T.4. Evolutia Gandirii - Manageriale

EVOLUȚIA GÂNDIRII
MANAGERIALE
EVOLUȚIA GÂNDIRII MANAGERIALE
Doctrine şi şcoli de management

 şcoala clasică universală;
 şcoala relaţiilor umane;
 şcoala sistemelor sociale;
 şcoala empirică (practicistă), teoria
situaţională.
Școli de management
management Școala
Școala
empirică clasică
(practicis
tă)
Școala Școala
sistemelor relațiilor
sociale umane
Economistul englez Samuel Niumen în anul

1835 scria:
 "Este necesar ca întreprinzătorul să
întrunească calităţi ce rar pot fi întâlnite la
om. El trebuie să aibă darul prevederii şi al
calculului, ca toate planurile lui să se
realizeze. El trebuie să fie insistent şi
hotărât în scopurile realizării gândurilor
sale. În afară de aceasta, el trebuie să aibă
cunoştinţe detaliate în ceea ce priveşte
tipurile de muncă şi ocupaţiile".
 Autorii enciclopediei americane - baza

teoriei managementului industrial a fost
pusă în anul 1886, când Henri P. Taun (1844-
1924) - preşedintele companiei "Jeli And
Taun" la o adunare anuală a societăţii
inginerilor - mecanici americani a făcut un
referat "inginerul ca economist». În acest
referat a fost examinată problema privind
rolul managementului, ca sferă ştiinţifică
aparte cu o specializare profesională conform
importanţei sale practice ce se echivalează
cu munca unui inginer.
Funcţia managementului industrial a fost de a

obţine un efect mai mare de pe urma activităţii
salariaţilor.
Pentru aceasta lucrătorului i se dezvolta:
- obişnuinţa disciplinei de executare;
- îndeplinirea obligaţiilor în termen fixat;
- îndeplinirea calitativă a muncii încredinţate;
- răspunderea pentru lucrul său.
Chiar în formele sale iniţiale, managementul s-a
afirmat drept un stil de conducere autoritar:
- comportare severă cu muncitorii;
- muncitorul n-avea dreptul la propuneri, sugestii;
- se foloseau metodele de forţă, pedeapsa, amenda.
 Savantul american E. Dale a clasificat

formarea şi dezvoltarea ştiinţei conducerii în
sec. XX în trei etape:
 1) conducerea empirică;
 2) începutul conducerii ştiinţifice;
 3)conducerea ştiinţifică.
 I. Conducerea empirică - se referă la perioada

în care activitatea de conducere se baza pe
intuiţie. Se consideră că această etapă
cuprinde toate lucrările privind problema
conducerii care au apărut înainte de F. V.
Taylor.
 Conducerea empirică e bazată pe
personalitatea şi calităţile conducătorului.
 Coordonatele de bază (criteriile) ale
conducerii empirice au fost: intuiţia,
experienţa şi bunul simţ - calităţi care depind
de personalitatea conducătorului
 II. Începutul conducerii ştiinţifice - alături de experienţă

şi intuiţie conducătorul începe a avea nevoie şi de anumite
cunoştinţe specifice. La această etapă se introduce pe
scară largă progresul tehnico-ştiinţific, care determină o
creştere a cerinţelor pentru perfecţionarea formelor şi
metodelor de conducere.
 III. Conducerea ştiinţifică - prima încercare de
sistematizare pe bază ştiinţifică a conceptelor şi
principiilor activităţii de conducere se manifestă în
lucrările lui F. W. Taylor. Tipul de conducător care
corespunde acestei etape este organizatorul, care se
caracterizează printr-un stil de conducere democratic, prin
cooperare cu subalternii, deciziile importante sunt
elaborate în colectiv
 ŞCOALA CLASICĂ UNIVERSALĂ

 Apariţia primei şcoli clasice a managementului este
atestată în secolul XX şi e legată de numele lui F.
Taylor.
Şcoala clasică universală - acest curent de gândire în
teoria conducerii este întâlnit şi sub denumirea de
şcoala procesului de conducere, sau şcoala tehnică.
Şcoala clasică mai este numită şi universală.
Şcoala clasică este în principiu, rezultatul suprapunerii
a doua concepte de conducere:
 - conceptul anglo-saxon, concept ce se bazează pe
cazuri practice, în temeiul cărora sunt formulate
principiile procesului de conducere. Promotorul acestuia
a fost americanul F.W. Taylor (1856-1915);
 - conceptul latin, al cărui promotor şi reprezentant a

fost francezul H. Fayol (1841-1925). Acest concept are la
bază metode deductive, principii cu caracter universal.
 Trăsăturile generale ale gândirii ce fundamentează
şcoala clasică universală se pot rezuma la următoarele:
 - principiile formulate sunt universale;
 - întreprinderea este privită ca un sistem închis, izolat
de mediu, iar structura organizatorică este reprezentată
prin legăturile dintre funcţiile sale interne;
 - se pune accentul pe latura conducerii tehnico-
economice, fără a se analiza aspectul social şi psihologic
al procesului de conducere.
Apariţia primei şcoli clasice a managementului

este atestată în secolul XX şi e legată de
numele lui F. Taylor “Părintele
managementului ştiinţific”. El a scris
următoarele cărţi:
 - Sistemul de acord (1895);
 - Principiile managementului ştiinţific (1911).
F.Taylor a formulat principalele principii ale

managementului ştiinţific:
- divizarea muncii: în muncă de indicaţii şi
munca de executare.
Administratorul, după Taylor, trebuie:

- să prelucreze conform metodelor ştiinţifice
fiecare element al muncii;
- pe criterii ştiinţifice, să aleagă lucrătorii, să-i
înveţe;
- să utilizeze ştiinţa în activitatea lor şi sa le
sugereze muncitorilor că munca lor se
bazează pe principii ştiinţifice;
- să asigure diviziunea muncii între manageri şi
muncitori.
 După părerea lui Taylor metodele vechi

empirice, subiectiviste şi ne temeinice de
conducere trebuie să fie înlocuite cu logica
ştiinţifica a regulilor şi formelor.
 Taylor a tras concluzia că muncitorii sunt
gata să muncească cinstit pentru un
anumit salariu.
 Taylor, după părerea economiştilor, a
efectuat o revoluţie intelectuală în teoria
şi practica managementului ştiinţific
Criteriul principal al eficienţei firmei, după Taylor, îl constituie

micşorarea preţului de cost al producţiei.
 Principiile sistemului lui Taylor sunt:
 1) înlocuirea metodelor tradiţionale bazate pe măiestria şi

experienţa personală, prin metode ştiinţifice, bazate pe analiza
tuturor elementelor procesului de conducere.
 2) Selecţionarea lucrătorilor pe baza unor criterii elaborate
ştiinţific, antrenarea şi instruirea acestora.
 3) Colaborarea între muncitori şi administraţie în scopul aplicării
în practică a organizării ştiinţifice a muncii.
 4) Diviziunea muncii: intelectuale şi fizice.
 5) Ridicarea conţinutului economic al muncii tehnicienilor şi, prin
urmare, ridicarea nivelului economic şi cultural al lucrătorilor.
 6) Apropierea învăţământului tehnic superior de nevoile

producţiei.
 7) Introducerea practicii de producţie a viitorilor ingineri,
timp de un an, înaintea absolvirii instituţiei superioare.
 8) Analiza proceselor de muncă prin descompunerea lor în
elemente componente.
 9) Evidenţierea strictă a timpului de muncă;
 10) Unificarea şi standardizarea operaţiilor şi mişcărilor în
procesul muncii, a proceselor tehnologice.
 11) Normarea strictă a muncii.
 12) Controlul tehnic asupra operaţiilor tehnologice şi de
muncă, şi asupra calităţii producţiei.
 13) Introducerea şi aplicarea salarizării în acord cu tarifele
diferenţiate.
G. Ganti (1861-1919) - discipolul apropiat al lui Taylor.

El a propus următoarele elemente ale managementului:
 - Salariul premial;
 - Cartela - schemă de planificare;
 - Teoria liderului;
El a scris următoarele cărţi:

- Organizarea muncii (1919);
- Dirijarea industrială (1916).
Ganti pentru prima dată în sistemul managementului

a evidenţiat problema factorului uman şi a rolului lui
în procesul de producţie.
Soţii F. Gilbert (1868- 1924) şi L. Gilbert

(1868-1972) s-au ocupat de problemele
muncii fizice - sporirea volumului de
producţie pe baza reducerii cheltuielilor de
munca inutile.
Au scris următoarele cărţi:
-Studierea mişcării (1911);
-Psihologia dirijării (1916).
F. Gilbert a fost manager în industria de

construcţii.
EVOLUȚIA GÎNDIRII MANAGERIALE
M. Foliet (1868-1833) a studiat relaţiile sociale în

cadrul grupărilor mici. A scris următoarele cărţi:
-Experienţa creatoare (1924);
-Administrare energetică (1941);
-Libertate şi supunere (1949)
Idea principală a acestor cărţi constă în aceea că

conflictul poate avea un rol pozitiv în anumite
condiţii. Supunerea în faţa puterii unei
personalităţi îl înjoseşte pe om, metoda
autoritară nu poate fi efectivă pentru
organizarea industrială a muncii.
Asupra formării managementului ştiinţific a

exercitat o mare influenţă savantul englez O.
Şeldon, care a scris cartea “Filosofia dirijării”
(1923). El demonstra că “trăsătura etică a
managementului şi funcţia răspunderii
trebuie să fie nucleul sistemului de
management”.
H.Fayol pentru prima dată evidenţiază
problema capacităţii de conducător, a
pregătirii pe care aceştia trebuie să o aibă,
insistând pentru includerea conducerii
ştiinţifice ca disciplină obligatorie în şcoli.
Principiile formulate de H. Fayol:

 1) diviziunea muncii în activitatea de conducere şi executare;
 2) o strictă concordanţă între autoritatea personală şi oficială (la
serviciu) a conducătorului;
 3) disciplina;
 4) principiul deciziei unice;
 5) succesiune în conducerea întreprinderii;
 6)subordonarea intereselor personale celor colective;
 7) stimularea materială şi morală;
 8) centralizarea funcţiilor de conducere;
 9) structurarea ierarhică a aparatului de conducere;
 10) organizare ştiinţifică a tuturor sectoarelor întreprinderii;

 11) atitudinea justă şi echilibrată faţă de personal;
 12) stabilitatea cadrelor;
 13) iniţiativa;
 14) unitatea colectivului.
H.Fayol propune sistemul de funcții ale

managementului
PRODUCERE
de securitate si
tehnică comercială financiara contabilă
administrativă
ADMINISTRARE
previziune organizare comandă coordonare control
 Pentru prima dată H. Fayol delimitează funcţia administrativă,

aceasta fiind considerată o funcţie de bază a conducerii
întreprinderii.
 H.Fayol este considerat ca principalul exponent şi promotor al
mişcării europene de conducere ştiinţifică a întreprinderii.
 ŞCOALA RELAŢIILOR UMANE (PSIHOLOGICĂ)

 R. Waterman ”Personalitatea constituie
unicul izvor de reînnoire a firmei”.
 Cunti şi S. O. Donneli: “Daca subalternii se
conduc numai de regulile şi necesităţile
dictate de şefi, ei lucrează cu 60-65% mai
puţin din potenţialul lor”.
 A. Mayo (1880-1949)- sociologul şi psihologul
american a fost unul dintre primii care a
propus metode noi în managementul industrial,
metode bazate pa relaţiile umane.
Potrivit lui E. Mayo, orice organizaţie industrială are la bază o

structură socială integrală.
Tezele de bază ale acestei concepţii sunt următoarele:
 Oamenii se conduc de motivele sociale ale necesităţilor şi se

afirmă ca indivizii în relaţiile cu alţi oameni;
 În urma revoluţiei industriale şi ale raţionalizării procesului de
muncă, procesul de muncă şi-a pierdut farmecul său, de aceea
satisfacţia morală oamenii o caută în prestigiul social,
relaţiile sociale;
 Oamenii reacţionează mai mult la influenţa socială a grupului
de oameni egali cu ei, decât la controlul din partea şefilor;
 Lucrătorul răspunde la indicaţia conducătorului, dacă
conducătorul poate satisface necesităţile lui sociale şi vine în
întâmpinarea dorinţelor lui.
 În anul 1969 în firmele, care foloseau managementul

“relaţiilor umane” una din funcţiile managementul a
devenit “dirijarea cu personalul”.
 Scopul ei principal era ridicarea bunăstării
lucrătorului şi în acelaşi timp, lucrătorului i se
acordă posibilitatea să contribuie personal la
dirijarea procesului de producţie.
 “Dirijarea cu personalul” se utilizează şi la
metodele de selectare a lucrătorilor, instruirea şi
reciclarea cadrelor, problema ocupaţiei personalului,
folosirea efectivă a mecanismelor, organizarea în
comun a consultărilor între proprietari şi muncitori în
vederea aplanării conflictelor.
 Un alt reprezentant al şcolii “resurselor umane” a

fost D. Mac-Gregor (1906-1964), care a publicat
cartea “Aspectul uman al întreprinderii” (1960).
 Conform concepţiei lui D.McGregor, managerul
permite subalternilor să participe la luarea
deciziilor, în procesul dirijării, fiindcă
deciziile devin efective atunci, când sunt
acceptate de lucrătorii cointeresaţi.
 A aparut concepţia “democraţiei de producţie”
sau “democraţia la locul de muncă” . Fondatori ai
acestor concepţii sunt sociologii Dj. Goula, A.
Gorţ
 D.McGregor în lucrarea "Factorul uman în

întreprindere" publicată la New York în 1960 expune
aşa-zisa teoria X-Y.
Teoria X.
 - Fiinţa umană medie este inevitabil predispusă la
delăsarea în muncă, pe care ar evita-o dacă ar putea;
 - din această cauză, cea mai mare parte a oamenilor
trebuie să fie forţată, controlată, îndrumată, chiar
ameninţată cu pedepse, pentru a o determina să
depună un efort corespunzător îndeplinirii
obiectivelor organizaţiilor;
 - fiinţa umană medie prefera să fie condusă, doreşte
să evite răspunderea, vrea să fie lăsată în tihnă, voie.
Teoria Y.
- Depunerea eforturilor fizice şi intelectuale prin muncă este o

cerinţă tot atât de necesară, de naturală, ca şi joaca, sportul,
odihna;
- controlul din afară, ameninţarea cu pedepse, nu sunt
singurele mijloace. Omul poate să desfăşoare o auto-îndrumare
şi un autocontrol în cadrul sarcinilor ce i-au fost încredinţate;
- omul mediu învaţă în condiţii normale nu numai ca să-i fie
încredinţate sarcini de răspundere, ci chiar să şi le asume din
proprie iniţiativă;
- capacitatea de a demonstra un grad relativ înalt de
imaginaţie, ingeniozitate şi creativitate la rezolvarea
problemelor organizatorice este larg răspândită printre oameni;
- în condiţiile vieţii industriale moderne, potenţialul intelectual
al omului mediu este numai în parte utilizat (folosit).
 ŞCOALA SISTEMELOR SOCIALE

Reprezentanţii acestei şcoli- C.J.Banard, H.A.Simon,
P.Selznick, A.Etzioni, G.N Popov, care sunt numiţi
sistemişti.
 La baza teoriei lor, sistemiştii pun teoria organizării sociale
şi unele elemente ale teoriei cibernetice.
 În concepţia sistemiştilor, obiectul cercetării sistematice îl
constituie, pe de o parte, întreprinderea cu toate părţile ei
componente, iar pe de altă parte-procesele care au loc în
interiorul şi exteriorul întreprinderii.
 Întreprindea este considerată ca un sistem social, cea ce o
deosebeşte de sistemul cibernetic - sistem închis - fizic sau
tehnic, adică sisteme de echilibru, de autoconservare, lipsite
de creştere, interacţiunea elementelor poate fi
prognozată cu ajutorul metodelor matematice, fizice.
 Echilibrul dinamic al sistemului social e bazat

pe trei grupe de operaţii - comunicaţia,
echilibrul şi adoptarea deciziilor.
 Comunicaţia e considerată un factor
cardinal care asigură viteză de reacţie a
sistemului de conducere la schimbări.
 Echilibrul e mecanismul stabil al
organizaţiei, structura organizatorică
(birocratică, adoptivă).
 Adoptarea deciziilor e cea mai importantă
pârghie de reglare a sistemului.
 ŞCOALA EMPIRICĂ (PRACTICISTĂ), TEORIA

SITUAŢIONALĂ
 Reprezentanţii acestei şcoli - P.Drucher,
L.Newmann, E.Dale, R.Falk - numiţi empirişti car
consideră experienţa drept unicul mod de a
dezvolta teoria şi practica conducerii.
 P.Drucher (1950, profesor de management la Universitatea din
New-York ): Această experienţă întruneaște cele mai
bune metode de perfecţionare a practicii
managementului american sub forma de situaţii.
P. Drucher în cartea sa “Practica dirijării” (1954)
a determinat această teorie ca “teorie a situaţie”.
 Schema teoriei situaţiei a fost sistematizata şi declarată în anul

1977 de R. Mochier. Această teorie, prevede că managerii firmei,
în dependenţa de situaţie, procedează în felul următor:
 În primul rând, diagnostica situaţiei, evidenţiază problemele
principale, formează scopurile dirijării, găsesc căile rezolvării lor;
 În al doilea rând, studiază caracteristicile situaţiei, evidenţiază
şi determina pe acelea, care influenţează asupra procesului
decizional;
 În al treilea rând, elucidează alternativele de acţiuni;
 În al patrulea rând, apreciază fiecare alternativa şi determina
care din ele corespund cerinţelor situaţiei;
 În ultimul rând transpun planul elaborat intr-un curs concret de
acţiuni, care ar fi cele mai eficiente pentru atingerea scopurilor
firmei.
Acest model de existenţa era la modă în anii ‘70. În aceşti ani se
punea problema proiectării organizatorice(proiectarea SO)
 Pentru seminar
 1. Este posibil ca o persoană să corespundă

puţin Teoriei X şi puţin Teoriei Y.?
 2. Cum se simte o persoană dacă este
calificată, caracterizată conform Teoriei X
sau Teoriei Y. ?

T.4. Evolutia Gandirii - Manageriale

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

T.4. Evolutia Gandirii - Manageriale

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EVOLUȚIA GÂNDIRII

Doctrine şi şcoli de management

Economistul englez Samuel Niumen în anul

 Autorii enciclopediei americane - baza

Funcţia managementului industrial a fost de a

 Savantul american E. Dale a clasificat

 I. Conducerea empirică - se referă la perioada

 II. Începutul conducerii ştiinţifice - alături de experienţă

 ŞCOALA CLASICĂ UNIVERSALĂ

 - conceptul latin, al cărui promotor şi reprezentant a

Apariţia primei şcoli clasice a managementului

F.Taylor a formulat principalele principii ale

Administratorul, după Taylor, trebuie:

 După părerea lui Taylor metodele vechi

Criteriul principal al eficienţei firmei, după Taylor, îl constituie

 Principiile sistemului lui Taylor sunt:

 1) înlocuirea metodelor tradiţionale bazate pe măiestria şi

 6) Apropierea învăţământului tehnic superior de nevoile

G. Ganti (1861-1919) - discipolul apropiat al lui Taylor.

El a scris următoarele cărţi:

Ganti pentru prima dată în sistemul managementului

Soţii F. Gilbert (1868- 1924) şi L. Gilbert

F. Gilbert a fost manager în industria de

M. Foliet (1868-1833) a studiat relaţiile sociale în

Idea principală a acestor cărţi constă în aceea că

Asupra formării managementului ştiinţific a

Principiile formulate de H. Fayol:

 10) organizare ştiinţifică a tuturor sectoarelor întreprinderii;

H.Fayol propune sistemul de funcții ale

previziune organizare comandă coordonare control

 Pentru prima dată H. Fayol delimitează funcţia administrativă,

 ŞCOALA RELAŢIILOR UMANE (PSIHOLOGICĂ)

Potrivit lui E. Mayo, orice organizaţie industrială are la bază o

Tezele de bază ale acestei concepţii sunt următoarele:

 Oamenii se conduc de motivele sociale ale necesităţilor şi se

 În anul 1969 în firmele, care foloseau managementul

 Un alt reprezentant al şcolii “resurselor umane” a

 D.McGregor în lucrarea "Factorul uman în

- Depunerea eforturilor fizice şi intelectuale prin muncă este o

 ŞCOALA SISTEMELOR SOCIALE

 Echilibrul dinamic al sistemului social e bazat

 ŞCOALA EMPIRICĂ (PRACTICISTĂ), TEORIA

 Schema teoriei situaţiei a fost sistematizata şi declarată în anul

 1. Este posibil ca o persoană să corespundă

S-ar putea să vă placă și