Extinderea Uniunii Europene

Curs Nr.
 Determinanţii politicii de extindere
Extinderea este un proces sui generis în
comparaţie cu celelalte provocări ;
Ca politică compozită extinderea este mai
mult decât o preocupare a organelor
comunitare;
Extinderea depinde de:
Pregătirea internă a ţărilor candidate
Pregătirea internă a UE
Negocierile de aderare propriu-zise.
 Premisele actualului proces
Este vorba de aderarea unui număr foarte mare de
ţări – monitorizarea performanţelor acestora, derularea simultană a
negocierilor, eforturi financiare suplimentare pentru preaderare;
Aderarea unui număr mare de ţări solicită din
partea UE redefiniri instituţionale şi ale politicilor
sectoriale;
Situaţia ţărilor candidate este particulară- economii în
tranziţie, sisteme democratice aflate la început, nevoia unor criterii mai
bine articulate;
Ţările candidate nu au exerciţiul participării la
grupări integraţioniste mature;
La baza procesului au stat mai ales raţiuni de
natură politică;
Durata procesului de aderare este destul de mică.
 Experienţa extinderilor anterioare
Noii membrii Durata Precedente create Domenii sensibile
procesului de negociere
M.Britanie, Negocieri- -cadrul altor extinderi Buget,
Danemarca, Irlanda 1969-1972 -evidenţierea nevoilor de ajustare pescuit,agricultură,politică
regională
Procesul- -relevanţa factorului politic
1961-1973

Grecia Aderare- -prima dezbatere-extindere-adâncire -agricultură, politică

1975-1981 -prevalentă dimensiunea geopolitică comercială, libera
Negocieri -presiunea factorului timp circulaţie a FM, buget,
politică regională
1976-1979

Spania şi Aderare – -lobby-urile sectoriale -gricultură, pescuit,

Portugalia 1977-1986 -importanţa diplomaţiei instituţii, buget, politică
Negociere -dubla raţiune(economică şi politică) regională, coeziune
1979-1985

Austria, Aderare Grad înalt de convergenţă agricultură, pescuit,

Suedia,Finlanda 1989-1995 energie, mediu, politici
regionale, aspecte
Negocieri
instituţionale
1993-1994
 Metoda standard de integrare a consacrat
următoarele principii
Statele candidate trebuie să accepte integral
acquis-ul comunitar;
Negocierile de aderare se concentrează exclusiv
asupra aspectelor practice legate de preluarea
Acquis-ului.
Problemele derivate din caracterul mai divers al
grupării se rezolvă,mai degrabă, prin crearea de
noi instrumente şi nu prin reforme de fond;
Noii membrii sunt integraţi în structura instituţională
prin adaptarea progresivă a acesteia;
S-a preferat negocierea cu grupuri de state având
deja relaţii strânse de colaborare între ele;
Statele membre folosesc extinderea pentru
externalizarea problemelor interne.
 Impactul aderării asupra noilor membrii

Direct Indirect
Economic -liberalizarea comercială -reorientarea fluxurilor comerciale
-aplicarea politicii UE în -Restructurarea sectorială
domeniul concurenţei -implicaţii regionale
-aplicarea PAC -noi echilibre macroeconomice ca
- Accesul la fondurile urmare a criteriilor de
structurale convergenţă

Politic -prevalenţa dreptului -reorientarea diplomaţiei

comunitar economice
-Aplicarea directă a legislaţiei -redefinirea arhitecturii politicilor
comunitare macroeconomice şi sectoriale
-Modificarea Constituţiei şi a -apariţia unor noi modele de
instituţiilor reprezentare a intereselor la
-participarea la procesul nivelul societăţii.
decizional al UE
 Dinamica procesului de extindere
În 1989 este lansat Programul PHARE;
Primul semnal este dat de Consiliul European din
1992 de la Birmingham care deschide calea spre
negocierea Acordurilor de Asociere;
La Consiliul european de la Copenhaga din 1993
se decide deschiderea procesului de aderare;
1994 Consiliul european de la Essen se adoptă
Strategia de pregătire a ţărilor asociate din ECE
pentru aderarea la UE;
1995- Consiliul European de la Madrid, apreciază
că” extinderea este necesară d.p.v. politic, este o
oportunitate istorică şi oferă noi posibilităţi de
creştere economică”;
 Cont.
La 16 iulie 1997- Comisia a dat publicităţii Agenda
2000 şi Avizele privitoare la toate ţările asociate;
Agenda 2000 formulează următoarele provocări:
 Consolidarea şi reformularea politicilor sectoriale ale UE,
 Negocierea extinderii UE;
 Finanţarea procesului de extindere şi de pregătire
internă a UE
• În 1998 s-a lansat Strategia consolidată de
preaderare;şi Parteneriatele pentru aderare pentru 10
ţări candidate
• Începând din 1998 se elaborează Rapoartele
periodice asupra ţărilor candidate.
• În dec. 1999 la Helsinki se decide începerea
negocierilor de aderare şi cu la doilea grup de ţări.
Procesul de preaderare se bazează pe:

Acordurile europene
Parteneriatele pentru Aderare
PNAA
Asistenţa de preaderare (PHARE, ISPA,
SAPARD)
 Acordurile Europene conţin:
Prevederi cu caracter general
Dialogul politic
Libera circulaţie a bunurilor
Alte libertăţi de circulaţie
Armonizarea legislativă
Dimensiunile cooperării
 Criteriile de la Copenhaga
Criteriul politic - stabilitatea instituţiilor
garante ale democraţiei, respectarea statului de
drept, a drepturilor omului şi protecţia
minorităţilor;
Criteriul economic - crearea unei economii
de piaţă funcţionale capabilă să reziste
presiunilor concurenţiale derivate din PUI;
Criteriul legislativ - aplicarea acquis-ului
comunitar din momentul aderării;
Criteriul administrativ - capacitatea de
asumare a obligaţiilor derivate din calitatea de
stat membru al UE.
Îndeplinirea criteriului economic se estimează în
funcţie de:

ritmul şi calitatea reformelor interne în ţările

candidate la aderarea în Uniunea Europeană;
deschiderea spre exterior a pieţelor pe calea
liberalizării şi amplificării schimburilor
comerciale;
rolul investiţiilor străine directe la nivel
microeconomic şi macroeconomic;
strategiile de dezvoltare pe termen scurt şi
mediu.
 Principiile extinderii

Principiile şanselor egale

Principiul diferenţierii
Principiul condiţionalităţii
 Etapele procesului de negociere
Depunerea cererii de aderare către
Preşidenţia Consiliului; (etapă preliminară);
Prima etapă-
 Comisia prezintă statului candidat acquis-ul care trebuie adoptat în
întregime.
 Se solicită discuţii exploratorii pentru a se adopta un document de
poziţie.
 Rolul hotărâtor este jucat de capacitatea administrativă a ţării
candidate. Pentru ameliorarea acesteia s-a conceput twinning-ul-
jumelage.
 Procesul de twinning este finanţat dinfonduri PHARE şi implică
nivelurile guvernamentale pe baza unor proiecte concrete.
 Cont.
Etapa a doua- Comisia furnizează explicaţii suplimentare privind
Acq. Caz în care statul candidat fie îşi retrage propriul document de
poziţie, fie îşi menţine poziţia şi continuă negocierile;
Etapa a treia- Comisia pregăteşte o propunere de poziţie comună
a statelor membre, adoptată de către un comitet al Consiliului şi apoi
votată de acesta în unanimitate. Poziţia este prezentată ţării candidate
de Preşidenţia Consiliului la nivel ministerial sau de ambasador.
Etapa a patra- ţara candidată examinează poziţia comună pe
care o adoptă, o poate respinge sau formulează obiecţiuni.
Etapa a cincea – se negociază până la ajungerea unui acord
final care este încorporat în Tratatul de aderare pregătit de către
comisie şi semnat cu statul candidat.

Tratatul de aderare- este ratificat de parlamentele

ţărilor membre
 Efectele extinderii UE

Liberalizarea schimburilor comerciale

Efecte de alocare
Efecte de acumulare
Efecte de localizare
Impulsionarea fluxurilor investiţionale
Accesul la finanţarea comunitară
 Efectele pozitive ale aderării României
Creşterea şi diversificarea exporturilor;
Oamenii români de afaceri vor putea cunoaşte
exigenţele unei pieţe puternic concurenţiale;
Producătorii agricoli vor putea beneficia de sprijin
financiar şi de consultanţă pentru restructurare;
Un climat politic şi economic mai stabil care ar
stimula dezvoltarea durabilă;
Previzibilitatea mediului economic;
Creşterea competitivităţii pe piaţa internă;
Accesul sporit la pieţele de capital şi la fluxuri de
ISD;
Participarea la procesul decizional comunitar
privind viitoarea configuraţie a Europei,
Dobândirea cetăţeniei europene.
 Costuri de oportunitate ale neaderării
Izolarea şi îndepărtarea de la procesul de luare a
deciziilor, de la mecanismele PESC;
Izolarea economică în condiţiile în care peste 60%
din comerţul exterior se derulează cu UE;
Creşterea vulnerabilităţii produselor româneşti în
faţa măsurilor de apărare comercială şi a
obstacolelor tehnice;
Accentuarea decalajului economic între România şi
ţările din regiune;
Diminuarea şanselor de aliniere la acquis-ul
comunitar;
Reducerea posibilităţilor de obţinere a unei
agriculturi competitive ca urmare a neitegrării la
timp în mecanismele PAC
 Costurile aderării
Preţul agregat al pregătirii pentru aderare;
O anumită restructurare nebenefică a agriculturii;
Firmele româneşti nu sunt pregătite pentru
asumarea provocărilor derivate din PUI;
Marele decalaj de dezvoltare şi de mentalităţi care
va necesita eforturi importante în ce priveşte
atenuarea sa;
Fondurile necesare pentru asimilarea finanţării
comunitare,
Puţinele sectoare care pot avea avantaj copetitiv în
condiţiile aderării,
 Evolutie comparativa UE, SUA Japonia

1958 1973 1981 1986 1995 2004

CE/ 168 256 271 322 371 457

UE

USA 175 212 230 239 262 292

Japonia 92 109 118 122 126 127

 Evolutia PIB-ului (mld EUR)
1961 1973 1981 1986 1995 2004

UE 205 989 2309 3599 6608 10266

SUA 1123 2802 4535 5656 9433

Japonia 1056 2053 4040 3758