Responsabilitate socială

Termenul responsabilitate se rageste și-n materia dreptului penal care, în cadrul capitolului Cauzele
de neimputabilitate, definea responsabilitatea prin interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.
28, referitor la iresponsabilitate. Astfel s-a decis că responsabilitatea este aptitudinea persoanei de
a-și da seama de faptele sale, de semnificația socială a acestora, precum și de a-și putea determina
și dirija în în mod conștient voința în raport cu aceste fapte.
 Libertate, prudență- responsabilitate
Responsabilitatea se află în strânsă legătură cu libertatea, cu dreptatea, dar și cu prudența.

“Dreptatea este înfrângerea pornirilor biologice de către rațiune.” spune Gabriel Madinier în Conscience et
amour. Dreptatea se opune dorinței interne de prioritizare a pornirilor egoiste.

Immanuel Kant propune ca înainte de-a acționa să ne amintim de întrebarea următoare: “Dar dacă toată
lumea ar face la fel?”

Aristotel definește prudența în următorul fel: "o dispoziție însoțită de o regulă adevărată, capabilă să
acționeze în sfera a ceea ce este bun sau rău pentru ființă umană".

Satre susține că “omul este condamnat să fie liber”, responsabilitatea se naște odată cu luarea unei decizii,
fară a se face referire la o anumită normă, astfel alegerea nu se poate face decât de unul singur, sub
îndrumarea liberului arbitru.
Prudența este considerată o virtute care ne îndreaptă spre o acțiune morală.

Morala începe odată cu respingerea principiilor ce nu pot fi universalizate (idee formulate sub
forma unui imperativ-categoric) “Principiile care nu pot servi pluralității trebuie respinse, nicio
maximă nu poate fi principiu moral dacă nu este principiu moral pentru toți”.

În filosofia kantiană se consideră că o acțiune realizată pe baza unei maxime valoroase moral, ca
cea de mai sus, este o acțiune în conformitate cu datoria.

Acțiunea morală sau răsărită din datorie este o acțiune realizată în cunoștință de cauză pentru
săvârși “ceea ce ste bun în sine”, de aici reiese cerința obligației. De asemenea, Kant susținea că
singura sursă a obligației este rațiunea. O piesă importantă prin care se construiește
responsabilitatea și care vine în ajutorul celorlalte simțuri este rațiunea, menționată mai sus,
rațiunea ajută voința în a-și duce la capăt, într-un mod corect, acțiunile. Un individ rațional va
ignora toate distragerile și-și va continua drumul ales inițial, pentru că „el își domină și-și conduce
toate judecățile”.
În epoca modernă libertatea este considerată ca fiind o condiție esențială a responsabilității, însă nu
se face referire la libertatea de-a acționa sau nu, ci mai de grabă la liberatatea voinței de-a acționa
sau nu. Rousseau în „Contractul social” afirmă cu putere că liberatatea este o trăsătură inalienabilă
a ființei umane, susținând că „luandu-i voinței libertatea înlăturam morala acțiunii”.

Pentru Descartes, săvârșirea unei alegeri în lipsa rațiunii este imprudența, în schimb consideră că
“a alege în cunoștință de cauză și de efecte reprezintă cea mai înalta experiență a libertății”. Omul
este considerat cu atât mai liber cu cât este mai puțin indiferent, cu cât acționează mai rațional, și
cu cât stăpânește mai deplin cauzele alegerii sale = voința rațională apare că cel mai înalt grad de
libertate, iar cine dă dovadă de voință rațională este generos și prudent în același timp.
 Responsabilitate și Ceilalți
În condițiile în care un om nu poate face alegerea decât de unul singur, acesta nu are scuze, în
felul acesta responsabilitatea ce-i revine acestuia este imensă, pentru că omul este răspunzător de
propria-i existență, de felul său de -a fi, și prin acestea de ceilalți, de lumea care-l înconjoară și pe
care el o modelează.

Sartre spune “când vrem să spunem că omul e responsabil de sine însuși, nu vrem să spunem că e
responsabil de stricta sa individualitate, ci de toți oamenii”.

“Infernul sunt ceilalți”.

“Celălalt” în viziunea lui Sartre și Emmanuel Levinas apare ca “altul”, iar la Hans Jonas apare ca
“celălalt ca generații viitoare”. Din percepția lui Hans Jonas reiese că noi suntem învestiți cu o
responsabilitate de generațiile anterioare, aceea de-a lăsa generațiilor viitoare o planetă locuibilă.
Jonas face din responsabilitate fundamentul eticii, el consideră că viitorul este amenințat, etica
responsabilității devine o etică a viitorului, fondată pe prudență și teamă.

Aici nu este însă vorba de teama patologică, aceea care paralizează voință, ci de teama care
generează acțiune, care incită și la reflecție. “Să te temi de consecințe rele nu înseamnă slăbiciune,
ci o forță, iar a-ți fi frică să lezezi sau să distrugi este condiția că responsabilitatea să fie posibila”.

Luând în considerare concepțiile lui Jonas și Levinas există două forme de responsabilitate:

• O mare responsabilitate fata de generațiile viitoare

• O responsabilitate omniprezentă față de generația actuală.

 Conceptul modern al responsabilității
Responsabilitatea a devenit, de-a lungul timpului, responsabilitate față de Celălalt, după cum am
văzut mai sus. Această schimbare în cadrul ideii de responsabilitate nu ocolește organizațiile (fie
economice, întreprinderi, firme comerciale, afaceri etc).

Aplicarea conceptului de responsabilitate în sfera întreprinderilor și afacerilor a întocmit

răspunsuri pentru întrebări precum următoarea: dacă obiectivul și comportamentul întreprinderilor
sunt reprezentate printr-o funcție de producție sau profit, atunci întreprinderea trebuie văzută ca o
persoană?
Una dintre primele încercări de-a atribui o personalitate morală întreprinderii îi aparține lui Peter
French care spune că Intenția întreprinderii este definită plecând de la o structură de decizie internă
care este chiar organizarea ei intimă în vederea exercitării puterii și a activității pentru atingerea
scopurilor pe care și le-a fixat. El demonstrează posibilitatea unei intenționalități din partea
întreprinderii având ca punct de plecare politica și strategiile pe care le adoptă. Hotarârile sunt
luate nu în vederea membrilor întreprinderii sau firmei, ci pentru acestea, în calitatea lor de
organizații. În acest sens, după French, firma este aptă de a avea intenționalitate și, prin urmare,
considerate responsabilă din punct de vedere moral.
Dacă întreprinderea, (firma) este vie, dacă este înzestrata și cu voință, atunci ea însasi este
compusă din alte ființe vii care au nevoi și drepturi.

Ideea de responsabilitate a organizației presupune că aceasta poate fi considerată răspunzătoare de

acțiunile sale, ceea ce înseamnă că organizația este percepută ca fiind o persoană sau un agent
moral.
 Condiții necesare pentru existența responsabilității

Teoreticienii au ajuns la un acord de-a lungul timpului de a nu considera responsabil pe cineva

anume, atunci când acțiunea lui este greșită și nu rea, este făcută din accident, dar nu din rea
voință, este comisă din ignoranță și nu cu bună știință. Manuel Velasquez în Business Ethics
susține că o persoană este responsabilă numai pentru acele acte și efecte vătămătoare previzibile pe
care persoana le-a făcut sau generat în mod conștient și liber, este responsabilă dacă a omis să
prevină ceva de care era conștient.
Există un acord larg și răspândit conform căruia numai doua condiții pot elimina responsabilitatea
unei personae atunci când s -a produs o vătămare: necunoașterea și incapabilitatea unui individ de-
a judeca, a preveni și a stăpâni toate consecințele unei acțiuni. Dacă o persoană este în mod sigur în
necunoștință de cauză atunci acea persoană nu a acționat conștient și liber și, prin urmare, nu poate
fi acuzată de ceea ce a făcut.
În genere, se admite că necunoașterea unui fapt elimină complet responsabilitatea morală pentru
simplul motiv că o persoană nu poate fi obligată să facă o acțiune asupra căreia nu are nici un
control: obligația morală cere libertatea. Pentru că oamenii nu pot controla fapte pe care nu le
cunosc, ei nu au nici o obligație morală față de asemenea chestiuni și, în consecință,
responsabilitatea lor morală pentru aceste anume cazuri este inexistentă.

În cazul incapabilitatii, Manuel Velasquez arată că incapacitatea poate fi rezultatul, fie a unor
circumstanțe interne, fie al unora externe, cum de altfel este enunțat art. 28 privind
iresponsabilitatea: “Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care,
în momentul comiterii acesteia, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale ori nu
putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze”.
 Studiu de caz
După cum am arătat în proiect, responsabilitatea socială apare în rândul indivizilor, dar și în rândul
întreprinderilor/afacerilor. Kant distinge între datoriile față de sine și față de alții, ele pot fi perfecte și
imperfecte. Obligațiile perfecte țîn de principiile dreptății, iar obligațiile imperfecte țîn de principiile
virtuții. Obligațiile imperfecte (mai puțîn complete) se referă la virtuți în special, “Nu-i putem ajuta pe
toți în tot ceea ce au nevoie și nu ne putem dezvolta absolut toate talentele”, și totuși faptul că avem
puțința și dorință de-a ajuta pe cine și cât putem dă dovadă de responsabilitate. De exemplu, în cartea
“Etica și afacerile – morala elementară și responsabilitate socială” de Vasile Morar, există un pasaj care,
după părerea mea, înfățișează perfect responsabilitatea socială. În acest pasaj este citat Sartre care
afirmă că datoria omului este să combată guvernul în caz de război, iar dacă n-o face este complice la
acel război. O situație similară este întâlnită și-n zilele noastre, odată cu apariția pandemiei și
restricțiilor, care pe alocuri par mai mult decât absurd și abuzive față de anumite industrii care aduc un
aport considerabil economiei tării, și totodată restricțiile limitează educația și nu numai.
În cazul întreprinderilor/afacerilor, responsabilitatea poate fi de două feluri: responsabilitatea de a-
și servi clienții și responsabilitatea pe care un individ sau chiar firma și- o asumă în caz de greșeli,
după cum afirmă Valesquez. De-o experiență care se-ncadreaza în tema proiectului am avut parte
în ultima perioadă. În urma achiziției online a unor accesorii am constatat că unul din produsele
livrate prezintă un defect din fabrică, cel mai probabil. Pentru a rezolva problema am contactat
firma respectivă, le-am comunicat inconveniența și aceștia m-au asigurat că au să-mi înlocuiască
produsul defect cu unul nou-nouț, fară a–mi mai taxa curierul. Produsul nou a ajuns la mine chiar
ziua următoare, iar eu, de pe pozita unui client oarecare, mă declar mulțumită de servicii. Consider
că firma și-a asumat greșeala și a dat dovadă de responsabilitate.