Sunteți pe pagina 1din 48

UMANISMUL

fr. Humanisme, lat. Humanus


(”omenesc”)
“Omul este măsura tuturor lucrurilor” – Protagoras
”Nimic nu este mai presus pe pământ decât omul, nimic nu este
mai presus în om decât mintea și sufletul”. (Pico della
Mirandola)
REPERE
Umanismul este curentul dezvoltat în magnifica epocă
a culturii, numită Renașterea.
Renașterea se aplică unor schimbări culturale care au
început în Italia secolului al XIV-lea, raspândindu-se în
întreaga Europă în ultima parte a secolului al XV-lea,
dar marchează viziunea generală asupra artei, științei,
moralei până în secolul al XVIII-lea.
Majoritatea oamenilor de știință reduc umanismul
italian la prima jumătate a secolului al XV-lea.
Umanismul se caracterizeaza prin:
Plasarea omului în centrul preocupărilor sale;
Admirație față de valorile Antichității greco-latine;
Încrederea în rațiune;
Încrederea în valorile umane și armonia perfectă dintre om
și natură;
Respingerea justificărilor transcedentale (dependența de
credință).

=omul este perfectibil, devenind un ”uomo universale”


CONTEXT

EPOCA MEDIEVALĂ VS. UMANISM

UMANISMUL a apărut ca o reacție la perioada numită


EPOCA MEDIEVALA, din cauza trăsăturilor ei definitorii
Societatea din Epoca Medievală era dominată de o economie
naturală închisă, puţin favorabilă progreselor.
Organizarea socială era întemeiată pe dependenţa servilă sau pe
cea vasalică, în care omul era considerat precum un element al
unei colectivităţi (obşte, breaslă, stare socială etc.).
 Biserica controla gândirea şi viaţa culturală. Abaterile de orice
fel de la modul de a gândi al Bisericii erau considerate drept
erezie şi erau pedepsite într-un mod foarte aspru;
Toate acestea se află în concordanţă cu existenţa unei societăţi
tipice tradiţionale, însă nu mai reuşeau să corespundă noilor
realităţi economice,impuse de dezvoltarea oraşelor şi de
apariţia unei noi pături sociale care va reuşi să ocupe un rol
important în această perioadă, burghezia.
ASTFEL

Reorganizarea societăţii nu se putea face fără credinţa într-


un sens al vieţii şi într-o ierarhie de valori care să se
exprime într-un nou stil de viaţă.
În conformitate cu aceste scopuri se constituie Umanismul,
diametral opus de perioada medievală.
Umanismul renascentist avea ca scop evaluarea omului, a
locului acestuia în natură și istorie, precum și a
disciplinelor care aveau legatură cu el.
REPREZENTANȚI - LITERATURĂ

DANTE ALIGHIERI (1265 -1321)


- DIVINA COMEDIE
REPREZENTANȚI - LITERATURĂ

FRANCESCO
PETRARCA(1304-1374) -
CANȚONIERUL
REPREZENTANȚI - LITERATURĂ

GIOVANNI
BOCCACCIO(1313-1375) -
DECAMERONUL
DESCOPERIREA OMULUI

Descoperirea omului poate fi considerată într-adevăr marea


realizare a umaniștilor (Giannozzo Manetti-agere et
intelligere- a ști cum și a putea conduce lumea creată pentru
om, Picco della Mirandola-omul, spunea el, poate degenera
printre ființele inferioare, sau poate regenera printre cele
superioare, totul depinde de el -De dignitate hominis,
Marsilio Ficino).
Umanismul a reuşit să lărgească orizontul cunoaşterii şi a
redescoperit viaţa, sau, mai bine zis, importanţa vieţii.
REFORMĂ RELIGIOASĂ
Numeroși umaniști, precum Erasmus din Rotterdam s-au angajat
în lupta pentru reformarea Bisericii, susținând necesitatea
întoarcerii la izvoarele credinței, la mesajul evanghelic.
Pentru Pico della Mirandola, întoacerea la origini era condiția
pentru obținerea unei păci religioase, deoarece se știe că toate
religiile, filozofiile provin dintr-o singură sursă, care este
Dumnezeu.
În acest sens, umanismul înțelegea prin toleranță religioasă nu
coexistența pașnică între diferite confesiuni religioase, ci ceva
bazat pe unitatea religiilor, care face ca diferențele religioase să
nu mai aibă nicio valoare.
EDUCAȚIE ȘI GÂNDIRE
Umaniştii aveau o mare dorinţă, aceea de a pune în valoare
omul şi demnitatea lui atât la nivel individual, cât şi la
nivel social, ei dorind prin aceasta să creeze un nou ideal
uman, cu o cultură enciclopedică, un om care să fie
savant, diplomat, muzician, artist, cavaler şi om de lume
în acelaşi timp. Prin toate acestea se dorea un standard mai
înalt de viaţă şi o înţelegere mai adâncă a realităţii în care
trăiau oamenii.
SCOLASTICA
Interesul principal al scolasticilor nu consta în descoperirea și
cercetarea unor fenomene noi, ci doar să explice cunoștințele
deja dobândite în antichitate, în lumina dogmelor creștine.
 În aceasta constă diferența esențială între Scolastică și modul
modern de gândire din Renaștere.
Întrucât în reprezentarea învățaților scolastici Dumnezeu este
izvorul adevărului și al oricărei forme de cunoaștere, el nu se
poate exprima în moduri diferite și contradictorii.
În cazul imposibilității unei trăsături comune, se dă totdeauna
prioritate credinței, opinia teologilor fiind determinantă față
de cea a filosofilor.
OPOZIȚIA
Noul ideal renascentist se află în opoziţie cu idealul medieval, el
având la bază virtutea, care presupunea inteligenţă, spirit
întreprinzător, stăpânire de sine, bărbăţie.
În secolul XV apare o nouă concepţie despre şcoală la Florenţa
prin apariţia umanismului civic, al cărui scop era acela de a forma
atât buni cetăţeni pentru oraş, cât şi oameni întreprinzători,
capabili să răspundă cerinţelor economiei capitaliste aflate în curs
de dezvoltare. Se pune accent pe studiile umaniste, fiind evidenţiat
rolul culturii în opera de înfrumuseţare intelectuală a omului.
Scopurile umanismului civic erau acelea de a forma oameni activi
şi întreprinzători care să îşi folosească însuşirile pentru a-şi crea o
soartă mai bună, precum şi buni cetăţeni care să apere interesele
cetăţii.
ASTFEL...
Se pornea de la ideea calităţilor native ale omului, precum şi de la
premisa că o educaţie adecvată le poate pune în valoare. Așadar,
umaniştii au modificat optica în mare măsură asupra educaţiei
omului;
Figuri marcante ale umanismului precum Erasmus din Rotterdam
(”Laus stultitiae”- ”Elogiul nebuniei”), Thomas Morus (”Utopia”),
Francois Rabelais (”Gargantua”, ”Pantagruel”), Niccolo
Machiavelli (”Principele” – ”Scopul scuză mijloacele.”) şi mulţi
alţii au criticat sistemul tradiţional de educaţie bazat pe exerciţii de
memorie şi pe pedepse corporale. Ei propuneau o educaţie care să
fie bazată pe stimularea curiozităţii celui care doreşte să înveţe şi
pe încrederea capacităţii acestuia de a rezolva diferite probleme.
BERNARDINO DA SIENA
,,Nobleţea nu stă în trândăvie, ci în
activitatea depusă în interesul
statului şi al familiei’’, spunea
Bernardino da Siena. Împreună cu
trândăvia el condamnă melancolia,
asceza inutilă şi renunţarea.
El vede în activitatea cetăţenească
condiţia esenţială pentru realizarea
unei personalităţi integrale şi
libere.
PIER PAOLO VERGERIO
Planul complet de educaţie umanistă se datorează lui Pier
Paolo Vergerio, care a cuprins în celebra sa scriere intitulată
Despre moravurile nobile şi despre studiile liberale ideile
potrivite pentru a forma fii de nobili.
Scopurile educaţiei umaniste sunt de a întări pornirile bune
şi de a îndrepta pe cele rele, mijlocul cel mai eficace de a
realiza aceste lucruri fiind acela de a stimula prin exemple
clasice iubirea de laudă şi de glorie.
Omul este o structură complexă, întruchipată într-o fiinţă
individuală, dar existenţa lui pe pământ se desfăşoară în
mod armonios cu celelalte fiinţe umane, cu semenii săi.
Omul trebuie să fie un bun cetăţean, să îndeplinească
interesele cetăţii, ca şi când ar fi interesele sale. Astfel,
preocupările omului sunt diverse, el fiind interesat de tot
ceea ce înseamnă cunoaştere, de activitatea spiritului, de
toleranţa faţă de semenii săi, de libertatea civică şi
spirituală
Umanismul renascentist avea ca scop evaluarea omului, a
locului acestuia în natură si istorie, precum și al
disciplinelor care aveau legatură cu el.
 Acest curent a fost promovat nu de filosofi profesioniști,
ci de oameni de litere, istorici, moraliști oameni de stat
aflați în dispută cu filosofii timpului.
Filosofii ,,profesioniști’’ erau însă adepți ai logicii
moderne, folosite frecvent în soluționarea unor chestiuni
de fizică și matematică.
Din punct de vedere terminologic, ,,studia humanitatis’’ se
refereau la aproximativ cinci discipline numite trivium (un
curiculum format din trei părți: gramatică, logică, retorică)
și quadrivium (curiculum format din patru parți geometrie,
aritmetică, astronomie, muzică).
Mișcarea umanistă ca atare a inceput să aibă un nume
distinct abia după 1808, cand F. J. Niethammer a ,,creat’’
termenul umanism pentru a descrie un program de studiu
distinct de cel știintific și ingineresc.
Umaniștii erau interesați nu numai de limbă, literatură,
artă și istorie. Principalul lor obiectiv era de a reveni la
posibilitățile omului, la puterile și atitudinile lui negate
sau trecute sub tăcere de cultura medievală.

 ,,Omul e masura tuturor lucrurilor’’ (Protagoras)


poate fi considerată deviza umaniștilor;
Un model asemănător îl poate constituii și expresia lui
Terențiu ,,Homo sum; humani nihil a me alienum puto.’’

Termenul de Umanism (din latină: humanitas =


omenie, umanitate) are două semnificații:
SEMNIFICAȚIA
I. Poziție filozofică care pune omul și valorile umane mai presus
de orice, orientându-se în special asupra omului ca individ.
Omul constituie astfel valoarea supremă, este un scop în sine și
nu un mijloc. Umanismul implică un devotament pentru
căutarea adevărului și a moralității prin mijloace umane, în
sprijinul intereselor umane.
• Axându-se pe capacitatea de autodeterminare, umanismul
respinge validitatea justificărilor transcendentale, cum ar fi
dependența de credință, supranaturalul sau textele pretinse a fi
revelații divine.
• Umaniștii susțin moralitatea universal bazată pe condiția
umană ca loc comun, sugerând că soluțiile problemelor sociale
și cultural-umane nu pot fi provincialiste.
SEMNIFICAȚIA
II. Mișcare spirituală care stă la baza Renașterii, apărută
în Italia însecolul al XIV-lea și care s-a extins în mod
progresiv în Europa apuseană până în secolul al XVII-
lea.
• Ea este marcată de reîntoarcerea la textele
Antichității greco-romane, care servesc ca modele ale
modului de viață, de gândire și de creație artistică.
• Umanismul renascentist sublinia superioritatea
literaturii latine și grecești și în special valorile ei în
materie de morală (Binele, Adevărul, Frumosul).
INFLUENȚELE UMANISMULUI

• Umanismul influențează în mod hotărâtor viața secolului


al XVI-lea. La început, științele nu erau incluse și se
găseau la marginea acestei mișcări.
• Astfel, Bernard Palissysau Ambroise Paré nu acordă nicio
atenție autorilor antici, preferând să se bazeze pe
experiență și practică. Se studiază totuși scrierile lui
Arhimede, iar Copernic afirmă că experiența trecutului
este necesară pentru noi descoperiri.
RĂSPÂNDIREA UMANISMULUI ÎN
EUROPA
Umanismul este prezent în Ungaria la curtea lui Matei Corvin,
în Polonia cu Jan Kochanowski, în Spania cu cardinalul Jiménez
de Cisneros, fondator al unei universități trilingue la Alcalà de
Henares și editor al unei Biblii poliglote, dar și Juan Luis Vives.
 Astfel, către 1540 mișcarea umanistă cuprinde întreaga Europă
apuseană, unificând în același ideal acest mod de gândire
optimist, încrezător în progresul omenirii.
Umanismul antrenează crearea unor noi discipline și sfere de
activitate ca geografia, cosmologia, filozofia politică, teoria
istoriei și implică libertatea și independența față de religie, dând
astfel impuls reformei religioase.
Umanismul permite eliberarea gândirii omului de cadrul îngust
al dogmelor și apariția spiritului de toleranță.
Umanismul influențează și viața politică. Umaniștii
amintesc suveranilor datoriile lor față de Dumnezeu, față
de supuși și față de ei înșiși (Niccolo Machiavelli: "Il
Principe", 1532). Ei apelează la popor să participe la viața
publică.
ISTORIC
Ca prim reprezentant al umanismului poate fi considerat Protagoras,
sofist grec din secolul al V-lea î.Chr., pentru care "omul este măsura
tuturor lucrurilor".
Termenul de "humanitas" îl întâlnim deja în scrierile lui Cicero, în care
omul ocupă un loc aparte printre alte viețuitoare. În Evul Mediu, se
vorbește despre "humani ores litterae", care reprezintă ansamblul
cunoștințelor profane predate în facultățile de arte (artes liberales), spre
deosebire de "diviniores litterae", care își au sursa în studiul Bibliei și
sunt predate în facultățile de teologie.
În secolul al XVI-lea, "umaniștii" studiau ceea ce ei numeau
"umanitățile" (studia humanitatis), înțelegându-se prin aceasta scrierile
clasice ale antichității. Pentru acești erudiți ai Renașterii, noțiunea de
"humanitas" avea același sens ca în epoca ciceroniană și însemna acea
cultură care, desăvârșind calitățile naturale ale omului, îl fac demn de
acest nume. Cuvântul "Umanism" în înțelesul actual apare mult mai
târziu, și anume în 1808 înscrierea lui Friedrich Immanuel Niethammer.
REPREZENTANȚI AI UMANISMULUI
DIN SPAȚIUL POLONEZ:
Andrzej Frycz Modrzewski
Andrzej Frycz Modrzewski a fost un toretician și teolog
umanist, supranumit Părintele Democrației Poloneze. Cartea
sa De Republica emendanda (o poprawie Rzeczypospolitej)
a fost una dintre cele mai importante opere politice ale
Europei umaniste.
Albert Brudzewski
Adam of Łowicz

Cunoscut și sub numele de Adamus Polonus, acesta a fost


profesor și rector al Universitații de Medicina de la
Cracovia, umanist și filozof.
Albert Brudzewski a fost un important matematician,
filozof și om politic al Europei umaniste. Absolvent al
Universitații Jageloniene, acesta a continuat să lucreze în
cadrul acesteia ca profesor pentru majoritatea vieții sale.
Filippo Buonaccorsi
Filippo Buonaccorsi a fost un important scriitor umanist
european. În urma unui complot eșuat împotriva Papei
Paul al-II-lea, a fugit în Polonia.
Aici s-a făcut remarcat, devenind dascălul fiilor regelui
Casimir IV Jagiellon, iar mai târziu secretarul regelui.
Acesta a scris mai multe lucrări istorice, teoretice si
politice.
Laurentius Corvinus
Laurentius Corvinus a fost un absolvent al școlii Silesiene,
și un teoretician umanist de excepție. Acesta a fost
profesor al Universițatii de la Cracovia în perioada în care
Nicolaus Copernicus a studiat acolo.
Gregory of Sanok
Gregory of Sanok a fost un teolog umanist, filozof,
profesor al Universitații din Cracovia, teoretician și
arhiepiscop de Lwow. Cunoscut în timpul său pe plan
european, acesta este unul dintre cei mai importanți
umaniști polonezi.
Valentinus Lublinus

Absolvent al Universitații de la Padua, acesta este cel mai


important autor de texte medicale umaniste în spațiul
polonez.
Umanismul românesc
În letopisețe, cronici sau cronografe se găsesc primele rudimente
ale literaturii române originale, narațiuni, caracterizări sau
portrete, tablouri si descripții, reflecții și atitudini morale, primele
exerciții de compunere în limba vie a poporului.

Viziune eroico-encomiastică (laudativă) sau/și de deriziune (luare


în râs) asupra pers. ist.
Nicolaus Olahus (Trans.)
Udriște Năsturel, Eustatie Logofătul, C-tin Cantacuzino, Petru
Movilă, Neagoe Basarab (Muntenia); G. Ureche, M. Costin, I.
Neculce, D. Cantemir, Dosoftei, Nicolae Milescu Spătarul (Mold.)
Istoriografia în limba română s-a născut odată cu ridicarea
noii boierimi, la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul
secolului al XVII-lea, în urma parăsirii limbii slavone și
ca o consecință a tendinței boierimii de a subordona
puterea domnească, s-a întemeiat statul feudal nobiliar.
Un rol însemnat în dezvoltarea istoriografiei, mai ales a
celei moldovene, l-a jucat umanismul târziu al școlilor
iezuite din Polonia, cunoscute de cronicari direct, ca elevi.
Umanismul târziu afectează concepția cronicarilor în ceea
ce privește rolul educativ al istoriei, rolul personalității în
istorie (ei sunt partizanii teoriei că istoria o fac eroii ),
conceptul de glorie (cronicarii cred că razboaiele sunt
purtate de monarhi în scopul ilustrării numelui lor ).
ROMANITATEA ROMÂNILOR
Apariția ideii romanității poporului român și a latinității
limbii sale, ca și aceea a originii comune a tuturor
romanilor trebuie pusă, de asemenea, pe seama influenței
umanismului, a studiului limbii latine a autorilor clasici.
Umanismul a influențat și stilul cronicarilor, oferindu-le
modele de întocmire și redactare a cronicilor lor.
Alte idei, ca de pildă cea despre originea divină a
monarhiei, vin din mentalitatea religioasă feudală, dar,
lucru demn de subliniat, cronicarii, boieri patrioți,
blesteamă dominația turcească visând scuturarea jugului
prin acțiunea unită a popoarelor creștine.
REPREZENTANȚII UMANISMULUI
ROMÂNESC
Grigore Ureche (1590-1646)
Miron Costin (1633-1691)
Constantin Cantacuzino (1630-1696)
Dimitrie Cantemir (1673-1723)

S-ar putea să vă placă și