte ca acesta să ajungă la finalul vieţii
sale tehnice şi se datorează introducerii progresului tehnic.
• Amortizarea reprezintă procesul de recuperare a preţului de
cumpărare iniţial al capitalului fix şi pune în evidenţă în cadrul
costului de producţie, consumul factorului capital fix.
• A= Kf/T

• Ra=A/Kf
 FACTORII DE PRODUCŢIE
Circuitul capitalului
Capitalul circulant este reprezentat prin stocurile de materii prime, materiale,
combustibili, semifabricate etc. de care dispune societăţile. Elementele capitalului
circulant sunt consumate sau sunt profund transformate în cursul unui singur
proces de producţie

Circuitul capitalului reprezintă trecerea capitalului prin trei forme de funcţionare

(bănească, productivă, marfă), prin trei stadii (aprovizionare, producţie, desfacere)
şi prin două sfere (producţie şi circulaţie).
B – banii iniţiali
KP – capital productiv
MP – mijloace de producţie
Mm – mijloace de muncă
Obm – obiectul muncii
Fm – forţă de muncă
M – rezultatul obţinut (bunurile
economice)
A – aprovizionare
P – producţie
D – desfacere
T – durată totală a unui circuit
 Circuitul capitalului
• Fluxul circular al capitalului nu se întrerupe după un circuit, el continuă,
reluându-se permanent. Privit în procesul reluării sale, circuitul capitalului
reprezintă rotaţia capitalului, iar timpul necesar pentru parcurgerea unui
circuit complet reprezintă durata de rotaţie a capitalului.

• Viteza de rotaţie a capitalului este influenţată de două grupe de factori:

• a. structura capitalului productiv;
• b. timpul de producţie şi timpul de circulaţie.

• Formarea capitalului se realizează prin două modalităţi:

• 1. formarea brută a capitalului fix;
• 2. variaţia stocurilor (se referă la capital circulant).

• Formarea brută a capitalului fix reprezintă procesul de obţinere de către

societate (firmă) a bunurilor durabile care vor fi utilizate în producţie pe o
perioadă mai mare de un an. Formarea brută a capitalului fix se realizează
prin intermediul investiţiilor.
• Variaţia stocurilor reprezintă diferenţa dintre intrările în stocurilor unei
societăţi şi ieşirile din stocurile acesteia în cursul unei perioade de timp (de
regulă un an).
 NEOFACTORII DE PRODUCŢIE
• Neofactorii de producţie au apărut odată cu
dezvoltarea industriei din anumite resurse intangibile.
• Delimitarea dintre factorii de producţie clasici şi neo-
factorii de producţie decurge din considerente legate de
natura lor intrinsecă, dar şi de modul specific de acţiune
şi gestionare a factorilor din fiecare categorie.
• Aceştia sunt:
• 1. Tehnologiile
• 2. Informaţia
• 3. Întreprinzătorul
• 4. Capacitatea managerială
• 1. Tehnologiile – procedeele de combinare şi
transformare a factorilor de producţie tradiţionali
în rezultate ale producţiei, prin aplicarea unor
reguli riguros definite; sunt active intangibile
care, în esenţă, reprezintă volumul cunoştinţelor
utilizate în activitatea economică, pentru
definirea riguroasă a naturii şi succesiunii fazelor
de producţie până la obţinerea produsului iniţial,
concept care include şi infrastructura necesară
aplicării procedeelor respective.
• 2. Informaţia – semnalul rezultat din
reprezentarea realităţii prin cunoaştere şi căruia
atât emitentul, cât şi destinatarul îi asociază
aceeaşi semnificaţie; face parte din categoria
activelor intangibile ale firmelor cu roluri multiple
în funcţionarea acestora.
• Calitatea de factor de producţie revine
informaţiei faptice sau documentare, stocate pe
suporţi materiali şi introduse în procesul de
producţie.
• 3. Întreprinzătorul – acel subiect al activităţii
economice care fie că iniţiază o nouă afacere,
fie că, în cadrul unei afaceri în desfăşurare,
iniţiază un proces de schimbare radicală, deci
are abilitatea de a crea produse şi procese şi de
a organiza crearea de produse şi servicii, de a
gestiona factorii de producţie în raport cu scopul
pe care şi-l stabileşte, de a alege modul lor de
combinare şi de a-i utilizarea în procesul de
producţie respectiv.
• 4. Capacitatea managerială – este dată de suma
cunoştinţelor, calităţilor şi aptitudinilor care se obţin prin
eforturi mari de către managerul unei firme, capacitate
care trebuie îmbunătăţită, perfecţionată şi adaptată
continuu la dinamica schimbării.
• Este un neofactor de producţie specific economiilor
moderne, ca şi unul din cele patru elemente
fundamentale ale managementului oricărei firme
(capacitatea managerială, calitatea personalului,
capacitatea productivă a firmei şi mediul ambiant) cu rol
hotărâtor în procese productive, de care depind
rezultatele sale.
 Combinarea şi substituirea
factorilor de producţie
• Divizibilitatea unui factor de producţie reprezintă posibilitatea de
împărţire, de divizare a acestuia în unităţi simple fără a fi afectate
calităţile factorului de producţie respectiv.
• Adaptabilitatea reprezintă capacitatea de asociere a factorilor de
producţie într-o anumită proporţie.
• Complementaritatea reprezintă procesul prin care se stabilesc
raporturi cantitative, calitative şi structurale ale factorilor de
producţie care participă la producerea unui bun economic.
• Substituibilitatea reprezintă posibilitatea de înlocuire a unei
cantităţi dintr-un factor de producţie cu o altă cantitate dintr-un alt
factor de producţie, dar în condiţiile menţinerii aceluiaşi nivel al
producţiei.
• Substituibilitatea se poate determina cu ajutorul ratei marginale de
substituire (RMS). De exemplu, dacă factorul muncă substituie
factorul capital, formula este:

 ΔK
RMS 
ΔL