Sunteți pe pagina 1din 13

ZIUA E U R OP E I

IPLT,, PETRU RAREȘ,,


LIONA
ÎNVĂȚĂTOR : BATRÎNCEA A
GRAD DIDACTIC II
9 Mai – Ziua Europei
9 Mai- Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial
9 Mai- 143 de ani de la Declararea
Independenței de Stat a României
Primul eveniment: este ZIUA EUROPEI, dedicată unităţii europene.
În fiecare an, în această zi, se sărbătoreşte pacea şi unitatea în
Europa.
Al doilea eveniment: ”Suntem independenţi, suntem naţiune de sine
stătătoare”, declara, pe 9 mai 1877, în Camera Deputaţilor ministrul
de Externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu. 
Cel de al treilea se referă la ziua de 9 mai 1945, zi în care Aliaţii din
cel de-al doilea război mondial au obținut victoria împotriva
Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare
conflagrații din istoria continentului european.
Data marchează ziua istorică în care a fost pronunţată declaraţia
Schuman. În cadrul unui discurs ţinut la Paris, în 1950, ministrul francez
al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propune a stabilirea
unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru
totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între naţiunile Europei.
În 1985, liderii Comunităţii Europene, întruniţi în cadrul summitului de la Milano, au decis ca
la data de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei.
Declaraţia Schuman a stat la baza amplului
proces de construcţie a unei Europe unite. Statele
Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi
Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat
Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea
Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între
Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi
Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie
1957, Tratatele de la Roma, care instituiau
Comunitatea Economică Europeană (CEE).
Ulterior, la acest complex proiect de
construcţie europeană s-au alăturat
Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca
(1973), Grecia (1981), Spania şi
Portugalia (1986), Suedia, Austria şi
Finlanda (1995), iar la 1 mai 2004, noi
zece state: Cehia, Ciprul, Estonia,
Letonia, Lituania, Malta, Slovacia,
Slovenia, Polonia şi Ungaria şi la 1
ianuarie 2007 Bulgaria şi România, şi
ulterior Croaţia.
Steagul Europei- este un simbol al unității, al solidarității și armoniei. Unii
confundă numărul steluților galbene de pe steag cu statele ce au aderat la
uniune. Numărul 12 nu are nici-o legătură cu acest lucru, ci a fost ales pentru
că reprezintă perfecțiunea.
IMNUL EUROPEI
Slava ție stea curată
Voie bună pe Pământ
Sol din rai cu Soare sfânt
Vraja ta aduce iară
Pe popor langă popor
Toți pe lume, frați noi suntem
Unde vii ușor în zbor.

Cine a avut norocul


De prieten bun să dea
Cine știe ce-i iubirea
Langă noi cântând să stea
Fericit un suflet drag
Te poate face pe Pământ
Cine n-a simțit iubirea
Plece dintre noi plângând
MONEDA UNICĂ- EURO ESTE FOLOSITĂ DE 16 ȚĂRI. TOTUȘI EXISTĂ ȘI
EXCEPȚII CUM AR FI SUEDIA ȘI DANEMARCA.
,, Republica Moldova este în Europa, dar atât autoritățile, cât ți
cetățenii trebuie să muncească mult pentru ca valorile europene,
de care beneficiază cetățenii UE, să vină aici, la noi ACASĂ.,,
Ne bucurăm să celebrăm valorile și principiile pe care se fundamenteză
Uniunea Europeană: LIBERTATEA, DEMOCRAȚIA, EGALITATEA, STATUL
DE DREPT, respectarea drepturilor omului și SOLIDARITATEA.

Celebrarea Zilei Europei ne confirmă


faptul că cele mai ambițioase proiecte pot
deveni realitate, iar idealurile comune pot
fi transpuse în politici concrete, în
beneficiul tuturor cetățenilor europeni.
Succes în tot ceea ce întreprindeți!!!
MULȚUMESC PENTRU ATENȚIA
ACORDATĂ!

S-ar putea să vă placă și