EUGÈNE IONESCO

Cântăreața Cheală
 EUGÈNE IONESCO (1909-1994) s-a născut la
Slatina și şi-a petrecut copilăria în Franţa. În 1924 a
revenit în România, unde a urmat studiile liceale şi
universitare, absolvind Facultatea de Litere și Filosofie.

În 1938 pleacă la Paris ca bursier. După război, se

impune în teatrul de avangardă francez şi e recunoscut
apoi în lumea întreagă drept unul dintre cei mai mari
dramaturgi ai secolului XX.
• Eugen Ionescu debutează ca poet în revista lui Tudor Arghezi, „Bilete de papagal” (1928). În
1930, îşi începe activitatea publicistică la revista ''Zodiac'‘, apoi în volum, cu o plachetă de
versuri intitulată Elegii pentru fiinţe mici (1931). În 1941 se stabileşte definitiv în Franţa.
Provoacă o adevărată revoluţie culturală prin teatrul absurd, iar recunoaşterea valorii operelor a
făcut posibilă primirea ca membru al Academiei Franceze, în anul 1973.
• Întreaga operă dramatică a fost adunată în cinci volume de Teatru, publicate în limba română la
Editura Univers, între anii 1994-1998 şi în traducerea lui Dan C. Mihăilescu.
• La 11 mai 1950 are loc premiera piesei Cântăreaţa cheală.
• Volumul ''Nu'', apărut în 1934 şi premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu, este
considerat de autor un ''fals tratat de critică literară'', fiind un manifest contestatar al
numelor consacrate din literatura epocii, precum Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Eugen
Lovinescu, Ion Barbu şi Mircea Eliade, prin care provoacă un scandal în lumea literară a
vremii.
“Matricula“ din clasa a V-a a elevului Eugen Ionescu, anul
şcolar 1925-1926
 TEATRUL ABSURDULUI
• Ca manifestare literară, teatrul absurd a apărut după cel de al Doilea Război Mondial, în Franţa,
având ca iniţiatori pe Eugen Ionescu -Cântăreaţa cheală (1950) şi pe Samuel Beckett - Aşteptându-l
pe Godot (1953). Piesele de teatru înscrise în literatura absurdului ilustrează situaţii şi personaje
nefireşti, neverosimile, conturate împotriva legilor firii şi a gândirii logice, utilizând formule şocante
de expresie.
•
Temele frecvente ale teatrului absurd sunt: lipsa de sens a existenţei, golul sufletesc, incapacitatea
comunicării interumane, neputinţa individului de a găsi un sens vieţii, imposibilitatea de a pune omul în
acord cu societatea şi rigorile ei.
Personajele sunt non-eroi, situate între tragic şi comic, dominaţi de automatisme, exprimând banalităţi sau
enunţuri absurde, lipsiţi de personalitate şi consistenţă caracterială, reprezentativi pentru anonimii ce
alcătuiesc, de veacuri, omenirea.
 CÂNTĂREAȚA CHEALĂ
• Piesa de teatru „Cântăreaţa Cheală” marchează debutul dramaturgic al lui Eugene
Ionesco în care scriitorul, protagonist  fidel al absurdului, prezintă nişte personaje
elementare şi mecanice, cu limbaj aberant, dar conotaţii profunde.

Cântăreaţa cheală” este, după cum mărturiseşte autorul în „Note şi contranote”, o imagine a
societăţii burgheze care trăieşte cu idei primite de-a gata, care se conformează şi devine una
automatizată. Textul lui Ionesco este format din expresii standard şi clişee verbale tocite,
scriitorul inspirându-se de la automatismul expresiilor din manualul de limba engleză, pe
care dorea s-o înveţe. 
• “În 1924, înainte de a scrie prima mea piesă, Cântăreața cheală, nu voiam să devin un autor
dramatic, Aveam pur și simplu ambiția de a ști engleză. Învățarea englezei nu duce neapărat
la dramaturgie. Dimpotrivă, tocmai pentru că n-am reușit să învăț engleză, am devenit
scriitor de teatru.” (Eugene Ionesco, Teatru l, pg 123)
 PREZENTAREA PIESEI
• Piesa debutează cu monologul doamnei Smith care face o lungă incursiune în meniul din
care s-a înfruptat în acea seară, demonstrându-se însă mai târziu că ea şi domnul Smith nu
mâncaseră nimic toată ziua. Familia Smith îi primește în vizită pe domnul şi doamna Martin
care descoperă stupefiaţi că sunt soţ şi soţie. Cei patru vor primi mai târziu o vizită din partea
căpitanului de pompieri care întreabă cu interes despre posibilele incendii declanşate în oraş.
Cel de-al şaselea personaj al piesei este Mary, menajera familiei Smith. 

Dialogurile purtate între cuplul Smith şi cuplul Martin demonstrează că cei patru nu mai ştiu să
vorbească pentru că nu mai ştiu să gândească şi nu mai ştiu să simtă.
 TITLUL PIESEI
• Titlul piesei a avut mai multe variante, intenţia autorului oscilând între „Englezeşte fără profesor”,
„Ora de engleză”, dar niciunul nu i s-a părut potrivit. Atenţia spectatorului este menţinută de calitatea
şi ritmul dialogului, întrucât o acţiune clară sau o intrigă lipseşte cu desăvârşire, iar discuţiile sunt
centrate în jurul unor teme cotidiene.
• Despre cântăreaţa cheală se pomeneşte într-un crâmpei de discuţie abia spre final atunci când doamna
Smith, întrebată de pompier ce se mai aude de cântăreaţa cheală, răspunde cu nonşalanţă: „Umblă
pieptănată la fel!”.