REPERE ALE CUNOAȘTERII

ȘTIINȚIFICE ȘI ȘTIINȚEI
ACTUALE

1
I. Cunoașterea științifică azi
1) Aspecte de ordin teoretic
a). Cunoașterea: proces complex
Infinit prin diversitatea obiectului său, supus
permanentei deveniri
Finit: prin limitele temporale în care este
angajat contextual subiectul (sistemul axiologic
căruia îi aparține și îi este afin; potențialul de
investigație existent la diferite momente
istorice; nivelul de cunoaștere, devenit
potențialul cognitiv al subiectului)
2
Definiție.
Cunoașterea este un proces de raportare continuă a omului la lume, care are
drept rezultat dobândirea de informații (cunoștințe) temeinice și adevărate.

Note definitorii:
 Nu orice opinie = cunoaștere; simplele opinii exprimate despre […..] nu
reprezintă nici cunoștință, nici, mai ales, fragmente ale vreunei științe.

Exemplu: despre educație, proces de învățământ, ideal educațional,

evaluare, calitate în educație își exprimă opinia categorii diverse de oameni, de
la oameni neinstruiți la politicieni, de la profesori de toate rangurile la savanți.
3
 Sunt toate aceste opinii cunoștințe?

cunoașterea comună – limbajul

nesistematizat
 Distincția inevitabilă între:
cunoașterea științifică – limbajul științific

 Pentru ca o propoziție să aibă valoare de cunoaștere, sunt necesare două

condiții cumulative:
- să fie adevărată
- să fie temeinică
4
 Ce este adevărul? Există adevăr absolut? Este corect să vorbim despre
Adevăr sau despre adevăruri?
Atenție la eroarea confirmării!

b.) Știința
Definiție generală: Sistem de cunoștințe despre existență (realitatea fizico-
naturală, socio-umană și spirituală), dobândite prin metode adecvate și
exprimate în concepte, categorii, principii, legi.

5
John Bernal dubla conotație a științei:

instituție (organizație de oameni care îndeplinesc diverse

roluri în societate);
Știința

metodă (procedee, mijloace prin care se dezvăluie

aspecte și legități noi ale lumii, dar în care se
regăsesc și reminiscențe cu valoare tradițională)
CONSECINȚE
 Orice știință conține ipoteze și teorii; propozițiile științifice răspund celor
două condiții cumulative întrunite de orice cunoștință: temeinicia și
veridicitatea.
6
c.) Opinia și ipoteza
 O opinie nu este o ipoteză. Propoziția rostită de profesorul diriginte
„Consider că elevul X, autorul faptului Y, a acționat cu premeditare”
reprezintă punctul de vedere al unei persoane

semnificația cuprinde

referentul opțiunea subiectului asupra referentului

7
 Propoziția: „Probele materiale descoperite asupra elevului X îl
încriminează” nu are nici o legătură cu subiectul

 În susținerea unei opinii intervin, de obicei argumente descrise prin expresii

ca:
- „aceleași păreri are și…..”;
- „practica pedagogică arată că…..”;
- „comunitatea școlară a demonstrat că….”;
- „X, autoritate epistemică în științele educației susțin că…”;

8
ATENȚIE!
Opinia angajează subiectul în descrierea sa. Ipoteza exclude total subiectul
(„Dacă…..atunci”)
Exemplu: Dacă se aplică programe de discriminare pozitivă pentru romi, atunci
se diminuează abandonul școlar.

 Opiniile sunt subiectual verosimile. În limbajul științelor educației

formulări de opinii:
- de ordin cognitiv;
- de ordin apreciativ;
- de ordin normativ.
 Opiniile sunt acceptate dacă predicțiile lor nu sunt infirmate sau au
supraviețuit tentativelor de infirmare.
9
 Faptele sunt necesare nu spre a dovedi opiniile, ci spre a
putea să le infirme.

Ipotezele: spre deosebire de opinii, care sunt subiectual verosimile, ipotezele

dispun de grade de plauzibilitate, în funcție de conformitatea lor cu
observația.
Lipsa discernământului elevului X este urmare a
Analiza comparativă subdezvoltării mintale. (Dacă X este subdezvoltat
mintal, atunci el este lipsit de discernământ).
Este plauzibilă raportată la observațiile întreprinse asupra nivelului
de dezvoltare intelectuală și comportamentului, observații realizate de
profesori
psihologi
medici 10
 Se poate spune același lucru despre opinia învățătorului? Opinia: Mi
se pare că elevul X este înapoiat mintal.

NU! Această aserțiune (a învățătorului) este judecată nu din perspectiva

propoziției „Elevul X este înapoiat mintal”, ci luată în corelație cu opinentul
(învățătorul).
Opinentul își indică atitudinea lui cognafectivă prin prefixare subiectuală „Mi
se pare”

11
ATENȚIE! Când spunem «În opinia lui Y» …..cutare lucru sau
«După părerea lui N ….cutare lucru»

Fie cercetăm opinia, în Fie cercetăm doar propoziția despre care

întregul ei Y sau N opinează

Opinia nu poate fi calificată în Analiza depinde de natura presupoziției despre

termeni de «adevărată» sau «falsă», ci care se opinează, care poate fi o propoziție
în termeni de admisibilitate totală, cognitivă sau necognitivă
parțială sau de respingere a
argumentelor pentru care Y sau N ar
avea opinie

12

d) Caracteristicile esențiale
ale științei
veridicitatea (enunțurile ei să se confirme în
valoarea lor generală de adevăr prin metode
de verificare, referitoare la domeniul de
referință).
raționalitatea (corectitudine sub aspect
logic al conținuturilor)
perfectibilitatea (disponibilitatea de a
integra descoperirile noi în sistemul
explicativ)
13
 să aibă un obiect de cunoaștere (un domeniu propriu
de cercetare conceptuală)

să posede un limbaj propriu, riguros definit

e) Condiții de îndeplinit
să se întemeieze pe un sistem propriu de principii,
pentru ca un ansamblu de legi, noțiuni, categorii
cunoștințe să fie numit
să utilizeze metode și tehnici de cercetare, formulând
corect știință principii de metodă, reguli, criterii operaționale

să cuprindă ipoteze și teorii competitive pentru

explicarea diferitelor aspecte ale domeniul cercetat

să permită predicții și retrodicții

14
 f) Clasificarea științelor

• o clasificare clasică (clasificarea trihotomică) pe domenii largi

ale existenței: științe despre natură

științe despre societate

științe despre gândire

Este operațională?
(Să avem în vedere interferențele, interdisciplinaritatea,
pluridisciplinaritatea și transdisciplinaritatea)
Exemple: științele tehnice, cibernetica, științele organizaționale,
memetica, psihopedagogia, sociopsihologia etc.

15
 - științe ale naturii

subsistemul științelor - științe socio-umane

despre existență („științele - științe despre gândire
ontisului”)
• În funcție de
referentul descris și
explicat - științe organizaționale
- științe pragmatice
subsistemul științelor - științe tehnice
acțiunii - științe instructiv-educaționale
- științe comportamentale
- științe ale comunicării
- praxiologie etc.

16
 A. Botez propune un tablou al științelor sociale:
- științe de tip nomotetic; au ca obiect activitățile umane și ca scop stabilirea
relațiilor funcționale corespunzătoare (economia, politologia, sociologia,
demografia, lingvistica, științele educației etc.);
- științe ce au ca obiect istoria, iar ca scop reconstituirea și interpretarea
trecutului (științele istorice);
- științe ce delimitează lumea dominată de norme, obligații și atribuții; au ca
obiect aspectele normative ale activității umane (științe juridice, științe despre
morală);
- științe ce au ca obiect activitatea cognitivă, ca activitate esențial umană și ca
scop cercetarea epistemologică a științei (epistemologia, logica, memetica,
psihologia etc.).
17
2. CARACTERISTICILE ȘTIINȚEI
a) Atât științele despre natură, cât și științele socio-umane (în care se subinclud
unele dintre științele educației), reconstruiesc abstract obiectele de studiu,
obținând modele teoretice asupra lor.
Notă. Reconstrucția abstractă a obiectului de studiu de către științele educației
(ca și în cazul științelor juridice) revendică un imperativ: căutarea unui model
de înțelegere justificativă (principiile metodologice ale științelor fizico-
matematice și chimico-biologice nu pot fi angajate în validarea teoriilor
educaționale).

18
 CONSECINȚE

 Științele educației, în sensul de științe despre educație nu au cum să fie

definite ca științe exacte, întrucât:
- obiectul lor de studiu – educația – nu poate fi măsurat cu unități de măsură
bine definite, ceva corespondent metrului, gramului, litrului, ergului,
amperului, bitului ș.a.m.d.;
- unele structuri ontice ale educației-idealul educațional, misiunea educației,
finalitățile educației, capitalul educațional etc. – nu sunt «lucruri», care
«cad sub simțuri», direct sau cu ajutorul unor aparate de detectare, nu sunt
concrete – în sensul conferit acestui termen atomilor, acizilor, moleculelor,
celulelor, plantelor, quarcilor, corpurilor cosmice, energiilor etc.
19
 De exemplu: forța mecanică, puterea energetică, interacțiunea speciilor,
presiunea lichidelor, gravitația, diversele zgomote etc, pot fi măsurate, dar
nu și idealul educațional, forța organizațională a comunității școlare,
externalitățile capitalului educațional, deviațiile comportamentale ale unor
copii, presiunea anturajului, forța rușinii (re/integratoare).

Validarea teoriilor educaționale nu poate fi apreciată cu

ajutorul criteriilor «obiective» ale teoriilor științelor naturii

20
b) Știința – oricare ar fi ea – este despre, investighează ceea ce este general,
esențial, necesar, relativ constant și repetabil, despre regularități logice surprinse
în metode explicative verificabile printr-o metodă ce conferă un grad ridicat de
certitudine.

Știința nu se identifică cu segmentul esențial analizat de ea.

De ce?
Pentru că științele nu au materialitate (dacă ar avea materialitate, ar
însemna că științele ar fi segmente ale existenței: știința chimiei ar fi
reprezentată de asocierile și disocierile atomilor; știința biologiei – de viață – în
toată diversitatea ei; istoria de civilizațiile succesive; pedagogia de mecanismele
formele și conținuturile educației, psihologia de psihic etc.)
21
• Niciun cercetător nu abordează legile naturii, societății, gândirii ca legi cu care
operează științele, ci ca raporturi existențiale, esențiale, necesare, relativ stabile
și repetabile care au obiectivitate.
Este o deosebire netă între un mod de ființare al existenței (domeniul de
investigare pentru o știință) și elaboratul științific. Primul are extensivitate
existențială față de știința care-l investighează.

Elaboratul științific (și știința) este despre
(chimic, biologic, fizic, social, politic).
Altfel spus, biologia cercetează viața,
psihologia – psihicul, axiologia – valorile,
stasiologia – partidele politice, științele
educației – educația ș.a.m.d.
Domeniile de cunoaștere sunt realități care
există, indiferent dacă există sau nu știința
(viața, psihicul, valorile, educația există și
în absența biologiei, psihologiei, axiologiei
pedagogiei. Corpurile macrocosmice se
atrag între ele indiferent de elaboratul
științific numit legea atracției universale)
22
O CONCLUZIE INTERMEDIARĂ
Orice știință indiferent de domeniul ei de analiză - deci și științele despre educație - se
constituie dintr-un ansamblu sistematic și metodic de cunoștințe raționale, sub formă de
ipoteze și teorii, verificabile direct sau indirect și predictibile despre o realitate
(domeniul ei), care transcende aceste cunoștințe.

Științele descoperă faptele brute, le stabilesc și fixează în limbajul lor

ca date – fapte științifice – și, în temeiul acestor date, elaborează ipoteze
și teorii a căror veridicitate este verificabilă.

Stabilirea și fixarea faptelor Elaborarea de ipoteze și teorii,

științifice, din perspectivă metodică reprezentată de dimensiunea
= dimensiunea descriptivă a teoretică a științelor.
științelor
23
 La jumătatea secolului al XX-lea și în primele două decenii ale secolului actual,
sistemul științelor a cunoscut serii succesive, dar și concomitente de transformări
precum:
- fragmentarea – divizare accentuată a științelor atât pe orizontală, cât și pe verticală,
adâncindu-se fenomenul hiperspecializării (creșterea numerică a „științelor
particulare”);
- hibridarea – apariția unor științe de sinteză, „de graniță”, rezultate din flexibilizarea în
studiu a aceluiași domeniu – ca domeniu de „vecinătate” – de către două
sau mai multe științe (geopolitica, biofizica, biochimia, cibernetica,
psihopedagogia, docimologia, managementul educațional, sociologia
educației)

- Cercetarea științifică se orientează dinspre monodisciplinaritate către

interdisciplinaritate, căutând soluții pentru depășirea consecințelor fragmentării și
găsirea elementelor unificatoare. 24
 Ca și alte științe sociale, științele educației se confruntă azi cu trei probleme fundamentale:
- provincialismul – analiza sistemelor educaționale s-a concentrat- începând cu cea de-a doua jumătate
a secolului trecut – îndeosebi asupra unui număr restrâns de sisteme din spațiul european și
occidental, vizând doar marile democrații (Marea Britanie, S.U.A., Germania și Franța), dar și din
fosta URSS, lăsând în afara preocupărilor sisteme educaționale precum cele din China, Japonia,
Australia, Coreea de Sud, India, America Latina ș.a.m.d.
- descriptismul – în majoritatea lor, studiile sunt centrate pe analize factuale, limitându-se la descrierea
caracteristicilor sistemelor educaționale, fără preocupări teoretice (elaborarea de ipoteze și
generalizări verificabile, examinări concrete, comparații argumentate, explicite și riguroase etc.);

- formalismul – atenție excesivă acordată variabilelor formale, instituțiilor, normelor și procedurilor,

neglijându-se funcționarea reală a sistemelor educaționale, interacțiunile dintre structuri, evoluția
sistemelor ș.a.m.d.
25
Preocupându-se îndeosebi de imitarea unor modele, științele educației, cu
câteva excepții, sunt încă fundamental eurocentrice, descriptive și formaliste.

26
c) Faptul; faptul brut și faptul științific

Justificare: evitarea frecventelor erori care întemeiază – în abordarea

noastră – confirmări inadecvate (bazându-ne pe experiența
personală, facem din confirmare suportul incontestabil al
cunoștințelor noastre, fără a ține cont de aspectul că, întipărită
în modul nostru obișnuit de a gândi, confirmarea poate fi o
eroare majoră)

Evitarea confirmărilor inadecvate

27
 Jaspers: „La urma urmei cunoașterea nu stabilește alte fapte decât
acelea pe care le construiește”.

Faptul („existența de fapt”) ceea ce există efectiv, concret în realitate

Ceea ce se deosebește de ceea ce există doar de drept, adică este numai

imaginat sau gândit.

Diferență majoră între fapt și gândul despre el

28
 FAPTUL
CARACTERISTICI NOTE DEFINITORII
Se produce regulat, inevitabil, când condițiile Fiind reproductibil, faptul este obiect de experiență
corespunzătoare sunt întrunite generală, în principiu universală, ceea ce face ca
afirmațiile unui observator să poată fi controlate de alții
Fiind obiect de experiență generală, faptul este Simptomul obiectivității faptului
observabil și decelabil de oricine dorește, fiind
eteronom în raport cu cunoașterea dobândită despre
el (faptul nu este simplu vis sau un produs al
imaginației, ci obiect de experiență pentru orice om
cu psihic normal).
Faptul nu se identifică cu evenimentul. Faptele Evenimentele devin fapte numai dacă se desfășoară cu
istorice importante se numesc, în mod curent regularitate.
evenimente, dar asta pentru că sunt însoțite de o  
mare încărcătură afectivă.

29
 Faptul brut (preștiințific)

Datul imediat al observației (faptul cunoscut)

oamenii „de rând” – care se opresc de regulă, la
Au acces la el nivelul faptului preștiințific

Oamenii specializați/domenii – fac din datul

respectiv suport pentru accedere la faptul științific

30
 Faptul științific „constă în același dat, dar asociat cu reprezentarea
clasei din care face parte, măsurat, interpretat, integrat
în cunoașterea anterioară”

Henri Poincaré: faptul științific reprezintă traducerea unui fapt brut într-un
limbaj.
Constând în același dat, faptul brut și faptul științific nu sunt
absolut deosebite.
În multe cazuri, deosebirea se relativizează, întrucât și faptul brut
este corelat cu o teorie prealabilă. Dar aceasta teorie prealabilă are
caracter empiric, adesea confuz, chiar incoerent.
31
Carnap și Popper: între cunoașterea comună și cunoașterea științifică
există o anumită legătură, ceea ce face ca faptul brut să nu fie rupt de
faptul științific.

Faptul este obiectiv, aparține efectiv realității și, din moment ce

realitatea fizico-naturală există pur și simplu, nefiind «construită»
de conștiință, faptul există prin sine, fiind eminamente obiectiv.

32
 Se reduce faptul științific la faptul brut?

NU, deși nu sunt absolut deosebite.

 Faptul științific reprezintă „datul” experienței nemijlocite integrat nu în cunoașterea
comună, ci în cunoașterea științifică anterioară.
 Faptul științific nu este nici o simplă înregistrare a unui „dat” nici numai activitatea
subiectivă („pură creație ex nihilo”).
 Faptul brut este cu prioritate un „dat” al experienței perceptive, nu un rezultat al elaborărilor
intelectuale; este un produs al experienței simțurilor. (L. Blaga).
 Granița dintre empiric și teoretic în abordarea faptului brut, și a faptului științific nu este
rigidă; nici dogma baconiană a observaționismului, definită de Popper ca „dogma supremei
virtuți a observației și a supremului viciu al speculației teoretice” – adică negarea oricărui
rol al gândirii în cunoașterea faptului – nici absolutizarea rolului gândirii – adică
înțelegerea faptului brut ca rezultat exclusiv al speculației teoretice – nu sunt soluții
corecte la această problemă. 33
 CONCLUZIA
Într-o cercetare important este de unde se pleacă, adică, de știut dacă o
anume situație a cunoașterii de care dispune subiectul – ansamblul
cunoștințelor preconstituite – campează sau nu în sfera certitudinii.
 

34