Fitotehnie

Itinerarii tehnice
 Știință agricolă care studiază
• Biologia

ARAT
 FITO-TEHNIA
Fito
• FITO-, Element prim de
compunere savantă cu
semnificația „(referitor la o)
plantă”, „propriu plantelor”,
„(de) plante”. [< fr. phyto-,
cf. gr. phyton]. phyton)
Tehnie
• -TEHNÍE Element secund de
compunere savantă cu
semnificația „tehnică”. [Scris
și -technie. / < fr. -technie, it.
-tecnia, cf. gr. techne]
 Știința agricolă care studiază

tehnologia

• Tehnologia se alege în
funcţie de biologia
plantelor

ARAT SCARIFICAT
 FITOTEHNIA
• FITOTEHNIA este ştiinţa agricolă care studiază
• biologia,
• ecologia şi
• tehnologiile de cultivare (itinerarele tehnice) ale
plantelor de câmp.
• Plante de câmp sunt considerate plantele
• erbacee cultivate pe cele mai mari suprafeţe,
• fiind utilizate în
• alimentaţie,
• furajare şi
• industrie.
Plantele de care se ocupă fitotehnia sunt împărţite în câteva
grupe, după însuşirile lor biologice şi utilizarea economică

• Cereale
• grâu,
• secară,
• triticale,
• orz,
• ovăz,
• orez,
• mei
• porumb,
• sorg,
• hrişcă;
 Grâul
Particularităţi biologice Consecinţe tehnologice
1. Înfrăţire… 1. Se poate reduce norma de
semănat
2. Rezistenţă la ger după 2. Epoca de semănat
călire
3. Însuşiri de panificaţie 3. Alegere soi, fertilizare cu
azot
Înfrăţire
 Porumb
Particularităţi biologice Consecinţe tehnologice
• Cel mai mare potenţial Tehnologii pentru producţii
biologic dintre cereale foarte mari. Cei mai importanţi
(fotosinteză tip C4) factori tehnologici care
determină sporuri de
producţie sunt
1. Progresul genetic
2. Irigarea
3. Fertilizarea
 Leguminoase pentru boabe
• mazăre,
• fasole,
• soia,
• bob,
• linte,
• năut ,
• etc.
 Soia
Particularităţi biologice Consecinţe tehnologice
• Fixează azotul atmosferic • Reducerea dozei de azot cu
prin simbioza cu bacteriile 30 kg N/ha pentru planta
din nodozităţile de pe succesoare
• rădăcini
• Specia de bacterii se
numeşte Bradyrhizobium
japonicum
 Plante oleaginoase
• floarea-soarelui,
• rapiţă,
• in de ulei,
• camelină,
• ricin;
 Plante textile
• in,
• cânepă,
• bumbac;

item 1983 1993 2003 2013

Romania Flax fibre 65800 3200 400    
and tow
 Tuberculifere şi rădăcinoase
• cartof,
• sfeclă de zahăr
 Alte plante tehnice
Tutunul Hameiul
 Plante aromatice şi medicinale
• coriandru,
• chimion,
• fenicul,
• anason,
• mentă,
• muşeţel,
• anghinare,
• etc.
 FITOTEHNIA
• Se ocupă şi de culturi „neconvenţionale”, de
tipul „pseudocerealelor:”
• Amaranthus,
• Echinochloa,
• Chenopodium etc.
• Quinoa
 Particularităţi biologice diferite - tehnologii
diferite

Densitatea este diferită, deoarece biomasa este diferită

 Mărimea producției depinde de lungimea
perioadei de vegetație

Producţia
t/ha

Lungimea perioadei de vegetație

 Itinerarul tehnic (tehnologia)
• reprezintă combinarea logică şi ordonată a
elementelor tehnologice aplicate la o anumită
cultură.
• Obiectivul general al itinerarelor tehnice este
crearea celor mai favorabile condiţii pentru
• elaborarea producţiei,
în funcţie de
obiectivele fiecărui agricultor.
 Itinerarul tehnic (tehnologia)
• La aceeaşi cultură pot exista itinerare tehnice diferite,
variind în funcţie de obiectivele agricultorilor:
• Profit maxim,
• Reducerea cheltuielilor
• Reducerea orelor de lucru
• Reducerea produselor de sinteză
– Totală:
• agricultura ecologică
– Parţială:
• agricultura integrată
Zonare
Rotaţia – succesiunea în timp a culturilor pe
o anumită solă
Avantaje Excepţii
• Protecţia plantelor (buruieni, boli, • Cultură repetată (1-2 ani)
dăunători)
• Nutriţia plantelor (fixare simbiotică la • Porumb, tutun –
leguminoase, solubilizarea fosforului de monocultura poate fi o
către rapiţă) practică durabilă
• Management – lucrările sunt distribuite
mai uniform pe parcursul anului,
• Grâu – producţii de 8,7
reducându-se astfel perioadele de vârf. t/ha, mai mici cu 900 kg/ha,
• Unele culturi (leguminoasele, sfecla de faţă de producţia de 9,6
zahăr etc.) determină creşteri t/ha, obţinută după cea mai
importante ale conţinutului de materie
organică din sol prin resturile vegetale
bună premergătoare
care rămân după recoltarea plantelor
 Fertilizarea
• De regulă prin termenii "nutrienţi" sau "elemente nutritive" se
desemnează în literatura de specialitate (agronomică) elementele
esenţiale necesare creşterii plantelor.
• Din cele peste 20 de elemente absorbite de plante, sunt
considerate esenţiale cele care îndeplinesc una din următoarele
condiţii:
• absenţa acestui element împiedică creşterea sau dezvoltarea
plantelor;
• elementul este direct implicat în metabolismul plantei;
• o carenţă în acel element poate fi corectată numai prin aplicarea
elementului respectiv.
• Pe baza acestor criterii, 16 (uneori 17) elemente au fost
clasificate ca elemente esenţiale
 Elemente esenţiale
• macroelemente:
• carbonul, oxigenul, hidrogenul, azotul, fosforul, potasiul, calciul, magneziu
şi sulful; (calciul, magneziul şi sulful sunt clasificate uneori ca
macroelemente de ordin secundar);
• microelemente:
• borul, cuprul, clorul, fierul, manganul, molibdenul, zincul, nichelul;
• alte elemente: sodiul, siliciul, cobaltul.
•  
• Împărţirea lor în macroelemente şi microelemente s-a făcut în funcţie de
cantitatea utilizată de plante.
• Microelementele sunt folosite în cantităţi mici de plante, dar aceasta nu
înseamnă ca ele sunt mai puţin importante. Lipsa lor împiedică
dezvoltarea şi creşterea normală a plantelor.
 Macroelmente
• O altă clasificare, în funcţie de mărimea dozelor
de îngrăşăminte chimice folosite, grupează
macroelementele în macroelemente primare:
• azot, fosfor şi potasiu (cele mai utilizate) şi
• macroelemente secundare:
• magneziu, calciu şi sulf
• (deoarece în majoritatea solurilor se găsesc
suficiente cantităţi disponibile pentru creşterea
normală a plantelor).
Fertilizarea se face în funcţie de:
• cantitatea şi calitate recoltei scontate;
consumul specific
Fertilizarea se face în funcţie de:
• tipul de sol;
cantităţi diferite din mineralizarea
MO (25-70 kg/ha/an)
• condiţiile climatice.
Condiţii favorabile - Potenţial de producţie mai
mare – nevoie mai mare de îngrăşăminte
1. Solul este principala sursă de apă şi de
nutrienţi pentru plante.
2. Capacitatea solului de a aproviziona plantele
cu nutrienţii necesari, variază în funcție de
nivelul lui de fertilitate
(26-70 kg N/an prin mineralizare).
3. Fertilitatea solului evoluează în funcţie de
tehnologiile folosite.
 30

Corelaţia dintre aplicarea

gunoiului de grajd şi
conţinutul în humus al solului

Prof. Dr. Mihai Berca

Humus = Carbon x 1,724 Sursa: Rothamsted, Hosfield – Experiment, Jenkinson et
al. 1993
 Poluarea cauzată de îngrăşăminte este
generată de:
• Epoca de aplicare greşit aleasă.
(când plantele nu absorb nutrienţi)
• Tehnică de aplicare defectuoasă.
 II. Surse de contaminare

Cauzele contaminării:
A. În gospodăriile ţărăneşti
Materia fecală de origine umană sau
animală
B. În agricultură
 Depozitarea gunoiului de grajd
pe câmp
 Aplicarea gunoiului de grajd în
perioade interzise
 Utilizare incorectă a
îngrăşămintelor chimice
 II. Surse de contaminare (2)

Exemplu:
Nitraţi + Nitriți
Microorganisme: bacterii virusuri,
paraziţi şi fungi provenind din
materia fecală de origine umană
sau animală.
 V. Riscuri pentru sănătate
• Prezenţa NO-3 în apa de fântână
• Methemoglobinemia (MHb) sau “sindromul copilului albastru” a fost
descoperit în Japonia cu câteva sute de ani în urmă - Boala “Kuchikuro”
sau boala „gurii negre”.

• În forma în care boala este

cunoscută în prezent, ea a fost
descrisă pentru prima dată în anul
1945 de către Hunter Comly din
SUA, care a descoperit legătura
dintre consumul apei de fântână cu
o concentraţie mare de nitraţi şi
producerea methemoglobinemiei. Nou născut cu cianoză
 V. Riscuri pentru sănătate (3)

Preparea
laptelui
pentru
bebeluş cu
apă
contaminată
cu nitraţi

Fierberea apei NU elimină nitraţii, ci îi poate concentra!

Tratament de urgenţă: Albastrul de metilen (1-2 mg/kg în
soluţie 1% intravenoasă cu ser fiziologic).
 II. Surse de contaminare (4)
Depozitarea gunoiului de grajd pe câmp
 II. Surse de contaminare (5)

Aplicarea gunoiului de grajd în perioade interzise

• La culturile de toamnă, dozele aplicate
înainte de semănat, sunt la nivelul de 1/4 din
doza anuală de azot.
secetă/răsărire întârziată/stimulare creştere
foamea de azot
• Toamna se recomandă aplicarea azotului mai
ales sub forma amoniacală sau amidică (uree)
deoarece sunt mai greu levigabile.
în unele regiuni - precipitaţii importante în
perioada toamnă/iarnă
• Restul cantităţii de azot se aplica primăvara, în
una sau două fracţii.
(creşte coeficientul de utilizare al
îngrăşămintelor )
Epoca de aplicare a îngrăşămintelor
• La culturile de toamnă şi primăvară
îngrăşămintele se pot aplica
• înainte de semănat,
• pe rând cu seminţele,
• îngrăşăminte starter sau
• în vegetaţie
 Îngrăşăminte starter
Rânduri dese Rânduri rare
Când se aplică pe rând cu seminţele, trebuie să se ţină seama că majoritatea seminţelor
sunt sensibile la sărurile de azot şi potasiu, de aceea dozele sigure sunt următoarele:
5- 11 kg (N+K, s.a.) la porumb, rapiţă şi floarea soarelui;
11-67 kg N/ha la grâu.
28 kg P2O5 /ha la mazăre şi rapiţă.
Când se aplică lateral şi/sau seminţe, la cel puţin 5 cm faţă de acestea, dozele de
îngrăşăminte starter pot fi mai mari.
Nu trebuie folosită ureea şi tiosulfatul de amoniu (12- 0-0-26S) ca îngrăşământ starter
pentru porumb şi floarea-soarelui.
La grâu se poate folosi uree ca îngrăşământ starter (între 11 kg N/ha (SUA) şi 33 kg N/ha
(Canada).
Când scade umiditatea, efectul toxic se poate amplifica.
 Epoca de aplicare a îngrăşămintelor
• Nici un tip de
îngrășământ nu
poate fi aplicat pe
terenuri acoperite
de zăpadă, cu apă
în exces sau pe
terenuri îngheţate.
deoarece exista riscul
de spălare a
nitraților la
încălzirea vremii
(CBPA 2005).
 Epoca de aplicare a îngrăşămintelor

• Există însă recomandări

în unele cărţi de
specialitate (mai vechi),
ca azotul să se aplice
„pe teren îngheţat sau
acoperit cu strat subţire
de zăpadă”
• În anii ´80, în România se foloseau cca. 150 kg
NPK substanţă activă/ha,
• iar în 2003 se fertiliza cu mai puţin de 30 kg
îngrăşăminte chimice substanţă activă/ha
(Popa 2003).
• În 2010 – 71 kg NPK/ha din îngrășăminte
chimice
• 25 kg NPK/ha din îngrășămintele naturale
 Lucrările solului: obiective
• Crearea unor condiţii favorabile pentru:
• Semănat,
• Răsărire rapidă şi uniformă
• Protecţia plantelor
 Protecţia plantelor
Arat
 Lucrările solului
• În funcţie de textura şi structura solurilor se
poate alege unul din sistemele de cultură care
se diferenţiază prin modul în care este lucrat
solul:
• sistemul clasic, cu arătură;
• sistemul de lucrări minime (minimum tillage);
• sistemul “fără lucrări” (no till).
România Cuba
Afânarea excesivă a solului prin lucrări
superficiale numeroase
favorizează pierderea apei şi poate
deteriora structura solului

Sursa foto: Christian Haldrup

Opţiuni: înlocuirea arăturii

Sursa foto: ICPA

Momentul efectuării arăturii
Arătură în sol uscat Arătură în ziua recoltatului
 Folosirea agregatelor agricole agresive
(freze)
Semănat în arătură cu o semănătoare
Teren înainte de semănat prevăzută cu freză

Poate favoriza degradarea structurii solului

Semănătoare complexă prevăzută
cu freză
 Alternative tehnologice
Semănat direct Fertilizarea localizată în cazul
floarea-soarelui semănatului direct

Se reduce doza de fosfor cu o

treime
 Semănat direct porumb
Producţiile nu sunt de regulă mai mari decât
în sistemul convenţional

Dar cheltuielile sunt mai mici şi eroziunea este redusă

 Semănatul direct al porumbului în
condiţii necorespunzătoare

Sol argilos şi umed în momentul semănatului

Alternative
Strip- till
 Protecţia plantelor
Tratarea seminţelor în fermă
Protecţia plantelor
 Protecţia plantelor
Tratament industrial Tratament în fermă
Tratament in ferma

Tratament industrial