EXAMENUL OBIECTIV AL APARATULUI

RESPIRATOR

Metodele utilizate pentru examenul aparatului respirator

sunt în ordine: - inspecţia,
- palparea,
- percuţia, şi
- ascultaţia.
Nici una dintre aceste metode nu poate oferi singură, date
suficiente pentru precizarea diagnosticului. Integrarea celor
patru metode, împreună cu datele de anamneză este
indispensabilă.
 Inspecţia
Scopul acesteia constă în decelarea modificărilor generale şi
locale, ce pot da indicaţii semiologice privind afecţiunea respiratorie.
Inspecţia generală
 Poziţia:
 ortopneea:
– astm bronşic;
– edem pulmonar acut;
– pneumotorax;
– pleurezie masivă;
– insuficienţă ventriculară stângă;
 decubit pe partea sănătoasă în:
– pleurită - din cauza durerilor vii, intense de partea
bolnavă;
– bronşiectazii - pentru a favoriza drenajul secreţiilor;
 decubit pe partea bolnavă în:
– pleurezie exudativă - această poziţie permite
plămânului şi hemitoracelui sănătos să aibă o mişcare
amplă, compensatorie
 Facies:
 vultuos - aprins, pomeţii roşii, ochi strălucitori, herpes labial

– pneumonie
 facies palid

– cu trăsături fine, cu ochi albaştri, poate fi sugestiv pentru

tuberculoză; mai este numit şi facies veneţian;
– în stadiile avansate ale tuberculozei se întâlneşte faciesul
“supt” cu ochi înfundaţi în orbite, încercănaţi, cu pomeţii
roşii, “trandafirii cimitirului”;
 facies cianotic

– cianoza pomeţilor, buzelor şi vârful nasului: neoplasm

pulmonar, pneumonie masivă, bronhopneumonie;
– cianotic “buhăit” - blue bloatted (exoftalmie, conjunctive
hiperemice) - apare în bronşita cronică;
 pink-puffer “pufăitorul roz” - emfizemul pulmonar;

 anxios

– astm bronşic;
– bronhopneumonie;
 Tegumente şi mucoase
 paloare însoţită de scădere ponderală, subfebrilitate,

transpiraţii nocturne - apare în TBC;

 paloare, scădere ponderală, tuse iritativă, degete hipocratice,

ginecomastie - poate apare în neoplasmul pulmonar;

 cianoza tegumentelor reprezintă un semn important în:

BPOC, bronho-pneumonie, pneumotorax;

 herpes labial şi nazal - apare caracteristic în pneumonia

bacteriană;

 Ţesut celular subcutanat

 denutriţie - TBC, supuraţie pulmonară, neoplasm pulmonar;

 obezitate - sindrom Pickwick;

 Fanere
 Degete hipocratice - bronşiectazii, abces pulmonar,

neoplasm pulmonar

 Sistemul osteoarticular şi nervos

 dureri intense apar în osteoartropatia hipertrofică

pneumică, sindrom paraneoplazic frecvent întâlnit în

neoplasmul bronhopulmonar;
 nevralgia de plex brahial asociată cu sindrom Claude

Bernard Horner constituie sindromul Pancoast Tobias ce

apare în tumorile de vârf pulmonar;
 Inspecţia toracelui
Are ca obiective:
 inspecţia statică privind conformaţia toracelui şi eventualele modificări
patologice ale acestuia;
 inspecţia dinamică ce priveşte excursiile toracelui, frecvenţa
respiraţiilor, tipul respirator;

 Conformaţia toracelui
– Normal:
 două hemitorace simetrice;

 claviculele orizontale;

 fosele supra şi sub claviculare uşor vizibile;

 unghiul Louis vizibil (unghiul format între manubriul şi corpul

sternului);
 unghiul epigastric la 900;

 spaţiile intercostale uşor oblice;

 omoplaţii bine fixaţi pe torace;

 diametrul anteroposterior (sternovertebral) este mai mic decât

cel transversal;
 Conformaţia toracelui poate fi modificată, constituind deformaţiile
toracice. Acestea pot fi simetrice sau asimetrice.

 Deformaţii toracice simetrice (bilaterale)

– Torace emfizematos – “în butoi”
– fixat în inspir;
– excursiile respiratorii diminuate;
– diametrul anteroposterior îl depăşeşte pe cel transversal;
– sternul proeminent;
– unghiul xifoidian sau epigastric obtuz;
– coastele orizontalizate;
– spaţiile intercostale lărgite;
– fosele supra şi subclaviculare pline;
– claviculele şi omoplaţii ridicaţi;
– gâtul scurt “înfundat” în torace;
– este caracteristic emfizemului pulmonar difuz;
 Torace conoid “în clopot”
– torace dilatat la bază;
– coastele inferioare sunt orizontalizate;
– apare în măririle de volum ale abdomenului prin ascită, sarcină,
hepatosplenomegalie, tumori abdominale voluminoase;

 Torace rahitic
– apare la copii şi adolescenţii cu carenţe în metabolismul calciului,
în special prin lipsa vitaminei D;
– apariţia de “nodozităţi” ale articulaţiilor condrocostale bilateral
(“mătănii costale”);
– proiecţia anterioară a sternului (“torace în carenă”);
– şanţ Harrison (submamar);
 Torace astenic
– blocat în expir;
– diametrele micşorate, în special cel anteroposterior;
– umerii coborâţi, gâtul lung;
– fosele supraclaviculare adâncite;
– unghiul xifoidian ascuţit;
– coastele verticalizate;
– musculatura toracelui hipotrofică, hipotonică, scapulele ridicate
deasupra planului dorsal (scapulae alatae);

 Torace înfundibuliform “ de pantofar”

– sternul înfundat în porţiunea lui inferioară;
– congenital sau dobândit;
– fără semnificaţie patologică deosebită;

 Torace adenopatic “în pâlnie”

– dilatare a părţii superioare;
– în marile adenopatii mediastinale (în copilărie);
 Deformaţii toracice asimetrice (unilaterale)

 Toracele cifoscoliotic
– deformarea coloanei în plan anterior (cifoză) cât şi lateral
(scolioză);
– cauze traumatice, inflamatorii, degenerative sau congenitale
(morbul lui Pott);

 Torace bombat unilateral

– revărsate pleurale masive;
– pneumotorax;
– tumori pulmonare;
– hepatomegalie (de stază sau tumorală);

 Torace retractat unilateral

– atelectazie masivă;
– simfiză pleurală;
– simfize pleuropulmonare;
 Modificarea dinamicii respiratorii
 Frecvenţa
– Normal = 16-18 respiraţii/minut
– între durata inspiraţiei şi cea a expiraţiei raportul este 1/3
 peste 20 respiraţii/min - tahipnee
 sub 16 respiraţii/min - bradipnee
 Tipul respirator
 costal superior – femei
 costal inferior – bărbaţi

În timpul somnului, indiferent de sex, respiraţia este de tip

abdominal. În sindromul de obstrucţie bronşică difuză cu dispnee
prezentă, apare respiraţia de tip costal superior la bărbaţi şi de tip
costo abdominal la femei.

 Retracţia inspiratorie a spaţiilor intercostale poartă numele de tiraj

– simetric - obstacol la nivelul laringelui, traheei
– unilateral
 obstrucţia bronşitei principale prin corp străin, tumori
bronşice, anevrism de aortă
 simfize pleurale
 Palparea

Prin palparea aparatului respirator se apreciază:

a) Starea morfologică a cutiei toracice
b) Mişcările respiratorii
c) Transmiterea vibraţiilor vocale la peretele toracic –
freamătul pectoral
d) Frecătura pleurală
 a) Starea morfologică a cutiei toracice
 bombări sau retracţii locale sau întinse la un întreg hemitorace sau la
ambele;
 starea tegumentelor (elasticitate, troficitate, temperatură);
 starea musculaturii
– atrofia sau hipertrofia musculară;
– formaţiuni intramusculare;
 integritatea sistemului osteoarticular - se vor palpa coastele, sternul,
vertebrele coloanei dorsale pentru depistarea unor eventuale procese
patologice la acest nivel: fracturi, formaţiuni tumorale;
 pentru depistarea unor nevralgii intercostale se vor palpa punctele
Valleix (spinal, axilar, parasternal);
 senzaţia de crepitaţii “de zăpadă” – în emfizemul subcutanat care
apare datorită pătrunderii aerului în ţesutul celular subcutanat prin
perforarea esofagului, ruptură pleurală posttraumatică, sau după puncţie
pleurală;
 poate apare senzaţia pulsatilă la nivelul cutiei toracice în cazul
existenţei unui anevrism de aortă;
 b) Mişcările respiratorii
Se apreciază prin palpare frecvenţa, amplitudinea şi sincronismul mişcărilor
respiratorii.
Pentru determinarea frecvenţei respiratorii se aplică faţa palmară a mâinii
pe faţa anterioară toracelui şi se calculează frecvenţa respiraţiilor pe minut.
Pentru aprecierea amplitudinii şi sincronismului mişcărilor respiratorii
metodologia este următoarea:
 bolnavul în poziţie şezândă, examinatorul fiind plasat în spatele bolnavului
aplică faţa palmară a mâinilor pe umeri iar degetele în fosele supracla-
viculare: în inspir vărful plămânilor va veni în contact cu degetele examina-
torului. Se examinează astfel mobilitatea vârfurilor.
 palmele examinatorului se aplică la baza toracelui (la nivelul coastei a
zecea) cu policele la coloana vertebrală şi se urmăreşte mobilitatea
toracelui în timpul respiraţiei. Se apreciază astfel mobilitatea bazelor.

Diminuarea simetrică a excursiilor respiratorii apare în emfizemul pulmonar,

revărsate pleurale bilaterale, pahipleurite bilaterale, astm bronşic în criză.
Diminuarea sau imobilitatea unilaterală apare în pneumonie, atelectazie,
revărsat pleural, pneumotorax, patologie hiperalergică de perete toracic, (zona
zoster intercostală, fracturi, nevralgii).Accentuarea bilaterală a excursiilor
expiratorii apare în polipneea fără afectare pulmonară sau parietală toracică,
febre mari, anemii severe, acidoze metabolice.
 c) Freamătul pectoral
 reprezintă perceperea tactilă la nivelul peretelui toracic a vibraţiilor
transmise de la nivelul laringelui.

 sunt necesare două condiţii esenţiale: în primul rând vibraţiile vocale

să fie suficient de puternice, iar în al doilea rând să nu existe obstacole
în propagarea vibraţiilor vocale de la laringe la peretele toracic (pe căile
respiratorii sau la nivelul cavităţii pleurale).

 tehnică
– bolnavul în poziţie şezândă sau ortostatism;
– pronunţă cuvintele “treizeci şi trei” (consoanele produc o intensă
vibra-ţie a corzilor vocale);
– palmele examinatorului sunt aplicate de sus în jos pe zone
pulmonare simetrice;
Modificări:
 Fiziologice
 Accentuare

– anterior şi la dreapta (bronşia dreaptă are diametrul mai mare şi

este mai aproape de peretele toracic);
– subclavicular;
– interscopulovertebral;
– persoane slabe;

Diminuare
– obezi;
– regiunile de proiecţie a ficatului şi cordului;
– regiunea posterosuperioară - datorită existenţei maselor
musculare şi omoplaţilor;
 Patologice
 Diminuare sau abolire

– afecţiuni laringiene cu diminuarea fonaţiei

– diminuarea sau abolirea permeabilităţii căilor respiratorii prin:
– procese intrinseci (bronşite cronice, bronşiectazii, astm
bronşic, emfizem pulmonar, corpi străini, tumori);
– procese extrinseci (adenopatii, tumori, anevrisme);
– procese patologice la nivel pleural:
– revărsat pleural, pleurezie, hidrotorax;
– aer – pneumotorax;
– puroi – empiem;
– sânge – hemotorax;
– aderenţe pleurale, simfiză pleurală;
  Accentuare
– procese de condensare pulmonară (pneumonii bacteriene,
tuberculoză, abces pulmonar, neoplasm pulmonar) cu bronhie
de drenaj liberă.
– procesul de condensare trebuie să cuprindă peste două
segmente şi să fie aproape de peretele toracic
– cavităţi în parenchimul pulmonar: caverne TBC, chist hidatic
vidat, abces pulmonar evacuat
Cavităţile trebuie să aibă diametrul minim 6-8 cm, pereţi subţiri,
netezi şi comunicare largă cu o bronhie; să fie aproape de peretele
toracic la mai puţin de 6 cm;
– hiperfuncţia compensatorie a unui plămân sau lob în condiţiile
scoaterii din circuitul anatomo-funcţional a plămânului
controlateral
 d )Perceperea unor zgomote anormale
 crepitaţiile
– senzaţia tactilă asemănătoare cu scârţâitul mersului pe zăpadă;
– apare în emfizemul subcutanat;
 frecătura pleurală
 senzaţia palpatorie asemănătoare cu frecarea unei bucăţi de piele
nouă, percepută în inspir sau în expir, este discontinuă şi dispare la
acumularea de lichid pleural.
 Percuţia
Tehnica percuţiei este variată. Ea poate fi:
 Imediată (directă) - prin percutarea directă a toracelui cu vârful
degetelor unite şi în flexie uşoară.
 Mediată (indirectă) - digitalo-digitală: degetul percutat (mediusul
mâinii stângi) este plasat în spaţiul intercostal, degetul percutor
(mediusul mâinii drepte) execută mişcarea de percuţie din
articulaţia pumnului, perpendicular pe degetul percutant.

 Poziţia bolnavului -şezând;

 ortostatism;

 decubit dorsal sau lateral (bolnavii gravi);

 Ordinea percuţiei - toracele se percută de sus în jos, simetric;

 se percută toate cele trei feţe ale humitoracelor;

 se percută de la linia mediană spre lateral;

 Contraindicaţiile percuţiei:
 hemoptizie recentă;

 bolnavi cu insuficienţă cardiocirculatorie gravă;

 anevrism mare de aortă;

 bolnavi cu dureri toracice sau hiperestezie cutanată;

 bolnavi cu debilitate extremă sau agitaţi;

 bolnavi cu hemoragie digestivă recentă;

 Obiectivele percuţiei:
 Determinarea limitelor superioare şi inferioare ale

plămânilor
 Determinarea mobilităţii active pulmonare

 Datele percuţiei toracelui în condiţii patologice

 1. Determinarea limitelor superioare şi inferioare ale plămânilor
 Faţa anterioară
– dreapta - sonoritatea pulmonară coboară până în spaţiul V-i.c de unde
începe matitatea hepatică
– stânga
- sonoritatea pulmonară coboară până în spaţiul III-IV
i.c de unde începe matitatea cardiacă
- de la nivelul coastei VI-VII – sonoritatea pulmonară se continuă
cu sunetul timpanic al spaţiului Traube
 Faţa posterioară

– percuţia se începe cu vârful plămânului percutând pe marginea

superioară a trapezului de la baza gâtului spre articulaţia
umărului. Sonoritatea vârfului este percepută pe o suprafaţă de
5-6 cm, la mijlocul distanţei dintre aceste două puncte
(bandeletele Kronig sau zonele de alarmă Chauvet). Sonoritatea
crescută a acestor zone este semn de TBC apicală.
– Sonoritatea coboară:
 pe stânga  până la coasta a X-a şi T11

 pe dreapta  până la coasta a X-a şi T10

 Feţele laterale
 dreapta - sonoritatea pulmonară se continuă la nivelul spaţiului

VII i.c cu matitatea hepatică

 stânga - sonoritatea pulmonară se continuă cu sunetul timpanic

al spaţiului Traube şi mai jos cu sunetul mat al splinei.

2. Determinarea mobilităţii active pulmonare

Este reprezentată de coborârea în inspir a bazelor pulmonare.
 inspir normal cu 1 cm;
 inspir forţat cu 5-6 cm;

Manevra de determinare a mobilităţii bazelor pulmonare în inspir şi

expir forţat poartă denumirea de manevra Hirtz.

3. Datele percuţiei toracelui în condiţii patologice

 diminuarea sonorităţii pulmonare - submatitate;
 abolirea sonorităţii pulmonare - matitate;
 creşterea sonorităţii pulmonare - hipersonoritate;
 accentuarea hipersonorităţii - sunet timpanic;
 A. Diminuarea sau abolirea sonorităţii pulmonare - submatitate,
matitate apare în trei mari categorii de situaţii clinice
 a) Modificări ale peretelui toracic: obezitate, edem, tumori
 b) Procese patologice ale parenchimului pulmonar, când
plămânul nu mai conţine aer cum se întâmplă în:
 pneumonie;
 TBC pulmonar;
 infarct pulmonar;
 fibroze pulmonare;
 edem pulmonar acut;
 chist hidatic pulmonar;
 atelectazie;
 c) Interpunerea între peretele toracic şi plămâni a unui mediu
care nu conţine aer.
 colecţii lichidiene: puroi, sânge, exudat, transudat;
 îngroşări pleurale: simfize pleurale, tumori pleurale;
 B. Hipersonoritate pulmonară
 bilaterală - astm bronşic în criză şi emfizem pulmonar
 unilaterală - pneumotorax - spontan sau terapeutic

C. Timpanismul
Este o hipersonoritate cu timbrul muzical care se obţine la
percuţia unui abdomen meteorizat sau a spaţiului Traube.
Apare în:
 Cavităţi pulmonare:
– caverne tuberculoase;
– abces pulmonar evacuat;
– chist hidatic evacuat;
Amplitudinea sunetului timpanic depinde de mărimea cavităţii şi
distanţa faţă de peretele toracic fiind accentuată când diametrul cavităţii este
peste 6 cm, pereţii sunt subţiri, netezi şi cavitatea este aproape de peretele
toracic.
 Pneumotorax: când presiunea în cavitatea pleurală este crescută (pne-
umotoraxul cu supapă)

D. Scodismul
Este o varietate a timpanismului, dar cu o tonalitate mai înaltă.
Se observă la vârf mai ales subclavicular, pe zonele de supleanţă
funcţională superioară din procesele patologice lobare inferioare şi pleureziile
cu volum mare.
 Ascultaţia

Este poate cea mai importantă metodă de examinare a

aparatului respirator.
Tehnică
Ascultaţia poate fi:
- directă - aplicarea urechii direct pe torace – abandonată;
- indirectă (mediată) – stetoscop;

Poziţia bolnavului
- bolnavul stă în poziţie şezândă sau în ortostatism;
- respiră pe gură, puţin mai profund decât în mod obişnuit;

Ordinea ascultaţiei
- de la vârfuri spre baze;
- pe toate cele trei feţe ale toracelui;
- simetrică şi comparativă;
 Elemente fiziologice
 Suflul sau zgomotul laringotraheal
 determinat de trecerea aerului în ambii timpi ai respiraţiei prin
orificiul glotic, trahee şi bronhii;
 se percepe:
– anterior la nivelul laringelui, traheei şi manubriului sternal;
– posterior interscapulo-vertebral (T1-T4);
 Murmurul vezicular
 se produce prin trecerea aerului la nivelul bronhiilor de calibru

mic, bronhiolei supralobulare, ductului alveolar şi alveolelor;

 este dulce, aspirativ, continuu;

 intensitatea maximă este în a doua jumătate a inspirului;

 durata este mai mare în expir;

 Modificările murmurului vezicular
Modificări fiziologice ale murmurului vezicular
 Accentuat - în dreapta, deoarece bronhia lobară superioară dreaptă
este de calibru mai mare; - la copii, deoarece au peretele toracic mai
subţire;
 Diminuat - la bătrâni, la debili prin scăderea vitezei de circulaţie
a aerului;
- la obezi, prin îngroşarea peretelui toracic;

Modificări patologice ale murmurului vezicular se referă la:

 creşterea sau diminuarea intensităţii - murmur vezicular
accentuat sau diminuat;
 ridicarea tonalităţii – respiraţie suflantă;
 înăsprirea timbrului – respiraţie aspră;
 modificarea ritmului – respiraţie sacadată, expir prelungit;
 a. Murmur vezicular accentuat se întâlneşte în:
– pneumonii la debut;
– bronşite acute în primele zile;
– zonele compensatorii din vecinătatea unor procese
patologice pulmonare întinse;

b. Murmur vezicular diminuat se întâlneşte în obstrucţii bronşice

incomplete;
– cndensări pulmonare;
– emfizem pulmonar;
– tumori pulmonare;
– pneumotorax cu aer în cantitate redusă;
– pahipleurită;

c. Murmur vezicular abolit se întâlneşte, când există:

– obstrucţie bronşică totală (neoplasm bronşic, corp străin
endobronşic);
– interpunerea între parenchimul pulmonar şi peretele toracic
de lichid (pleurezie), aer (pneumotorax) sau procese solide
(tumori, aderenţe pleurale);
 Respiraţia suflantă - constă în apariţia unei tonalităţi mai ridicate a
murmurului vezicular atât în inspir cât şi în expir. Poate fi:
– pasageră şi inspiratorie în bronşita acută;
– persistentă în: bronhopneumonie, infarct pulmonar, pneumonie acută;

 Respiraţia aspră - este întâlnită în:

– micşorarea lumenului bronhiolelor şi creşterea vitezei curentului de aer
- în bronşiolitele congestive incipiente;
– transmitera modificată a murmurului vezicular prin congestii, infiltrate,
scleroze;
– zone de supleanţă, compensatorii;

 Respiraţia sacadată - sau murmurul vezicular discontinuu; se produce în

mai mulţi timpi şi este întrerupt de mici pauze;
– are cauze: locale (fracturi costale, pleurită, nevralgii intercostale) şi
generale (meningoencefalite, intoxicaţii exogene şi endogene).

 Expirul prelungit – se constată în unele procese bronhoalveolare în care

este jenată ieşirea aerului:
– emfizem pulmonar - prin scăderea elasticităţii pulmonare;
– astm bronşic - prin spasm bronhiolar;
– bronşite cronice - prin spasm al musculaturii bronşice;
– scleroze pulmonare - prin scăderea elasticităţii parenchimului;
 Modificări ale suflului laringo-traheal
 1. Suflul tubar patologic
În condiţii patologice suflul laringo-traheal se percepe în afara ariei
de proiecţie fiziologică şi poartă numele de suflu tubar patologic.
Se întâlneşte în procesele de condensare a parenchimului pulmonar
cu bronhie liberă.
– tuberculoză pulmonară;
– neoplasm pulmonar;
– infarct pulmonar;
– pneumonia francă lobară;

 2) Suflul pleuretic
– se întâlneşte în procesele de condensare pulmonară cu revărsat
pleural în cantitate medie;
– este un zgomot dulce, voalat, depărtat de ureche;
– se aude mai bine în expir;
– a fost asemănat cu pronunţia literelor “e” sau “h” aspirate;
– se percepe la limita superioară a lichidului, mai ales pe faţa
laterală a toracelui;
– nu se percepe în pleureziile cu lichid puţin sau în cantitate mare;
 3) Suflul cavitar sau cavernos
– se produce atunci când în parenchimul pulmonar există o cavitate
– condiţiile de apariţie a suflului cavitar:
 cavitate relativ mare cu diametrul sub 6 cm;
 situată superficial, cu comunicare largă cu bronhia;
 pereţi netezi, elastici;
 zonă de condensare în jurul cavităţii;

– se aude egal în ambii timpi respiratori, aproape de ureche

– apare în:
 caverne TBC
 chist hidatic evacuat
 abces pulmonar evacuat;
 neoplasm pulmonar excavat;
 bronşiectazii mari;
 4) Suflul amforic
– suflu dulce, slab, grav cu rezonanţă muzicală;
– se aude predominant în expir;
– se aude în:
 cavernele mari cu diametrul peste 6 cm cu pereţii subţiri şi netezi,
aproape de peretele toracic;
 pneumotoraxul total;
 Zgomote respiratorii supraadăugate
Au următoarele arii de producere:
– căile respiratorii, alveole sau cavităţile pulmonare – raluri
– cavităţile pleurale - frecături pleurale

Clasificarea ralurilor
 După origine:
– bronşice: ronflante, sibilante;
– bronhoalveolare: subcrepitante;
– alveolare: crepitante;

 După timbrul acustic:

– umede: crepitante, subcrepitante;
– uscate: ronflante, sibilante;
 Ralurile uscate
a) ronflante
– tonalitate joasă, asemănătoare
cu un sforăit;
– se produc în bronhiile mari prin
mobilizarea şi punerea în vibraţie a
filamentelor de mucus; Ralurile ronflante şi sibilante
– se aud în ambele faze ale se întâlnesc în:
respiraţiei;  bronşite acute;
– se modifică cu tusea;  bronşite cronice;
b) sibilante  astm bronşic;
– tonalitate înaltă, timbru  compresiuni şi stricturi
muzical; bronşice;
– sunt asemănătoare ţiuitului
vântului sau fluierăturilor;
– apar în bronhiile mai mici, prin
trecerea aerului, acestea având
calibrul redus prin spasm bronşic,
edem de mucoasă sau depozite de
mucus gros, aderent;
– se aud în ambii timpi respiratori;
– se modifică cu tusea;
 Ralurile umede
a) ralurile crepitante
– raluri alveolare;
– apar în inspir;
– se accentuează după tuse (se desprinde exudatul de pe pereţii
alveolelor);
– se aseamănă cu zgomotul produs de sare pe o plită încinsă sau
cu cel produs de frecarea părului între degete;
– apar în:
 pneumonia francă lobară;

 infarct pulmonar;
 b) ralurile subcrepitante (buloase) - sunt raluri bronhoalveolare
umede;
– se produc prin mobilizarea secreţiilor de la acest nivel;
– se aud în ambii timpi ai respiraţiei;
– au tonalitate joasă şi sunt comparate cu bulele care se sparg la
suprafaţa unui lichid sau când se suflă cu un pai într-un pahar cu
apă;
– tusea le face să dispară pentru 2-3 respiraţii consecutive, după
care reapar;
– pot fi:
 mari, buloase, puţin numeroase, sonore şi cu tonalitate mai
joasă. Ele apar în bronşiectazii, tuberculoză pulmonară,
abcese pulmonare parţial evacuate.
 mijlocii: sunt inegale ca intensitate, diminuând după una sau
două respiraţii sau după un acces de tuse. Ele apar în
bronşita cronică, bronho-pneumonii;
 mici: sunt fine, foarte numeroase, aproape egale, percepute
atât în inspir cât şi în expir. Ele se percep predominant la
baze, nu sunt influenţate de tuse şi apar în edemul pulmonar
acut.
c) ralurile cavernoase:
– sunt raluri subcrepitante groase, mari, buloase, cu timbru
cavitar;
– se aud în ambele faze ale respiraţiei;
– apar în
 caverne TBC;

 abces parţial golit sau chist hidatic parţial evacuat;

 chisturi aeriene suprainfectate;

 bronşiectazii mari;

– dispar după evacuarea completă a lichidului conţinut;

 Frecăturile pleurale
 zgomote care iau naştere prin frecarea celor două foiţe pleurale;
 sunt zgomote aspre, uscate;
 au sediul fix şi sunt superficiale (se produc sub ureche);
 sunt nemodificate de tuse;
 se aud în ambii timpi respiratori, dar mai ales în inspir;
 se accentuează prin respiraţii profunde şi prin apăsarea
stetoscopului pe torace;
 zgomote asemănătoare cu frecarea unei bucăţi de piele nouă sau
mătase;
 se întâlnesc în - pahipleurită şi în pleurezie după resorbţia
lichidului;
 Ascultaţia vocii
În unele stări patologice, putem recurge şi la ascultaţia vocii,
transmisia acesteia fiind modificată.
1. Bronhofonie
– este transmiterea exagerată a vocii la nivelul toracelui;
– se întâlneşte în procesele de condensare cu bronhie liberă:
 pneumonie;
 TBC pulmonar;
 infarct pulmonar;
 bronhopneumonii;

2) Pectorilocvia sau vocea cavernoasă

– este transmiterea exagerată şi cu timbru modificat, cavernos a
vocii;
– apare în cavităţile mari (caverna TBC, abces golit, dilataţii
bronşice mari);
 3. Pectorilocvia afonă
– este transmiterea clară a vocii şoptite;
– se întâlneşte în
 condensări pulmonare cu bronhie liberă;
 revărsate pleurale medii;

4. Egofonia sau “vocea de capră”

– este transmiterea vocii cu caracter sacadat;
– se întâlneşte în revărsatele pleurale medii, însoţind suflul
pleuretic;

5. Vocea amforică
– este comparată cu zgomotul produs când vorbim deasupra
unei amfore goale;
– se întâlneşte în cavernele mari, cu pereţi netezi şi în
pneumotorax;