ADRENOLITICELE

Prof.univ. V.Gonciar
Adrenoliticele sunt preparate care blochează receptorii
adrenergici, împiedicând acţiunea asupra lor a mediatorului
(noradrenalinei) şi substanţelor adrenomimetice.
Terminii „adrenolitice” („adrenoblocanţi”) şi
„simpatolitice” nu sunt noţiuni echivalente.
Primele selectiv blochează adrenoreceptorii, astfel
prevenind sau înlăturând efectele respective ale
adrenomimeticelor.
Acţiunea simpatoliticelor se realizează la nivelul
presinaptic şi duce la dispariţia reacţiilor, legate de
excitarea nervilor simpatici.
Ele nu blochează adrenoreceptorii şi nu înlătură acţiunea
catecolaminelor injectate.
Clasificarea adrenoliticelor
Alfa -adrenoblocante:
alfa1, alfa2 -neselective:
Fentolamină - tropodifen
Fenoxibenzamină - tolazolină
Proroxan - dihidroergotamină
Dihidroergotoxină - clorpromazină
Levomepromazină - droperidol etc.
Alfa1- selective:
Prazosină - terazosină - alfuzosina
Doxazosină - tamsulosină
nicergolină etc.
Alfa2-selective:
Iohimbina
Beta adrenoblocante:
beta1, beta2- neselective:
Propranolol - oxprenolol
Pindolol - alprenolol
Nadolol - sotalol etc.
Beta1- selective:
Talinolol - metoprolol
Acebutolol - atenolol
Nebivolol - bisoprolol
betaxolol etc.
Beta- blocante cu activitate simpatomimetică intrinseca:
Pindolol - oxprenolol
Alprenolol - acebutolol etc.
Beta-adrenoblocante:
Beta- blocante cu acţiune vasodilatatoare;
Dilevalol - carteolol
Pindolol - celiprolol
Nebivolol
Alfa-, beta- adrenoblocante;
labetolol
carvedilol
proxadolol
Simpatoliticele
 reserpina - guanetidina
 bretiliu - metildopa
Dopaminoblocantele:
Clorpromazină - levomepromazină
Droperidol - metoclopramidă
Domperidon - cisaprida
Blocante pe receptori multipli:
Urapidil etc.
Preparatele alfa adrenoblocante
Blocarea -adrenoreceptorilor contribuie la dilatarea
vaselor sanguine şi scăderea tensiunii arteriale.
Alfa-adrenoblocantele atenuează acţiunea unor astfel de
substanţe ca noradrenalina, fenilefrina.
Adrenalina pe fondalul α-adrenoblocantelor nu măreşte,
dar micşorează tensiunea arterială. Ultima se datorează
faptului, că la blocarea -adrenoreceptorilor se manifestă
acţiunea stimulatoare a adrenalinei asupra -
adrenoreceptorilor, iar excitarea 2-adrenoreceptorilor
vaselor sanguine generează dilatarea lor şi scăderea
tensiunii arteriale.
 EFECTELE ALFA-ADRENOBLOCANTELOR
dilatarea vaselor, ce duce la scăderea rezistenţei periferice
şi tensiunii arteriale;
ameliorarea microcirculaţiei;
tahicardie reflectorie (ca rezultat al hipotensiei şi sporirii
eliberării catecolaminelor din membrana presinaptică
datorită blocării 2-receptorilor presinaptici);
acţiune indirectă asupra inimii prin scăderea rezistenţei
periferice, micşorarea presarcinii şi presiunii în circuitul
mic, fapt ce se răsfrânge pozitiv asupra activităţii
ventriculului stâng (se micşorează lucrul lui, precum şi
presiunea telediastolică), iar apoi se reduce şi postsarcina.
Toate acestea, dacă nu este tahicardie, duc la micşorarea
lucrului cordului şi necesităţii în oxigen.
Se îmbunătăţeşte circulaţia coronariană;
EFECTELE ALFA-ADRENOBLOCANTELOR
acţiunea bronholitică (datorită majorării sensibilităţii 2-
receptorilor, precum şi dilatării sfincterilor prealveolare,
mărind astfel suprafaţa efectivă respiratorie)
1-adrenoblocantele selective mai puţin pot provoca
tahicardie reflectorie, aceasta fiind cauzată în principal
de gradul de micşorare a tensiunii arteriale.
relaxarea sfincterelor tubului digestiv şi al vezicii
urinare;
micşorarea concentraţiei lipoproteinelor aterogene la
utilizarea îndelungată;
INDICAŢII

combaterea puseelor (crizelor) hipertensive;

tratamentul şocului traumatic, cardiogen, combustiv
(numai după normalizarea tensiunii arteriale);
diagnosticul, tratamentul şi pregătirea preoperatorie a
bolnavilor cu feocromocitom;
tratamentul ulcerelor trofice ale gambei;
tratamentul complex al atoniei intestinale
postoperatorie;
INDICAŢII
edem pulmonar cu hipertensiune în circuitul mic;
oprirea metroragiilor în perioada postnatală;
profilaxia şi tratamentul tromboflebitelor;
endarteriite, boala Raynaud;
tratamentul hipertensiunii arteriale (preponderent 1-
adrenoblocantele);
insuficienţa cardiacă congestivă acută şi cronică
(preponderent 1-adrenoblocantele);
adenomul prostatei (1-adrenoblocantele).
CONTRAINDICAŢII ŞI PRECAUŢII
afecţiuni organice ale cordului;
gastrită şi ulcer (cu precauţie);
infarct miocardic, angina pectorală;
hipotensiune arterială,
dereglări ale circulaţiei cerebrale;
stenoză mitrală şi aortală (1-adrenoblocantele);
embolie pulmonară (1-adrenoblocantele);
sensibilitate la preparat
REACŢII ADVERSE

colaps ortostatic;
tahicardie;
creşterea peristaltismului intestinal şi secreţiei sucului
gastric (greaţă, vomă, diaree, acutizarea ulcerului,
dureri în abdomen);
hipoglicemie;
efectul “primei doze” (1-adrenoblocantele);
slăbiciune, cefalee, ameţeli, iritabilitate, somnolenţă
Tamsulosina
Este derivat de benzensulfonamidă.
Farmacocinetica.
Absorbție perorală maximă (100%), redusă în contact cu
alimentele;
Legare de proteinele plasmatice foarte înaltă (99±1%);
Biotransformare hepatică, catalizată de sistem oxidazic
microzomial hepatic (SOMH), dependente de citocromul
P450; posibile interacțiuni la asocierea cu alte
medicamente biotransformate de același sistem;
Eliminare urinară în procentul mic (~13%);
T1/2 mediu (7±3,5 h), crescut la vârstnici și în
insuficiența renală.
Tamsulosina
Mecanismul de acțiune: este adrenolitic cu selectivitate
asupra alfa-1A și alfa-1D receptorilor (afinitate redusă
față de alfa-1B).
Prostata conține subtipurile de receptori adrenergici:
alfa-1A și alfa-1D. În mușchii netezi vasculari predomină
receptorii alfa-1B.
Mecanismul constă în blocarea receptorilor alfa-1A din
prostată, cu relaxarea mușchilor netezi ai trigonului
vezicii urinare, capsulei prostatei și uretrei prostatice și
diminuarea rezistenței opusă la scurgerea urinei.
 Tamsulosina
Efectele:
Relaxarea specifică a mușchilor netezi ai capsulei
prostatei căilor urinare, cu schăderea rezistenței opusă
fluxului urinar (efect alfa-1 A);
Relaxarea slabă a mușchilor netezi netezi vasculari, cu
tendință slabă spre hTA ortostatică (efect alfa-1B)
Indicație în hiperplazia benignă de prostată; crește rapid
fluxul urinar și ameliorează simptomele; eficacitate
maximă după tratament de 4-6 săptămâni.
Efectele adverse:
Efecte secundare locale, la nivelul prostatei ca afectarea
ejaculării;
Efecte secundare sistemice reduse (comparativ cu
adrenoliticele neselective).
Iohimbina
Este un derivat indolalchilaminic, în 1950 obținut
din rădăcinele de Rauwolfia (alcaloid în premieră
separat din coaja arborelui vest-african
Corynanthus yohimbe).
Este un antagonist selectiv competitiv al α2-
adrenoreceptorilor (antagonist al clonidinei).
Activează procesele adrenergice în SNC, mărește
FCC, intensifică activitatea motorie, provoacă
tremor.
Exercită o influență stimulatoare moderată asupra
reflexelor măduvei spinale.
Iohimbina
Indicații: - tulburările neurogene de erecție,
- climacteriu la bărbați.
Contraindicații: - hipotensiune arterială,
- dereglarea funcției renale.
Efectele adverse: - excitație, tremor, cefalee,
tahicardie, hipotensiune arterială.
 Preparatele beta adrenoblocante

Actualmente preparatele acestui grup ocupă un loc

important, iar deseori hotărâtor în tratamentul:
cardiopatiei ischemice,
tulburărilor de ritm cardiac (aritmiilor) şi
bolii hipertonice.
Preparatele beta-adrenolitice blochează receptorii
respectivi în cord, bronhii, uter şi alte organe, înlăturând
toate tipurile de acţiune a catecolaminelor mediate prin
adrenoreceptorii beta1 şi beta2.
Beta adrenoblocantele blochează selectiv sau
neselectiv receptorii beta-adrenergici, determinând:
scăderea contractilităţii şi frecvenţei cardiace (şi, ca
urmare, a debitului cardiac),
scăderea tonusului simpatic periferic (prin blocarea
unor structuri beta adrenergice centrale),
scăderea secreţiei de renină (prin blocarea receptorilor
beta juxtaglomerulari) şi
inhibarea eliberării de catecolamine din terminaţiile
simpatice (prin blocarea receptorilor beta2 presinaptici,
în cazul beta adrenoblocantelor neselective).
Blocajul beta2 adrenoreceptorilor în musculatura
netedă se manifestă cu creşterea tonusului
bronhiilor, uterului, vaselor.
Beta adrenoliticele blochează multe efecte
metabolice ale catecolaminelor (sporirea degradării
lipidelor, glicogenului, sporirea metabolismului
bazal, temperaturii corporale).
Pentru beta adrenolitice sunt caracteristice următoarele
tipuri de activitate, îmbinarea diferită a cărora se află
la temelia clasificării şi utilizării clinice a lor.
Efectul beta adrenolitic specific. Cele mai

preţioase pentru cardiologie sunt preparatele cu

acţiune selectivă asupra beta1- adrenoreceptorilor;
blocajul concomitent al beta2- adrenoreceptorilor
este nedorit şi serveşte ca cauză a majorităţii
complicaţiilor (reducerea circulaţiei coronariene,
înrăutăţirea circulaţiei în membre, spasmul
bronhiilor).
Prezenţa „activităţii simpatomimetice intrinsece”,
adică capacităţii preparatelor de a manifesta
activitate beta-adrenomimetică proprie şi, totodată,
de a bloca influenţa simpatoadrenergică asupra
cordului.
La aceste preparate este mai puţin pronunţată

capacitatea de a provoca insuficienţa ventriculului

stâng, ca consecinţă a pierderii funcţiei tonizante de
adaptare a inervaţiei simpatice.
 Efectul membranostabilizant (propranolol, pindolol,
metoprolol etc.), asemănător cu acţiunea anestezicelor
locale.
 Acest efect este rezultatul blocadei canalelor de sodiu şi

se poate manifesta în sistemul de conductibilitate al

cordului, în fibrele nervoase, neuroni.
 Însă la utilizarea sistematică a preparatelor, concentraţia

lor nu atinge nivelul necesar pentru acţiunea

membranostabilizantă semnificativă.
 Unele preparate (propranolol, metoprolol) penetrează

satisfăcător în SNC şi manifestă activitate psihosedativă

moderată, inhibă includerea în reacţie a centrului cardiac
şi vasomotor.
Efectul beta1 adrenolitic este principal, care se exprimă
prin descreşterea gradului de control al sistemului
simpatoadrenergic asupra funcţiei cardiace, de unde şi
denumirea lor de cardioselective.
Beta1- adrenoblocantele se caracterizează prin trei
tipuri de acţiune:
antianginoasă,
antiaritmică şi
antihipertensivă.
Acţiunea antianginoasă se datoreează abolirii efectelor
inotrope şi cronotrope pozitive ale catecolaminelor
(diminuarea forţei şi frecvenţei contracţiilor cardiace),
ceea ce contribuie la reducerea necesităţii miocardului în
oxigen.
Concomitent, preparatele nominalizate blochează
efectele metabolice ale catecolaminelor (amplificarea
proceselor de glicogenoliză, lipoliză, metabolismului
alcalin), ceea ce, de asemenea, favorizează acţiunea
antianginoasă, întrucât reducerea rezervelor energetice
ale miocardului şi redistribuirea circulaţiei coronariene
avantajează focarul ischemizat.
Acţiunea antiaritmică rezultă din diminuarea excitabilităţii
şi automatismului sistemului de conducere a cordului,
deoarece preparatele blochează beta-receptorii nodului
sinusal.
Efectul hipotensiv este indus de micşorarea debitului
cardiac şi activităţii sistemului renin-anigiotensină. Sub
influenţa beta-adrenoblocantelor rezistenţa vasculară
periferică poate creşte reflector datorită reducerii debitului
cardiac.
Preparatele beta adrenoblocante influenţează nu numai
sistemul cardiovascular, dar şi alte sisteme de organe.
Astfel, exercitând acţiune deprimantă asupra SNC
preparatele nu permit concentrarea atenţiei în timpul
conducerii autovehiculelor, pot exercita acţiune
stimulatoare asupra miomerului şi bronşiilor.
 INDICAŢII
boala ischemică (angina pectorală, infarctul miocardic);
hipertensiune arterială;
aritmii;
tireotoxicoză;
la gravide cu toxicoze în a doua jumătate;
la copii cu tetrada Falo;
cardiopatiile hipertrofice;
la copii excitabili (tremor, spaimă pe fondalul
tahiaritmiilor);
migrenă,
glaucom;
în travaliul la gravide cu patologie cardiovasculară;
tratament sistematic şi complex al bolnavilor cu
feocromocitom, precum şi pentru intervenţia chirurgicală.
CONTRAINDICAŢII ŞI PRECAUŢII

insuficienţă cardiacă,
bloc atrioventricular;
astm bronşic;
boala ulceroasă;
diabetul zaharat;
graviditatea,
hipertensiune în circuitul mic;
dereglarea circulaţiei în membrele inferioare
(endarterita obliterantă, boala Raynaud, ulcere trofice
etc.)
REACŢII ADVERSE
insuficienţă cardiacă,
bronhospasm;
bloc atrioventricular,
hipoglicemie,
fenomenul rebound,
bradicardie;
dureri ischemice în membre;
creşterea trigliceridelor şi lipoproteinelor de densitate
foarte mică în ser;
hipotensiune arterială;
efect aritmogen;
dereglări ale funcţiilor sexuale.
Alfa, beta adrenoliticele

Labetolul, carvedilolul blochează concomitent alfa1,

beta1 şi beta2 adrenoreceptorii.
Blocând alfa1 adrenoreceptorii vasculari, preparatele
scad tensiunea arterială, postsarcina.
Totodată, frecvenţa contracţiilor cardiace şi debitul
cardiac nu se modifică sau se modifică neesenţial.
Acţiunea antihipertensivă se determină în temei de
componenta vasculară, evoluează lent şi depinde de
doză.
Alfa, beta adrenoliticele
Labetolul cu succes se utilizează în tratamentul
hipertensiunii arteriale, puseelor hipertensive,
feocromocitom, de asemenea, în insuficienţa cardiacă
moderată. Rar se poate observa hipotensiune
posturală.
Carvedilolul se deosebeşte prin acţiune mai
îndelungată şi se utilizează în hipertensiunea arterială
o dată în zi.
SIMPATOLITICELE
CLASIFICAREA
după mecanismul de acţiune
Golirea depozitelor granulare de norepinefrină şi
epinefrină:
reserpina
guanetidina
Inhibarea eliberării norepinefrinei din depozitele
granulare:
bretilium
Inhibarea biosintezei de norepinefrină şi
epinefrină:
metildopa
Mecanismele de golire (depletire) a
depozitelor granulare
împiedicarea recaptării şi concentraţiei NE în
vezicule, prin distrugerea veziculelor (reserpina);
împiedicarea eliberării NE în fantă, urmată de
favorizarea eliberării din vezicule, prin concentrarea
în terminaţiunile simpatice şi în vezicule, utilizând
mecanismele de transport activ al NE (guanetidina).
NE acumulată în citoplasma neuronilor presinaptici
este degradată enzimatic de MAO.
 Metildopa

Este un analog al levodopei.

Este predecesorul metilat al dopaminei, care se
captează de neuroni și întră în antagonism competitiv
cu DOPA la nivelul decarboxilării, reținând
transformarea DOPA dopamină noradrenalină
adrenalină , ce duce la deficitul mediatorului în
granule.
Metildopa

Metildopa este, parțial transformată în țesutul

nervos (prin decarboxilare) în α-metildopamina
metilnoradrenalină – mediator „fals.”
Acești neurotransmițători falși au acțiune
stimulantă asupra receptorilor α2 din SNC (tractul
solitar etc.) care controlează inhibitor tonusul
simpatic periferic și favorizează refelexele
cardioinhibitorii.
 Guanetidina
a) acțiune blocantă asupra membranei presinaptice,
procesului de eliminarea a mediatorului, efect ce se
manifestă îndeosebi la inițierea tratamentului, când
nivelul de NA în vezicule nu este micșorat;
b) deprimarea recaptării active a catecolaminelor în
vezicule, deoarece guanetidina însăși se supune
captării neuronale prin același sisteme de transport ca
și noradrenalina;
c) substituirea noradrenalinei în depozitele
intraneuronale;
 Guanetidina
d) depozitarea în citozol și granule, substituind
mediatorul din ele, elimindu-se apoi ca mediator
„fals”;
e) acțiunea inhibitoare asupra membranei veziculelor
și dereglarea procesului depozitării noradrenalinei cu
intensificarea inactivării prin monoaminooxidază
(MAO) a mediatorului.
Toate aceste efecte contribuie la diminuarea
conținutului NA în varicozitățile terminațiilor
adrenergice, precum și în miocard, vase, alte organe și
țesuturi, cu excepția SNC și medulosuprarenalelor.
Bretiliu

Acționează prin:
a) blocarea influxului ionilor de calciu în
membrana presinaptică, dereglând astfel
eliberarea catecolaminelor;
b) inhibarea MAO;
c) împiedicarea recaptării noradrenalinei.
Reserpina
Dereglează procesul depozitării NA în vezicule prin:
a) diminuarea procesului transportului activ al NA din
citosol în granule;
b) blocarea depozitării în granule a mediatorului,
recaptat din fanta sinaptică;
c) intensificarea inactivarii noradrenalinei acumulate
în citosol de către MAO.
Aceste mecanisme contribuie la reducerea
concentrației noadradrenalinei și, posibil, a
serotoninei în granule.
Reserpina micșorează concentrația noradrenalinei în
inimă, vase, medulosuprarenale SNC și alte organe.
 Reserpina
Efectele de tip neurosimpatolitic:
Scăderea catecolaminelor din terminațiunile
simpatice, periferice și centrale;
Creșterea tonusului parasimpatic (pe fondalul
scăderii tonusului simpatic);
Bradicardie, scăderea minut-volumului cardiac;
Vasodilatație, cu scăderea rezistenței vasculare
periferice;
Reserpina

Scăderea activității reninei;

hTA (sistolică și diastolică);
Bronhoconstricție;
Stimularea motilității și secrețiilor digestive;
Mioză pasivă.
 Reserpina
Efecte neuroleptice: (la doze de minimum 10 ori mai
mari ca cele antihipertensive):
depletirea neuromediatorilor (NA, ADR, DA, 5-HT) în
SNC;
diminuarea activității psihomotorii, a agresivității;
acțiune clinică antipsihotică,
acțiune hipotermizantă.
Efecte hormonale:
antitiroxian (scade activitatea hormonilor tiroidieni);
frenător slab al tiroidei; diminuă metabolismul bazal;
hiperprolactinemie.
Simpatoliticele

E necesar de menționat că pe fundalul acțiunii

simpatoliticelor, efectul adrenomimeticelor cu
acțiune directă nu numai că nu se micșorează, dar
chiar se mărește, în timp ce adrenomimeticelor cu
acțiune indirectă (tiramina, efedrina, amfetamina)
este mai slab ca de obicei.
EFECTELE
aparatul cardiovascular: bradicardie, vasodilataţie,
hTA;
aparatul respirator: bronhoconstricţie;
aparatul digestiv: creşterea tonusului şi
peristaltismului; hipersecreţie glandulară, relaxarea
sfincterelor;
ochi: mioză pasivă;
efecte simpatolitice centrale pentru: reserpină şi
metildopa, sunt efecte ale predominării tonusului
parasimpatic.
Efectele celor trei subgrupe de neurosimpatolitice
diferă cantitativ în funcţie de mecanismul intim de
acţiune şi de particularităţile farmacocinetice.
INDICAŢIILE

 tratamentul hipertensiunii arteriale, formele uşoare

sau medii (reserpina, metildopa);
 tratamentul formelor grave de hipertensiune arterială
(guanetidina);
 în puseele hipertensive (reserpina, metildopa - mai
frecvent ca adjuvante);
 aritmii ventriculare (bretiliul).
CONTRAINDICAŢIILE
 insuficienţă cardiacă gravă;
 bradicardie, bloc atrio-ventricular;
 nefroză;
 ateroscleroză marcată a vaselor cerebrale;
 depresie, parkinsonism;
 epilepsie;
 ulcer gastric şi duodenal;
 feocromocitom;
 infarct miocardic, angină pectorală;
 dereglări ale circulaţiei periferice (boala Raynaud).
REACŢIILE ADVERSE
 somnolenţă, depresie,
 ameţeli; dereglări extrapiramidale;
 hipotensiune arterială, colaps ortostatic;
 bradicardie, bloc atrioventricular,
 bronhospasm, bronhoree;
 ulcere peptice, diaree,
 retenţie hidrosalină,
 dereglări sexuale (micşorarea libidoului, ginecomastie,
impotenţa);
 sindrom Raynaud;
 uscăciune în gură, anorexie,
 rinită medicamentoasă;
 erupţii cutanate.
 Urapidil
Este un antihipertensiv cu acțiune centrală și periferică,
Blochează preponderent α1-adrenoreceptorii postsinaptici,
Influențează activitatea centrului vasomotor,
Exercită o acțiune β-adrenoblocantă slabă.
Indicații: - criza hiprtensivă, - formele severe de
hipertensiune arterială, - hipertensiunea refractară;
- scăderea controlată a tensiunii arteriale în timpul și după
intervențiile chirurgicale.
Contraindicații: - hipersensibilitate, - hipotensiune
arterială, stenoză aortală, vârsta sub 18 ani, sarcină,
alăptare.
Urapidil

Efecte adverse:
- hipotensiune arterială,
- grețuri, - vomă,
- cefalee, - vertij, - fatigabilitate etc.
Precauții:
- vârsta înaintată,
- insuficiența hepatică și/sau renală,
- hipovolemie.