ORIENTĂRI ACTUALE

ÎN ANTROPOLOGIA CULTURALĂ
FILOGENIA CULTURALĂ

Interesul antropologic al studiul transmiterii culturale • Elemente de

terminologie cladistică • Filogeneză vs. etnogeneză • Artefactele textile
ale grupurilor de turkmeni • Numărătoarea oilor în Mărginimea Sibiului

Marin Constantin
Institutul de Antropologie „Francisc Rainer”
al Academiei Române
 INTERESUL ANTROPOLOGIC AL STUDIUL TRANSMITERII CULTURALE
„Într-un sens larg, cultura constă în tradiţii de
comportament ce sunt transmise prin învăţare socială.
[...] Studii empirice sugerează că o parte însemnată a
transmiterii culturale se petrece în cadrul grupurilor, de
la părinţi la copii şi de la culturi mamă la culturi
descendente.” (R. MACE, Cl. J. HOLDEN 2005)
„Transmiterea de la o generaţie la alta, cu schimbări
minore, este numită descendenţă cu modificare; ea
este familiară şi fundamentală pentru biologi.
Importanţa sa pentru existenţa şi relaţiile dintre
speciile biologice a fost recunoscută prima dată de
[Charles] Darwin. În cursul celei de-a doua jumătăţi
a secolului al XX-lea, logica subiacentă a acestui
proces avea să fie formalizată de biologi în cadrul
disciplinei numită cladistică. Aceasta presupune că
speciile [...] descind dintr-un strămoş comun şi că
această descendenţă poate fi reprezentată printr-un
arbore filogenetic.” (Chr. BUCKLEY, 2012)
„În societăţile tradiţionale, principala cale de
transmitere a culturii, cuprinzând informaţie şi
aptitudini, este cea de la generaţiile vârstnice (părinţi
şi bunici) către generaţiile mai tinere, prin oralitate
şi prin demonstraţie practică.” (Chr. BUCKLEY, 2012)
„Studiile filogenetice întreprinse în antropologie şi
arheologie de-a lungul ultimelor două decenii se
împart în două categorii: (1) analize ce trasează linii
de descendenţă până la un strămoş comun,
examinând apoi procesele ce relevă distribuţia
geografică şi dezvoltarea descendenţilor, şi (2) studii
comparative întemeiate pe înţelegerea unor modele
de descendenţă cu scopul de a examina distribuţia
trăsăturilor adaptative. Filogeniile culturale, fie şi
predominant verticale, vor conţine multe cazuri de
populaţii mixte, cu transmiterea orizontală a
elementelor culturale.”
(M. J. O’BRIEN, R. Lee LYMAN 2005)
 ELEMENTE DE TERMINOLOGIE CLADISTICĂ
Cladistica: încadrarea biologică a organismelor în grupuri de specii („clade”, cf. grec. κλάδος, kládos,
„ramură”), în ipoteza înrudirii caracterelor acestora pornind de la un strămoş comun.

„Homologia este prezenţa aceleiaşi trăsături în două organisme al

„ [În temeiul noţiunii de descendenţă cu modificare],
caracterele derivate, sau apomorfii includ trăsăturile
homologice păstrate în comun de doi sau mai mulţi referenţi
categoriali şi cel mai recent strămoş al acestora, dar nu şi
de alţi asemenea referenţi, spre deosebire de caracterele
ancestrale împărtăşite, respectiv trăsături homologice ce
coboară mult într-un lineaj, nu doar la nivelul unui strămoş
recent comun.” (M. J. O’BRIEN et al. 2001)
căror cel mai recent strămoş comun a deţinut aceeaşi trăsătură.
[...] Homoplasia este trăsătura similară a două organisme din
medii de viaţă diferite, supuse unei presiuni de selecţie [naturală],
ce nu au acelaşi strămoş [ex. aripile insectelor şi cele ale
păsărilor]. Homoplasia şi homologia sunt extremele unui continuum
ce reflectă o origine profundă sau recentă comună, pe baza unor
mecanisme şi procese celulare împărtăşite, şi a unor gene, sau
direcţii şi reţele genetice, împărtăşite.” (B. K. HALL 2007)

„Cladistica [...] întrebuinţează un subset de caractere

homologice în ipoteza unor relaţii filogenetice. Acest
subset cuprinde caractere derivate împărtăşite, numite
synapomorfii, interpretate drept caractere homologice
păstrate în comun de referenţi categoriali înrudiţi şi
de strămoşul lor imediat. Symplesiomorfiile, sau
caracterele ancestrale (primare) împărtăşite, sunt
caractere homologice păstrate în comun de către un
întreg set de lineaje înrudite.”
(M. J. O'BRIEN, R. Lee LYMAN 2005)
„Analogia [ca rezultat al evoluţiei convergente a unor
organisme ce nu sunt strâns înrudite, şi care dezvoltă
trăsături similare în adaptarea lor la ecosisteme sau
nişe ecologice asemănatoare] se referă la similarităţile
funcţionale, legate sau nu de structuri homologice
[zborul ca funcţie la insecte şi păsări]. Analogiile nu
pot deveni homologice în chiar virtutea funcţionalităţii
şi comportamentului lor actual.”
(D. RENDALL, A. DI FIORE 2007)
Tipuri de caractere şi relaţionarea lor în determinarea istoriei filogenetice: sus, o clasificare taxonomică a tipurilor
de caractere; jos, trei filogenii ce ilustrează homologia ancestrală homologia derivată, şi analogia (prin evoluţie
convergentă). În toate cele trei filogenii, x reprezintă un caracter ancestral, x' este un caracter derivat, iar săgeţile
indică punctele în care situaţia unui caracter se schimbă. (M. J. O'BRIEN, R. Lee LYMAN 2005)
 FILOGENEZĂ VS. ETNOGENEZĂ
„În filogeneză, un nou ansamblu cultural
este rezultatul descendenţei cu modificare
dintr-un ansamblu ancestral, în vreme ce
în etnogeneză un nou ansamblu cultural
apare prin contopirea unor elemente din
două sau mai multe ansambluri
contemporane. [...] Dacă o structură
filogenetică robustă poate fi derivată
dintr-un grup de asambluri arheologice,
atunci putem presupune că filogeneza să fi
jucat un rol mai important decât
etnogeneza în generarea acelor ansambluri.
Dimpotrivă, dacă o atare structură nu
poate fi identificată, atunci putem
presupune că etnogeneza este [în acest
caz] cel mai important proces.”
Mark COLLARD, Stephen J. SHENNAN, 2000
„În evoluţia culturală, procesele de contopire
(etnogeneza) nu au fost întotdeauna mai
importante decât procesele de ramificare
(filogeneza); arheologia demonstrează frecvent
existenţa unor tradiţii culturale de lungă durată cu
o coerenţă recognoscibilă, în pofida circulaţiei
transfrontaliere a [...] artefactelor. Apoi, etnografia
indică faptul că, în aşezări non-comerciale,
transmisia culturală este adeseori verticală şi
conservatoare, copiii deprinzând abilităţi de la
părinţi cu o eroare relativ mică. În al treilea rând,
lucrări recente de psihologie sugerează că oamenii
pot deţine mecanisme cognitive evoluate care îi
determină să interacţioneze preferenţial cu indivizi
care sunt similari cu ei înşişi, şi să resimtă
prejudecăţi faţă de indivizi din grupuri etnice
necunoscute.”
Mark COLLARD, Stephen J. SHENNAN,
Jamshid J. TEHRANI, 2006
 STUDIU DE CAZ (I): ARTEFACTELE TEXTILE ALE GRUPURILOR DE TURKMENI*
- cinci grupuri de Turkmeni (Ersari, Salor, Saryk, Tekke şi Yornu),
nomadism în trecut, sendentarism după un conflict cu Rusia, în 1881;
alte trăsături: descendenţă patriliniară, meşteşugul ţesutului (lână de
la turmele proprii, războaie portabile de ţesut, artefacte textile vechi
de trei secole)
- chestiune teoretică: vechea ornamentică textilă a Turkmenilor (dinainte
de colonialismul rus) a fost caracterizată de filogeneză sau de
etnogeneză, astfel încât similarităţile de artă populară dintre grupuri să
rezulte dintr-o origine comună (prin homologii), sau din mecanisme de
difuziune relevante pentru paternitatea multiplă (prin homoplasii)?

- cercetarea a 60 de artefacte textile, - rezultate: coerenţa tradiţiilor în ţesut ale

cu privire la tehnicile de ţesut, design
(ornamentica), material textil.
- analiza datelor arată preponderenţa
simitudinilor de ordin homologic între
cele cinci grupuri, dar şi creşterea
ponderii etnogenezei (importuri
reciproce în arta populară a grupurilor
de Turkmeni), după 1881; astfel decorul
textil Salor a influenţat ţesăturile Tekke,
aşa cum vocabularul ornamental Tekke
a împrumutat din meşteşugul grupului
Saryk; raportul statistic homologii –
homoplasii a devenit 60% - 40% (faţă
de 70% - 30% înainte de 1881)
* M. COLLARD, J. TEHRANI 2005
Exemple de caractere folosite în analiză:
cunoscute prin reprezentarea motivului
„trifoiului”, ornamentele covoarelor
turkmene se disting prin prin formele lor
de „petale”. [...] Astfel în câmpul dintre
margine şi ornamentul central sunt
vârfuri cu formă de „suliţă” în cazul
Tekke, sau de „trifoi” în cazurile Salor,
Ersari, şi Saryk. Alte distincţii pot fi
făcute după cum „trifoiul” Salor are o
tulpină, şi Ersari, două asemenea tije.
Turkmenilor în secolele 18-19 rezidă în dificultatea
procesului de învăţare şi reproducere a designului;
memoria, rol esenţial aici; difuziunea, rol minor;
ţesutul, activitate domestică, a femeilor; alt factor
de coeziune: puternica endogamie Turkmenă
(estimată la 90% din căsătorii); starea conflictuală
dintre triburile Turkmene – alt factor de izolare;
ţesutul, ca şi dialectele, un sistem de “recunoaştere
culturală” la nivel local; învăţarea mamă-fiică a
ţesutului poate permite coincidenţa acestuia cu
transmiterea genetică;
- patriliniaritatea Turkmenilor contrazice parţial
aceste concluzii filogenetice întemeiate în principal
pe transmiterea feminină a meşteşugului; totuşi,
etimologia şi proximitatea geografică susţin şi
confirmă legăturile dintre Salor, Saryk, Ersari.
 STUDIU DE CAZ (II): NUMĂRĂTOAREA OILOR ÎN MĂRGINIMEA SIBIULUI*
În trei comunităţi săteşti din Mărginimea Sibiului (Tilişca, Poiana Sibiului şi Jina), administrarea proprietăţii pastorale relevă un sistem cutumiar de
evidenţă a turmei fiecărui oier, prin caractere ancestrale (caractere însemnate cu roşu în continuare, cu o frecvenţă prelungită pe durata mai multor
generaţii şi grupuri înrudite), şi derivate (cu o frecvenţă documentată doar de la o generaţie la alta).

Semnele de proprietate ale familiei Pavel

Semnele de proprietate ale familiei Bratu (Tilişca):
aceeaşi trăsătură – pişcătura – este prezentă la
bunicul patern, ego (Vasile Bratu), fratele acestuia, şi
unul dintre fiii ego-ului. Singurul caracter derivat din
lista referenţilor amintiţi este o obiadă ce defineşte
pe celălalt fiu al ego-ului. Ego-ul preia pişcătura de la
urechea dreaptă a oilor tatălui său, adăugându-şi o
nouă pişcătură (= caracter derivat), la urechea stângă
(spre deosebire de fratele său, ce rămâne doar cu
pişcătura dintâi). În continuare, ego-ul încredinţează
unuia dintre fii, pişcăturile de la ambele urechi, ceea
ce face din ele deopotrivă nişte caractere ancestrale.
* M. CONSTANTIN, 2018
Semnele de proprietate ale familiei Dobrotă
(Poiana Sibiului): deşi perpetuarea semnelor
pastorale de proprietate este însoţită cu
regularitate de modificarea unora dintre ele de
la o generaţie la alta, se poate întâmpla ca
acelaşi caracter ancestral – unul singur! - să fie
transmis intact între părinţi şi fii. Acesta este
cazul unei familii Dobrotă din Poiana Sibiului, cu
al său însemn succesoral - pişcătura la ambele
urechi ale oilor – păstrat întocmai, de la bunic
la ai săi doi nepoţi.
(Jina): Ego-ul (Dan Pavel) indică menţinerea
fidelă a caracterelor paterne – fărcuţa şi
cârligul -, diminuate sau modificate de ai săi
fraţi (dintre care al doilea mai păstrează doar
cârligul, adăugându-şi două pişcături, pe când
cel de-al treilea îşi marchează oile cu doi
ţăncuşi)
Concluzii: transmiterea „din tată-n fiu” a
semnelor de identificare ovină este însoţită de
apariţia sau „inventarea” unor noi caractere
– ca un reflex al transformărilor rudeniei şi
şeptelului asociat acesteia (turmele de oi nu
pot rămâne de-a pururi în posesia nealterată
a unui singur grup familial sau genealogic).
 REFERINŢE
Christopher D. BUCKLEY (2012)
“Investigating Cultural Evolution Using Phylogenetic Analysis: The Origins and Descent of the Southeast Asian Tradition of Warp Ikat
Weaving”, PLoS ONE 7(12): e52064. doi:10.1371/journal.pone.0052064.
Mark COLLARD, Stephen J. SHENNAN, Jamshid J. TEHRANI (2006)
“Branching, blending, and the evolution of cultural similarities and differences among human populations”,
Evolution and Human Behavior, 27, pp. 169-184.
Mark COLLARD, Stephen SHENNAN (2000)
“Processes of Culture Change in Prehistory: a Case Study from the European Neolithic”, in Colin Renfrew and Katie Boyle, Archaeogenetics:
DNA and the Population Prehistory of Europe. Edited. Cambridge: McDonald Institute for Archaeological Research, pp. 89-97.
Mark COLLARD, Jamshid TEHRANI (2005)
“Phylogenesis versus Ethnogenesis in Turkmen Cultural Evolution”, in Ruth Mace, Clare J Holden and Stephen Shennan (eds.), The
Evolution of Cultural Diversity. A Phylogenetic Approach, UCL Press, London, pp. 109-131.
Marin CONSTANTIN (2018)
„Numărătoarea oilor în Mărginimea Sibiului: Introducere în studiul transmiterii culturale”, în Anuarul Institutului de Etnografie şi Folclor
« Constantin Brăiloiu », pp. 227-248.
Brian K. HALL (2007)
“Homoplasy and Homology: Dichotomy or Continuum?”, Journal of Human Evolution, Vol. 5 (5), pp. 473-479.
Michael J. O'BRIEN, R. Lee LYMAN (2005)
“Cultural Phylogenetic Hypothesis in Archeology: Some Fundamental Issues”, In The Evolution of Cultural Diversity: A Phylogenetic
Approach, edited by R. Mace, C. Holden, and S. J. Shennan, pp. 87–110. London: University College London Press.
Ruth MACE, Clare J. HOLDEN (2005)
“A phylogenetic approach to cultural Evolution”, TRENDS in Ecology and Evolution Vol. 20 (3), pp. 116-121.
Drew RENDALL, Anthony DI FIORE, (2007)
“Homoplasy, Homology, and the Perceived Special Status of Behavior in Evolution”, Journal of Human Evolution, 52, pp. 504-521.