CURS 2, revazut 2019

MULTIPLICAREA VIRALA

Prof.Dr. Lucian Negrutiu M.D. Ph.D.

UVVG Arad 2019
CURS 2. MULTIPLICAREA VIRALA

 se face intracelular - prin inhibarea sintezelor

celulare
 virusul ȋşi induce sinteza acidului nucleic si a
proteinelor proprii in celula infectata.
 V. produce alterari functionale celulare care
distrug celula sau o transforma malign
 Multiplicarea V.depinde de tipul de virus
infectant si de celula gazda.
ETAPELE MULTIPLICARII VIRALE:

I. Adsorbtia şi ataşarea virusului de celulă

II. Patrunderea virusului in celulă
III. Decapsidarea si migrarea acidului nucleic
viral in citoplasma celulei gazdă
IV. Sinteza constituientilor virali
V. Asamblarea si maturarea virionilor
VI. Eliberarea progenilor din celula-gazdă
 I. Adsorbţia / atasarea Virusului
Legarea virionilor de receptorii celulei se face prin structuri de
atasare:
1. structuri de legare/atasare – virale:
 Capsidale - la v. neȋnvelite/nonanvelopate (Ex. la adenovirusuri
prin: fibre si baze pentonice)
 Glicoproteine de suprafata (spiculi) la v. invelite (v. Gripal - H,N
sau glicoproteina 120 - la HIV)
2. receptorii celulari pt. Virus:
 Sunt constituenti membranari celulari cu afinitati pentru virusuri:
 Unii virioni se fixeaza pe receptori specifici: CD4 (limfocit T
helper)- pentru HIV, CD21 pentru v. Epstein-Barr
 Receptorii sunt specifici de specie: Ex. celule de primate au
receptori pentru V. polio.
 Absenta receptorilor celulari face celulele nepermisive pt. virusuri
 Preferinta V. pt. receptorii unor anumite celule = "tropism viral"
3. Relatiile virus-receptor:
 Receptorul poate fi comun pentru mai multe virusuri:

- din aceeasi familie: CD4 - pentru HIV1 si HIV2

- din familii diferite: acid acetil neuraminic - pentru
coronavirusuri si virusul gripal C
 virusurile din aceeasi familie pot recunoaşte receptori
diferiti: ex. rhinovirusurile
 un virus poate recunoaste mai multi receptori : HIV (CD4,
si glicosyl – ceramida)
4. Adsorbtia propriu-zisa a Virusurilor:
 Formele de adsorbtie :
 reversibila ( produsa prin atractie ionica)
 ireversibila (realizata prin legaturi intre receptorii celulari si
liganţii virali)
 Adsorbtia V. e influenţată de: temperatura, pH, cationi, nr. de
virioni
 II. Pătrunderea virusului în celulă
Mecanisme de penetrare a membranei celulare:
 translocarea: trecere directa a V. in celula (doar la v. foarte
mici)
 endocitoza: la v. neȋnvelite/nonanvelopate = inglobarea
virionului se face prin portiuni ale membranei celulare - prin
proteine contractile/clathrin, care produc o veziculă
citoplasmatica (endozom), captata apoi de lizozomii celulari
 la v. invelite/anvelopate (v.gripal) = invelisul viral
fuzioneaza cu membrana endozomala celulara- prin scaderea
pH si actiunea hemaglutininei
 fuziunea: se produce intre membrana celulara si invelisul
viral - in exteriorul celulei (paramyxov., retrov., herpesv.)
V. nonanvelopate
V. anvelopat
III. Decapsidarea & eliberarea acidului nucleic din
capsida prin acţiunea proteazelor celulare

 loc: membrana celulara (enterov.), citoplasma (poxv.),

perinuclear (adenov.)
 migrarea ac. nucleic spre structurile de replicare:
direct, indirect - prin vezicule sau cisterne citoplasmatice
Locaţii de replicare:
 citoplasma (v. ARN) = paramyxov, rhabdov. alphav.,
togav.)
 nucleul celular (v. ADN = herpesv., adenov.,
papovavirusuri, dar si unele v. ARN = myxovirusuri)
 IV. Sinteza constituientilor virali

Genomul viral parental contine informatia pentru sinteza:

 acidului nucleic progen
 sinteza proteinelor structurale si functionale
Celula-gazda nu conţine ARNm pentru sinteza proteinelor
virale
Replicarea genomului parental este diferita în raport de:
 tipul acidului nucleic (ADN/ARN),
 nr. de catene (mono, dublu),
 forma catenei (liniara, circulara),
 nr. de segmente ale ac. nucleic,
 sensul acidului nucleic (+ /- )
Etapele replicarii virale:

1. replicarea genomului
2. transcrierea si sinteza ARNm
3. translatia si sinteza de proteine virale
4. relatiile genomul viral – ARNm
1. Replicarea genomului viral
 Se face frecvent in citoplasmă (exceptii: orthomyvov., bornav.)
 E conservativă (pastrarea catenelor parentale) la V.cu ARN bicat.
(reov.); apoi informatia genetica este transferata pe o catena de sens
negativ- care da nastere la mai multe catene pozitive.V. folosesc:
 enzime: replicaza, codificata de virusuri de sens negativ (ARN
polimeraza-dependenta de ARN); la virusurile de sens pozitiv ARN
functioneaza ca ARNm pentru sinteza de replicaze.
reverstranscriptaza (la retrov.), replicarea ARN trece printr-o
formă intermediara (ARN-ADN) - la ADN-ul care va fi integrat in
nucleul celulei-gazda.
 majoritatea virusurilor ARN sunt monocatenare (exceptie
reovirusurile)
 virusurile cu genom segmentat au enzime pentru fiecare segment
replicat (orthomyxov., reov.) si sunt foarte mutagene.
 REPLICAREA GENOMULUI VIRAL

Genomul viral (ADN sau ARN)

(acid nucleic parental)

ARN m

Acid nucleic (ADN sau ARN) progen Sinteza de proteine virale

2 . Transcrierea genomului viral
 Transmiterea informatiei genetice se face prin:
a. transcrierea si sinteza de ARNm - pe matriţa genomului viral:
- are loc in nucleu sau citoplasma - cȃnd celula nu are enzime
b. ARNm este matrita pentru translatia si sinteza de proteine
virale. Virusul foloseşte in transcriere:
- enzime: ARN polimeraza dependenta de ARN/ADN
- v. ADN sintetizeaza ARNm in nucleu cu ajutorul unor
polimeraze celulare; unele v. ARN (orthomyxov) au transcriptaze
proprii, dar folosesc in nucleu si polimeraza II celulara
- v. ARN au enzime si sintetizeaza ARNm in citoplasma celulei;
Ex. poxvirusurile (ADN) au enzime proprii si sintetizeaza ARNm
in citoplasma celulei.
 3. Translatia si sinteza proteinelor
 informatia conţinută in secventele nucleotidice ale ARNm se
transforma in secvente de Aaminoacizi din structura proteinelor
 Sinteza este realizata de: ARNm, ARNt (transfer), enzime
catalizatoare, ARN ribozomali
- ARNm are nucleotizii grupati in cȃte 3 codoni care corespund prin
translatie - unui singur Aminoacid
- ARNt are rol de adaptor intre codonul ARNm si Aac., secventa lui
nucleotidica fiind complementara cu a ARNm (anticodon)
Enzimele catalizatoare: aminoacetil sintetaza = cupleaza Aac. cu
ARNt; peptidil - transferaza = leaga capatul carboxil al unui Aac. de
capatul amino al urmatorului Aac.
Ribozomii = sunt complexe formate din ARN ribozomal si Proteine care
pozitioneaza complexul codon-anticodon si induc formarea de
polipeptide; Ribozomii au doua subunitati:
• mică (de legare de ARNm si ARNt) si
• mare (catalizeaza legaturile peptidice)
4. Relatiile Genom – ARNm - pe grupe de virusuri:
 grupa I = virusuri ADN d.c. (adenov., herpesv., papilomav.) folosesc
polimeraza II celulara; exceptie poxv. (au enzime proprii)
 grupa II = v. ADN m.c. de sens +/- (parvov.) folosesc alte enzime celulare
 grupa III = v ARN m.c. de sens + ( picornav.) - genomul are rol de
ARNm
 grupa IV = v. ARN m.c. de sens – (orthomyxov.,paramyxov., rhabdov.)
au transcriptaze pt. transcriere
 grupa V = v. ARN d.c. segmentat au transcriptaze pentru fiecare
segment transcris
 grupa VI = v. ARN m.c cu sens + au reverstranscriptaze pt. sinteza
intermediara de ADN si apoi folosesc enzimele celulare pt. a
forma ARNm si ARN progen
 grupa VII = v. ADN m/d.c. circulare (hepdnav.) au reverstranscriptaze,
cu sinteza intermediara de ARN si apoi de - ARNm si ADN
progen
 V. Asamblarea – maturarea virala
Maturarea virala = procesul prin care genomul viral progen si
proteinele capsidale sunt asamblate in nucleocapsida
Pt. V. ARN: asamblarea se face in citoplasmă, exceptie v.gripale,
unde nucleocapsida se asambleaza in nucleul celulei
Pt. v. ADN: asamblarea se face in nucleu (proteinele sintetizate in
citoplasma migreaza in nucleu); exceptie poxvirusurile: cu
asamblare in citoplasma
Morfogeneza virala - etape:
a. formarea precapsidelor si capsidelor
b. intrarea genomului in capsida si formarea nucleocapsidei
c. formarea invelişului viral/anvelopei si invelirea nucleocapsidei
(pt. v. cu invelis)
 VI. Eliberarea virusului din celula

Mecanisme de eliberare:
a. liza celulei - cu eliberare de virioni progeni (pt. v. neinvelite)
b. inmugurirea: nucleocapsidele virale se imbraca cu porţiuni din membrana celulei
(ce devin proeminente ) – prezentand insertii de proteine virale
Tipuri de mecanisme de eliberare:
- tip I : dependentă de capside si proteinele invelis (alphav. , hepdnav.)
- tip II : dependenta de proteine capsidale (retrov. - proteinele gag)
- tip III : dependenta de proteine invelis ( coronav. – proteine de tip M si S)
- tip IV: dependenta de proteinele M si de cele de invelis (HA si NA) dar si de RNP =
ribonucleoproteine - la rhabdov., ortho si paramyxovirusuri.
Eliberarea propriu-zisa a V. se face cu formarea porului de inmugurire si
reorganizarea stratului de lipide - cu eliberarea virusului in spatiul
extracelular.
c. exocitoza: v. herpetice inmuguresc si se invelesc cu membrana nucleara, flavivirusurile
inmuguresc in reticulul endoplasmatic, coronav.- in aparatul Golgi – acestea fiind
inglobate apoi in vacuole care fuzioneaza cu m.citoplasmica si in final sunt eliberate in
exterior.
 Dinamica multiplicarii virale
1 . Ciclul viral productiv - efecte:
 sinteza de virus progen
 efect citopatogen = moartea celulei

2 . Ciclul viral neproductiv:

a. Multiplicarea V. e blocata:
 nu se elibereaza virusul progen infectant
 celula gazda nu este lezata
b. Multiplicare virala defectuoasa - efecte:
 ansamblare cu defecte: se elibereaza particule virale cu genom
incomplet, neinfectante
 celula nepermisiva nu produce progeni infectanti
 integrarea acidului nucleic viral in genomul celular poate induce
transformarea maligna a celulei infectate (v. oncogene)
3. Multiplicarea V. se studiaza in culturi celulare:
a. Conditii de multiplicare:
- infectia sincronă = la o anume concentratie de virus inoculat,
celula trebuie să determine o infectie simultana a celulelor
- E necesar sa se asigure titrarea periodica a V.progen
b. Ciclul multiplicării virale. Fazele:
 faza de eclipsă = nu se detecteaza v. extra si intracelular. Acum
se produc: adsorbtia, penetrarea si replicarea intracelulara care
dureaza cca 5 ore
- faza de acumulare intra celulară (curba ascendenta), v . matur e
prezent si multiplicat rapid in citoplasma celulei si va fi eliberat
treptat. Eliberarea v. se face prin disruperea celulei.
- faza latentă este perioada de la infectia celulei - pâna la eliberarea
spontana a virionilor
- faza stationară = nu se mai sintetizeaza virus din cauza distrugerilor
celulare, virusul fiind astfel privat de hrana reprezentata de celula
c. Durata ciclului replicativ: e variabila in raport de virus:
- 3 ore (picornav.), până la 15-20 ore (adenov., polyomavirusuri)
 FENOMENUL DE INTERFERENTA VIRALA
 E fenomenul prin care prin infectia unei celule cu doua virusuri
(succesiv sau simultan), multiplicarea unuia este inhibată.
 virusul inhibat = interferat
 virusul inhibant = interferent
Tipuri de interferenta:
 homotipica = se produce între virusuri omologe (unul poate fi
inactivat prin UV)
 de competitie, cand la nivelul receptorilor celulari, v. interferent
distruge receptorii pentru al doilea virus
 inhibarea replicarii virale: se realizeaza prin legarea particulelor
defective de o replicaza (herpesv., poxv., ortho si paramyxov., togav.)
 autointerferenţa = infectie in concentraţii mari cu un singur virus
 interferenţa heterologa (intrinseca) = se observa in infectiile mixte
produse intre doua v. diferite taxonomic, dar infectante (v. ARN).
Ex. v. Rubeolos + v.Polio)
GENETICA VIRUSURILOR
 Genomul viral (ADN sau ARN) este depozitarul
informatiei genetice privind caracterele specifice virale.
Genomul viral determina Genotipul virusului.
 Fenotipul viral reprezinta totalitatea caracterelor

care sunt codificate de gene corespondente.

 Caracterele fenotipice depind de: spectrul de gazda, de
tropismul tisular, de caracterele de cultivabilitate (efect
citopatic, plaje de liza celulara), de patogenitate pt. om
sau animale), de morfologia virala.
 Transfecţia virala
 ac. nucleic viral este infectant pentru majoritatea v. (exceptie V. cu
acid nucleic monocatenar, de sens negativ = myxov., reov.)
 Transfectia = e initierea infectiei cu un acid nucleic izolat si
purificat, dar diferit de V.intreg. Ea are:
- un randament mic (1%)
- un spectru de gazde mare.V. se replică si în celule nepermisive
- transfectia nu este afectata de Anticorpi.
 Transfectiile sunt limitate de nucleaze si favorizate de polimeri
bazici (protectori)
 Aplicatiile transfecţiei :
 prepararea de clone virale (populatii virale omogene) pt. vaccinuri
 manipulari genetice (recombinari) - terapie genetica.
 Variaţia genetica virală

 Produce modificari în structura genomului care

se traduc prin:
I. Mutaţiii (fara aport de material exogen)
II. Recombinari genetice ( realizate cu material
viral exogen)
 Mutatia virala
Mutaţia = alterare stabila transmisa la descendenti (mutanti) - a uneia
sau mai multor gene
a. Moduri de producere a mutatiilor:
1. substitutie : înlocuirea unei baze nucleotidice cu alta, prin mecanisme :
- tranziţie = purina inlocuita cu o purina ; pirimidina – cu o pirimidina
- transversie = purina e inlocuita cu pirimidina si invers.
2. insertie - se face prin intercalarea unei alte secvente nucleotidice
3. deletie = pierderea unei secvente nucleotidice din genomul viral
4. inversie = schimbarea orientarii unei secvente genomice
Insertiile si deletiile pot fi induse de acridine ( in catena complementara -
deletie; in matrice - insertie)
Insertia se poate face si prin endonucleaze (enzime de restrictie) sau
liganzi care induc codoni non-sens, cu exprimare de polipeptide
diferite si incomplete.
b. Mecanismele mutaţiilor:
1. erori de transcriere sau de translatie :
 mutatii missens (din greşeala): codificare defectuoasa a
A.ac.
 mutatii nonsens: formare de codoni nonsens care opresc
translatia ac. nucleici virali, aparand polipeptide cu Aac
lipsă
2. procese reparatorii - produc virusuri noi, dar cu
defecte.
Modalitati de aparitie a mutatiilor
c. Clasificarea mutaţiilor:
Modul de aparitie :
- Spontane : la v. ARN (orthomyxov., lentiv.) la care polimerazele
ARN dependente nu elimina secventele gresite
- Induse : de agenti mutageni (rata mutatiilor = 2x10.5/gena) prin :
1. prin agenti fizici:
 prin radiatii: UV (dimeri la timine); Rx (radicali liberi cu oxidari);
radiatii ionizante
 prin temperatura: multiplicarea V.e produsa la temperaturi diferite
faţă de parentali
2. agenti chimici:
 ac. nitros: converteste bazele purinice/pirimidinice prin dezaminare
(adenine convertite - in hipoxantina)
 2 aminopurina: analog al bazelor purinice - incorporata in ADN
 coloranti acridinici (proflavina): produce deletia si insertia de baze
azotate
II. Clasificarea mutatilor dupa numarul de secvente implicate :
 mutatii punctiforme: modificarea unei perechi de baze(missens)
 mutatii multisitus: produse pe mai multe perechi de baze

III. Caracterele genetice pe care le modifica mutaţiile:

Modificarile genetice se exprima in caractere fenotipice (markeri),
deosebite de cele parentale
- mutatiile produse la genele esentiale sunt letale
- Tipuri de mutanti:
1. Mutanti termosensibili (ts): produc V. cu proteine modificate,
imunogene, dar cu virulenta atenuata. Majoritatea vaccinurilor vii
atenuate au tulpini ts.
2. Mutanti dependenti de gazde
 Se obtin prin multiplicarea V. in celule nepermisive: v.adeno - in
celule de origine umana
3. Mutanti morfologici care produc in culturi celulare:
modificari sau disparitia e.f.c. Ex. modificari de tip Plaje de liza
sau
Pocks-uri - vizibile pe m.c.a. a oului embrionat de gaina.
Caractere genetice modificate de mutatii
4. Mutanti de rezistenta: apar prin inhibitori de multiplicare :
guanidina (v.polio); amantadina (v. gripal) care au actiune
neutralizanta a AC- lor
Uneori apar mutatii produse prin administrarea inadecvata de
medicamente antivirale !!!
5. Mutanti cu patogenitate atenuata produsi prin actiuni combinate:
apar prin cultivarea V. la t. suboptimale si la specii indepartate
genotipic. Se obtin pe mediile de cultura dupa 30-50 de pasaje, la
- v.polio, rujeolos si rubeolos sau prin tehnologii de inginerie
genetica: deleţii (SV40 si v.polio)
6. Reversia mutatiilor (Mutanti revertanti) apare prin suprimarea
mutatiei initiale determinata de o alta mutatie.
Pot fi :
- intragenice (apropiate)
- intergenice (la distanta)
 II. COMPLEMENTAREA VIRALA

 apare când doua virusuri cu genom incomplet,

cultivate simultan, isi completeaza produsele codificate
de genele lipsă
 este o interactiune fenotipica care produce diverse
alternative:
- aparitia de virusuri defective in regiuni diferite
(trans): cand genele nonmutante vor sintetiza proteine
- virusuri defective in aceeaşi reg. (cis): in aceasta
situaţie virusurile nu se mai multiplica.
Complementarea se poate produce
prin:
1. Coinfectie cu mutanti defectivi in
pozitie trans
2. Coinfectie cu mutanti in pozitie cis

Prefixele „cis” și respectiv „trans”

provin din limba latina:
cis indică faptul că grupele
funcționale se află de aceeași
parte a catenei de carbon, în timp
ce trans indică o localizare opusă
a grupelor funcționale față de
catena de carbon.
 III. RECOMBINAREA GENETICA
Recombinarea = modificarea structurii acidului nucleic prin aport de
material genetic si schimburi de segmente genomice omologe, care apare
intre virusuri diferite
1. Mecanisme de recombinare:
 Recombinarea intramoleculară :
- Pt. v. ADN (adenov., herpesv., poxv.), apare intre perechi de mutanti ts .prin
ruperi si reasocieri ale catenelor de ac. nucleici parentali si prin
incrucişare reciprocă (crossing-over). Intervin aici enzime celulare.
-Pt. v. ARN cu genom nesegmentat, recombinat (v.polio, coronav.)
recombinarea se face prin copieri alternative. Rata mutatiilor de obicei
este mica. (exceptie retrov.cu genom diploid – unde rata e mare - apare
prin coinfectie cu v. heterozigote)
2. Reasocierea genomica : e frecventa la V. cu genom segmentat
(myxovirusuri, reovirusuri.).
Recombinantii au genomuri cu segmente combinate întâmplator (v.gripale
au o frecventa de recombinare de peste 50%).
2. Modalitati de recombinare:
 Infectia virala mixta in mediile de cultura determina:

- o reactivare virala multipla: prin infectarea simultana

cu tulpini inactivate (prin UV), care produc progeni
infectanti (v.gripale, poxv.)
- o reactivare incrucisata: cand are loc o recombinare
intre două virusuri (unul inactivat).
In acest caz progenii au si caractere de la virusul inactivat.
Construirea ADN-lui recombinant
Tehnologii genetice
 RELATII INTERVIRALE NONGENETICE
 apar prin infectie virala mixta
 se exprima doar fenotipic
 nu sunt stabile
Tipuri de relatii:
- mixajul fenotipic: apare intre v.inrudite; progenii au caractere
comune
- **poliploidia: apare la v. invelite (myxov., paramyvov.) – cand mai
multe nucleocapside au acelasi invelis
 transcapsidarea: progenii se matureaza defectuos - prin asamblarea
inversa a capsidelor parentalilor (picornav.)
 ** POLIPLOIDÍE. Creștere a numărului de cromozomi în celulele organismelor față de numărul
de cromozomi caracteristic unei anumite specii, având ca rezultat mărirea taliei sau a unor
organite ale tipului viral respectiv.
Elemente de INGINERIE GENICA VIRALA

 IG este manipularea genetica ce produce, in

vitro, modificarea structurii acizilor nucleici.
 Se realizeaza in 3 etape:
1. Obtinerea unei hărţi genomice
2. Secventierea acizilor nucleici
3. Hibridizarea ac. nucleici
Etapele analizei genomice virale:
A .Harta genomica – obtinerea ei:
1. metode genetice: plasarea de caractere specifice genetice (markeri)
prin:
- recombinare: care depinde de distanta dintre gene
- reasociere: a unor segmente parentale de progeni
2. metode fizice si biochimice
 Utilizate pentru unele v. ARN: folosind: endonucleaze de
restrictie, enzime care cliveaza catena ADN la nivelul unei
anumite secvente nucleotidice specifice.
 Ulterior se face secventierea si clonarea genelor obtinute cu
ajutorul Pactamicinei (un antibiotic marcat radioactiv) care inhiba
sinteza proteinelor si permite selectarea secventelor de Aac ce le
compun. Apoi se face:
 Marcajul radioactiv al proteinelor, cu sinteza dinspre extremitatea
cap 3’ al ARN-lui, care permite evidentierea succesiunii Aac. codati
de secventele de nucleotide.
B. Secventierea acizilor nucleici

- Succesiunea nucleotidelor (secventializarea) se

determina prin :

 Clivajul/fragmentarea chimica al acestora relizat cu

enzime de tipul polinucleotidkinazei

 Replicarea nucleotidelor virale poate fi întrerupta cu

ajutorul unor blocanti ai ADN prin enzime de tipul
polimerazei I.
C. Hibridizarea ac. nucleici
Obiective:
- obtinerea unei catene duble,stabile, formata din 2
fragmente monocatenare (ADN-ADN sau ADN-ARN),
in conditii de pH si temperatura speciale:
 Se obtin fragmente specifice de ADN cu ajutorul unor
enzime de restrictie
 Ulterior se face:
 analiza fragmentelor obtinute prin tehnici de:
electroforeza, hibridizare, autoradiografie, etc.
***CURS 3. IMUNITATEA ANTIVIRALA
 Raspunsul imun este particular datorita
parazitismului intracelular al virusului:
- virusurile pot infecta celulele sistemul imun
(afectarea celulelor efectoare pȃna la imuno-
depresie)
infectia celulei nu se manifesta uneori, dar este
exprimata, in timp prin alterarea sistemului imun.
 IMUNITATEA SPECIFICA

 Proprietatile sistemului imun:

- specificitatea: recunoasterea moleculelor straine
(antigenele)
- discriminarea intre self si non self (recunoasterea
structurilor proprii de cele straine organismului)
- memoria imunologica (instalarea unui raspuns
imun secundar care apare dupa primul contact cu un
Ag. sensibilizant)
 Antigenele virale

Raspunsul imun (ca intensitate si mod) e determinat de:

1. recunoaşterea non-selfului, exprimata prin:
a. Imunogenitate = capacitatea Ag. de a induce R.I.

umoral si celular
b. Antigenitate = capacitatea Ag. de a reactiona
cu AC. (Haptenele/Ag incomplete nu provoaca raspuns
imun)

HAPTENA: Substanță macromoleculară, fără proprietăți imunogene,

capabilă să stimuleze sinteza anticorpilor specifici doar după ce
devine Ag. prin alipirea de o alta macromoleculă – molecula
carier.
a. Imunogenitatea (inducerea de AC) depinde de:

Proprietatile Antigenelor :
 marimea moleculei: minimum - 1000 Dal.
 rigiditatea moleculei
 compozitia chimica: molecule complexe (proteine). Ex. Pt.v. gripal: la care
glicoproteinele de suprafata sunt puternic imunogene, iar polizaharidele si
lipidele din structura V. sunt slab imunogene
Determinantii antigenici (epitopii Ag.) sunt formati din 5-20 reziduuri de A.ac.
care induc RI. - prin inducerea de Ac.specifici si activarea unor Limfocite - care
se leaga de situsul combinativ al Ac. printr-o proteina purtatoare/carier.
Tipuri de Ac:
• timodependenti (induc Ac.produsi de limfocitele B prin cooperarea cu LTh -
la v. gripale si herpesv.) si
• timoindependenti (togav., picornavirusuri)
 Ag-le pot persistenta in organism (cu eliminare lenta/depozitare)
 administrarea de Ag inductoare de Ac.depinde de: calea de inoculare si de
prezenta unor adjuvanti – in cazul vaccinurilor.
 imunocompetenta gazdei e scazuta: la varstele extreme (copii, batrani),
e influentata de sex, de conditiile fiziologice (sarcina scade imunitatea).
2. Localizarea antigenelor

Se face in:
a. Spatiile extracelulare: sange, umori, l.c.r., secretii, excretii.
Aici le gasim sub forma de :
1.Componente ale V. = in ser (AgHBs/AgBbe – VHB; prot. p24 – HIV) sau
Particule virale intregi in = sange (togav., picornav.), materii fecale
(rotav., enterov.), urina (v.urlian), saliva (CMV), secretii nazale
(rhinov.), secretii vaginale/lapte (HIV) in LCR (arbov.), in
pustule/vezicule (v.vaccinia, v. herpetic).
2.Localizarea V. in celule si tesuturi (tropismul viral) se realizeaza
pentru:
 limfocitele B: - v. Epstein-Barr
 limfocitele T: - HIV, V.rujeolos
 neuroni: V.rabic
 tesutul reticulo-endotelial: V.Denga
 epiteliul intestinal: enterovirusuri.
 3 . Clasificarea Ag-lor:
a. Antigene de suprafata:
 La V. invelite: Ag sunt glicoproteine (hemaglutinina - la v.gripale, v.paragripale,
v.rujeolos, sau
neuraminidaze - la v. gripale, v.paragripale; gp 120 si 41- la HIV), proteine (Ag
HBs la VHB), factori fuziune (v.paragripale)
 La V. neinvelite: Ag.-le sunt proteine situate la suprafata capsidei (VP1,VP2, VP3
la v.polio; VP1 - la v. polyoma; Hexonii - la adenovirusuri,etc.
 Functiile Ag.:
- atasare de receptorul celular
- inducere de Ac. neutralizanti (HA- la v.gripale, capsida- la v.polio)
- hemaglutinare (v.gripale, v.paragripale)
- fuziune - cu membranele celulare
b. Antigenele interne – induc Ac . fixatori de complement din nucleocapsida:
Ag NP (v.gripale si paragripale); Ag-le p24, p17 si p41- pt.HIV, proteina M: v.gripale,
v.rujeolos
c. Antigenele virale din celula infectata pot fi exprimate la:
- suprafata celulei: v.invelite (v. gripale si paragripale, poxv., herpesv.).
Ex.: hemaglutinine (v.gripale si paragripale), factori fuziune (v.paragripale), sau
- intracelular: AgHBc - pt. Virusul hepatitei B
CLASIFICAREA RĂSPUNSULUI IMUN:

TIPURILE R. IMUN:

I. R.I.mediat umoral (imunoglobuline/AC)

II. R.I.mediat celular( limfocite, citokine,etc)
 Imunitatea Umorala - Anticorpii

este determinata genetic:

Proteinele codificate de S.I. interactioneaza cu :
 Ag. complexului major de histocompatibilitate/MHC (Antigenele
HLA/MHC- situate pe cromozomul uman 6)
 receptorul pentru Ag (situat la limfocitele T pe cromozomul 14)
 proteine asociate – receptori pt. Ag ai limfocitelor: CD3, CD4, CD8
 proteine accesorii (receptorii celulari CD2)
 AC sunt imunoglobuline = proteine produse de limfocitele B si
prezente ca :
 molecule libere in (sange, secretii exocrine, lichide interstitiale)
 sau atasate celular - prin fragmentul Fc - al limfocitelor, macrofagelor,
al PMN
 In complexe imune (Ag –Ac) - libere sau fixe - depuse in tesuturi
AC au o determinare genetica. Sunt formati din:
 lanturi: L/usoare (cromozom 22 si 2), H/grele (cromozom 14)
 domenii: V (variabile), C (constante), J/jonctionale (de legare)- regiunea
balama
Structura AC- lor:
Sunt proteine: monomerul de AC are 4 lanturi polipeptidice simetrice,
usoare si grele (L-H-H-L)
 perechile de lanturi au 2 domenii: V (variabil) si C (constant)
 Antigenice sunt:
 lanturile unui AC, care sunt de mai multe tipuri :
 Lantul μ - pentru IgM
 Lantul γ - pentru IgG
 Lantul α - pentru IgA
 Lantul ε - pentru IgE si
 Lantul δ - pentru IgD.
Structura unui Anticorp
Functiile Anticorpilor :
 Se studiaza prin scindarea cu papaina in zona balama (CH1 si CH2): cu
formare de fragm. Fab si Fc
a. Fab se leaga de Ag (prin domeniile: VH, VL, CH1 si CL = care reprezinta
situsul combinativ pt.Ag.) ce are o configuratie complementara cu a Ag-
lui.
b. Fc (cristalizabil) este compus din domenile CH2 si CH3, cu exceptia AC
de tip IgM si IgE (CH2 si CH4 )
 Activitatile AC: legare de C (complementul seric prin - CH2, fixare pe
celule : macrofage, limfocitele B/T, NK – citotoxicitate); regleaza
catabolizarea imunoglobulinelor
-AC sunt heterogeni avand variate specificitati:
 specificitate izotipica (de specie): determinata de Fc (CH si CL), care
asigura impartirea lor in clase si subclase de Imunoglobuline:
 La om = sunt 5 clase de AC (IgM, IgG, IgA, IgE si IgD)
 specificitate allotipica (CH1,CL, CH2) - la grupuri din aceeasi specie
 specificitate idiotipica: la un singur individ si e data de Fab (VH si VL)
ANTICORPII - ZONA BALAMA
Clivajul cu papaina in Regiunea Balama a AC - lor
 Clasele de AC:
a. Ig A (170.000 dal) e prezenta in: mucoase si secretii (saliva, lacrimi, colostru,
lapte, secretii: nazale, vaginale, intestinale) si ser ( reprezinta 15% din Ig serice)

Structura- tipurile de IgA:

 IgA serica : e un monomer format din lanturile L: K /L si Alfa
 IgA secretorie: dimer sau trimer, ce are un component secretor (epitelial
respirator/digestiv, cu rol de transport). Prezinta:
• subclase - IgA1 si IgA2
• functii: asigura protectia imuna a mucoaselor prin blocarea la intrare a V. cu
tropism respirator, gastrointestinal) - limitand viremia
b. Ig G (180.000 dal)
 75% din Ig serice
 structura: dimer (lant L, K /λ si lanturile H: γ); sunt subclase de IgG (izotipice –
prin lantul L): IgG1, IgG2, IgG3 si IgG4
 Functii:
- sunt principalii Ac care: neutralizeaza, limiteaza diseminarea si elimina
virusurile
- au rol dominant in R.I . secundar
- activeaza complementul seric – intervin in citotoxicitate si in eliminarea
virusului
- determina osponizarea Ag-lor si participa la fagocitoza
c. Ig M (900.000 dal)
- Ac liberi sau fixati pe celulele B
 Reprezinta 10 % din Ig serice
 Structura: pentameri (lant H, miu); au 10 situsuri de combinare (5 active) pt. Ag
 Functii:
- actioneaza primii (in R.I. primar); IgM este un indicator de infectie acuta
- activeaza complementul seric

d. IgE (200.000 dal)

 prezenta in: ser (0,04%), in colostru, in secretii: nazale, oculare, bronsice
 structura: monomeri (lant H – ε)
 Functii de reagine: declanseaza R. alergice/ reactii anafilactice - prin legare de
alergene

e. Ig D (180.000 dal)
 prezenta in: ser (0,2%), fixata pe limfocitele B
 structura: monomeri (lant H –Delta)
 functii: intervin in diferentierea limfocitelor B
STRUCTURA ANTICORPILOR & SITUSUL DE COMBINARE CU
Antigenul
Anticorpi monoclonali:
 Ig cu specificitate identica produse de
clone de plasmocite
 utilizare: in diagnosticul virozelor sau
terapeutic, in diverse afectiuni:boli imune,
neoplazii.
 Dinamica R.I. Umoral.1.
Etape :
1. stimularea limfocitelor B: produce:
 selectia de clone cu receptor pentru un Ag complementar si activitate secretorie
 proliferare
 diferentiere
2. formarea de celule de memorie specifice (limfocite B si T)
3. semnalul primar: e dat de recunoasterea Ag de catre IgM sau IgD - de pe limfocite
4. tipul de Ac. depinde de:
 caracterele Ag-lui: continutul de amino acizi/polizaharide ale virionului
 marimea stimulului: cantitatea virusului infectant (boala) si nr. doze, de adjuvanti, de
intervalul de administrare al vaccinurilor.
 calea de patrundere/diseminare a Ag. : IgA controleaza portile de intrare (orofaringe,
tractus digestiv si genital); IgM si IgG limiteaza viremia si diseminarea sistemica virala
 calea de administrare. De ex. a vaccinurilor: orala, parenterala
 Imunocompetenta individuala a gazdei
5. proprietatile Ac:
 aviditatea = Ex. forta de legare de Ag este mai mare la IgM (care are 5 situsuri de
legare cu Ag)
 afinitatea = forta de legare intre un situs al unui Ac.si un epitop viral
6. Dinamica raspunsului imun:
a. R.I. primar: apare la prima expunere la Ag. sau după vaccinare: El are:
1. O perioada de latenta = de la contact initial - la aparitia primilor Ac serici
(2-5 zile)
2. perioada exponentiala = crestere logaritmica a Ac (12 zile), dominante sunt
IgM (aviditate >, afinitate <), dar apar si IgG si IgA in cantitati mici
3. perioada stationara - in care IgM persista 2-3 saptamani
4. perioada de descresterea cantitatii de Ac: scaderea IgM pana la disparitie,
dar persista concentratii mici de IgG, IgA si IgE.
b. R.I. secundar: apare la reexpunerea la acelasi antigen !!
Caractere:
 Apare dupa expunerea la cantitati mici de Ag
 apare dupa o latenta scurta, dar cu o rata mare de sinteza a Ac
 tipul dominant: IgG (afinitate mare, aviditate mica)
 titrurile Ac IgG sunt mari si de persistenta indelungata
 mecanismul R.I. secundar implica obligatoriu participarea limfocitelor de
memorie - T si B
7. Interactiunile virus – anticorp: pot produce:
a. Neutralizarea patogenului = anihilarea activitatii infectante a patogenului - ca urmare a actiunii
anticorpilor (IgM,IgG,IgA) asupra virionilor sau prin interventia lor intr-o etapa de
multiplicare virala.

Depinde de:
 tipul de virus
 tipul de Ac si afinitatea lor
 raportul concentratia de virus/concentratia de Ac
 tipul relatiei virus – celula gazda
 prezenta complementului (citoliza)
Mecanisme:
 Blocarea situsurilor antigenice ale virusurilor cu rol in infectivitate (hexonii- la adenov.,
hemaglutinina - la v. gripale, glicoproteinele C si D - la herpesv.). Poate fi
 reversibila (o mol. de Ac./mai multe situs-uri antigenice) sau
 ireversibila (o molecula Ac./2 situs-uri antigenice de pe structuri diferite). Infectivitatea este
inhibata prin alterari ale proteinelor capsidare.
 Anihilarea initierii infectiei (adsorbtie, penetrare, decapsidare) se face prin prin legarea
Ac. de antigenele de suprafata ale virusului.
 Neutralizarea V. - in prezenta complementului. Apare la V. cu invelis: pe complexul Ac – Ag
se fixeaza complementul determinind viroliza (coronavirus). Apare frecvent in R.I. primar
cand predomina IgM.
La retrovirusuri citoliza se produce fara Ac. Aceste V. au receptori pt. fractia complementara - C1q.
b. Hemaglutinoinhibarea = legarea Ac de HA virala – blocheaza adsorbtia virusului pe celula-tinta
(Ex. v. gripale).
II. Raspunsul imun de tip celular

 E important in viroze pt. ca produce: eliminarea

celulelor infectate cu virus si instalarea vindecarii.
 deficienţele congenitale sau dobândite ale imunitatii
mediate celular pot determina evolutii severe, fatale in
unele viroze (rujeola, herpes).
 sunt implicati factori: celulari, mediatori si factori
solubili (macrofage, limfociteT si B, NK, LK, limfokine).
 Etapele R.I. mediat celular :

a. Recunoasterea Ag ca non-self :
1. fagocitarea, prelucrarea si prezentarea Ag.-lui de catre APC
(macrofage, celule dendritice din ganglionii limfatici) – limfocitelor
T (+ Ag. HLA CMH I si Ag CMH II).

b.. Sinteza de interleukine (IL–1 ) de către APC.

b. Inducerea R.I. se produce prin activarea celulelor imune:

I. Activarea Limfocitelor Th (helper) in prezenta Ag virale si a

moleculelor CMH II (celulele-tinta avand receptori CD4 pe
suprafata lor- pentru CMH II). Se stimuleaza proliferarea clonala
a LB si se activeaza limfocitele T citotoxice - LCD8.
II. Se induce productia de limfokine (IL-2)
III. Activarea Limfocitelor Ts (supresoare): Regleaza R.I. prin
actiune pe LTh/CD4. Acestea au receptori CD4 de suprafata, care
actioneaza numai in asociere cu Antigenele HLA/CMH I.
(Restrictia MHC).
IV. Activarea Limfocitelor Tc (citotoxice): au receptori CD8.
Aparitia clonelor LTc/CD8 faţa de Ag. Specifice - necesita
cooperarea dintre LTh si LTs.
V. Actiunea lor, inaintea eliberarii/maturarii virale, distruge celulele
infectate, dar dupa eliberarea V. pot determina chiar infectarea
limfocitelor (rubeola, rujeola).
Particularitatile R.I. celular:
Inducerea R.I. celular depinde de expresia moleculelor CMH I si II de pe
suprafata celulelor infectate (rujeola, gripa, oreillon)
- Limfocitele imune /LI/ recunosc si Ag virale inactivate ce pot produce
fuziuni cu membrana celulei infectate
- L.I. reactioneaza si faţă de Ag. interne
- L.I. intervin in rejectia grefelor si în imunitatea antitumorala
 Limfocitele Td (sensibilitate intirziata): intervin in reactii de
hipersensibilizare intârziata (RHI), produc limfokine care activeaza:
macrofagele (factori mitogeni, de inhibitie a migrarii), PMN (stimularea
eosinofilelor cu eliberare de histamina). Limfocitele pot induce (factori
mitogeni, limfotoxine, interleukine, celule producatoare de colagen sau
interferoni). Reactiile de acest tip pot apare si dupa vaccinari .
 Celulele NK/LNK = distrug celula tinta, independent de Ac si CMH.
Ele sunt activate de interferonul produs de celulele infectate. Au rol in
imunitatea antitumorala si în limitarea infectiilor cu v. invelite (herpetic)
 Celulele K/LK = sunt mononucleare, nefagocitare, citotoxice; depind
de Ac. activi, fixati pe V. invelite (v.varicela zoster si herpes).
c. Distrugerea celulei ţinta (efectul citotoxic, litic)
 Citoliza prin celulele imune seamana cu cea
produsa pe calea activarii complementului seric.
 LTc/CD8 produc proteine care, in prezenta Ca++,
determina leziuni ale membranelor celulare.
 IMUNOPATOLOGIA INFECTIILOR VIRALE

Afectarea sistemului imun prin interactiunea cu virusurile poate produce:

1. Imunosupresie prin:
 Infectarea celulelor sistemului imun cu virusurile ARN sau ADN
- Ex. infectia cu HIV a limfocitelor T determina efecte globale asupra sistemului
imun cu favorizarea infectiilor oportuniste
- Ex.cu v. citomegalic a monocitelor si a inhibitorii secretiei de interleukina in
transplantul de organe poate produce citoliza - in grefa transplantata
 Prin inducerea de factori supresori de catre: v. oncogene si v. herpetic
2. Interactiuni imunopatologice determinate de virusuri:
 formarea de complexe imune Ag-Ac: care pot favoriza eliminarea virusului
sau care se depun in capilare & tesuturi (hepatita B, mononucleoza, retroviroze)
producand: reactii inflamatorii, boli - prin activarea LB sau Th/, care formeaza
complexe cu proteine celulare - ce determina inducere de Ac. cu acţiune pe
tesuturile gazdei.
3. Distructia tisulara prin R.I.celular. Ex:
 se poate produce in encefalitele virale
 rash-ul din rujeola sau rubeolă se produce printr-o reactie de
hipersensibilitate imuna de tip intȃrziat
Infectii virale implicare in autoimunitate:

In R. Autoimune apar:
 autoanticorpi citotoxici pentru limfocite: v. gripal, v. herpetic, v.
rubeolic, v. rujeolos, v. Epstein-Barr
 anticorpi antimielinici: v. Rujeolos - (PESS)
 factorul reumatoid – produs in hepatita virala si in infectiile cu v.
citomegalic
 depunere de complexe imune Ag +Ac + complement - in hepatita B
sau în tiroiditele autoimune
Mecanisme:
a. imunologice:
 activare policlonală a limfocitelor B sau LTc
 infectia celulelor /LTc
 sinteza de anticorpi antiidiotip
b. genetice: unele caractere genetice pot fi factori de risc (Ex.in tiroidita
autoimuna –AgHLA –B W35; în diabetul zaharat - AgHLA B8)
**IMUNITATEA NESPECIFICA - IN VIROZE

1. factori externi protectivi:

 barierele mecanice: tegumente si mucoase
 secretii si excretii: lacrimi, saliva, bila, suc gastric,
urina
2. factori interni:
 umorali: complementul seric
 celulari: macrofage (fagocitoza)
 interferonii
INTERFERONII
1. Proprietati:
 Sunt citokine (mediatori imuni), eliberaţi de celulele infectate cu virus
(ADN/ARN)
 induc rezistenta antivirala si altor celule adiacente celor infectate
 au caracter specific de specie.

2 . Clasificare: IF umani sunt de 2 tipuri:

 IFN tip I: αlfa produs de leucocite si tipul beta IFN produs de fibroblaste
 IFN tip II (imun): γ IFN - sintetizat de LT activate cu mitogeni sau prin Ag
3. Structura:
 IF alfa sunt glicoproteine (13-35 Kd)
 IFN beta β sunt glicozilati
4. Functii:
 atasare de receptorul celular
 modularea activitatii biologice imune
5. Sinteza IF :
 E controlata genetic: IFN alfa si beta = de gene de pe cromozomul 9
 IFN II gamma = de gene de pe cromozomul 12

 genele sunt clonate si apoi, prin tehnica ADN recombinant, sunt

sintetizate in celule procariote (E.coli) si eucariote
 celula normala nu produce IFN, el apare dupa
 O infectie cu un Virus:
- infectant - de tip permisiv
- infectant - de tip nepermisiv
- defectiv sau inactivat cu UV
- V. ARN dublu spiralat
Sau dupa :
- activatori si inhibitori: mitogeni, limfokine, acid retinoic, actinomicina D
- bacterii si endoxine: Brucella, Mycoplasma, endotoxine de bacterii Gram
negative
 Durata sintezei de IF : incepe dupa 4-5 ore de la infectie si atinge nivel
maxim dupa 20-50 ore (sinteza virala maxima)
 IF se excreta la suprafata celulei
 Pt. inducerea de IF, V. ARN sunt mai eficiente decât V. ADN
 6. Efectele biologice ale IF

a. Au activitate antivirala :
 specifica de specie (indusa genetic): activarea genei Mx de pe
cromozomul 16 induce rezistenta la v. gripale
 determina modificarea membranelor celulare:
- inhiba patrunderea v. in celula (v. stomatitei veziculare)
- inhiba fuziunea celulelor (v. Sendai)
- impiedica aderenta v. cu membranele celulare
- inhiba transformarea maligna a celulelor (v. Sarcomului
Rous)
b. Intervin in reglarea celulară
 IFN gamma activeaza gene care determina sinteza Ag HLA de
clasa I si AgHLA de clasa II - pe membrana celulara
 inhiba cresterea celulelor normale si tumorale
 IFN beta stimuleaza diferentierea si maturarea celulelor Th.
 6. Efectele biologice ale IF.2.
c. IF intervin in modularea R.I:
 activarea celulelor NK si K (IFN beta si alfa) cu exprimare de IL
 stimuleaza intens macrofagele
 potenteaza citoxicitatea indusa de AC
 IFN stimuleaza predominant R.I. celular
 in cantităţi mari IF are efecte toxice:
 produce degenerescenta hepatocelulara si glomerulonefrita
 dă reactii febrile
 7. Mecanisme de actiune ale IF
- interactioneaza cu membrana celulara la nivelul receptorilor
gangliozidici (comuni - la IFN alfa si beta si diferiti - pt. IF
gamma)
- Rezistenta antivirala produsa prin IF apare prin:
 activarea genelor ce codifica proteine antivirale
 inhibarea translatiei proteinelor virale prin care se sintetizeaza
doua enzime:
 sintetaza (activeaza endo-ribonucleaza care hidrolizeaza ARNm) si
 proteinkinaza (blocheaza ARNt la ribozomi)

8. Efectele terapeutice ale IF: e utilizat în terapia:

 zonei zoster, herpes, hepatita cronica (prelungirea incubatiei,
scaderea recidivelor ??)
 Terapia unor tumori maligne (leucemii, melanoame, maladia
Hodgkin) = remisiuni, cu prelungirea supravietuirii