PROIECTUL DIDACTIC

AL CURSULUI (PRELEGERII)
LA DISCIPLINA DREPTUL AFACERILOR

Lector universitar, Doctor în drept,

Cristina Martin

Tema 15:
Supravegherea de stat şi controlul asupra activităţii de întreprinzător.
Răspunderea întreprinzătorilor pentru încălcarea reglementărilor legale
la desfăşurarea activităţii de întreprinzător

1 oră teoretică
2 ore practice
 Unităţi de conţinut
• Noţiunea de control de stat.
• Tipurile de control: Supravegherea pieţei privind securitatea generală a produselor;
Supravegherea metrologică privind reglementările tehnice; Supravegherea pieţie
Controlul de stat privind protecţia concurenţei; Supravegherea privind respectarea cerinţelor activităţii
licenţiate; Alte tipuri de control: (financiar; fiscal, sanitar epidimiologic, asupra utilizării
asupra activităţii de surselor financiare publice etc.).
întreprinzător • Principiile echităţii şi proporţionalităţii la efectuarea controlului de stat asupra
activităţii de întreprinzător şi suspendarea activităţii de întreprinzător;
• Actul de control întocmit autoritatea împuternicită de a face control şi decizia de
aplicare a sancţiunii; Contestarea actului de control;

Răspunderea
juridică pentru • Noţiunea de răspundere juridică. Trăsăturile, funcţiile şi condiţiile răspunderii juridice.
încălcarea normelor • Răspunderea civilă, contravenţională, penală;
• Contravenţii ce pot fi săvârşite de persoane juridice ce desfăşoară activitate de
legale la întreprinzător.
desfăşurarea • Sancţiuni aplicabile persoanelor juridice. Modul de contestare a Deciziilor şi hotărârilor
autorităţilor publice prin care se aplică sancţiuni
activităţii de
întreprinzător

Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM

 Obiectivele
• La nivel de cunoaştere şi înţelegere:
– Să relateze despre noţiunea şi tipurile de control de stat;
– Să identifice tipurile de control de stat;
– Să identifice autorităţile publice comptente de a controla întreprinzătorii;
– Să definească noţiunea de răspundere juridice;
– Să relateze despre condiţiile răspunderii juridice;
– Să relateze despre tipurile de răspundere juridică;
– să definească principiile proporţionalităţii şi echităţii la efectuarea controlului de stat;
• La nivel de aplicare:
– să deosebească tipurile de control de stat;
– să deosebească tipurile de răspundere juridică a întreprinzătorilor;
•  La nivel de integrare:
– să consulte întreprinzătorii privind procedura de desfăşurare a controlului;
– să aibă aptitudinea de a contesta actele de control efectuate de autorităţile publice şi
deciziile de sancţionare a acestora;
• Abordări care depăşesc cadrul curricular, dar pot constitui sfera de interes al unor studenţi
– Asigurarea respectării drepturilor întreprinzătorilor și a prevenirii abuzurilor din partea
autorităților statului în procesul supravegherii, controlului și sancționării lor.

Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM

 Bibliografie
• Acte normative:
– Codul civil nr.1107/2002;
– Legea nr. 235/2006 privind principiile de bază a activităţii de întreprinzător;
– Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, MO, 1994, nr.2.
– Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător //Monitorul Oficial
181-184, 31.08.2012
– Legea privind securitatea generală a produselor nr. 422/2006 //Monitorul Oficial 36-38/145,
16.03.2007;
– Legea privind activitatea de reglementare tehnică nr. 420/2006//Monitorul Oficial 36-38/141,
16.03.2007
– Legea privind produsele alimentare nr. 78/2004 //Monitorul Oficial 83-87/431, 28.05.2004
– Legea privind cerințele generale de igienă a produselor alimentare nr. 279/2017
– Legea privind protecţia consumatorilor nr. 105/2003 //Monitorul Oficial 126-131/507, 27.06.2003
– Codul contravențional nr. 218/2008
– HG 782/01.08.2018 cu privire la aprobarea Metodologiei controlului de stat asupra activităţii de
întreprinzător în baza analizei riscurilor efectuat de către Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi
Supravegherea Pieţei (

Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM

 Termene și definiții
•  control – totalitatea acţiunilor de verificare a  respectării de către persoanele supuse
controlului a prevederilor legislaţiei, realizate de un organ abilitat cu funcţii de control
sau de un grup de instituţii similare;
• control comun – control la care participă simultan controlori din partea a două sau mai
multe organe de control;
• control planificat – control care nu este interzis de prezenta lege, efectuat conform
datelor Registrului de stat al controalelor, şi despre care persoana supusă controlului
este notificată cu cel puţin 5 zile lucrătoare pînă la data desfăşurării lui. Toate controalele
care nu corespund noţiunii de control planificat se consideră controale inopinate;
• control inopinat – control care nu este planificat din timp şi care se efectuează, în baza
evaluării riscurilor, în scopul constatării efective a proceselor activităţii persoanei supuse
controlului, pentru neadmiterea încălcării legislaţiei;
• control repetat – control prin care se apreciază calitatea şi se determină corectitudinea
controalelor efectuate anterior prin verificarea şi contrapunerea rezultatelor controlului
efectuat anterior cu rezultatele reale constatate în urma controlului repetat. Se
consideră control inopinat şi se efectuiază în situaţia în care rezultatele controlului
anterior sînt neconcludente, incomplete sau nesatisfăcătoare
Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM
 Ce înseamnă ”control”?
• Se consideră control orice formă de verificare,
revizie, audit, evaluare şi/sau analiză
exercitată de către un organ de control la faţa
locului şi/sau prin solicitare directă de la
persoana controlată a documentaţiei şi a altei
informaţii prin poştă, inclusiv prin poşta
electronică, sau prin telefon, informaţie pe
care aceasta, în virtutea legii, nu este obligată
să o ofere periodic.
Cristina Martin, doctor in drept, lector
univ., USM
 Cine poate exercita controlul?
• Autoritatea administraţiei publice şi/sau altă
instituţie abilitată prin lege cu funcţii de
reglementare şi de control 
• prin intermediul reprezentanţilor,
• în limitele şi în conformitate cu competenţele
stabilite de lege
• Anexa

Cristina Martin, doctor in drept, lector

univ., USM
 Cînd poate fi exercitat controlul?
• Controlul poate avea loc doar în cazurile
stabilite de lege,
• cu stipularea expresă a autorităţii publice
împuternicite să efectueze controlul,
• a genurilor de activitate şi a categoriilor de
întreprinzători supuse controlului.

Cristina Martin, doctor in drept, lector

univ., USM
 Condiții pentru exercitarea controlului
• Cerinţe, întrunite cumulativ:
a) dreptul organului de control de a efectua controlul;
b) cazurile, limitele şi durata controlului.
• Organul de control este în drept să efectueze controlul doar în
privinţa aspectelor ce ţin de competenţa sa exclusivă, stabilită expres
de lege, şi care nu sînt supuse controlului de alte organe de control.
Se interzice suprapunerea domeniilor de control între organele de
control.
• Se permite efectuarea de controale comune, cu respectarea
condiţiilor privind periodicitatea controalelor planificate şi a altor
cerinţe privind modul de efectuare a controalelor, stabilite de lege.
• Toate cheltuielile ce ţin de efectuarea controalelor sînt suportate de
organele de control, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege.

Cristina Martin, doctor in drept, lector

univ., USM
 Limitele dreptului la control
• Controlorul exercită controlul asupra persoanei
supuse controlului doar în limitele competenţei
atribuite prin lege.
• Nici un controlor nu poate invoca, pentru
justificarea competenţei sale, a dreptului de a
exercita controlul, de a constata o încălcare şi de a
aplica o sancţiune, un act normativ care nu a fost
publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova
şi nu a intrat în vigoare în modul corespunzător.

Cristina Martin, doctor in drept, lector

univ., USM
 Supravegherea pieţei privind securitatea generală a
produselor. Supravegherea metrologică privind
reglementările tehnice.
• Producătorii şi distribuitorii sînt obligaţi să
plaseze pe piaţă numai produse sigure.
• Autorităţile de reglementare stabilesc cerinţe
de securitate prin elaborarea de reglementări
tehnice.

Cristina Martin, doctor in drept, lector

univ., USM
 Autorităţi de supraveghere a pieţei
• Autorităţi competente în supravegherea pieţei privind conformitatea produselor cu cerinţele
generale de securitate, sînt organul administraţiei publice centrale, abilitat cu funcţii de
protecţie a consumatorilor, şi alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice.
• Pentru coordonarea activităţii autorităţilor de supraveghere a pieţei se desemnează Consiliul
Coordonator în Domeniul Protecţiei Consumatorilor.
•  Supravegherea pieţei privind conformitatea cu cerinţele prescrise şi/sau declarate a
produselor fabricate şi plasate pe piaţă şi a serviciilor prestate se efectuează, în numele
statului, de către Ministerul Economiei,
– prin intermediul Inspectoratului Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei,
Metrologie şi Protecţia Consumatorilor;
– prin intermediul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor.

Cristina Martin, doctor in drept, lector

univ., USM
 Cine/ce și cum este supravegheat
• Supravegherea pieţei se efectuează asupra oricărui produs sau
serviciu, inclusiv asupra celor certificate, la orice agent
economic, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de
organizare.
• Supravegherea pieţei se efectuează şi prin controale selective,
care pot fi exercitate prin vizitarea agentului economic sau prin
invitarea reprezentanţilor acestuia la autoritatea de
supraveghere a pieţei.
• La aplicarea sancţiunilor pentru nerespectarea cerinţelor
prescrise şi/sau declarate trebuie să se respecte principiul
proporţionalităţii mărimii sancţiunii cu prejudiciul cauzat de
încălcarea admisă.
Cristina Martin, doctor in drept, lector
univ., USM
Supravegherea privind respectarea cerinţelor
activităţii licenţiate.
• Autoritatea de licenţiere are obligaţia de a controla respectarea
condiţiilor de licenţiere a activităţilor pentru care
eliberează/prelungeşte licenţe.
• La efectuarea controlului, autoritatea de licenţiere va ţine cont de
următoarele principii:
a) legalitatea şi respectarea competenţei stabilite de lege;
b) neadmiterea aplicării sancţiunilor care nu sînt stabilite de lege;
c) tratarea dubiilor, apărute la aplicarea legislaţiei, în favoarea
titularului de licenţă;
d) efectuarea cheltuielilor de control din contul statului;
e) prescrierea recomandărilor pentru înlăturarea încălcărilor
constatate în urma controlului;
f) dreptul de a ataca acţiunile autorităţii de licenţiere.
Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM
 Tipurile de controale
asupra respectării condiţiilor de licenţiere
• Planificate - cel mult o dată în decursul anului calendaristic, cu
cooptarea, după caz, a reprezentanţilor instituţiilor cu funcţii de
reglementare şi de control, conform competenţei.
• Inopinate - numai în temeiul unei sesizări scrise din partea
instituţiilor cu funcţii de reglementare şi de control privind
încălcarea de către titularul de licenţă a condiţiilor de licenţiere sau
în scopul de a verifica îndeplinirea prescripţiilor privind lichidarea
încălcărilor ce ţin de condiţiile de licenţiere.
• În cazurile şi conform procedurilor expres stabilite de legile care
reglementează genul respectiv de activitate licenţiat, controalele
inopinate ale respectării condiţiilor de licenţiere pot fi efectuate de
către autoritatea de licenţiere competentă şi în baza autosesizării
sau în temeiul sesizării scrise, depuse conform prevederilor
legislaţiei cu privire la protecţia consumatorilor.
Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM
 Principiul echitabilităţii (proporţionalităţii) 
în efectuarea controlului
• Controlul activităţii de întreprinzător, cu excepţia celui financiar şi fiscal,
poartă un caracter consultativ.
• Se interzice aplicarea oricărei sancţiuni fără a se verifica corectitudinea ei
de către conducătorul organului de control şi fără a se acorda
întreprinzătorului posibilitatea de a o contesta.
• La efectuarea controlului, organele de control vor ţine cont de următoarele
principii:
a) legalitatea şi respectarea competenţei stabilite de lege;
b) neadmiterea aplicării sancţiunilor care nu sînt stabilite de legi;
c) tratarea dubiilor apărute la aplicarea legislaţiei în favoarea
întreprinzătorului;
d) efectuarea cheltuielilor de control din contul statului;
e) prescrierea recomandărilor pentru înlăturarea încălcărilor constatate în
urma controlului;
f) dreptul de a ataca acţiunile organului de control.
Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM
 Principiul echitabilităţii (proporţionalităţii)
în suspendarea activităţii de întreprinzător
• Suspendarea activităţii de întreprinzător semnifică sistarea temporară a valabilităţii şi/sau
retragerea licenţei/autorizaţiei pentru activitatea de întreprinzător
• Activitatea de întreprinzător poate fi suspendată prin hotărîre judecătorească. Hotărîrea
instanţei de judecată se adoptă la cererea autorităţilor administraţiei publice şi/sau altă
instituţie abilitată prin lege cu funcţii de reglementare şi de control.
• În cazurile prevăzute expres de lege, activitatea de întreprinzător poate fi suspendată, cu
adresarea ulterioară  în instanţa de judecată a autorităţii care a dispus suspendarea.
Adresarea în judecată trebuie să se facă în decursul a 3 zile lucrătoare. În caz de nerespectare
a acestui termen,  suspendarea se anulează. 
• Decizia autorităţii privind suspendarea activităţii de întreprinzător se aplică pînă la adoptarea
de către instanţa de judecată a hotărîrii definitive şi irevocabile. Hotărîrea judecătorească
privind suspendarea activităţii de întreprinzător se adoptă în termen de 5 zile lucrătoare.
• Reluarea activităţii de întreprinzător se efectuează în temeiul hotărîrii  instanţei de judecată
care a emis hotărîrea de suspendare a acestei activităţi sau a hotărîrii instanţei ierarhic
superioare.

Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM

 Act de control – cînd?
• Procedura de control se încheie prin
întocmirea de către controlor (controlori) a
unui act de control:
– în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data
încheierii controlului – în cazul controalelor
planificate, şi
– în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data
încheierii controlului – în cazul controalelor
inopinate.

Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM

 Act de control - conținut
• Actul de control va conţine, în mod obligatoriu:
a) denumirea completă a organului de control, numele complet şi funcţia persoanelor care au
efectuat controlul;
b) copia deciziei, a delegaţiei şi a mandatului de control;
c) denumirea completă (numele) a persoanei supuse controlului;
d) tipul controlului;
e) obiectul şi temeiul efectuării controlului;
f) date privind toate aspectele, documentele, bunurile, încăperile, produsele, utilajele şi
obiectele de altă natură care au fost supuse controlului, relevante scopului controlului;
g) constatările şi rezultatele controlului;
h) referinţa expresă la prevederile actelor legislative şi normative pe care le-a încălcat
persoana supusă controlului;
i) copiile documentelor examinate care confirmă încălcarea legii;
j) procesele-verbale întocmite în cadrul controlului;
k) date privind durata controlului;
l) explicaţiile în scris ale persoanei supuse controlului şi/sau ale angajaţilor acesteia.

Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM

 Act de control - perfectarea
• Actul de control se întocmeşte în două exemplare, se numerotează
şi se semnează pe fiecare pagină de toţi controlorii care au
efectuat controlul şi de persoana supusă controlului.
• Un exemplar al actului de control se înmînează, contra unei
confirmări scrise pe actul de control, persoanei supuse controlului.
În cazul în care persoana supusă controlului refuză să semneze şi
să primească actul de control, sub semnătura controlorului se face
menţiunea: „A refuzat să semneze şi să primească actul de
control.”, iar  persoanei în cauză actul i se expediază prin scrisoare
recomandată în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data
încheierii controlului.
• Al doilea exemplar al actului de control se prezintă conducătorului
organului de control spre examinare şi adoptarea deciziei.
Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM
 Act de control - dezacord
• Persoana supusă controlului are dreptul, în termen de 10 zile lucrătoare de la semnarea actului
de control, să prezinte dezacordul cu actul de control, aducînd probe suplimentare ce confirmă
poziţia sa.
• Controlorul examinează materialele prezentate şi, după caz, întocmeşte un act de control
adiţional, fără a opera rectificări în actul de bază.
• În actul de control adiţional se indică actul de control de bază, iar în partea constatatoare se
reflectă poziţiile modificate, cu respectarea procedurii de întocmire a actului de control, inclusiv
a celei de anexare a documentelor.
• Dreptul de a prezenta dezacordul nu afectează şi nici nu limitează posibilitatea contestării actului
de control.
• Actul de control intră în vigoare la expirarea a 30 de zile lucrătoare de la data comunicării lui
persoanei vizate în act dacă nu a fost contestat.
• Se interzice organului de control să facă publice constatările cuprinse în actul de control pînă la
intrarea în vigoare a acestuia.
• La stabilirea încălcărilor ce conţin indici ai unei infracţiuni, în termen de maximum 5 zile
lucrătoare de la data intrării în vigoare a actului de control, se expediază un denunţ despre
săvîrşirea unei infracţiuni organelor de urmărire penală, la care, în mod obligatoriu, se anexează
materialele ce ţin de controlul în cauză.

Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM

 Prescripţii emise şi sancţiuni aplicate
în temeiul actului de control
• În cazul în care în cadrul controlului se constată încălcări ale legislaţiei, organul de control o
prescripţie privind înlăturarea acestor încălcări.
• Prescripţia va stabili expres şi clar, încălcările comise cu referinţe directe la prevederile legale
încălcate, recomandări (indicaţii) privind înlăturarea încălcărilor şi natura recomandărilor,
termenul în care urmează a fi înlăturate încălcările.
• Persoana supusă controlului este obligată să înlăture încălcările indicate în prescripţie în
termen de cel mult o lună de la data înmînării acesteia contra semnătură sau de la data
expedierii ei prin scrisoare recomandată ori în alt termen, mai mic, stabilit expres în
prescripţie.
• La expirarea termenului persoana supusă controlului va prezenta organului de control
confirmările de rigoare privind înlăturarea încălcărilor legislaţiei. În cazul în care controlorul
constată înlăturarea încălcărilor respective, persoana supusă controlului este liberată, total
sau parţial, de sancţiune.
• În cazul existenţei unui pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor sau pentru ordinea publică
ori în cazul în care a fost depistat un prejudiciu evident cauzat persoanelor terţe în urma
încălcărilor, controlorul întocmeşte un proces-verbal de aplicare a sancţiunii imediat după
emiterea actului de control.

Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM

 Contestarea controlului
• Persoana supusă controlului este în drept să conteste în
instanţa de judecată sau la organul de control actul controlului,
decizia de aplicare a sancţiunilor stabilite în temeiul rezultatelor
controlului, decizia de prelungire a termenului de control şi/sau
prescripţia emisă în temeiul actului de control.
• Contestaţia depusă se examinează în termenele stabilite de
Codul Administrativ.
• Contestaţia depusă suspendă decizia de aplicare a sancţiunilor
stabilite în temeiul rezultatelor controlului pînă la data adoptării
de către instanţa de judecată a unei hotărîri definitive.

Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM

 Dreptul la apărare
• Oricărei persoane supuse controlului, înainte
şi după ce i s-a dispus aplicarea sancţiunii,
organul de control îi asigură posibilitatea de a
fi audiată şi de a prezenta probe. Acesta nu o
va împiedica să fie asistată de experţii de care
are nevoie (inclusiv de consultanţii juridici).

Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM

 Răspunderea juridică pentru încălcarea
normelor legale la desfăşurarea activităţii de
întreprinzător.
• Întreprinzătorii care încalcă legislația sînt pasibili de răspundere
contravenţională, civilă sau penală, conform legislaţiei în vigoare.
• Declanşarea răspunderii juridice şi stabilirea formei sale concrete de
manifestare este atribuită unor autorităţi special abilitate în acest sens.
• Angajarea răspunderii presupune determinarea exactă şi fermă, prin
intermediul normelor  juridice, a sancţiunilor de către autorităţile statului
responsabile cu stabilirea şi aplicarea acestora.
• Tragerea la răspundere a subiectelor de drept are o funcţie preventivă în
sensul anticipării comportamentului ilicit. Sancţiunea în sine descurajează
încălcarea normelor juridice. Aplicarea unei sancţiuni ca rezultat al
nerespectării normelor juridice imprimă răspunderii juridice o funcţie
sancţionatoare.

Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM

 Când survine răspunderea?
• Răspunderea juridică este o formă de răspundere
socială reglementată prin intermediul normelor
juridice emise de către stat, a căror respectare este
asigurată, la nevoie, prin coerciţie statală.
• Singurul fundament al instituirii răspunderii îl
constituie încălcarea de către aceasta a normelor
juridice. Cu alte cuvinte, conduita ilicită a persoanei
determină aplicarea sancţiunii prevăzute de lege.
• Conduita contrară legii se poate materializa în
infracţiuni,delicte civile, contravenţii etc. 
Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM
 Condițiile răspunderii juridice
• Pentru a se crea cadrul necesar tragerii la răspundere juridică a autorului
faptei ilicite, este nevoie de intrunirea cumulativă a unor factori esențiali,
ce privesc atât fapta ilicită, cât și pe autorul acesteia. Acești factori
esențiali constituie elementele sau condițiile de bază ale răspunderii
juridice.
• Condițiile răspunderii juridice sunt:
- conduita ilicită;
- rezultatul dăunator (prejudiciu);
- raportul de cauzalitate intre conduita ilicită și rezultatul dăunator;
- vinovăția autorului faptei ilicite;
- inexistenta cauzelor ce inlătură raspunderea juridică.
• Aceste condiții sunt necesare tuturor formelor de răspundere juridică,
insă ele acționeaza diferit, in funcție de forma răspunderii juridice. 

Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM

 Tipurile răspunderii
• Răspunderea civilă
– delictuală - are ca fundament o fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, autorului faptei
revenindu-i obligaţia de a repara prejudiciul cauzat prin fapta sa, ori a celui pentru care
răspunde. Spre deosebire de răspunderea penală care intervine doar în cazul săvârşirii unei
infracţiuni, adică a unei fapte incriminate de legea penală, răspunderea delictuală poate
interveni pentru orice faptă ilicită ce a cauzat un prejudiciu.
– contractuală rezulta din nerespectarea clauzelor unei convenţii, prejudiciul fiind cauzat
chiar de această neexecutare a clauzei contractuale.
• Răspunderea civilă prezintă o deosebită importanță deoarece constituie dreptul
comun în materie de răspundere patrimonială pentru celelalte tipuri de
răspunderi de ramură.
• Răspunderea penală are ca temei săvârşirea unei infracţiuni, adică a unei
fapte prevăzute de legea penală, care prezintă pericol social şi care este săvârşită
cu vinovăţie.
• Răspunderea contravențională intervine doar în cazul săvârșirii unei contravenții,
adică a unei fapte reglementate de lege ca și contravenție.

Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM

 Contravenţii ce pot fi săvârşite de persoane
juridice ce desfăşoară activitate de
întreprinzător.
• Contravenţia este fapta, acţiunea sau inacţiunea,
ilicită, cu un grad de pericol social mai redus decît
infracţiunea, săvîrşită cu vinovăţie, care atentează la
valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de
Codul contravențional şi este pasibilă de sancţiune
contravenţională.
• Sancţiunile contravenţionale aplicabile persoanei
juridice sînt:
– a) amenda;
– b) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate.
Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM
 Contravenții
• Codul contravențional prevede un șir de contravenții pentru care
sunt pasibile de răspundere contravențională persoanele juridice
care desfășoară activitate de întreprinzător, printre care:
– Încălcarea cerinţelor legale privind interesele economice ale
consumatorilor,
– Falsificarea şi contrafacerea produselor,
– Încălcarea legislaţiei cu privire la fabricarea şi circulaţia producţiei
alcoolice,
– Activitatea bancară fără autorizaţie, Încălcarea regulilor de efectuare a
plăţilor în numerar,
– Încălcarea regulilor de organizare şi de ţinere a contabilităţii, de întocmire
şi prezentare a rapoartelor financiare,
– Nerespectarea condiţiilor de autorizare generală ș.a.

Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM

 Constatarea contravenției
• Constatarea faptei contravenţionale înseamnă
activitatea, desfăşurată de agentul constatator, de
colectare şi de administrare a probelor privind
existenţa contravenţiei, de încheiere a procesului-
verbal cu privire la contravenţie, de aplicare a
sancţiunii contravenţionale sau de trimitere, după
caz, a dosarului în instanţa de judecată sau în alt
organ spre soluţionare.
• Actul prin care se individualizează fapta ilicită şi se
identifică făptuitorul este procesul-verbal cu privire
la contravenţie.
Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM
 Contestarea contravenției
• În decursul a 15 zile de la data aducerii la cunoştinţă a faptului încheierii procesului-
verbal cu privire la contravenţie, contravenientul, victima sau reprezentantul
acestora, procurorul sînt în drept să-l contesteze în instanţa de judecată în a cărei
rază teritorială activează autoritatea din care face parte agentul constatator.
• Contestaţia împotriva procesului-verbal cu privire la contravenţie se depune la
autoritatea din care face parte agentul constatator. În cel mult 3 zile de la data
depunerii contestaţiei, agentul constatator expediază în instanţă contestaţia şi
dosarul cauzei contravenţionale.
• Contestaţia suspendă executarea sancţiunii contravenţionale aplicată prin proces-
verbal. Persoana care face contestaţie împotriva deciziei de aplicare a sancţiunii
contravenţionale nu plăteşte taxă de stat.
• Contestaţia împotrivă hotărîrii cu privire la contravenţie poate fi depusă în decursul
a 15 zile de la data pronunţării hotărîrii sau de la data aducerii ei la cunoştinţă,
după caz. În cazul omiterii acestui termen din motive întemeiate, persoana faţă de
care a fost pronunţată hotărîrea poate fi repusă în termen, la cerere, de către
autoritatea (persoana cu funcţie de răspundere) împuternicită să examineze
contestaţia.
Cristina Martin, doctor in drept, lector univ., USM